Erori Creaţioniste 1: Intro

     După ce, în articolul anterior am trecut în revistă principalele erori şi falsuri din istoria teoriei evoluţiei, şi am văzut modul în care aceste erori au fost îndreptate, uneori chiar datorită contradicţiei cu teoria evoluţiei, cu acest articol încep o serie mai lungă şi mai detaliată despre erorile şi falsurile prezente în argumentaţia creaţionistă.
     În primul şi primul rând, principala eroare care permează marea majoritate a argumentelor creaţioniste este Falsa Dihotomie.
     Pentru autorii Genezei, poveştile incluse acolo erau metafore cu înţelesuri mai profunde, purtătoare de tâlcuri ascunse. Dar creaţioniştii sunt persoane foarte superficiale: pentru ei, metaforele devin istorie literală, simbolurile devin persoane reale, iar mesajele subtile sunt ignorate pur şi simplu. Mai rău, ei disting doar două variante posibile: fie dumnezeul lor a creat Universul exact aşa cum e descris în biblia lor, fie toate religiile sunt eronate, dumnezeu nu poate exista, iar „ateo-darwinişti” au dreptate. Merită subliniat aici că majoritatea denominaţiilor creştine au adoptat evoluţionismul teist, în care teoriile ştiinţifice sunt acceptate ca fiind modalitatea prin care zeul creator a acţionat. Dar, conform creaţioniştilor, dumnezeul lor este mult prea limitat; ei sunt siguri că dumnezeul lor nu ar fi putut folosi evoluţia naturală ! Fie el există şi a creat speciile fixe şi imuabile, a creat omul din lut, iar femeia din coasta lui, fie, în caz contrar, dumnezeu nu există !
     Această dihotomie este evidentă şi în titluri de cărţi precum „Cum a apărut viaţa, prin evoluţie sau creaţie ?”, şi în cadrul forumurilor de pe internet, unde topicul specializat poartă de obicei numele „Creaţionism VS Evoluţie” sau „Creaţionism VS Darwinism”, şi în desenele folosite în propaganda lor, şi, mai ales, în argumentaţia lor: falsa dihotomie oferă avantajul de a nu necesita dovezi pentru poziţia proprie.
     Mai precis, creaţioniştii consideră că e suficient să invalideze cumva „darwinismul” pentru ca varianta lor să câştige automat. Fără a aduce nici o dovadă, nici un argument concret, nimic, ci pur şi simplu pentru că „unica alternativă posibilă” a fost „spulberată”.
     Dar, evident, se înşeală: nu există doar două variante posibile. Chiar acceptând că toate teoriile ştiinţifice de astăzi ar fi demonstrate complet eronate mâine, există alte şi alte explicaţii, naturale sau supranaturale, care să concureze în continuare cu varianta creaţionistă inspirată de Geneza biblică. Pentru a susţine creaţionismul în mod ştiinţific, aşa cum se pretinde, e necesar să fie furnizate dovezi ştiinţifice concrete pentru varianta creaţionistă, şi nu să fie atacate alte teorii.

     Aşadar, toate argumentele creaţioniste care conţin referiri la Big Bang, abiogeneză, teoria evoluţiei, sau alte teorii ştiinţifice sunt invalide de la bun început: chiar dacă ar fi corecte ( şi nu sunt ! ), ele nu sunt argumente în favoarea creaţionismului.


     O altă eroare frecvent folosită de creaţionişti este Omul de Paie. Întrucât teoriile ştiinţifice sunt susţinute de un volum destul de serios de date, observaţii, predicţii şi dovezi, ce cale de atac există, mai ales pentru cineva a cărui pregătire ştiinţifică nu este foarte ridicată ? Fireşte, distorsionarea, deformarea tuturor afirmaţiilor ştiinţifice, mutilarea teoriilor dincolo de orice limită, suprasimplificarea lor, până când rezultatul este o prezentare absurdă şi ridicolă a adevăratei poziţii ştiinţifice:

• Teoria Big Bangului spune că nimic a explodat şi de-acolo provine tot.
• Abiogeneza înseamnă că o piatră s-a transformat în şopârlă.
• Teoria evoluţiei ne învaţă că o dată, o maimuţă a născut un om.

Notă: fiecare din afirmaţiile de mai sus va fi
analizată şi demontată în articolele ulterioare.

     Utilă ca metodă de propagandă, distorsionarea poziţiei adversarului este o armă grozavă şi în cadrul unei conferinţe în care un creaţionist se adresează unui public neştiutor, dar şi într-o dezbatere cu un om de ştiinţă adevărat: unui creaţionist îi ajung 5 minute pentru a arunca câteva zeci de asemenea afirmaţii profund eronate, câtă vreme adversarului lui îi vor trebui poate câteva ore numai pentru a „pune în ordine” toate informaţiile prezentate. Fireşte, această tactică eşuează lamentabil dacă cei prezenţi la dezbatere sunt familiarizaţi cu datele ştiinţifice şi sancţionează distorsionările prezentate de creaţionist, sau poate să se întoarcă impotriva creaţionistului: în momentul în care realizează că argumentele sale sunt bazate pe asemenea baze şubrede, fie va renunţa la onestitate, fie la creaţionism. Dar, în general, creaţioniştii care s-au obosit să se documenteze şi de pe alte site-uri decât cele de propagandă creaţionistă ajung să abandoneze mai devreme sau mai târziu creaţionismul.

     Astfel reiese o altă eroare creaţionistă: Ignoranţa, ignoranţa profundă în ceea ce priveşte chiar subiectul pe care îl neagă cu atâta îndârjire. Lăsaţi un creaţionist să vă explice pe larg de ce teoria evoluţiei este greşită, şi o va face „ca un expert” - folosind termeni ştiinţifici şi oferindu-vă zeci de exemple. Apoi provocaţi-l să definească teoria evoluţiei. În nouă cazuri din zece, vi se va oferi o trecere prin Big Bang, abiogeneză, cu ceva referiri la religie şi ateism, sau poate veţi primi un răspuns concis, de forma „omul se trage din maimuţă”. Dar e foarte puţin probabil să vă poată oferi o definiţie corectă a teoriei în sine, aşa cum este ea înţeleasă de biologi.
     Dar chiar şi în privinţa ştiinţei în general, creaţioniştii sunt la fel de ignoranţi; de pildă,

• Teoria evoluţiei e doar o teorie, nu este o lege ! Încă nu a fost demonstrată !

     În jargon ştiinţific, o lege este o descriere, de obicei matematică, a unui fenomen care se produce în anumite circumstanţe, şi a fost observat de suficient de multe ori încât, dacă se repetă circumstanţele, producerea fenomenului să fie practic o certitudine. De exemplu, căderea unui obiect lăsat liber este descrisă de legea gravitaţiei, a lui Newton.
     O explicaţie a unui fenomen, încă nedemonstrată şi neverificată suficient, o… bănuială sau ghiceală, dacă vreţi, poartă numele de ipoteză. În funcţie de capacitatea ei de a explica un aspect încă neelucidat al naturii, de succesul cu care poate prezice rezultatele experimentelor, şi mai ales dacă nici o observaţie făcută nu o va contrazice, ipoteza respectivă poate căpăta greutate, poate fi acceptată şi recunoscută de ceilalţi oameni de ştiinţă, şi atunci va deveni…
     …o teorie ştiinţifică, adică o explicaţie acceptată ştiinţific a unui fenomen. A se observa că, spre deosebire de lege, care este doar descrierea acestuia, teoria este explicaţia pentru producerea lui. Newton a formulat legea gravitaţiei - modul în care două mase se atrag, dar abia trei secole mai târziu, Einstein a oferit şi o explicaţie pentru această atracţie, o explicaţie bazată pe curbarea spaţiului de către masă, şi astfel legea gravitaţiei a lui Newton a avansat la rangul de teoria gravitaţiei a lui Einstein. În ştiinţă, teoria este mult superioară atât ipotezei cât şi legii: o teorie ştiinţifică este o explicaţie a unui fenomen, capabilă de previziuni testabile, compatibilă cu toate observaţiile anterioare, şi necontrazisă de nici o observaţie până în prezent.
     Astfel că, atunci când un creaţionist acuză teoria evoluţiei, sau a Big Bang-ului, că ar fi „doar” nişte teorii, ceea ce transmite el este de fapt nivelul de înţelegere, sau mai bine-zis de totală neînţelegere a ştiinţei de către creaţionistul respectiv.

     „Vor să fie proşti… intenţionat obtuzi…”, cam acestea au fost cuvintele cu care, ironic, un creaţionist îi descria pe „darwinişti”, pentru că ei cred… ce cred ei ? A urmat o oră de maimuţăreli şi de distorsionări profunde a teoriilor ştiinţifice, prezentând tot soiul de absurdităţi drept ştiinţă, inclusiv echivocaţia dintre sensurile cuvântului „teorie”. Tragic, mai ales că respectivul creaţionist pretindea că „a predat ştiinţe la liceu vreme de 15 ani”. Apare astfel întrebarea: cam ce ştiinţă ar putea prezenta un profesor care nu cunoaşte nici noţiunile elementare din subiectul pe care-l predă, şi despre care face conferinţe ? Şi ale cărui argumente sunt repetate papagaliceşte de alţi şi alţi şi alţi creaţionişti ?
     O parte din creaţionişti, cei profesionişti, nu sunt interesaţi de adevăr: ei câştigă sume importante din asemenea conferinţe, şi mai ales din vânzări de materiale: CD-uri, cărţi, cursuri sau chiar donaţii. Alţii recunosc deschis: din perspectiva lor, atunci când realitatea contrazice biblia, realitatea este cea care se înşeală. Iar mulţi creaţionişti „amatori” ajung să fie atât de convinşi de pseudoargumentele care le-au fost prezentate, încât atunci când li se explică ce presupune cu adevărat teoria evoluţiei, o acceptă, cel puţin într-o măsură… dar făcând precizarea că „asta nu e ceea ce spun evoluţioniştii !”

      Alte articole din seria Erorilor Creaţioniste:
Erori Creaţioniste 2: Autoritatea ştiinţei
Erori Creaţioniste 3: Big Bang
Erori Creaţioniste 4: Abiogeneza
Erori Creaţioniste 5: Teoria evoluţiei ( prima parte )
Erori Creaţioniste 6: Teoria evoluţiei ( partea a doua )
Erori Creaţioniste 7: Fosilele
Erori Creaţioniste 8: Genetica
Erori Creaţioniste 9: Alte teorii ştiinţifice
Erori Creaţioniste 10: Vârsta Universului
Erori Creaţioniste 11: Complexitate şi design
Erori Creaţioniste 12: Ştiinţă şi biblie
Erori Creaţioniste 13: Alte erori
Erori Creaţioniste 14: Provocări
Erori Creaţioniste 15: Concluzii; Index