Erori Creaţioniste 2: Autoritatea ştiinţei

     Deşi creaţioniştii resping ştiinţa, sau mai bine zis concluziile ştiinţifice care le contrazic dogmele, ei realizează totuşi că metoda ştiinţifică este unica metodă funcţională de investigare a realităţii. De aceea încearcă să fure din autoritatea ştiinţifică, pretinzând că ceea ce fac ei ar fi ştiinţă. De aici şi denumirea de „creaţionism ştiinţific” cu care împopoţonează maimuţărelile pe care ei le pretind drept ştiinţă. Interesant, creaţioniştii insistă că creaţionismul ar fi ştiinţific deşi pe de altă parte insistă că…

• Ştiinţa este tot o religie !

     Ştiinţa este o unealtă de studiere a lumii naturale; metoda ştiinţifică presupune observarea unui fenomen, găsirea unei explicaţii pentru acesta, urmată de verificarea răspunsului. Modul de realizare al observaţiilor, formularea explicaţiilor, verificarea lor sau gradul de verificare până la acceptarea ipotezei au devenit mult mai pretenţioase comparativ cu ştiinţa aşa cum era ea aplicată de Galileo sau Newton, de pildă. Însă esenţa procesului, găsirea unui potenţial răspuns urmat de verificarea acestuia, este aceeaşi. Totodată, în ştiinţă, fiecare răspuns, fiecare teorie şi lege este acceptat doar provizoriu: întotdeauna este posibilă elaborarea unui răspuns mai complet, care să se apropie şi mai mult de realitate.
     Prin contrast, religia presupune o credinţă orbească, menţinută în absenţa sau chiar în ciuda oricăror dovezi. Modul în care se ajunge la un răspuns este imposibil de repetat sau probat, acesta trebuie acceptat aşa cum e prezentat de profeţi sau cărţile „sfinte”. Verificarea afirmaţiilor este văzută ca „îndoială” sau „necredinţă”, sancţionată în cadrul religiei. Orice încercare de corectare a vreunei erori din sistemul de credinţă este „erezie”, la rândul ei aspru condamnată.
     Aşadar, cum ar putea ştiinţa, unealta care ne permite descifrarea realităţii, cu un sistem de autocorectare, cu verificarea fiecărei teorii propuse, şi care recunoaşte că este în căutarea adevărului, să fie confundată cu sistemul opus, în care „adevărul” deja a fost găsit, şi este apărat cu îndârjire împotriva oricărei încercări de corectare sau îmbunătăţire ? Evident, cele două nu sunt nici pe departe asemănătoare. Dar creaţioniştii sunt nevoiţi să le prezinte astfel, pentru a spori credibilitatea propriilor afirmaţii, la rândul lor deformări ale realităţii pentru salvarea dogmei, şi pentru a târî cumva ştiinţa la nivelul lor. Dar, făcând aceasta, recunosc că religia şi revelaţia „divină” nu sunt un sistem valid de investigare al realităţii !

• Creaţionismul este o ştiinţă validă.

     Pentru a fi considerat astfel, creaţionismul ar trebui să prezinte ipoteze ştiinţifice. Ar trebui să prezinte dovezi în favoarea acelei ipoteze, nu să pretindă că hibele, de cele mai multe ori imaginare, din alte teorii ar constitui dovezi pentru creaţionism. Ar trebui să prezinte explicaţii pentru un anumit fenomen, sau o anumită observaţie, nu să respingă şi să vrea să ascundă explicaţiile deja existente. Ipotezele cu răspunsuri supranaturale nu sunt ştiinţifice, pentru că nu pot fi verificate, iar explicaţiile care implică magie, supranatural, sau răspunsul universal „aşa-a-făcut-dumnezeu” nu sunt explicaţii, sunt pur şi simplu admisii ale necunoaşterii, dar împachetate pentru a părea răspunsuri. Mai grav, asemenea „explicaţii” blochează orice investigaţie ulterioară. De asemenea, ar trebui să poată face predicţii verificabile pe baza răspunsurilor pe care le propun, şi să publice descoperirile realizate în jurnale ştiinţifice, verificate şi recenzate de alţi oameni de ştiinţă, care să verifice la rândul lor acurateţea informaţiilor.
     Dar ceea ce vedem în realitate este exact opusul: „ştiinţa” creaţionistă nu a reuşit să formuleze nici măcar o ipoteză ştiinţifică. Fiecare din dovezile şi argumentele lor este demonstrabilă şi demonstrată falsă. Explicaţiile lor sunt obţinute filtrând cu disperare dintre miile de informaţii care îi contrazic, pentru a rămâne cu doar câteva care par a le susţine cazul. Nici un creaţionist nu a făcut nici o descoperire ştiinţifică bazându-se pe creaţionism, ci doar în măsura în care a făcut abstracţie de creaţionism şi a aplicat metoda ştiinţifică. Însăşi denumirea de „creaţionism ştiinţific” este un indiciu că e vorba de o pseudoştiinţă: nici o ştiinţă veritabilă nu consideră necesar să-şi adauge atributul „ştiinţific” la nume.

• Dar mulţi creaţionişti sunt oameni de ştiinţă şi au doctorate sau alte diplome şi calificări !

     Ceea ce nu spun însă este că de obicei acestea sunt fie obţinute de la facultăţi neacreditate, fie, în cel mai bun caz, sunt din cu totul alte domenii decât cel în discuţie.
     De pildă, „doctorul” Kent Hovind, sau „Dr. Dino”, cum îşi spune el însuşi, are grijă să explice la începutul conferinţelor că are un doctorat, şi că a predat ştiinţe vreme de 15 ani. Doctoratul lui a fost obţinut prin corespondenţă de la o „facultate” neacreditată, şi este în Educaţie Creştină. Iar în privinţa ştiinţelor… ajunge să vedem câteva bucăţi dintr-un clip în care „doctorul” foloseşte termenii de atom, moleculă, nucleotidă, bază-pereche, genă, cromozom şi genom interşanjabil, de parcă toate ar fi sinonime ! Cu altă ocazie, a negat existenţa fuziunii nucleare, sau a declarat că o cometă de gheaţă care ar lovi planeta „ar îngheţa mamuţii în picioare”, când un simplu calcul de fizică elementară indică că un asemenea impact ar produce energii de ordinul zecilor sau sutelor de megatone - indiferent de temperatura iniţială a cometei, căldura finală ar vaporiza gheaţă, mamuţi, rocă sau metal.

• Dar foarte mulţi savanţi renumiţi au fost creaţionişti ! Newton, Pasteur, Galileo, Faraday, Linnaeus, Pascal, DaVinci, şi alţii…

     Este adevărat. De asemenea, este un apel la autoritate. Trebuie remarcat că majoritatea lor au trăit cu zeci sau sute de ani înainte de Darwin, şi au fost creaţionişti pentru că nu cunoşteau nici o alternativă ştiinţifică la creaţionism. Trebuie subliniat încă o dată că aceşti savanţi au ajuns renumiţi tocmai pentru că nu au acceptat răspunsul „dumnezeu-a-făcut-o” şi au investigat diferite aspecte ale naturii. Cu alte cuvinte, au fost savanţi extraordinari în ciuda, şi nu datorită creaţionismului şi răspunsurilor oferite de religie.
     În ciuda listelor impresionante de savanţi de dinainte de Darwin, care au acceptat modelul creaţionist, nici în ziua de astăzi, după sute de ani, creaţionismul nu a reuşit să producă vreo ipoteză ştiinţifică, să aducă vreun model ştiinţific, să facă predicţii ştiinţifice pe baza creaţionismului, sau să ofere vreun progres în cunoaşterea ştiinţifică. Din punct de vedere ştiinţific, creaţionismul este un eşec total.

• Creaţionismul analizează aceleaşi dovezi, doar că oferă altă interpretare

     Prin definiţie, o dovadă reprezintă unul sau o serie de fapte, de observaţii, care permit o singură interpretare. Aşadar, creaţioniştii nu pot să analizeze aceleaşi dovezi şi să ajungă la concluzii diferite; ceea ce pot face e să selecteze din dovezile existente cele care par a susţine varianta dorită, şi să ignore sau distorsioneze restul. Creaţionismul nici nu porneşte de la dovezile materiale pentru a trage concluzii pe baza acestora, ci stabileşte întâi concluziile bazându-se pe poveştile dintr-o carte de mituri, şi abia apoi caută dovezile, lucru lesne demonstrat tocmai de distorsionarea constantă a tuturor afirmaţiilor ştiinţifice incompatibile cu concluzia creaţionistă.
     Cum ar putea explica creaţionismul expansiunea spaţiu-timp, sau fondul cosmic de radiaţii ? apariţia de specii noi, faptul că toate fosilele apar exact în straturile prezise, fuziunea cromozomului 2 uman, retrovirusurile endogene, şi zeci de alte dovezi ? Toate acestea sunt incompatibile cu varianta creaţionistă. De aceea, creaţioniştii nici nu spun nimic despre aceste dovezi; cele pe care le menţionează le distorsionează şi le deformează, în loc să le adreseze corespunzător, sau, în cel mai fericit caz, invocă aceeaşi veşnică nonexplicaţie, „dumnezeu a făcut-o !”

• Nimeni nu a fost de faţă, nimeni nu a observat direct Big Bang-ul, formarea vieţii, evoluţia speciilor !

     Ironic, această acuzaţie vine de la cineva care la rândul lui nu a observat direct nici unul din evenimentele din Geneză, nici creerea Universului, nici pe Adam şi Eva, nici potopul… şi nici scrierea sau modificările şi editările masive ale cărţii din care îşi ia ideile. Mai rău, deşi aceste modificări, schimbări şi alterări ale bibliei sunt bine documentate de istorici, creaţioniştii resping şi aceste dovezi, şi insistă că basmele imposibile şi incompatibile cu realitatea ar reprezenta „Adevărul Suprem”. Pentru consecvenţă, creaţioniştii ar trebui să vorbească doar de evenimentele pe care le-au văzut cu ochii lor, dar asta i-ar lăsa fără cuvinte.
     În al doilea rând, afirmaţia are la bază presupuneri eronate. Nu este necesar să observi direct un fenomen, ajunge să observi consecinţele acestuia. Dacă creaţioniştii nu sunt de acord, atunci ar trebui să propună o reformare serioasă a sistemului juridic, care se bazează destul de mult pe aceasta, şi să ne explice că nu contează că pe arma unei crime s-au descoperit amprentele suspectului, nu contează că suspectul are pe haine sângele victimei, cât timp n-a existat şi un martor care să observe direct crima, toate celelalte nu sunt dovezi concludente. Pretenţia de a fi de faţă la un eveniment ca singură certitudine a producerii evenimentului ar afecta nu doar sistemul juridic, dar chiar viaţa de zi cu zi.
     În al treilea rând, afirmaţia este falsă: observaţiile sunt făcute în timp real: spaţiul este în expansiune, şi galaxiile se îndepărtează una de alta; fondul cosmic de radiaţii există; observarea obiectelor aflate la miliarde de ani-lumină este o observaţie făcută asupra obiectelor aşa cum erau ele acum miliarde de ani; fosilele sunt observate direct, inclusiv plasarea lor corectă în straturi de vechime diferită, în conformitate cu predicţiile teoriei evoluţiei; înrudirea speciilor, demonstrată genetic, este o altă observaţie directă; evoluţia, schimbarea caracteristicilor diverselor specii, este observată zi de zi, ba chiar folosită de om atât la producerea de noi rase de animale şi noi soiuri de plante, cât şi la producerea de vaccinuri; speciaţia, apariţia de specii noi, este şi ea observată zi de zi.

• Aha ! deci ştiinţa necesită totuşi credinţă ! Credinţa că ceea ce spun savanţii chiar e adevărat !

     Nu, nu necesită „credinţă”. Pentru că „credinţa” este convingerea oarbă în absenţa dovezilor. În cazul ştiinţei, este vorba de înţelegerea funcţionării metodei ştiinţifice. Iar dovezile cele mai concludente sunt aplicaţiile făcute pe baza descoperirilor. Dacă o anumită teorie nu ar fi validă, predicţiile făcute în baza ei nu ar funcţiona. Faptul că un PC, sistemul GPS, algoritmii evolutivi, un vaccin sau o nouă rasă de animale pot fi realizate sau produse, demonstrează că teoriile care stau la baza acestora sunt corecte: fizica cuantică, relativitatea, teoria evoluţiei, şi toate celelalte teorii îşi pot demonstra practic aplicabilitatea. Aş fi curios ce aplicabilitate practică se poate dezvolta pe baza creaţionismului. Din câte ştiu eu, nu există nici măcar una.

• Dar ştiinţa se schimbă de la o zi la alta, ceea ce susţinea ieri e respins astăzi ! Cum ai putea să ai încredere în ce se zice ?

     În primul rând, cine este mai credibil ? cineva care recunoaşte că a greşit ieri dar s-a corectat şi aduce dovezile necesare pentru a arăta că azi are dreptate, sau cineva care afirmă nişte lucruri incredibile, nu le poate demonstra, dimpotrivă, i se arată de o sută de ori că se înşeală şi totuşi ignoră toate corecţiile şi defilează în continuare cu absurdităţile deja cunoscute ca false, pretinzând în continuare că el deţine Adevărul ? Cine este mai credibil, cineva care acceptă să fie corectat, sau cineva obtuz la orice corecţie ?
     În al doilea rând, modificările aduse modelelor ştiinţifice nu sunt întoarceri cu 180°, ci îmbunătăţiri ale celor existente, cu includerea părţilor funcţionale din modelul vechi. De pildă, în perioada Evului Mediu, „ştiinţa” ( dacă poate fi numită aşa ) considera că Pământul este plat, pentru că aceasta era observaţia evidentă ( că tot cereau creaţioniştii „observaţia cu ochii tăi !” ca unică măsură de certitudine… ). Pe măsură ce dovezile s-au acumulat, oamenii au realizat că planeta are formă sferică, şi totodată au inclus în noul model şi partea funcţională a celui vechi: este sferic, dar curbura este suficient de mare încât, la scară mică, pare plat. În secolul XX, după măsurători foarte precise, forma planetei a fost din nou „modificată”, şi Terra a devenit un „geoid de rotaţie cu emisfera sudică mai bombată”. Dar diferenţa de la „perfect sferic” la „geoid de rotaţie” a însemnat luarea în considerare a unei deformări de sub 1% - privit din nou cu ochiul liber, din spaţiu, Pământul într-adevăr pare o sferă perfectă. Schimbările nu sunt de la „cubic” la „sferic” la „piramidal”, ci sunt o continuă îmbunătăţire a detaliilor tot mai mici, pe măsură ce măsurătorile sunt tot mai precise.
     Da, este posibil ca o nouă teorie să înlocuiască teoria evoluţiei. Dar dacă acest lucru se va întâmpla, atunci noua teorie nu va „arunca la gunoi” teoria existentă cu totul, ci o va completa, sau o va îngloba, şi va descrie aceleaşi observaţii, va include apariţia de noi specii şi înrudirea speciilor, inclusiv descendenţa omului din alte primate. Toate acestea sunt fapte demonstrate. Ceea ce presupune noua teorie va fi doar o completare a teoriei existente, o explicaţie mai bună, mai corectă, mai detaliată, a tuturor observaţiilor.

• Ştiinţa şi religia nu sunt în conflict, adresează subiecte diferite. Ştiinţa nu spune nimic despre transcendent, asta e domeniul religiei.

     Bine că afirmaţia s-a oprit aici. Pentru că ar fi trebuit să spună şi că „religia nu spune nimic despre realitate, despre Univers”, dar asta ar fi fost o minciună gogonată. Cât timp religia vorbeşte despre transcendent şi despre „dincolo de capacitatea de înţelegere umană” ( dar atunci de ce pretinde că înţelege şi discută un subiect pe care admite că nu-l poate înţelege ?? nu e autocontradictoriu ? ), e totul bine. Doar că religia nu stă cuminte la asemenea afirmaţii neverificabile, ci se avântă şi în subiecte care ţin de domeniul ştiinţei. Face multe afirmaţii despre Univers, despre apariţia vieţii, despre apariţia omului, despre istorie şi arheologie, despre biologie şi fizică, despre modul în care funcţionează realitatea; şi toate aceste afirmaţii sunt, fără excepţie, eronate ! Aşadar, dacă apar confilcte între ştiinţă şi religie, este pentru că religia îşi depăşeşte domeniul de care ar trebui să se ocupe, şi încalcă teritoriul ştiinţei. Iar când ştiinţa îşi face treaba ei şi demontează pretenţiile religiei, cine este de vină ? Nu religia care s-a aventurat dincolo de limitările-i ?
     În altă ordine de idei, dacă acolo unde face afirmaţii verificabile, religia reuşeşte să se înşele permanent, atunci de ce ar lua cineva în serios afirmaţiile religioase privind lucrurile neverificabile ? Dacă până şi în privinţa originii Universului, vieţii sau a omului explicaţiile religioase sunt la nivel de basm, atunci de ce ar considera cineva că atunci când descrie entităţi şi acţiuni supranaturale religia ar nimeri-o mai bine ?

• Darwin a fost rasist şi misogin care îl ura pe dumnezeu, şi darwinismul a stat la baza nazismului.

     Atacurile la adresa fondatorului teoriei evoluţiei, în locul teoriei propriu-zise, sunt destul de frecvente. Există un articol dedicat analizei afirmaţiilor, şi demontării fiecărei „acuzaţii”, aşa încât nu am să le reiau; ajunge să spunem că fiecare din ele este eronat.
     Şi chiar dacă ar fi adevărată fiecare din ele, ce-i cu asta ? Toate defectele posibile pe care le are cineva care propune o teorie nu influenţează gradul de adevăr sau de falsitate al acelei teorii; aceasta este acceptată sau respinsă pentru propriile merite, pentru capacitatea de descriere a unui aspect al naturii, şi din acest punct de vedere, teoria evoluţiei se descurcă excelent. Chiar dacă ar fi fost propusă de un pedofil ucigaş satanist care împingea bătrânici pe scări, comportamentul respectivului nu ar fi influenţat cu nimic teoria lui.
     Tot aici trebuie menţionate nenumăratele citate scoase din context, citate ale diverşilor biologi, de la Darwin la Niles Eldredge, de la Stephen J. Gould la Richard Dawkins, care par să sugereze că nu acceptă teoria evoluţiei, sau că aceasta ar avea „probleme” ascunse publicului. În fiecare din aceste cazuri, investigaţii mai amănunţite au scos la iveală faptul că creaţioniştii citează trunchiat afirmaţiile respectivilor biologi.

      Alte articole din seria Erorilor Creaţioniste:
Erori Creaţioniste 1: Intro
Erori Creaţioniste 3: Big Bang
Erori Creaţioniste 4: Abiogeneza
Erori Creaţioniste 5: Teoria evoluţiei ( prima parte )
Erori Creaţioniste 6: Teoria evoluţiei ( partea a doua )
Erori Creaţioniste 7: Fosilele
Erori Creaţioniste 8: Genetica
Erori Creaţioniste 9: Alte teorii ştiinţifice
Erori Creaţioniste 10: Vârsta Universului
Erori Creaţioniste 11: Complexitate şi design
Erori Creaţioniste 12: Ştiinţă şi biblie
Erori Creaţioniste 13: Alte erori
Erori Creaţioniste 14: Provocări
Erori Creaţioniste 15: Concluzii; Index