An open letter to Facebook:

We, the undersigned, are writing to express our dismay and to request explanations for the recent wave of attacks against Romanian atheist Facebook pages and groups.



In the last few days, two of the main pages administered by the Romanian atheist community have been closed for allegedly posting content not complying to the Facebook guidelines. The main Facebook group used by the Romanian atheist community has also been shut down, as well as some personal accounts of people involved in the community.



While we understand that community guidelines are important on a communication plaform such as Facebook, we fail to see how these latest decisions follow regular procedures as they all seem to be part of the same purposeful campaign to silence the atheist voice in the Romanian online media. We should also point out that several similar pages and groups exist and that on many occasions the content provided on the Romanian pages has been inspired, translated or adapted from those pages that still seem to be doing well.



We have always considered that Facebook guarantees our freedom of speech and that personal sensibilities, even religious in nature, are not enough to completely shut down the means of expression for a whole community. The atheist community has never posted racist materials, has never promoted any kind of hate speech against any religious people and has always attempted to only ridicule ideas and not attack the people that were promoting those ideas.



It is clear that some religious groups might not want their propaganda to be criticized in any way.

We have even seen communications in religious groups that referred to a concerted action of reports against atheist pages and groups.

This is not the outcome of just a number of individuals feeling they are "harassed" or "discriminated" against, but the intentional and organized action of a group that feels they can and should dictate what the public discourse should be like.



We also understand that their numbers might be vastly larger than ours. But this should not be a factor in any decision to shut down pages or groups, as minorities of any kind also have a right to express themselves and not be silenced by the majority.



All things considered, we feel Facebook was wrong on allowing this to happen without giving detailed explanations or any specific instructions on how we could remedy the situation.



We are saddened by this turn of events and hope the international community will take a stand with us for our right to express ourselves which should indeed include the right to poke fun at any ideas, including religious beliefs.



Yours truly,



Ciprian Cucu, PhD., Assistant Professor

Marius Hanganu, Refugee Caseworker (Nürnberg, Germany)

Alin Andries, Software developer (Milan, Italy)

Eduard Longier, Freelance translator (Cracow, Poland)

Cornel Creţu, Blogger profudereligie.blogspot.ro (Braşov, Romania)

Andreea Băncioiu, Blogger korallion.blogspot.ro (Sibiu, Romania)

Alexandru Toma Patrascu, Marketing Manager (Bucharest, Romania)Monica Belitoiu, Communication Specialist (Bucharest, Romania)

Calin Miclaus, System administrator (Arad, Romania)Adrian Avarvarei, Software company owner (Cluj, Romania)

Laura Negoi, Sales Responsible (Galați, Romania)

Nu îmi place noul papă.

Am zâmbit sardonic prima dată când am văzut un articol despre cât de "cool si tolerant" este noul papă. Nu îmi mai amintesc dacă era cel despre cât de tolerant este el cu homosexualii sau cel despre cum a zis papa că și ateii sunt oameni.

În primul rând, mi se pare penibil să lăudăm un om și să picăm în bot de admirație pentru că a spus o chestie care este non-cretină. Îl lăudăm că a avut o reacție decentă. WOW! În timpul asta, milioane de oameni au reacții decente, fară a fi titluri principale pe pagina întâi a ziarelor. Ăia nu primesc o bombonică pentru ca nu sunt dobitoci?

Apoi, eu nu pricep cum de nu pricep alții că "papa" nu este o persoană, ci un produs.

Personajul acesta, "Papa Francis I", este un proiect la care participă intens echipe întregi de specialiști în marketing și media, care au ca scop restaurarea imaginii de rahat pe care și-a făcut-o catolicismul în sute de ani de abuzuri politice și sexuale. Adică oamenii încearcă din răsputeri să ne facă să uităm cum s-au pus ei împotriva științei, cum au protejat popi pedofili, cum i-au serbat ziua lu' Hitler și cum au interzis credincioșilor să folosească prezervativul în cel mai mare focar HIV. Treabă grea, când ai victime ale violurilor ieșind la lumină în toată lumea și armate de seculariști făcând campanie împotriva ta și dezgropând toate rahaturile pe care le-ai asuns timp de zeci de ani sub covoare de cashmir.

Cum facem asta? Cum curățăm imaginea Bisericii Catolice? Uite rețeta:

1: Se ia un cardinal cu trecut ~ curat, care aparține unei minorități, eventual dintr-o țară exotică. (De data asta au avut de ales dintre un negru și un latino.) Recomandabil să fie din ceva subdiviziune catolică faimoasă pentru simplitate și modestie, pentru că așa vrem să fie și imaginea BC.

2: Se mazilește "fără tam-tam" papa actual, care, brusc și dintr-o dată, se retrage și se face nevăzut din media, mai ceva ca pantofii din colecția sezonului trecut.

3: Se prezintă noul papă ca viitor "revoluționar" al catolicismului, ca să știe lumea la ce să se aștepte. Apoi se atacă problemele punctual:

a) Problemă:
Biserica Catolică acuzată că adună bogății în loc să ajute săracii cu banii enoriașilor.
Soluție:
Noul papă se îmbracă doar în alb, fără perle și haur. Înlocuiește tronul de aur cu un scaun. Se laudă în public ca este influențat de Francis de Assisi, și deci e plin de modestie și urăște bogăția. Gata! BC nu mai este ze evil treasure monger! Acum Biserica este brusc săracă și apărătoarea tuturor nevoiașilor!



b) Problemă:
 Biserica Catolică are o îndelungată istorie de intoleranță religioasă și a dovedit în mai multe rânduri că nu pricepe ideea de "libertate religioasă".
Soluție:
Papa declară în presă că "Ateii pot fi vazuti ca oameni de bine daca fac fapte bune” și că “Ma intrebi daca Dumnezeul Crestinilor ii iarta pe cei ce nu cred si nu cauta credinta. Incep prin a spune – si acesta este lucrul fundamental – ca mila Lui Dumnezeu nu are limite daca mergi la el cu o inima sincera si smerita. Problema pentru cei ce nu cred in Dumnezeu este sa se supuna constiintei lor”
Gata! Acum suntem ecumenici și toleranți cu toată lumea! (Scoateți banu'!)

c) Problemă:
Biserica Catolică este cunoscută pentru o atitudine homofobă și pentru militantismul ei anti drepturi egale.
Soluția:
Papa adună toți plătitorii de taxe homosexuali înapoi în sânul bisericii declarând că: “Daca cineva este homosexual si Il cauta pe Dumnezeu, cine sunt eu sa il judec?” (Nu că nu am ști că s-a opus activ legalizării căsătoriilor între persoane de același sex. Dar ce e un pic de ipocrizie între prieteni?)

d) Problemă:
Papii precedenți au bubuit scoru' îndemnând africanii săraci să se ferească de prezervative ca de focurile iadului, deși zona este decimată de HIV.
Soluție:
Aducerea în presă a unui video cu nenea care sărută și spală picioarele unor oameni infectați cu SIDA. Dar prezervativele încă mai sunt rele.

e) Problemă:
Biserica Catolică este acuzată de sexism deoarece interzice femeilor să fie preoți.
Soluție:
Nup, nu lăsăm femeile să fie preoți. Dar le lăudăm și zicem că sunt "speciale", fără a oferi vreo soluție.
"As far as the ordination of women, the Church has already spoken out and the answer is no. John Paul II made the Church's stance definitive. The door is closed. But let me tell you something, Our Lady, was more important than the apostles, bishops, deacons and priests. Women play a role that's more important than that of bishops, or priests. How? This is what we have to explain better publicly."

f) Problemă:
Biserica Catolică a fost acuzată în numeroase rânduri că i-a protejat pe preoții pedofili.
Soluție:
Uhm...Nimic. Nimic ar trebui sa fie suficient. Ah, și am putea să facem agresiunea sexuală asupra minorilor ilegala în Vatican, de la 1 Septembrie. Yea, suficient.
Nu știu ce ziceți voi, dar mie mi se pare prea puțin și prea târziu. Văd aici o mare putere politică ce încearcă să distragă atenția de la sute de ani de comportament reprobabil oferind o felie de cozonac, de parcă 3 articole de presă și schimbarea mobilierului fac brusc să dispară suferințele tuturor celor care au avut sau încă mai au de suferit de pe urma doctrinei și organizației catolice, de la victimele preoților pedofili și ai măicuțelor abuzive până la tinerii alungați de familie pentru că părinții au fost îndoctrinați să creadă că homosexualitatea este lucrarea diavolului, de la africanii convinși că vor arde în iad daca folosesc prezervativul pâna la mamele de 13 ani cărora li s-a refuzat avortul.

Nu, dragii mei, nu ne cumpărați cu firmituri. Nu ne momiți cu felioare de cozonac. Cultul vostru se va prăbuși în ciuda proiectului ăstuia disperat. Brusc, covoarele voastre au devenit transparente și putem cu toții vedea mizeria pe care ați îngrămădit-o sub ele.

E timpul să faceți curat.

„Străinul Misterios”

      Personaje:
      Povestitorul, Theodor Fischer, un adolescent dintr-un sătuc în mijlocul Austriei anilor 1590;
      Satana, un înger, numit după unchiul său, Satana cel biblic ( „singurul din famile care a păcătuit” ); este înzestrat cu numeroase abilităţi supranaturale, printre altele şi cu darul telepatiei, dar şi al precogniţiei.

      Context:
      Un grup de ţărani din sat au acuzat o femeie de vrăjitorie, au urmărit-o, au prins-o şi se pregătesc să o linşeze:

      „Au târât-o până la un copac, au aruncat o funie peste o creangă, şi au început să facă un laţ la capătul acesteia; unii dintre ei o ţineau, în timp ce ea plângea şi se ruga, iar fiica ei plângea şi privea dar se temea să facă sau să spună ceva.
      Au spânzurat-o pe femeie, şi eu am aruncat o piatră în ea, deşi în sinea mea mi-era milă de ea; dar toţi aruncau cu pietre, şi fiecare îşi privea vecinul, şi dacă nu aş fi făcut şi eu asemenea lor, ar fi văzut şi-ar fi vorbit. Satana a izbucnit în râs…
[…]
      A spus:
      —Da, râdeam de tine, pentru că, de frica a ceea ce ar putea spune alţii despre tine, ai aruncat piatra aia în femeie, deşi în inima ta erai revoltat de propria acţiune - dar râdeam şi de ceilalţi.
      —Cum aşa ?
      —Deoarece cazul lor era al tău.
      —Cum adică ?
      —Păi, erau şaizeci şi opt de oameni acolo, şi şaizeci şi doi dintre ei nu doreau să arunce cu pietre mai mult decât doreai tu.
      —Satana !
      —Oh, e adevărat ! Cunosc omenirea. E formată din oi. E guvernată de minorităţi, arareori sau chiar niciodată de vreo majoritate. Îşi înăbuşă sentimentele şi credinţele şi îi urmează pe cei câţiva care fac cel mai mult zgomot. Câteodată cei puţini şi zgomotoşi au dreptate, câteodată nu; dar nu contează, mulţimea îi urmează. Marea majoritate a omenirii, fie sălbatică sau civilizată, este în secret bună la suflet şi nu vrea să producă durere, dar în prezenţa minorităţii agresive şi fără de milă, nu îndrăzneşte să se impună. Gândeşte-te ! Un om bun îl supraveghează pe altul, şi se asigură că se ajută reciproc într-o nelegiuire care îi revoltă pe amândoi. Vorbind ca un cunoscător, ştiu că nouăzeci şi nouă dintr-o sută de oameni au fost cu toată hotărârea împotriva uciderii vrăjitoarelor la început, când prostia asta a fost fluturată de o mână de lunatici pioşi, acum mult timp. Şi ştiu că şi astăzi, după ani de prejudecăţi şi învăţături prosteşti, doar o persoană din douăzeci chiar pune suflet, cu sinceritate, la torturarea unei vrăjitoare. Şi totuşi, aparent toată lumea urăşte vrăjitoarele şi le vrea ucise. Într-o bună zi, o mână de oameni se va ridica de partea celalată şi va face mai multă gălăgie - poate chiar un singur om îndrăzneţ, cu o voce puternică şi o faţă hotărâtă o va face - şi într-o săptămână toate oile vor schimba direcţia şi-l vor urma, iar vânătoarea de vrăjitoare va ajunge la o bruscă încheiere.
      Monarhiile, aristocraţiile şi religiile, toate se bazează pe acest mare defect al speciei tale - neîncrederea individului în vecinul lui, şi dorinţa sa, de dragul siguranţei sau al confortului, de a fi bine văzut de vecin. Întotdeauna aceste instituţii vor rămâne şi vor înflori, şi vă vor opresa, insulta şi umili, pentru că sunteţi şi veţi rămâne sclavii minorităţilor. Nu a existat nici o ţară în care cei mai mulţi oamenilor să fie cu adevărat loiali oricărei din aceste instituţii.”

( Mark Twain, Străinul misterios, cap. 9 )

Urăsc creștinii?

Azi îmi vine să spun că urăsc creștinii.
Desigur, acesta ar fi un neadevăr, pentru că nu urăsc o categorie de oameni pe care nu îi cunosc. Nu pot face asta, pentru că mintea mea nu mă lasă. Poate am studiat prea mult dicționarul de erori logice.

Știți ce urăsc?


Urăsc incapacitatea oamenilor de a înțelege că fiecare om are dreptul de a-și alege religia, sau de a nu alege nici o religie,  și că este nepoliticos să încerci să îi îndeși concepțiile tale pe gât altuia, chiar dacă îi vrei binele. Și, mai ales, să încerci să i le îndeși pe gât amenințându-l, înjurându-l si calomniindu-l  Da, creștine, faptul ca îmi spui că toți ateii vin din familii dezorganizate și că probabil tata e bețiv și mama curvă nu mă va face brusc să îl iubesc pe hrisosul tău. Ce să-i faci?

Urăsc "educatia" dogmatică din școli și "dresajul" pe care l-am văzut deunăzi într-o grădiniță, unde copiii de 3-4 ani au fost duși "în pelerinaj" și puși să se târască prin biserică. Nu mi se pare nimic mai grețos decât a învăța omul de mic că este o creatură care nu merită alcteva decât să se târască în genunchi, flămândă, pentru ca apoi sa prmească "ceiuț și pâinică" de la un popă cu aspect de pedofil evadat. Video.

Urăsc felul în care "ortodocșii" si "sectarii", care, se presupune, se închină aceluiasi zeu, își bagă reciproc bețe în roate, și felul în care se bucura fățiș de faptul că partea adversă va ajunge în iad.

Urăsc felul în care mințile înghesuite ale unora dintre ei resping "știința" ca fiind a lui "Satana", și fac asta de pe laptop, înghițind un hap de antibiotice și ascultând la radio ceva emisiune creștină.

Urăsc conceptiile tribalistice din seria "Ești român, ești ortodox", urmate, invariabil de "dacă nu ești ortodox, pleacă din țara noastră", chestie zbierată cu fenezie de o mână de sociopati vocali, naționaliști pâna în adâncul oaselor si, în mod ironic, adeseori complet agramați.

Urăsc habotnicia scârboasă a celor care se târăsc în genunchi în jurul unor oase de mort, a celor care ling icoane și, chiar mai rău, îsi târâie copiii cu ei. Mă îngrețoșează rândurile de superstițioși care trec de-a bușilea pe sub icoane sau își freacă batiste si portofele de racle cu morți, bodogănind vrăji.

Urăsc să văd oameni în toată firea  care își "tratează" boli grave pe la mânăstiri, sau, mai rău încă, își ucid lent copiii refuzându-le tratamentul, dar făcându-le molifte. Urăsc să îi văd pe cei care, deși au mers totuși la spital, mulțumesc prietenului lor imaginar și nu medicului care s-a căznit ore în șir să îi scape.

Urăsc interesul unor oameni pentru  ce fac alții în dormitor și felul în care îi judecă pe toți cei care nu fac sex în modul preferat lor, fie că este vorba de zilele "aprobate" ale săptamânii, de poziții sau orificii "potrivite", de sexul marital sau extramarital sau de orientarea sexuală a vecinului. Sunt de părere că acest interes excesiv pentru organele genitale ale altora denotă probleme la creier.

Urăsc amestecarea religiei în legi și în drepturile omului. Urăsc faptul că sunt destui care mi-ar lua dreptul la liberă exprimare, dreptul la opinie și dreptul asupra propriului meu corp, ca să mă aliniez la regulile lor din epoca de bronz, dar care se bucură exact de acele drepturi pe care vor să mi le ia mie. Pentru că dreptul la opinie este bun doar atâta vreme cât opinia este identică cu a lor.

Urăsc părtinirea cu care, daca eu scot boxa pe balcon și le pun oamenilor ceva muzică clasică și un simpozion de poezie mă ia poliția, în timp ce popii își permit să deranjeze zilnic cu boxele lor cartiere întregi. Pentru că ei sunt mai egali decât alții.

Urăsc să văd cum tinerelul cantor agreseză o bătrânică să plătească cotizația la biserică din pensia ei care nu îi ajunge ca să se încălzeasca iarna, în timp ce preotul aceleiași biserici stă în casa parohiala cu încălzire în podelele de marmură.

Da, știu, nu toti creștinii sunt așa. Cunosc suficienți oameni de bun simț încât să nu generalizez. Dar, atâta timp cât oamenii de bun simț din toate cultele nu se dezic de bolnavi, de psihopați, de habotnici, simpla lor aderență la cult îi potențează pe acești scelerați care nu  vor nimic altceva decât o țară talibană, unde ei să facă regulile după cum "le șoptește lor dumnezeu" în cască. Cred că este în interesul nostru, al tuturora, ca acești bolnavi vocali să fie scoși din orice poziție în care pot influența pe cineva. Și nu se poate asta atâta timp cât "moderatul" și "omul de bun simț" îi protejează. Cred că e timpul, dragii mei, să le tăiem colacul și să îi lăsăm să înoate singuri.

"Oamenii ăștia nu merită să trăiască!"

Ieri, 22 septembrie, doi bărbați au decis să pună pe ei veste explozive, să meargă în fața unei biserici din orașul pakistanez Peshawar, să aștepte până când se termină slujba și oamenii ies din biserică și să se detoneze. Mai mult de o sută de oameni au fost răniți și 78 alții au murit, deoarece au îndrăznit să nu aibă aceeași religie cu cei doi indivizi.

Grupul militant TTP Jundullah, grup care e afiliat talibanilor, și-a asumat responsabilitatea, sau, în mintea lor bolnavă, "meritul" pentru această acțiune.

"Erau dușmanii Islamului, deci sunt țintele noastre." A spus purtătorul lor de cuvânt, Ahmed Marwat,  despre bărbații, femeile și copiii răniți și uciși astăzi, dar și despre cei care au scăpat teferi, dar nu pentru multă vreme:

"Vom continua atacurile asupra ne-musulmanilor de pe teritoriul pakistanez."

Nu este, în nici un caz prima sau ultima astfel de acțiune a extremiștilor musulmani suniți care își îndreaptă ura împotriva creștinilor, sufiților și șhiiților. În 2009, 40 de case și o biserică au fost incendiate de o mulțime de 1000 de musulmani în orașul Gojra, din provincia Punjab. Cel puțin șapte creștini au fost arși de vii. Alți șaptisprezece au fost uciși în cursul unui atac în  Bahawalpur în 2001.
Chiar acum, în Kenia, încă se mai caută victimele unei situatii cu luare de ostateci, condimentată cu grenade și arme de asalt și urmată, bineînțeles, de o detonare: până acum s-au recuperat 68 de cadavre și au fost salvați 178 de răniți.

Nu, nu cred ca musulmanii sunt toți niște sălbatici criminali și capabili de atrocități, cum nu cred nici că toți creștinii sunt niște creiere slabe și încuiate. Dar v-am mai spus în multiple ocazii că cei infectați cu acest virus memetic numit religie, fie ei chiar și oameni buni și inteligenți în orice alt domeniu, pot fi transformați de religie în niște bestii, cu sau fără voia lor. 

Avem oameni care  vor să își slujească zeul, care vor sa salveze lumea, care vor ce e mai bine pentru familia lor, dar care aleg să facă asta prin crime, atacuri, distrugeri și mutilări. Uneori, prin mutilarea propriilor copii, tăindu-le bucăți din organele genitale. Sau ucigându-și fiica sau nevasta cu pietre. Și privind lucrurile astea, am avut, inițial, reacția pe care o aveti mulți:

"Oamenii ăștia nu merită să trăiască!"

Mi se încrânceneaza carnea pe mine gândindu-mă câte crime monstruoase s-au comis și se comit încă în numele religiei, fie că această religie e una mistică, precum religiile abrahamice sau religiile antice, ori ori o religie de stat, cum sunt fascismul și comunismul. Desigur, sunt religii care reunesc aspectul statal si cel mistic, precum comedia din Koreea de Nord, unde președintele îsi păstreaza funcția și după moarte.
Nu e greu să mă îngrețoșeze Inchiziția, măcelărirea "ereticilor", progromurile, holocaustul și alte manifestări ale gândirii dogmatice sintetizată în "Noi avem dreptate și cine nu recunoaște asta trebuie sa moară" sau "cine nu e din tribul nostru trebuie distrus".

Nu e greu să ți se întunece privirea de furie, gândindu-te la ceremonii în care, una dupa alta, sute de fetițe sunt mutilate genital cu cuțite pentru a ajuta la "păstrarea puritatii", unde este o practica curentă să tai bucăți din penisul unui băiețel și, mai mult, ca un bătrân zăbălos să oprească sângerarea cu gura, unde cretini care au dreptul de a purta arme împușcă medici pentru că ei sunt "pro-life", unde copiilor li se refuză tratamente medicale care le-ar putea salva viața pentru că părinții aderă la un cult cretin, unde violul e vina victimei și crima este justificată prin comandă divină. Și nu, nu puteți justifica enormitatile astea prin obosita sintagmă "diversitate culturală", nici prin noțiunea cretină de "relativism moral". Nu se aplică. În mod obiectiv este vorba de atrocități, de suferința și de acțiuni care afectează negativ o altă persoană.

"Deci oamenii ăștia nu merită să trăiască!"
Nu, dragii mei. Nu. Oamenii ăia nu merită să moară. Ei sunt cei care îi ucid pe alții pentru că nu aderă la reigiile lor pașnice și pline de iubire, nu noi. Știți ce merită? Merită să îi apuce disperarea văzând cum educația și prosperitatea le iau de sub nas posibilii acoliti, aceștia devenind prea inteligenți pentru a le mai cădea sub ghiare. Merită să trăiască în țări seculare, unde populatia educată practică liber și doar dacă vor forme de spiritualitate care nu includ rănirea și măcelărirea altor oameni. Și merita să trăiască după gratii, și să vadă asta doar la televizor.

Majoritatea musulmanilor nu sunt descreierați. Sunt doar un popor needucat, care crede că mutilarea genitala e o parte valoroasă din cultura lor, dar care pot sa învețe că nu este așa. Sunt un popor care poate să învețe anume valor vestice compatibile culturii lor și sa trăiasca în pace cu cei din jur, așa cun trăiesc musulmanii din Dobrogea.

Majoritatea creștinilor nu sunt niște limitați anti-libertăți personale și anti-știintă. Chiar și dintre cei intens practicanți ("multumim lui dumnezeu" că nu mai sunt prea mulți), marea majoritate sunt doar, repet, needucați care cred că fac bine negând realitatea și încercând să își impună moralitatea schilodită asupra altora.

Acești moderați nu fac, cu mâna lor, nici un rău. Sunt oameni normali, buni, dar care au niște chichițe urâte, induse de societatea în care trăiesc. Problema cu ei este că, prin tăcerea lor, prin liniște lor sfioasă atunci când vorbește un "leader spiritual", ei acordă unei a doua categorii un sprijin tacit și asumat mai degarbă decât oferit.

Trăind între acești moderați sunt niște oameni profund bolnavi, profund infectați de idei nocive care, poate, au accentuat o boală psihică ce nu avea, inițial, nicio legătură. Aceștia sunt, fără metafore și făra ocolișuri, oameni bolnavi, care trebuiesc adunați si tratați. Religia, în starea ei patologică, este un element periculos, care trebuie ținut sub control. Și asta trebuie să facem și noi, pe cât putem, nu doar guvernul.

Cum? Ce naiba putem face noi?

Nu multe, singuri. În Kenia și Pakistn guvernul trebuie sa se lase de negocieri de pace și sa spulbere, la propriu, daca e nevoie, cuiburile talibane. Nu știm dacă asta se va întâmpla, în special în Pakistan. Noi, însă, în loc să urlăm că musulmanii, toți, indiferent de vină sau implicare, sunt niște monștri și ca toți creștinii sunt niște babuini needucați, ar trebui să ne reorientăm eforturile nu spre revoltă facilă, ci spre o forma nouă și interesantă de revoltă: un război al informației.

Nu este ceva nou să văd creștini moderați ridicând vocea, la nevoie, împotriva abuzurilor unor extremiști. Un număr șocant de mic de americani evanghelici sunt de-acord, de exemplu, cu ilegalizarea avortului si a contraceptivelor, propusă în repetate rânduri de către extremiștii locali. Dimpotrivă, o americă majoritar creștină votează mereu și mereu pentru libertate, toleranță și echitate. Mi s-a părut șocant zilele astea să văd cu ce opozitie creștină s-au confruntat extremiștii creștini, atunci când au încercat să își impună preceptele absurde asupra populației. În mod echivalent, un numar imens de mic de musulmani susține acțiunile extremiste ale talibanilor și ale altor grupări criminale. Ați uitat de lanțul uman pe care l-au făcut musulmanii în jurul creștinilor adunați la slujbă? De ce s-a întâmplat asta? Pentru că, deși din "triburi" diferite, cele două grupuri de oameni s-au văzut ca ceea ce sunt: alți oameni, vecini, prieteni. Și exact asta trebuie să ne învățăm unul pe celălalt. Nu fizică atomică, ci faptul că cel de lângă noi, deși are alte opinii, alte conceptii, altă filozofie, e întâi de toate om, rudă a noastră, Și că trebuie să ne protejăm reciproc de cei care sunt, cu adevărat, din alt "trib": "tribul" celor care nu au respect pentru oameni, ci pentru conceptii, tribul celor dispuși sa îi ucidă pe cei care sunt de o altă opinie, tribul celor dezumanizați.

Până una alta, aveți grijă de voi, și de aproapele vostru. Și fie ca din ce în ce mai mulți oameni sa vă devina "aproape".

 Creștini egipteni, construind un "zid uman" pentru a-și proteja vecinii musulmani de un eventual atac, în timpul revoltelor din Egipt.

Reversul medaliei: musulmani egipteni, "zid uman" pentru protecția vecinilor creștini în timpul slujbei. 

Suntem Varelse. Mi-e frică de noi.

"...Demosthenes' History of Wutan in Trondheim...The Nordic language recognizes four orders of foreignness. The first is the otherlander, or utlanning, the stranger that we recognize as being a human of our world, but of another city or country. The second is the framling... This is the stranger that we recognize as human, but of another world. The third is the raman, the stranger that we recognize as human, but of another species. The fourth is the true alien, the varelse, which includes all the animals, for with them no conversation is possible. They live, but we cannot guess what purposes or causes make them act. They might be intelligent, they might be self-aware, but we cannot know it. "
Orson Scott Card, Speaker for the Dead. New York: Tor (1986)

De ceva vreme am început să cad în patima Science-Fictionului. Nu pentru că aş fi îndrăgostită de roboţi şi fiinţe extraterestre, ci pentru că personajele care trebuie să crească şi să se adapteze  sunt oamenii. Uneori oamenii-personaje, dar mereu oamenii-cititori. Prin artificiul de a crea alte fiinţe inteligente şi conştiente cu care putem să intreacţionăm, autorii de Science-Fiction reuşesc să ne pună în situaţii în care folosim conştiinţa pură, şi nu convenţiile sociale. Nu avem convenţii sociale în a interacţiona cu un robot inteligent sau cu un trib de extratereştri telepaţi evoluaţi din ceva asemănător cu furnica, deci tot ce facem va fi bazat pe conştiinţa şi interpretarea noastră în ce priveşte comunicarea, valoarea vieţii şi respectul cuvenit unui non-uman.

Orson Scott Card, în seria începută cu "Jocul lui Ender" şi nefinalizată până în prezent, tratează relaţiile oamenilor întâi cu diverse grade de îndepărtare a unor fiinţe extraterestre, apoi, în seria "umbrelor", cu omul de lângă noi. El împarte "străinii" în 4 categorii:
Utlanning - străinul pe care îl recunoaştem ca uman, din lumea noastră, dar din alt oraş sau din altă ţară. (A se lua în considerare că în acest viitor omenirea a ajuns la o formă aproape completă de globalizare.)
Framling - străinul pe care îl recunoaştem ca uman, dar din altă lume sau cultură planetară.
Raman - străinul pe care îl recunoaştem ca "uman", dar dintr-o altă specie, adică o specie cu care ne identificăm şi fată de care păstrăm convenţiile soiale pe care le avem între noi.
Varelse -  adevăratul extraterestru, cel cu care nici o comunicare este posibilă, cel căruia nu îi putem înţelege motivaţiile, chiar dacă este posibil să fie inteligent.

În prima carte din serie eroul principal ajută inconştient la distrugerea unei întregi specii de extratereştri insectiformi, despre care umanitatea a decis că sunt Varelse, ca să afle apoi că nimeni nu a încercat să comunice cu ei, şi că, de fapt, imediat ce insectiformii şi-au dat seama că suntem inteligenţi s-au retras pe planetele lor.
În următoarele cărţi protagoniştii se întâlnesc cu o specie de fiinţe tribale, ajunse să deprindă doar tehnologia uneltelor de lemn, dar la fel de dezvoltate intelectual ca un om, cărora râtul şi forma fizică le atrag denumirea de "purceluşi". După un şir de aparente crime comise de către aceşti extratereştri şi când aceştia, furând tehnologie, decid brusc că vor să colonizeze alte planete purtând fără voia lor un virus care distruge orice altă formă de viaţă alta decât viaţa indigenă pe planeta lor, şi ei sunt consideraţi de umanitate "Varelse" şi se trimite o flotă pentru a se distruge planeta.
Cam în acelaşi timp, umanitatea încercă să distrugă o minte virtuală extrem de dezvoltată care a luat naştere în mod misterios în reţelele de comunicare şi care foloseşte conexiunile dintre computere ca să supravieţuiască.

De 3 ori se întâlnesc oamenii cu fiinţe inteligente. De 3 ori se aruncă întâi să distrugă, uitând să încerce să comunice. De 3 ori consideră Varelse nişte fiinţe care sunt Raman şi care încearcă cu disperare să comunice cu ei.
Când întâlnim a patra specie inteligentă cu care nu putem comunica, şi se propune folosirea unei super-bombe (Doctoraşul) pentru distrugerea lor, unul dintre personaje spune:
"Există doar o specie despre care ştim că a încercat în mod deliberat să distrugă altă specie înzestrată cu gândire fără să fi încercat în mod serios să comunice sau să avertizeze. Noi suntem acea specie. Primul xenocid a dat greş, deoarece victimele atacului au reuşit să ascundă o femelă gestantă. A doua oară a dat greş dintr-un motiv mai clar – pentru cu unii membri ai speciei umane au hotărât să împiedice aşa ceva. [...] Devenim mai buni, nu înţelegeţi? Însă rămâne un adevăr – noi, oamenii, suntem specia care a evidenţiat tendinţa cea mai pronunţată de a refuza în mod deliberat să comunice cu alte specii, dorind să le distrugă pe unele în totalitate. Poate că Descoladores sunt varelse, poate nu. Dar pe mine mă sperie mai mult gândul că noi suntem varelse. Acesta este costul folosirii Doctoraşului când nu e nevoie şi nici nu va fi nevoie să apelăm la el dacă ţinem seama de celelalte mijloace pe care le avem la dispoziţie. Dacă apelăm la Dispozitiv înseamnă că nu suntem raman. Nimeni nu poate avea încredere în noi. Suntem specia care merită să moară pentru siguranţa celorlalte."
Orson Scott Card - "Copiii Minţii"

Vă rog să îmi iertaţi lunga introducere, dar aveam nevoie de concepte şi de context, pentru ca apoi să îl pot aplica într-o lume fără ficţiune. Trebuie să recunosc că am plâns de câteva ori în cursul audiţiei acestor audio-bookuri, nu pentru furnici sau pentru porcuşori, ci pentru oameni. Pentru că mi-am dat seama că cele 4 stadii ale "străinului" se aplică toate între noi. Suntem împărţiţi în triburi, după limba pe care o vorbim, după spaţiul pe care îl ocupăm, dupa educaţie, după orientare sexuală, după religie. Trăim într-o lume unde musulmanii vor să vadă pe toată lumea convertită sau moartă, unde creştinii nu de mult, vreo 500 de ani,  au încercat să ucidă sau să convertească toată planeta, unde colonizatorii  aproape au exterminat de pe fata pământului populaţia indigenă din Americi, din Australia şi Noua Zeelandă, unde milioane de oameni au fost ucişi în cadrul Holocaustului, unde, în ultimii 100 de ani am avut genociduri în Turcia (armeni, asirieni şi greci între 1914–1918), în Rusia, unde 500,000 de cazaci au fost ucişi sau deportaţi în anii '20-30, 10 milioane de ucrainieni au murit în urma confiscării întregii recolte din 1933,  120,000 de polaci au fost ucişi în anii '37-'38 pentru că erau polonezi şi 118559 de oameni din Lituania, 52541 din Latvia şi 32540 din  Estonia au fost deportaţi în Siberia, şi cam peste tot unde au existat vreodată 2 triburi distincte de oameni.. Nu pot să le înşir pe toate. Nu am spaţiu si nu mai am puterea de a mă uita asupra speciei noastre pentru a-i număra crimele. Dacă vă ţine stomacul, iată linkul de unde vă puteţi informa.

Suntem Varelse. Suntem Varelse de fiecare dată când, în loc să comunicăm cu cel de lângă noi, decidem să îi facem rău pentru că ne este diferit, sau pentru că ne stă în cale. Suntem Varelse de fiecare dată când urâm pe cineva pentru că are altă ideologie, altă naţionalitate, altă religie sau altă orientare, fără a lua în considerare nici o altă calitate umană pe care ar putea să o aibă. Suntem Varelse când generalizăm, când declarăm porcării gen "toţi musulmanii sunt terorişti" sau "toţi vesticii sunt imorali/kaffur" sau "toţi ţiganii fură" sau "homosexualii sunt bolnavi" sau "ungurii sunt naşpa". Nu putem fi aproape unii de ceilalţi decât dacă aşteptăm să cunoaştem motivaţiile celor din jur, decât dacă încercăm cu adevărat să comunicăm unii cu ceilalţi. În acest moment cred că sirianul care a scos cu cuţitul inima unui soldat şi apoi a mâncat-o (video-ul circulă pe internet) este Varelse. Este Varelse pentru că, pentru el, soldatul nu era om. Era duşman. Nu merita respect, sau milă, sau comunicare. Doar distrugere.

Nu putem schimba lumea cu o bătaie de palme, dar poate putem noi, individual, să fim Raman cu ceilalţi, dacă nu puetm mai mult. Deschideţi-vă mintea, "sufletul", înţelegerea pentru cei din jur. Trăim într-o lume în care natura vrea să ne ucidă cu orice preţ. Hai să lăsăm virusurile şi bacteriile să fie Varelse, şi să nu fim noi boala care distruge propria noastră specie.

Pace.

Asimov și creștina.

În ultima vreme mi-am autoimpus o formă specifica și voluntară de autism, din dorința disperată de a interacționa cât mai puțin cu oamenii cu care nu vreau să interacționez, pentru că dacă vorbesc cu ei ajung la situatii neplăcute. Una dintre aceste persoane este colega mea, ortodoxă cu fustă, ținătoare de posturi și care trăiește fiecare firișor de viață după învățăturile sfințior părinți, cu excepția fumatului. (Nu, nu este aceeași colegă din povestea cu Coca Cola și bebelușii morți.)  Această formă de "autism" autoimpus este următoarea: ascult cărțile lui Asimov, citite în engleză, în căști. Până aici nimic foarte rău: dacă nu ai timp să citești o carte bună, măcar să o asculți, nu? Dar, iată, imposibil de evitat, colega m-a întrebat: "Ce asculți?'
Nici ăsta nu este un lucru rău, în sine, și dacă sunt întrebată răspund mereu cu multă plăcere și recomand cartea în câteva cuvinte, dacă mi se pare bună. De data asta, însă, lucrurile au luat o altă întorsătură. Conversația a sunat cam așa:

-Ce asculți?

-O carte de Asimov, Fundația.

-Oh, despre ce este? Nu am auzit...

-Este un science-fiction despre o lume din viitor în care oamenii s-au împrăștiat pe alte planete (colega devine neliniștită) și au inventat și roboți care să îi ajute și să îi protejeze.

-(Făcând un pas înapoi) Doamne ferește...

Destul de entuziasmată de carte, am încercat să îi spun despre Legile Roboticii și despre dragul meu R. Daneel Olivaw, privind simultan cum se albește, se agită, se retrage, se înroșește și  se fâstâcește, abținându-se vizibil sa nu își facă cruce.

-Iartă-mă Freija*, dar nu vreau să știu despre asta. Eu prefer să nu știu decât de cele din lumea asta, de lucruri adevărate. Nu vreau nici să citesc, nici să îmi povestești, nu le văd rostul.

A mai vorbit o vreme despre inutilitatea literaturii, vizibil agitată, părând aproape gata sa îmi spună că science-fictionul e lucrarea diavolului.
A doua zi, colega mea s-a prezentat și ea cu un CD player portabil, cu căștile în ureche. Eu, zâmbind:

-Ce asculți?

-Învățăturile ortodoxe ale Sfantului Isaac Sirul.

Am zâmbit și mi-am văzut de Asimov-ul meu, în care câțiva oameni încercau să asigure binele general al omenirii. Ne înțelegem mai bine când trăim în lumi paralele.

*Nu, colega nu mă știe de Freija, și nu mă manifest complet pe lângă ea. Îmi cunoaște opiniile, dar prefer să nu dezlănțuie jihadul ortodox împotriva mea, și să ne trezim cu cruciada în atelier. Oricum Asimov este pentru a evita lungile discuții despre imoralitatea mea și despre secolul nostru decăzut, care a uitat valorile creștine, sau despre cum, de fapt, latina s-a tras din tracă și era foarte asemănătoare cu daca noastră, deci noi i-am dacizat pe romani, și nu invers. And Asimov works.

P.S.: Dacă știți cumva unde în învățăturile ortodoxe se interzice citirea de cărți sau vizionarea de filme laice, spuneți-mi și mie. :) Ce poate face un om sa se retragă cu groază de la a-și imagina lumi altfel, de la a se lăsa absorbit de o poveste care este prezentată la început ca imaginatie, deci care nu își propune să "amăgească"?

O mască pentru o familie.

“Nu îmi permit să fac asta acuma. Nu îmi pot permite o chirie de unul singur, am încă nevoie de ajutorul lui maică-mea. Ce mă fac dacă mă dă afară din casă? Cum mă descurc?”
Soarbe din vinul fiert, şi ochii îi par mai degrabă trişti decât revoltaţi.
“Nu crezi că te-ar înţelege? E totuşi maică-ta, te iubeşte…”
“Mama e religioasă, cred că îţi dai seama ce înseamnă asta. Nu vrei să îţi închipui ce înseamnă să stai la masă cu familia ta, să se facă bancuri pline de ură şi comentarii răutăcioase, să îi numească pe cei ca tine în toate felurile, iar tu să stai, să zâmbeşti şi să încerci să nu se vadă că îți vine să îi bagi cu capul prin perete. Să te considere propria ta familie un sub-om, un degenerat…”

Într-adevăr, nu îmi pot închipui. Nu îmi pot închipui ce înseamnă pentru un om să trebuiască să se prefacă permanent, să ţină o mască, să nu se manifeste niciodată ca el însuşi. Îmi este groază că poate am prieteni care nu se maifestă de faţă cu mine pentru că le este teamă să nu fie judecaţi şi respinşi, că aş putea fi una dintre sursele nefericirii lor.
Şi care este această nefericire, care este acest defect pentru care unui tânăr îi este frică să nu fie aruncat în stradă şi respins de către propria familie? Care este “păcatul” înfiorător despre care nu ar trebui să afle colegii de serviciu şi şeful? Mai ales şeful? Care este defectul care face să nu mai conteze că eşti un om inteligent, educat, plin de empatie şi atent cu cei din jur?
Da, probabil aţi ghicit. Amicul meu are îndrăzneala de a se fi născut cu o altă orientare sexuală. O orientare care în societatea noastră cea luminată poate însemna echivalentul unei condamnări pe viaţă. O condamnare la nefericire, discriminare şi abuz.


"Viața nu e tocmai roz sub curcubeu ..."
În crâşma miroase a vin fiert şi scrumieră stătută. Iar eu stau şi nu ştiu ce să îi spun omului din faţa mea.

Martori la o crimă.

Cunosc destui creștini cărora li se încrâncenează carnea pe ei dacă le prezint un articol despre crimele Islamului sau le arăt cazul fetiței Malala care a fost împușcată în cap pentru că a vrut să meargă la școală, ori filmarea cu acel cuplu ucis cu pietre pentru că au dorit să se căsătorească și au fugit împreună, deși erau din religii diferite. Îi privesc urlând de furie împotriva acelei religii care face oamenii să se comporte în așa fel, scuipând de scârbă atunci când vorbesc despre îndoctrinații capabili de asemenea crime în numele religiei, îi privesc declarând sus și tare că Islamul trebue interzis fără doar și poate, că cei ce au înfăptuit acele crime trebuie pedepsiți exemplar.

Un lucru foarte ciudat se întâmplă însă atunci când le pun în față fapte foarte asemănătoare sau chiar mai grave din tradiția religiei lor. Creștinii ridică din umeri: "Misterioase sunt căile Domnului, nu le putem judeca" , ori "Nu înțelegi, erau alte timpuri!".
Ce concluzii pot trage din asta? Cu am spus și în articolele anterioare, religia îți anulează morala și gândirea critică. Oricât de bine ți-ar funcționa compasul moral, oricât de bine ai putea analiza faptele altora, atunci când este vorba de propria ta religie toate aceste procese se anulează:

Oh, masacru în care Islamicii au ucis o populație întreagă la ordinele lui Allah, inclusiv copiii?
"Nație de monstri spălați pe creier, criminali antrenați de o religie oribilă!!!"

Oh, masacru în care Evreii/Creștinii au ucis o populație întreagă la ordinele lui Yahve, inclusiv copiii?
"Nu putem noi să judecăm, erau alte timpuri, sufletele nevinovaților au ajuns în Rai, ce favoare extraordinară li s-a făcut!"

Pe mine mă depășește complet cum ajung oamenii să aplice o asemenea dublă măsură, cum o crimă este o crimă doar dacă nu este comisă în numele domnului sau de însuși zeul lor.

În adolescență am aderat la ortodoxie după ce mintea mea neexperimentată s-a întâlnit cu modul de redare al lui Nicolae Steinhardt. Credeam în dumnezeu și până atunci, îmi făceam periodic rugăciunile, mă reculegeam adeseori într-o superbă biserică barocă, ce era în drumul meu spre casă, deci eram "coaptă" și pregătită pentru îndoctrinare.

"Jurnalul Fericirii" a căzut pe pământ fertil. Am început să merg la slujbe, să mă rog obsesiv, să fiu "pătrunsă de credință". Chiar am reușit performanța de care nu sunt deloc mândră de a aruca din casă, ținând-o cu o cârpă, ca să nu mă murdăresc, cartea aceea păcătoasă a lui Darwin.

Știți însă de ce nu a durat mult? Într-un acces de zel, am pus mâna să citesc Biblia. Am trecut cu zâmbet peste prima parte a "Genezei", atribuind oricărui lucru care mi se părea ciudat titlul de "metaforic" . La "Ieșire" mi-a pierit zâmbetul, și mi s-a întipărit pe față o expresie de scârbă. Legi absurde, masacre, pruncucideri, mutilarea tuturor prizonierilor luați într-o ofensivă militară , uciderea în masă a nevinovaților (cam pe'acum nu am mai considerat Potopul "metaforic"), uciderea primilor născuți ai Egiptului și masacrele ulterioare, unele însoțite de trimiterea în sclavie sexuală a fetițelor "inamicului" al cărui păcat era că locuia pe teritoriul greșit. Am terminat "Deuteronomul" și am zvârlit cu Biblia de perete.

Tremuram.

Acest nu era zeul iertării și iubirii despre care îmi povesteau profesoarele de religie, Steinhardt și toți ceilalți binevoitori. Era un dement sângeros, absurd, care considera că meriți pedeapsa capitală pentru că ai mâncat ceva greșit, un dezaxat care ucide copii pentru păcatele părinților, care cere sacrificii umane de la credincioși, care dă pedepse infinite pentru greșeli finite. Cum aș mai fi putut să spun seara "rugăciunea domnească" și să o adresez unui monstru care face ca Hitler și Mao să pară niște amatori jalnici, niște copii prostuți care smulg aripile muștelor în joaca lor aproape caraghioasă?

Am ieșit din casă plângând, cu gândul de a găsi un preot care să îmi explice cum poate fi posibil așa ceva, să mă liniștească, să îmi dea un răspuns. Încă mai speram ca cineva, cumva, să îmi arate că nu e așa cum tocmai am citit, că nu mi-am petrecut timpul rugându-mă unui monstru. Nu puteam, ca atâția alții înaintea mea, să îmi spun că "erau alte vremuri", nu când mi se predase că morala lui dumnezeu este perfectă și imuabilă, că ne bazăm codul moral și legal pe ceea ce ne-a revalat dumnezeu prin profeții săi.

Era primăvară și copacii dădeau să îmbobocească. Și era duminica Paștelui. Iar eu umblam prin oraș bătând la ușile zăvorâte ale bisericilor: în acel an Paștele catolic și cel ortodox coincideau. Popii de toate culorile încuiaseră bisericile și își făceau siesta, în așteptarea slujbei de noapte care dura în unele locuri până în zori. Nu avea nimeni timp să se ocupe de copila plânsă care umbla prin oraș în speranța de a găsi pe cineva care să o lămurească. Sau care să o mintă frumos.

Ore mai târziu, sprijinindu-ma de un prun din grădina casei mele, am cugetat și am decis să nu mă mai numesc creștină. Un astfel de zeu corupt, mânios, un astfel de monstru criminal nu merită slăvit. Nu poate să fie altceva decât invenția unui popor sălbatic, primitiv, sângeros, ce și-a creat zeii după chipul și asemănarea sa. Și dacă ar exista, ar merita vânat, judecat și pedepsit pentru faptele sale.

Privind înapoi, îmi vine să întreb cu maximă ingenuitate:

Dacă o fetiță de 16 ani a fost îngrozită de crimele citite, dacă un copil a putut să decidă că o crimă este o crimă, indiferent care este supremul ideal în numele căruia este comisă, ce îi oprește pe ceilalți? Cum pot să își țină cumpătul și să găsească scuze absurde masacrelor? Și cum mai pot trăi cu ei înșiși după aceea?



 

Am o întrebare pentru tine, creștine:

După recomandările Bibliei și ale credinței tale, după moralitatea insuflată de Dumnezeul tău, care este cel mai corect și mai moral mod de a ucide un copil de 5 ani?

O fetiță îngrămădită într-un colț, plângând de frică și disperare după ce a văzut cum i-ai ucis părinții și frații, un boț de om care privește cu ochi înroșiți de plans cum picură sângele de pe spada ta, un copil care nu își dorește decât să trăiască.

Cum o ucizi, creștine?

O decapitezi? O înjunghii prin inimă, făcând sângele sa îți ude hainele? O eviscerezi și o lași să moară în chinuri? O privești în ochi în timp ce o ucizi, sau o lovești pe la spate? Ce simți după ce ai făcut asta? Fericirea nespusă de a fi urmat cuvântul Domnului? Binecuvântarea Sfântului Duh? Pleci de-acolo fredonând un psalm, plin de mândrie pentru fapta ta?

Cum adică nu ai face așa ceva?
Păgânule! Păcătosule! Îndrăznești să nesocotești comanda divină? Dumnezeul tău însuși a comandat ca popoare întregi să fie măcelărite pentru vina de a ocupa spațiul pe care el îl dorea pentru poporul său ales, sau pentru vina de a nu-i aduce jertfe în arderi de tot.

Deuteromom 2:

31.Atunci mi-a zis Domnul: "Iată, încep să-ti dau pe Sihon Amoreul, regele Heşbonului, şi pământul lui; începe a stăpâni pământul lui".

32.Iar Sihon, regele Heşbonului, cu tot poporul său, ne-a ieşit înainte să se lupte la Iahaţ.

33.Dar Domnul Dumnezeul nostru 1-a dat în mâinile noastre şi l-am bătut pe el şi pe fiii lui şi tot poporul lui.

34.În vremea aceea am luat toate cetăţile lui şi am nimicit toate cetăţile lui, bărbaţi, femei şi copii, şi n-am lăsat pe nimeni viu.

35.Numai vitele lor şi cele jefuite din cetăţile cuprinse de noi ni le-am luat.

Deuteronom 3:

2.Dar Domnul mi-a zis: Nu te teme de el, căci îl voi da în mâinile tale pe el şi tot poporul lui şi tot pământul lui, şi vei face cu el ce-ai făcut cu Sihon, regele Amoreilor, care a trăit în Heşbon.

3.Domnul Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre şi pe Og, regele Vasanului, cu tot poporul lui, şi noi l-am bătut, încât nimeni de la ei n-a rămas viu.

4.În vremea aceea am luat toate cetăţile lui, că n-a fost cetate pe care să n-o luăm de la ei. Am luat şaizeci de cetăţi, toată latura Argob, ţara lui Og al Vasanului.

5.Toate cetăţile acestea erau întărite cu ziduri înalte, cu porţi şi cu încuietori, afară de cetăţile neîntărite care erau foarte multe.

6.Şi le-am nimicit, cum făcusem şi cu Sihon, regele Heşbonului, pierzând fiecare cetate cu bărbaţi, femei şi copii.

Până și Iisus a spus de atâtea ori că necredincioșii trebuie uciși.

Luca 19:27: "Iar pe acei vrăjmaşi ai mei, care n-au voit să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi tăiaţi-i în faţa mea" 

Doar un om infectat cu această boală mintală numită religie, doar un om defect ar putea găsi scuze pentru un asemenea comportament, băgând aberații gen "erau alte timpuri".
Erau alte timpuri? Păi nu este morala lui Dumnezeu nepieritoare și perfectă? Îndrăznești să nu trăiești după preceptele Bibliei, refuzi să asculți porunca lui Dumnezeu, te crezi mai deștept și mai moral decât Biblia?

"Da, dar nevinovații merg direct în Rai, e o favoare faptul că nu au fost lăsați să devină păgâni, iar astfel să ajungă în Iad."
Da? Așa este? Atunci tu, creștin de duminică, în a cărui minte îngustă oricine nu crede în aceleași aberații ca și el merită o eternitate de tortură, tu de ce nu îi binecuvântezi pe copii cu fericita soartă de a ajunge în Rai înainte ca dezastrul să se producă și sa crească pentru a deveni atei, ori a urma o altă religie decât a ta? De ce nu dai raiduri prin creșe și grădinițe, facilitând urcarea la Domnul a câtor copii întâlnești?
Oh, îți spun eu de ce. Pentru că ești un ipocrit.
Ai moralitatea care a evoluat în timp, proprie ființelor gregare, care trăiesc în comunitate, ai moralitatea celor care au grijă de membri speciei lor căt pot de mult, iar pentru că limitele intelectului tău infectat de religie nu te lasă să treci peste ideea unui tătuc cosmic, îți impui ideea că moralitatea are o sursă divină.
Citește-ți cartea, numără masacrele comise "la comanda directă" a zeului tău deraiat, gândește-te că, dacă Potopul ar fi fapt, zeul tău a ucis cu propria mână toți copiii, toți nevinovații planetei, și că acest fapt este relatat de parcă moartea lor nu ar fi mare lucru. Și, indiferent dacă tu crezi în continuare în existența lui Yahve, pune-ți întrebarea următoare:

Ești dispus să slujești unui zeu pentru care uciderea nevinovaților e un fapt divers, echivalent cu zdrobirea unei muște?

Ce ai împotriva religioșilor? Intoleranto!

Pentru început trebuie să menționez că nu îmi pasă în ce "iepurași de Paște" crede un om atâta timp cât "opțiunea sa spirituală" nu intervine în mod negativ asupra libertății și bunăstării altora. Mi se pare un lucru normal să lupt ca fiecare om să aibă dreptul de a-și exprima opiniile pe care le are, chiar dacă ele mi se par greșite sau de-a dreptul jegoase. De asemene o să apăr libertatea de gândire, de aderare la unele idei și de a practica orice religie vrei cât timp aceasta nu afectează cu nimic libertățile și bunăstarea celor din jur.

În schimb am foarte multe împotriva religiei.

În primul rând impactul religiei asupra minții este unul nociv, pentru că ea se bazează pe câteva elemente extrem de importante: dogma și împunerea dogmei prin frică, deturnarea moralității și suspendarea gândirii critice.

Religia te învață să te supui dogmei, să nu gândești în afara limitelor stabilite, să nu ai altă opinie decât cea dictată de către "partid". În cazul acesta, al creștinismului, opinia dictată este că există un zeu ominipotent, care a creat o omenire defectă și nu a găsit o altă soluție în "omnipotența" lui decât să comită un genocid prin care să distrugă aproape complet specia iar apoi, după ceva vreme, să violeze și să lase gravidă o fetiță de 12 ani pentru a se concepe pe sine însuși, pentru a se sacrifica sieși pentru ca astfel să poată ierta omenirea pentru felul în care a fost proiectată de către el însuși. A, și nu ai voie să mânânci fructe de mare.

Orice se abate de la această poveste aberantă, cum ar fi faptul că Pământul e sferic și se învârte în jurul Soarelui, că nu este în regulă să ucizi popoare întregi sau că este imoral să violezi fetițe de 12 ani este o BLASFEMIE. Iar blasfemia, nu-i așa, se pedepsește. Aici, unde ghearele instituției religioase au fost tăiate, ești amenințat cu iadul, cu cancerul sau cu alte forme de pedeapsă divină, iar dacă dai de un religios cu adevărat devotat poți primi amenințări cu bătaia/violul sau descrieri detaliate ale felului în care meriți să mori. În alte zone ale lumii, însă, devierea de la dogmă se pedepsește cu moartea. Impunerea dogmaticii prin frică reduce omul la o bestie căreia legiuitorii luminați îi arată comportamentul "corect" cu bățul și zăhărelul, răpindu-i dreptul la educație corectă sau la sănătate mintală, pentru că frica permanentă, obsesivă și nejustificată intră mai degrabă între metodele spălării pe creier și a dresajului decât în domeniul educației.

Un alt lucru care mă deranjează la religie este că ea suspendă moralitatea. Doar prin ochi religioși poți să privești Vechiul Testament fără a te cutremura de scârbă și revoltă. Vezi acolo cum genocidul nu este doar încurajat sau comandat de către zeu, ci și cum Yahve însuși intervine pentru a ucide nații întregi sau, de ce nu, marea majoritate a viețuitoarelor pământului. Citești despre comanda de a ucide tot ce amintește măcar de cei cuceriți, inclusiv animalele, ori, și mai rău în opinia mea, acceptul de a păstra fetele virgine ca sclave sexuale și de a le viola după ce în prealabil le-ai ucis familia în fața ochilor.
Tot doar prin ochi religioși un om care este, să zicem, un om bun, sau, mai degrabă, comun, poate vedea mutilarea genitală ca fiind "doar un obicei" sau ca fiind benefică. Or mi se pare absurd să văd mame zâmbitoare povestind despre mutilarea genitală a fetiței lor și tați mândri că fiul lor a plâns mai mult la prima tunsoare decât la mutilarea rituală a organului genital.
Doar un religios poate considera că cineva merită pedeapsa cu moartea pentru că a renunțat la religia părinților săi, pentru că are o altă preferință sexuala sau pentru că, "doamneferește", este femeie și poartă blugi.

"Cu sau fără religie, oamenii buni vor face lucruri bune, iar oamenii răi vor face lucruri rele, dar ca oamenii buni să facă lucruri rele e nevoie de religie",  spunea Steven Weinberg.

Un alt mod prin care religia a făcut un imens rău omenirii a fost prin suspendarea gândirii critice. Un comentariu ușor agramat lăsat de către un religios pe wall-ul meu de Facebook este reprezentativ:

" ..Pana la urma de ce n-ar fi iesit Iisus dintr-o fecoara sau de ce n-ar fi inviat ?Oare supranaturalul poate fi exlcus complet din existenta noastra pe Pamant ? oare stim totul? Nici stiinta nu poate dovedi ca Mahomed n-o fost rapit la cer sau Hristos sa invie ...daca tot credem in extraterestri de ce ne-am indoi de alte "lucruri neobisnuite" ..? "

În momentul în care ți se cere să crezi în zei, măgari vorbitori, bastoane care se transformă în șerpi și oameni care merg pe apă în absența sau chiar în ciuda dovezilor iar tu faci asta pentru că așa ți s-a spus, oare cât mai este până la a crede în toate inepțiile pentru că "dacă Iisus a transformat apa în vin, de ce să nu fie posibil și asta?"
Și așa ajungem în anul 2013 să avem oameni care cred în diverse "minuni" doar pe baza unui articol din ziar sau de pe internet, sau pentru că le-a povestit coana Anuța din capu' satului. Avem oameni care au terminat o facultate, dar cred în cristaloterapie, "medicină cuantică", fantome, homeopatie, reptilieni, răpiri OZN, "principiul atracției" sau arme psihotronice folosite de ruși în războiul rece. Asta pentru că mintea lor nu este educată să caute dovezi, să distingă între surse reale și povești inventate, să deosebească o eroare logică de un argument valid, să aibă curiozitatea de a verifica sursele, ci sunt educați să creadă fără a pune întrebări.

Până la urmă,  Cruciadele, Jihadurile, Inchiziția, genocidurile și masacrele în numele religiei, toate acestea nu sunt decât efectele acestor mari rele ale religiei: impunerea dogmei prin frică, suspendarea moralității și suspendarea gândirii critice. Iar toate acestea reduc omul la tristul stadiu de bestie incapabilă de a raționa, lipsită de moralitate, negându-și instinctele, controlabilă datorită biciului lung al fricii.

Religia, o forță a binelui? Glumești, nu?

Din când în când încearcă cineva să mă convingă de faptul că, deși religia a făcut mult rău, ea a făcut și încă face și mult bine. Am adunat câteva din motivele pentru care un om ar putea crede așa ceva și am intenția de a le discuta în cele ce urmează pentru că, în mod evident, nu sunt deacord cu o astfel de presupunere.

1: "Religia este un instrument de control util. Având amenințarea iadului și promisiunea raiului oamenii se vor comporta mai bine."

Afirmația asta nu doar că pornește de la ideea că oamenii sunt niște biete ființe stupide care trebuie controlate ca să nu devină niște bestii imorale și că ei trebuie ținuți din scurt de către "luminați" cu băț și zăhărel, dar de asemenea ignoră faptele reale, care ne sunt nouă, scepticilor, atât de dragi: în mod ciudat țările cele mai religioase sunt și cele cu criminalitatea cea mai ridicată, pe când țările laice și seculare sunt cele cu criminalitatea cea mai scăzută. Dacă religia este un instument de control atât de bun, nu ar trebui oare să fie exact invers?
Să nu mai luăm la socoteală și faptul că religia a deturnat moralitatea într-un asemenea hal încât putem urmări cum un părinte discută zâmbind fericit despre mutilarea genitală a copilului său și găsim oameni perfect convinși că moartea și tortura sunt pedepse potrivite pentru crima de a nu avea aceeași religie ca și ei.

2: "Religia oferă ghidaj spiritual și suport moral celor care o urmează."

Lasă-mă să înțeleg: după ce religia convinge oamenii că sunt slabi, nevrednici, defecți, păcătoși și mizerabili, tot ea le oferă suport moral și ghidaj spiritual? Cum ar suna asta în lumea reală? Hai să ne închipuim un chirurg plastician care umblă pe stradă cu un cuțit, face tăieturi adânci în fețele oamenilor iar apoi le oferă o carte de vizită și șansa de a fi operați la discount. Iar toți l-ar lăuda că după operție cicatricea este aproape invizibilă. Mie asta mi se pare o schemă mârșavă care, într-o lume normală, ar fi aspru pedepsită.

Am mai auzit și spunându-se că a merge la duhovnic este echivalent cu a merge la un consilier/psiholog. Nu îmi pot da seama însă în ce fel a merge, a te umili și învinovăți pentru niște "păcate" absurde (Știați că în dogmatica ortodoxă a purta mască e păcat?

Ce ați făcut la Haloween? Păcătoșilor!), iar apoi a primi o pedeapsă (a se citi "canon") poate fi comparabil cu a merge la un profesionist acreditat. Nu pot de asemenea înțelege în ce măsură sfaturile unui dogmatic care are o vedere despre lume bazată pe mituri din epoca fierului și pe neînțelegerea totală a funcționării lumii și care, peste toate, a mai și renunțat prin jurământ la orice legătură cu lumea "cărnii" poate să îți dea sfaturi în probleme personale și acestea să fie cumva mai valabile decât opinia unui om care și-a dedicat viața studierii psihologiei umane și se bazează pe date obținute prin experimentare și observare perecisă.

3: "Biserica are nenumărate acțiuni caritabile, prin care ajută oamenii."

Aici se comite o echivocație gravă între religie și oamenii care se întâmplă să fie infectați cu ea. (Pentru a înțelege de ce folosesc cuvântul "infectat" și nu un altul vă rog să citiți articolul despre Memetică.) Se iau realizările la care s-a ajuns fără influența religiei sau chiar în ciuda religiei și se pun în pieptul religiei ca medalii. Oamenii nu donează și nu ajută pentru că sunt religioși, ci pentru că sunt oameni. O mare parte din ONG-uri sunt nereligioase și apolitice, și hai să numărăm aici doar Crucea Roșie.
Instinctul de a ajuta nu ne este doar înscris în gene, deci în nici un caz rezultatul unei afilieri religioase, ci, dimpotrivă, este deturnat de religie cu rezultate în cel mai bun caz triste, dar în unele cazuri dezastruoase. Doar câteva exemple:
-Nu de mult Haiti a fost luat de ape pentru că, ne explică religioșii, dumnezeul lor era supărat pe homosexuali. Imediat am auzit zvonuri despre o campanie de întrajutorare tipic creștină: Bibles for Haiti. Pentru că, evident, oamenilor ălora nu le trebuia apă potabilă, mâncare și îmbrăcăminte, nuuuuu. Lor le trebuiau biblii în engleză și un pastor care să le explice cât de supărat pe ei este dumnezeul lui criminal.
- Ce faci când ai un "spital" unde oamenii stau întinși pe rogojini în camere comune, fără medicamente și doar cu rugăciunile unui personal necalificat, care botează muribunzii la religia creștină indiferent de opțiunile lor religioase? Aduni bani din fonduri internaționale, desigur, pui mâna pe niște milioane bune de dolari și, apoi... A, nu fi caraghios, nu cumperi medicamente și calmante, ci construiești o grămadă de alte centre asemănătoare, cu exact aceleași condiții și cu personal necalificat, refuzând să cumperi calmante pentru că "suferința ne apropie de Dumnezeu". Și ce faci dacă te îmbolnăvești tu însăți? Te internezi în unul din centrele de care ești așa de mândră? Păi nu, ci te internezi la clinici particulare din Europa, desigur, că doar de aia te cheamă Maica Teresa.
-Tot într-o misiune caritabilă a fost și bunul nostru papă când, cu multă convingere, a declarat în fața catolicilor africani dintr-o țară răvășită de epidemiile de SIDA că, da, într-adevăr, SIDA este groaznică, dar nu este așa de rea cum este gestul de a folosi prezervativ, care este maaaare păcat. Chiar mai mult, prezervativele ajută la propagarea SIDA.
După cum se vede, religia și caritatea nu se amestecă bine: ai toate șansele să descoperi mai degrabă ca ai în palmă un monstru diform și otrăvitor.

4. "Oamenii religioși sunt mai fericiți."

De asemenea, oamenii beți sunt mai fericiți, și unii nebuni sunt mai fericiți decât un om sănătos. Nu cred că va propune cineva să devenim cu toții niște bețivi zărghiți.

Ok, ok, gata cu glumele. Să ne concentrăm pe problemă. Există într-adevăr un studiu american care arată că, statistic, americanii care merg la biserică de câteva ori pe săptămână sunt descriși ca "foarte fericiți" în cam 47% din cazuri, în timp ce americanii care merg doar o dată pe săptămână sunt "foarte fericiți" doar în proporție de 28%. Studiile ulterioare, făcute pe alte popoare au arătat că da, religioșii sunt mai fericiți decât nereligioșii, dar doar în țările foarte religioase. În aceste țări, unde un ateu este atât de rău văzut și izolat, încât nu are cum să fie mulțumit de societatea în care trăiește, asta îi afectează fericirea. Pe de-altă parte într-o țară seculară unde există libertate de religie, oricât de rari ar fi religioșii, ei nu sunt respinși de societate și pot să își vadă de fericirea lor. Cu alte cuvinte poți fi creștin după Evanghelie în Suedia și să nu aibă nimeni treabă cu tine, dar este mult mai dificil să fi ateu în Turcia, Afganistan, America sau, de ce nu, mica noastră Grădină a Maicii Domnului.
Întrebarea principală pe care trebuie să ne-o punem este "De ce ar fi religioșii mai fericiți decât ateii?", iar răspunsul, cel puțin aparent, nu este deloc dificil: comunitățile religioase sunt grupuri mici, închegate, unde toți se cunosc între ei, și făcând parte din același "trib" simt nevoia să se ajute între ei. Membrii unei comunități mici vor fi cu toții motivați să își facă viața mai usoară. Nu uitați că punctele focale din viața unui sat tipic sunt biserica și "bufetul", cele două puncte unde comunitatea se adună pentru a pune lumea la cale, pentru a crea legături, pentru a stabili întâlniri ulterioare.
Probabil de asta chiar și ateii din tările religioase au acum o viață mult mai ușoară: pe măsură ce rețelele sociale s-au dezvoltat a devenit din ce în ce mai ușor să găsești oameni care sunt "ca tine", oameni cu care poți să te identifici, oameni cu care poți discuta pornind de la aceleași premise. Rezultatul este că suntem din ce în ce mai fericiți, ne simțim din ce în ce mai acceptați și am început să ne construim comunități reale sau virtuale care, fără nici o îndoială, ne fac mai fericiți.

5. "Religia îți dă un scop interior."

Nu pot să înțeleg argumentul ăsta pentru că am fost apateistă, iar pe atunci am avut un scop interior, un ideal. Apoi am descoperit ortodoxia, iar în mijlocul acelei crize religioase scopul meu s-a schimbat un pic, dar, în continuare, aveam un scop interior. Pe măsură ce am studiat din ce în ce mai mult (și am citit cartea care a transformat cei mai mulți creștini în atei: Biblia) am devenit întâi teistă, apoi panteistă, apoi atee. Și încă mai am un scop interior, și încă unul nobil și lipsit de egoism, același pe care îl aveam la 7 ani. Chiar dacă s-au schimbat metodele pe care aleg să le aplic pentru a-mi atinge scopul, mereu am avut un scop.
Am pus și altor atei din jurul meu aceeași întrebare, formulată cât mai neagresiv și mai neintruziv posibil: "Tu ai un scop interior?" Cei înclinați spre filozofie și introspecție au zâmbit îngăduitor. Cei activi și energici au început să mă edifce asupra scopului lor și asupra felului în care aș putea să ajut și eu. Cei mai puțin educați sau mai puțin înclinați spre analiză au cerut să le explic mai exact ce vreau să spun și au râs la final: "Io-te, na! Nici nu știam că am un scop interior!" Dar, fără excepție, toți au un scop, mai profund sau ma superficial, mai înalt sau mai mărunt, cu care sunt de-acord sau care mi se pare greșit. Dar îl au.


După toate acestea, concluzia mea este destul de simplă: nu am găsit încă un singur argument pentru care religia să fi fost bună pentru om, deși am căutat, dar găsesc în fiecare zi alte motive pentru care ea este nocivă pentru ființa umană, și nu mă refer la crimele religiei, ci la schimbările profunde pe care religia le face în mintea noastră, făcându-ne capabili de cele mai îngrozitoare acte. Dar, despre asta, în episodul viitor.

Later Edit:
Vă recomand o superbă dezbatere pe aceeași temă, care mie mi-a plăcut imens.

http://www.youtube.com/watch?v=yLtuD2CKY-U