O mască pentru o familie.

“Nu îmi permit să fac asta acuma. Nu îmi pot permite o chirie de unul singur, am încă nevoie de ajutorul lui maică-mea. Ce mă fac dacă mă dă afară din casă? Cum mă descurc?”
Soarbe din vinul fiert, şi ochii îi par mai degrabă trişti decât revoltaţi.
“Nu crezi că te-ar înţelege? E totuşi maică-ta, te iubeşte…”
“Mama e religioasă, cred că îţi dai seama ce înseamnă asta. Nu vrei să îţi închipui ce înseamnă să stai la masă cu familia ta, să se facă bancuri pline de ură şi comentarii răutăcioase, să îi numească pe cei ca tine în toate felurile, iar tu să stai, să zâmbeşti şi să încerci să nu se vadă că îți vine să îi bagi cu capul prin perete. Să te considere propria ta familie un sub-om, un degenerat…”

Într-adevăr, nu îmi pot închipui. Nu îmi pot închipui ce înseamnă pentru un om să trebuiască să se prefacă permanent, să ţină o mască, să nu se manifeste niciodată ca el însuşi. Îmi este groază că poate am prieteni care nu se maifestă de faţă cu mine pentru că le este teamă să nu fie judecaţi şi respinşi, că aş putea fi una dintre sursele nefericirii lor.
Şi care este această nefericire, care este acest defect pentru care unui tânăr îi este frică să nu fie aruncat în stradă şi respins de către propria familie? Care este “păcatul” înfiorător despre care nu ar trebui să afle colegii de serviciu şi şeful? Mai ales şeful? Care este defectul care face să nu mai conteze că eşti un om inteligent, educat, plin de empatie şi atent cu cei din jur?
Da, probabil aţi ghicit. Amicul meu are îndrăzneala de a se fi născut cu o altă orientare sexuală. O orientare care în societatea noastră cea luminată poate însemna echivalentul unei condamnări pe viaţă. O condamnare la nefericire, discriminare şi abuz.


"Viața nu e tocmai roz sub curcubeu ..."
În crâşma miroase a vin fiert şi scrumieră stătută. Iar eu stau şi nu ştiu ce să îi spun omului din faţa mea.