Poate mai există pe lume vreun om care a trăit sub o piatră și nu știe cine sunt cei de la Pro Vita, "prietenii intimi" ai tuturor umaniștilor, fie ei atei sau nu. Hai să îi lăsăm înainte să se prezinte singuri:
“Asociaţia Pro Vita a fost înfiinţata [...] de preotul Nicolae Tănase şi preoteasa Maria Tănase, având ca obiective principale: derularea de programe de asistenţă socială adresate copiilor abandonaţi şi tinerelor mame singure în sistem de plasament familial sau mixt; salvarea de la dispariţie, recuperarea fizică, psihică şi morală şi reintegrarea copiilor străzii sau copiilor abandonaţi în spitale; sprijinul pentru integrarea în viaţa comunităţii a tinerilor peste 18 ani nevoiţi să părăsească orfelinatele; lupta împotriva avortului în conformitate cu principiile creştin-ortodoxe.”
Îi numesc "prieteni intimi" deoarece domeniul lor principal de activitate este înfigerea nasului în viața sexuală a altora și încercarea de a alinia comportamentul sexual și reproductiv al întregii populați la principile "ortodoxe" pe care ei le predică.
Nu știu zău în ce măsură se ocupă Pro Vita de celelalte puncte de pe lista lor, și în ce măsură ajutorul lor este condiționat de acceptarea îndoctrinării ortodoxe (propriul lor site este atât de sărac în articole despre activități caritabile, încât se poate bănui că din 2007 până acum au făcut niște cadouri de crăciun și cam atât), dar să vă spun în ce condiții și pe unde i-am întâlnit noi:
-prin licee și școli, prezentând adolescenților filmări gore cu fetuși de 5 luni dezmembrați în ceea ce ei numesc "avort clasic" și predicând că sexul e păcătos, avortul e crimă și că metodele contraceptive provoacă cancer și sunt imorale. De asemenea, ei echivalează prezervativul și pastilele contraceptive cu "ucisul de bebeluși". Dacă nu mă credeți, la finalul articolului va fi anexat un interviu de la un miting al lor;
-pe străzi de 1 iunie, cu o lunga procesiune care începea cu un sobor de preoți și se termina cu adolescenți aduși în masă de către profesoarele de religie "pentru un 10", adolescenți care ne-au spus că sunt acolo "pentru avort" și care cărau icoane și poze gore cu fetuși dezmembrați ziua în amiaza mare, de ziua copilului, când se plimbau părinții cu țâncii pe stradă;
-la demonstrațiile "pentru familia tradțională", a se citi "marșuri homofobe împotriva încadrării persoanelor gay în societate", alături de Noua Dreaptă;
-la scandalul de la Muzeul Țăranului Român;
-pe interneturi, unde se ocupă cu împrăștierea de informații mincinoase despre contracepție și avort;
-la Guvern, unde fac lobby :
*împotriva cercetării pe celule Stem;
*pentru obligativitatea unei "consilieri de sarcină" pentru femeile care decid să facă avort, pe banii lor și la cabinete provita;
*împotriva înseminării artificiale;
*împotriva legalizării prostituției;
*pentru dreptul medicilor de a nu efectua avorturi "pe motive de conștiință" (Vă amintiți cazul femeii hinduse care a murit în spital pentru că medicul a refuzat să îi facă avort, deoarece Irlanda este o țară catolică?);
*împotriva clonării;
*propunere legislativă pentru creșterea natalității;
*desigur, pentru ilegalizarea avortului, pentru că știm cu toții ce bine a ieșit asta înainte de 90.
Dacă doriți detalii despre acțiunile lor, aici e lista de pe propriul lor site.
Care este "Misiunea" lor?
"Este un „loc comun” faptul că națiunea noastră și întreaga civilizație europeană se întemeiază istoric pe valorile iudeo-creștine. Din păcate, de câteva decenii, România și Europa i-au întors spatele lui Hristos, preferându-i pe rând filosofii alternative precum comunismul ateu ori liberalismul și umanismul secular - sau, mai grav, experimentându-le succesiv. Roadele acestora sunt putrede și se văd clar în prăbușirea instituției familiei, precaritatea moralității, răsturnarea scalei valorilor și dezintegrarea socială.
[...]
Prin Centrul Juridic Pro-vita, noi protejăm aceste valori și libertăți prin formularea de politici publice, strategii de advocacy și educaționale, sau prin asistență, consiliere juridică și mediere, în următoarele domenii de interes:
-Demnitatea persoanei umane (bioetica; avortul; reproducerea asistată; donarea și transplantul de organe; manipularea genetică și clonarea; eutanasia, îngrijirea paliativă și finalul vieții);
-Familie (dreptul familiei; violența în familie; drepturile parentale și drepturile copilului; legislația muncii pentru părinți);
-Libertatea credinței (educația moral-religioasă în școlile publice; obiecția de conștiință a personalului medical; discriminarea creștinilor în spațiul public);
-Protecția moralei și a sănătății publice (contra pornografiei și prostituției) etc."
Cu alte cuvinte, domnii de la Pro Vita consideră că este dreptul lor de a-și impune preceptele religioase asupra unui întreg popor luptând împotriva drepturilor femeii și ale persoanelor de altă orientare sexuală, împotriva educației sexuale și împotriva avansurilor științifice, trăgându-ne înapoi în Evul Mediu. Consideră că ei, creștinii, sunt discriminați atunci când nu au dreptul să discrimineze după bunul lor plac, să își împrăștie mizeriile prin școli și să își impună ideile medievale prin lege.
Am un mesaj pentru aceste persoane:
Dragă Pro Vita.
Te rog să îți scoți nasul din uterul meu, deoarece am remarcat că începe să mă jeneze la mers. Ai menționat în "domeniile tale de activitate" și "libertatea credinței". Poate că nu ești conștientă, dar asta înseamnă că nici tu nu ai voie să îți impui ideile religioase asupra altora.
Dacă voi, cei de la Provita, credeți că e un păcat să folosești contraceptive, vă rog să nu le folosiți.
Dacă voi credeți că o sarcină nedorită sau rezultată în urma unui viol, un fetus cu defecte grave sau o boală a mamei nu sunt motive de avort, atunci vă rog să nu faceți unul.
Dacă voi credeți că o căsătorie între două persoane de același sex este "împotriva lui Dumnezeu", nu vă căsătoriți cu persoane de același sex.
Dacă voi credeți că inseminarea artificială e criminală și împotriva religiei voastre, nu vă înseminați artificial.
Dacă voi credeți că cercetarea pe celule Stem este "criminală", vă rog să nu mai consumați nici un produs pentru care s-au folosit celule umane în testare sau producere. Grijă mare, asta implică și câteva medicamente și tratamente fără de care acum am fi fost mult mai puțini.
Dar asta nu înseamnă că aveți voie să le impuneți altora, prin lege, ideile voastre medievale.
Cu drag, o cetățeană sătulă de voi.
Vă ofer și o listă cu cei care îi finațează pe cei de la Pro Vita să facă lobby împotriva drepturilor noastre de bază, împotriva educației și împotriva dezvoltării științifice:
Carrefour Romania SA,
Carpatcement Holding SA,
Ursus Breweries SA,
Franke Romania SRL,
Alfredo Foods SRL Bucuresti,
MRM Parteneri SRL Bucuresti,
Millenium ProDesign SRL Bucuresti,
Grafitti 94 RBI Prodcom SRL Bucuresti,
Beheim International Brands GmbH & Co. KG (Germania),
Art&Craft SRL Bucuresti,
Quadra Invest SA Targoviste,
GibTransPrest SRL Bucuresti,
Valdo Invest SRL Bucuresti
Parteneri institutionali (pentru campaniile educationale):
Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti
sursa: “Asociația PRO-VITA PENTRU NĂSCUȚI ȘI NENĂSCUȚI – Filiala București” @ Reteaua sociala RSC – Actionam responsabil
Avem și o listă cu susținătorii Provita. Amintesc aici doar colaborările cu Noua Dreaptă, Victor Roncea, Asociatia Demnitatea Nationala, “Nationalistii Autonomi” din Timisoara, Asociatia/partidul legionar Totul pentru Tara (vechiul Pentru Patrie),Teodor Baconschi, Sulfina Barbu și Raluca Turcan, toate colaborări nobile și pline de spirit civic.
Și, la final, momentul comic: opinia unei vițici de la Pro Vita despre contracepție. Da, pe fundal se aude o slujbă. De ce? Pentru că așa fac miting cei de la Provita: făcând slujbe la fiecare colț de stradă.
Se afișează postările cu eticheta Avort. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Avort. Afișați toate postările
marți, 19 martie 2013
duminică, 17 martie 2013
Ateii iraționali și avortul.
Am urmărit de curând o dezbatere dintre Matt Dillahunty, gazda emisiunii The Atheist Experiece și președintele Comunității Atee din Austin, Statele Unite, și Kristine Kruszelnicki, o atee canadiană a cărei profil de facebook o descrie ca Pro-Life Atheist Intactivist.
Vă recomand dezbaterea doar dacă v-ați trezit de dimineața cu pofta de a vedea căței mici, fără dinți, bătuți, uzi, flămânzi și bătuți din nou, pentru ca....ei bine, cam așa ajunge să arate biata pro-liferiță atee pe la jumătatea acestei dezbateri formale.
De ce vă recomand însă să vă adunați impasibilitatea, să băgați empatia pentru ființe plouate în sertar și să vă faceți totuși timp pentru a urmări dezbaterea: se prezintă câteva puncte de vedere care sunt împotriva avortului și nu includ zei și dogme, care idei sunt apoi invalidate frumos, de către un adversar cu experiență în dezbateri. Și, pentru un plus de savoare, în public se află un biolog specializat în embriologie, PZ Meyers, care în cursul dezbaterii probabil fuge la bar să ia o pastilă pentru dureri de cap cu un pahar mare de whiskey. Mie mi s-a părut interesant să urmăresc discursul unei femei atee pro-life pentru că este un exemplar rar și inedit.
Ca bonus, am descoperit opiniile ei despre dezbaterea publică din cadrul unei convenții unde ea a fost doar invitată:
" I had honestly planned to chalk up the whole experience to a good learning opportunity and figured I'd share my video with only a handful of supportive friends who could help me improve for next time... buuuuut it seems the atheist community had other ideas. :) In the two days since Texas Freethought Convention posted their video, the debate has gone VIRAL. Last I checked the video had 15,000 views - in TWO days! "
Deci, dacă gafăm, măturăm sub preș. Din fericire, nu merge așa, Kristine. :)
Vă recomand dezbaterea doar dacă v-ați trezit de dimineața cu pofta de a vedea căței mici, fără dinți, bătuți, uzi, flămânzi și bătuți din nou, pentru ca....ei bine, cam așa ajunge să arate biata pro-liferiță atee pe la jumătatea acestei dezbateri formale.
De ce vă recomand însă să vă adunați impasibilitatea, să băgați empatia pentru ființe plouate în sertar și să vă faceți totuși timp pentru a urmări dezbaterea: se prezintă câteva puncte de vedere care sunt împotriva avortului și nu includ zei și dogme, care idei sunt apoi invalidate frumos, de către un adversar cu experiență în dezbateri. Și, pentru un plus de savoare, în public se află un biolog specializat în embriologie, PZ Meyers, care în cursul dezbaterii probabil fuge la bar să ia o pastilă pentru dureri de cap cu un pahar mare de whiskey. Mie mi s-a părut interesant să urmăresc discursul unei femei atee pro-life pentru că este un exemplar rar și inedit.
Ca bonus, am descoperit opiniile ei despre dezbaterea publică din cadrul unei convenții unde ea a fost doar invitată:
" I had honestly planned to chalk up the whole experience to a good learning opportunity and figured I'd share my video with only a handful of supportive friends who could help me improve for next time... buuuuut it seems the atheist community had other ideas. :) In the two days since Texas Freethought Convention posted their video, the debate has gone VIRAL. Last I checked the video had 15,000 views - in TWO days! "
Deci, dacă gafăm, măturăm sub preș. Din fericire, nu merge așa, Kristine. :)
luni, 4 martie 2013
Coca Cola, creştinii şi bebeluşii morţi
“Eu nu le mai las pe fetele mele să bea sucuri din comerţ!”
se laudă colega mea trecută bine de 50 de ani. “Fetele ei”, nişte femei-copil la
30 de ani, sunt servite cu ceaiuri şi siropuri presate la rece, în casă. O idee
bună, îmi zic zâmbind.
“Nu le mai las de când am citit pe internet că Coca Cola se face din bebeluşi avortaţi.”
Mi se întunecă vederea.
“Poftim?!”
“Da, da, ăsta este ingredientul secret, de asta provoacă Coca Cola dependenţă şi de aia ni se pare aşa de bună. Se bat companiile la uşa clinicilor de avorturi ca să prindă cadavrele de bebeluşi.”
Îmi închipui un camion de la Coca Cola plin până la refuz cu zigoţi, blastule şi fetuşi de până la şapte săptămâni.
“Nu le mai las de când am citit pe internet că Coca Cola se face din bebeluşi avortaţi.”
Mi se întunecă vederea.
“Poftim?!”
“Da, da, ăsta este ingredientul secret, de asta provoacă Coca Cola dependenţă şi de aia ni se pare aşa de bună. Se bat companiile la uşa clinicilor de avorturi ca să prindă cadavrele de bebeluşi.”
Îmi închipui un camion de la Coca Cola plin până la refuz cu zigoţi, blastule şi fetuşi de până la şapte săptămâni.
“Care este diferenţa dintre un camion cu Coca Cola şi unul cu bebeluşi morţi?
Pe unul dintre ele nu îl poţi descărca cu furca.”
Îi spun să nu mai creadă tot ce citeşte pe net şi îi recomand să nu se mai atingă de blogurile lui Saccsiv şi Roncea. Cealaltă colegă, o ortodoxă clasică, cu fustă, la 35 de ani şi probabil cu tot atâţia neuroni neînglodaţi încă de religie, se aruncă şi ea în aberaţii legate de păcatul avortului, Iad şi Judecata de Apoi. Îmi înfig castile în urechi şi sper că Manu Chao are destul gaz în plămâni (a se citi “energie în baterie”) ca să le acopere conversaţia însufleţită despre lumea care se va salva doar prin ortodoxie.
“Ce este mai tragic decât un bebeluş mort într-un tomberon?
Un bebeluş mort în două tomberoane.”
Ajunsă acasă, primul loc unde am “călcat”, încă încălţată şi cu haina pe mine, a fost Snopes, de unde aflu următoarele:
Mai multe ramuri ale ştiinţei folosesc ceva numit “culturi celulare”.
O “cultură celulară” este procesul complex prin care nişte celule animale sunt crescute şi înmulţite în condiţii de laborator. Adică se pun într-o “farfurioară”, li se oferă nutrienţii şi condiţiile necesare şi sunt lăsate să se dezvolte, pentru a fi folosite ulterior în anumite experimente, sau pentru a produce, de pildă, anumite tratamente de care avem nevoie.
Câteva exemple de tehnologii şi aplicaţii în care se folosesc culturile celulare ar fi: producerea vaccinurilor, diagnosticarea bolilor infecţioase, producerea insulinei, şi multe alte aplicaţii în microbiologie, agricultură, genetică. Un loc special îl au aici culturile de celule Stem care promit în viitorul apropiat să poată ajuta victimele unor boli grave sau ale unor amputări, oferind organe sau bucăţi de organe compatibile, care să le redea o viaţă normală. De asemenea, astfel de culturi se folosesc intens în studiul cancerului, iar fără ele am fi neajutoraţi cu totul în faţa lui. Există chiar şi un caz de om care s-a vindecat de HIV datorită tratamentului cu Stem.
Firma Senomyx este una dintre firmele de la care compania Pepsi cumpără îndulcitori şi arome pentru băuturile sale. Această firmă conducea acum câţiva ani experimente pentru a produce îndulcitori şi arome mult mai puţin toxice pentru om, iar asta ar fi permis ca produsele “junk”, cum ar fi sucurile carbogazoase să fie mai sănătoase pentru noi. În acest scop a testat aceşti compuşi pe o cultură celulară numită HEK 293. Ce este atât de special la această cultură este faptul că ea provine de la o celulă de tip Stem, extrasă în 1973 din ficatul unui fetus. Celula respectivă a fost înmulţită, modificată în laborator iar acum îi datorăm o bună parte din tratamentele salvatoare de vieţi cu care ne-am obişnuit. Poate că vreţi să citiţi mai mult despre ea.
Deci, nici urmă de avortoni în Coca Cola, sau în Pepsi, doar o firmă care foloseşte un procedeu ştiinţific binecunoscut şi sigur pentru a testa nişte produse concepute pentru sănătatea noastră (pe care probabil Pepsi nu le va cumpăra, pentru că cele nu aşa de sănătoase sunt mai ieftine.)
Ziua următoare mă prezint la lucru cu o foaie de notiţe şi cu bucuria de a “face lumină” în problemă. Încerc să le explic celor două întunecate despre ce este vorba, ce este o cultură celulară, ce înseamnă a testa ceva cu ajutorul ei, ce înseamnă de fapt o celulă Stem. Încerc chiar să fac apel la autoritatea biochimistei de maică-mea, pe care toată figura o distrase teribil. Nimic. Într-un glas, cele două întăresc imaginea companiilor care se bat pe fetuşi avortaţi ca să îi pună în suc. Ca să creeze dependenţă.
Ce e rumen şi sare în sus după două minute?
Un bebeluş în prăjitorul de pâine...
Ce bine ar fi fost ca nivelul ăsta de ignoranţă să fie apanajul exclusiv a două
muieri poluate de religie, dar iată că senatorul Ralph Shortey încearcă să
introducă în America o lege prin care să se interzică comercializarea sau
producerea oricărui produs pentru consum uman care foloseşte ca ingredient
fetuşi umani, sau pentru care s-au folosit fetuşi avortaţi în cercetare sau în producerea oricărui
dintre ingrediente.
http://abcnews.go.com/blogs/health/2012/01/26/bill-would-ban-aborted-fetuses-in-food/
Unul dintre argumente este faptul că cercetarea Stem "distruge embrioni, care sunt primul stadiu al vieţii". Ceea ce uită aceste superbe maşini de negândit este că respectivele celule vin din embrioni deja avortaţi şi din culturi celulare deja existente. Adică nu fuge nimeni după gravide cu penseta ca să le fure fetuşii din uter. În cel mai "extrem" caz se pot extrage câteva celule nediferenţiate fără a face rău fetusului, cu o seringă. Asta este însă irelevant pentru religioizi.
http://abcnews.go.com/blogs/health/2012/01/26/bill-would-ban-aborted-fetuses-in-food/
Unul dintre argumente este faptul că cercetarea Stem "distruge embrioni, care sunt primul stadiu al vieţii". Ceea ce uită aceste superbe maşini de negândit este că respectivele celule vin din embrioni deja avortaţi şi din culturi celulare deja existente. Adică nu fuge nimeni după gravide cu penseta ca să le fure fetuşii din uter. În cel mai "extrem" caz se pot extrage câteva celule nediferenţiate fără a face rău fetusului, cu o seringă. Asta este însă irelevant pentru religioizi.
Pentru că, desigur, trebuie să permitem moartea unei mari
grămezi de bolnavi şi trebuie să permitem oprirea în loc a unei tehnologii care
are nişte aplicaţii extraordinare pentru a proteja sensibilităţile unor
religioizi cărora li se pare “păcat” să foloseşti celule umane, fie ele chiar şi extrase dintr-un organism deja mort, pentru a salva oameni.
Care este diferenţa dintre un bebeluş mort şi un politician creştin?
Unul dintre ei este benefic pentru umanitate.
marți, 12 iulie 2011
Avort, again
Remarc că aproape zilnic se ajunge pe blog la "Google şi avortul empiric"... de pe Google, ca urmare a căutărilor pentru sfaturi "cum sa-ti faci avort acasa". Avort cu oţet, avort cu sare, avort cu băi cu apă fierbinte, sau avort prin alte metode băbeşti. Nu ştiu dacă persoanele care caută reţete de soiul ăsta au răbdare să citeasca tot postul, sau dacă o fac, şi înţeleg mesajul.
Pentru ele, rezumat:
Pentru ele, rezumat:
Avortul NU se poate face acasă. Metodele băbeşti sunt fie total ineficiente, şi NU vă scapă de nici o sarcină, fie sunt a naibii de periculoase şi vă trimit la urgenţă - fără a vă scăpa de sarcină.
Aşadar, dacă vreţi să scăpaţi de o sarcină nedorită, mergeţi la medic. Dacă vreţi să vă sinucideţi, săriţi în faţa trenului. Nu încercaţi să scăpaţi de sarcină prin metode de sinucidere.
Vă mulţumesc.
vineri, 17 iunie 2011
Sceptici în România - Dezbatere: Este avortul o procedura medicala justificata?
Ascultaţi podcastul şi spuneţi-mi şi mie, că sunt mai grea de cap: ce caută oamenii ăştia (Pro-vita, BOR, Noua Dreaptă şi alţii asemenea) cu nasul în dormitorul şi uterul meu?
Aproape non sequitur: Urăsc posturile. De ce? Pentru că, de asemenea, fiecare cu stomacul lui. Ce aţi spune dacă ar impune posturile ortodoxe prin lege? Păi ar însemna să fiţi pasibil de amendă sau închisoare dacă mâncaţi carne miercuri sau vineri, în 5 ianuarie, 29 august, 14 septembrie, între 6 martie şi 24 aprilie , intre 20 iunie şi 28 iunie, între 31 iulie şi14 august, şi între 15 noiembrie şi 24 decembrie. (116 zile fără să numărăm miercurile şi vinerile) Indiferent de ce religie sunteţi, pentru că sunteti cetăţeni români, deci respectaţi legile româneşti.
În toate aceste zile, pentru a evita să cadă lumea în păcat (şi implicit înafara legii) ar urma să nu se mai comercializeze carne, peşte, brânză, lapte, ouă, vin şi ulei. Comercianţii care pun în vânzare asemenea produse în zilele greşite ar fi aspru sancţionaţi.
Ar fi obligatoriu prin lege să avem în casă două seturi de linguri de lemn, pentru că nu ai voie să amesteci cu lingura folosită la mâncarea "de dulce" în cea de post.
Ce ziceţi, cât la sută din cetăţenii patriei ar vota la referendum pentru asta? Câţi ar spune popilor să îşi extragă nasurile din oalele altora?
Iar dacă vă vine să mă întrebaţi ce au postul cu avortul voi spune asta:
Este greşit ca o organizaţie dogmatică, ideologică sau de orice altă natură să îşi impună punctul de vedere asupra unei persoane care nu împărtăşeşte religia ori ideologia respectivei grupări. Indiferent că e vorba de ce facem cu stomacul, timpul, organele genitale, viaţa sau garderoba noastră. Şi, deloc deplasat, amintiţi-vă de faptul că a mai fost o grupare de "oameni de bine" care au interzis avortul. Şi amintiţi-vă ce a însemnat asta pentru sănătatea psihică, fizică şi morală a poporului ăstuia. Asta se întâmplă când legile sunt date de persoane care nu înţeleg omul şi nevoile lui.
Revenim: Rog Provita, BOR, Noua dreaptă şi alţi habotnici binevoitori să îşi extragă nasurile din uterul meu: sunt prea mulţi şi începe să mă jeneze.
Howgh.
Ce ziceţi, cât la sută din cetăţenii patriei ar vota la referendum pentru asta? Câţi ar spune popilor să îşi extragă nasurile din oalele altora?
Iar dacă vă vine să mă întrebaţi ce au postul cu avortul voi spune asta:
Este greşit ca o organizaţie dogmatică, ideologică sau de orice altă natură să îşi impună punctul de vedere asupra unei persoane care nu împărtăşeşte religia ori ideologia respectivei grupări. Indiferent că e vorba de ce facem cu stomacul, timpul, organele genitale, viaţa sau garderoba noastră. Şi, deloc deplasat, amintiţi-vă de faptul că a mai fost o grupare de "oameni de bine" care au interzis avortul. Şi amintiţi-vă ce a însemnat asta pentru sănătatea psihică, fizică şi morală a poporului ăstuia. Asta se întâmplă când legile sunt date de persoane care nu înţeleg omul şi nevoile lui.
Revenim: Rog Provita, BOR, Noua dreaptă şi alţi habotnici binevoitori să îşi extragă nasurile din uterul meu: sunt prea mulţi şi începe să mă jeneze.
Howgh.
miercuri, 1 iunie 2011
Mâine mă duc să aflu despre viaţă
Mâine, 1 iunie 2011, asociaţia Pro Vita Sibiu va organiza o serie de manifestări dedicate Zilei Internaţionale a Copilului în cadrul campaniei "Vreau să aflu despre viaţă", printre care şi "Marşul vieţii", care va însemna o plimbare cu bannere şi scandări "pro-viaţă" (adică anti-avort) pe toată zona centrală. Intenţionez să merg să văd ce au de spus participanţii şi cum vor ei să ne convingă. Aşteptaţi-vă la video.
sâmbătă, 12 martie 2011
Toata lumea vorbeste despre avort
E un sport mondial.
Creştinii fundamentalişti şi dictatorii cu probleme comportamentale se pronunţă anti-avort.
Umaniştii de toate culorile se pronunţă pro-choice.
Fetiţele de 12 ani care nu şi-au început (oare?) viaţa sexuală tună şi fulgeră anti-avort.
Femeile cu studii superioare se pronunţă pro-choice.
Bărbaţii care au depus jurământ de castitate perorează anti-avort.
Medicii se pronunţă pro-choice.
Politicienii republicani urlă anti-avort.
Politicienii de bun-simţ se pronunţă pro-choice.
Bloggerii scriu kilometrii întregi pro-choise sau anti avort.
Forumurile au toate cate un topic deschis.
E ca gripa.
Eu? Pe mine mă frământa altceva. Asta:
Preotul Claudiu Dumea declara:
Spermicidele pot provoca iritaţii şi infecţii şi, foarte probabil, în cazul în care totuşi a avut loc fecundarea, au un efect avortiv: ucid ovulul fecundat sau împiedică nidarea.
Şi ceea ce e mai grav, steriletul, cum am amintit, nu este o tehnică contraceptivă, ci una avortivă.
Dar aspectul cel mai grav este altul, şi despre el nu se vorbeşte deloc. Şi anume, pilula nu este numai contraceptivă dar în acelaşi timp este şi avortivă interceptivă ca şi steriletul. [...] Finjentscher (Münster) arată că 7% din cazurile în care are loc fecundarea ovulului la persoanele care iau pilule, contracepţia (mai exact avortul) e datorată împiedicării nidării. Beller (Münster) vorbeşte despre efectul avortiv al pilulei care ar trebui numită "avortiv precoce".
Pe Kudica amicul Cezar (zbor deasupra unui cuib de marmote) declara:
După cum am arătat şi pe bloguri, este dovedit fără dubiu, cu argumente clare, biologice şi religioase, că omul este om din clipa concepţiei, atât trupeşte, cât şi sufleteşte. Trupeşte, chiar de la concepţie, adică de la fecundaţie, zigotul posedă un cod genetic uman şi propriu, diferit de codul genetic al mamei şi de cel al tatălui, deci chiar de la concepţie este fiinţă umană unică. Toate trăsăturile trupului omenesc sunt programate în codul genetic.
Dumnezeu vrea să se nască orice copil care s-a conceput. Sufletul copilului este creat de Dumnezeu în momentul concepţiei, deci nici un copil nu se concepe din întâmplare, ci din voinţa lui Dumnezeu. Viaţa vine de la Dumnezeu şi trebuie primită ca un dar al său. Părinţii sunt doar colaboratori ai lui Dumnezeu în transmiterea vieţii, nu stăpâni ai vieţii. Nu există dreptul la moarte, există numai dreptul la viaţă !
Unele dintre metodele artificiale de « contracepţie » sunt de fapt avortive (avorturi timpurii), deoarece nu sunt o piedică împotriva concepţiei, ci acţionează după concepţie, împiedicând nidaţia (împiedică implantarea în uter a ovulului deja fecundat). Astfel, sunt avortive pilula de a doua zi şi steriletul,
Toate metodele artificiale de contracepţie sunt imorale şi deci păcate mari, cu excepţia celor terapeutice, cu adevărat necesare pentru a vindeca bolile organismului, cu condiţia ca piedica pentru concepţie să nu fie direct voită. Din Biblie reiese că Dumnezeu nu este de acord cu metodele artificiale de contracepţie. De exemplu, în Geneza (Facerea) 38,9-10 este criticată metoda actului sexual întrerupt (păcatul lui Onan).
Pe Adevarul Despre Avort găsesc:
La inceputul secolului nostru, profesorul Prenant, initiatorul endocrinologiei sexuale, spunea : "Embrionul se formeaza, daca nu chiar se animeaza (se insufleteste), din momentul in care doi nuclei, mascul si femel, se unesc pentru a-i da nastere. Din acest moment orice practica nu mai este anticonceptionala ci postconceptionala: orice profilaxie devine atunci un mic asasinat motivat de micimea victimei, simpla celula la inceput, o masa celulara microscopica ulterior". El continua: "Acest asasinat este cu atat mai grav cu cat este premeditat si victima luata prin surprindere, mai odios decat un altul pentru ca victima este lovita in intuneric si pentru ca ea nu poate scoate nici chiar un strigat, un planset, pentru a-si apara dreptul sau la existenta, de a implora mila de la mama care il omoara…".
Pe Otrodoxia tinerilor aflăm:
Primul lucru cu care trebuie să cădem deacord cu toţii este că un copil nu apare din puterea şi voinţa soţilor ci doar când vrea Dumnezeu şi când îşi trimite EL harul Lui, şi dă viaţă unirii sămânţei bărbatului cu ovulul femeii.
Aici Andrada comentează:
Stiu ca folosirea prezervativelor, anticonceptionalelor hormonale etc este un pacat. [...] Este impreunarea trupeasca lasata de Dumnezeu STRICT pentru zamislirea de prunci(chiar daca e insotita si de placere)? Caci daca raspunsul la aceasta intrebare este afirmativ, atunci concluzia la care ajung eu este ca da - si contraceptia naturala (de ex. prin "metoda calendarului")este un pacat, intrucat samanta barbatului este si in cazul acesta risipita - din moment ce rostul ei de a contribui la zamislire nu mai este indeplinit, iar placerea este totusi traita de soti. Atunci, imi pare mie, nu este nici o diferenta intre samanta aruncata in toaleta, intr-un prezervativ (scuze pentru exprimare) si samanta a carei menire nu apuca sa fie implinita din cauza "timing"-ului (in mod voit ales in asa fel incat fecundarii sa i se dea sanse minime).
Şi cineva care se dă evoluţionist pe tpu(dar macar e echilibrat, chiar daca o gafeaza cu genetica):
Contra:odata cu eliminarea din viata reala a viitoarei fiinte umane,nu dispare numai aceasta ci si toti descendentii care teoretic ar putea apare din aceasta.Ce rezulta de aici? Saracirea zestrei genetice a speciei.
Pacientul Cleopa:
- Pentru un copil avortat 20 de ani n-are voie să se împărtăsească mama lui. El este viu de când s-a zămislit în pântecele maicii lui; de când era cât o sământă de cânepă. Dacă îi faci ceva de atunci sau bei niste otrăvuri ca să pierzi copilul, ucigasă de oameni esti. De ce să nu vă spun? Cum să tac, că o să mă întrebe Mântuitorul!
O bloggerita declară cu încrederea nătângului (asta va muri ucisă de o sufragetă feministă, oare?):
Si femeia are un drept: dreptul de a concepe. Din acel moment, viata copilului este una separata de a ei.
Femeia mai are apoi dreptul de a creste si educa acel copil sau de a-l da spre adoptie.
Iar o cititoare scrie dedesupt:
Avortul este o crima, iar acea femeie care il face, este o criminala.Copilul are viata inca din momentul conceperii,si daca are viata, inseamna ca e o fiinta.
Sunt literalmente mii de astfel de citate pe internet. Ce pricepe păcatoasa de mine?
Păi o luăm aşa:"El este viu de când s-a zămislit în pântecele maicii lui; de când era cât o sământă de cânepă." In primul rand as vrea să se hotărască dacă e viu de când s-a zămlisit sau de când e cât o sămânţă de cânepă. Sămânţa de cânepa are cam 2mm, iar ovulul unit cu spermatozoidul 200 de microni.(1 micron = 1/1000 mm) Dacă eşti iscusit îl poţi vedea cu lupa. Dacă nu, microscopia te mănâncă. Bun, e viu de când a atins spermatozoidul ovulul. Ce facem? Interzicem avortul, steriletul şi anticonceptionalele, desigur. Indiferent dacă mama moare în timpul sarcinii. Sex i-a trebuit? (A, a fost violată? Păi de ce s-a îmbrăcat aşa? Curva!)
"De exemplu, în Geneza (Facerea) 38,9-10 este criticată metoda actului sexual întrerupt (păcatul lui Onan)."
Buun. Păi atunci gata cu Coitus interruptus, şi cu prezervativul, că e tot aia. Daca verşi sămânţa eşti unu' care se masturbează în doi. Şi dacă tot suntem aici, temperatura bazală şi calendarul sunt nişte metode perfide pentru a te putea masturba în doi fara consecinţe. Le radem şi pe astea.
Da' ia stai! Daca nu ai voie să verşi sămânţa....asta se referă şi la femei? Păi atunci fiecare menstuaţie e o crimă. Nu e de mirare că Biblia ne numeşte "necurate" şi ne cere să nu atingem nimic cât suntem la ciclu şi apoi să ardem păsări. De la prima ovulaţie (facem controale ginecologice săptămânale înainte de primul ciclu) începem să fecundăm ovulele. Dar sex înafara căsatoriei nu se poate......Nu-i nimic, schimbăm legea. Deci la 11 ani, primul plod. Aşa vrea Dumnezeu, că altfel ne dădea prima ovulaţie la 18 ani, nu?
Nu, nu-i bine. Păi în actul sexual MOR atâţia spermatozoizi nevinovaţi, biete fărâme de viaţă potenţială. Ce ne facem? Păi abolim sexul, ca oricum e murdar, scărbos, neplăcut lui Dumnezeu şi împotriva naturii. Luăm sperma de la un bărbat (sau îi punem pe toţi să doarmă cu eprubete legate jos, ca nu cumva să aibă o poluţie şi să facă un genocid) şi ne inseminăm artificial. Un ovul, un spermatozoid. Restul să îşi păstreze castitatea. Şi gata. O lume curată, fără avort, fără suferinţă.
Decât a mamelor de 11 ani care renunţă la şcoală şi la copilărie.
Decât a femeilor care mor în timpul sarcinii.
Decât a pruncilor instituţionalizaţi.
Decât a bebeluşilor diformi.
Decât a medicilor ce îi vor vedea cum se sting fără a avea dreptul de a ajuta.
Totuşi, nu ştiu cum să rezolv problema asta:
P.S. Mă duc să îmi pun capăt. Folosesc diverse metode contraceptive de vreo 8 ani. Un calcul rapid îmi spune că am ucis mai mulţi oameni decât au existat pe Pământ de când se plimba Lucy.
LATER EDIT:
"Iar daca femeia este bolnava si din acest motiv vrea sa-si piarda copiii, niciodata o pricina ca aceasta nu o va scapa pe ea de osanda cea vesnica, de-si va ucide pruncii ei.a, femeia crestina si credincioasa, mai inainte de nastere este datoare sa se spovedeasca la duhovnicul ei, sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos, chiar daca are vreun canon de facut si, astfel, sa se pregateasca de moarte."
Extras din cartea "Lumina si Faptele Credintei",
de Arhim Cleopa Ilie si Arhim. Ioanichie Balan. Ed. Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi 2002
LATER EDIT:
"Iar daca femeia este bolnava si din acest motiv vrea sa-si piarda copiii, niciodata o pricina ca aceasta nu o va scapa pe ea de osanda cea vesnica, de-si va ucide pruncii ei.a, femeia crestina si credincioasa, mai inainte de nastere este datoare sa se spovedeasca la duhovnicul ei, sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos, chiar daca are vreun canon de facut si, astfel, sa se pregateasca de moarte."
Extras din cartea "Lumina si Faptele Credintei",
de Arhim Cleopa Ilie si Arhim. Ioanichie Balan. Ed. Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi 2002
Abonați-vă la:
Postări (Atom)