marți, 18 iunie 2013

Suntem Varelse. Mi-e frică de noi.


"...Demosthenes' History of Wutan in Trondheim...The Nordic language recognizes four orders of foreignness. The first is the otherlander, or utlanning, the stranger that we recognize as being a human of our world, but of another city or country. The second is the framling... This is the stranger that we recognize as human, but of another world. The third is the raman, the stranger that we recognize as human, but of another species. The fourth is the true alien, the varelse, which includes all the animals, for with them no conversation is possible. They live, but we cannot guess what purposes or causes make them act. They might be intelligent, they might be self-aware, but we cannot know it. "
Orson Scott Card, Speaker for the Dead. New York: Tor (1986)

De ceva vreme am început să cad în patima Science-Fictionului. Nu pentru că aş fi îndrăgostită de roboţi şi fiinţe extraterestre, ci pentru că personajele care trebuie să crească şi să se adapteze  sunt oamenii. Uneori oamenii-personaje, dar mereu oamenii-cititori. Prin artificiul de a crea alte fiinţe inteligente şi conştiente cu care putem să intreacţionăm, autorii de Science-Fiction reuşesc să ne pună în situaţii în care folosim conştiinţa pură, şi nu convenţiile sociale. Nu avem convenţii sociale în a interacţiona cu un robot inteligent sau cu un trib de extratereştri telepaţi evoluaţi din ceva asemănător cu furnica, deci tot ce facem va fi bazat pe conştiinţa şi interpretarea noastră în ce priveşte comunicarea, valoarea vieţii şi respectul cuvenit unui non-uman.

Orson Scott Card, în seria începută cu "Jocul lui Ender" şi nefinalizată până în prezent, tratează relaţiile oamenilor întâi cu diverse grade de îndepărtare a unor fiinţe extraterestre, apoi, în seria "umbrelor", cu omul de lângă noi. El împarte "străinii" în 4 categorii:
Utlanning - străinul pe care îl recunoaştem ca uman, din lumea noastră, dar din alt oraş sau din altă ţară. (A se lua în considerare că în acest viitor omenirea a ajuns la o formă aproape completă de globalizare.)
Framling - străinul pe care îl recunoaştem ca uman, dar din altă lume sau cultură planetară.
Raman - străinul pe care îl recunoaştem ca "uman", dar dintr-o altă specie, adică o specie cu care ne identificăm şi fată de care păstrăm convenţiile soiale pe care le avem între noi.
Varelse -  adevăratul extraterestru, cel cu care nici o comunicare este posibilă, cel căruia nu îi putem înţelege motivaţiile, chiar dacă este posibil să fie inteligent.

În prima carte din serie eroul principal ajută inconştient la distrugerea unei întregi specii de extratereştri insectiformi, despre care umanitatea a decis că sunt Varelse, ca să afle apoi că nimeni nu a încercat să comunice cu ei, şi că, de fapt, imediat ce insectiformii şi-au dat seama că suntem inteligenţi s-au retras pe planetele lor.
În următoarele cărţi protagoniştii se întâlnesc cu o specie de fiinţe tribale, ajunse să deprindă doar tehnologia uneltelor de lemn, dar la fel de dezvoltate intelectual ca un om, cărora râtul şi forma fizică le atrag denumirea de "purceluşi". După un şir de aparente crime comise de către aceşti extratereştri şi când aceştia, furând tehnologie, decid brusc că vor să colonizeze alte planete purtând fără voia lor un virus care distruge orice altă formă de viaţă alta decât viaţa indigenă pe planeta lor, şi ei sunt consideraţi de umanitate "Varelse" şi se trimite o flotă pentru a se distruge planeta.
Cam în acelaşi timp, umanitatea încercă să distrugă o minte virtuală extrem de dezvoltată care a luat naştere în mod misterios în reţelele de comunicare şi care foloseşte conexiunile dintre computere ca să supravieţuiască.

De 3 ori se întâlnesc oamenii cu fiinţe inteligente. De 3 ori se aruncă întâi să distrugă, uitând să încerce să comunice. De 3 ori consideră Varelse nişte fiinţe care sunt Raman şi care încearcă cu disperare să comunice cu ei.
Când întâlnim a patra specie inteligentă cu care nu putem comunica, şi se propune folosirea unei super-bombe (Doctoraşul) pentru distrugerea lor, unul dintre personaje spune:
"Există doar o specie despre care ştim că a încercat în mod deliberat să distrugă altă specie înzestrată cu gândire fără să fi încercat în mod serios să comunice sau să avertizeze. Noi suntem acea specie. Primul xenocid a dat greş, deoarece victimele atacului au reuşit să ascundă o femelă gestantă. A doua oară a dat greş dintr-un motiv mai clar – pentru cu unii membri ai speciei umane au hotărât să împiedice aşa ceva. [...] Devenim mai buni, nu înţelegeţi? Însă rămâne un adevăr – noi, oamenii, suntem specia care a evidenţiat tendinţa cea mai pronunţată de a refuza în mod deliberat să comunice cu alte specii, dorind să le distrugă pe unele în totalitate. Poate că Descoladores sunt varelse, poate nu. Dar pe mine mă sperie mai mult gândul că noi suntem varelse. Acesta este costul folosirii Doctoraşului când nu e nevoie şi nici nu va fi nevoie să apelăm la el dacă ţinem seama de celelalte mijloace pe care le avem la dispoziţie. Dacă apelăm la Dispozitiv înseamnă că nu suntem raman. Nimeni nu poate avea încredere în noi. Suntem specia care merită să moară pentru siguranţa celorlalte."
Orson Scott Card - "Copiii Minţii"

Vă rog să îmi iertaţi lunga introducere, dar aveam nevoie de concepte şi de context, pentru ca apoi să îl pot aplica într-o lume fără ficţiune. Trebuie să recunosc că am plâns de câteva ori în cursul audiţiei acestor audio-bookuri, nu pentru furnici sau pentru porcuşori, ci pentru oameni. Pentru că mi-am dat seama că cele 4 stadii ale "străinului" se aplică toate între noi. Suntem împărţiţi în triburi, după limba pe care o vorbim, după spaţiul pe care îl ocupăm, dupa educaţie, după orientare sexuală, după religie. Trăim într-o lume unde musulmanii vor să vadă pe toată lumea convertită sau moartă, unde creştinii nu de mult, vreo 500 de ani,  au încercat să ucidă sau să convertească toată planeta, unde colonizatorii  aproape au exterminat de pe fata pământului populaţia indigenă din Americi, din Australia şi Noua Zeelandă, unde milioane de oameni au fost ucişi în cadrul Holocaustului, unde, în ultimii 100 de ani am avut genociduri în Turcia (armeni, asirieni şi greci între 1914–1918), în Rusia, unde 500,000 de cazaci au fost ucişi sau deportaţi în anii '20-30, 10 milioane de ucrainieni au murit în urma confiscării întregii recolte din 1933,  120,000 de polaci au fost ucişi în anii '37-'38 pentru că erau polonezi şi 118559 de oameni din Lituania, 52541 din Latvia şi 32540 din  Estonia au fost deportaţi în Siberia, şi cam peste tot unde au existat vreodată 2 triburi distincte de oameni.. Nu pot să le înşir pe toate. Nu am spaţiu si nu mai am puterea de a mă uita asupra speciei noastre pentru a-i număra crimele. Dacă vă ţine stomacul, iată linkul de unde vă puteţi informa.

Suntem Varelse. Suntem Varelse de fiecare dată când, în loc să comunicăm cu cel de lângă noi, decidem să îi facem rău pentru că ne este diferit, sau pentru că ne stă în cale. Suntem Varelse de fiecare dată când urâm pe cineva pentru că are altă ideologie, altă naţionalitate, altă religie sau altă orientare, fără a lua în considerare nici o altă calitate umană pe care ar putea să o aibă. Suntem Varelse când generalizăm, când declarăm porcării gen "toţi musulmanii sunt terorişti" sau "toţi vesticii sunt imorali/kaffur" sau "toţi ţiganii fură" sau "homosexualii sunt bolnavi" sau "ungurii sunt naşpa". Nu putem fi aproape unii de ceilalţi decât dacă aşteptăm să cunoaştem motivaţiile celor din jur, decât dacă încercăm cu adevărat să comunicăm unii cu ceilalţi. În acest moment cred că sirianul care a scos cu cuţitul inima unui soldat şi apoi a mâncat-o (video-ul circulă pe internet) este Varelse. Este Varelse pentru că, pentru el, soldatul nu era om. Era duşman. Nu merita respect, sau milă, sau comunicare. Doar distrugere.

Nu putem schimba lumea cu o bătaie de palme, dar poate putem noi, individual, să fim Raman cu ceilalţi, dacă nu puetm mai mult. Deschideţi-vă mintea, "sufletul", înţelegerea pentru cei din jur. Trăim într-o lume în care natura vrea să ne ucidă cu orice preţ. Hai să lăsăm virusurile şi bacteriile să fie Varelse, şi să nu fim noi boala care distruge propria noastră specie.

Pace.

marți, 28 mai 2013

Asimov și creștina.

În ultima vreme mi-am autoimpus o formă specifica și voluntară de autism, din dorința disperată de a interacționa cât mai puțin cu oamenii cu care nu vreau să interacționez, pentru că dacă vorbesc cu ei ajung la situatii neplăcute. Una dintre aceste persoane este colega mea, ortodoxă cu fustă, ținătoare de posturi și care trăiește fiecare firișor de viață după învățăturile sfințior părinți, cu excepția fumatului. (Nu, nu este aceeași colegă din povestea cu Coca Cola și bebelușii morți.)  Această formă de "autism" autoimpus este următoarea: ascult cărțile lui Asimov, citite în engleză, în căști. Până aici nimic foarte rău: dacă nu ai timp să citești o carte bună, măcar să o asculți, nu? Dar, iată, imposibil de evitat, colega m-a întrebat: "Ce asculți?'
Nici ăsta nu este un lucru rău, în sine, și dacă sunt întrebată răspund mereu cu multă plăcere și recomand cartea în câteva cuvinte, dacă mi se pare bună. De data asta, însă, lucrurile au luat o altă întorsătură. Conversația a sunat cam așa:
-Ce asculți?
-O carte de Asimov, Fundația.
-Oh, despre ce este? Nu am auzit...
-Este un science-fiction despre o lume din viitor în care oamenii s-au împrăștiat pe alte planete (colega devine neliniștită) și au inventat și roboți care să îi ajute și să îi protejeze.
-(Făcând un pas înapoi) Doamne ferește...
Destul de entuziasmată de carte, am încercat să îi spun despre Legile Roboticii și despre dragul meu R. Daneel Olivaw, privind simultan cum se albește, se agită, se retrage, se înroșește și  se fâstâcește, abținându-se vizibil sa nu își facă cruce.
-Iartă-mă Freija*, dar nu vreau să știu despre asta. Eu prefer să nu știu decât de cele din lumea asta, de lucruri adevărate. Nu vreau nici să citesc, nici să îmi povestești, nu le văd rostul.
A mai vorbit o vreme despre inutilitatea literaturii, vizibil agitată, părând aproape gata sa îmi spună că science-fictionul e lucrarea diavolului.
A doua zi, colega mea s-a prezentat și ea cu un CD player portabil, cu căștile în ureche. Eu, zâmbind:
-Ce asculți?
-Învățăturile ortodoxe ale Sfantului Isaac Sirul.
Am zâmbit și mi-am văzut de Asimov-ul meu, în care câțiva oameni încercau să asigure binele general al omenirii. Ne înțelegem mai bine când trăim în lumi paralele.

*Nu, colega nu mă știe de Freija, și nu mă manifest complet pe lângă ea. Îmi cunoaște opiniile, dar prefer să nu dezlănțuie jihadul ortodox împotriva mea, și să ne trezim cu cruciada în atelier. Oricum Asimov este pentru a evita lungile discuții despre imoralitatea mea și despre secolul nostru decăzut, care a uitat valorile creștine, sau despre cum, de fapt, latina s-a tras din tracă și era foarte asemănătoare cu daca noastră, deci noi i-am dacizat pe romani, și nu invers. And Asimov works.

P.S.: Dacă știți cumva unde în învățăturile ortodoxe se interzice citirea de cărți sau vizionarea de filme laice, spuneți-mi și mie. :) Ce poate face un om sa se retragă cu groază de la a-și imagina lumi altfel, de la a se lăsa absorbit de o poveste care este prezentată la început ca imaginatie, deci care nu își propune să "amăgească"?

luni, 27 mai 2013

Lumea mea

Am lansat o provocare pe Facebook și cred că ar fi corect să răspund și eu la ea, daca tot le cer altora eseuri. Mesajul era formulat așa:

"Dragii mei, astazi, că tot e luni și avem mintea odihnită, vă propun un exercițiu de imaginație:
 Dacă v-ar chema NASA și v-ar spune: "Ne-am săturat de tine și vrem să pleci de pe planetă. Avem o planetă foarte asemănătoare cu pământul, e a ta, fă ce vrei cu ea.", ce ați face? Ce ați lua cu voi? Cum ați construi societatea, și cu cine? Cum ar arăta o lume făcută după chipul și asemănarea voastră?"

Dacă m-aș descrie în câteva cuvinte, atunci aș spune că sunt capricioasă, liberă și leneșă, iar orice lume construita de mine ar fi asemeni mie.
Întâi aș fi atentă la mediu: aș încerca să creez un mediu în care omul sa fie în siguranță, un fel de imens parc-petting zoo, făra animale prădătoare mari sau reptile și insecte otrăvitoare.  Desigur, nu pot controla vremea sau căderile de pe stânci.
Aș organiza comunitațile în orașe-sat extinse pe un spatiu larg, cu distanță între case, dar cu un centru care să ofere spații de întâlnire, săli de mese, piscine și băi publice, cinematografe, biblioteci și alte locuri unde oamenii să poata interacționa, fără mașini personale, dar cu transport în comun liber și gratuit. 
Aș încerca să mecanizez producerea de hrană și bunuri cât se poate de mult, să las asta în seama unor computere și linii de asamblare, care sa aibă și sarcina de a calcula necesarul și de a cere resurse de la mașinăriile care trebuie să le adune, doar cu o minimă supraveghere din partea unui personal specializat.  Asta ar fi doar pentru ca oamenii să poata alege singuri ce vor și ce iubesc să facă, și aș încerca să fac să fie cât mai puține restricții, dincolo de cele care țin de drepturile omului și principiile moralității.
Apoi, ar fi timpul pentru coloniști: aș prefera să fie tineri, dar s-ar putea face excepții, daca este nevoie, să aibă IQ peste medie și să fie pasionați de ce fac și echilibrati  mental. Un test psihologic strict ar fi esențial pentru prima generație, ca să nu mă trezesc cu un criminal pe cap. :)  Populatia ar rămâne la un minim, câteva sute de mii de persoane în cel mai rău caz, lucru obținut prin controlarea imigrației și a nașterilor.
În primii ani aș insista ca oamenii de știință biologi și/sau geneticieni să se concentreze pe eliminarea bolilor genetice și pe înlăturarea hazardului atunci când e vorba de combinarea de gene. Nu aș interveni la mai mult decât pentru a elimina posibilitatea unor boli congenitale. Aș insista ca fiecare cuplu de pe planetă să facă măcar un copil, fie pe calea normală, fie in vitro, urmând ca progenitura să fie crescută de către un institut specializat în cazul în care părinții genetici nu doresc complicația, și aș lăsa granițele deschise pentru un număr mic de imigranți selecționați. Legile ar fi cele din Carta Drepturilor omului: faci ce dorești, cât timp asta nu afectează libertățile celorlalți.
Planeta ar fi condusă de un consiliu de oameni aleși prin vot, care să se schimbe odată la 5 ani. Un om poate fi consilier de câte ori este votat, dar nu poate fi consilier-șef decât pentru 5 ani.

Aș încerca să fac lumea să fie un refugiu pentru artiști și oameni de știință, un spațiu care să permita creativitatea și dezvoltarea, o pepinieră de idei și invenții.

Desigur, acesta este un schelet. Dacă voi construi vreodată o lume perfectă, fie ea măcar în scris, vă voi invita să o vizitați. Până atunci, bine ati venit în Utopia.

Love, Freija.

marți, 21 mai 2013

Erori Creaţioniste 15: Concluzii

     Acestă serie a fost doar trecere în revistă a unora dintre argumentele cele mai frecvente folosite de creaţionişti. O pagină mult mai elaborată, care aprofundează mult mai multe argumente, poate fi găsită aici, pe TalkOrigins.org.
     Încă o dată, vinovaţii principali, cei ce produc şi distribuie majoritatea argumentelor, sunt organizaţii religioase cărora nu le pasă dacă argumentele sunt corecte sau nu, întrucât scopul lor nu este de informare, ci promovarea religiei şi respingerea cunoaşterii ştiinţifice. Acestea sunt puternic susţinute financiar din donaţii şi din vânzarea de materiale, aşadar, corectitudinea afirmaţiilor este irelevantă. Iar scopul lor a fost dezvăluit atunci când un document a fost expus din greşeală. „Strategia Penei-de-despicat”, „The Wedge Strategy”, expune convingerea celor de la Discovery Institute ( nici o legătură cu canalul TV ştiinţific ) că ştiinţa reprezintă ceva rău, şi că e necesară o luptă politică şi socială pentru a înlocui materialismul ştiinţific cu „valorile creştine”. Una dintre tentativele motivate de aceeaşi strategie a fost discutată în alt articol, cel despre redefinirea şi diluarea creaţionismului de către Discovery Institute pentru a putea fi reintrodus în mod ilegal ca ştiinţă în şcolile americane.
     Majoritatea creaţioniştilor „simpli”, persoanele care prezintă şi susţin aceste argumente în mediul online sau în discuţii directe nu au habar de ştiinţă; nu cunosc şi nu înţeleg teoriile pe care le critică, şi singura sursă de informaţie este reprezentată de lucrările creaţioniste; deşi a critica ceva ce nu cunoşti poate fi considerat lipsă de onestitate, creaţioniştii aceştia sunt mai degrabă neinformaţi, sau mai corect rău informaţi, şi nu neapărat rău-voitori. O dată ce realizează că întregul discurs creaţionist şi toate argumentele aduse sunt atât de lamentabile, şi motivate mai degrabă politic decât ştiinţific, mulţi dintre ei abandonează creaţionismul, şi asta nu înseamnă şi abandonarea credinţei.
     În privinţa argumentelor, concluzia este una limpede:
nu există nici un singur argument creaţionist verificabil şi corect din punct de vedere ştiinţific !
     Seria se încheie aici… deocamdată; dar deoarece creaţioniştii sunt foarte prolifici când vine vorba de neînţeles sau distorsionat ştiinţa, o continuare a „Erorilor Creaţioniste” este foarte probabilă.

          Un index al provocărilor adresate creaţioniştilor, al afirmaţiilor creaţioniste analizate aici, alături de câteva contraargumente şi explicaţii, care au fost prezentate:

     Erori Creaţioniste 1: Intro
Falsa Dihotomie dintre creaţionism şi teoria evoluţei
Inutilitatea atacării argumentelor ştiinţifice
Distorsionări creaţioniste ale argumentelor ştiinţifice
Ignoranţa creaţioniştilor în privinţa subiectelor discutate
   „E doar o teorie !”

     Erori Creaţioniste 2: Autoritatea ştiinţei
Ştiinţa e tot o religie
Creaţionismul este ştiinţă
Mulţi creaţionişti sunt savanţi
Mulţi savanţi sunt/au fost creaţionişti
Creaţionismul - interpretare diferită a aceloraşi dovezi
Nimeni nu a observat direct Big Bang-ul/formarea vieţii/evoluţia speciilor,
Ştiinţa necesită şi ea credinţă !
Ştiinţa este în continuă schimbare
Ştiinţa şi religia se completează reciproc
Atacuri la adresa lui Darwin
Despre citatele trunchiate

     Erori Creaţioniste 3: Big Bang
Ce a fost înainte de Big Bang
„Evoluţia” chimică
Exploziile nu produc ordine
„Nimic a explodat !”
Momentul unghiular al Big Bang-ului
Energia Big Bangului
„Din nimic nu apare nimic !”
Nimeni nu a fost de faţă pentru a observa BB ( din nou, „Nu ai fost acolo !” )
Argumentul antropic
Confuzia Big Bang cu TE

     Erori Creaţioniste 4: Abiogeneza
„O piatră a devenit şopârlă !”
Un fulger într-o băltoacă
Generaţia spontanee infirmată de Pasteur
Atmosfera era diferită de cea actuală
Atmosfera primară conţinea oxigen
Ultravioletele ar fi distrus substanţele organice
Oo celulă e prea complexă pentru a se forma din întâmplare
ADN-ul necesită enzime, iar enzimele - ADN
De ce nu vedem azi apărând viaţă din materii organice ?
Abiogeneza e vitală pentru teoria evoluţiei

     Erori Creaţioniste 5: Teoria evoluţiei ( partea 1 )
Evoluţia înseamnă întâmplare
Tornada lui Hoyle ( o tornadă asamblând un avion )
Definiţia TE
Definiţii folosite de creaţionişti
Nu apar specii noi
„Dar e tot o şopârlă !”
Microevoluţie şi macroevoluţie
„Soiul” ca alternativă la taxonomie
O maimuţă a născut un om
   Crocoraţa
   Speciaţia confundată cu hibridizarea
De ce mai există maimuţe ?
de ce nu evoluează şi azi maimuţele ?
Strabunicul n-a fost maimuţă !
Eu nu sunt maimuţă ! eu nu sunt animal !
O jumătate de ochi
Quote-mining-ul despre ochi, după Darwin
Oamenii înainte să le evolueze ochii
Cu cine se reproduce primul individ dintr-o specie ?

     Erori Creaţioniste 6: Teoria evoluţiei ( partea 2 )
De ce găsim pe insule aceleaşi animale ?
Organe vestigiale
Organe omoloage
Alte confuzii privind teoria evoluţiei

     Erori Creaţioniste 7: Fosilele
Fosilele au fost făcute de dumnezeu
Fosilele au fost făcute de Satana
Stratificarea s-a produs la potop
Explozia cambriană demonstrează creaţia
Toate formele de viaţă de azi au apărut în explozia cambriană
Nu există fosile tranziţionale
   De ce mai există strămoşi ?
Archaeopterix era doar o pasăre; Tiktaalik era doar un peşte
Veriga lipsă e tot lipsă
Scheletul lui Lucy este incomplet
Fosilele din lanţul evoluţiei umane, prezentate de Kent Hovind
Câteva din fosilele sau „nepotrivirile” geologice:
   urme umane şi de dinozauri din albia râului Paluxy
   urma Meister
   schelete umane în straturi „greşite”
   pietrele Inca

     Erori Creaţioniste 8: Genetica
Cromozomul 2 uman
Acelaşi desing, acelaşi designer
Junk-DNA are funcţii
Eva Mitocondrială
Adamul cromozomial
Mutaţiile şterg, nu adaugă informaţie
Mutaţiile sunt întotdeauna negative
O mutaţie nu înseamnă evoluţie ! rămân tot bacterii !
Atavisme
Pâlnierea ( bottlenecking-ul ) speciilor

     Erori Creaţioniste 9: Alte teorii ştiinţifice
A doua lege a termodinamicii
Coloana geologică nu există
Roci inversate
Straturile geologice s-au format la potop
Varvele anuale
Teoria informaţiei
ADN-ul e un cod
Cine a pus informaţia în ADN ?
Teoria probabilităţilor
Şansa mai multor mutaţii pozitive este mult prea mică
Argumentul antropic
geocentrismul

     Erori Creaţioniste 10: Vârsta Universului
Creaţioniştii „Pământului Tânăr” şi cei ai „Pământului Vechi”
Dendrocronologia
Copacii au fost creaţi cu inele
Fosilele se datează după straturi, iar staturile - după fosile
Datarea radiometrică
Rata dezintegrării radioactive poate fi schimbată
Perioada de înjumătăţire nu poate fi determinată
Datarea radiometrică eşuează dacă rocile conţin vreo urmă din elementul-fiică
Datarea cu carbon e eronată ( foci )
Datarea cu carbon nu acoperă mai mult de câteva zeci de mii de ani
Hovind a datat cu carbon un os de dinozaur
Halouri de poloniu
Hemoglobină de T.Rex
Sahara creşte, Niagara se retrage
Soarele se contractă
Luna se depărtează prea repede
Viteza luminii scade
Universul a fost creat cu o vârstă aparentă mai mare

     Erori Creaţioniste 11: Complexitate şi design
Istoria ID
Să lăsăm elevii să decidă !
Procesul Dover
Complexitatea ireductibilă
Flagelul bacterian este un caz de complexitate ireductibilă, care desfide evoluţia
Ochiul este un caz de complexitate ireductibilă, care desfide evoluţia
Limba ciocănitorii desfide evoluţia
designul poate fi recunoscut
Complexitatea apare doar din design
Savantii ID nu sunt lăsaţi să publice

     Erori Creaţioniste 12: Ştiinţă şi biblie
Existenţa oraşului New York nu implică că Spiderman există
Geneza descrie corect ordinea evenimentelor
Geneza e scrisă din perspectiva unui observator terestru
Biblia a fost scrisă pentru nivelul de înţelegere al oamenilor de atunci
Biblia nu a fost scrisă ca o carte de ştiinţă.
Biblia conţine afirmaţii ştiinţifice exacte
Biblia este corectă istoric; profeţiile şi arheologia sisţin Biblia
Toate animalele erau iniţial ierbivore
Schelete de uriaşi
Arca lui Noe
Soiuri, nu specii în arcă
Arca lui Noe a fost găsită
Există legende despre potop peste tot în lume
Populaţia umană ar fi acoperit Terra în miliarde de ani

     Erori Creaţioniste 13: Alte erori
Dacă spunem oamenilor că sunt animale, se vor comporta ca atare !
Dinozaurii din zilele noastre infirmă teoria evoluţiei
Premii pentru demonstrarea evoluţiei
„Dumnezeu a făcut aşa” ca explicaţie
Hitler s-a bazat pe TE
Teoria evoluţiei va fi respinsă în curând
De unde ştie un animal să evolueze ?
Dacă durează un milion ani pentru o specie, atunci ar putea fi maxim 4000 specii !
Dacă experimentul e proiectat, şi fenomenul e proiectat !"
Dacă creierul a evoluat, nu te poţi încrede în el.

     Erori Creaţioniste 14: Provocări
Provocarea la onestitate şi informare
Propunerea unei ipoteze
Identificarea tranziţiei
Probleme ale potopului
   peştii la potop
   plantele la potop
   ecosisteme după potop
   evitarea pâlnierii speciilor
   continuitatea culturilor în timpul potopului
   bolile
Principiul Corespondenţei
Provocarea filogenetică

Definirea soiului


     Erori Creaţioniste 15: Concluzii; index

     Indexul erorilor

luni, 20 mai 2013

Erori Creaţioniste 14: Provocări

     În ultimul articol propriu-zis al seriei Erorilor Creaţioniste, nu vor mai fi discutate erorile afirmaţiilor lor, ci vor fi prezentate câteva provocări adresate creaţioniştilor. Unele au apărut şi prin alte articole ale seriei, în timp ce altele sunt prezentate doar aici.
     Pentru a putea vorbi despre un model ştiinţific acceptabil, e necesar ca acesta să nu fie contrazis de nici un aspect al realităţii deja stabilit; sau, dacă acest lucru se petrece, să demonstreze că teoria cu care intră în conflict este eronată. După peste o sută de argumente creaţioniste, am văzut că respectivii creaţionişti nici măcar nu înţeleg, necum să poată demonstra cum şi de ce teoria evoluţiei, a Big Bang-ului, geologia sau orice altă teorie ar fi greşită.
     Un aspect trebuie subliniat pentru a nu cădea în eroarea creaţioniştilor, aceste provocări nu au rolul de a „demonstra” evoluţia, sau altceva; modelul ştiinţific convenţional explică fiecare din faptele care urmează, dar nu se bazează pe incapacitatea creaţionistă de a le explica, ci pe dovezile existente. Singurul rost al acestor provocări este să invalideze creaţionismul, nu să susţină altceva.
     Aşadar, dacă de acum defensiva nu mai are rost, să trecem la ofensivă.

     Prima provocare, oarecum retorică, care nu va putea fi realizată niciodată de creaţionişti, presupune cunoaşterea şi înţelegerea teoriilor pe care le atacă. Doar că în momentul în care un creaţionist înţelege cu adevărat teoriile ştiinţifice, fie nu mai este creaţionist… fie renunţă la onestitate. Creaţionismul nu poate fi apărat logic şi raţional, şi totodată onest.
     În mod ironic, mi s-a spus în numeroase ocazii de către mai mulţi creaţionişti că „nu am voie” să critic biblia, sau credinţa, fără să o fi citit în varianta originală, în limba greacă şi ebraică, şi/sau fără să am o diplomă în teologie, de parcă două versete care se contrazic reciproc nu s-ar contrazice în original, sau o diplomă a cititorului ar transforma cumva o absurditate ştiinţifică în ceva corect. Aceiaşi creaţionişti consideră însă că ei sunt calificaţi să-şi dea cu părerea în zeci de domenii ştiinţifice, de la biologie la fizică, trecând prin paleontologie, chimie, cosmologie, istorie, literatură, astronomie şi altele, deşi în mod constant nu au nici cea mai vagă idee despre ce vorbesc, şi nu înţeleg nici măcar conceptele cele mai elementare.

     A doua provocare pentru creaţionişti este elaborarea unei ipoteze ştiinţifice corecte. Dacă creaţionismul se pretinde ştiinţă, ar fi cazul să propună măcar o ipoteză de început. Fără a avea măcar atât, creaţionismul nu poate fi numit „ştiinţific”.
     În realitate, teoria evoluţiei reprezintă „scheletul” care unifică observaţiile factuale din toate ştiinţele care au legătură cu biologia. În schimb, creaţionismul este o colecţie disparată de strawmani şi parodieri ale teoriilor ştiinţifice, bazată pe o interpretare superficială a unor legende primitive. Nu există observaţii care să-l susţină, nu există nici o explicaţie oferită de model, nu există nimic care să permită construirea unei ipoteze ştiinţifice. O dată ce se trece de masca aparenţei ştiinţifice, creaţionismul este nimic !

     A treia provocare a mai fost menţionată şi în alte părţi ale seriei, dar o voi posta încă o dată; este o provocare adresată creaţioniştilor care folosesc noţiuni precum „veriga lipsă”, se referă la „primul individ dintr-o specie”, sau descriu teoria evoluţiei cu strawmani care implică indivizi dintr-o specie dând naştere la indivizi din altă specie. Aşadar, în această imagine, ar putea un creaţionist să ne spună care este „veriga lipsă” dintre albastru şi galben ? la ce coordonate se găseşte ? Dar dintre galben şi verde ? Între galben şi roşu, sau galben şi mov ?

     Următoarele întrebări sunt legate de potopului lui Noe, despre care cei mai mulţi creaţionişti susţin că ar fi un eveniment istoric. Dar relatarea despre un potop mondial ridică câteva probleme insurmontabile pentru modelul creaţionist:
          1) Ce s-a petrecut cu peştii ?
Majoritatea peştilor de apă dulce nu pot supravieţui în apă sărată; majoritatea celor de apă sărată nu pot supravieţui în apă dulce; şi majoritatea vor muri într-un amestec de apă dulce cu apă sărată; aşadar, ce fel de apă a fost aceea ? indiferent de natura ei, majoritatea peştilor ar fi murit.
          2) Ce s-a petrecut cu plantele ?
Un an petrecut sub un strat de apă de câteva mii de metri ar fi distrus orice formă de vegetaţie terestră; în loc să revină cu o ramură de măslin, porumbelul ar fi zburat pe deasupra unei unei mlaştini sterpe, sterilizată de toate formele de viaţă terestre, incapabilă să asigure supravieţuirea unui animal, cu atât mai mult a unui ecosistem viabil.
          3) A-propos de ecosistem…
Doar pe baza unei perechi, sau a şase perechi de animale, nu se poate stabili un ecosistem valid. Fiecare mic-dejun al vreunui carnivor va anihila o întreagă specie, împingând şi mai repede spre extincţie ierbivorele, oricum condamnate la moarte prin inaniţie. Statistici realizate în diverse ecosisteme indică că într-un ecosistem echilibrat e nevoie de câteva mii de ierbivore pentru fiecare carnivor. Să fi inclus Noe pe corabie şi câteva sute de mii de oi şi vaci ca provizii pentru carnivore ?
          4)Fenomenul de pâlniere a speciilor
O altă problemă pentru creaţionişti este diveristatea genetică prezentă astăzi în cadrul marii majorităţi a speciilor, incompatibilă cu reducerea variabilităţii fiecărei specii la un număr de doi sau doisprezece indivizi în urmă cu ~4000 ani. Singurele posibilităţi ar fi un nou număr de magie divină ( aici trebuie explicat şi de ce nu este menţionat evenimentul în biblie ) sau superevoluţia.
          5) Continuitatea culturilor.
În momentul presupusului potop, în nenumărate locuri din Europa şi Asia existau culturi istorice, unele având sute sau chiar mii de ani vechime. Toate aceste culturi, fiecare avându-şi propriile particularităţi, limbaj, uneori istorie scrisă veche de sute de ani, au trecut prin ipoteticul potop şi şi-au continuat existenţa bine-mersi, fără să remarce că sunt anihilate de o inundaţie care a durat un an întreg, iar după terminarea potopului culturile respective şi-au continuat existenţa neafectate, menţinându-şi exact aceleaşi particularităţi şi acelaşi limbaj, notându-şi istoria dar omiţând să spună ceva despre vreun potop. Câteva exemple: civilizaţia minoană din Creta, cultura Shijiahe în China, sau civilizaţia văii Indusului, în India ; Sargon cel Mare, rege al akkadienilor, era ocupat prin acea perioadă cu cucerirea oraşelor-state din Sumer, iar luptele au fost aparent atât de încinse, încât akkadienii şi sumerienii nu au mai dat atenţie unor detalii hidrologice nesemnificative, precum un potop mondial.
          6) Bolile.
Bolile şi paraziţii sunt de asemenea imposibil de explicat în contextul legendei. Majoritatea germenilor şi a paraziţilor necesită o gazdă specifică şi sunt incapabili să trăiască în absenţa ei. Fie creaţioniştii prezintă arca ca pe un lazaret înfiorător, în care fiecare specie ( reprezentată de doi sau 14 indivizi ) îşi căra concomient toţi paraziţii şi bolile specifice, fie trebuie să accepte că paraziţii şi bolile acestea au… vai, evoluat după potop.

     A cincea provocare implică ceva numit Principiul Corespondenţei; acesta presupune ca o teorie nouă, care înlocuieşte una mai veche, să includă, sau să explice partea funcţională a vechii teorii, cea pe care o înlocuieşte. O teorie care funcţionează între anumite limite şi apoi este înlocuită de una mai bună va fi inclusă în cea nouă, astfel încât aceasta va explica de ce teoria veche funcţiona în cadrul restrâns în care funcţiona, şi unde şi de ce eşuează aceasta.
     Mecanica newtoniană descrie cu o ecuaţie o anumită mişcare, dar pentru viteze foarte mari formula eşuează. Relativitatea specială a lui Einstein descrie mişcarea cu o altă ecuaţie. Astfel, teoria lui Einstein descrie mai corect mişcarea respectivă, dar totodată indică şi unde şi de ce formula propusă de Newton greşeşte - noua ecuaţie, având la numitor un 1+(v1v2/c²), implică împărţirea produsului vitezelor la pătratul vitezei luminii. Or, la viteze mici de câteva zeci, sute sau chiar mii de kilometri pe oră, eroarea din formula lui Newton este extrem de mică, sub un micron pe secundă, deci e imposibil de măsurat în mod uzual, cu instrumente normale.
     Astfel, pentru ca creaţionismul să poată fi luat în considerare ca posibilă ipoteză ştiinţifică, ar trebui să integreze în esenţa lui toate părţile funcţionale din teoria evoluţiei, să explice mai multe observaţii naturale decât teoria evoluţiei, şi să explice de ce toate dovezile păreau să indice spre această variantă, deşi realitatea e alta; în schimb, creaţionismul neagă pur şi simplu dovezile, şi vrea să redefinească realitatea.

     A şasea provocare a fost adresată creaţioniştilor de un utilizator de Youtube, provocarea filogenetică poate este una mai greoi de exprimat, şi poate ceva mai dificil de înţeles de cineva fără cunoştinţe bune de biologie, dar o dată prezentată, reduce creaţioniştii la scuze şi raţionalizări penibile.
Provocarea constă în a identifica în arborele filogenetic al vieţii, pe baza unor criterii obiective şi măsurabile, punctul exact unde încetează înrudirea dintre diversele grupe. Dacă teoria evoluţiei este corectă, toate fiinţele se înrudesc. Dacă teoria evoluţiei se înşeală în privinţa strămoşului comun universal, atunci există fiinţe care nu sunt înrudite cu celelalte. De exemplu:
   Există în prezent şase subspecii de tigru; sunt toate acestea înrudite între ele, sau au fost create separat ?
   Toate aceste subspecii formează specia generică a tigrului; este aceasta înrudită cu orice alt membru al subfamiliei panterelor, sau au fost toate speciile de pantere create separat ?
   Panterele sunt înrudite cu celelalte feline, sau familia felidelor a fost creată separat ?
   Sunt toate felidele înrudite cu celelalte specii din ordinul Carnivora ?
   Sunt carnivorele înrudite cu celelalte mamifere placentare ?
   Sunt mamiferele placentare înrudite cu marsupialele şi cu monotremele, sau au fost create separat ?
   Sunt toate mamiferele înrudite cu celelalte amniote ?
   Sunt toate amniotele înrudite cu restul vertebratelor, sau prima amniotă a fost creat independent şi toate celelalte au evoluat din aceasta ?
   Şi lista poate continua, cu deuterostome VS protostome, uniconte VS bikonte, eucariote VS bacterii, până la LUCA, strămoşul comun al tuturor fiinţelor vii de astăzi.
     Dacă teoria evoluţiei este eronată, dacă „soiurile” există, dacă speciile nu au evoluat una din alta, la nesfârşit, dintr-un singur strămoş comun, atunci eroarea trebuie să fie undeva în această ierarhie despre care s-a mai vorbit. Dacă nu este aici, atunci creaţionsmul se înşeală !
     Evident, nu ajunge un ipse dixit, nu e suficient ca un creaţionist să declare pur şi simplu că „până aici sunt înrudite, de-aici încolo nu !” E necesar să justifice acest răspuns, şi să ofere un criteriile obiective pe baza căruia a identificat separarea exact acolo şi nu altundeva. Dar indiferent de punctul ales, se pot aduce dovezi concrete în favoarea înrudirii acelui grup cu cele alăturate sau ancestrale, atât de natură genetică cât şi anatomice sau embriologice, şi de multe ori se pot cita chiar şi fosile intermediare care leagă, de pildă, felidele de canide.

     A şaptea şi ultima provocare cere creaţioniştilor care folosesc termenul „soi” să definească termenul „soi” ca potenţială alternativă la sistemul actual de clasificare a vieţii
     Repet ceea ce s-a mai spus: fără o definiţie clară şi obiectivă, termenul „soi” nu are nici un sens, nu are corespondent în realitate, şi nu are ce căuta într-o argumentaţie.
     Ca şi celelalte provocări, creaţioniştii vor eşua şi la aceasta. Nici nu va fi necesar ca eventuala propunere să fie analizată ştiinţific: orice definiţie ar propune un creaţionist, se pot găsi uşor exemple în chiar literatura creaţionistă care să-l contrazică ! Asta deoarece creaţioniştii au abuzat „soiul” pentru a-l echivala cu orice a fost nevoie în acel moment, de la „specie” ( mai ales de către creaţioniştii care nu ştiu de cazurile de speciaţie observate ), la gen, familie sau ordin.

     Abia dacă creaţioniştii vor răspunde tuturor acestor provocări, susţinând afirmaţiile şi explicaţiile cu dovezi, modelul propus de ei va putea fi în sfârşit discutat ca posibilă ipoteză ştiinţifică. Iar dacă nu reuşesc, atunci creaţionismul îşi va lua în curând locul bine meritat alături de alte credinţe la fel de absurde bazate pe religie, precum geocentrismul şi ideea Pământului plat.


      Alte articole din seria Erorilor Creaţioniste:
Erori Creaţioniste 1: Intro
Erori Creaţioniste 2: Autoritatea ştiinţei
Erori Creaţioniste 3: Big Bang
Erori Creaţioniste 4: Abiogeneza
Erori Creaţioniste 5: Teoria evoluţiei ( prima parte )
Erori Creaţioniste 6: Teoria evoluţiei ( partea a doua )
Erori Creaţioniste 7: Fosilele
Erori Creaţioniste 8: Genetica
Erori Creaţioniste 9: Alte teorii ştiinţifice
Erori Creaţioniste 10: Vârsta Universului
Erori Creaţioniste 11: Complexitate şi design
Erori Creaţioniste 12: Ştiinţă şi biblie
Erori Creaţioniste 13: Alte erori
Erori Creaţioniste 15: Concluzii; Index

vineri, 17 mai 2013

Erori Creaţioniste 13: Alte erori

     Aici sunt enumerate câteva din erorile creaţioniste care nu au putut fi încadrate în vreuna din celelalte categorii; de asemenea, câteva dintre erorile cele mai stupide din argumentaţia creaţionistă şi-au găsit locul tot aici.
  • Răspunsul „aşa a făcut dumnezeu”, sau „aşa a vrut dumnezeu să fie”, este o explicaţie validă.
     O explicaţie ar trebui să răspundă de ce un anumit lucru este într-un anumit mod şi nu în altul. Absorbţia diferită a radiaţiilor luminoase, în mod special a frecvenţei corespunzând culorii albastre, şi apoi radierea acestor fotoni de către moleculele de gaz din atmosferă ( împrăştierea Rayleigh ) este explicaţia întrebării „De ce este cerul albastru ?”, şi nu roşu sau portocaliu. Însă explicaţia „dumnezeu-a-făcut-aşa” este exact fel de validă pentru absolut orice fenomen. Acomodarea tuturor posibilităţilor într-o singură explicaţie face explicaţia egală cu zero. Deci, creaţionismul în însăşi esenţa lui nu doar că nu este ştiinţă, dar este exact opusul ştiinţei, căutând să înlocuiască răspunsurile valide care deja există, şi au fost probate, cu un non-răspuns fără valoare explicativă !
     În plus, de multe ori acesta este răspunsul oferit la dovezi evidente în favoarea evoluţiei, vârsta planetei, fuziunea cromozomului 2, ERV-uri, stratificarea fosilelor, sau altele. Un dumnezeu care creează asemenea dovezi care să sugereze evoluţia graduală, vreme de milioane de ani, înrudirea tuturor speciilor, şi descendenţa oamenilor din alte primate, deşi el a creat Universul acum 6000 ani şi toate speciile ( sau „soiurile” ) în mod independent ar fi un dumnezeu înşelător, care plantează dovezi false. Altfel spus, creaţioniştii îşi acuză zeul că ar fi minţit în construcţia realităţii, dar ar fi revelat adevărul într-o carte. Nu voi analiza aici implicaţiile care derivă din descrierea zeului ca mincinos, am să subliniez doar că astfel, creaţioniştii recunosc că biblia conţine afirmaţii incompatibile cu realitatea.
  • Monstrul din Loch Ness este de fapt un plesiosaur. Asta dovedeşte că teoria evoluţiei e falsă
  • Un vas de pescuit a găsit un plesiosaur mort. Asta dovedeşte că teoria evoluţiei e falsă.
  • În Congo trăiesc dinozauri. Asta dovedeşte că teoria evoluţiei e falsă.
     Oare cum ar putea demonstra o anumită specie că „schimbarea graduală a caracteristicilor unei populaţii sub presiunea diferiţilor factori” nu se produce ? Evident, creaţioniştii au redefinit din nou teoria evoluţiei şi probabil combat "teoria-că-dinozaurii-au-dispărut”, crezând că e teoria evoluţiei. Am văzut în alt articol că extincţia sau dispariţia unei populaţii nu este obligatorie în momentul în care o parte a acesteia evoluează; în mod cert, teoria evoluţiei rămâne validă, indiferent dacă reprezentanţi ai unor specii din Cretacic, sau chiar mai vechi, supravieţuiesc astăzi.
     În al doilea rând, cazurile enumerate mai sus sunt problematice. Monstrul din Loch Ness este, după toate dovezile, doar un mit şi nu o fiinţă reală. Dinozaurii din Congo - la fel, sunt exagerări ale exploratorilor mai degrabă decât legende autentice. Iar „plesiosaurul” găsit lângă Noua Zeelandă a fost de fapt carcasa unui rechin-pelerin. Aceştia au branhiile foarte mari, iar după moarte acestea putrezesc foarte repede, antrenând căderea fălcilor; rămâne vârful botului pe ceea ce pare un gât lung şi subţire. Toate analizele realizate pe mostre luate de pe acest specimen indică de asemenea un rechin, dar sunt incompatibile cu plesiosaurii, de la scheletul înotătoarelor la numărul de vertebre.
     Un dinozaur non-avian, sau un plesiosaur ( căci plesiosaurii nu sunt în nici un caz dinozauri ) care a supravieţuit până în ziua de azi ar fi o descoperire extraordinară, dar nu ar avea nici o relevanţă pentru teoria evoluţiei.
  • Dacă spunem oamenilor că sunt maimuţe, se vor comporta ca atare !
     De ce ? Creaţionistul nostru are o părere chiar atât de proastă despre om, încât consideră că dacă cineva află că este descendent din alte forme de viaţă îşi va ignora raţiunea şi judecata, şi se va apuca să-şi imite strămoşii ? Atunci poate ar trebui să nu le spunem oamenilor nici istoria: vor vrea să se întoarcă în Evul Mediu, să moară pe capete de ciumă sau foamete ! Şi să nu cumva să aprofundăm evoluţia pe termen mai lung, să le spunem că animalele terestre sunt descendenţi ai peştilor, că se vor arunca cu toţii în ocean !
     De asemenea, acest argument nici măcar nu adresează validitatea teoriei evoluţiei, este un îndemn la cenzură de frica unor consecinţe fantasmagorice.
  • Un creaţionist a oferit un premiu de câteva zeci/sute de mii de dolari oricui îi poate dovedi evoluţia, sau Big Bang-ul, sau abiogeneza; premiul nu a fost câştigat nici astăzi.
     Fireşte. Doar că toată treaba nu este atât de simplă precum pare, şi consider exemplificativ pentru onestitatea creaţioniştilor modul în care organizează aceste „concursuri”: fac o ofertă dar au grijă să pună asemenea condiţii încât să se asigure că nimeni nu poate câştiga banii !
     Creaţioniştii cer „demonstrarea evoluţiei”, dar de fapt ei cer demonstraţii că o maimuţă poate naşte un om, sau că o celulă se formează spontan din materie organică, sau alte pretenţii asemănătoare, care de fapt nu sunt demonstraţii ale evoluţiei, ci demonstraţii ale strawmanilor pe care ei îi numesc „evoluţie”. Mai rău, juriul care analizează demonstraţiile prezentate şi decide dacă acestea sunt suficient de bune, este format tot din creaţionişti, fără vreo pregătire ştiinţifică; mai precis din prieteni de-ai lor, care, evident, vor respinge orice demonstraţie în mod arbitrar. Analiza nu este obiectivă şi corectă, şi cum ar putea fi ? la rândul lor, membrii juriului nu cunosc teoria evoluţiei. Asta în cazul în care chiar există un juriu - în cel puţin un caz, o investigaţie mai serioasă a descoperit că juriul era de fapt… chiar creaţionistul care făcuse oferta !
  • Hitler s-a bazat pe teoria evoluţiei.
     Argumentul a fost abordat şi cu altă ocazie:
…discursurile lui Hitler, unde invoca religia şi „Creatorul”, în care înţelegerea naturii vii pare a fi copiată după şabloanele creaţioniste de azi, şi care nici nu-l menţionează pe Darwin… sloganul „Dumnezeu e cu noi” al naziştilor, perspectivele diametral opuse, între idealul nazist de „purificare” a rasei, şi cea oferită de teoria evoluţiei, care vorbeşte despre importanţa variaţiei din cadrul unei specii contrazic legătura dintre nazismul şi teoria evoluţia; mai mult, cercetând lista de cărţi interzise în Germania nazistă, se poate constata că una dintre categoriile interzise este „Writings of a philosophical and social nature whose content deals with the false scientific enlightenment of primitive Darwinism and Monism”, adică „Scrierile filozofice şi natură socială al căror conţinut tratează falsa iluminare ştiinţifică a darwinismului şi monismului”. E nevoie de o profundă ignoranţă, sau multă reavoinţă, pentru a susţine că o mişcare care a interzis cărţile lui Darwin şi le-a catalogat drept „false” ar fi fost bazată pe cărţile lui Darwin !
     De asemenea, trebuie menţionat că apelul la Hitler este o greşeală sancţionată sever în cadrul dezbaterilor.
  • Teoria evoluţiei va fi respinsă în curând de oamenii de ştiinţă.
     Este o promisiune pe care creaţioniştii o fac de zeci de ani. Şi pe măsură ce trece timpul, teoria evoluţiei este confirmată tot mai mult, de tot mai multe ştiinţe. Poate au creaţioniştii vreo dovadă de care nu ne spun ? Să o aducă să o vedem şi noi ! Dar dovadă adevărată, nu veşnicele distorsionări !
  • Dar de unde ştie un animal să evolueze ?
     Nu ştie. Şi nu evoluează. Evoluţia se produce la nivel de populaţii, nu indivizi, şi este un fenomen natural, inconştient, la fel cum obiectele nu „ştiu” să cadă jos, şi nu o fac conştient, ci datorită legilor naturale.
  • Presupunând că evoluţia unei noi specii durează un milion de ani, şi considerând vârsta Pământului ca fiind ~4,5 miliarde ani, nu ar fi putut evolua mai mult de 4500 specii !
     Din nou creaţioniştii demonstrează cât de străină le este matematica. Rămâne inexplicabil de ce creaţioniştii presupun că evoluţia se va produce la o singură specie în decursul unui milion de ani, şi la o altă singură specie în următorul. Corect ar fi scenariul în care o specie se separă în două în primul milion de ani. În următorul milion, fiecare din cele două se va separa în alte două specii, rezultând 4 specii. În al treilea milion, cele patru specii devin 8, în al patrulea milion de ani - 16 specii, în al cincilea - 32 specii, apoi 64, 128, 256, 512, şi în primele 10 milioane ani deja există 1024, în progresie geometrică. După un miliard de ani ar fi 2^1000 specii, un număr fantastic de mare, iar după 3,8 miliarde ani, 2^3800, un număr care depăşeşte cu multe ordine de mărime numărul de atomi din Univers, un număr care ar putea fi aproximat ca fiind 82 urmat de… 1142 zerouri ! ( pentru a-l vedea în deplinătatea cifrelor, folosiţi acest site-calculator care permite afişarea unor valori atât de mari.
În realitate, este evident că speciile nu se multiplică într-un ritm atât de infernal; uneori rata de speciaţie poate fi mai lentă (deşi în alte cazuri am văzut că o specie nouă poate să apară în decursul unei vieţi umane !); o specie care dispare va „anula” nenumăratele potenţiale specii care-ar fi trebuit să descindă din ea în viitor; mediul nu variază atât de mult încât să suporte speciaţie după speciaţie, şi mai ales resursele nu permit răspândirea infinită a vieţii.
     Acestea sunt detalii irelevante. Ceea ce contează este diferenţa dintre cifra „calculată” de creaţionişti - 4500, şi numărul fantastic de mare care reiese când se fac calculele corecte. E nevoie de un antitalent matematic extraordinar pentru a obţine "patru-cinci mii" în locul unui număr format din 1144 cifre.
     Să nu uităm că evoluţia unei specii noi se poate produce într-un răstimp mult mai scurt, doar câteva zeci de ani. Că o populaţie a unei specii poate să dea naştere la mai multe specii concomitent, dacă condiţiile o permit; că o altă populaţie a aceleiaşi specii poate să sufere de asemenea procese de speciaţie independent de ce fac alte populaţii, că o specie nu e obligată să aştepte până la separaţia completă de specia-soră sau mamă pentru ca o parte a populaţiei să fie selectată după alte criterii şi deci să treacă printr-un nou proces de speciaţie la mai puţin de un milion de ani de la speciaţia anterioară, şi reiese că de fapt în 3,8 miliarde ani ar fi putut evolua chiar şi câteva triliarde de specii. Motivele pentru care nu există atât de multe specii includ resursele limitate, extincţii în masă care reduc numărul de specii, şi chiar faptul că formarea unei specii noi la fiecare milion de ani ar putea fi prea generoasă - dacă schimbările de mediu sunt relativ mici, populaţiile deja adaptate acelui mediu sunt într-o stare de echilibru, şi ritmul evoluţia va încetini.
  • „Cum au supravieţuit oile ? Lupoaica fată cinci sau şase pui pe an, pe când oaia numai unul. Proporţia este de 5 la 1 pentru distrugător, care are dinţi ascuţiţi, ghiare, putere şi este iute la fugă. Oaia este cu totul lipsită de apărare. Cum se explică faptul că totuşi mai există oi? Astăzi ele sunt apărate de om. Dar lumea animală a existat înainte de apariţia omului. Cine a apărat oile pe vremea aceea ? oile cu patru picioare nu ar fi putut exista fără dumnezeu.”
     Nu glumesc, acest „argument” chiar a fost prezentat într-o carte, ca „dovadă” a existenţei divinităţii ( nu neapărat a creaţionismului, dar poate fi intuit un atac la adresa spurcatei teorii care susţine apariţia omului foarte târziu în istoria vieţii ).
     Răspunsul, evident până şi pentru un copil din şcoala primară, este că nu a existat „vremea aceea”, a existenţei oilor domestice înaintea celui ce urma să selecteze artificial generaţie după generaţie de mufloni până la obţinerea unor animale mult mai blânde şi pasive ( să nu zic „proaste” ) decât rudele lor sălbatice.
     Ducând raţionamentul iniţial până la capăt, dacă acele oi domestice visate de autor, de dinaintea apariţiei omului, sunt dovada pentru dumnezeu, atunci se poate spune la fel de bine că nu există dovada pentru dumnezeu.

     Tot printre argumentele cele mai deplasate se găsesc „atacuri” la adresa experimentului cu obicetele de diferite dimensiuni, descris aici, sau vis-a-vis de abiogeneză:
  • Dar e nevoie de cineva inteligent care să scuture cutia !
  • Nimeni nu a reuşit să producă viaţă în laborator pentru a demonstra abiogeneza; iar dacă ar face-o, ar confirma că viaţa necesită un creator inteligent !
     Sau, mai generic,
  • Experimentul X, adus ca dovadă că fenomenul Y se poate produce în mod natural, de fapt demonstrează că e nevoie de o inteligenţă pentru a produce fenomenul Y !
     Aşadar, o confuzie gravă între experiment şi fenomenul în sine. Un fenomen se produce în natură, fără a necesita o intervenţie inteligentă. Cineva care observă fenomenul îşi va putea folosi inteligenţa pentru a reproduce condiţiile naturale necesare pentru reproducerea fenomenului. Asta nu înseamnă că fenomenul, fie el produs în laborator sau în natură, ar necesita o inteligenţă care să-l coordoneze.
     De asemenea, în exemplul abiogenezei, e demn de subliniat admisia, din partea creaţioniştilor, a nonfalsifiabilităţii „ipotezei” lor, ceea ce o descalifică ca posibilă ipoteză ştiinţifică. Dacă eşecul producerii vieţii în laborator înseamnă imposibilitatea apariţiei ei pe cale naturală, iar succesul reprezintă dovada necesităţii unei inteligenţe pentru a o produce, adică tot imposibilitatea apariţiei ei pe cale naturală, atunci prin ce metodă s-ar putea demonstra unui creaţionist posibilitatea producerii ? Evident, nici una; dar atunci, cum ar mai putea pretinde că sunt deschişi spre dialog, sau că creaţionismul e ştiinţă, când recunosc deschis că vor respinge din start anumite posibilităţi ?
  • Dacă creierul uman a evoluat, deci e rezultatul întâmplării, atunci nu este demn de încredere.
     Întâi, trebuie penalizată din nou confuzia evoluţie = întâmplare. În al doilea rând, este de aşteptat ca selecţia naturală favorizeze un creier care interpretează corect informaţiile din mediul exterior şi să le proceseze pentru realizarea unui model cât mai precis. Un individ care identifică corect sursele de hrană, sau corelează în mod corect un anumit loc cu un prădător va avea mai multe şanse să supravieţuiască decât unul care confundă pietrele cu hrana, sau nu evită să se plimbe pe lângă bârlogul prădătorului.
     Apoi, nu este vorba doar despre creier. După cum s-a mai spus şi în articolul despre „Autoritatea Ştiinţei”, ştiinţa este o unealtă care permite acestui creier să deosebească modelele care descriu corect realitatea de cele care nu o fac. Tocmai pentru că creierul uman este subiectiv şi are în numeroase ocazii tendinţa de-a „intui” greşit ceva, oamenii de ştiinţă nu se bazează doar pe creierul lor, ci pe verificare, testare şi compararea ipotezelor cu un standard obiectiv - realitatea. Aici apare marea diferenţă dintre ştiinţă şi religie, care acceptă şi chiar apără tocmai intuiţiile, „revelaţiile” şi sentimentele subiective, fără a le verifica. Da, evoluţia va favoriza în general minţile care construiesc modele corecte, dar selecţia naturală produce rezultate suboptime, şi permite unor mici erori să se strecoare în modul de funcţionare. În alte cazuri, tendinţa de-a greşi este chiar favorizată - pentru un animal interesat în primul rând de supravieţuire, e mai bine să evite un băţ crezând că e un şarpe, decât să vrea să verifice şi să descopere că într-adevăr era un şarpe veninos. Şi într-adevăr, creierul uman suferă de destule defecte şi erori în procesarea datelor. Iluziile „optice” păcălesc de fapt creierul, nu ochii; şi mai important, au fost descrise liste impresionante de moduri de-a greşi în analiză şi gândire; există, pe acest blog, o listă a erorilor de logică comise frecvent - acestea ar putea fi văzute ca erori de software, date tot de probleme ale hardware-ului. Toate acestea sunt reale, demonstrabile şi demonstrate. Chiar şi creaţioniştii le pot verifica şi vor accepta că toate aceste erori există. Problema principală abia acum apare: după ce trecem de toate argumentele pseudoştiinţifice, fiecare creaţionist se reduce la o persoană care crede, crede în sensul religios, fără nici o dovadă, pentru că „simte” că zeul lui există.
     Priviţi încă o dată lista de intuiţie după intuiţie, „simţit” după „simţit” care induc de fapt în eroare. Fără vreo o dovadă suplimentară, puteţi fi sigur că atunci când „simţiţi că dumnezeu există”, această intuiţie nu este doar o altă farsă a creierului dvs. ?


      Alte articole din seria Erorilor Creaţioniste:
Erori Creaţioniste 1: Intro
Erori Creaţioniste 2: Autoritatea ştiinţei
Erori Creaţioniste 3: Big Bang
Erori Creaţioniste 4: Abiogeneza
Erori Creaţioniste 5: Teoria evoluţiei ( prima parte )
Erori Creaţioniste 6: Teoria evoluţiei ( partea a doua )
Erori Creaţioniste 7: Fosilele
Erori Creaţioniste 8: Genetica
Erori Creaţioniste 9: Alte teorii ştiinţifice
Erori Creaţioniste 10: Vârsta Universului
Erori Creaţioniste 11: Complexitate şi design
Erori Creaţioniste 12: Ştiinţă şi biblie
Erori Creaţioniste 14: Provocări
Erori Creaţioniste 15: Concluzii; Index