Erori Creaţioniste 7: Fosilele

     O parte însemnată din dovezile în favoarea evoluţiei vin din înregistrările fosile, resturi conservate ale formelor de viaţă care au dispărut de mult. Aşadar, nu este de mirare că creaţioniştii se leagă foarte insistent de acest aspect; până şi pentru oamenii cu o pregătire ştiinţifică destul de slabă, aspecte esenţiale ale variantei creaţioniste sunt incompatibile cu existenţa acestor creaturi; aşadar, fosilele trebuiesc integrate, justificate şi raţionalizate cumva de creaţionişti. Sau nu:

• Asemenea creaturi n-au existat niciodată ! Dumnezeu a făcut pământul cu fosile cu tot, pentru a ne testa credinţa !

     Acesta a fost răspunsul credincioşilor când au auzit pentru prima oară concluziile oamenilor de ştiinţă care au analizat şi identificat primele fosile. Să nu uităm că acestea au fost găsite şi au început să fie recunoscute ca rămăşiţe ale unor animale cu mult înainte de Darwin. În primă fază considerate oase de dragoni, uriaşi, demoni sau alte ciudăţenii, după anul 1800 au fost recunoscute ca resturi ale unor simple animale, deloc supranaturale, care nu mai există astăzi. Or, asta contrazicea cunoaşterea acelei perioade, conform căreia Noe salvase toate speciile terestre. Era de neconceput ca dumnezeu să permită ca o specie din creaţia lui să dispară. Aşadar, prima reacţie a religioşilor în faţa unui fapt incompatibil cu credinţa a fost să distorsioneze realitatea pentru a o îngloba în credinţă.
     Într-adevăr, ipoteza unui dumnezeu care a creat intenţionat aceste fosile false este nonfalsifiabilă, adică nu poate fi demonstrată falsă ( şi deci nici adevărată ). Dar implicaţia automată a unui dumnezeu care creează asemenea dovezi, care să indice spre ceva inexistent, este că acest dumnezeu este un înşelător. Iar „testarea credinţei” este oarecum nejustificată, mai ales dacă acest dumnezeu este prezentat ca omniscient. Realizând acestea, afirmaţia iniţială a fost transformată în…

• Fosilele au fost create de diavol, pentru a ne induce în eroare !

     Adică în esenţă cam acelaşi lucru, doar că nu-l mai prezintă pe dumnezeu drept Marele Înşelător. Rolul a fost atribuit unui personaj oricum negativ. În continuare însă, şi varianta aceasta este nonfalsifiabilă, deci inutilă din punct de vedere ştiinţific.
     De acum însă, insistenţa de-a pune pe seama diavolului orice fapt contrazice biblia, precum în Evul Mediu, nu prea mai prindea. Ar însemna că diavolul acesta a creat atât de multe, de la fosile şi bacterii la stratul geologic, şi multe, multe altele, încât Universul nu mai este creaţie divină, ci rezultatul unei colaborări între dumnezeu şi diavol.
     Conform teoriei evoluţiei, viaţa a fost la început foarte simplă, unicelulară, şi acvatică; abia mai târziu a evoluat şi a devenit mai complexă; mai târziu, o parte din formele de viaţă s-au adaptat la viaţa terestră. În funcţie de complexitatea lor, a fost evident că mamiferele sunt descendente din reptile, acestea - descendente din amfibieni, iar aceştia, la rândul lor, din peşti.
     Şi, într-adevăr, fosilele se găsesc într-o anumită ordine. În straturile cele mai vechi se găsesc doar forme de viaţă unicelulare; în următoarele, apar forme pluricelulare foarte simple : corali, viermi, scoici. În straturile ceva mai noi, apar şi fosile de peşti, dar în continuare nici o formă terestră. Acestea încep să apară de-abia în straturi mult mai recente; forme bine adaptate la viaţa terestră, reptile şi dinozauri, apar în straturi şi mai noi; o dată cu dispariţia dinozaurilor din toate rocile mai recente de 65 milioane de ani, încep să apară în locul lor mamifere tot mai diversificate; iar omul apare abia în straturile cele mai noi, având sub un milion de ani vechime, deşi strămoşi ai acestuia apar şi în straturi mai vechi, de 3-5-7 milioane ani vechime.
     Creaţionismul este incapabil să explice această stratificare a fosilelor în funcţie de complexitate; aşadar, atacă şi distorsionează chiar stratificarea în sine. De obicei o face atentând la datarea straturilor, susţinând că aceasta e eronată. Totuşi, astfel nu reuşesc să explice de ce straturile conţinând trilobiţi sunt sub cele conţinând peşti, iar cele care conţin numai peşti sunt sub cele care conţin şi forme de viaţă evident terestre. O tentativă de explicaţie oferită este că…

• Stratificarea fosilelor a fost realizată la potop.

     Dar în ciuda variatelor încercări de explicaţii, nu reuşesc să explice cum anume s-a produs această aranjare. Aranjarea diferită în funcţie de viteza cu care ar fi fugit animalele pentru a scăpa de furia apelor, în funcţie de densitate sau de dimensiuni, sau în funcţie de orice alt factor, toate eşuează - întotdeauna apar exemple care să dea peste cap aranjarea. Asta pentru a nu mai menţiona că o inundaţie de o asemenea anvengură nu este precum o serie de site care să filtreze cadavrele după diverse criterii şi să le îngroape întotdeauna, în întreaga lume, după un plan prestabilit, care să coreleze întotdeauna vechimea pe care i-o vor atribui mai târziu savanţii sedimentului cu tipurile de fosile, ci precum un malaxor care le-ar fi amestecat pe toate aleatoriu. Dacă într-adevăr toate fosilele ar fi fost îngropate în sediment la potop, atunci oameni ar fi fost găsiţi în aceleaşi straturi cu trilobiţii, mamuţii - alături de T-Rex, şi în general nu ar fi existat nici un fel de ordine evidentă în aranjarea lor.

• Explozia cambriană demonstrează o creaţie bruscă din nimic, nu o evoluţie treptată.

     Explozia cambriană este numele dat de paleontologi şi geologi apariţiei „bruşte” a unui mare număr de fosile, acum ~540 milioane ani. Dar asta nu înseamnă că înainte de acest moment nu exista viaţă, ci că înainte de acest moment nu existau forme de viaţă uşor fosilizabile. În Cambrian au apărut primele animale cu cochilii, cu exoschelet dur, care se poate fosiliza mult mai uşor. Dar există fosile mult mai vechi, cele mai vechi urme fosilizate sunt microfosile de bacterii datând de acum 2-3 miliarde de ani; există şi fosile ale unor alge sau animale pluricelulare datând din precambrian, doar că aceste fosile sunt mult mai rare.
     În al doilea rând, în geologie sau paleontologie, „brusc” sau „rapid” are o semnificaţie puţin mai largă decât în alte domenii. În discuţiile despre perioade de timp de zeci sau sute de milioane de ani, sau chiar miliarde, atunci când un om de ştiinţă spune că „explozia cambriană a avut loc brusc” nu se referă la câteva zile, nici la câteva luni sau ani; în estimarea cea mai modestă, explozia cambriană s-a întins pe o durată de peste 5 milioane de ani !

• Explozia cambriană a dat naştere principalelor grupe de organisme existente astăzi.

     Fals. Fosilele din cambrian au produs poate câteva din principalele încrengături existente astăzi; dar asta înseamnă cu totul altceva decât imaginea sugerată de creaţionişti, în care insecte şi păianjeni, viermi şi moluşte, peşti, amfibieni, reptile şi mamifere apar subit. Nu. Există fosile de bureţi sau meduze din straturi mai vechi de Cambrian. Plantele nu apar decât mult mai târziu. Vertebratele sunt reprezentate de forme precum Pikaia, considerat printre primii strămoşi ai tuturor vertebratelor, nicidecum de organismele cu care suntem familiarizaţi. Primii peşti au evoluat din această modestă creatură la sfârşitul exploziei cambriene, dar chiar şi aceştia erau diferiţi de peştii de azi, neavând fălci. Nu exista nici măcar o singură formă de viaţă terestră. În schimb, numeroase animale care au dominat mările Cambrianului au dispărut fără a lăsa nici un urmaş: Ventulicolia, Opabinia sau Anomalocaris sunt doar câteva din formele prezente în această perioadă.
     Aşadar, creaţioniştii pretind că explozia cambrianului a fost un fel de sinonim al poveştii din Geneza, dar în realitate lucrurile s-au petrecut exact invers: uscatul era pustiu, în vreme ce mările Cambrianului clocoteau de o viaţă care astăzi ne pare complet străină. Chiar cele care au descendenţi astăzi erau de nerecunoscut. Iar organismele cu care suntem familiarizaţi nu vor apărea decât peste perioade foarte îndelungate.
     O mantră a creaţioniştilor, repetată de fiecare dată când au ocazia, este că

• nu există fosile intermediare ! Înregistrările fosile ar trebui să conţină mii de fosile ale unor animale devenind alte animale. Dar aşa ceva nu există nicăieri !

     Ba chiar completează deseori explicaţia cu desene, pentru a demonstra cât de ridicolă e ideea:

     Doar că aceste tranziţii ciudate sunt mai degrabă forme tranziţionale creaţioniste, în care zeul remodelează boţul de lut din care a creat animalul pentru a-i da altă formă. Creaţioniştii cer o şopârlă căreia i-a crescut o jumătate de aripă de vrabie în locul lăbuţei din stânga, dar apariţia de organe şi funcţii complexe noi aşa, subit, peste noapte, ar infirma teoria evoluţiei.
     În realitate, formele tranziţionale prezise, cerute şi compatibile cu teoria evoluţiei sunt găsite tot timpul. Într-un sens larg, orice formă de viaţă este o formă tranziţională între strămoşi şi descendenţi. Dar se găsesc şi forme tranziţionale stricto sensu, forme care prezintă atât trăsături caracteristice ale unui grup ancestral, cât şi caractere specifice ale grupului de descendenţi derivaţi. Căci aceasta este o adevărată formă tranziţională. După această definiţie, monstruozităţile din imaginea de mai sus nici măcar nu sunt forme tranziţionale ! Sunt doar nişte deformări ale unor imagini, bazate mai degrabă pe poziţia în care au fost desenate animalele, decât pe caracterele lor biologice.
     Trebuie de asemenea remarcat că în definiţie nu apare necesitatea dispariţiei unei grupe, fie de strămoşi, fie a formelor tranziţionale, o dată cu apariţia grupei de descendenţi. Cele trei pot coexista împreună miloane de ani; de exemplu câinii sunt descendenţi ai lupilor; una din primele rase de câini este Chow Chow-ul, domesticit în China. Dar faptul că o mică parte a unei populaţii de lupi a fost transformată, de data asta prin selecţie artificială, în Chow Chow, nu a implicat nici transformarea tuturor lupilor din toată lumea, şi nici dispariţia lor; la fel cum derivarea altor rase de câini din Chow Chow nu a însemnat nici schimbarea rasei, nici dispariţia ei. Acelaşi exemplu explică şi de ce mai există maimuţe, deşi oamenii au evoluat din acestea.

• Nu, acelea nu sunt forme intermediare ! Archaeopteryx era doar o pasăre, iar Tiktaalik a fost doar un peşte.

     Da, Archaeopteryx era o pasăre… prezentând totodată caracteristici specifice grupului ancestral, care au fost pierdute la păsările moderne ! Adică, exact o formă tranziţională. Ia să vedem, ne poate enumera creaţionistul nostru câteva specii de „doar-păsări” cu coadă sau cu dinţi ? Pentru că scheletul lui Archaeopteryx prezintă exact acest amestec de caracteristici aviene cu cele ale dinozaurilor teropozi din care au evoluat păsările, şi din această cauză este considerată una dintre formele tranziţionale cele mai evidente.
     Acelaşi lucru se poate spune şi despre Tiktaalik: da, este un peşte, cu caracteristici specifice peştilor ( solzi, branhii )… dar un peşte căruia încep să i se formeze picioare, cu încheieturi caracteristice pentru tetrapode, nu peşti. Căruia i se diferenţiază un gât, inexistent la restul peştilor. Ale cărui coaste prezintă o structură caracteristică tetrapodelor, nu peştilor. Aşadar, un amestec de trăsături caracteristice peştilor cu trăsături specifice tetrapodelor. Adică, altă formă tranziţională.

• Veriga lipsă încă lipseşte.

     Ce e aia „veriga lipsă” ? E un termen neştiinţific, folosit prin 1860, după publicarea cărţii Originea speciilor, prin care se înţelegea „forma intermediară între om şi celelalte primate”. Dar s-au găsit forme tranziţionale în evoluţia umană; s-au găsit atât de multe, încât nu mai există nici un „gol” major între fosile, iar trecerea este graduală, de la cimpanzeu ( considerat similar strămoşului comun om-cimpanzeu ) la Homo sapiens.
     Aşadar, „veriga-lipsă” a fost găsită. Au fost găsite suficiente etape intermediare pentru a demonstra transformarea. Poate fosila cu cele mai evidente trăsături caracteristice celorlalte primate, dar având totodată şi primele trăsături umane, Australopithecus ar putea fi prezentată ca „veriga-lipsă”… care nu mai lipseşte din 1974.
     Şi încă o dată adresez aceeaşi provocare creaţioniştilor: în imaginea de aici, „ar putea să spună care este „veriga-lipsă” dintre albastru şi galben ? şi la ce coordonate se găseşte ea ? Sau dintre galben şi verde ? Între galben şi roşu, sau galben şi mov ?” Dacă nu, atunci la ce se referă când spun „veriga-lipsă”, şi de ce cer ceva ce ştiu că nu există ?

• Dar scheletul lui Lucy este incomplet. Nu i s-au găsit picioarele, dar în desene e prezentată ca bipedă !

     Corect. Scheletul lui Lucy este incomplet, şi nu i-au fost găsite picioarele. Dar poziţia predominant bipedă este determinată pe baza încheieturii femuro-pelviene, or aceasta a fost găsită.
     De asemenea, Lucy a fost doar primul schelet de Australopithecus găsit, dar nu unicul. În prezent există zeci de schelete, mai mult sau mai puţin parţiale, de Australopithecus afarensis, şi zeci de schelete din alte specii înrudite, precum Australopithecus africanus sau Australopithecus sediba.

     Tot legat de fosilele din evoluţia umană, un creaţionist a prezentat în cadrul unei conferinţe această imagine:

unde „demontează” fiecare fosilă. Să vedem cât de corect este fiecare contraargument:
-Lucy: în realitate, toţi experţii sunt de acord că Lucy era o primată bipedă, diferită de cimpanzeu.
-Homo heidelbergensis: fals; prima fosilă a fost într-adevăr o mandibulă, dar de atunci s-au găsit suficiente fosile pentru a reconstrui o specie mult diferită cea umană.
-Omul de Nebraska şi omul de Piltdown au fost discutaţi pe larg în alt articol; am să repet doar o singură idee de acolo: singurul loc unde se mai poate găsi vreo argumentaţie care să invoce aceste erori este cea creaţionistă. De cel puţin 60 ani, nici un biolog nu a mai pretins că Omul de Piltdown ar fi necesar pentru demonstrarea teoriei evoluţiei ( nu o face ), şi nimeni nu a susţinut că Omul de Nebraska ar face-o; aşadar, de ce insistă creaţioniştii să contraargumenteze pe larg aceste fosile, însă refuză până şi să se documenteze în privinţa tuturor celorlalte veritabile ?
-Omul de Peking, sau Homo erectus: fals. Fosilele iniţiale au dispărut, într-adevăr, în timpul războiului, dar din nou există zeci de alte fosile din această specie, descoperite de atunci.
-Omul de Neanderthal: creaţionistul pare să nu realizeze că şi în acest caz există resturile a sute de indivizi, de la copii la bătrâni, şi majoritatea scheletelor nu prezentau semne caracteristice artitei sau rahitismului. De asemenea, A.J.E. Cave a publicat o lucrare despre caracteristici ale neandertalienilor care îi deosebesc de oamenii moderni, în nici un caz nu i-a confundat.
-Omul din Noua Guinee: aici creaţionistul este atât de grăbit să acuze „darwiniştii” de erori şi falsuri, încât inventează pur şi simplu fosile ! Nici un biolog n-a descris o asemenea specie.
-Omul de Cro-Magnon: abia aici creaţionistul spune ceva corect, şi anume că acesta este inclus tot în specia umană.
     De asemenea, trebuie precizat că nici un biolog nu a prezentat această linie ca fiind linia evoluţiei umane, şi întreaga schiţă este un strawman al teoriei evoluţiei.
     Mult mai important, din 8 fosile care „arată falsitatea teoriei evoluţiei”, una este inventată de creaţionşti, iar restul sunt prezentate şi descrise complet fals ! Cam greu să pretinzi că „evoluţioniştii se folosesc de falsuri pentru a-şi promova ideile”, când o simplă căutare pe Google indică că majoritatea argumentelor tale sunt false !
     Alte dovezi demonstrate de mult ca false, dar în continuare fluturate frecvent de creaţionişti, presupuse înregistrări ale prezenţei umane în perioade geologice vechi includ:

• În albia râului Paluxy, s-au descoperit urme de paşi umane alături de cele de dinozauri.
• O fosilă conţine o urmă de cizmă strivind un trilobit.
• Au fost găsite fosile umane în straturi datate ca având zeci sau sute de milioane de ani.
• Au fost găsite obiecte moderne în straturi datate ca având zeci sau sute de milioane de ani.
• În Peru, au fost descoperite sute de pietre pe care erau desenaţi dinozauri.

     Toate aceste afirmaţii extraordinare nu infirmă teoria evoluţiei, deşi, dacă ar fi veritabile, ar necesita revizii privind evoluţia omului, sau a altor teorii legate de momentul extincţiei anumitor grupe.
     De asemenea, toate aceste afirmaţii grozave au în comun faptul că sunt false. Urmele de paşi din râul Paluxy sunt deseori descrise de creaţionişti cu nenumărate detalii, dar imaginile şi fotografiile sunt cam dezamăgitoare. Iar dacă sunt urmărite suficient de mult, aceste urme… se transformă în urme de dinozaur ! Ceea ce păreau urme de paşi umane sunt de fapt împresiuni produse de dinozauri, iar aparenţa umană este dată de modul în care dinozaurii au călcat în stratul de mâl.
     Asta nu a împiedicat creaţioniştii să continue să prezinte urmele drept umane, iar uneori chiar să le cioplească ei, pentru a fi şi mai convingătoare. Această sau această urmă însă, deşi dovedesc cât puţin contează onestitatea pentru creaţionişti, nu dovedesc prea mult talent artistic. Unele urmele de oameni par a fi lăsate de Fred Flintstone în persoană, iar urmele de dinozauri sunt cioplite după picioarele unor dinozauri de jucărie. O amprentă autentică ( ironic, tot din valea râului Paluxy ! ) are un alt aspect, indicând deformarea solului sub greutatea animalului, şi imprimarea diferită a greutăţii în diverse puncte, nu este o simplă groapă tăiată în sol.
     Urma de cizmă, sau sanda, care include trilobiţi, este evident doar o piatră cu o formă destul de asemănătoare unei urme de încălţăminte, dar analize atente au indicat absenţa totală a oricărei dovezi că această formă ar fi fost produsă prin apăsare. De altfel, chiar în poză, se poate observa că „tocul” este format de o crăpătură în rocă… crăpătură care continuă şi în afara urmei ! De asemenea, în zona unde această „urmă” a fost găsită, se găsesc frecvent formaţiuni similare, ovoidale, şi care amintesc foarte superificial de nişte urme umane, dar sunt produse de procesele geologice locale.
     Ceea ce nu se spune despre obiectele şi scheletele umane găsite în „straturi având zeci de milioane de ani” este că acestea nu sunt găsite în roci, ci ca intruziuni în rocile respective. Cu alte cuvinte, persoanele respective nu au murit când s-a format stratul, ci au fost înmormântate ! Fireşte că plasarea unui cadavru de acum 1000 ani într-o crăpătură dintr-o rocă va duce mai târziu la descoperirea unui schelet uman printre roci formate în Cretacic; dar de asemenea, orice arheolog va observa imediat şi toate indiciile că scheletul nu este inclus în rocă, ci este înconjurat de material distinct de rocă.
     Iar pietrele Inca au fost demonstrate ca fiind falsuri create de ţăranii locali, având ca inspiraţie dinozauri de jucărie sau cărţi de copii; vânzătorii care „găseau” aceste pietre şi le vindeau turiştilor au recunoscut că le-au falsificat, şi chiar şi-au demonstrat tehnicile de lucru.


      Alte articole din seria Erorilor Creaţioniste:
Erori Creaţioniste 1: Intro
Erori Creaţioniste 2: Autoritatea ştiinţei
Erori Creaţioniste 3: Big Bang
Erori Creaţioniste 4: Abiogeneza
Erori Creaţioniste 5: Teoria evoluţiei ( prima parte )
Erori Creaţioniste 6: Teoria evoluţiei ( partea a doua )
Erori Creaţioniste 8: Genetica
Erori Creaţioniste 9: Alte teorii ştiinţifice
Erori Creaţioniste 10: Vârsta Universului
Erori Creaţioniste 11: Complexitate şi design
Erori Creaţioniste 12: Ştiinţă şi biblie
Erori Creaţioniste 13: Alte erori
Erori Creaţioniste 14: Provocări
Erori Creaţioniste 15: Concluzii; Index