sâmbătă, 12 martie 2011

Tanti.

Caz interesant. O doamna (în continuare ne vom referi la ea ca Tanti), într-un grup de atei şi raţionali, după ce a jignit stânga dreapta fără discriminare,  încearcă să convingă lumea de adevărul religiei alese de ea făcând referire la un ilustru necredincios:

Einstein spunea ca lucrul cel mai de neinteles in lume este ca lumea poate fi inteleasa pentru ca Dumnezeu nu joaca zaruri in Univers.
 Orice explicatie umana contine in esenta o eroare ce poate fi decodificata. Cand veti pune mana cu adevarat pe carte sa studiati veti vedea ca paradoxurile se inmultesc.

 I se explica faptul ca Einstein era panteist. (De asemenea i se explică faptul că paradoxurile se înmulţesc doar dacă iei de bune cărţile ezoterice şi nu faci diferenţa între filozofie şi realitate.)
Continuăm:

Printre altele religia iudaica prevede credinta intr-un Dumnezeu atotputernic. Einstein ar spune ca ar incerca sa iti explice teoria relativitati dar ar dura o eternitate sa o intelegi.

 I se explică din nou că sângele evreiesc nu e egal cu religia mozaică si că Einstein era panteist(doar pentru că era inacceptabil să se declare ateu). Se scapă detaliul că interlocutorul are parţial sânge evreiesc.
Ce pricepe Tanti?

Pana a ajunge sa te compari cu Einstein ... mai este cale lunga. Chiar daca faci parte din acelasi neam cu el ... nu inseamna ca stii la fel de multa carte ca si el. Intr-adevar este greu sa inveti. Mai usor este sa iti dai cu presupusul.

 I se dă citat din Einstein:
Cuvantul "Dumnezeu" nu este nimic altceva pentru mine decat expresia si produsul slabiciunii umane, Biblia este o colectie de legende onorabile, dar primitive, care sunt, in orice caz, destul de copilaresti.
 Reacţie:
 Spre a putea face apriecieri despre Eisntein trebuie studiate ecuatiile lui de le teoria de unificare a campurilor si interactiunilor. Exista un sitz im leben care l-a determinat pe Einstein sa faca afirmatia ca Dumnezeu nu josca zaruri. A comenta un citat scos din context ... nu inseamna decat dilentatism.



Bun, ce învăţăm din asta? Învăţăm că poţi să le spui unor oameni necunoscuţi că ii consideri nişte fiinţe subumane şi demne de iad, iar ei nu trebuie să se simtă jigniţi, dar în schimb dacă foloseşte cineva cuvântul "sulă" în expresia "ce are sula cu prefectura" poţi să faci o criză de personalitateşi să te dai rănit de ateii care jignesc pe toată lumea. Iar dacă scapă cineva, din exasprarre un "ce dracu!" poţi aminti despre martirii şi să urlii "Discriminare! Jignire! Genocid!"

Învăţăm că Enstein ne-ar considera pe toţi nişte cretini şi ca doar el (şi ea, desigur) pricepe teoria relativităţii.

Învăţăm de asemenea că toată fizica decare ai nevoie se poate învăţa din cărţi ezoterice şi că o absolventă de teologie poate vorbi liniştită despre teoria unificării câmpului, dar tuturor celorlalţi le trebuie diplomă de fizician pentru a-i atrage atenţia când aberează voios pe câmpiile nesfârşite ale iraţionalului, fugind cu Einstein în dinţi.

Şi, cel mai important, învăţăm că pentru a înţelege ca Einstein credea de fapt în zeul ei, nu într-un concept mai degrabă abstract , cum tot declara el acolo inutil (cine ia în seamă declaraţiile lui Einstein despre propria religie, mai bine îi spunem noi în ce crede) "trebuie studiate ecuatiile lui de le teoria de unificare a campurilor si interactiunilor. " Pentru ca, desigur, Tanti le cunoaşte în detaliu. Deciîşi poate exercita capacităţile telepatice pentrua afla în ce credea de fapt Einstein. Nu, ce scrie el acolo e inutil.

Şi pentru a cita o clasică în viaţă:
"A comenta un citat scos din context ... nu inseamna decat dilentatism. " (Da, gramatica originală. )

Aşa ca Tanti, nu mai fiţi dilentata [sic] şi nu mai intraţi în subiecte care vă depăşsesc evident. Cum ar fi...ă....cum ar fi orice subiect. Aşa.

P.S. M-am săturat până peste cap de pierduţii în spaţiu  care mă sfătuiesc să citesc Toma de Aquino pentru a înţelege că evoluţia nu există sau pe Cleopa pentru a înţelege fizica. "Pune mâna pe carte", venind de la o persoană analfabeta ştiinţific e o expresie monstruos de cretină. Pe de altă parte, cei care chiar ştiu câte ceva despre realitatea obiectivă ştiu să explice un fapt fără să dea pe dinafară de mândrie că ei au citit ceva în plus. Nu este umilinţa o calitate creştină, doamnă dragă?

Toata lumea vorbeste despre avort

E un sport mondial.

Creştinii fundamentalişti şi dictatorii cu probleme comportamentale se pronunţă anti-avort.
Umaniştii de toate culorile se pronunţă pro-choice.
Fetiţele de 12 ani care nu şi-au început (oare?) viaţa sexuală tună şi fulgeră anti-avort.
Femeile cu studii superioare se pronunţă pro-choice.
Bărbaţii care au depus jurământ de castitate perorează anti-avort.
Medicii se pronunţă pro-choice.
Politicienii republicani urlă anti-avort.
Politicienii de bun-simţ se pronunţă pro-choice.
Bloggerii scriu kilometrii întregi pro-choise sau anti avort.
Forumurile au toate cate un topic deschis.

E ca gripa.

Eu? Pe mine mă frământa altceva. Asta:

Preotul Claudiu Dumea declara:
Spermicidele pot provoca iritaţii şi infecţii şi, foarte probabil, în cazul în care totuşi a avut loc fecundarea, au un efect avortiv: ucid ovulul fecundat sau împiedică nidarea. 
 Şi ceea ce e mai grav, steriletul, cum am amintit, nu este o tehnică contraceptivă, ci una avortivă.
 Dar aspectul cel mai grav este altul, şi despre el nu se vorbeşte deloc. Şi anume, pilula nu este numai contraceptivă dar în acelaşi timp este şi avortivă interceptivă ca şi steriletul. [...] Finjentscher (Münster) arată că 7% din cazurile în care are loc fecundarea ovulului la persoanele care iau pilule, contracepţia (mai exact avortul) e datorată împiedicării nidării. Beller (Münster) vorbeşte despre efectul avortiv al pilulei care ar trebui numită "avortiv precoce".

Pe Kudica amicul Cezar (zbor deasupra unui cuib de marmote) declara:
După cum am arătat şi pe bloguri, este dovedit fără dubiu, cu argumente clare, biologice şi religioase, că omul este om din clipa concepţiei, atât trupeşte, cât şi sufleteşte. Trupeşte, chiar de la concepţie, adică de la fecundaţie, zigotul posedă un cod genetic uman şi propriu, diferit de codul genetic al mamei şi de cel al tatălui, deci chiar de la concepţie este fiinţă umană unică. Toate trăsăturile trupului omenesc sunt programate în codul genetic.  
Dumnezeu vrea să se nască orice copil care s-a conceput. Sufletul copilului este creat de Dumnezeu în momentul concepţiei, deci nici un copil nu se concepe din întâmplare, ci din voinţa lui Dumnezeu. Viaţa vine de la Dumnezeu şi trebuie primită ca un dar al său. Părinţii sunt doar colaboratori ai lui Dumnezeu în transmiterea vieţii, nu stăpâni ai vieţii. Nu există dreptul la moarte, există numai dreptul la viaţă !
Unele dintre metodele artificiale de « contracepţie » sunt de fapt avortive (avorturi timpurii), deoarece nu sunt o piedică împotriva concepţiei, ci acţionează după concepţie, împiedicând nidaţia (împiedică implantarea în uter a ovulului deja fecundat). Astfel, sunt avortive pilula de a doua zi şi steriletul, 
Toate metodele artificiale de contracepţie sunt imorale şi deci păcate mari, cu excepţia celor terapeutice, cu adevărat necesare pentru a vindeca bolile organismului, cu condiţia ca piedica pentru concepţie să nu fie direct voită. Din Biblie reiese că Dumnezeu nu este de acord cu metodele artificiale de contracepţie. De exemplu, în Geneza (Facerea) 38,9-10 este criticată metoda actului sexual întrerupt (păcatul lui Onan).

La inceputul secolului nostru, profesorul Prenant, initiatorul endocrinologiei sexuale, spunea : "Embrionul se formeaza, daca nu chiar se animeaza (se insufleteste), din momentul in care doi nuclei, mascul si femel, se unesc pentru a-i da nastere. Din acest moment orice practica nu mai este anticonceptionala ci postconceptionala: orice profilaxie devine atunci un mic asasinat motivat de micimea victimei, simpla celula la inceput, o masa celulara microscopica ulterior". El continua: "Acest asasinat este cu atat mai grav cu cat este premeditat si victima luata prin surprindere, mai odios decat un altul pentru ca victima este lovita in intuneric si pentru ca ea nu poate scoate nici chiar un strigat, un planset, pentru a-si apara dreptul sau la existenta, de a implora mila de la mama care il omoara…".

Pe Otrodoxia tinerilor aflăm:
Primul lucru cu care trebuie să cădem deacord cu toţii este că un copil nu apare din puterea şi voinţa soţilor ci doar când vrea Dumnezeu şi când îşi trimite EL harul Lui, şi dă viaţă unirii sămânţei bărbatului cu ovulul femeii. 
Aici Andrada comentează:
Stiu ca folosirea prezervativelor, anticonceptionalelor hormonale etc este un pacat. [...] Este impreunarea trupeasca lasata de Dumnezeu STRICT pentru zamislirea de prunci(chiar daca e insotita si de placere)? Caci daca raspunsul la aceasta intrebare este afirmativ, atunci concluzia la care ajung eu este ca da - si contraceptia naturala (de ex. prin "metoda calendarului")este un pacat, intrucat samanta barbatului este si in cazul acesta risipita - din moment ce rostul ei de a contribui la zamislire nu mai este indeplinit, iar placerea este totusi traita de soti. Atunci, imi pare mie, nu este nici o diferenta intre samanta aruncata in toaleta, intr-un prezervativ (scuze pentru exprimare) si samanta a carei menire nu apuca sa fie implinita din cauza "timing"-ului (in mod voit ales in asa fel incat fecundarii sa i se dea sanse minime). 

Şi cineva care se dă evoluţionist pe tpu(dar macar e echilibrat, chiar daca o gafeaza cu genetica):
Contra:odata cu eliminarea din viata reala a viitoarei fiinte umane,nu dispare numai aceasta ci si toti descendentii care teoretic ar putea apare din aceasta.Ce rezulta de aici? Saracirea zestrei genetice a speciei. 
 Pacientul Cleopa:

- Pentru un copil avortat 20 de ani n-are voie să se împărtăsească mama lui. El este viu de când s-a zămislit în pântecele maicii lui; de când era cât o sământă de cânepă. Dacă îi faci ceva de atunci sau bei niste otrăvuri ca să pierzi copilul, ucigasă de oameni esti. De ce să nu vă spun? Cum să tac, că o să mă întrebe Mântuitorul!

O bloggerita declară cu încrederea nătângului (asta va muri ucisă de o sufragetă feministă, oare?):
 Si femeia are un drept: dreptul de a concepe. Din acel moment, viata copilului este una separata de a ei. 
Femeia mai are apoi dreptul de a creste si educa acel copil sau de a-l da spre adoptie.
Iar o cititoare scrie dedesupt:
 Avortul este o crima, iar acea femeie care il face, este o criminala.Copilul are viata inca din momentul conceperii,si daca are viata, inseamna ca e o fiinta.



Sunt literalmente mii de astfel de citate pe internet. Ce pricepe păcatoasa de mine?

Păi o luăm aşa:"El este viu de când s-a zămislit în pântecele maicii lui; de când era cât o sământă de cânepă." In primul rand as vrea să se hotărască dacă e viu de când s-a zămlisit sau de când e cât o sămânţă de cânepă. Sămânţa de cânepa are cam 2mm, iar ovulul unit cu spermatozoidul  200 de microni.(1 micron = 1/1000 mm) Dacă eşti iscusit îl poţi vedea cu lupa. Dacă nu, microscopia te mănâncă. Bun, e viu de când a atins spermatozoidul ovulul. Ce facem? Interzicem avortul, steriletul şi anticonceptionalele, desigur. Indiferent dacă mama moare în timpul sarcinii. Sex i-a trebuit? (A, a fost violată? Păi de ce s-a îmbrăcat aşa? Curva!)

 "De exemplu, în Geneza (Facerea) 38,9-10 este criticată metoda actului sexual întrerupt (păcatul lui Onan)."
Buun. Păi atunci gata cu  Coitus interruptus, şi cu prezervativul, că e tot aia. Daca verşi sămânţa eşti unu' care se masturbează în doi. Şi dacă tot suntem aici, temperatura bazală şi calendarul sunt nişte metode perfide pentru a te putea masturba în doi fara consecinţe. Le radem şi pe astea.

Da' ia stai! Daca nu ai voie să verşi sămânţa....asta se referă şi la femei?  Păi atunci fiecare menstuaţie e o crimă. Nu e de mirare că Biblia ne numeşte "necurate" şi ne cere să nu atingem nimic cât suntem la ciclu şi apoi să ardem păsări. De la prima ovulaţie (facem controale ginecologice săptămânale înainte de primul ciclu) începem să fecundăm ovulele. Dar sex înafara căsatoriei nu se poate......Nu-i nimic, schimbăm legea. Deci la 11 ani, primul plod. Aşa vrea Dumnezeu, că altfel ne dădea prima ovulaţie la 18 ani, nu?

Nu, nu-i bine. Păi în actul sexual MOR atâţia spermatozoizi nevinovaţi, biete fărâme de viaţă potenţială. Ce ne facem? Păi abolim sexul, ca oricum e murdar, scărbos, neplăcut lui Dumnezeu şi împotriva naturii. Luăm sperma de la un bărbat (sau îi punem pe toţi să doarmă cu eprubete legate jos, ca nu cumva să aibă o poluţie şi să facă un genocid) şi ne inseminăm artificial. Un ovul, un spermatozoid. Restul să îşi păstreze castitatea. Şi gata. O lume curată, fără avort, fără suferinţă.

Decât a mamelor de 11 ani care renunţă la şcoală şi la copilărie.
Decât a femeilor care mor în timpul sarcinii.
Decât a pruncilor instituţionalizaţi.
Decât a bebeluşilor diformi.
Decât a medicilor ce îi vor vedea cum se sting fără a avea dreptul de a ajuta.

Totuşi, nu ştiu cum să rezolv problema asta:


P.S. Mă duc să îmi pun capăt. Folosesc diverse metode contraceptive de vreo 8 ani. Un calcul rapid îmi spune că am ucis mai mulţi oameni  decât au existat pe Pământ de când se plimba Lucy.


LATER EDIT:  

"Iar daca femeia este bolnava si din acest motiv vrea sa-si piarda copiii, niciodata o pricina ca aceasta nu o va scapa pe ea de osanda cea vesnica, de-si va ucide pruncii ei.a, femeia crestina si credincioasa, mai inainte de nastere este datoare sa se spovedeasca la duhovnicul ei, sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos, chiar daca are vreun canon de facut si, astfel, sa se pregateasca de moarte."

Extras din cartea "Lumina si Faptele Credintei",
de Arhim Cleopa Ilie si Arhim. Ioanichie Balan. Ed. Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi 2002
 

luni, 7 martie 2011

Coincidenţe polidactile

"One cat just leads to another." 
Ernest Hemingway


Acum o vreme cineva a ajuns pe blog căutând pe google " pisica reala cu degete opozabile". Nu am băgat de seamă.....la urma urmei nici despre "art 288 "plata cu ora"", "Leon Bota" sau "care tocmai a petrecut un" (?), nu am scris, şi totuşi Google trimite la mine. Dar astăzi găsesc pe  Pharyngula asta:



Am râs, desigur. Adica evoluţia are lucruri mai bune de făcut, nu?
Apoi, accidental, găsesc asta:




Şi, parcă nu era de ajuns, ar fi trebuit să ştiu asta de prin liceu:

A polydactyl cat is a cat with a congenital physical anomaly called polydactyly (or polydactylism, also known as hyperdactyly), a type of cat body type genetic mutation, that caused the cat to be born with more than the usual number of toes on one or more of its paws. Cats with this genetically inherited trait are most commonly found along the East Coast of the United States and in South West England.
Nicknames for polydactyl cats include "boxing cats", "mitten cats", "mitten foot cats", "Vermont snowshoe cats","thumb cats", "six-finger cats", "Boston Thumb Cats", "Cardi-cats", "Hemingway cats", and "double-pawed cats".
[...]
Nobel Prize-winning author Ernest Hemingway was one of the more famous lovers of polydactyl cats, after being first given a six-toed cat by a ship's captain. Upon Hemingway's death in 1961, his former home in Key West, Florida, became a museum and a home for his cats, and it currently houses approximately fifty descendants of his cats (about half of which are polydactyl). Because of his love for these animals, "Hemingway cat", or simply "Hemingway", is a slang term which has come to describe polydactyls.
Some sources state that these cats are rare in Europe because they were killed as witches' familiars, but other sources indicate that they are quite common in England.  Polydactyl cats are very common in the Cardigan area of Wales, where they are known as "Cardi-Cats."
Desigur, problema pe care mi-o pun e următoarea: are google capacităţi predictive, fac eu selecţie observaţională sau motanul meu e adevăratul zeu? 

Vasiliscul: Şopârla Iisus

Prima dată am auzit de Vasilisc în melodia asta:





Apoi am început să fiu interesată de heraldică şi l-am cunoscut pe dumnealui:

In European bestiaries and legends, a basilisk (English pronunciation: /ˈbæzɪlɪsk/,[1] from the Greek βασιλίσκος basilískos, "little king;" Latin Regulus) is a legendary reptile reputed to be king of serpents and said to have the power to cause death with a single glance. According to the Naturalis Historia of Pliny the Elder, the basilisk of Cyrene is a small snake, "being not more than twelve fingers in length," that is so venomous that it leaves a wide trail of deadly venom in its wake, and its gaze is likewise lethal; its weakness is in the odour of the weasel, which, according to Pliny, was thrown into the basilisk's hole, recognizable because all the surrounding shrubs and grass had been scorched by its presence.  The basilisk is alleged to be hatched by a rooster from the egg of a serpent or toad (the reverse of the cockatrice, which was hatched from a rooster's "egg" incubated by a serpent or toad). In Medieval Europe, the description of the creature began taking on features from roosters. 
Şi acum dau de minunea asta:





Go-go Jesus Lizzard!

sâmbătă, 5 martie 2011

Jocurile copilariei

Mai ţineţi minte şotronul, şhenkelul şi "Flori fete şi băieţi", fetelor?
Fotbal, prinselea, ascunselea, improvizaţia de piaţă unde plăteam cu frunze, oala furată de la bunica în care făceam "ciorbă" din diverse....chestii găsite prin curte, cântatul de "Melc melc cotobelc", săpatul după comori, îngropatul de comori, prefăcutul că e ziua noastră, tatuatul păpuşii cu carioca, îmbrăcatul pisicii, bătutul cu apă.....
Dar lumea se schimbă.
Iată cum se joaca copiii în Afganistan:

Oameni buni, copiii imită. Copiii vă văd, ei sunt cea mai fidelă oglindă pe care o aveţi.

Mă sperie când aud părinţi chicotind atunci când copilul lor de 3 ani vine şi spune "Bai pulă!" sau răspunzând mamei cu "Nu, tu ploasto!". Îi încurajează să continue, li se pare amuzant....pentru o vreme. Am auzit de curând o mamă foarte supărată pe copilul ei neascultător: "Nu ştiu ce să mă mai fac, aşa de urât vorbeşte..." Aceeaşi femeie care cu vre-un sfert de ceas înainte îşi înjura subordonatul şi îi vorbea pe un ton de sfântă superioritate.
Mă sperie când puştani de liceu intră pe forumuri şi declară că pământul are 6000 de ani.
Mă sperie să vorbesc cu adolescenţi care vor să "elimine ameninţarea maghiară/sionistă/sectară".
Şi mă înfurie până la maxim să aud o cucoană comentând despre "tineretul din ziua de azi" care este "needucat şi mitocan". Mă trezesc urlând: 
"Cucoană, acest tineret e educat de voi, de generaţia voastră! Fiecare mitocănie a lor e vina dumneavoastră. Fiecare gumă aruncată pe jos este ratarea voastră în a educa. Fiecare cuvânt pe care îl rostesc îl ştiu de la voi, fiecare gest e oglinda educaţiei date de voi! Priviţi-vă în oglindă!"

vineri, 4 martie 2011

Da eu cu cine mai votez?

Acum ceva vreme am votat şi eu cu un politician tânăr, simpatic şi cu care apucasem să socializez scurt în culisele Antenei 1. Raluca Turcan mi se părea activă, vie şi implicată. Şi ia să vedem cum imi reprezinta interesele.....
Raluca Turcan: Initiativa PDL: Parteneriatul Stat-Biserica

Aici gasiti proiectul de lege referitor la Parteneriatul Stat-Biserica in domeniul asistentei sociale, proiect pe care l-am prezentat astazi in cadrul unei conferinte de presa la Bucuresti. Ii multumesc in primul rand domnului profesor universitar Radu Carp, de al carui sprijin m-am bucurat si sper in acelasi timp ca oamenii politici sa sustina acest proiect, fiindca sunt multi cei care au nevoie de asistenta sociala si carora le-ar folosi adoptarea proiectului de lege. 
Potentialul de asistenta sociala al unitatilor de cult poate fi mai bine valorificat, iar aici intervine PDL prin promovarea unei initiative legistative conform careia statul si bisericile isi unesc fortele pentru oferirea de servicii sociale celor nevoiasi: hrana, imbracaminte, adapost, consult si tratament medical, asistenta religioasa, activitati educative si recreative in colectivitate.
Acest proiect raspunde nevoilor de asistenta sociala sporita in perioada actuala de criza economica, inspirandu-se in acelasi timp din valorile crestin-democrate si populare pe care se bazeaza Partidul Democrat Liberal.
Astept parerile voastre despre proiect, precum si sugestii de imbunatatire.
Părerile "noastre" despre proiect nu au fost bine primite.
Iată ce au spus vizitatorii:
Liviu Gelea spune: 
Incredibil de nepotrivita initiativa. Ati uitat de principiul democratic al separarii statului de biserica? In loc sa transformam bisericile in ong-uri si sa le lasam sa se administreze singure le sprijinim masiv cu bani nemeritati de la stat care ar putea fi folositi pentru infrastructura.
Patriarhul daniel umbla cu kilograme de aur pe piept si noi ii dam si mai multi bani ca sa faca ce trebuia sa faca de mult din averile bisericesti. In momentul acesta biserica nu acorda nici 1% din incasari activitatilor filantropice. Ce va face sa credti ca puteti avea incredere in niste nenorociti precum cei din biserici?
Cum ramane cu libertatea religioasa? veti face un parteneriat cu toate bisericil sau numai cu BOR? Daca eu sunt de alta religie si am nvoie de ajutor trebuie sa ma convertesc la crestinism?
Oti spune: 
Cu siguranta ca asistenta sociala a celor nevoiasi este o misiune importanta intr-un stat ca Romania. Cu toate acestea, propunerea dumneavoastra este gresita din mai multe puncte de vedere:
1. Libertatea de credinta. Este incalcata in conditiile in care este practic imposibil ca toti membri minoritatilor nationale sa primeasca asistenta sociala din partea propriului cult pentru a nu se simti discriminati in fata majoritatii.
2. Competenta. Personalul clerical nu are pregatire de specialitate, in conditiile in care statul roman investeste sume importante in pregatirea de personal calificat.
3. Credibilitate. Ce fel de garantii exista in legatura cu faptul ca biserica ortodoxa romana nu va face prozelitism pe banii statului incercand sa-si consolideze pozitia dominanta?
Solutia ramane separarea statului de biserica si acordarea de stimulente fiscale pentru acele companii sau ONG care desfasoara activitati de protectie sociala

Vlad spune: 
Sa inteleg ca din purcoiul de bani primiti de la Stat de-a lungul anilor, BOR a cheltuit atat de mult pe proiecte sociale incat e nevoie de un parteneriat aditional prin care sa le dati si mai multi bani (banii nostri, nu ai Dv.). Bani dati unei institutii in care transparenta lipseste cu desavarsire. Apropo, ce-ar fi sa stim si noi cati bani, exact, da BOR pe proiecte sociale in prezent, inainte sa le mai dam bani pentru proiecte sociale viitoare?

Deci nu ajung cei peste 100.000.000 euro dati BOR doar anul asta.
Nu ajunge ca Dv. si colegii Dv. ati alocat bani pentru constructia de biserici din fondurile de criza ale guvernului.
Nu ajunge ca avem cele mai multe biserici pe cap de locuitor din Europa, si inca se mai construiesc, in timp ce avem biserici care au valoare de minument istoric care stau sa se prabuseasca, dar pentru care nu se gasesc bani.
Nu ajunge ca BOR se comporta fix ca un SRL (au hoteluri, paduri, si afaceri de tot felul), dar spre deosebire de SRL-urile care au ajuns “in pamant” din cauza impozitului forfetar si care chiar sustineau prapadita asta de economie romaneasca, nu platesc nimic cand vince vorba de taxe.
Nu ajunge ca nu numai ca nu platesc taxe, dar incaseaza sume imense de la Stat, anual, pentru care nu dau nici o socoteala nimanui.
Nu ajunge ca mint cu nerusinare in comunicate oficiale cand vorbesc despre secularizarea lui Cuza (BOR nu exista pe vremea aia, deci nu avem ce sa le dam inapoi, pentru ca nu li s-a luat nimic), iar premierul Boc nu are coloana vertebrala sa refuze sa semneze un punct de vedere care contine asemenea minciuni (vedeti aici: http://webapp.senat.ro/pdf/10L696PV.pdf )
Nu ajunge ca, datorita colegilor Dv. parlamentari, popii nu pot fi verificati de catre CNSAS. Adica legea sa aplica pentru toti, mai putin pentru preoti. Va multumim pentru asta. Ati aratat inca o data ca legile sunt pentru prosti, nu si pentru prietenii politicienilor.
Nu ajunge ca suntem la coada vacii europene din punct de vedere educational, important e sa se faca religie obligatorie in scoli, timp de 12 ani, nu cumva sa ramana BOR fara generatia viitoare de cotizanti, si Dv. fara generatia viitoare de votanti obedienti si inculti, care sa voteze dupa cum le spune popa.

Sunt dezamagit, pentru ca pana acum vreo doi ani, aveam asteptari legate de un viitor mai luminat pentru romani, si ma bazam pe politicieni tineri, ca Dv. De la care ma asteptam sa isi asume decizii nepopulare, dar care ar conduce la ridicarea romanilor din groapa culturala in care, majoritatea, se afla. Iar apropierea dintre Stat si BOR exact asta nu va face, pentru ca religia merge mana in mana cu ignoranta. Incep sa cred ca asta si urmariti, pentru ca e mai usor sa fii politician intr-o tara de oi, decat in una unde oamenii au spirit critic.

Toate statele dezvoltate au inteles ca cercetarea stiintifica si educatia au importanta strategica, si investesc ca atare. Noi aruncam banii pe biserici si pe popi. Va multumim ca va ganditi la noi.

Cei care au avut îndrăzneala să declare că statul şi biserica trebuie să fie separate şi că rezultatul ar fi dezastruos, teologii neavând pregătire de sociologi şi, in plus, va încălca libertatea de religie şi conştiinţă garantate în constituţie au primit un răspuns scurt, la obiect şi din care putem înţelege nu doar afilierea Ralucăi Turcan, ci şi cum stă cu propria conştiinţă:
Nu inteleg atacurile dure pe care le aduceti la adresa bisericii. Am avea nevoie de mult spatiu si timp ca sa polemizam pe tema prezentei bisericii in societate, insa ma limitez la 3 idei:
- Separarea dintre Stat si Biserica s-a impus in spatiul romanesc inca din secolul XIX. Dar asta nu inseamna sa avem un stat autist, care nu intelege importanta si misiunea Bisericii/ Bisericilor. Sunt pentru colaborare si nu ma descurajeaza vocile critice.
- Vehiculati informatii incerte (ex: biserica da sub 1% activitatilor filantropice sau avem cele mai multe biserici pe cap de locuitor din Europa sau bisericile nu platesc niciun fel de taxe) pentru a sustine teza indepartarii Bisericii din spatiul public. Nu am incredere in asemenea date pentru care nu prezentati nicio sursa.
- Daca sunteti atei sau sunteti pur si simplu impotriva Bisericii, aveti tot dreptul de a va exprima opinia, dar trebuie sa cautati in alta parte sustinere politica. 
Deci, dragi votanţi, dacă nu sunteţi ortodoxoizi, mai dă-vă şi-n franzelă.