"We live in a society absolutely dependent on science and technology and yet have cleverly arranged things so that almost no one understands science and technology. That's a clear prescription for disaster." ( Carl Sagan )
("Trăim într-o societate absolut dependentă de ştiinţă şi tehnologie, şi totusi am aranjat cu iscusinţă situaţia astfel încât aproape nimeni nu înţelege ştiinţa şi tehnologia. Aceasta este o reţetă limpede pentru dezastru." - Carl Sagan )
De obicei e vorba de frica de întuneric, de ceea ce se poate ascunde în beznă - deci, de necunoscut. Dar într-un caz aparte frica e faţă de lumina care dezvăluie inexistenţa fantasmelor cu care imaginaţia a populat negura, atunci când cineva e dependent de umbrele respective. Atunci, focul devine cel mai aprig inamic. Apreciat pentru caldură, util pentru gătit, dar cu condiţia să nu fie aţâţat prea tare, să nu dea prea multă lumină şi să alunge obscurul:
Dupa parerea mea, pe primul loc e religia...pt ca ea inseamna Dumnezeu...si intelepciunea suprema e doar la El. Si stiinta, atata timp cat nu contrazice Biblia, e binevenita. Dar cand se incumeta sa demonstreze ca pamantul are 3.5 milioane de ani(nu 6000 de ani), ca omul a evoluat din specii ineferioare...cred ca ne putem lipsi de ea. Biblia sa ne fie singura sursa de intelepciune .." ca daca nu, nu vor mai rasari zorile peste poporul acesta" (isaia).O formă simplificată a metodei stiinţifice a fost aplicată din cele mai vechi timpuri. "Observă, încearcă, repetă, vezi ce rezulte obţii, dacă funcţionează pastrează, dacă nu - încearcă altceva" a fost procedeul care a stat la baza inovaţiilor începând din preistorie. Fie că a fost vorba de prima oală de lut arsă, de construcţia primului cârlig de pescuit, sau de şamanul căutand ierburile de leac potrivite, s-a urmat acelaşi drum: ipoteză, testare, respingerea rezultatelor nepotrivite, păstrarea celor funcţionale.
De-abia mult mai târziu metodologia a fost aplicată mai strict şi s-au impus nişte reguli, dar conceptul de bază a rămas acelaşi: de a verifica fiecare idee, de a o compara cu realitatea, şi de a selecta doar ceea ce e compatibil cu aceasta şi descrie corect lumea.
Expusă atât de simplu, metoda ştiintifică pare în mod evident ceva necesar pentru a distinge realul de fantezie. Şi totuşi, în ziua de azi, înconjuraţi de telefoane mobile, computere, cuptoare cu microunde, televiziune şi mii de alte rezultate foarte concrete ale aplicării în practică a cunoaşterii ştiintifice, pentru o parte îngrijorător de mare dintre semenii noştri, ştiinţa a ajuns să fie egalată cu magia. Fără a avea pretenţia ca cineva să înţeleagă în profunzime electromagnetismul, termodinamica, biochimia sau oricare din nenumăratele elemente care stau la baza funcţionarii vreunui dispozitiv, mecanism sau aplicaţie înainte de a-l, sau a o folosi, totuşi ar fi de asteptat ca cineva să aibă măcar o vagă cunoaştere a principiilor de bază ale lumii în care trăieşte.
În schimb, pentru marea majoritate este mult mai uşor să ia de bun ceea ce există, fără a-şi bate capul cu vreo întrebare şi fără a încerca să coreleze cu informaţiile cu care s-a întâlnit la un moment dat în viaţă, chiar dacă doar la nivelul şcolii generale. Iar din perspectiva cuiva atât de lipsit de curiozitate dar şi de cultură ştiintifică, ştiinta ESTE magie - ambele ar presupune funcţionarea prin metode tainice, de neînţeles pentru muritorii de rând, care nici nu ar trebui să încerce să afle ce semnifică fiecare "incantaţie", fie că e vorba de un vraci care invocă nume de demoni sau un savant care foloseşte formule cabalistice precum "atracţia-gravitaţională-e-invers-proporţională-cu-pătratul-distanţei".
Şi astfel e mai uşor de înţeles cum se poate ajunge la situaţii precum judecători care consideră egale un test ADN şi mărturia unei persoane, procente însemnate din populaţie care îmbrăţisează geocentrismul, sau consideră ca "ipoteze egale ca valoare" creaţionismul şi teoria evoluţiei.
Şi aici apare pericolul - atunci când se uită că metoda ştiinţifică reprezintă în esenţă probarea cu realitatea şi autocorectarea, în vreme ce revelaţia, credinţa religioasă şi pseudoştiinţa - nu, când răspunsurile ştiinţifice verificate sunt egalate cu ideile care au eşuat în faţa testului realităţii, atunci nu mai există nici un reper pentru a distinge fantezia de realitate, şi persoana sau societatea care face greşeala aceasta va deveni o victimă uşoară pentru şarlatani sau dezaxaţi.
Lipsa de educaţie ştiinţifică este o cauză pasivă a acestei situaţii. Dar există şi o cauză activă - persoane sau organizaţii care luptă să menţină incultura, ba chiar să şteargă cunoaşterea. Şi asta din interes propriu - fie că câştigă prea bine din vânzarea de ulei de şarpe, fie pentru că una dintre victimele metodei ştiinţifice este chiar zeul personal, atât de drag, căruia i s-a negat rolul în creerea specială a omului, i s-a luat "meritul" pentru formarea Terrei ( şi, ca detaliu minor, a restului Universului din jurul planetei ), şi a fost gonit de telescoape şi rachete din "ceruri" până în abisurile din afara spaţiu-timpului - practic, în afara existenţei.
Astăzi, având la dispoziţie mai multă informaţie decât a fost vreodată disponibilă în istorie, lupta aceasta a propovăduitorilor-de-întuneric pare absurdă. Şi totuşi, deşi cunoaşterea n-a fost atât de avansată, alte conflicte ştiinţă-religie au avut loc, şi nu o dată religia a reuşit să reprime, să cenzureze şi să şteargă cunoaşterea. Trecând peste exemplele clasice ale lui Giordano Bruno, Galilei şi mulţi alţii persecutaţi de Inchiziţie, un caz mult mai tragic s-a desfăşurat în secolul XII, în Bagdad, pe atunci centrul cultural al umanităţii ( de altfel, aici s-a salvat o mare parte a culturii greceşti şi romane, atunci când Europa şi-a distrus o mare parte a moştenirii ), până când un imam, Abu Hamid al Ghazali, a decis că ştiinţa este diavolească şi eretică, şi prin munca sa a reuşit să deturneze cursul întregii culturi islamice şi implicit a restului lumii, prăbuşind-o de la apogeul cunoaşterii umane din acea perioadă la ceea ce este şi acum - o societate profund religioasă, dar aproape în totalitate analfabetă ştiinţific.
Ideile creaţioniştilor şi geocentriştilor sunt propagate nu prin valoarea lor, ci prin mijloace politice şi religioase, pe fundalul nepăsării majorităţii. Deşi dificil de imaginat, dacă sunt lăsaţi să-şi ajungă scopurile, ar fi în stare să dărâme încă o dată întregul eşafodaj al cunoaşterii în decursul a doar 2-3 generaţii, lăsând iarăşi umanitatea la nivelul unui nou Ev Întunecat, din care să fie necesari alţi o mie de ani sau mai mult pentru a se ridica din nou. Teama lor de lumină este atât de mare încât sunt dispuşi să sacrifice toate benefiicile cunoaşterii.
Totuşi, în prezent există un avantaj enorm: Internetul. Internetul oferă acces la un volum imens de informaţii şi o comunicare între oameni la un nivel inimaginabil acum 50 de ani. Nu întâmplător, o dată cu accesul tot mai facil la comunicarea online religiile încep să intre într-un declin tot mai mare.
Îl las pe ThunderF00t să explice de ce "Internetul este locul unde religiile vin să moară":
