Falsuri în teoria evoluţiei

În discuţiile interminabile creaţionism VS evoluţie, un argument frecvent din partea ambelor tabere este cel legat de integritatea şi onestitatea dovezilor prezentate de ceilalţi. Doar că, în timp ce mai toate argumentele creaţioniste sunt demonstrabil false şi eronate, acuzaţiile aduse de ei sunt de cele mai multe ori la fel de eronate, bazându-se pe distorsionări ale ideilor evoluţioniste, citate trunchiate, şi alte asemenea erori grosolane.
Şi totuşi, printre zecile de acuzaţii nefondate, există câteva „pete negre” şi pe obrazul ştiinţei. Nu sunt atât de mari, nu sunt atât de multe, şi în mod cert nu afectează cu nimic înţelegerea teoriei evoluţiei, deşi creaţioniştii pretind opusul. Mai mult decât atât, este interesant şi modul în care s-a realizat identificarea erorilor sau fraudelor respective. Dar să vedem întâi care sunt aceste cazuri:

Omul de Piltdown este poate cel mai faimos dintre aceste fraude; descoperit în 1912 lângă localitatea Piltdown, în Sussex, Anglia, specimenul părea să reprezinte un craniu uman, dar cu mandibula prezentând caracteristici mai asemănătoare altor primate. În 1953 analize mai amănunţite şi teste de laborator inexistente în momentul descoperirii au indicat că artefactul este un fals, fiind realizat prin combinarea unui craniu uman modern cu o mandibulă de orangutan care fusese pilită pentru a se potrivi mai bine craniului, iar specimenul a fost definitiv eliminat de pe lista fosilelor.
Creaţioniştii prezintă acest caz ca pe o dovadă că „fosilele pe care se bazează darwiniştii sunt, toate, false.” Dar, evident, o fosilă falsă din câteva mii nu înseamnă că toate sunt false, ci dimpotrivă: faptul că aceasta a eşuat la testele pe care alte fosile le-au trecut certifică autenticitatea celorlalte. Mult maiimportant, când e vorba despre Omul de Piltdown, creaţioniştii n-o să spună niciodată că tot mai mulţi biologi începuseră să bănuiască fosila ca fiind falsă cu zeci de ani înaintea testelor finale. De ce ? În 1912, când a fost găsit, singura altă specie de hominidă fosilă cunoscută era Omul de Neanderthal; dar în decursul anilor au fost găsite tot mai multe fosile, din tot mai multe specii intermediare între om şi celelalte primate, şi toate trasau o direcţie evolutivă incompatibilă cu Omul de Piltdown. De pildă, trendul evident la fiecare specimen nou descoperit a fost reducerea viscerocraniului ( mandibulei ) înaintea creşterii neurocraniului; altfel spus, a fost întâi mandibula cea care s-a redus, iar dezvoltarea creierului, deşi evidentă la toate, a început a lua proporţii mult mai târziu; singur, Omul de Piltdown reuşea cumva să prezinte o caracteristică inversă, neurocraniu foarte bine dezvoltat ( adică caracteristică care a apărut târziu ) şi totodată o mandibulă foarte primitivă, care-şi găsea locul doar printre fosilele cele mai vechi; apoi, ordinea determinată atât după straturi, cât şi după caracteristicile fizice ale specimenelor indica o origine africană şi o migraţie spre Asia, în timp ce Omul de Piltdown ieşea iarăşi în evidenţă ca unic specimen european, fără vreo legătură cu restul. Pe scurt, nu creaţioniştii, ci chiar teoria evoluţiei a fost prima care a oferit primul indiciu că Omul de Piltdown este un fals ! Dacă fosila ar fi fost autentică, ar fi pus o problemă mult mai dificilă pentru explicaţia oferită de evoluţionişti pentru originea umană. Aşadar, acuzaţia creaţioniştilor, că „evoluţioniştii se bazează pe asemenea fosile false”, este la fel de falsă precum fosila în sine.

Un alt caz de înşelăciune a fost cel al desenelor lui Ernest Haeckel. Ernest Haeckel a publicat în 1866 o lucrare, Generelle Morphologie, în care a prezentat legea recapitulării, conform căreia „ontogenia recapitulează filogenia”, adică dezvoltarea embrionară prezintă evoluţia unei anumite specii. Această lege a evoluţiei este valabilă şi astăzi, şi a devenit o ştiinţă în sine, evoluţia developmentală, care studiază asemănările dintre embrioni, şi modul în care are loc dezvoltarea, transformarea sau migraţia anumitor ţesuturi şi structuri în timpul dezvoltării embrionare. Dar Haeckel a interpretat greşit aceste similarităţi, considerând că un embrion devine, pe rând, peşte, amfibian, reptilă apoi mamifer. Iar în desenele pe care le-a realizat pentru cartea sa a folosit acelaşi desen pentru a reprezenta embrioni diferiţi. Acest lucru a fost descoperit şi criticat încă de atunci, iar în ediţiile următoare şi-a corectat eroarea.
Mai rău, ceea ce Haeckel a încercat să prezinte a fost demonstrat ca fiind eronat: embrionii nu devin pe rând peşti, amfibieni, reptile şi apoi păsări sau mamifere. Ceea ce se întâmplă în realitate este un alt fenomen; de pildă, oamenii care nu înţeleg biologia susţin că „la un moment dat în cursul dezvoltării, embrionul uman prezintă branhii”. De fapt, într-o anumită fază, la toate vertebratele apar nişte structuri, arcurile branhiale, care reprezintă baza din care se vor dezvolta branhiile în cazul peştilor, în timp ce la alte clase acestea se modifică, migrează şi devin cartilagiile şi muscultatura faringiene în cazul celorlalte clase de vertebrate, cele ce nu mai prezintă branhii. Dar modul în care se iniţiază dezvoltarea ţesuturilor este acelaşi, localizarea acestor structuri este aceeaşi, şi necesită migraţii şi transformări suplimentare pe parcurs la speciile care nu au branhii. Faptul că o structură din interiorul gâtului ia naştere din ţesuturi exterioare, localizate în exact aceeaşi poziţie la peşti şi la mamifere, şi care se deplasează la mamifere în interior, indică încă o dată existenţa unei legături între toate vertebratele. Alte asemenea similarităţi între formarea şi dezvoltarea ţesuturilor indică la rândul lor legături între toate formele de viaţă. Dar, în prezent, creaţioniştii susţin că aceste dovezi nu există, şi prezintă faptul că o lucrare de acum aproape 150 ani a inclus nişte desene trucate drept dovadă că „embrionii nu sunt deloc asemănători”, că ţesuturile nu se dezvoltă aşa cum indică toate studiile, şi menţin acuzaţia chiar şi atunci când în locul unor simple desene sunt folosite microfotografii în care similarităţile sunt în continuare vizibile.

A treia eroare din listă este trista poveste a Omului de Nebraska. Doar că aceasta nu este o eroare a ştiinţei, este o poveste a unui paleontolog amator. Harold Cook a descoperit în 1917 un dinte pe care l-a atribuit unei primate. Acest dinte a ajuns la paleontologul Henry Osborn, care a confirmat similaritatea acestui dinte cu cel al unei primate. Un ziarist a publicat un articol de senzaţie despre descoperire, în care a inclus un desen inspirat din o altă descoperire, cea a unui specimen de Homo Erectus. Henry Osborn a criticat articolul şi desenul, catalogându-l „eronat fără dubiu”. Alţi oameni de ştiinţă nu au luat în serios descoperirea, aşteptând descoperiri paleontologice mai concrete înainte de-a accepta noua specie, dar acestea nu au mai venit, săpături ulterioare identificând şi alte oase ale animalului de la care provenea dintele: un pecari; eroarea de identificare a fost datorată parţial similarităţii de dentiţie dintre cele două specii, dar şi faptului că dintele era foarte uzat. O dată cu identificarea adevăratului posesor al dintelui, în 1927, Osborn a publicat un articol în „Science” unde retracta anunţul iniţial despre descoperirea unei specii de primate.
Aceasta este povestea: un geolog amator, un paleontolog care a fost indus în eroare, şi un jurnalist plin de entuziasm care a publicat un desen criticat de la bun început de toată lumea. Şi totuşi, creaţioniştii vor prezenta întreaga poveste de parcă toţi savanţii din lume ar fi fost înşelaţi de acest dinte, şi ar fi construit scenarii care ar fi folosite şi astăzi, care încă depind de veridicitatea acestei fosile.

Aceste trei cazuri de erori sau fraude sunt cele mai renumite şi faimoase din 150 de ani de istorie paleontologică. Există şi altele, la rândul lor exagerate în mod incredibil de creaţionişti, cum ar fi achiziţionarea unei fosile de către un paleontolog amator, convins că a găsit o specie nouă de fosilă intermediară între teropode şi păsări, Archaeoraptor, dar care a fost identificată imediat drept fabricată ( din două fosile separate ) de către toţi experţii; creaţioniştii susţin că fosila ar fi păcălit toţi savanţii, dar acest lucru este fals; dimpotrivă, ceea ce a trezit interesul nu a fost ipotetica fosilă, ci una din jumătăţile fosilei, care într-adevăr reprezenta o specie nouă şi deosebită, Microraptor; şi fireşte, există zeci de alte afirmaţii făcute de creaţionişti în care susţin falsitatea a… tot, de la datarea cu carbon la autenticitatea unor fosile, de la analizele genetice la studii ecologice despre molii. Dar în aceste cazuri eroarea este pur şi simplu a creaţioniştilor, nu a oamenilor de ştiinţă, aşa încât aceste exemple nu vor fi enumerate aici. Iar un articol despre toate ocaziile în care creaţioniştii s-au înşelat sau prezintă argumente greşite încercând să îi înşele pe alţii nu poate fi scris, cel puţin nu ca un singur articol: ar fi necesară o întreagă serie, cu zeci de exemple în fiecare din ele.
Ceea ce trebuie reţinut din aceste cazuri este că demontarea falsurilor a fost realizată de oamenii de ştiinţă, nu de creaţionişti; că modul în care s-a făcut a fost, cel puţin în cazul Omului de Piltdown, tocmai pentru că era incompatibil cu predicţiile teoriei evoluţiei; că singurii care mai invocă Omul de Piltdown, desenele lui Haeckel sau Omul de Nebraska după ce acestea au fost infirmate sunt tocmai creaţioniştii: biologii şi evoluţioniştii nu se bazează nici pe fosile şi nici pe desene false pentru a susţine teoria evoluţiei, şi singurele locuri unde mai apar aceste falsuri sunt exact în literatura şi resursele creaţioniste, în care, ironic, un argument este acuzarea altora de fraudă, iar restul argumentelor sunt la rândul lor fraude. Asta pentru pentru că creaţioniştii nu reuşesc să combată cu adevărat nici unul din argumentele concrete pe care teoria evoluţiei se bazează, şi sunt nevoiţi să recurgă la asemenea atacuri ale unor oameni de paie pentru a-şi susţine cazul.

Ortodocşii noştri, cei de toate zilele

Am avut din nou ocazia să discut cu un grup de persoane creştine. Nu creştini profesionişti, nu credincioşi convinşi, nu teologi sau preoţi, nu persoane interesate de subiectul religiei, ci pur şi simplu creştini clasici, cei ce formează majoritatea de 87% a creştinilor ortodocşi care au reieşit la recensământ.
După ce am explicat că sunt ateu, că nu merg la biserică, că nu am primit preotul cu botezul, şi că nu cred în dumnezeu, a trebuit să explic şi să lămuresc că nu, ateii nu sunt „pocăiţi”, ateii nu cred în nici un dumnezeu, pur şi simplu. Şi că botezul nu semnifică nimic pentru cineva care nu ia în serios credinţa şi ritualurile respective, la fel cum faptul că mormonii botează en masse personalităţi istorice moarte de zeci, sute sau chiar mii de ani nu înseamnă că Alexandru cel Mare s-ar fi convertit cumva postmortem la mormonism.
După aceste lămuriri ( despre care nu sunt sigur că au fost şi înţelese ), am început să pun eu întrebări legate de credinţa interlocutorilor, şi răspunsurile pe care le-am primit m-au întristat. Nu mi-au adus nici o informaţie nouă, doar mi-au reamintit şi reconfirmat ceea ce deja ştiam de mult.
Atunci când cineva se descrie „creştin ortodox”, asta presupune că persoana în cauză crede în existenţa dumnezeului descris în biblie, crede că biblia este o descriere corectă a istoriei, şi crede în existenţa lui Isus. Acestea sunt condiţii necesare, dar nu suficiente. Credincioşii ar include şi necesitatea botezării în rit ortodox, dar mult mai important, pentru a fi un ortodox, şi pentru a se deosebi de un catolic sau un protestant, sau pentru a nu fi doar un „creştin neafiliat”, cineva trebuie să accepte toate doctrinele ortodoxe, aşa cum sunt ele prezentate de Biserica Ortodoxă, incluzând şi geocentrismul, creaţionismul de tip „Univers recent”, discriminarea împotriva femeilor şi a homosexualilor, şi în general tot setul de idei şi superstiţii susţinute de BOR şi incluse în „sfânta tradiţie”. Prin definiţie, cineva nu poate fi creştin-ortodox dacă nu acceptă vreuna din aceste idei, tocmai pentru că termenul „ortodox” implică aderarea la şi acceptarea tuturor acestor dogme. Respingerea vreuneia din învăţăturile respective este considerată „păcat”, iar menţinerea unei idei eretice, neconforme cu dogmele bisericeşti se poate lăsa chiar cu anatemizarea, adică excluderea persoanei din rândul bisericii.
Or, în cadrul discuţiei mele cu persoanele respective, am întâmpinat din nou o profundă necunoaştere a… tot ! Nu am fost defel surprins să descopăr că respectivii „creştini” nu au citit biblia; dar am fost oarecum uimit să aflu cât de puţin din cele scrise în biblie le sunt cunoscute. Ateii, care se confruntă des cu subiectul, sunt bine familiarizaţi cu cartea respectivă. Iar creştinii cu care dezbat, deşi citează selectiv şi pun accentul în principal pe Noul Testament, au totuşi o idee despre conţinutul întregii cărţi. Dar cei ce reprezintă majoritatea creştinilor sunt la un nivel muuult mai slab: dacă li se cere să facă rezumatul bibliei, reuşesc cu greu să invoce povestea lui Adam, a Evei şi-a şarpelui, şi poate a potopului lui Noe ( dacă li se spune despre acesta, sau despre povestea turnului Babel, le sună familiar, dar dacă nu e menţionată sar peste acestea ); pe undeva, fără a face nici o legătură cu altceva, se menţionează şi cele zece porunci… după care apare Isus. Cine sau ce a fost Isus în contextul credinţei lor, de ce s-a sacrificat sau alte detalii nu prea cunosc; despre învăţăturile lui, aşa cum sunt descrise în biblie, nu ştiu mai nimic; le este dificil dacă li se cere să diferenţieze între Isus şi zeul Vechiului Testament, cumva cele două personaje sunt confundate, deşi sunt conştienţi că pe undeva ar trebui să apară şi „tatăl”, şi „sfântul duh”.

Astfel, apare o întrebare foarte serioasă: dacă cineva nu a citit niciodată biblia, dacă nu ştie nimic despre ce scrie acolo, dacă nu i s-a spus aproape nimic despre YHVH, atunci cum ar putea cineva să creadă în acest dumnezeu ? Mai exact, în ce crede ? Cum poate cineva să creadă în ceva ce nu cunoaşte ?

Astfel începe a se forma o imagine mai exactă a credinţei, a adevăratei credinţe „ortodoxe” a maselor: un schelet dintr-un rezumat ultra-condensat al biblei, cules probabil din poveştile bunicii sau mătuşii, care nici ea nu ştia prea multe, şi întărit prin sprijinul prietenilor şi cunoştinţelor care la rândul lor sunt la fel de puţin documentaţi; esenţa aceasta pare a fi creerea lumii de către Dumnezeu ( da, pentru credincioşi, „Dumnezeu” este numele lui YHVH, nu titlul ), alungarea lui Adam şi-a Evei pentru că au mâncat un măr, apoi un sacrificiu inexplicabil al lui Isus, drept pentru care… drept pentru care, acest Isus-Dumnezeu stă şi supraveghează muritorii şi se joacă cu aceştia, modificând vremea şi cauzându-le sau, dimpotrivă, ferindu-i de accidente de maşină şi dureri de cap, ascunzându-le cheia sau pedepsindu-i pe cei apropiaţi pentru te şi miri ce vini imaginare ale părinţilor sau prietenilor.
Pe acest schelet îşi găsesc locul tot felul de alte superstiţii, care variază de la caz la caz, de la horoscoape la vrăjitorie, de la medicina alternativă la „semne prevestitoare” şi „deochi”, la rândul lor moştenite de la generaţiile anterioare, probabil mergând în urmă până în Evul Mediu şi chiar mai înainte. Toate se reunesc şi se amestecă pentru a deforma realitatea într-o lume demnă de Evul Mediu, o lume magică în care totul „trebuie” să fie cumva corelat, în care cele mai banale evenimente sunt indicii ale supranaturalului, ale unor voinţe de neînţeles, dar care pot fi influenţate prin diverse târguri făcute de muritori.
Şi aici probabil că e o cheie majoră a înţelegerii religiei: influenţarea. Influenţarea viitorului prin cele mai variate metode, de genul bătutului în lemn, ritualuri făcute dacă „îţi taie calea pisica neagră” pentru a te feri de ghinionul aferent, sau dacă cineva „cobeşte” ( chiar dacă cobitul acesta este de fapt enunţarea unei consecinţe evidente şi logice a unei anumite acţiuni ), toate sunt încercări de a înfluenţa şi a îmbunătăţi cumva evenimentele viitoare. Iar religia, cu condiţiile ei atât de vagi şi cuprinzătoare, şi cu potenţialele promisiuni atât de atrăgătoare, este un teren nespus de fertil pentru aceste tentative. Bătăi pe moaşte, rugăciuni, participări la slujbe, ritualuri pentru diferite evenimente notabile din viaţa oamenilor, posturi, şi altele, toate sunt oportunităţi speculate de adevăraţii „zei”. În absenţa unui zeu veritabil, şi necunoscând mai nimic din cele scrise în cartea „sfântă”, creştinii au ajuns să venereze singurul lucru concret care pare să aibă vreo legătură cu divinitatea: preoţii.
Aceştia sunt adevăraţii zei-prin-procură ai ortodocşilor români, respectaţi şi veneraţi orbeşte din naivitate şi tradiţie; majoritatea creştinilor nu au citit biblia, şi dacă sunt întrebaţi de ce, sau ce anume fac ei ca ortodocşi, sau cum ştiu să facă cele necesare, sau de ce postesc, sau de ce îşi fac cruce, sau de ce… orice, în cele din urmă răspunsurile converg invariabil la „aşa zice popa”. Se pare că un sondaj arăta că un procentaj înfiorător de mare de români consideră că preotul ar fi „sfânt”. Nu reuşesc să-l găsesc, dar pare veridic, mai ales dacă a fost făcut la ţară. Dar chiar şi printre cei mai avansaţi, persoane care folosesc internetul, atitudinea aceasta se menţine: aproape invariabil, la tot mai desele articole din ziarele online despre preoţi sau călugări criminali sau hoţi, traficanţi de droguri sau vinovaţi de alte ilegalităţi, apar commenturi care îndeamnă la tolerarea acestora, şi suspendarea justiţiei umane pentru că „o să-i pedepsească dumnezeu”. Altfel spus, „să nu îndrăznim noi, muritorii de rând, să ne erijăm în judecători pentru aceşti demizei ! să nu ne băgăm între ei şi şeful lor !”.
Practic, în credinţa ortodoxă, se pare că zeul nu mai intervine direct în nici un fel, ci interacţionează cu oamenii doar prin aceşti subalterni ai lui. Mentalitatea instalată în timpul comunismului ajută BOR-ul de minune: ca în cazul oricărei birocraţii care se respectă, există şefi mari, intangibili, care n-au timp de nimicuri precum ascultatul doleanţelor, dar a căror semnătură şi ştampilă este totul, şi există o multitudine de funcţionăraşi mici, în faţa cărora omul de rând trebuie să se prezinte, şi de care depinde pentru a-şi trimite cererile la nivelul următor, la şefii cei mari, unde acestea îi sunt ştampilate şi-aprobate. Şi fireşte că aceşti funcţionăraşi, singurul lucru vizibil din tot institutul, trebuie periaţi şi mituiţi la greu, altfel pot să şicaneze şi să-l blocheze pe bietul nefericit pentru totdeauna.
Şi ce sunt aceste „cereri” pe care credincioşii le prezintă funcţionarilor la biroul divin ? Pentru ce se roagă oamenii ? Pentru ce merg la biserică, aprind lumânări, sau se-nghesuie la moaşte ? Păi, sunt plini de cereri de influenţare a viitorului ! Noroc, bani, ajutor, sprijin în toate aspectele vieţii, sănătate, şi orice altceva mai doriţi, pe toate le oferă djinul din lampă peştişorul auriu dumnezeul ! Doar să apară în faţa popii cât mai umili, să-i prezinte mita necesară pentru a-şi asigura o pilă la ăl-de-sus, şi dorinţele le vor fi îndeplinite… poate !
Ajunge să ne amintim de prostituarea de cadavre de la Iaşi, când moaştele Paraschivei sunt scoase la „produs”. Fericiţii care ajung la rând îşi freacă carnetele de note, batistele, certificatele de sănătate sau portofelele de raclă, o adevărată procesiune de cerşetorie metafizică, în care fiecare cerşetor plăteşte taxa apoi stă la coadă pentru a revendica, după caz, note bune, sănătate, bani, sau îndeplinirea altor dorinţe personale.
Doar că aceşti zei sunt foarte capricioşi; merită să rişti să le depui o cerere, în speranţa că te vor ajuta, dar nu te poţi baza pe ei. De aceea e necesar ca un creştin descurcăreţ, pe lângă pus-bine pe lângă dumnezeu şi preoţi prin mită, împăturirea de cruci şi prezenţa la biserici de paşte, doar-doar „pică” ceva de la ăştia, să fie atent şi la horoscop, sau să trateze şi cu alţii care-i pot oferi ceea ce-şi doreşte: alţi preoţi şi călugări, vrăjitoare, poate vreo „vindecătoare” miraculoasă, sau alţi şarlatani de aceeaşi teapă. Şi tocmai din această distribuţie de milogeală nu se mai concentrează oamenii pe o singură sursă, ci preferă varianta mai comodă, jucatul pe cât mai multe mâini, cu cheltuieli poate mai mici dar ( în viziunea lor ) cu şanse de câştig mai mari.
Biserica Ortodoxă Română condamnă superstiţiile, tocmai pentru că acestea erodează din dedicaţia creştinilor. Din păcate pentru instituţie însă, acest lucru nu ajunge la credincioşi, la fel cum nu ajung nici alte şi alte şi alte informaţii pe care aceştia ar trebui să le aibă. Anacronismul şi lipsa de dialog a BOR contribuie în mod cert la îndepărtarea tot mai mare a maselor de Biserică, iar rezultatul final este o hidră bizară, în care Biserica propovăduieşte o anumită religie pretinzând că aceasta este comună, tocmai pentru că toţi credincioşii o admit ca denumire. În realitate majoritatea credincioşilor nu au avut niciodată contact cu religia oficială, în schimb fiecare şi-a construit propria religie din bucăţele de superstiţii, preferinţe, şi idei proprii, şi toţi îşi numesc religia proprie „ortodoxie” din obişnuinţă, tradiţie şi ignoranţă.

Prietenii mei intimi: Provita

Poate mai există pe lume vreun om care a trăit sub o piatră și nu știe cine sunt cei de la Pro Vita, "prietenii intimi" ai tuturor umaniștilor, fie ei atei sau nu. Hai să îi lăsăm înainte să se prezinte singuri:

“Asociaţia Pro Vita a fost înfiinţata [...] de preotul Nicolae Tănase şi preoteasa Maria Tănase, având ca obiective principale: derularea de programe de asistenţă socială adresate copiilor abandonaţi şi tinerelor mame singure în sistem de plasament familial sau mixt; salvarea de la dispariţie, recuperarea fizică, psihică şi morală şi reintegrarea copiilor străzii sau copiilor abandonaţi în spitale; sprijinul pentru integrarea în viaţa comunităţii a tinerilor peste 18 ani nevoiţi să părăsească orfelinatele; lupta împotriva avortului în conformitate cu principiile creştin-ortodoxe.”

Îi numesc "prieteni intimi" deoarece domeniul lor principal de activitate este înfigerea nasului în viața sexuală a altora și încercarea de a alinia comportamentul sexual și reproductiv al întregii populați la principile "ortodoxe" pe care ei le predică.
Nu știu zău în ce măsură se ocupă Pro Vita de celelalte puncte de pe lista lor, și în ce măsură ajutorul lor este condiționat de acceptarea îndoctrinării ortodoxe (propriul lor site este atât de sărac în articole despre activități caritabile, încât se poate bănui că din 2007 până acum au făcut niște cadouri de crăciun și cam atât), dar să vă spun în ce condiții și pe unde i-am întâlnit noi:

-prin licee și școli, prezentând adolescenților filmări gore cu fetuși de 5 luni dezmembrați în ceea ce ei numesc "avort clasic" și predicând că sexul e păcătos, avortul e crimă și că metodele contraceptive provoacă cancer și sunt imorale. De asemenea, ei echivalează prezervativul și pastilele contraceptive cu "ucisul de bebeluși". Dacă nu mă credeți, la finalul articolului va fi anexat un interviu de la un miting al lor;

-pe străzi de 1 iunie, cu  o lunga procesiune care începea cu un sobor de preoți și se termina cu adolescenți aduși în masă de către profesoarele de religie "pentru un 10", adolescenți care ne-au spus că sunt acolo "pentru avort" și care cărau icoane și poze gore cu fetuși dezmembrați ziua în amiaza mare, de ziua copilului, când se plimbau părinții cu țâncii pe stradă;

-la demonstrațiile "pentru familia tradțională", a se citi "marșuri homofobe împotriva încadrării persoanelor gay în societate", alături de Noua Dreaptă;

-la scandalul de la Muzeul Țăranului Român;

-pe interneturi, unde se ocupă cu împrăștierea de informații mincinoase despre contracepție și avort;

-la Guvern, unde fac lobby :
*împotriva cercetării pe celule Stem;
 *pentru obligativitatea unei "consilieri de sarcină" pentru femeile care decid să facă avort, pe banii lor și la cabinete provita;
*împotriva înseminării artificiale;
*împotriva legalizării prostituției;
*pentru dreptul medicilor de a nu efectua avorturi "pe motive de conștiință" (Vă amintiți cazul femeii hinduse care a murit în spital pentru că medicul a refuzat să îi facă avort, deoarece Irlanda este o țară catolică?);
*împotriva clonării;
*propunere legislativă pentru creșterea natalității;
*desigur, pentru ilegalizarea avortului, pentru că știm cu toții ce bine a ieșit asta înainte de 90.
Dacă doriți detalii despre acțiunile lor, aici e lista de pe propriul lor site.



Care este "Misiunea" lor?
"Este un „loc comun” faptul că națiunea noastră și întreaga civilizație europeană se întemeiază istoric pe valorile iudeo-creștine. Din păcate, de câteva decenii, România și Europa i-au întors spatele lui Hristos, preferându-i pe rând filosofii alternative precum comunismul ateu ori liberalismul și umanismul secular - sau, mai grav, experimentându-le succesiv. Roadele acestora sunt putrede și se văd clar în prăbușirea instituției familiei, precaritatea moralității, răsturnarea scalei valorilor și dezintegrarea socială.

[...]

Prin Centrul Juridic Pro-vita, noi protejăm aceste valori și libertăți prin formularea de politici publice, strategii de advocacy și educaționale, sau prin asistență, consiliere juridică și mediere, în următoarele domenii de interes:
-Demnitatea persoanei umane (bioetica; avortul; reproducerea asistată; donarea și transplantul de organe; manipularea genetică și clonarea; eutanasia, îngrijirea paliativă și finalul vieții);
-Familie (dreptul familiei; violența în familie; drepturile parentale și drepturile copilului; legislația muncii pentru părinți);
-Libertatea credinței (educația moral-religioasă în școlile publice; obiecția de conștiință a personalului medical; discriminarea creștinilor în spațiul public);
-Protecția moralei și a sănătății publice (contra pornografiei și prostituției) etc."

Cu alte cuvinte, domnii de la Pro Vita consideră că este dreptul lor de a-și impune preceptele religioase asupra unui întreg popor luptând împotriva drepturilor femeii și ale persoanelor de altă orientare sexuală, împotriva educației sexuale și împotriva avansurilor științifice, trăgându-ne înapoi în Evul Mediu. Consideră că ei, creștinii, sunt discriminați atunci când nu au dreptul să discrimineze după bunul lor plac, să își împrăștie mizeriile prin școli și să își impună ideile medievale prin lege.

Am un mesaj pentru aceste persoane:

Dragă Pro Vita.
Te rog să îți scoți nasul din uterul meu, deoarece am remarcat că începe să mă jeneze la mers. Ai menționat în "domeniile tale de activitate" și "libertatea credinței". Poate că nu ești conștientă, dar asta înseamnă că nici tu nu ai voie să îți impui ideile religioase asupra altora.


Dacă voi, cei de la Provita,  credeți că e  un păcat să folosești contraceptive, vă rog să nu le folosiți.
Dacă voi credeți că o sarcină nedorită sau rezultată în urma unui viol, un fetus cu defecte grave sau o boală a mamei nu sunt motive de avort, atunci vă rog să nu faceți unul.
Dacă voi credeți că o căsătorie între două persoane de același sex este "împotriva lui Dumnezeu", nu vă căsătoriți cu persoane de același sex.
Dacă voi credeți că inseminarea artificială e criminală și împotriva religiei voastre, nu vă înseminați artificial.
Dacă voi credeți că cercetarea pe celule Stem este "criminală", vă rog să nu mai consumați nici un produs pentru care s-au folosit celule umane în testare sau producere. Grijă mare, asta implică și câteva medicamente și tratamente fără de care acum am fi fost mult mai puțini.

Dar asta nu înseamnă că aveți voie să le impuneți altora, prin lege, ideile voastre medievale.

Cu drag, o cetățeană sătulă de voi.



Vă ofer și o listă cu cei care îi finațează pe cei de la Pro Vita să facă lobby împotriva drepturilor noastre de bază, împotriva educației și împotriva dezvoltării științifice:


Carrefour Romania SA,
Carpatcement Holding SA,
Ursus Breweries SA,
Franke Romania SRL,
Alfredo Foods SRL Bucuresti,
MRM Parteneri SRL Bucuresti,
Millenium ProDesign SRL Bucuresti,
Grafitti 94 RBI Prodcom SRL Bucuresti,
Beheim International Brands GmbH & Co. KG (Germania),
Art&Craft SRL Bucuresti,
Quadra Invest SA Targoviste,
GibTransPrest SRL Bucuresti,
Valdo Invest SRL Bucuresti

Parteneri institutionali (pentru campaniile educationale):
Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti

sursa: “Asociația PRO-VITA PENTRU NĂSCUȚI ȘI NENĂSCUȚI – Filiala București” @ Reteaua sociala RSC – Actionam responsabil

Avem și o listă cu susținătorii Provita. Amintesc aici doar colaborările cu Noua Dreaptă, Victor Roncea, Asociatia Demnitatea Nationala, “Nationalistii Autonomi” din Timisoara, Asociatia/partidul legionar Totul pentru Tara (vechiul Pentru Patrie),Teodor Baconschi, Sulfina Barbu și Raluca Turcan, toate colaborări nobile și pline de spirit civic.

Și, la final, momentul comic: opinia unei vițici de la Pro Vita despre contracepție. Da, pe fundal se aude o slujbă. De ce? Pentru că așa fac miting cei de la Provita: făcând slujbe la fiecare colț de stradă.

Ateii iraționali și avortul.

Am urmărit de curând o dezbatere dintre Matt Dillahunty, gazda emisiunii The Atheist Experiece și președintele Comunității Atee din Austin, Statele Unite, și Kristine Kruszelnicki, o atee canadiană a cărei profil de facebook o descrie ca Pro-Life Atheist Intactivist.
Vă recomand dezbaterea doar dacă v-ați trezit de dimineața cu pofta de a vedea căței mici, fără dinți, bătuți, uzi, flămânzi și bătuți din nou, pentru ca....ei bine, cam așa ajunge să arate biata pro-liferiță atee pe la jumătatea acestei dezbateri formale.
De ce vă recomand însă să vă adunați impasibilitatea, să băgați empatia pentru ființe plouate în sertar și să vă faceți totuși timp pentru a urmări dezbaterea: se prezintă câteva puncte de vedere care sunt împotriva avortului și nu includ zei și dogme, care idei sunt apoi invalidate frumos, de către un adversar cu experiență în dezbateri. Și, pentru un plus de savoare, în public se află un biolog specializat în embriologie, PZ Meyers, care în cursul dezbaterii probabil fuge la bar să ia o pastilă pentru dureri de cap cu un pahar mare de whiskey. Mie mi s-a părut interesant să urmăresc discursul unei femei atee pro-life pentru că este un exemplar rar și inedit.



Ca bonus, am descoperit opiniile ei despre dezbaterea publică din cadrul unei convenții unde ea a fost doar invitată:
" I had honestly planned to chalk up the whole experience to a good learning opportunity and figured I'd share my video with only a handful of supportive friends who could help me improve for next time... buuuuut it seems the atheist community had other ideas. :) In the two days since Texas Freethought Convention posted their video, the debate has gone VIRAL. Last I checked the video had 15,000 views - in TWO days! "
Deci, dacă gafăm, măturăm sub preș. Din fericire, nu merge așa, Kristine. :)

Dacians and Orthodoxy

You may wonder what Dacians and Orthodoxy have in common. Nothing according to any historian who is worth anything, and everything according to the Orthodox Church.

First, some history:

Dacians (the Thracians that lived in the territory that today is Romania) were a polytheistic people, having Zamolxis as a main deity to whom they sacrificed people (who had to win a tournament for this privilege) hoping they will be granted whatever they may have needed. Some sources say that Thracians settled in this part of Europe around 1000 BC.

The ethnogenesis of the Romanian people has its roots in between 100BC and 100AD when the Dacians had the first significant contacts with the Roman Empire (another polytheistic bunch). Between the Roman conquest of Dacia (106 AD) and Emperor Aurelian’s withdrawal (271 AD), the natives gathered many cultural elements from the Romans including the Latin language, becoming a Romanized people. After the withdrawal, the Dacian territory has been subject to many invasions (Slavs, Goths, Visigoths etc) thus the freshly Romanized Dacians having their culture and language influenced even further.  The first mentions of Vlachs (romanic people) appeared in the 6^th century in Emperor Maurice’s Strategikon, this being the point in which Dacians had completely morphed into a new people.

It is needless to say that with all the people that traveled (peacefully or with weapons drawn) through Dacia, religion had become so diverse to the point in which every man had his own religion (Think just of the Roman auxilia that was gathered from all corners of the Roman Empire, and was then stationed in Dacia). Moreover, up until the 12^th century (and beyond) the Christian community in the area north of the Danube has been influenced by Slavic nations. Since the 9^th century, the Bulgarians who constantly raided the area north of the Danube started imposing Slavic language (their own) instead of Latin for Christian rites. It had been that way all the way to the 13^th century in which dates the first proof of an Orthodox Hierarchy on Romanian territory. This may seem as the beginning of the Romanian Orthodoxy, but there is another interesting thing people should know regarding this issue. As this new official religion was imported from the Byzantine Empire, the official rite languages were supposed to be Latin and Greek, but due to the constant arguments with the western church, and (more important) the Bulgarian influence, the Cyrillic alphabet and Slavic language had been imposed in the two Vallachian countries yet again, the official languages becoming Slavic and Greek (in some places). Romanians in the middle ages (including the priests) spoke as much Slavic or Greek as any person does today (none), so up until the 17^th century when the first Bible in Romanian was published, Romanians were more or less clueless to the meaning of Christianity or Orthodoxy (not that they are more informed today).

(Map of Dacia in the 3rd century AD)

Now for the sad part:

From the information given above (which can be found with a few google searches) it should be clear that Orthodoxy in Romania is about 8 centuries old, but due to the huge amount of beliefs and religions mashed up together in a rather small territory, Romanians are more superstitious rather than religious. Romania having always been a predominantly rural country with a most colorful and diverse folklore, is after so many years still a country in which everyone has his own “religion”.  I often encounter people who tell me it is bad omen to do things like whistling or opening an umbrella indoors and washing clothes or combing your hair on Sunday but when asked to explain why, I only get the classic answers: “Because that’s how it is.”, “Because it’s bad” or the worst and most annoying one “Because God will punish you”. The amount of silly superstitions (both Christian and Pagan) Romanians believe in is stunning, and they are so deeply built into our minds that most of us do not even notice them.

The problem is that despite the fact that we have the Bible in our own language, along with the massive amount of information that the internet (to which most of us have access to) provides, few really care to read anything on the subject, the rest opting for complacence rather than knowledge. Even worse, the Orthodox Church encourages and adopts superstition. Romanian Orthodoxy has more to do with folklore (The Holy Tradition) rather than Christianity.

(Picture of the "feathered ox". This event takes place in the day of the Pentecost, and is supposed to bring a gentler winter. People march with the ox through the town, and stop in front of the church. After the church service is over, the ox is released, and girls who manage to catch it and grab it by the horns are said to get married soon.)

Now what?

By now you should have a rough image of how things work in Romania in what regards religion and belief. But what can one do in order to stop this?

Whenever a debate occurs, there is a great chance of encountering one of the following as a participant: 

-the “Historian” (tries confusing you with erroneous Historical data)

-the Theologian (does the same thing as the “Historian”, but with a diploma given by the Church to prove he is “right”)

-the religious fanatic (rants randomly about a great variety of things, and quotes them from the bible to convince you)

-the new age hippie (combats and explains everything with incoherent babble about spirituality, energies, aliens and alternative medicine)

-the Dacomaniac (tries to convince you that Dacians were Christian before Christ was born, and if he fails tries to make you feel guilty for disappointing your ancestors).

These categories can be found in the natural state given above, or combined. One of the things they have in common is the belief that Romania has been Orthodox for 2000 years. There are numerous misquotes (or quotes that are out of context) of Romanian writers (some of them atheists) allover Romanian sites, blogs and facebook pages supporting the Romanian Orthodoxy which is 2000 years old according to their owners (oh, did you know Jesus was a Dacian?).

(Picture taken during the protests against the electronic ID cards. Banner says "The Orthodox Church - Mother of the Romanian folk (Mihai Eminescu)")




Mihai Eminescu – rather famous 19^th century poet and journalist- (who sent letters which still exist to his mistress saying he had no god but her) was quoted saying that “The Western Orthodox Church has been the supporter of the Latin element in the Danubian area for eighteen centuries. It stabilized and unified our language in such an admirable way that we are the only nation that has no dialects. It has saved us from being assimilated by the Polish, Hungarians, Tatars and Turks, and is today the only defense and support of the millions of Romanians that live outside our borders. Whoever combats the Church and its rites may be a cosmopolitan, socialist, universal republican or whatever it may come to mind, but he is not a Romanian”.

Whenever someone tries to point out the obvious mistakes in these quotes (or any religious argument for that matter), the response of is often rather “unsophisticated” (not to say downright idiotic). Getting through to these people is next to impossible. It is a continuous struggle for tolerance and reason in a place ruled by bigotry and grotesque ignorance. How do you convince a pagan, superstitious, poorly educated nation that it is not Christian? How do you replace wishful thinking and fear of the unknown with responsibility and knowledge?

(Picture of Romanian children doing the Nazi salute during the recent protests, holding Romanian flags.)

S-a vindecat cancerul!

Oameni de știință au pierdut timpul, cu laboratoarele, testele și experimentele lor, încercând să găsească un tratament pentru cancer. Au cheltuit enorm pe teste, au stat ca dobitocii prin școli, au stat nopțile să își păzească aparatele, și-au stors creierii ca să găsească metode de tratament viabile. Toate acestea au fost niște cheltuieli inutile. Tot ce era nevoie era o copie aurită după un tablou cu o tanti. Plimbăm tabloul prin secția de oncologie, și, voila!, am vindecat cancerul! Simplu, nu?

Sau, macar, așa pare să creadă boborul ortodoxoid.  

O icoană pictată pe lemn, copie a icoanei făcătoare de minuni Pantanassa vindecătoarea de cancer, donată de Mănăstirea Vatopedi din Muntele Athos uneia dintre cele mai noi parohii din Alba Iulia, va fi dusă în procesiune la Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiul reşedinţă de judeţ.

Icoana este o copie pictată cu foiţă de aur şi argint după icoana Pantanassa (Atotîmpărăteasa), o icoană cu puteri miraculoase, vindecătoare de cancer, pictată pe lemn în secolul al XVII-lea şi păstrată la mănăstirea de la muntele Athos.

Potrivit Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, icoana va fi adusă vineri la Alba Iulia, la Catedrala Reîntregirii, unde, cu binecuvântarea ÎPS Irineu, se va organiza o procesiune specială. Icoana va rămâne la Catedrală, spre închinare, până sâmbătă, după care se va face o procesiune la Biserica Memorială 'Mihai Viteazul' şi Biserica "Sfântul Nicolae' din cartierul Miceşti, dar şi la singura secţie de Oncologie din judeţul Alba. Icoana va fi aşezată apoi la Biserica 'Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Grigorie Palama' din cartierul Orizont, scrie Agerpres.
Dar stați, asta nu e tot! Aceasta nu este singura vindecătoare de cancer!

În ţara noastră mai sunt icoane Pantánassa vindecătoare de cancer la Biserica Rusă din Bucureşti, la Catedrala din Timişoara, la o biserică din Suceava şi la mănăstirile Oaşa şi Rîmeţ, din judeţul Alba. În 2002, stareţul mănăstirii Vatopedi a donat mănăstirii Oaşa, de pe Valea Sebeşului, o copie sfinţită după icoana Pantanassa, lucru care s-a repetat în 2007, la mănăstirea Rîmeţ, cea mai veche din Transilvania.

Aș vrea și eu, dacă nu e cu supărare, o statistică a cazurilor de vindecări de cancer datorate acestor bucăți de lemn pictate cu o tanti ușor diformă, mai împodobită cu haur decât o nevastă de manelist. Și aș vrea să fie comparată cu o statistică a cazurilor de oameni vindecați de cancer de medici și de oamenii de știință, aceia care nu te obligă să crezi în puterile lor magice, să te târâi în genunchi în fața lor și care nu te servesc cu "nu ai crezut suficient, deci e vina ta" atunci când dau greș în a te salva.
Dar mai mult aș vrea ca acești medievali în gândire și comportament să se ia, să se ducă înapoi în mileniul lor și să ne dea pace cu circul lor de prost gust, procesiunile, superstițiile și aberațiile lor. Și, deși am uneori senzația că cei care au mai multă încredere în bărboși cu rochie care poartă lemne pictate și aurite prezentându-le ca magice ar face un mai mare serviciu societății dispărând din fondul nostru genetic și cultural, am totuși un mesaj pentru medicii care îi tratează, indiferent de gradul de dobitocenie al pacientului:

"Iartă-i, domn doctor, căci nu știu ce fac."

Motive ca să te pleznesc peste bot: nu îmi place cu cine te culci.

Salut, Gigel Ixulescu. Ce ai zice daca aș spune că nu îmi place prietena ta (pe care nu o cunosc), deci o să te pocnesc peste meclă? Și dacă mergi la poliție, fraiere, nici la polițisti nu le place prietena ta (pe care nici ei nu o cunosc), și îți iei o bătută și acolo, gânsacule.
Salut, Ioana Igrecescu. Ce ai zice dacă aș spune că nu îmi place cu cine te săruți, asa că o să te scot din club cu șpițe în dos? Că sunt bodiguard, și daca nu te lingi cu cine îți zic eu, te-ai lins pe bot de club, proasto.

Nu aș fi o persoană prea plăcută, nu? Aș fi reclamată la poliție pentru vătămare și pentru deranjarea liniștii publice. Ar trebui sa plătesc amendă și despăgubiri. Aș avea cazier. Desigur, dacă nu cumva ești gay. Atunci nu mai contează, pentru că ți-ai meritat-o. Cum îndrăznești să te culci cu cineva cu care nu îți dau eu voie? Câtă nesimțire, zău așa!

Ia uite ce găsesc pe un blog: niște ocazii în care oameni au fost bătuți pentru că alegerea partenerilor lor nu a convenit unor terți. Pentru că nu ești român adevărat dacă nu îți bagi nasul adânc în viața sexuală a altora și dacă nu încalci legea pentru a-i învăța minte să nu se mai culce cu cineva cu care nu ești tu de-acord să se culce. Pentru că viața ta sexuală e doar treaba ta, dar viața sexuală a tuturor celorlalți e tot treaba ta..

- Un tânăr gay agresat într-un club a mers la poliție unde polițiștii l-au amenințat, înjurat și lovit pentru că a fost perceput ca fiind gay. Ar fi putut la fel de bine să nu fie gay. Deci ai grijă, heteroiule, îmbracă-te în macho și vorbește gros, să nu creadă polițiștii că ești gay, că te bat și ei. Nici până în prezent poliția și procuratura nu au dat o soluție în dosar prin care să spună măcar dacă este cineva responsabil pentru încălcarea legii sau nu. Ni s-a răspuns practic că în România, dacă ești victima unei fapte penale și faci plângere la poliție, trebuie să stai cuminte să aștepți până când vor dori polițiștii sau procurorii să îți dea o soluție)

- Două lesbiene care s-au sărutat și au dansat împreună într-un club au fost scoase afară în șuturi de către bodyguarzi. Pentru că lesbienele sunt ok doar pe redtube, nu? Sau poate nu erau suficient de "hot" încât să le placă bodiguarzilor să se uite? Doar persoanele straight au voie să se danseze și să se sărute în club? Dacă sunt straight și beau o vodcă în plus e ok să mă ling cu altă tipă? Dar cu 2-3 tipi?

- Un grup de tineri care a participat la un eveniment cultural cu tematică gay a fost atacat și bătut în stradă în preajma facultății în care a avut loc evenimentul. (Pentru că doar așa poți arăta cât de bărbat adevărat ești tu: mergând cu gașca să bați oameni random pe stradă.)

- Amenințările de tip “Moarte homosexualilor” și folosirea salutului legionar în cadrul unei contramanifestații la un alt eveniment cultural. Eveniment unde 60 de mocofani au intrat într-o sală de film și au făcut ca toți dracii, pentru că nu le plăcea că personajele din film erau două lesbiene și că era posibil ca și câțiva oameni din public să fie gay. Iar gheii nu au voie să se uite la filme, nu știați? 

- Un tânăr gay bătut și urmărit pe stradă, amenințat de un bărbat pe care l-a cunoscut la un club de sport. Din nou, heteroilor, aveți grijă cum vă îmbrăcați la sală, să nu cumva să porniți instinctele vreunui babuin.

- Un tânăr care a fost amenințat și lovit de un vecin pentru că este gay.

- 6 tineri care se întorceau de la marșul gay în 2006 au fost atacați în vagonul de metrou de un grup de tineri care i-au bătut, le-au adresat cuvinte jignitoare și amenințări. După cinci ani de la depunerea plângerii, cazul a fost închis fără niciun rezultat. Motivul a fost că s-a împlinit termenului de prescripție. Nimeni nu a fost tras la răspundere pentru această situație, deși în primul an dosarul a fost mutat de la o secție de poliție la alta, taman în perioada în care se puteau face investigații importante pentru a identifica și găsi agresorii. 

 - Un tânăr gay deținut în închisoare pentru o infracțiune de drept comun a fost supus agresiunilor sexuale și discriminării din partea celorlalți deținuți din celulă, fără ca instituția să intervină și să-l protejeze. 

Deci, ce facem aici? Ne băgăm nasul atât de adânc în viața sexuală a celorlalți încât ne miroase toată figura a părți intime, iar apoi îi luăm la pumni că nu ne convine ce găsim? Păi atunci poate ar trebui sa le pleznim pe gagicile acestor reardați că umblă cu suboameni, nu? Și mai rău, le fac și pui, pe care să îi educe ca în secolui unsprezece.  Pentru că asta înseamnă să fii român adevărat. Parol.

Darwin şi creaţionismul

Ştiaţi că Darwin era rasist ? şi misogin ? şi că naziştii s-au inspirat, pentru programele de exterminare a altor rase, din opera lui Darwin ? şi că motivul pentru care el a inventat teoria evoluţiei a fost faptul că era un ateu care-l ura pe dumnezeu ? dar totuşi, pe patul de moarte s-a dezis de această teorie ateistă ?
Dacă nu, dacă nu aţi auzit nici una din aceste informaţii ( care „distrug complet şi iremediabil teoria darwinistă” ), probabil că n-aţi discutat foarte mult cu un creaţionist; toate aceste date terifiante, cutremurătoare, şi profund eronate sunt frecvent vehiculate şi prezentate drept argumente care combat teoria evoluţiei.

Întâi, să vedem cât sunt de corecte argumentele în sine.
A fost Darwin misogin şi rasist ? După standardele de azi, da; dar un om nu poate fi judecat decât în contextul culturii în care a crescut. Iar el a trăit într-un timp în care femeile nu aveau drept de vot, negrii erau consideraţi specie inferioară de către întreaga cultură europeană şi sclavia era încă legală în multe ţări, iar mutilarea sau uciderea unui sclav erau considerate delicte doar dacă care sclavul aparţinea altcuiva şi astfel i se aduceau pagube proprietarului. Pe de altă parte, familia lui Darwin a avut un istoric impresionant pentru mişcarea aboliţionistă, ambii săi bunici ( Erasmus Darwin şi Josiah Wedgwood ) au sprijinit legile de interzicere a sclaviei pe teritoriul Marii Britanii. În mai multe cărţi Darwin însuşi a exprimat opinii extrem de progresive pentru acea perioadă; în „Călătoria pe Beagle”, de pildă, descrie cât de afectat a fost de ceea a văzut în Brazilia sclavagistă, şi cât de marcat a fost de modul barbar în care sclavii erau exploataţi sau pedepsiţi de stăpânii lor. În alte ocazii a intrat în conflict cu alte persoane datorită susţinerii de către acestea a sclaviei; pe toată durata vieţii, atât în cărţi cât şi în viaţa de zi cu zi, Darwin a fost un aboliţionist convins, şi s-a opus discriminării rasiale. Singura tendinţă „rasistă” a lui Darwin e dedusă de creaţionişti din citirea titlului complet al cărţii sale "Originea speciilor prin selecţie naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existenţă”, dar aici cuvântul „rasă” se referă la variaţii sau subspecii de animale - în această carte, Darwin nu aminteşte de specia umană, şi în nici un caz nu se referă la superioritatea unei anumite rase umane faţă de alta.
Pentru a vedea cât de mult s-au bazat naziştii pe Darwin, n-o să amintesc de discursurile lui Hitler, unde invoca religia şi „Creatorul”, în care înţelegerea naturii vii pare a fi copiată după şabloanele creaţioniste de azi, şi care nici nu-l menţionează pe Darwin; nici de sloganul „Dumnezeu e cu noi” al naziştilor, şi nici de perspectivele diametral opuse, între idealul nazist de „purificare” a rasei, şi cea oferită de teoria evoluţiei, care vorbeşte despre importanţa variaţiei din cadrul unei specii; ajunge să verificăm doar lista de cărţi interzise în Germania nazistă: una dintre categoriile interzise este „Writings of a philosophical and social nature whose content deals with the false scientific enlightenment of primitive Darwinism and Monism”, adică „Scrierile filozofice şi natură socială al căror conţinut tratează falsa iluminare ştiinţifică a darwinismului şi monismului”. E nevoie de o profundă ignoranţă, sau multă reavoinţă, pentru a susţine că o mişcare care a interzis cărţile lui Darwin şi le-a catalogat drept „false” ar fi fost bazată pe cărţile lui Darwin !
Despre ura lui Darwin faţă de dumnezeu… nimeni nu poate urî ceea ce nu crede că există; dacă Darwin a fost ateu ( deşi el s-a declarat agnostic ), atunci pur şi simplu nu a crezut în vreun zeu; asta nici nu este un argument, ci o eroare logică: chiar dacă Darwin ar fi urât vreun zeu, asta nu spune nimic despre teoria evoluţiei.
Iar în privinţa poveştii cu Lady Hope, care pretinde că ar fi fost de faţă la moartea lui Darwin, şi înaintea căreia căreia Darwin s-ar fi lepădat de teoria sa, întâi să citim povestirea în sine: Lady Hope ne spune că l-a vizitat înaintea morţii, şi l-a găsit citind biblia şi dorind să „revină la credinţă”, şi nu spune nimic despre teoria lui sau despre „dezicerea de aceasta”. Din păcate, din mărturiile şi autobiografiile copiilor lui Darwin reiese că toată povestea este doar o minciunică pioasă a unei cuconiţe habotnice, care s-ar putea să-l fi vizitat o dată pe Darwin, cu mult timp înainte de moartea lui, dar nu a fost de faţă când acesta a murit. Alte investigaţii ulterioare au indicat de-asemenea că întreaga poveste a fost inventată. De altfel, până şi unele surse creaţioniste recunosc că povestea este scornită, şi recomandă creaţioniştilor să nu folosească acest „argument”.
Alt argument frecvent invocat este recunoaşterea, de către Marele Darwin în persoană, că ochiul nu a putut evolua; iată chiar cuvintele lui:
„Mărturisesc deschis că pare cu totul absurdă presupunerea că ochiul, cu toate inimitabilele lui dispozitive pentru acomodarea focarului la diferite distanţe, pentru primirea diferitelor intensităţi de lumină şi pentru corectarea aberaţiilor sferice şi cromatice, s-ar fi putut forma prin selecţie naturală.”
Dar folosirea acestui citat demonstrează încă o dată profunda lipsă de onestitate a creaţioniştilor: acest paragraf este chiar introducerea în explicaţia evoluţiei ochiului, oferită de Darwin ! Ceea ce urmează, imediat după această „admisie”, este o prezentare a condiţiilor necesare pentru ca ceea ce părea absurd să fie de fapt explicabil tocmai prin prisma teoriei lui:

„Raţiunea îmi spune că dacă se poate arăta existenţa a numeroase gradaţii de la un ochi simplu şi imperfect la unul complex şi perfect, fiecare stadiu fiind folositor posesorului său, după cum cu siguranţă se şi întâmplă; apoi dacă ochiul variază mereu şi variaţiile se moştenesc, ceea ce de asemenea se intâmplă în mod neîndoielnic; şi dacă astfel de variaţii sunt folositoare oricărui animal în condiţii de viaţă schimbătoare, atunci dificultatea de a crede că un ochi perfect şi complex ar putea fi format prin selecţie naturală, deşi pare de neînvins pentru imaginaţia noastră, nu ar trebui considerată ca subminându-ne teoria.”

Ceea ce s-a petrecut aici a fost manevra clasică a creaţioniştilor; câţiva indivizi „construiesc” asemenea argumente mincinoase pe care le distribuie în cărţi, reviste sau pe diverse site-uri, deşi ştiu că nu sunt adevărate; iar de acolo, alţii le citesc şi se simt mulţumiţi că li s-a confirmat ceea ce voiau să creadă, fără a se mai fără a se mai onosi să se documenteze sau să verifice acurateţea informaţiilor. Abia când ajung să prezinte argumentele în vreo dezbatere cu un evoluţionist, minciuna iese la iveală.

În al doilea rând, chiar dacă toate aceste afirmaţii ar fi adevărate, dacă Darwin ar fi fost un sclavagist şi un misogin convins, şi dacă naziştii ar fi invocat teoria lui ( ce-i drept, răstălmăcită dincolo de orice ), şi dacă Darwin ar fi fost nu doar ateu, ci de-a dreptul satanist convins, şi chiar dacă s-ar fi dezis de teoria lui pe patul de moarte… cum ar fi influenţat toate acestea teoria evoluţiei ? Absolut deloc.
Teoria evoluţiei, ca orice teorie ştiinţifică, se bazează pe fapte, pe dovezi, pe capacitatea de a explica un anumit aspect al naturii, şi nu pe autoritatea sau pe calităţile celui ce-o propune, nici pe implicaţiile morale ale teoriei, la fel cum legea gravitaţiei propusă de Newton, sau teoria gravitaţiei, a lui Einstein, nu sunt infirmate nici de vreo ipotetică acţiune sau opinie a celor doi fizicieni, oricât de reprobabilă, nici de faptul că, datorită gravitaţiei, atâtea mii de oameni au murit, prin căderi de la înălţimi mari, prin spânzurare, sau în prăbuşiri de avioane.
Dar creaţioniştii ignoră asta. Pentu ei, biblia este un manual de istorie, care trebuie citit literal ( o viziune simplistă, care nu era împărtăşită nici măcar de autorii acesteia ); în momentul în care o teorie ştiinţifică infirmă legendele despre oameni-din-lut şi despre femei-coaste, ei consideră că acea teorie se vrea un înlocuitor al religiei lor, şi de aceea îi acuză pe atei că ar avea ca religie ştiinţa, sau „darwinismul”.
Şi astfel, credincioşii recurg la metodele care li se par cele mai adecvate pentru a combate o religie concurentă: denigrarea şi demonizarea valorilor sfinte pentru ceilalţi, folosirea intensivă a erorii de asociere, a apelului la sentimente, şi a altor erori logice; dacă teoria evoluţiei ar fi o religie, „iar Darwin profetul ei”, atunci abandonarea teoriei de însăşi autorul ei ar putea fi o lovitură foarte serioasă, posibil chiar fatală. De aceea creaţioniştii consideră că toate „argumentele” de până acum sunt excelente pentru a-i combate teoria.
Într-adevăr, o religie întemeiată pe informaţii nedemonstrate şi nedemonstrabile, pe revelaţie şi pe autoritatea supremă a vreunui profet, sfânt sau lider de cult, depinde cu totul de acest unic personaj. Creştinismul nu e bazat pe valoarea mesajului propriu-zis al cristosului, ci pe faptul că suficienţi oameni acceptă autoritatea lui, şi acceptă, doar pe baza credinţei, că Isus este un super-zeu care le poate oferi tot ce le-a promis, fără dovezi. Scoateţi caracterul divin şi promisiunea vieţii veşnice din toată povestea şi nu mai rămâne nimic demn de luat în seamă, sau care să motiveze pe cineva să urmeze sfaturile de acolo. Creştinii sunt nevoiţi să facă selecţie observaţională şi să ignore zeci de versete în care acţiunile sau cuvintele atribuite personajului sunt incompatibile cu caracterul unui zeu al iubirii, descriind comportamente brutale sau chiar nebuneşti ale lui Isus, sau contrazicându-se singur.

În ştiinţă situaţia e cu totul alta. Darwin e stimat pentru teoria pe care-a conceput-o, dar în nici un caz această teorie nu este considerată „sfântă”, sau transformată într-o dogmă care trebuie acceptată orbeşte, doar pentru că ar fi propus-o Darwin. În ştiinţă, o teorie are valoare prin ea însăşi, prin capacitatea de-a descrie un aspect al lumii, şi poate rezista la critici oneste tocmai datorită acestui fapt. Cel ce a propus-o va fi considerat un om deosebit pentru că a descoperit înaintea altora explicaţia, dar nu va fi venerat, şi nimeni nu va ţine cu dinţii de o explicaţie incorectă doar de dragul celui ce-a propus-o. Tocmai de aceea, toate atacurile la adresa lui Darwin pentru a-i „demonta” teoria sunt atât de ridicole, pentru că cei ce recurg la asemenea metode de combatere demonstrează că nu înţeleg nici măcar cum funcţionează metoda ştiinţifică, sau ce ar trebui să încerce să demonteze, sau cum ar trebui să o facă !
În plus, atacul la adresa lui Darwin este futil. Creaţioniştii au avut dreptate într-o privinţă, oamenii de ştiinţă, mai ales biologii, nu mai acceptă „darwinismul”. Teoria lui Darwin, aşa cum a fost elaborată prin 1850, era foarte simplistă; Darwin a pus accent pe selecţia naturală, dar a omis alte modalităţi prin care se realizează favorizarea anumitor trăsături, cum ar fi selecţia sexuală; printre altele, Darwin a prezis existenţa unui mecanism ereditar, de transmitere a unor însuşiri de la părinţi la urmaşi, şi a descris anumite proprietăţi ale acestuia, dar nu a ştiut exact care este acesta, şi cum funcţionează el exact. Abia după 1900 biologii au redescoperit teoria propusă iniţial de Mendel şi au început să studieze genetica. Aici a fost un moment crucial: teoria evoluţiei făcuse nişte predicţii foarte specifice legate exact de acest aspect. Genetica putea să le infirme, şi să pună probleme majore teoriei evoluţiei. Dar acest lucru nu s-a întâmplat: genetica a venit ca o nouă ştiinţă care să respecte exact predicţiile lui Darwin şi deci să confirme încă o dată teoria evoluţiei, şi din integrarea geneticii în teoria evoluţiei a rezultat Sinteza Modernă a Evoluţiei. „Darwinismul” este teoria expusă acum peste 150 ani; în prezent biologii folosesc Sinteza Modernă a Evoluţiei, care porneşte de la teoria iniţială, dar include nenumărate completări aduse de generaţii după generaţii de savanţi, şi o înţelegere a procesului evoluţiei care depăşeşte orice şi-ar fi putut imagina Darwin.
În continuare evoluţia speciilor este şi rămâne un fapt demonstrat; în continuare omul este inclus între eucariote, metazoare, vertebrate, şi mamiferele placentale; în continuare omul provine din strămoşi comuni cu primatele actuale; dovezile s-au acumulat vreme de 150 ani, venind din nenumărate ramuri ale ştiinţei; astăzi se cunosc sute de exemple de specii noi apărute; s-au găsit mii de fosile tranziţionale; înrudirea tuturor formelor vii a fost demonstrată de genetică. Deci „moartea darwinismului” nu a dat dreptate creaţioniştilor, ci doar a pus în faţa acestora un obstacol care nu mai poate fi depăşit.
Astfel, atunci când vorbesc de „darwinism”, şi construiesc argumente legate de Darwin, creaţioniştii arată nu doar că nu au nici cea mai vagă idee despre ce ar trebui să discute, şi nici cum ar trebui să combată ceea ce vor să infirme, dar şi cât de depăşiţi sunt de subiect în sine: asemenea cuiva care ar vrea să nege teoria atomică şi ar aduce argumente bazate pe alchimie, pe „cele patru elemente” şi pe flogiston, la fel şi creaţioniştii sunt cu sute de ani şi cu câteva ştiinţe în urmă !

Părinţi şi "mărturisiri".

“Tu, eu ştiam că TU eşti nebună, dar fratele tău când a luat-o razna?!” îmi şusoteşte mama râzând si închizand în urma mea uşa bucatăriei. Ridic din umeri, străduindu-mă să nu râd prea zgomotos. Era ziua de Crăciun şi o aveam ca invitată excepţională pe mama tatălui meu, deci eram în formaţie completă: doi fraţi, doi părinti şi două bunici, ultimele supravieţuitoare longevive ale unei familii restrânse. Fripuri, sarmale, emisiuni proaste la TV şi discutii sforăitoare, conduse de nişte octogenare cherchelite. Crăciun românesc, în familie. Toate merg bine până când una dintre bunice formulează o întrebare care se voia retorică: “Of, de ce lasă Dumnezeu atâtea rele pe pamânt?”. Fără să ridice nasul din farfurie, fratele meu răspunde sec:
 “Pentru că Dumnezeu nu există.”
Stop-cadru.
Ambele bunice înghit cu greu bucătura pe care tocmai o mestecau, se uită una la alta, apoi la părinţii mei. Pe noi, restul, ne bufneşte râsul. Fratele meu îşi taie serios friptura, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Mulţi se tem să recunoască în faţa părinţilor că sunt atei, şi este o problemă pe care mi-am pus-o şi eu, acum ani de zile. Auzisem de tineri care au fost daţi afară sau târâţi la biserică şi “exorcizaţi” de către părinţii lor, sau, dacă au fost norocoşi, doar au crescut tensiunile în familie şi au ajuns la urlete, certuri şi acuze. Auzisem de cazul unei fete care găsea săptămânal încă o cruce făcută cu untdelemn în locuri ascunse din cameră, semn că maică-sa adusese popa să îi facă sfeştanie în cameră, "să scoată dracii" în lipsa ei. Auzisem de cazul adolescentului care s-a trezit dat afară din casă de catre părinţi şi a fost ajutat de alţi atei, nişte străini de pe forumuri. O grămadă de cazuri îngrozitoare, de părinti pentru care religia lor era mai importantă decât propriul copil.

Mie nu îmi era teama de exorcizări, călugări şi cruci cu untdelemn după pat: ai mei sunt nişte oameni rezonabili, deşi se declară amândoi ortodocşi şi ţin sărbătorile, ca tot românul. Pe mama o ştiam mai degrabă spirituală decât religioasă şi tata se crede ortodox, dar merge la biserică din ani în paşti. Bunica octogenară, însă, aceeaşi care nu avusese în aproape un secol de viaţă timp să meargă în vreo duminică la biserică, descoperise Trinitas TV şi ne ţinea într-o permanentă lălăială fonfăită, care începuse aparent să îl irite până şi pe placidul motan tărcat, care începuse să “se ceară” în alte încăperi ale apartamentului pentru a-şi face baia şi somnul de frumuseţe. 

Nu îmi mai amintesc când am spus pentru prima data ceva despre ireligiozitatea mea. A apărut natural în conversaţie. Nu am luat pe nimeni de-oparte ca să “mă mărturisesc”, nu am dat importanţă deosebită discuţiilor pe această temă şi le-am tratat aproape invariabil cu umor. Ai mei, initial, şi-au făcut griji. Tata m-a luat în oraş, mi-a făcut cinste cu un Frappe şi m-a întrebat despre moarte din perspectiva mea. Nu i-a placut deloc varianta “mori şi gata”. A ajuns la concluzia că, dacă asta cred, înseamnă că trebuie să mă bucur de fiecare zi de parcă ar fi ultima. Desigur, avem puncte divergente de vedere în ce priveşte acest “bucurat de fiecare zi". Un capitol de carte şi o poveste cu un om fain îmi sunt de multe ori suficiente.
Mama m-a întrebat despre nunţi şi botezuri, şi a insistat destul cu “dar aşa se face”. La întrebarea “Dar de ce?” nu a ştiut să răspundă. Într-un final, a lăsat-o moartă, iar acum râde împreună cu mine de cozile la moaşte. Cred că este esenţial să nu faci mare tămbălău din ce (nu) crezi, ci să îti exprimi opiniile cu calm si moderaţie, şi să explici cum ai ajuns la o asemenea concluzie, asta, desigur, dacă familia ta este formata din oameni zdraveni şi echilibraţi.

Şi, poate, să nu trânteşti bomba casual la masa de Crăciun.

Orthodoxy in Virgin Mary's flower garden.

Since I write every day in my native language about atheism and religion worldwide, I thought it might be a good idea to write a few articles about Romanian Orthodoxy and atheism in English, for whomever it might concern.

Romania is a little  Eastern European country, part of the former Communist Bloc, one that has not yet recovered from the “miracles” of the communist reign, and one of the few orthodox countries, next to Russia, Moldavia, Greece, Bulgaria and a few others. I could not yet decide which one has destroyed our people more: the “communist period”, or the medieval cult of Orthodoxy, with its absurd claims, anti-humanism, discrimination policies and cupidity.  The religious nationalists call it “Virgin Mary’s flower garden”, because they want to feel special, elected by God and boast about the beauty of the country and the grip religion has on it, all in one name.

Even though we are not a particularly rich country, I can describe it as “decent”, if we talk about lifestyle and technology: we still have a great deal of areas not yet destroyed by man, one of the biggest populations of grey wolf in Europe and a beautiful and unique Delta on the river Danube. Cities are fairly modern and you could probably not distinguish between a city household in Romania and one in whatever other country. And, specifically, we love the Internet. 

What sets us back a whole lot (20+ years) compared to our European neighbors is our apparent incapacity of doing legit business, of electing leaders that are not crooked and of telling the clergy to please lay off our purses, go their way and take their medieval morals with them. Almost all of the population declares themselves as religious and the Orthodox Church claims some 87% of the population, based on a 2002 census.  This apparently allows the Orthodox Church to claim we are an “orthodox country” (even though the Constitution begs to differ), mix itself in the affairs of the state, influence laws and take public funding for granted.

Since the 1989 Revolution, the Church managed to introduce Orthodoxy as a confessional class in schools, taught  from kindergarten till the end of high school, and we only recently managed to make it an “opt out” class. The State pays quite a big deal of our tax money to pay for the clergy’s salaries, restoration and building of churches and parish houses, Religion teachers, manuals, Church personnel and “social work”. Yes, the churches’ “social work” is sponsored by the state. More than that, in the latter years the Orthodox Church tried to get control over ALL the orphanages, ALL the social help centers and ALL the nursing homes. They called it a “church-state partnership”. The state was supposed to give all the money, and the church was supposed to “administer it”, and we would speculate that they would probably do that by firing all the personnel, putting theology graduates with no medical, sociological or administrative education instead and spreading dogma to whomever came under their influence.

Seeing the Orthodox clergy parade with their expensive cars and wearing expensive accessories (gold watches and whatnot) makes us question their piety and need for spiritual wealth in the detriment of materialistic needs. This is made worse by the fact that that salaries and pensions are dropping, and poor people (who most have state pensions) are not properly taken care of.

In the last few years Atheists and Non-religious people, and even the well-intended, honest Christians have begun to declare themselves fed up with the church’s abuse of power, shameless mercantilism, intolerance and political involvement. Stories we used to tell over a beer out with friends started to make headlines and televisions started to report on cases of sheer lack of empathy or humanism in the church, like priests refusing to accept the burial of people in the Orthodox graveyards without the payment of the exorbitant sums they ask for, priests performing “faith healing” or exorcisms, some ending with the death  of the subject, drug dealing priests, homosexual relations with underage kids and money scams involving the church businesses.

It’s no surprise that the Church has named the attempt to verify their incomes and the legal prosecution of law-bending priests to be “a war on Orthodoxy”, conducted by the Atheists and Secularists. Even worse, because of this war the church is under a fierce attack: they are not allowed hate speech and discrimination against national, religious and sexual minorities, and what is a church if it’s not allowed to be as judgmental and discriminating as it pleases?

But now we are here. We started to work on informing the public. We started to form groups and we fight against the legal injustices. And, step by step, we are wining: we are constantly cutting slices off the monstrous influence this medieval dogma has on our minds, educational system, laws and tax money. And it is not too soon either.

This is the first of a series of articles about religion and atheism in "Virgin Mary’s flower garden”. I have my mind set on writing one every Saturday, and I would very much appreciate it if you would voice out any lack of clarity on my behalf. The situation here is very familiar to me, so if there are any questions I will gladly answer them (either by comment or a new article).

Credinţă şi religie

Ocazional, sunt acuzat că aş confunda credinţa cu religia:

„confundati credinta cu un sistem religios, oricare ar fi el… una e sa crezi in Dumnezeu… si alta e sa fi inglobat intr-un sistem religios.”

Dar, evident, nu este cazul. Conştientizez că există deosebiri între credinţă şi religie, cunosc care sunt acestea, şi nu folosesc termenii interşanjabil:

• Credinţa religioasă reprezintă convingere fermă, realizată şi menţinută în absenţa oricărei dovezi în favoarea ei, sau chiar în ciuda dovezilor contrare.
  

Trebuie menţionat aici că aceasta este definiţia credinţei de tip religios, englezescul faith; în limba română, atât „faith” - credinţa religioasă, cât şi „belief” - „credinţa” bazată pe dovezi ( de pildă, convingerea că Soarele va răsări mâine dimineaţă, bazată atât pe mii de experienţe similare, mii de nopţi urmate, fără excepţie, de lumina zilei, cât şi pe o înţelegere a funcţionării sistemului solar ) sunt, ambele, traduse prin acelaşi termen, „credinţă”, ceea ce permite credincioşilor să realizeze nişte echivocaţii de toată frumuseţea, între doi termeni diferiţi, care definesc două moduri total opuse de a percepe lumea; astfel, credinţa religioasă capătă prioritate în faţa dovezilor, şi este menţinută în ciuda oricăror fapte din realitatea concretă care ar putea să o contrazică, în timp ce convingerile sau „credinţele” bazate pe dovezi reprezintă un mod opus de a construi modele ale realităţii, care permite corectarea eventualelor erori, un mod bazat pe descoperiri ale diferitelor aspecte ale realitatăţii, un mod care o respectă, şi care nu distorsionează sau ignoră aspecte ale existenţei pentru a prezerva un model eronat. Cum ar putea cele două să fie sinonime ?

• Religia este un sistem organizat, bazat pe o credinţă religioasă, care include totalitatea dogmelor, ritualurilor, practicilor şi învăţăturilor derivate din acea credinţă.

Astfel, credinţa în sine este ceva personal, o convingere avută de o anumită persoană, câtă vreme religia este rezultatul, este consecinţa credinţei mai multor persoane, sistematizată, organizată şi ierarhizată. Dar cele două sunt inevitabil legate una de cealaltă, orice religie având la bază o credinţă de tip religios, nesusţinută de vreo dovadă, peste care se construieşte, precum un castel de cărţi de joc, restul sistemului. Aici trebuie făcută o altă paranteză. Deşi, aşa cum am văzut mai sus, sensul cuvintelor „credinţă [ religioasă ]” şi „credinţă [ bazată pe dovezi ]” sunt opuse, deseori în dezbateri religioşii le prezintă drept sinonime, şi pretind că a lor credinţă religioasă, nejustificată de nimic şi nesusţinută de nici o dovadă, este totuna cu, de pildă, convingerea unui evoluţionist că teoria evoluţiei explică biodiversitatea, convingere la care s-a ajuns numai în urma înţelegerii tuturor dovezilor care susţin această teorie, de la cele genetice la cele paleontologice, cele din dezvoltarea embrionară, anatomia comparată, sau taxonomie: toate acestea se coroborează reciproc, şi acceptă ca unic răspuns posibil numai cel oferit de teoria evoluţiei.
De asemenea, în momentul în care un apologist creştin realizează cât de sensibil este fundamentul său, faptul că întregul sistem religios are la bază o credinţă religioasă nesusţinută de nimic, sau mai rău, contrazisă de numeroase dovezi, va încerca să proiecteze acelaşi defect asupra teoriei evoluţiei, ştiinţei, sau ateismului:
„Evoluţionismul ( sau, şi mai bine, „darwinismul” ) / ştiinţa / ateismul este tot o credinţă, sau tot o religie !”
Ceea ce în primul rând este o admisie că sistemul religios este într-adevăr defectuos şi nu poate fi apărat de pe o poziţie logică şi onestă. Iar în al doilea rând, este o eroare grosolană: spre deosebire de speculaţiile şi fanteziile teologice, teoria evoluţiei este susţinută de dovezi, poate fi demonstrată, şi a fost demonstrată, atât în laborator cât şi în natură; ştiinţa este un sistem în care concluziile, întotdeauna temporare, întotdeauna supuse corecturii atunci când este nevoie, sunt trase numai în urma analizei dovezilor, niciodată înainte, şi care, atunci când e confruntat cu un element care contrazice vreuna din teorii, permite autocorectarea şi deci îmbunătăţirea, în loc să ignore faptul. Iar ateismul… dacă până şi lipsa credinţei este „tot o credinţă”, apare întrebarea evidentă: ce NU este o credinţă ?
Nici una din cele trei nu are la bază ipoteze supranaturale nedemonstrate şi nedemonstrabile, nici una nu presupune supravieţuirea personalităţii după moartea corpului fizic, precum credinţele religioase; nici una din cele trei nu are vreun sistem de dogme care nu pot fi contrazise; şi nici una nu are practici ritualice, precum religia.

Revenind la acuzaţia confuziei, bănuiesc că cei ce o aduc realizează la un anumit nivel cât de defectuos este sistemul religios; dar încă păstrează o rezervă, una dintre erorile strecurate de religii în conştiinţa umanităţii, alături de alte pretenţii precum cea că moralitatea e dependentă de religie, şi anume că credinţa, credinţa religioasă ar fi ceva pozitiv. Astfel, atunci când constată că cineva atacă credinţa în sine, persoanele consideră că de fapt ţinta atacului este religia, construcţia bazată pe credinţă, dar în nici un caz credinţa propriu-zisă; doar asta e ceva bun, nu ?

Nu. Religia este ceva profund dăunător. Nu una anume, ci toate religiile, tocmai pentru că toate au la bază credinţa religioasă. Toate promovează drept adevăruri lucruri nedemonstrate şi nedemonstrabile, sau de-a dreptul eronate, şi astfel subminează şi demonizează una dintre cele mai eficiente unelte ale minţii umane, gândirea critică.

Mai mult, aceste convingeri nejustificate influenţează deciziile luate de victimele virusului; este evident că o decizie luată pe baza unor informaţii corecte va fi mai bună decât una luată atunci când informaţiile necesare sunt eronate.
Imaginaţi-vă un medic care îşi diagnostichează pacienţii nu pe baza simptomelor pe care aceştia le prezintă, ci trăgând la sorţi dintr-o urnă conţinând denumirea tuturor bolilor; apoi îi tratează în conformitate cu diagnosticul oferit de şansă. Se pot găsi pacienţi pentru care diagnosticul scos din urnă a fost suficient de asemănător cu cel real încât, să zicem, tratamentul cu antibiotice prescris pentru „Plagă infectată la nivelul mâinii” să le vindece infecţia pulmonară. Ar fi posibil să existe chiar şi un bolnav cu o afecţiune atipică, care ar fi putut fi diagnosticat cu ciroză, dar care a fost mai eficient tratat pe baza norocului unui bileţel cu „cancer”.
Asemenea excepţii nu contează: metoda folosită de medic este una greşită; există şanse mult mai mari ca unui pacient să i se facă mai mult rău decât bine, dar pentru a fi eficientă, tehnica necesită şi mult noroc. Alternativa, medicina bazată pe dovezi, presupune tratarea afecţiunilor cu ajutorul acelor metode care se dovedesc eficiente în mod obiectiv, în cadrul unor teste riguroase.
Similar, deşi anumite aspecte ale credinţei de tip religios pot aduce anumite beneficii, metoda în sine - stabilirea unei concluzii şi menţinerea ei în absenţa dovezilor - este profund greşită şi, pe scară mare, aduce după sine mult mai multe dezavantaje decât avantaje.
Motivele pentru care religia este rea au mai fost abordate; religia este, într-adevăr, ceva dăunător pentru specia umană, este un sistem care a dus la nenumărate atrocităţi, fie că e vorba de pierderi de vieţi, de risipă financiară, sau de distrugerea cunoaşterii sau a culturii; toate acestea au fost justificate de religie, de citirea sau interpretarea unor versete, a unor sure, sau a cuvintelor vreunui „om sfânt”.
Dar acest rău este doar consecinţa exterioară, vizibilă, a altui rău, mai profund, aflat în adâncul fiecărei minţi contaminate de religie: credinţa religioasă, care erodează şi distruge moralitatea şi gândirea critică, în prezenţa cărora religia nu ar putea să se dezvolte. Credinţa este, dacă vreţi, mecanismul care deschide larg uşile minţii, lăsând victima la dispoziţia primului venit, care poate astfel să transforme foarte uşor un om bun într-unul capabil de orice barbarie, împotriva altora sau chiar împotriva sa şi a celor apropiaţi lui, convins că face ceea ce trebuie. Dar chiar dacă mesajul pe care-l primeşte vine de la cineva care propovăduieşte moralitatea şi altruismul, şi nu instigă la nici un fel de cruzime, metoda în sine, această blocare a gândirii critice, această deschidere a minţii faţă de orice memă şi acceptarea ei necondiţionată rămâne ceva foarte periculos, tocmai pentru că răpeşte victimei capacitatea de a analiza calitatea a ceea ce i se oferă. Chiar dacă o anumită religie, precum unele forme ale budismului, sau poate o variantă a creştinismului descris de Isus în cele patru evanghelii ( deşi chiar şi aceasta conţine multe părţi imorale, şi ar necesita o curăţare profundă, înainte să poată fi descris ca morală ) ar putea duce la o religie paşnică şi tolerantă, baza ar fi în continuare otrăvită de credinţa religioasă pe care se întemeiază, şi ar fi un sistem extrem de instabil, riscând oricând să dea naştere unui alt monstru precum Inchiziţia sau talibanismul islamic, în secunda în care vreunui lider religios i s-ar năzări, cu sau fără motive, să deturneze într-o altă direcţie ideea iniţială, şi o dată cu ea gândirea tuturor aderenţilor religiei.