marți, 31 decembrie 2013

Comunism şi ateism

      Mult prea des aud comparaţia „Comunismul a fost anti-religie, deci atei = comunişti !”.
      Analogia este repede completată: comuniştii au dărâmat biserici, au închis preoţi şi în general credincioşi, s-au opus din răsputeri religiei, au încercat să „îndoctrineze întru ateism” populaţia, ateismul era religia de stat… şi câte şi mai câte. Aproape că vezi scene din Roma antică, cu bieţi creştini târâţi în arene ca să fie daţi leilor.
      Eu personal găsesc asemenea ieşiri ofensatoare: cineva care prezintă asemenea argumente pare a fi ferm convins că sunt fie extrem de prost, fie amnezic.
      Să o luăm în ordine: în primul rând, dărâmărea bisericilor. Da, în perioada comunistă au fost dărâmate nişte biserici. În ce context ? păi, atunci când câte-un întreg sat era distrus pentru a face loc construcţiei de blocuri. Biserica satului era şi ea dărâmată, nu doar aşa, pentru că era biserică, ci pur şi simplu pentru că era construită în zona destinată noului cartier.
      Dar cam câte biserici au fost dărâmate ?
au fost demolate peste 20 de lăcaşuri de închinare
şi tototdată, mult mai important,
în acelaşi timp, s-au construit peste 500 de biserici noi,
găsim pe chiar site-ul Patriarhiei Române.
      Încă o dată: în perioada comunistă au fost dărâmate ~20 biserici şi mănăstiri ortodoxe, şi au fost construite ~500 !
      Pe de altă parte, situaţia celorlalte culte nu era la fel de strălucită. Zeci de biserici aparţinând în principal cultului greco-catolic ( dar şi altor culte ) au fost confiscate… şi date, aţi ghicit, tot Bisericii Ortodoxe. Chiar şi în prezent, sunt pe rol nenumărate procese, în diverse faze, între catolicii care luptă să-şi recapete proprietăţile, şi BOR care pur şi simplu refuză să le înapoieze.
      De asemenea, tot de pe site-ul Patriarhiei, aflăm că tot în perioada 1948-1989:
au funcţionat şase seminarii teologice… şi doua Institute Teologice de grad universitar
      Aşadar, în realitate, în perioada comunistă, BOR a construit sute de biserici, a primit zeci de clădiri ale altor culte pe care nu vrea să le mai returneze nici în ziua de azi, uneori chiar sfidând decizii judecătoreşti, şi avea institute de pregătire a preoţilor.
      Au fost închişi preoţi ? Fără îndoială. Din ce motiv ? Din acelaşi motiv pentru care zeci de mii de persoane care aveau opinii politice diferite sau opuse celor ale partidului au fost urmărite, închise, uneori executate. Faptul că unii dintre cei urmăriţi de poliţia politică erau, cu totul întâmplător, preoţi ( sau credincioşi) nu înseamnă că „comuniştii au închis preoţi”. Au persecutat persoanele disidente, indiferent de orientarea religioasă.
      E ca şi cum cineva ar descrie perioada prezentă ca fiind o perioadă în care „creştinii sunt urmăriţi de poliţie şi amendaţi sau închişi” pentru că majoritatea contravenienţilor şi infractorilor se-ntâmplă să fie creştini. Motivul pentru care sunt pedepsiţi nu are tangenţă cu religia lor, ci cu faptele lor. Iar, în perioada comunistă, una din cele mai serioase crime era dezacordul cu politica oficială, şi nu conta dacă „făptaşul” era ateu sau creştin-ortodox.
      Tot în cadrul „persecuţiei preoţilor” trebuie amintiţi şi preoţii informatori. Atât de „persecutaţi” au fost preoţii, că un număr necunoscut din ei erau colaboratori cu Securitatea. Merită subliniată ipocrizia conducătorilor actuali ai Bisericii Ortodoxe, care se luptă din răsputeri să menţină secrete numele acestora - cu alte cuvinte, conducerea de acum nu doreşte să se detaşeze de acei preoţi care au colaborat, ci îi acoperă în continuare. Putem doar bănui că o mare parte a actualilor preoţi au fost şi-n trecut informatori ai Securităţii.
      Cu atât mai bizară este pretenţia purtătorilor de cuvânt ai bisericii, atunci când fac declaraţii referitoare la o ipotetică „persecuţie” a BOR, când exact aceşti preoţi au urmat cursurile unui institut teologic funcţionând în perfectă legalitate în perioada comunistă, au slujit în biserici construite perfect legal în perioada comunistă, şi se prea poate să fi fost chiar informatori ai Securităţii. Dacă asta e „persecuţie”, atunci aceşti preoţi fie nu înţeleg sensul cuvântului, fie pur şi simplu îşi bat joc şi sfidează întreaga populaţie, de fiecare dată când menţionează subiectul „persecuţiilor” comuniste.
      Pentru că „o imagine face cât o mie de cuvinte”, iată o fotografie realizată în 23 august 1989:

Teoctist nu pare să fie foarte oropsit; este destul de evident că funcţia de patriarh avea o însemnătate suficient de mare încât să fie invitat la masa festivă a conducătorilor de cel mai înalt rang din cadrul Partidului Comunist.
      Concluzia este limpede: în ciuda minciunilor sfruntate pe care le înaintează de zeci de ani, adevărul este că pentru Biserica Ortodoxă Revoluţia din 1989 a însemnat o schimbare minoră: şi înainte de revoluţie BOR a fost implicată în politică şi a manevrat şi manipulat liderii politici pentru a-şi asigura avantaje. Diferenţa este doar de anvengură: abia după revoluţie şi-a permis să lanseze cele mai sfruntate pretenţii, să pretindă sume imense de la buget şi să intervină şi mai pe faţă în politică.

      Al doilea punct este legat de presupusul „ateism” al comunismului. Conform scenariului fantastic pe care ni-l prezintă reprezentanţii şi apărătorii BOR, înainte de revoluţie marea majoritate a populaţiei era atee, mai existau câţiva creştini persecutaţi, care se temeau să meargă la biserică. După care, pac, are loc revoluţia, şi milioanele alea de atei de mai ieri s-au creştinat cu toţii peste noapte ! Şi aşa, aproape 90% din populaţia României a devenit subit ortodoxă !
      Sau, mult mai realist, majoritatea populaţiei a fost religioasă dintotdeauna, şi milioanele de atei care-i persecutau pe creştini sunt doar o altă scorneală. Cele „peste 500 de biserici” construite în perioada comunistă… n-ar fi fost construite, dacă nu ar fi fost necesare.
      După cum am văzut, „persecuţia” comunistă a însemnat mai degrabă o laicitate a statului, în care Bisericii Ortodoxe nu i se permiteau chiar atâtea abuzuri şi pretenţii exagerate ( solicitări nesfârşite de fonduri publice, îndoctrinare în şcoli ), deşi pe de altă parte comuniştii au privilegiat BOR în defavoarea celorlalte culte.
      Şi motivul principal pentru care în România comunistă ortodoxia nu a fost lăsată să-şi facă de cap cum voia, este pentru că comuniştii nu doreau concurenţă.
      Într-adevăr, deşi se repetă la nesfârşit că „comuniştii erau atei”, în realitate afirmaţia este falsă. BOR nu susţine nici un alt cult, dar asta nu înseamnă că BOR ar fi atee. Iar comunismul în sine este foarte apropiat de un cult religios. Societatea perfectă visată de religie este aceeaşi societate pe care o urmăreşte şi comunismul.

E o societate în care există un lider suprem.
Nimeni nu l-a ales, nimeni nu are nimic de spus legat de modul în care acest lider conduce.
Pentru că conducerea lui este perfectă.
Liderul, prin reprezentanţii lui, ştie ce e cel mai bine pentru fiecare.
Liderul, prin reprezentanţii lui, are grijă de fiecare om în parte.
Pentru că liderul deja are un plan în care sunt incluse toate persoanele.
Liderul, prin reprezentanţii lui, pregăteşte şi supraveghează îndeplinirea planului.
Oamenii trebuie să se supună poruncilor pentru a realiza acest plan, chiar dacă nu-l cunosc.
Pentru că atunci când planul va fi realizat, totul va fi perfect !
Liderul decide pe cine să răsplătească şi pe cine să pedepsească.
Răsplata şi pedeapsa nu depind de acţiuni, ci de ceea ce gândeşte o anumită persoană.
Pentru că liderul şi reprezentanţii lui supraveghează şi cunosc tot ceea ce oamenii spun, tot ceea ce fac, tot ceea ce gândesc.
Pentru că oamenii trebuie să îl iubească pe lider, conducerea şi planul cel măreţ.
Şi trebuie să o spună, să o repete, să o gândească şi să o creadă.
Dacă cineva nu-şi iubeşte liderul, dacă nu apreciază tot acest efort depus special pentru el, acela este un duşman.
Simplul dezacord cu oricare din prevederile atât de atent gândite de lider este o crimă.
Şi liderul cel grozav are grijă să se descotorosească de toţi duşmanii care vor să-i saboteze munca.

      E greu de deosebit comunismul totalitar de raiul descris de preoţi !
      Aşadar, cum ar putea un sistem care e oglindirea promisiunii religiei să fie „ateu” ? Religia comunismului este atee exact în măsura în care orice altă religie este atee faţă de celelate religii !
      Comunismul nu reflectă valorile susţinute de majoritatea ateilor - raţiunea, logica, autocorectarea, cunoaşterea. În schimb a promovat exact valorile religiei - dogmatismul, cenzurarea şi interzicerea oricărei opinii contrare, credinţa oarbă (în conducători, în construirea societăţii perfecte), acceptarea unui şir nesfârşit de privaţiuni în prezent pentru a ajunge la starea perfectă în viitor, ritualuri de venerare, etc etc etc.

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Nu îmi place noul papă.

Am zâmbit sardonic prima dată când am văzut un articol despre cât de "cool si tolerant" este noul papă. Nu îmi mai amintesc dacă era cel despre cât de tolerant este el cu homosexualii sau cel despre cum a zis papa că și ateii sunt oameni.

În primul rând, mi se pare penibil să lăudăm un om și să picăm în bot de admirație pentru că a spus o chestie care este non-cretină. Îl lăudăm că a avut o reacție decentă. WOW! În timpul asta, milioane de oameni au reacții decente, fară a fi titluri principale pe pagina întâi a ziarelor. Ăia nu primesc o bombonică pentru ca nu sunt dobitoci?

Apoi, eu nu pricep cum de nu pricep alții că "papa" nu este o persoană, ci un produs.

Personajul acesta, "Papa Francis I", este un proiect la care participă intens echipe întregi de specialiști în marketing și media, care au ca scop restaurarea imaginii de rahat pe care și-a făcut-o catolicismul în sute de ani de abuzuri politice și sexuale. Adică oamenii încearcă din răsputeri să ne facă să uităm cum s-au pus ei împotriva științei, cum au protejat popi pedofili, cum i-au serbat ziua lu' Hitler și cum au interzis credincioșilor să folosească prezervativul în cel mai mare focar HIV. Treabă grea, când ai victime ale violurilor ieșind la lumină în toată lumea și armate de seculariști făcând campanie împotriva ta și dezgropând toate rahaturile pe care le-ai asuns timp de zeci de ani sub covoare de cashmir.

Cum facem asta? Cum curățăm imaginea Bisericii Catolice? Uite rețeta:

1: Se ia un cardinal cu trecut ~ curat, care aparține unei minorități, eventual dintr-o țară exotică. (De data asta au avut de ales dintre un negru și un latino.) Recomandabil să fie din ceva subdiviziune catolică faimoasă pentru simplitate și modestie, pentru că așa vrem să fie și imaginea BC.

2: Se mazilește "fără tam-tam" papa actual, care, brusc și dintr-o dată, se retrage și se face nevăzut din media, mai ceva ca pantofii din colecția sezonului trecut.

3: Se prezintă noul papă ca viitor "revoluționar" al catolicismului, ca să știe lumea la ce să se aștepte. Apoi se atacă problemele punctual:

a) Problemă:
Biserica Catolică acuzată că adună bogății în loc să ajute săracii cu banii enoriașilor.
Soluție:
Noul papă se îmbracă doar în alb, fără perle și haur. Înlocuiește tronul de aur cu un scaun. Se laudă în public ca este influențat de Francis de Assisi, și deci e plin de modestie și urăște bogăția. Gata! BC nu mai este ze evil treasure monger! Acum Biserica este brusc săracă și apărătoarea tuturor nevoiașilor!



b) Problemă:
 Biserica Catolică are o îndelungată istorie de intoleranță religioasă și a dovedit în mai multe rânduri că nu pricepe ideea de "libertate religioasă".
Soluție:
Papa declară în presă că "Ateii pot fi vazuti ca oameni de bine daca fac fapte bune” și că “Ma intrebi daca Dumnezeul Crestinilor ii iarta pe cei ce nu cred si nu cauta credinta. Incep prin a spune – si acesta este lucrul fundamental – ca mila Lui Dumnezeu nu are limite daca mergi la el cu o inima sincera si smerita. Problema pentru cei ce nu cred in Dumnezeu este sa se supuna constiintei lor”
Gata! Acum suntem ecumenici și toleranți cu toată lumea! (Scoateți banu'!)

c) Problemă:
Biserica Catolică este cunoscută pentru o atitudine homofobă și pentru militantismul ei anti drepturi egale.
Soluția:
Papa adună toți plătitorii de taxe homosexuali înapoi în sânul bisericii declarând că: “Daca cineva este homosexual si Il cauta pe Dumnezeu, cine sunt eu sa il judec?” (Nu că nu am ști că s-a opus activ legalizării căsătoriilor între persoane de același sex. Dar ce e un pic de ipocrizie între prieteni?)

d) Problemă:
Papii precedenți au bubuit scoru' îndemnând africanii săraci să se ferească de prezervative ca de focurile iadului, deși zona este decimată de HIV.
Soluție:
Aducerea în presă a unui video cu nenea care sărută și spală picioarele unor oameni infectați cu SIDA. Dar prezervativele încă mai sunt rele.

e) Problemă:
Biserica Catolică este acuzată de sexism deoarece interzice femeilor să fie preoți.
Soluție:
Nup, nu lăsăm femeile să fie preoți. Dar le lăudăm și zicem că sunt "speciale", fără a oferi vreo soluție.
"As far as the ordination of women, the Church has already spoken out and the answer is no. John Paul II made the Church's stance definitive. The door is closed. But let me tell you something, Our Lady, was more important than the apostles, bishops, deacons and priests. Women play a role that's more important than that of bishops, or priests. How? This is what we have to explain better publicly."

f) Problemă:
Biserica Catolică a fost acuzată în numeroase rânduri că i-a protejat pe preoții pedofili.
Soluție:
Uhm...Nimic. Nimic ar trebui sa fie suficient. Ah, și am putea să facem agresiunea sexuală asupra minorilor ilegala în Vatican, de la 1 Septembrie. Yea, suficient.
Nu știu ce ziceți voi, dar mie mi se pare prea puțin și prea târziu. Văd aici o mare putere politică ce încearcă să distragă atenția de la sute de ani de comportament reprobabil oferind o felie de cozonac, de parcă 3 articole de presă și schimbarea mobilierului fac brusc să dispară suferințele tuturor celor care au avut sau încă mai au de suferit de pe urma doctrinei și organizației catolice, de la victimele preoților pedofili și ai măicuțelor abuzive până la tinerii alungați de familie pentru că părinții au fost îndoctrinați să creadă că homosexualitatea este lucrarea diavolului, de la africanii convinși că vor arde în iad daca folosesc prezervativul pâna la mamele de 13 ani cărora li s-a refuzat avortul.

Nu, dragii mei, nu ne cumpărați cu firmituri. Nu ne momiți cu felioare de cozonac. Cultul vostru se va prăbuși în ciuda proiectului ăstuia disperat. Brusc, covoarele voastre au devenit transparente și putem cu toții vedea mizeria pe care ați îngrămădit-o sub ele.

E timpul să faceți curat.

luni, 4 noiembrie 2013

„Străinul Misterios”

      Personaje:
      Povestitorul
, Theodor Fischer, un adolescent dintr-un sătuc în mijlocul Austriei anilor 1590;
      Satana, un înger, numit după unchiul său, Satana cel biblic ( „singurul din famile care a păcătuit” ); este înzestrat cu numeroase abilităţi supranaturale, printre altele şi cu darul telepatiei, dar şi al precogniţiei.

      Context:
      Un grup de ţărani din sat au acuzat o femeie de vrăjitorie, au urmărit-o, au prins-o şi se pregătesc să o linşeze:

      „Au târât-o până la un copac, au aruncat o funie peste o creangă, şi au început să facă un laţ la capătul acesteia; unii dintre ei o ţineau, în timp ce ea plângea şi se ruga, iar fiica ei plângea şi privea dar se temea să facă sau să spună ceva.
      Au spânzurat-o pe femeie, şi eu am aruncat o piatră în ea, deşi în sinea mea mi-era milă de ea; dar toţi aruncau cu pietre, şi fiecare îşi privea vecinul, şi dacă nu aş fi făcut şi eu asemenea lor, ar fi văzut şi-ar fi vorbit. Satana a izbucnit în râs…
[…]
      A spus:
      —Da, râdeam de tine, pentru că, de frica a ceea ce ar putea spune alţii despre tine, ai aruncat piatra aia în femeie, deşi în inima ta erai revoltat de propria acţiune - dar râdeam şi de ceilalţi.
      —Cum aşa ?
      —Deoarece cazul lor era al tău.
      —Cum adică ?
      —Păi, erau şaizeci şi opt de oameni acolo, şi şaizeci şi doi dintre ei nu doreau să arunce cu pietre mai mult decât doreai tu.
      —Satana !
      —Oh, e adevărat ! Cunosc omenirea. E formată din oi. E guvernată de minorităţi, arareori sau chiar niciodată de vreo majoritate. Îşi înăbuşă sentimentele şi credinţele şi îi urmează pe cei câţiva care fac cel mai mult zgomot. Câteodată cei puţini şi zgomotoşi au dreptate, câteodată nu; dar nu contează, mulţimea îi urmează. Marea majoritate a omenirii, fie sălbatică sau civilizată, este în secret bună la suflet şi nu vrea să producă durere, dar în prezenţa minorităţii agresive şi fără de milă, nu îndrăzneşte să se impună. Gândeşte-te ! Un om bun îl supraveghează pe altul, şi se asigură că se ajută reciproc într-o nelegiuire care îi revoltă pe amândoi. Vorbind ca un cunoscător, ştiu că nouăzeci şi nouă dintr-o sută de oameni au fost cu toată hotărârea împotriva uciderii vrăjitoarelor la început, când prostia asta a fost fluturată de o mână de lunatici pioşi, acum mult timp. Şi ştiu că şi astăzi, după ani de prejudecăţi şi învăţături prosteşti, doar o persoană din douăzeci chiar pune suflet, cu sinceritate, la torturarea unei vrăjitoare. Şi totuşi, aparent toată lumea urăşte vrăjitoarele şi le vrea ucise. Într-o bună zi, o mână de oameni se va ridica de partea celalată şi va face mai multă gălăgie - poate chiar un singur om îndrăzneţ, cu o voce puternică şi o faţă hotărâtă o va face - şi într-o săptămână toate oile vor schimba direcţia şi-l vor urma, iar vânătoarea de vrăjitoare va ajunge la o bruscă încheiere.
      Monarhiile, aristocraţiile şi religiile, toate se bazează pe acest mare defect al speciei tale - neîncrederea individului în vecinul lui, şi dorinţa sa, de dragul siguranţei sau al confortului, de a fi bine văzut de vecin. Întotdeauna aceste instituţii vor rămâne şi vor înflori, şi vă vor opresa, insulta şi umili, pentru că sunteţi şi veţi rămâne sclavii minorităţilor. Nu a existat nici o ţară în care cei mai mulţi oamenilor să fie cu adevărat loiali oricărei din aceste instituţii.”

( Mark Twain, Străinul misterios, cap. 9 )

marți, 29 octombrie 2013

Urăsc creștinii?

Azi îmi vine să spun că urăsc creștinii.
Desigur, acesta ar fi un neadevăr, pentru că nu urăsc o categorie de oameni pe care nu îi cunosc. Nu pot face asta, pentru că mintea mea nu mă lasă. Poate am studiat prea mult dicționarul de erori logice.

Știți ce urăsc?


Urăsc incapacitatea oamenilor de a înțelege că fiecare om are dreptul de a-și alege religia, sau de a nu alege nici o religie,  și că este nepoliticos să încerci să îi îndeși concepțiile tale pe gât altuia, chiar dacă îi vrei binele. Și, mai ales, să încerci să i le îndeși pe gât amenințându-l, înjurându-l si calomniindu-l  Da, creștine, faptul ca îmi spui că toți ateii vin din familii dezorganizate și că probabil tata e bețiv și mama curvă nu mă va face brusc să îl iubesc pe hrisosul tău. Ce să-i faci?

Urăsc "educatia" dogmatică din școli și "dresajul" pe care l-am văzut deunăzi într-o grădiniță, unde copiii de 3-4 ani au fost duși "în pelerinaj" și puși să se târască prin biserică. Nu mi se pare nimic mai grețos decât a învăța omul de mic că este o creatură care nu merită alcteva decât să se târască în genunchi, flămândă, pentru ca apoi sa prmească "ceiuț și pâinică" de la un popă cu aspect de pedofil evadat. Video.

Urăsc felul în care "ortodocșii" si "sectarii", care, se presupune, se închină aceluiasi zeu, își bagă reciproc bețe în roate, și felul în care se bucura fățiș de faptul că partea adversă va ajunge în iad.

Urăsc felul în care mințile înghesuite ale unora dintre ei resping "știința" ca fiind a lui "Satana", și fac asta de pe laptop, înghițind un hap de antibiotice și ascultând la radio ceva emisiune creștină.

Urăsc conceptiile tribalistice din seria "Ești român, ești ortodox", urmate, invariabil de "dacă nu ești ortodox, pleacă din țara noastră", chestie zbierată cu fenezie de o mână de sociopati vocali, naționaliști pâna în adâncul oaselor si, în mod ironic, adeseori complet agramați.



Urăsc habotnicia scârboasă a celor care se târăsc în genunchi în jurul unor oase de mort, a celor care ling icoane și, chiar mai rău, îsi târâie copiii cu ei. Mă îngrețoșează rândurile de superstițioși care trec de-a bușilea pe sub icoane sau își freacă batiste si portofele de racle cu morți, bodogănind vrăji.

Urăsc să văd oameni în toată firea  care își "tratează" boli grave pe la mânăstiri, sau, mai rău încă, își ucid lent copiii refuzându-le tratamentul, dar făcându-le molifte. Urăsc să îi văd pe cei care, deși au mers totuși la spital, mulțumesc prietenului lor imaginar și nu medicului care s-a căznit ore în șir să îi scape.

Urăsc interesul unor oameni pentru  ce fac alții în dormitor și felul în care îi judecă pe toți cei care nu fac sex în modul preferat lor, fie că este vorba de zilele "aprobate" ale săptamânii, de poziții sau orificii "potrivite", de sexul marital sau extramarital sau de orientarea sexuală a vecinului. Sunt de părere că acest interes excesiv pentru organele genitale ale altora denotă probleme la creier.

Urăsc amestecarea religiei în legi și în drepturile omului. Urăsc faptul că sunt destui care mi-ar lua dreptul la liberă exprimare, dreptul la opinie și dreptul asupra propriului meu corp, ca să mă aliniez la regulile lor din epoca de bronz, dar care se bucură exact de acele drepturi pe care vor să mi le ia mie. Pentru că dreptul la opinie este bun doar atâta vreme cât opinia este identică cu a lor.

Urăsc părtinirea cu care, daca eu scot boxa pe balcon și le pun oamenilor ceva muzică clasică și un simpozion de poezie mă ia poliția, în timp ce popii își permit să deranjeze zilnic cu boxele lor cartiere întregi. Pentru că ei sunt mai egali decât alții.


Urăsc să văd cum tinerelul cantor agreseză o bătrânică să plătească cotizația la biserică din pensia ei care nu îi ajunge ca să se încălzeasca iarna, în timp ce preotul aceleiași biserici stă în casa parohiala cu încălzire în podelele de marmură.

Da, știu, nu toti creștinii sunt așa. Cunosc suficienți oameni de bun simț încât să nu generalizez. Dar, atâta timp cât oamenii de bun simț din toate cultele nu se dezic de bolnavi, de psihopați, de habotnici, simpla lor aderență la cult îi potențează pe acești scelerați care nu  vor nimic altceva decât o țară talibană, unde ei să facă regulile după cum "le șoptește lor dumnezeu" în cască. Cred că este în interesul nostru, al tuturora, ca acești bolnavi vocali să fie scoși din orice poziție în care pot influența pe cineva. Și nu se poate asta atâta timp cât "moderatul" și "omul de bun simț" îi protejează. Cred că e timpul, dragii mei, să le tăiem colacul și să îi lăsăm să înoate singuri.

duminică, 13 octombrie 2013

Diabolicul Satana

      Conform bibliei, Satana este mincinos; mai mult, este descris drept „tatăl minciunii”. ( în Ioan 8:44 ). Ne putem imagina o inteligenţă extraordinară, dar cu scopuri malefice; una care, mai târziu, în cartea Apocalipsei, va reuşi să inducă în eroare o mare parte a planetei.
      Deşi în biblie scrie despre şarpe ca animal, creştinii ne asigură că şarpele vorbitor din Geneză era chiar Satana în persoană. În acest caz, după ce dumnezeu a terminat de creat o lume perfectă lucrând din greu vreme de 6 zile, Satana a reuşit să… păi, să „dea dracului” toată perfecţiunea respectivă, şi să strice iremediabil tot ce dumnezeu a creat. Întrega biblie este doar povestea unui zeu care încearcă din răsputeri, dar eşuează de fiecare dată, să cârpească cumva ceea ce Satana a stricat cu un dialog scurt de câteva minute.
      În cartea lui Iov, dumnezeu şi Satana fac un pariu pe socoteala lui Iov: dumnezeu se arată sigur că, indiferent ce i-ar permite Satanei să-i facă bietului Iov, acesta va rămâne credincios. Dar în loc să-şi recite în continuare faimosul ”domnul a dat, domnul a luat”, după primele capitole Iov îşi schimbă poziţia, acuzându-l ( pe bună dreptate, de altfel ) pe dumnezeu că ar fi nedrept şi că l-ar fi pedepsit pe el, pe Iov, fără ca acesta să fi fost vinovat. Şi aici, câştigătorul pariului este Satana.
      Una peste alta, acest Satana pare a obţine cu uşurinţă victorii în „conflictul” dintre el şi dumnezeu, conflict care, cel puţin în Vechiul Testament, aminteşte mai degrabă de o partidă amicală de şah între cei doi, cu oamenii pe post de pioni, decât de o luptă adevărată.
      Spre deosebire de imaginea dracilor din multe poveşti din folclor, draci care amintesc mai degrabă de trollii şi căpcăunii din alte mitologii - namile puternice dar teribil de stupide şi lesne de păcălit de eroi, Satana cel descris în creştinism este un personaj cu-adevărat machiavelic, calculându-şi cu atenţie acţiunile pentru a obţine scopurile urmărite.
      Şi totuşi…
      Şi totuşi, acest „tată al minciunii”, acest maestru al manipulării, un personaj care, conform legendelor non-biblice ale creştinilor, a reuşit să corupă oameni dar şi îngeri, această şiretenie… diabolică, aş putea spune, e atât de transparentă ! acţiunile lui sunt atât de uşor de „mirosit” de către Creştinii Adevăraţi™ !
      Cel puţin asta este impresia pe care mi-o produc deseori creştinii când discută cu ateii. Viclenia extraordinară care îi este atribuită nu-i e de nici un folos atunci când un Creştin Adevărat e pus în faţa vreunei afirmaţii cu care nu e de acord. El, Creştinul, o va identifica instantaneu: „vicleşug de-al Satanei care vrea să mă ducă-n ispită !”
      Ah, cu câtă precizie îi sunt recunoscute faptele ! şi cât de lipsit de orice dubiu e Creştinul nostru ! În momentul în care află, de pildă, despre fosilele şi izotopii radioactivi, el ştieimediat: au fost plantate de Satana pentru a păcăli oamenii de ştiinţă; la fel, în secunda în care e pus în faţa uneia dintre numeroasele contradicţii biblice, va şti iarăşi imediat: e opera Satanei ! Continuarea discuţiei este inutilă: orice alte dovezi suplimentare sunt şi ele lucrări satanice, care doar îi confirmă opinia.
      La fel, orice opinie raţională nu este decât „minciună satanică”, pentru că toţi cei ce nu-i împărtăşesc exact setul de convingeri sunt şi ei, la rândul lor, cu minţile rătăcite de acelaşi Satana. Concluzia e simplă, dar defel strălucită pentru creştinii care văd o pereche de corniţe în spatele oricărei discrepanţe a religiei lor: Satana a reuşit a păcăli miliarde de oameni, a corupt, zice-se, o treime dintre îngeri într-o rebeliune împotriva dumnezeului, a fost şi este o problemă majoră pentru creaţia divină, dar e o joacă de copil pentru Creştinul nostru să-i reziste: e mai priceput decât miliarde de oameni, decât îngerii, ba chiar i-ar putea da câteva sfaturi înţelepte dumnezeului.
      O asemenea persoană care prezintă combinaţia de opacitate la argumente, naivitate şi credulitate faţă de dogmele oficiale, şi aroganţa auto-indusă că el, doar el deţine Adevărul Suprem… e cel mai uşor de indus în eroare şi de manipulat. Dacă acest personaj malefic supranatural chiar ar exista, tocmai aceşti creştini i-ar fi cele mai facile victime.
      Dragi creştini, Satana nu este un „Joker” pe care să-l scoateţi la-naintare de fiecare dată când nu aveţi argumente şi dovezi, deşi probabil că invocarea unei forţe malefice care doreşte să inducă în eroare şi produce dovezi false este o raţionalizare excelentă pentru protejarea de disonanţele cognitive dintre credinţă şi realitate.
      Dacă chiar credeţi că Satana vă pândeşte la orice pas, amintiţi-vă că e vorba despre un personaj extraordinar de inteligent, capabil să inducă în eroare pe oricine, şi mai mult decât dispus să folosească psihologia inversă:

      Altfel spus, când vă mai simţiţi tentaţi să invocaţi scuza „Satana !”, amintiţi-vă că poate asta e ceea ce aştepta Satana să faceţi… cu alte cuvinte, îi faceţi voia !

Notă: autorul acestui acest text nu crede în dumnezei, nici în draci.
Descrierea personajelor se bazează pe biblie şi pe relatările celor ce cred în dumnezei, în draci, şi în acurateţea bibliei.
Întregul articol trebuie văzut ca o analiză literară a unui basm; se poate face caracterizarea lui Făt-Frumos, a lui Greuceanu sau a Zmeului cel Mare pe baza unor poveşti, fără a fi nevoie ca cel ce o face să creadă că Făt-Frumos şi Zmeul ar fi persoane reale.

luni, 23 septembrie 2013

"Oamenii ăștia nu merită să trăiască!"


Ieri, 22 septembrie, doi bărbați au decis să pună pe ei veste explozive, să meargă în fața unei biserici din orașul pakistanez Peshawar, să aștepte până când se termină slujba și oamenii ies din biserică și să se detoneze. Mai mult de o sută de oameni au fost răniți și 78 alții au murit, deoarece au îndrăznit să nu aibă aceeași religie cu cei doi indivizi.


Grupul militant TTP Jundullah, grup care e afiliat talibanilor, și-a asumat responsabilitatea, sau, în mintea lor bolnavă, "meritul" pentru această acțiune.
"Erau dușmanii Islamului, deci sunt țintele noastre." A spus purtătorul lor de cuvânt, Ahmed Marwat,  despre bărbații, femeile și copiii răniți și uciși astăzi, dar și despre cei care au scăpat teferi, dar nu pentru multă vreme:
"Vom continua atacurile asupra ne-musulmanilor de pe teritoriul pakistanez."


Nu este, în nici un caz prima sau ultima astfel de acțiune a extremiștilor musulmani suniți care își îndreaptă ura împotriva creștinilor, sufiților și șhiiților. În 2009, 40 de case și o biserică au fost incendiate de o mulțime de 1000 de musulmani în orașul Gojra, din provincia Punjab. Cel puțin șapte creștini au fost arși de vii. Alți șaptisprezece au fost uciși în cursul unui atac în  Bahawalpur în 2001.
Chiar acum, în Kenia, încă se mai caută victimele unei situatii cu luare de ostateci, condimentată cu grenade și arme de asalt și urmată, bineînțeles, de o detonare: până acum s-au recuperat 68 de cadavre și au fost salvați 178 de răniți.


Nu, nu cred ca musulmanii sunt toți niște sălbatici criminali și capabili de atrocități, cum nu cred nici că toți creștinii sunt niște creiere slabe și încuiate. Dar v-am mai spus în multiple ocazii că cei infectați cu acest virus memetic numit religie, fie ei chiar și oameni buni și inteligenți în orice alt domeniu, pot fi transformați de religie în niște bestii, cu sau fără voia lor
Avem oameni care  vor să își slujească zeul, care vor sa salveze lumea, care vor ce e mai bine pentru familia lor, dar care aleg să facă asta prin crime, atacuri, distrugeri și mutilări. Uneori, prin mutilarea propriilor copii, tăindu-le bucăți din organele genitale. Sau ucigându-și fiica sau nevasta cu pietre. Și privind lucrurile astea, am avut, inițial, reacția pe care o aveti mulți:



"Oamenii ăștia nu merită să trăiască!"


Mi se încrânceneaza carnea pe mine gândindu-mă câte crime monstruoase s-au comis și se comit încă în numele religiei, fie că această religie e una mistică, precum religiile abrahamice sau religiile antice, ori ori o religie de stat, cum sunt fascismul și comunismul. Desigur, sunt religii care reunesc aspectul statal si cel mistic, precum comedia din Koreea de Nord, unde președintele îsi păstreaza funcția și după moarte.
Nu e greu să mă îngrețoșeze Inchiziția, măcelărirea "ereticilor", progromurile, holocaustul și alte manifestări ale gândirii dogmatice sintetizată în "Noi avem dreptate și cine nu recunoaște asta trebuie sa moară" sau "cine nu e din tribul nostru trebuie distrus".
Nu e greu să ți se întunece privirea de furie, gândindu-te la ceremonii în care, una dupa alta, sute de fetițe sunt mutilate genital cu cuțite pentru a ajuta la "păstrarea puritatii", unde este o practica curentă să tai bucăți din penisul unui băiețel și, mai mult, ca un bătrân zăbălos să oprească sângerarea cu gura, unde cretini care au dreptul de a purta arme împușcă medici pentru că ei sunt "pro-life", unde copiilor li se refuză tratamente medicale care le-ar putea salva viața pentru că părinții aderă la un cult cretin, unde violul e vina victimei și crima este justificată prin comandă divină. Și nu, nu puteți justifica enormitatile astea prin obosita sintagmă "diversitate culturală", nici prin noțiunea cretină de "relativism moral". Nu se aplică. În mod obiectiv este vorba de atrocități, de suferința și de acțiuni care afectează negativ o altă persoană.
"Deci oamenii ăștia nu merită să trăiască!"
Nu, dragii mei. Nu. Oamenii ăia nu merită să moară. Ei sunt cei care îi ucid pe alții pentru că nu aderă la reigiile lor pașnice și pline de iubire, nu noi. Știți ce merită? Merită să îi apuce disperarea văzând cum educația și prosperitatea le iau de sub nas posibilii acoliti, aceștia devenind prea inteligenți pentru a le mai cădea sub ghiare. Merită să trăiască în țări seculare, unde populatia educată practică liber și doar dacă vor forme de spiritualitate care nu includ rănirea și măcelărirea altor oameni. Și merita să trăiască după gratii, și să vadă asta doar la televizor.

Majoritatea musulmanilor nu sunt descreierați. Sunt doar un popor needucat, care crede că mutilarea genitala e o parte valoroasă din cultura lor, dar care pot sa învețe că nu este așa. Sunt un popor care poate să învețe anume valor vestice compatibile culturii lor și sa trăiasca în pace cu cei din jur, așa cun trăiesc musulmanii din Dobrogea.

Majoritatea creștinilor nu sunt niște limitați anti-libertăți personale și anti-știintă. Chiar și dintre cei intens practicanți ("multumim lui dumnezeu" că nu mai sunt prea mulți), marea majoritate sunt doar, repet, needucați care cred că fac bine negând realitatea și încercând să își impună moralitatea schilodită asupra altora.

Acești moderați nu fac, cu mâna lor, nici un rău. Sunt oameni normali, buni, dar care au niște chichițe urâte, induse de societatea în care trăiesc. Problema cu ei este că, prin tăcerea lor, prin liniște lor sfioasă atunci când vorbește un "leader spiritual", ei acordă unei a doua categorii un sprijin tacit și asumat mai degarbă decât oferit.

Trăind între acești moderați sunt niște oameni profund bolnavi, profund infectați de idei nocive care, poate, au accentuat o boală psihică ce nu avea, inițial, nicio legătură. Aceștia sunt, fără metafore și făra ocolișuri, oameni bolnavi, care trebuiesc adunați si tratați. Religia, în starea ei patologică, este un element periculos, care trebuie ținut sub control. Și asta trebuie să facem și noi, pe cât putem, nu doar guvernul.

Cum? Ce naiba putem face noi?

Nu multe, singuri. În Kenia și Pakistn guvernul trebuie sa se lase de negocieri de pace și sa spulbere, la propriu, daca e nevoie, cuiburile talibane. Nu știm dacă asta se va întâmpla, în special în Pakistan. Noi, însă, în loc să urlăm că musulmanii, toți, indiferent de vină sau implicare, sunt niște monștri și ca toți creștinii sunt niște babuini needucați, ar trebui să ne reorientăm eforturile nu spre revoltă facilă, ci spre o forma nouă și interesantă de revoltă: un război al informației.

Nu este ceva nou să văd creștini moderați ridicând vocea, la nevoie, împotriva abuzurilor unor extremiști. Un număr șocant de mic de americani evanghelici sunt de-acord, de exemplu, cu ilegalizarea avortului si a contraceptivelor, propusă în repetate rânduri de către extremiștii locali. Dimpotrivă, o americă majoritar creștină votează mereu și mereu pentru libertate, toleranță și echitate. Mi s-a părut șocant zilele astea să văd cu ce opozitie creștină s-au confruntat extremiștii creștini, atunci când au încercat să își impună preceptele absurde asupra populației. În mod echivalent, un numar imens de mic de musulmani susține acțiunile extremiste ale talibanilor și ale altor grupări criminale. Ați uitat de lanțul uman pe care l-au făcut musulmanii în jurul creștinilor adunați la slujbă? De ce s-a întâmplat asta? Pentru că, deși din "triburi" diferite, cele două grupuri de oameni s-au văzut ca ceea ce sunt: alți oameni, vecini, prieteni. Și exact asta trebuie să ne învățăm unul pe celălalt. Nu fizică atomică, ci faptul că cel de lângă noi, deși are alte opinii, alte conceptii, altă filozofie, e întâi de toate om, rudă a noastră, Și că trebuie să ne protejăm reciproc de cei care sunt, cu adevărat, din alt "trib": "tribul" celor care nu au respect pentru oameni, ci pentru conceptii, tribul celor dispuși sa îi ucidă pe cei care sunt de o altă opinie, tribul celor dezumanizați.

Până una alta, aveți grijă de voi, și de aproapele vostru. Și fie ca din ce în ce mai mulți oameni sa vă devina "aproape".

 Creștini egipteni, construind un "zid uman" pentru a-și proteja vecinii musulmani de un eventual atac, în timpul revoltelor din Egipt.
Reversul medaliei: musulmani egipteni, "zid uman" pentru protecția vecinilor creștini în timpul slujbei. 

joi, 19 septembrie 2013

Să vorrrbim precum pirrraţii !

„In the beginning was the Word,
and the Word was "Arrrgh !"
( „La început a fost Cuvântul
iar Cuvântul a fost „Arrrgh !"
” )
—PIRATICUS 13:7


      Se pare că cineva a spus la un moment dat „Am vrut să mă fac ateu, dar am lăsat-o baltă - nu au nici o sărbătoare !”. Acest cineva era Henny Youngman, printre altele comediant. Nu ştiu dacă replica era intenţionată să fie serioasă, dar oricum, de când Henny a făcut afirmaţia, situaţia s-a schimbat.
      Există un calendar ştiinţific în care se expune câte o descoperire ştiinţifică, sau naşterea vreunui savant renumit, pentru fiecare zi din an. Întrucât de multe ori ateismul şi cultura ştiinţifică mai ridicată sunt de obicei reunite în aceleaşi persoane, date demne de memorat din istoria ştiinţei, ca de pildă 12 februarie sau 25 decembrie, pot oferi un motiv pentru o reuniune ateistă.
      20 mai, ziua „Să-l desenăm pe Mohamed”, o zi în care umorul şi libera exprimare au împins cu un pas înapoi intoleranţa mulsumană, sau 30 septembrie, „Ziua Blasfemiei”, care marchează confruntarea dintre intoleranţa religioasă şi dreptul la libera exprimare, sunt alte zile cu o importanţă deosebită pentru mişcarea ateistă.
      Iar 19 septembrie este „Ziua «Vorbiţi Precum Un Pirat»”, o zi dedicată Piraţilor, oameni consideraţi sfinţi în religia pastafariană, şi sărbătorită prin imitarea vorbirii unui pirat ( ce-i drept, unul teribil de romanţat ), prin prelungirea literei R în toate cuvintele care o conţin, şi adăugarea interjecţiei „Argh !” la câteva fraze.
      Ce ciudat ! de ce-ar susţine ateii o asemenea religie ? Să vedem întâi istoria pastafarianismului.
      În anul 2005, în Kansas, s-a pus în discuţie varianta introducerii creaţionismului ( mai exact, a Intelligent Designului ) drept „teorie ştiinţifică” care să fie predată în şcoli. Printre cei ce s-au opus acestei iniţiative, a fost şi un oarecare Bobby Henderson, care a conceput o scrisoare deschisă adresată comitetului care trebuia să decidă în privinţa programei şcolare. Aici, Henderson a descris o religie inventată atunci de el, credinţa în „Flying Spaghetti Monster”, sau FSM ( „Monstrul Zburător de Spaghete” ), şi revendica timp egal de predare în şcoli a mitului lui, alături de creaţionismul creştin: „e la fel de valid precum designul inteligent !”, explica Bobby Henderson.
      Conform acestei religii-parodie, FSM, care a creat Universul în urma unei beţii grozave, este o entitate invizibilă şi nedetectabilă, şi arată precum „o porţie de spaghete cu chiftele” ( de unde şi numele ):

      Scrisoarea conţinea şi alte „argumente” care susţin legitimitatea credinţei, argumente copiate după cele creaţioniste, şi bazându-se pe aceleaşi erori: argumentaţie circulară, ipse dixit, selecţie observaţională, şi altele.
      Una dintre afirmaţiile lui Henderson a fost legată de piraţi: conform pastafarianismului, piraţii au fost oameni sfinţi, care colindau lumea împărţind bomboane copiilor, dar au fost persecutaţi şi ucişi, iar imaginea lor a fost modificată de „inamici” ( Henderson atingând astfel şi nonfalsifiabilitatea unei ipoteze ). Drept „consecinţă”, temperatura globală a crescut. Şi există şi un grafic al numărului de piraţi corelat cu temperatura: cu cât numărul lor scade, cu atât temperatura creşte. Bazându-se pe această idee, pastafarienii au transformat piraţii într-un simbol pozitiv, şi de aceea ziua „sfântă” a pastafarienilor este dedicată piraţilor.
      Scopul scrisorii a fost evident: faptul că o idee este într-o oarecare măsură coerentă, şi oferă scuze şi raţionalizări pentru părţile mai slabe, nu o face în nici un caz ştiinţifică. Exact aceleaşi criterii care fac din pastafarianism o idee absurdă fac şi din creaţionism o poveste la fel de absurdă. Totodată, creaţioniştii se străduiesc a crea impresia unei false dihotomii între teoria ştiinţifică a evoluţiei şi povestea unei anumite religii. Dar nu există un motiv pentru a favoriza creaţionismul creştin în defavoarea miturilor altor religii. Dacă în şcoli începe a se preda o legendă drept ştiinţă, atunci se deschide calea şi pentru alte legende şi basme.
      În cele din urmă, opoziţia părinţilor şi a oamenilor de ştiinţă, ca şi legislaţia existentă, au scos creaţionismul din şcolile Kansasului, dar ideea Monstrului de Spaghete Zburător a prins la publicul larg, şi în prezent sunt sute de mii, poate chiar peste un milion de persoane care se declară adepţi ai pastafarianismului. De asemenea, Bobby Henderson a extins mitul, scriind o întreagă Evanghelie a Monstrului de Spaghete Zburător [link spre pdf], în care elaborează şi extinde cu mult mai multe detalii descrierea iniţială.
      Pastafarienii nu iau în serios cu adevărat religia FSM; majoritatea pastafarienilor sunt atei; există mai multe motive pentru care această „religie” are acest succes, şi este atât de frecvent folosită. Una dintre cauze este amuzamentul pe care-l produce. Un alt motiv, poate mai puţin nobil, dar lesne de înţeles, este cel produs de plăcerea unui ateu sătul de discuţii în care religioşii ignoră logica, care are ocazia de a trece în tabăra ilogicii, şi să îşi susţină credinţa în FSM cu exact aceleaşi argumente ca cele atât de des folosite de credincioşi. Dar în spatele amuzamentului este ceva mai profund.
      Atunci când credinţele lor sunt combătute logic, credincioşii intră automat în defensivă. Memeplexul religiei permează toate aspectele vieţii credinciosului contaminat, de la convingerile privind consecinţele acţiunilor sale sau viaţa de după moarte, la decizii aparent minore privind vestimentaţia sau mâncarea de mâine. Astfel, acceptarea de către religios a unui argument antiteist implică faptul că religiosul a investit enorm de mult timp şi resurse într-un scop inutil. Dacă religiosul nu e înzestrat cu onestitate, cu dorinţa de a afla adevărul chiar dacă acesta e neplăcut, şi cu suficientă putere pentru a rezista gândirii deziderative, atunci alternativa respingerii argumentului fără a-l analiza este întotdeauna mai ieftină din punct de vedere emoţional.
      Confruntaţi cu propriile argumente, dar de data asta aduse pentru a sprijini o altă religie, credincioşii cei mai convinşi nu au nici un fel de probleme în a remarca imediat că argumentele respective sunt găunoase. Când e prezentat cu o religie ( aparent ) diferită, mecanismele mentale defensive nu intră în acţiune; credinciosul va remarca cu uşurinţă erorile altei religii, şi, dacă încearcă să explice pastafarianului de ce argumentele în favoarea Monstrului sunt eronate, există o şansă destul de mare să realizeze că exact aceleaşi argumente sunt folosite şi de el, de credincios, atunci când îşi prezintă propria credinţă. Poate dura mult timp ca această disonanţă cognitivă să îşi facă simţite roadele; sistemul „imunitar” al memei poate opri introspecţia pe această temă; religiosul îşi poate inhiba chiar gânditul la FSM, ca „gânduri plantate de Satana, pentru a-i testa credinţa”, sau „a-l pierde”. Şi totuşi religiile parodie, precum pastafarianismul sau „biserica Inorogului Roz Invizibil”, au şansa de a lovi într-un punct sensibil, un punct pe care logica rece şi goală nu reuşeşte să îl ajungă, tocmai pentru că acel punct nu este ancorat în raţional, ci în emoţional.

      Aşadar, pentru că astăzi este Ziua «Vorbiţi Precum Un Pirat», să ne bucurrrăm şi să ciocnim un paharrr de grrrrog pentrrru Monstrrrul de Spaghete Zburrrător ! Lăudate să-i fie apendicele Lui !

      Ramen !

luni, 9 septembrie 2013

Călugăriţele şi moralitatea

      Am în faţa ochilor un terariu în care domiciliază trei călugăriţe, două femele şi un mascul.
      Întrucât nu a început încă perioada împerecherii, masculul este, cel puţin deocamdată, ferit de pericolul de-a fi decapitat şi consumat de vreuna dintre femele. Şi, întrucât am grijă să aprovizionez terariul cu suficient de multe lăcuste şi fluturi pentru a menţine locuitorii destul de sătui, proverbialele tendinţele canibalistice care au făcut din specia călugăriţelor un simbol macabru nu se manifestă.
      Dimensiunea redusă a terariului defavorizează foarte mult prăzile - oriunde s-ar deplasa, una dintre călugăriţe se află prin apropiere, şi este cu ochii pe ţintă. Mai ales mişcările prăzii atrag atenţia micilor prădători.
      Şi de aici apare o dilemă: dacă o lăcustă se mişcă într-un colţ al terariului, călugăriţele încep imediat a se îndrepta spre ea, până când ajung suficient de aproape pentru a o agăţa cu ghearele membrelor anterioare. Dar dacă o călugăriţă se mişcă prin terariu, celelalte două îi pot arunca eventual o privire fugară, dar apoi o ignoră. Fireşte, dacă ar fi lăsate flămânde, s-ar ucide şi mânca reciproc. Însă, dacă nu sunt înfometate, nu atacă decât prăzi din alte specii. Chiar şi în cadrul unei specii renumite pentru canibalism, în care canibalismul sexual este aproape obligatoriu, indivizii preferă să vâneze alte prăzi, nu semeni de-ai lor.
      Aş fi curios să aflu de la cei ce susţin că moralitatea umană este „dată de dumnezeu”, cum ar putea explica această toleranţă a micilor „criminale”. Şi au de ales dintre trei variante posibile:

      Fie au avut şi călugăriţele un Moise al lor care să fi primit nişte tăbliţe fermecate, cu instrucţiunea „să nu-l ucizi pe seamănul tău, nici să nu-l mănânci… decât dacă ţi-e foame sau dacă faci sex cu el !”. Oare să fi experimentat dumnezeu o proto-moralitate la călugăriţe, înainte de-a o mai cizela puţin şi-a o da omului ?

      Fie aceste gâze au un instinct de atenuare a agresivităţii faţă de indivizii din aceeaşi specie care poate inhiba instinctul de vânătoare în mod natural, dar acest instinct de inhibare îi lipseşte omului, şi a fost necesar să i se „predea” lecţia asta sub formă de tablete. Doar că implicaţia acestei variante ar fi că omul este inferior până şi călugăriţei, din punct de vedere al moralităţii ! Într-adevăr, dacă creştinii insistă că e necesar ca un zeu să spună oamenilor că „e greşit a ucide !”, pentru că altfel oamenii „şi-ar da în cap unii altora”, concluzia ce reiese este că singur, fără ajutorul acestui zeu, omul nu ar fi ajuns cu moralitatea nici măcar la nivelul unor insecte canibale. Ciudat mod de-a revendica superioritatea morală !

      Fie trebuie să admită că într-adevăr majoritatea fiinţelor reuşesc să-şi recunoască semenii, şi atunci când au de ales, evită să atace indivizii din aceeaşi specie. Doar că ceea ce este doar un instinct de atenuare la insecte trebuie să devină, la fiinţele cu un sistem nervos mult mai complex, un întreg sistem moral. De exemplu, la primate găsim manifestări mult mai puternice ale unor principii morale avansate, considerate până nu demult ca fiind exclusiv umane: altruismul unui cimpanzeu sătul, care colaborează cu un altul, flămând, pentru a-l hrăni; empatia cimpanzeilor faţă de un confrate de-al lor, sau spiritul echităţii, manifestat de mai multe specii de primate care refuză o răsplată inferioară, dacă văd că o altă maimuţă a primit, ca răsplată pentru aceeaşi sarcină, o bucăţică de hrană mai gustoasă… dar nu doar atât: în unele cazuri, cea care a primit bucata mai bună o va refuza şi ea, din solidaritate cu cea care a fost nedreptăţită; maimuţele Rhesus preferă să flămânzească decât să atingă cutia cu hrană şi astfel să electrocuteze o altă maimuţă.

      Aşadar, dragi creştini, dacă o simplă insectă a reuşit să „conştientizeze” că e de preferat să nu îşi atace semenii, de ce vi se pare atât de incredibil că omul, cu un intelect mult mai complex, să fi dezvoltat în mod natural aceleaşi instincte ? De ce mai este necesar un zeu care să interzică uciderea aproapelui şi să recomande altruism şi empatie, când exact aceleaşi caracteristici se regăsesc, mereu şi mereu, în întregul regn animal ?

miercuri, 4 septembrie 2013

Peşti, maimuţe şi taxonomie

      Am purtat deseori discuţii cu creaţionişti care par teribil de deranjaţi de idee că „omul s-ar trage din maimuţă”. De altfel, înrudirea cu maimuţele pare a fi principalul motiv de opoziţie la teoria evoluţiei.
      „Dacă omul n-ar fi cunoscut cimpanzeul, ar fi acceptat mai uşor propria origine”, a scris Lorenz.
      Vai ! Dintre toate speciile posibile, tocmai maimuţa, acest „măscărici” al junglei ne este ruda cea mai apropiată ! Sau… sau poate tocmai pentru că arată atât de similar omului, şi totuşi e suficient de diferită încât să fie recunoscută ca „bestie”, pentru că, în momentul în care o vede, oricine realizează că fiinţa respectivă este o legătură care îi demonstrează înrudirea cu celelalte animale, poate de asta maimuţa a fost percepută dintotdeauna ca un soi de imitator, de „bufon” ?
      Probabil că dacă singura primată existentă azi ar fi fost Homo sapiens, dacă celelalte primate ar fi dispărut în decursul timpului, iar cea mai apropiată rudă în existenţă a speciei noastre ar fi fost lemurienii, sau Colugo, care sunt mult mai „animalice” şi nu au prea multe trăsături umane, teoria evoluţiei nu ar fi întâmpinat atâta opoziţie.
      Dar, chiar şi fără a ne apropia de creaţionişti, printre persoanele care cunosc măcar în mare teoria evoluţiei, şi îi acceptă concluziile, o confuzie legată de originea omului:
   „Omul nu se trage din maimuţă, ci are un strămoş comun cu acestea !”,
este de obicei răspunsul standard la afirmaţia creaţionistă menţionată iniţial.
      Dar… cine este acest strămoş comun ? Indiferent că e vorba de strămoşul comun dintre om şi cimpanzeu, de Lucy, sau de alt strămoş, cum ar trebui acesta clasificat ?
      Înainte de toate, ce este o maimuţă ? Termenul este un sinonim pentru infraordinul Simiiforma, care conţine două parvordine: Platyrrhini ( maimuţele din Lumea Nouă ), în care sunt incluse primatele din America de Sud, şi Catarrhini ( maimuţele din Lumea Veche ), la rândul lui împărţit în Cercopithecidae ( maimuţele mai „primitive” din Africa şi Europa - babuini, macaci, cercopiteci ), Hylobatidae ( giboni ) şi Hominidae, care conţine maimuţele antropoide: orangutanul, gorila, cimpanzeul… şi omul:

      Ca o paranteză, pentru a complica problema, în limba engleză „Monkey” se referă la maimuţele „inferioare”, cele cu coadă - Platyrrhini şi Cercopithecidae, iar pentru Hylobatidae şi Hominidae se foloseşte cuvântul „Ape”. Astfel, cine încearcă a echivala „maimuţa” cu „Monkey” va avea surpriza să descopere că există şi maimuţe care sunt „Apes”.
      În taxonomie, toţi descendenţii unei categorii vor fi incluşi în acea categorie. De aceea, ar fi important de stabilit care este strămoşul comun dintre Catarrhini şi Platyrrhini. Dacă acesta a fost o maimuţă Monkey, atunci toţi descendenţii lui vor fi maimuţe. Şi e simplu de demonstrat că [X] a fost o maimuţă: dat fiind că atât Platyrrhini cât şi ( cel puţin o parte a ) Catarrhini conţin „Monkeys”, e necesar ca strămoşul comun să fi avut aceste caracteristici definitorii pentru „Monkeys”. Aşadar, strămoşul Catarrhinilor fiind „Monkey”, rezultă că toţi descendenţii lui sunt „Monkeys”, şi deci „Apes” sunt doar o subcategorie a „Monkeys”.

      Încă o dată, în clasificarea taxonomică, toţi descendenţii unei categorii vor fi incluşi în acea categorie. De pildă, toţi descendenţii strămoşului comun al Monotremelor ( ornitorinc şi echidnă ) şi al subclasei Theria ( grupa care conţine marsupialele şi placentarele ) vor fi mamifere. Nu contează cât de mult timp va trece, nu contează prin ce schimbări va trece, orice descendent al mamiferelor va fi clasificat tot ca mamifer. Şi, la fel, toţi descendenţii unei maimuţe vor fi, la rândul lor, maimuţe.
      Dar şi în română, de obicei maimuţele sunt definite făcându-se referire la „toate primatele Simiiforme… cu excepţia omului”. Şi aici apare problema, între semantica din DEX şi taxonomie. Poate că dicţionarele şi oamenii de rând se referă la toate Simiiformele mai puţin o specie, sau un gen… dar în biologie, lucrurile funcţionează altfel.
      Singurele clasificări valide, reprezentând istoria evoluţionară, sunt cele care se referă la grupurile monofiletice: „X şi toţi descendenţii săi”. Etichetele parafiletice care se referă la „X şi unii dintre descendenţi, cu excepţia unui grup” sunt clasificări care exclud în mod arbitrar o parte a descendenţilor, şi, deşi asemenea grupări parafiletice pot fi uneori utile, în majoritatea cazurilor sunt evitate de biologi, şi nu sunt folosite decât în anumite scopuri specifice, de pildă pentru uşurarea unor analize ( de exemplu, grupa paricopitatelor este parafiletică, întrucât exclude Cetaceele, care sunt şi ele unul dintre descendenţii aceluiaşi strămoş comun ) şi în nici un caz în stabilirea încadrării unei specii.
      Revenind la problema încadrării omului, este greşit să spui că „omul şi maimuţele de astăzi au un strămoş comun”. Pentru că… nu au. Cel puţin, nu au un strămoş comun, ci mai mulţi. Omul şi Platyrrhinele au un strămoş comun, acel [X]. Totodată, omul şi Cercopithecidaele au un strămoş comun - dar de data asta, e vorba de [Y]. De asemenea, omul şi Hylobatidaele au un strămoş comun - [Z]. Şi omul şi cimpanzeul au un alt strămoş comun, (A).
      Asta pentru că linia de descendenţă a omului nu s-a separat de linia maimuţelor precum linia Tarsienilor, înainte ca ramura maimuţelor să dezvolte caracteristicile definitorii pentru maimuţe, ci a derivat mult după separarea diverselor specii de maimuţe. Dar asta înseamnă că acel strămoş comun om-cimpanzeu, (A), a fost tot o maimuţă. Aşadar… da, omul chiar se trage din maimuţă. Şi totodată este, la rândul lui, o maimuţă.
      Nu am văzut niciodată discuţii privind încadrarea omului în rândul vertebratelor: dat fiind că posedă coloană vertebrală, craniu şi mandibulă, încadrarea lui Homo sapiens printre vertebrate nu poate fi negată. La fel, omul este şi un mamifer, pentru că naşte pui vii şi îi hrăneşte cu lapte… sau cel puţin, posedă caracteristica biologică necesară: glanda mamară..
      S-ar putea spune că „omul şi vertebratele de astăzi au un strămoş comun”, şi ar fi la fel de corect, sau mai bine zis la fel de greşit. Un strămoş comun ? e acelaşi strămoş comun şi între om şi sturioni, ca şi între om şi păsări sau între om şi cimpanzeu ? Nu, evident. Vertebratele s-au diversificat enorm, şi există milioane de strămoşi comuni între diferitele linii de descendenţă. Dar existenţa unui strămoş comun între om şi alte vertebrate nu exclude omul dintre vertebrate. Dimpotrivă, faptul că strămoşul comun era la rândul lui o vertebrată include omul printre vertebrate. La fel, omul şi mamiferele de astăzi nu au un strămoş comun, ci mult mai mulţi, şi pentru că aceşti strămoşi au fost la rândul lor mamifere înseamnă că omul este şi va rămâne şi el un mamifer.
      Exact din acelaşi motiv, omul şi maimuţele de astăzi au strămoşi comuni, la rândul lor maimuţe, şi deci biologic omul este o maimuţă.

      Şi, dacă tot am menţionat peştii, să aruncăm o privire şi asupra a ce este un peşte. În mod normal, oricine poate recunoaşte un peşte: este un animal acvatic, cu branhii, de obicei cu pielea acoperită cu solzi, cu membre transformate în aripioare înotătoare. Simplu, nu ?
      Nu.
      Şi asta datorită aceleiaşi probleme cu grupurile parafiletice. Toţi peştii descind din acelaşi strămoş comun. Problema este că definiţia de mai sus exclude o anumită grupă, desprinsă din peşti, or, pentru a vorbi despre grupul monofiletic al peştilor, e necesar să includem toţi descendenţii.
Peştii sunt împărţiţi în trei mari grupe:

      Până aici e simplu. Doar că din Sarcopterygii ( grupă care include Coelacanţii şi peştii dipnoi sau peştii cu plămâni ) a derivat o altă linie, una care include toate tetrapodele: amfibienii, reptilele, dinozaurii şi mamiferele. Din punct de vedere genetic, coelacantul este mai apropiat de reptile şi de mamifere decât de caras şi de ştiucă. Iar dacă introducem şi peştii cartilaginoşi în discuţie, diferenţele genetice dintre rechini şi peştii osoşi sunt şi mai mari. Folosirea acelaşi termen, „peşte”, atât pentru peştii cartilaginoşi cât şi pentru cei osoşi anulează aceste diferenţe, implicând o falsă apropiere între grupele cele mai diferite dintre toate vertebratele !
      Aşadar, grupa peştilor este una parafiletică, şi deci inutilă taxonomic, pentru că definiţia peştelui exclude tetrapodele. Tocmai de aceea, biologii nu mai fac referire la vechea clasă „Pisces”. Termenul de „peşte” nu mai are sens în clasificările biologice.
      Pentru cineva care vorbeşte din perspectivă non-biologică, termenul este perfect acceptabil. Dar atunci când discuţia se referă la biologie, folosirea termenului „peşte” nu este acceptată, decât dacă fie se specifică că se referă la "grupa parafiletică care exclude tetrapodele”, fie e considerat sinonim cu „vertebrat”.
      Înţelegerea mai bună a teoriei evoluţiei, şi înlocuirea clasificării lineene, bazată pe un model creaţionist şi împărţind în grupe statice, separate şi neînrudite, cu taxonomia modernă, bazată nu pe caracteristici subiective, ci pe diversificarea diferitelor forme de viaţă aşa cum s-a produs ea în realitate, ne permite să ne găsim astăzi locul în marele arbore al vieţii: omul, ca toate tetrapodele, este un descendent al peştilor. În măsura în care termenul de „peşte” mai poate avea vreun sens, omul este un peşte; de asemenea, omul este descendentul unei maimuţe, şi deci a fost, este şi va rămâne o maimuţă.

marți, 18 iunie 2013

Suntem Varelse. Mi-e frică de noi.


"...Demosthenes' History of Wutan in Trondheim...The Nordic language recognizes four orders of foreignness. The first is the otherlander, or utlanning, the stranger that we recognize as being a human of our world, but of another city or country. The second is the framling... This is the stranger that we recognize as human, but of another world. The third is the raman, the stranger that we recognize as human, but of another species. The fourth is the true alien, the varelse, which includes all the animals, for with them no conversation is possible. They live, but we cannot guess what purposes or causes make them act. They might be intelligent, they might be self-aware, but we cannot know it. "
Orson Scott Card, Speaker for the Dead. New York: Tor (1986)

De ceva vreme am început să cad în patima Science-Fictionului. Nu pentru că aş fi îndrăgostită de roboţi şi fiinţe extraterestre, ci pentru că personajele care trebuie să crească şi să se adapteze  sunt oamenii. Uneori oamenii-personaje, dar mereu oamenii-cititori. Prin artificiul de a crea alte fiinţe inteligente şi conştiente cu care putem să intreacţionăm, autorii de Science-Fiction reuşesc să ne pună în situaţii în care folosim conştiinţa pură, şi nu convenţiile sociale. Nu avem convenţii sociale în a interacţiona cu un robot inteligent sau cu un trib de extratereştri telepaţi evoluaţi din ceva asemănător cu furnica, deci tot ce facem va fi bazat pe conştiinţa şi interpretarea noastră în ce priveşte comunicarea, valoarea vieţii şi respectul cuvenit unui non-uman.

Orson Scott Card, în seria începută cu "Jocul lui Ender" şi nefinalizată până în prezent, tratează relaţiile oamenilor întâi cu diverse grade de îndepărtare a unor fiinţe extraterestre, apoi, în seria "umbrelor", cu omul de lângă noi. El împarte "străinii" în 4 categorii:
Utlanning - străinul pe care îl recunoaştem ca uman, din lumea noastră, dar din alt oraş sau din altă ţară. (A se lua în considerare că în acest viitor omenirea a ajuns la o formă aproape completă de globalizare.)
Framling - străinul pe care îl recunoaştem ca uman, dar din altă lume sau cultură planetară.
Raman - străinul pe care îl recunoaştem ca "uman", dar dintr-o altă specie, adică o specie cu care ne identificăm şi fată de care păstrăm convenţiile soiale pe care le avem între noi.
Varelse -  adevăratul extraterestru, cel cu care nici o comunicare este posibilă, cel căruia nu îi putem înţelege motivaţiile, chiar dacă este posibil să fie inteligent.

În prima carte din serie eroul principal ajută inconştient la distrugerea unei întregi specii de extratereştri insectiformi, despre care umanitatea a decis că sunt Varelse, ca să afle apoi că nimeni nu a încercat să comunice cu ei, şi că, de fapt, imediat ce insectiformii şi-au dat seama că suntem inteligenţi s-au retras pe planetele lor.
În următoarele cărţi protagoniştii se întâlnesc cu o specie de fiinţe tribale, ajunse să deprindă doar tehnologia uneltelor de lemn, dar la fel de dezvoltate intelectual ca un om, cărora râtul şi forma fizică le atrag denumirea de "purceluşi". După un şir de aparente crime comise de către aceşti extratereştri şi când aceştia, furând tehnologie, decid brusc că vor să colonizeze alte planete purtând fără voia lor un virus care distruge orice altă formă de viaţă alta decât viaţa indigenă pe planeta lor, şi ei sunt consideraţi de umanitate "Varelse" şi se trimite o flotă pentru a se distruge planeta.
Cam în acelaşi timp, umanitatea încercă să distrugă o minte virtuală extrem de dezvoltată care a luat naştere în mod misterios în reţelele de comunicare şi care foloseşte conexiunile dintre computere ca să supravieţuiască.

De 3 ori se întâlnesc oamenii cu fiinţe inteligente. De 3 ori se aruncă întâi să distrugă, uitând să încerce să comunice. De 3 ori consideră Varelse nişte fiinţe care sunt Raman şi care încearcă cu disperare să comunice cu ei.
Când întâlnim a patra specie inteligentă cu care nu putem comunica, şi se propune folosirea unei super-bombe (Doctoraşul) pentru distrugerea lor, unul dintre personaje spune:
"Există doar o specie despre care ştim că a încercat în mod deliberat să distrugă altă specie înzestrată cu gândire fără să fi încercat în mod serios să comunice sau să avertizeze. Noi suntem acea specie. Primul xenocid a dat greş, deoarece victimele atacului au reuşit să ascundă o femelă gestantă. A doua oară a dat greş dintr-un motiv mai clar – pentru cu unii membri ai speciei umane au hotărât să împiedice aşa ceva. [...] Devenim mai buni, nu înţelegeţi? Însă rămâne un adevăr – noi, oamenii, suntem specia care a evidenţiat tendinţa cea mai pronunţată de a refuza în mod deliberat să comunice cu alte specii, dorind să le distrugă pe unele în totalitate. Poate că Descoladores sunt varelse, poate nu. Dar pe mine mă sperie mai mult gândul că noi suntem varelse. Acesta este costul folosirii Doctoraşului când nu e nevoie şi nici nu va fi nevoie să apelăm la el dacă ţinem seama de celelalte mijloace pe care le avem la dispoziţie. Dacă apelăm la Dispozitiv înseamnă că nu suntem raman. Nimeni nu poate avea încredere în noi. Suntem specia care merită să moară pentru siguranţa celorlalte."
Orson Scott Card - "Copiii Minţii"

Vă rog să îmi iertaţi lunga introducere, dar aveam nevoie de concepte şi de context, pentru ca apoi să îl pot aplica într-o lume fără ficţiune. Trebuie să recunosc că am plâns de câteva ori în cursul audiţiei acestor audio-bookuri, nu pentru furnici sau pentru porcuşori, ci pentru oameni. Pentru că mi-am dat seama că cele 4 stadii ale "străinului" se aplică toate între noi. Suntem împărţiţi în triburi, după limba pe care o vorbim, după spaţiul pe care îl ocupăm, dupa educaţie, după orientare sexuală, după religie. Trăim într-o lume unde musulmanii vor să vadă pe toată lumea convertită sau moartă, unde creştinii nu de mult, vreo 500 de ani,  au încercat să ucidă sau să convertească toată planeta, unde colonizatorii  aproape au exterminat de pe fata pământului populaţia indigenă din Americi, din Australia şi Noua Zeelandă, unde milioane de oameni au fost ucişi în cadrul Holocaustului, unde, în ultimii 100 de ani am avut genociduri în Turcia (armeni, asirieni şi greci între 1914–1918), în Rusia, unde 500,000 de cazaci au fost ucişi sau deportaţi în anii '20-30, 10 milioane de ucrainieni au murit în urma confiscării întregii recolte din 1933,  120,000 de polaci au fost ucişi în anii '37-'38 pentru că erau polonezi şi 118559 de oameni din Lituania, 52541 din Latvia şi 32540 din  Estonia au fost deportaţi în Siberia, şi cam peste tot unde au existat vreodată 2 triburi distincte de oameni.. Nu pot să le înşir pe toate. Nu am spaţiu si nu mai am puterea de a mă uita asupra speciei noastre pentru a-i număra crimele. Dacă vă ţine stomacul, iată linkul de unde vă puteţi informa.

Suntem Varelse. Suntem Varelse de fiecare dată când, în loc să comunicăm cu cel de lângă noi, decidem să îi facem rău pentru că ne este diferit, sau pentru că ne stă în cale. Suntem Varelse de fiecare dată când urâm pe cineva pentru că are altă ideologie, altă naţionalitate, altă religie sau altă orientare, fără a lua în considerare nici o altă calitate umană pe care ar putea să o aibă. Suntem Varelse când generalizăm, când declarăm porcării gen "toţi musulmanii sunt terorişti" sau "toţi vesticii sunt imorali/kaffur" sau "toţi ţiganii fură" sau "homosexualii sunt bolnavi" sau "ungurii sunt naşpa". Nu putem fi aproape unii de ceilalţi decât dacă aşteptăm să cunoaştem motivaţiile celor din jur, decât dacă încercăm cu adevărat să comunicăm unii cu ceilalţi. În acest moment cred că sirianul care a scos cu cuţitul inima unui soldat şi apoi a mâncat-o (video-ul circulă pe internet) este Varelse. Este Varelse pentru că, pentru el, soldatul nu era om. Era duşman. Nu merita respect, sau milă, sau comunicare. Doar distrugere.

Nu putem schimba lumea cu o bătaie de palme, dar poate putem noi, individual, să fim Raman cu ceilalţi, dacă nu puetm mai mult. Deschideţi-vă mintea, "sufletul", înţelegerea pentru cei din jur. Trăim într-o lume în care natura vrea să ne ucidă cu orice preţ. Hai să lăsăm virusurile şi bacteriile să fie Varelse, şi să nu fim noi boala care distruge propria noastră specie.

Pace.

marți, 28 mai 2013

Asimov și creștina.

În ultima vreme mi-am autoimpus o formă specifica și voluntară de autism, din dorința disperată de a interacționa cât mai puțin cu oamenii cu care nu vreau să interacționez, pentru că dacă vorbesc cu ei ajung la situatii neplăcute. Una dintre aceste persoane este colega mea, ortodoxă cu fustă, ținătoare de posturi și care trăiește fiecare firișor de viață după învățăturile sfințior părinți, cu excepția fumatului. (Nu, nu este aceeași colegă din povestea cu Coca Cola și bebelușii morți.)  Această formă de "autism" autoimpus este următoarea: ascult cărțile lui Asimov, citite în engleză, în căști. Până aici nimic foarte rău: dacă nu ai timp să citești o carte bună, măcar să o asculți, nu? Dar, iată, imposibil de evitat, colega m-a întrebat: "Ce asculți?'
Nici ăsta nu este un lucru rău, în sine, și dacă sunt întrebată răspund mereu cu multă plăcere și recomand cartea în câteva cuvinte, dacă mi se pare bună. De data asta, însă, lucrurile au luat o altă întorsătură. Conversația a sunat cam așa:
-Ce asculți?
-O carte de Asimov, Fundația.
-Oh, despre ce este? Nu am auzit...
-Este un science-fiction despre o lume din viitor în care oamenii s-au împrăștiat pe alte planete (colega devine neliniștită) și au inventat și roboți care să îi ajute și să îi protejeze.
-(Făcând un pas înapoi) Doamne ferește...
Destul de entuziasmată de carte, am încercat să îi spun despre Legile Roboticii și despre dragul meu R. Daneel Olivaw, privind simultan cum se albește, se agită, se retrage, se înroșește și  se fâstâcește, abținându-se vizibil sa nu își facă cruce.
-Iartă-mă Freija*, dar nu vreau să știu despre asta. Eu prefer să nu știu decât de cele din lumea asta, de lucruri adevărate. Nu vreau nici să citesc, nici să îmi povestești, nu le văd rostul.
A mai vorbit o vreme despre inutilitatea literaturii, vizibil agitată, părând aproape gata sa îmi spună că science-fictionul e lucrarea diavolului.
A doua zi, colega mea s-a prezentat și ea cu un CD player portabil, cu căștile în ureche. Eu, zâmbind:
-Ce asculți?
-Învățăturile ortodoxe ale Sfantului Isaac Sirul.
Am zâmbit și mi-am văzut de Asimov-ul meu, în care câțiva oameni încercau să asigure binele general al omenirii. Ne înțelegem mai bine când trăim în lumi paralele.

*Nu, colega nu mă știe de Freija, și nu mă manifest complet pe lângă ea. Îmi cunoaște opiniile, dar prefer să nu dezlănțuie jihadul ortodox împotriva mea, și să ne trezim cu cruciada în atelier. Oricum Asimov este pentru a evita lungile discuții despre imoralitatea mea și despre secolul nostru decăzut, care a uitat valorile creștine, sau despre cum, de fapt, latina s-a tras din tracă și era foarte asemănătoare cu daca noastră, deci noi i-am dacizat pe romani, și nu invers. And Asimov works.

P.S.: Dacă știți cumva unde în învățăturile ortodoxe se interzice citirea de cărți sau vizionarea de filme laice, spuneți-mi și mie. :) Ce poate face un om sa se retragă cu groază de la a-și imagina lumi altfel, de la a se lăsa absorbit de o poveste care este prezentată la început ca imaginatie, deci care nu își propune să "amăgească"?

luni, 27 mai 2013

Lumea mea

Am lansat o provocare pe Facebook și cred că ar fi corect să răspund și eu la ea, daca tot le cer altora eseuri. Mesajul era formulat așa:

"Dragii mei, astazi, că tot e luni și avem mintea odihnită, vă propun un exercițiu de imaginație:
 Dacă v-ar chema NASA și v-ar spune: "Ne-am săturat de tine și vrem să pleci de pe planetă. Avem o planetă foarte asemănătoare cu pământul, e a ta, fă ce vrei cu ea.", ce ați face? Ce ați lua cu voi? Cum ați construi societatea, și cu cine? Cum ar arăta o lume făcută după chipul și asemănarea voastră?"

Dacă m-aș descrie în câteva cuvinte, atunci aș spune că sunt capricioasă, liberă și leneșă, iar orice lume construita de mine ar fi asemeni mie.
Întâi aș fi atentă la mediu: aș încerca să creez un mediu în care omul sa fie în siguranță, un fel de imens parc-petting zoo, făra animale prădătoare mari sau reptile și insecte otrăvitoare.  Desigur, nu pot controla vremea sau căderile de pe stânci.
Aș organiza comunitațile în orașe-sat extinse pe un spatiu larg, cu distanță între case, dar cu un centru care să ofere spații de întâlnire, săli de mese, piscine și băi publice, cinematografe, biblioteci și alte locuri unde oamenii să poata interacționa, fără mașini personale, dar cu transport în comun liber și gratuit. 
Aș încerca să mecanizez producerea de hrană și bunuri cât se poate de mult, să las asta în seama unor computere și linii de asamblare, care sa aibă și sarcina de a calcula necesarul și de a cere resurse de la mașinăriile care trebuie să le adune, doar cu o minimă supraveghere din partea unui personal specializat.  Asta ar fi doar pentru ca oamenii să poata alege singuri ce vor și ce iubesc să facă, și aș încerca să fac să fie cât mai puține restricții, dincolo de cele care țin de drepturile omului și principiile moralității.
Apoi, ar fi timpul pentru coloniști: aș prefera să fie tineri, dar s-ar putea face excepții, daca este nevoie, să aibă IQ peste medie și să fie pasionați de ce fac și echilibrati  mental. Un test psihologic strict ar fi esențial pentru prima generație, ca să nu mă trezesc cu un criminal pe cap. :)  Populatia ar rămâne la un minim, câteva sute de mii de persoane în cel mai rău caz, lucru obținut prin controlarea imigrației și a nașterilor.
În primii ani aș insista ca oamenii de știință biologi și/sau geneticieni să se concentreze pe eliminarea bolilor genetice și pe înlăturarea hazardului atunci când e vorba de combinarea de gene. Nu aș interveni la mai mult decât pentru a elimina posibilitatea unor boli congenitale. Aș insista ca fiecare cuplu de pe planetă să facă măcar un copil, fie pe calea normală, fie in vitro, urmând ca progenitura să fie crescută de către un institut specializat în cazul în care părinții genetici nu doresc complicația, și aș lăsa granițele deschise pentru un număr mic de imigranți selecționați. Legile ar fi cele din Carta Drepturilor omului: faci ce dorești, cât timp asta nu afectează libertățile celorlalți.
Planeta ar fi condusă de un consiliu de oameni aleși prin vot, care să se schimbe odată la 5 ani. Un om poate fi consilier de câte ori este votat, dar nu poate fi consilier-șef decât pentru 5 ani.

Aș încerca să fac lumea să fie un refugiu pentru artiști și oameni de știință, un spațiu care să permita creativitatea și dezvoltarea, o pepinieră de idei și invenții.

Desigur, acesta este un schelet. Dacă voi construi vreodată o lume perfectă, fie ea măcar în scris, vă voi invita să o vizitați. Până atunci, bine ati venit în Utopia.

Love, Freija.

marți, 21 mai 2013

Erori Creaţioniste 15: Concluzii

     Acestă serie a fost doar trecere în revistă a unora dintre argumentele cele mai frecvente folosite de creaţionişti. O pagină mult mai elaborată, care aprofundează mult mai multe argumente, poate fi găsită aici, pe TalkOrigins.org.
     Încă o dată, vinovaţii principali, cei ce produc şi distribuie majoritatea argumentelor, sunt organizaţii religioase cărora nu le pasă dacă argumentele sunt corecte sau nu, întrucât scopul lor nu este de informare, ci promovarea religiei şi respingerea cunoaşterii ştiinţifice. Acestea sunt puternic susţinute financiar din donaţii şi din vânzarea de materiale, aşadar, corectitudinea afirmaţiilor este irelevantă. Iar scopul lor a fost dezvăluit atunci când un document a fost expus din greşeală. „Strategia Penei-de-despicat”, „The Wedge Strategy”, expune convingerea celor de la Discovery Institute ( nici o legătură cu canalul TV ştiinţific ) că ştiinţa reprezintă ceva rău, şi că e necesară o luptă politică şi socială pentru a înlocui materialismul ştiinţific cu „valorile creştine”. Una dintre tentativele motivate de aceeaşi strategie a fost discutată în alt articol, cel despre redefinirea şi diluarea creaţionismului de către Discovery Institute pentru a putea fi reintrodus în mod ilegal ca ştiinţă în şcolile americane.
     Majoritatea creaţioniştilor „simpli”, persoanele care prezintă şi susţin aceste argumente în mediul online sau în discuţii directe nu au habar de ştiinţă; nu cunosc şi nu înţeleg teoriile pe care le critică, şi singura sursă de informaţie este reprezentată de lucrările creaţioniste; deşi a critica ceva ce nu cunoşti poate fi considerat lipsă de onestitate, creaţioniştii aceştia sunt mai degrabă neinformaţi, sau mai corect rău informaţi, şi nu neapărat rău-voitori. O dată ce realizează că întregul discurs creaţionist şi toate argumentele aduse sunt atât de lamentabile, şi motivate mai degrabă politic decât ştiinţific, mulţi dintre ei abandonează creaţionismul, şi asta nu înseamnă şi abandonarea credinţei.
     În privinţa argumentelor, concluzia este una limpede:
nu există nici un singur argument creaţionist verificabil şi corect din punct de vedere ştiinţific !
     Seria se încheie aici… deocamdată; dar deoarece creaţioniştii sunt foarte prolifici când vine vorba de neînţeles sau distorsionat ştiinţa, o continuare a „Erorilor Creaţioniste” este foarte probabilă.

          Un index al provocărilor adresate creaţioniştilor, al afirmaţiilor creaţioniste analizate aici, alături de câteva contraargumente şi explicaţii, care au fost prezentate:

     Erori Creaţioniste 1: Intro
Falsa Dihotomie dintre creaţionism şi teoria evoluţei
Inutilitatea atacării argumentelor ştiinţifice
Distorsionări creaţioniste ale argumentelor ştiinţifice
Ignoranţa creaţioniştilor în privinţa subiectelor discutate
   „E doar o teorie !”

     Erori Creaţioniste 2: Autoritatea ştiinţei
Ştiinţa e tot o religie
Creaţionismul este ştiinţă
Mulţi creaţionişti sunt savanţi
Mulţi savanţi sunt/au fost creaţionişti
Creaţionismul - interpretare diferită a aceloraşi dovezi
Nimeni nu a observat direct Big Bang-ul/formarea vieţii/evoluţia speciilor,
Ştiinţa necesită şi ea credinţă !
Ştiinţa este în continuă schimbare
Ştiinţa şi religia se completează reciproc
Atacuri la adresa lui Darwin
Despre citatele trunchiate

     Erori Creaţioniste 3: Big Bang
Ce a fost înainte de Big Bang
„Evoluţia” chimică
Exploziile nu produc ordine
„Nimic a explodat !”
Momentul unghiular al Big Bang-ului
Energia Big Bangului
„Din nimic nu apare nimic !”
Nimeni nu a fost de faţă pentru a observa BB ( din nou, „Nu ai fost acolo !” )
Argumentul antropic
Confuzia Big Bang cu TE

     Erori Creaţioniste 4: Abiogeneza
„O piatră a devenit şopârlă !”
Un fulger într-o băltoacă
Generaţia spontanee infirmată de Pasteur
Atmosfera era diferită de cea actuală
Atmosfera primară conţinea oxigen
Ultravioletele ar fi distrus substanţele organice
Oo celulă e prea complexă pentru a se forma din întâmplare
ADN-ul necesită enzime, iar enzimele - ADN
De ce nu vedem azi apărând viaţă din materii organice ?
Abiogeneza e vitală pentru teoria evoluţiei

     Erori Creaţioniste 5: Teoria evoluţiei ( partea 1 )
Evoluţia înseamnă întâmplare
Tornada lui Hoyle ( o tornadă asamblând un avion )
Definiţia TE
Definiţii folosite de creaţionişti
Nu apar specii noi
„Dar e tot o şopârlă !”
Microevoluţie şi macroevoluţie
„Soiul” ca alternativă la taxonomie
O maimuţă a născut un om
   Crocoraţa
   Speciaţia confundată cu hibridizarea
De ce mai există maimuţe ?
de ce nu evoluează şi azi maimuţele ?
Strabunicul n-a fost maimuţă !
Eu nu sunt maimuţă ! eu nu sunt animal !
O jumătate de ochi
Quote-mining-ul despre ochi, după Darwin
Oamenii înainte să le evolueze ochii
Cu cine se reproduce primul individ dintr-o specie ?

     Erori Creaţioniste 6: Teoria evoluţiei ( partea 2 )
De ce găsim pe insule aceleaşi animale ?
Organe vestigiale
Organe omoloage
Alte confuzii privind teoria evoluţiei

     Erori Creaţioniste 7: Fosilele
Fosilele au fost făcute de dumnezeu
Fosilele au fost făcute de Satana
Stratificarea s-a produs la potop
Explozia cambriană demonstrează creaţia
Toate formele de viaţă de azi au apărut în explozia cambriană
Nu există fosile tranziţionale
   De ce mai există strămoşi ?
Archaeopterix era doar o pasăre; Tiktaalik era doar un peşte
Veriga lipsă e tot lipsă
Scheletul lui Lucy este incomplet
Fosilele din lanţul evoluţiei umane, prezentate de Kent Hovind
Câteva din fosilele sau „nepotrivirile” geologice:
   urme umane şi de dinozauri din albia râului Paluxy
   urma Meister
   schelete umane în straturi „greşite”
   pietrele Inca

     Erori Creaţioniste 8: Genetica
Cromozomul 2 uman
Acelaşi desing, acelaşi designer
Junk-DNA are funcţii
Eva Mitocondrială
Adamul cromozomial
Mutaţiile şterg, nu adaugă informaţie
Mutaţiile sunt întotdeauna negative
O mutaţie nu înseamnă evoluţie ! rămân tot bacterii !
Atavisme
Pâlnierea ( bottlenecking-ul ) speciilor

     Erori Creaţioniste 9: Alte teorii ştiinţifice
A doua lege a termodinamicii
Coloana geologică nu există
Roci inversate
Straturile geologice s-au format la potop
Varvele anuale
Teoria informaţiei
ADN-ul e un cod
Cine a pus informaţia în ADN ?
Teoria probabilităţilor
Şansa mai multor mutaţii pozitive este mult prea mică
Argumentul antropic
geocentrismul

     Erori Creaţioniste 10: Vârsta Universului
Creaţioniştii „Pământului Tânăr” şi cei ai „Pământului Vechi”
Dendrocronologia
Copacii au fost creaţi cu inele
Fosilele se datează după straturi, iar staturile - după fosile
Datarea radiometrică
Rata dezintegrării radioactive poate fi schimbată
Perioada de înjumătăţire nu poate fi determinată
Datarea radiometrică eşuează dacă rocile conţin vreo urmă din elementul-fiică
Datarea cu carbon e eronată ( foci )
Datarea cu carbon nu acoperă mai mult de câteva zeci de mii de ani
Hovind a datat cu carbon un os de dinozaur
Halouri de poloniu
Hemoglobină de T.Rex
Sahara creşte, Niagara se retrage
Soarele se contractă
Luna se depărtează prea repede
Viteza luminii scade
Universul a fost creat cu o vârstă aparentă mai mare

     Erori Creaţioniste 11: Complexitate şi design
Istoria ID
Să lăsăm elevii să decidă !
Procesul Dover
Complexitatea ireductibilă
Flagelul bacterian este un caz de complexitate ireductibilă, care desfide evoluţia
Ochiul este un caz de complexitate ireductibilă, care desfide evoluţia
Limba ciocănitorii desfide evoluţia
designul poate fi recunoscut
Complexitatea apare doar din design
Savantii ID nu sunt lăsaţi să publice

     Erori Creaţioniste 12: Ştiinţă şi biblie
Existenţa oraşului New York nu implică că Spiderman există
Geneza descrie corect ordinea evenimentelor
Geneza e scrisă din perspectiva unui observator terestru
Biblia a fost scrisă pentru nivelul de înţelegere al oamenilor de atunci
Biblia nu a fost scrisă ca o carte de ştiinţă.
Biblia conţine afirmaţii ştiinţifice exacte
Biblia este corectă istoric; profeţiile şi arheologia sisţin Biblia
Toate animalele erau iniţial ierbivore
Schelete de uriaşi
Arca lui Noe
Soiuri, nu specii în arcă
Arca lui Noe a fost găsită
Există legende despre potop peste tot în lume
Populaţia umană ar fi acoperit Terra în miliarde de ani

     Erori Creaţioniste 13: Alte erori
Dacă spunem oamenilor că sunt animale, se vor comporta ca atare !
Dinozaurii din zilele noastre infirmă teoria evoluţiei
Premii pentru demonstrarea evoluţiei
„Dumnezeu a făcut aşa” ca explicaţie
Hitler s-a bazat pe TE
Teoria evoluţiei va fi respinsă în curând
De unde ştie un animal să evolueze ?
Dacă durează un milion ani pentru o specie, atunci ar putea fi maxim 4000 specii !
Dacă experimentul e proiectat, şi fenomenul e proiectat !"
Dacă creierul a evoluat, nu te poţi încrede în el.

     Erori Creaţioniste 14: Provocări
Provocarea la onestitate şi informare
Propunerea unei ipoteze
Identificarea tranziţiei
Probleme ale potopului
   peştii la potop
   plantele la potop
   ecosisteme după potop
   evitarea pâlnierii speciilor
   continuitatea culturilor în timpul potopului
   bolile
Principiul Corespondenţei
Provocarea filogenetică

Definirea soiului


     Erori Creaţioniste 15: Concluzii; index

     Indexul erorilor