OMG !

În articolul anterior, s-a menţionat, foarte pe scurt, şi subiectul organismelor modificate genetic, sau OMG-urilor. Un alt bau-bau care pândeşte din farfuria celor nepreveniţi. Sunt otravă, dau cancer, produc modificări genetice celor ce le consumă. Sunt groaznice, sunt periculoase şi trebuie să ne ferim de ele. Sunt roşii cu gene de peşte, sau amestecuri de cartof şi bacterie. Reprezintă himere făcute de oameni care se joacă de-a dumnezeu şi creează viaţa fără să ştie ce fac. Cam astea sunt câteva din informaţiile pe care le-am reţinut citind câteva articole de pe net ( şi fireşte, comentariile aferente ).
Aşa că haideţi să luăm şi mutanţii ăştia la disecat, să vedem despre ce este vorba de fapt. Voi încerca să prezint cât mai puţine date tehnice, şi acelea vor fi explicate în detaliu.

Pentru început, ce este o genă ?

Dex:GÉNĂ s. f. unitate funcţională individuală a unui cromozom, care poartă caracterele eredităţii.

Wiki:"Genele sunt unităţi purtătoare ale eredităţii în organismele vii"

Traducere: Dacă codul genetic reprezintă "planul" de construcţie al unui organism, o genă este acea secvenţă a codului care determină o anumită caracteristică a organismului. Culoarea ochilor este determinată de o genă. Intoleranţa la lactoză a unor persoane este determinată de lipsa unei gene.
Alte trăsături mai complexe, sau modul în care e "construit" un organ în sine, sunt suma a multor gene care se manifestă concomitent.

Majoritatea mamiferelor au codul genetic în dublu exemplar in fiecare celulă.

Un mutant este, conform filmelor de la Hollywood, un monstru, un zombie, un... ceva rău de obicei, asta când nu este eroul pozitiv, în care caz "mutant" înseamnă cineva care are superputeri miraculoase.

Adevărul e mult mai prozaic: copierea genelor de la părinţi la copii nu se face perfect. Atunci când o genă e copiată greşit, se produce o mutaţie, adică o schimbare. În majoritatea cazurilor, această mutaţie "strică" gena. În mod normal nu este o problemă, ţinând cont de faptul că fiecare individ are două copii ale fiecărei gene. Un studiu estimează numărul de mutaţii al unei persoane faţă de părinţii ei la 120-130, adică fiecare ins are aproximativ 120 de gene diferite faţă de oricare din variantele existente la părinţi. Din acest punct de vedere, orice fiinta este un "organism modificat genetic", doar că nu în vreun laborator, ci de natură.

Totuşi, în alte cazuri ( rare ), schimbarea aceasta poate avea efecte bune asupra individului. Fie că o genă este copiată cu totul în altă parte şi lasă individul cu o copie suplimentară, fie se "strică" o genă care nu era benefică, fie varianta modificată este mai eficientă la îndeplinirea funcţiei.

Acest lucru a fost exploatat de zeci de mii de ani de fermieri; fără să cunoască cauzele, ei au observat că există variaţie în rândul plantelor sau animalelor pe care le creşteau: anumite spice aveau mai multe boabe, sau avea boabele mai mari. Unele vite produceau mai mult lapte, sau dezvoltau o masă musculară mai mare. Fiecare din aceste trăsături este determinată de mutaţiile care apar în genele plantei sau animalului.

Fireşte, pentru că mutaţiile sunt întâmplătoare, sunt necesare o grămadă de încercări până când o plantă de... Teosinte, de pildă, nimereşte exact acea mutaţie care să intervină în genele responsabile de dezvoltarea boabei, şi mai ales într-o direcţie dezirabilă pentru agricultor. Au trecut sute sau mii de ani în care s-au cultivat zeci milioane de plante, până când mutaţiile acumulate treptat au "transformat" bietul spic de Teosinte din stânga în atât de familiarul porumb:



Problema: atunci când obţii un singur specimen cu trăsăturile dorite, acesta poate avea şi caracteristici negative. Nu le poţi separa, şi în timp acestea se acumulează. Porumbul domestic e mai sensibil la boli, iar soiurile cu producţia cea mai mare sunt cele mai sensibile. Rasele de câini au fost obţinute de crescători care au lucrat cu populaţii mici şi au încrucişat la nesfârşit indivizi foarte înrudiţi. Caracterele pe care le-au selectat ca fiind cele dorite au venit împreună cu un bagaj impresionant de alte defecte genetice.

În prezent, ingineria genetică a ajuns suficient de avansată pentru a analiza fiecare genă din cele câteva zeci de mii ale unui organism. Genele pot fi izolate în laborator. Se fac studii pentru a determina ce acţiune are fiecare genă, şi asupra căror caracteristici intervine. Ceea ce a necesitat mii de ani şi milioane de experimente poate fi reprodus astăzi în decursul unei generaţii, folosind doar câteva plante sau animale.
Este echivalent cu a vă cere să ajungeţi la persoana X, legat la ochi, fără a putea cere indicaţii de la nimeni, şi fără a vă spune decât că "este în România", sau a vă cere acelaşi lucru, dar oferindu-vă o maşină, o hartă şi adresa persoanei.
Tot OMG-uri sunt şi bacteriile E.Coli, în care s-a introdus gena responsabilă de producerea insulinei. Iniţial, insulina necesară diabeticilor era extrasă din pancreasul de porc. În prezent, se folosesc bacterii care să o sintetizeze, după care insulina este extrasă si purificată din mediul de cultură. Din punct de vedere chimic, nu există nici o diferenţă între cele două.
Ceea ce era aproape imposibil de realizat, şi totuşi a fost făcut, acum a ajuns să fie ceva posibil, şi e limitat doar de fonduri şi numărul de oameni cu cunoştiinţele necesare. Şi e suficientă o singură echipă care să producă un hibrid cu caracteristicile potrivite, pentru a salva soarta a nenumăraţi oameni, altfel condamnaţi la moarte prin inaniţie. Norman Borlaug, neavând la dispoziţie tehnicile de modificare genetică existentă azi, a obţinut varietăţi de grâu rezistente la condiţii foarte dure, care au putut fi cultivate în zone în care alte plante de cultură nu ar fi rezistat. În prezent, Norman Borlaug este creditat cu salvarea de la moarte a unui miliard de oameni.

Singurele diferenţe între ceea ce e numit "Organism modificat genetic" şi un organism dintr-o specie domesticită şi modificată deja de om sunt cea a scării de timp necesară pentru a ajunge la rezultatul dorit, şi faptul că genele "bune" pot fi introduse în ceea ce va deveni OMG, fără riscul de a introduce şi gene defecte, sau cu efect negativ, ca în cazul metodei "încercare şi eşec". Genele noi nu sunt separate sau produse prin vrăji de magie neagră, nu este invocat vreun demon care să ducă ADN-ul până la nuclee. Nu este altceva decât ceea ce natura a făcut de miliarde de ani, doar că acum se poate face direct, nu aşteptând şi sperând că întâmplarea va oferi într-o bună zi o soluţie pentru problemele de azi.

Orice lucru implică nişte riscuri, dar a minimaliza sau chiar nega beneficiile şi a exagera sau inventa riscurile înseamnă a alege şi a lupta, activ, pentru a refuza îmbunătăţirea vieţii altora. Iată doar două exemple:
Se estimează că peste 100 milioane de oameni suferă de deficienţă de vitamina A ( DVA ). În anul 2000, s-a produs o varietate de orez, orezul auriu, bogat în beta-caroten ( precursor al vitaminei A ) exact pentru a asigura un remediu pentru victimele DVA din ţările din lumea a treia. Diverse organizaţii s-au împotrivit şi în continuare se opun folosirii acestuia din diverse motive... sau pretexte, asta în condiţiile în care sute de mii de copii orbesc sau mor anual datorită acestei deficienţe.
În Zambia, unde seceta face ravagii şi aproximativ 3 milioane de oameni sunt confruntaţi cu foametea, s-au trimis ajutoare umanitare sub forma de cateva mii de tone de porumb modificat genetic. Preşedintele Zambiei, Levy Mwanawasa, probabil speriat de tam-tamul presei occidentale, l-a declarat pur si simplu "otravă", şi l-a refuzat.
Merită comparate cele două exemple cu realizările lui Norman Borlaug, cel citat mai sus, care a oferit hrana necesară pentru a salva un miliard de oameni de la moarte.

Dintotdeauna, fie că a fost vorba de iluminatul public, de trenuri sau de altă inovaţie cu impact mai puternic, au fost grupări de oameni care, din interes propriu, din dorinţa de a face scandal, din reavoinţă sau influenţaţi de alţii, s-au opus şi mai ales, au încercat să influenţeze şi opinia publică, prin propagandă şi minciuni, să se împotrivească. Astăzi, motivele invocate par ridicole, dar atunci "vacile se vor speria de trenuri şi-şi vor pierde laptele !" a părut suficient de serios încât să ducă la proteste impotriva proiectului lui Stephenson pentru prima cale ferată.
Soluţia, la fel ca şi atunci, nu este să interzici, să tai, să opreşti, să înţepeneşti lumea în tiparul care ţi-este cel mai confortabil şi să respingi orice evoluţie, ci să analizezi obiectiv şi să ştii să faci deosebirea dintre pericolele reale şi cele înventate.

FW: Mezelurile Groazei

Fw: MEZELURILE GROAZEI

Animalele sociale sunt nişte animale taaaare interesante. Ele tind să cam aibă grijă unele de altele şi să se avertizeze reciproc prin mesaje auditive şi vizuale când percep un pericol. Uneori chiar e un tigru în tufiş. Iar alte ori e o pierdere de energie, timp şi penaj colorat. Însă mai sunt si indivizi care stau locului, analizează semnalele şi tufişul iar apoi se invită reciproc la spectacolul de circ "Tigrul imaginar şi semnele sale". În cele ce urmează vom diseca un astfel de semnal pestriţ de averizare. Vocea mea (Freija) va fi o voce de un galben şofran iar vocea lui B va fi de un verde viu. (Disclaimer: înafară de verde şi şofran nu am adăugat nici o altă culoare, deşi câteva nuanţe foarte închise au fost schimbate pentru a le face lizibile pe acest decor. Dimensiunea caracterelor din textul original a fost redusă şi omogenizată pentru că nu îmi încăpea pe pagină şi îmi provoca vertigo.Culorile, dimensiunile şi spaţiile originale le găsiţi aici.)

Este bine macar sa stiti .......

Nu mai puteti spune ca n-ati stiut!

"Nu pot fi digerate de tubul digestiv, decât în zece ani. Efectul imediat este apariţia gastritelor şi a ulcerelor , dar şi a celei mai urâte forme de cancer - cel colonorectal( Apel la frică vechi de la facerea lumii: "Dacă mănânci asta, o să mori ! De cancer ! La FUND !!" ) ", spune Mencinicopschi. ( imediat, sau după zece ani ? )(imediat ŞI după zece ani.)


Secretele industriei cărnii: chimicalele din salamuri (Interesant, mereu am crezut că salamul nu are chimicale, adică e antimaterie....)




Aditivii sintetici din semipreparatele din carne rămân în organism chiar şi zece ani, pentru că tubul digestiv nu le poate digera. ( De asemenea tubul digestiv nu poate digera anume coji de fructe, sâmburi de cireşe ori piese Lego. Totuşi le-a eliminat pe partea ailaltă în maxim 2 zile, nu 10 ani. Domnul doctor nu este familiarizat cu ideea de  "defecaţie"?) Consumul anual de mezeluri în România este de aproximativ zece kilograme pe cap de locuitor, ceea ce înseamnă că, în fiecare zi, un român mănâncă cam 28-30 de grame de produse din carne .



Anul trecut, media ţărilor europene mergea către aproape 100 de grame consumate zilnic. Totuşi, diferenţa este dată de calitatea semipreparatelor româneşti din carne, care este printre cele mai slabe din Europa , asta şi pentru că românii nu se arată preocupaţi de ce pun în farfurie.

(Aflăm pe această cale că românul e sărăntoc şi nu papă mezel ca nemţii iar asta e rău pentru că mezelul e nesănătos. A....stai, m-am încurcat. Recapitulăm. Deci media europeană e de 100 de grame. Unii au mezeluri mai bune decât noi, alţii mai slabe. Deci noi care mâncăm un sfert din cât se mânâncă in Europa avem probleme pentru că mezelul e n....nici aşa nu e bine....Uf......)

Slănină multă şi injecţii cu apă



În unităţile de producţie mari şi în abatoarele tehnologizate, sacrificările de animale sunt rare. După tranşare, 80% din carne se foloseşte pentru specialităţi (ioi, ce urât din partea lor.....), iar restul intră în producţia salamurilor, a cârnaţilor, parizerului şi a crenvurştilor. ( restul de 20%, deşi e tot carne, ar fi trebuit aruncat, pentru că... stai, de ce ? )





Cantităţile sunt ajustate cu multă slănină tare, dar şi cu soia (Soia asta e un fel de otravă de şobolani?) sau alte grăsimi hidrogenate (Ulei? Margarină?). Malaxarea se face într-un recipient mare de metal,(din exprimare, deduc că ar trebui să ma sperie faptul că recipientul e de metal... ) în care se pun la tocat carnea, apoi slănina şi şoriciul.(... şi ordinea în care se pun ingredientele ) Din saci de rafie (OMG, nu, rafie, FUGIIIIIŢI!!!1) se adaugă făina de soia , şi, potrivit fiecărui reţetar, se adaugă aditivi sintetici şi coloranţi . Omogenizarea se face în câteva minute, iar pasta prinde gust şi aspect de carne.( nu conţinea deja carne ? ) Ambalarea se face în membrane de plastic, care, uneori, ajung să coste mai mult decât compoziţia produsului .



De cealaltă parte, produsele "premium" , ca pastrama, muşchiul sau cotletul , sunt injectate cu saramură şi fosfaţi , compuşii care reţin cea mai multă apă.( sarea şi fosfaţii sunt folosite doar pentru că reţin apa, nu pentru că ar ajuta în vreun fel la păstrarea cărnii. Sărarea cărnii pentru a o conserva trebuie să fie vreun mit - vechi de mii de ani, folosit de o grămadă de popoare, verificat şi răs-verificat... dar totuşi mit. Aşa ne zice doctorul Mencinicopschi. )



Injectarea se face cu o maşină specială cu ac(Mă sperie maşinile specializate, sunt evil, scrie şi în biblie!), iar vidarea maschează că produsul e umplut cu apă.( "cu saramură", parcă zicea; fireşte, datorită vidării, consumatorul nu îşi va da seama ca mâncarea este sărată. ) Saramura , care trage foarte mult din greutatea produsului, are ca efecte secundare hipertensiunea arterială şi diabetul . (Desigur, pentru a da în diabet trebuie să consumi suficientă saramură încât să reconstitui o staţiune ca Ocna Sibiului)



E-urile sunt importate şi, în cele mai multe cazuri, condimentele precum ceapa sau usturoiul sunt prafuri obţiunite prin deshidratare. ( mai devreme, adăugarea de apă era ceva groaznic; acum şi deshidratarea e pe lista de "ticăloşii" comise de nemernicii ăştia ? lăsând gluma la o parte, cineva ar trebui să-i spuna acestui specialist în nutriţie că aditivii şi condimentele nu sunt chiar sinonime. ) (Nu era Menci ăsta individul ăla panicat că lumea nu va mai avea acces la ceapă şi usturoi, adevăratele medicamente? Acum dacă le punem în mâncare sunt "aditivi" , deci toxice?)



Departe de "mâncatul sănătos"



Gheorghe Mencinicopschi, directorul Insitutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti, spune că absolut toate produsele din magazine, mai puţin cele "eco", sunt pline de chimicale. ("chimicale" = "substanţe chimice". Nu sunt surprins că produsele, orice produse, c-o fi carne, mobilă sau cărămizi, sunt făcute din atomi. Dar să-nţeleg că produsele "eco" sunt făcute din altceva decat materia obişnuită, din altceva decât din elementele din tabelul periodic ? sunt făcute din neutrino, fotoni, radiaţie Beta ... sau poate gânduri fericite ?) (Bună ziua, antimateria e proaspătă azi? Ieri părea cam ofilită....Aş vrea 8 felii, dar mai grosuţe că vreau să le fac pane. Ar merge bine cu o salată de fotoni......)



Cel mai mult, însă, atrage atenţia asupra intoxicării cu reclame (Are dreptate, am auzit de oameni care au făcut obstrucţie gastrică de la consumul excesiv de reclame. Bine, de fapt putea fi tipărit orice pe hârtiile alea....): " Mezelurile şi sănătatea n-au nimic în comun . Copiii n-ar trebui să consume niciun gram. De aceea, publicitatea este agresivă pe segmentul celor mici".( copiii sunt hipnotizaţi de reclamele la ciocolată sau Bonibon. Aştept să văd prin vreo carmangerie un ţânc de trei ani care urlă că "vlea câlnaţi !". Aş putea cere un exemplu de reclamă "agresivă" la mezeluri, adresată copiilor ? )







Chiar dacă au fost siliţi de legi să treacă pe etichete toate componentele reţetei, producătorii din România se feresc să dezvăluie cantităţile adevărate de carne dintr-un produs.( aici nu mi-e prea limpede: ce înseamnă "a sili pe cineva să facă ceva ce nu face" ? dacă îl obligi, nu înseamnă ca deja O FACE ? )



Dintr-o listă de aproximativ 20 de ingrediente, doar unul singur este carne. Restul sunt fosfaţi, nitriţi, nitraţi, arome sintetice şi coloranţi, multă sare şi multă apă. ( Mi se pare normal ca ingredientul "carne de ____" să fie scris doar o dată, chiar daca ar fi 99% din produs. Ar fi ridicola o etichetă pe care să scrie "1% carne şi încă 1% carne şi încă 1% carne".... pana la 30, 50 sau 80% ) (Am făcut ieri o friptură. Am pus carne, sare, piper, oregano, curry, ulei de măsline, un pic de apă, usturoi, ceapă, vin....10 ingrediente, doar unul e carne. Oare era friptură sau era în proporţie de 10% friptură?)



Medicii spun [citation needed] că efectele acestor aditivi nu apar de pe o zi pe alta. În schimb, pe timp îndelungat, efectele sunt dezastruoase.( de pildă ? ) "Românii s-au obişnuit să cumpere apă la la preţ de carne . În ultima vreme, au apărut tot soiul de aditivi care n-au fost testaţi toxicologic, dar pe care producătorii au început să-i folosească intens. ( Dar tot acelaşi doctor Menci urla şi ne avertiza şi de pericolul înfiorător prezentat de setul de legi care să reglementeze folosirea aditivilor, pretinzând că ar fi ceva destinat să împiedice vânzarea usturoiului şi-a păducelului. )Dintre cei mai periculoşi sunt fosfaţii , care, în exces, împiedică fixarea calciului în oase . Imaginaţi-vă ce înseamnă asta pentru copii", spune Gheorghe Mencinicopschi.

( Ce-ar fi fost un spam de genul, fără măcar un urlet disperat de "Think about the children !!!!11"?)

SCUMP. 80% din carnea tranşată merge pentru specialităţi, ca pastrama şi cotletul ( ...ok... şi asta ce legatură are cu orice altceva de până acum ? )



Etichetele fără valoare( Acuzaţie gravă; are şi nişte dovezi, sau doar apel la autoritate proprie ? )





Specialistul în sănătate alimentară atrage atenţia că potenţiatorii de aromă, care se regăsesc chiar şi în specialităţile mai scumpe din carne, provoacă un apetit ridicat şi dau de pendenţă: " Glutamatul monosodic dă un gust foarte bun. Stimulează pofta şi te face să mănânci încontinuu . Efectul nu-i imediat, dar mâncând şi mâncând, duce la obezitate ".( Ei, da ! ar trebui să îmbibe carnea cu metilmercaptan sau cadaverină, ca să nu o mai mănânce nimeni ! Da, există oameni care nu se pot opri din mâncat - dacă n-ar avea carne s-ar îndopa cu macaroane, cartofi sau pâine de casă şi s-ar face de 200 kile, dar important e că acum-acum se-mbuibă cu salam, deci e vina producătorilor de mezeluri ! ) (Eu las aici un beacon: ***)



Din lista lungă de compuşi chimici alimentari, coloranţii sunt bombe ( adica ? ) pentru organism. " Roşul carmin se extrage dintr-o insectă. ( Dacă ar fi sintetizat în laborator, ar fi "chimicală ! sintetic ! otravă !"; dacă e extras din produse naturale, e distorsionat pană la "vă bagă goange în mâncare !" ) În procesul chimic de extracţie, se foloseşte aluminiul. Consumul distruge celulele nervoase şi riscul cel mai mare îl reprezintă Alzhaimerul", explică Gheorghe Mencinicopschi. ( Cât carmin ar trebui să consum ca să aibă acest efect ? şi cate kile de salam ar trebui să mănânc ca să ajung la cantitatea respectivă de carmin ? ) (Probabil că o găleată de carmin pe zi. Oamenii de ştiinţă adevăraţi au declarat carminul sigur. Dar pe internet găsesc tot cuci care urlă că provoacă ceva boli ascunse. Bine ascunse.)

Aspectul de "delicios" al mezelurilor este dat, în mare parte, de făina de soia sau de amidonul de cartofi , care au chiar 40% din compoziţia unui parizer ieftin sau a unui salam.( credeam că "delicios" este un atribut foarte subiectiv, dependent de persoană şi dispoziţie. Aflu că de fapt este faină de soia sau amidon. )





"Soia în stare pură, nemodificată genetic, (oooh, yeah ! OMG-urile ! despre ele s-ar putea vorbi/scrie o gramadă, dar oricum, de la LUCA încoace, cam orice organism a trăit vreodată a fost ceva cu modificări genetice faţă de părinţi. Pentru "soia nemodificată genetic" ar trebui aleasa O plantă anume, după care planta aia să fie clonată cu grijă, ca să menţina codul genetic ales. Dar şi clonele ar fi modificate genetic faţă de alte plante de soia. ) a ajuns să fie cel mai sănătos ingredient dintr-un salam. Amidonul, în schimb, chiar n-are ce căuta într-un produs din carne.(Pentru că?) Pentru că nu vor să fie scrupuloşi, producătorii promit să-l treacă pe lista ingredientelor", spune Mencinicopschi. ( "promit", sau "omit" ? parcă zicea mai devreme că "au fost siliţi de lege" să treacă toate ingredientele. Doar nu s-o autocontrazice, doctor Menci ? )



AMENINŢĂRI (în afară de sperietorile doctorului Menci, încă n-am văzut ameninţări serioase )

Bolile care ne urmăresc



Fosfaţii din mezeluri împiedică fixarea calciului în oase. Afectează creşterea copiilor, iar în 20 de ani, femeile vor suferi de osteoporoză .(20 de ani de la ce ? sau de azi în 20 ani, orice femeie care a gustat fie doar şi-o bucăţică de parizer va fi lovită de osteoporoză ?) Bărbaţii vor scădea la bătrâneţe mai repede în înălţime şi, în multe cazuri, vor fi obezi.. ( ei au scapat mai uşor, la ei e doar "în multe cazuri", nu-i certitudine, precum osteoporoza femeilor )

Semipreparatele mai conţin gume de omogenizare, care, pe lângă faptul că reţin apă, au rolul de a omogeniza. ( "gumele de omogenizare au rolul de a omogeniza" - wow, câtă profunzime ! )







44% CARNE



Cârnaţi Cabanos



Conţine: carne de porc inferoară - cu slănină şi şorici - 44%, carne de vită - 16%, faină de soia - 40%. ( parcă soia era "cel mai sănătos", acum e scoasă în evidenţă ca şi cum ar fi sodă caustică ) Se adaugă usturoi, condiment universal, coriandru şi agent de afumare. Aditivi: stabilizatori: (polifosfat de potasiu, caragenan), antioxidant (acid ascorbic)(Bestiile astea bagă vitamina C în mâncare!!!!!!), potenţiator de gust, glutamat monosodic (aditiv care provoacă apetit mare şi dependenţă), zaharuri - dextroză, lactoză(Dinaia din lapte. Monstruos!!!!!), colorant natural: carmin, conservant - nitrit de sodiu si nitrat de potasiu.



Pentru omogenizare se mai folosesc grăsimile vegetale (Gen ulei de floarea soarelui sau de măsline...) . Se ambalează în intestine subţiri de oaie. Se lasă la fiert 20 de minute, la 75 de grade C. Zvântarea se face într-o cameră frigorifică, timp de 2-3 ore.







60% CARNE

Cârnaţi de porc Conţine: carne de porc 60%, cu slănină şi şorici, proteină vegetală din soia nemodificată genetic, (aia e d-aia bună, clonată, nu ? ) apă 20%, sare, condimente şi arome naturale, stabilizatori (di-polifosfat de sodiu şi potasiu), antioxidanţi (acid ascorbic (iarăşi vitamina C.....), izoascorbat de sodiu), nitrit de sodiu, potenţiator de gust (glutamat monosodic), zaharuri (lactoză, dextroză), colorant natural - carmin, conservanţi: nitrit de sodiu şi nitrat de potasiu .



Nitritul de sodiu previne creşterea bacteriei ce cauzează botulismul, ( e foarte recomandabil să eviţi dezvoltarea de Clostridium pe mâncare. Nu de alta, dar toxina botulinică e a naibii de periculoasă. Între toxina botulinică şi nitrit de sodiu, cred că aleg nitritul. O zecime de miligram de nitrit nu e letal. ) măreşte timpul de valabilitate al produsului, stabilizează culoarea roşie a cărnurilor procesate şi dă o aromă specifică.



60% CARNE



Cotlet de porc Conţine: cotlet de porc, un strat de slănină de 0,5-1 centimetri. Carnea, tăiată şuviţe, se injectează cu saramură 20%- 40%. Injectarea se face manual sau cu o maşină specială cu ac. Se pune apoi într-un sos condimentat cu usturoi, boia de ardei, piper şi coriandru, unde se lasă timp de mai multe ore. În sos se mai adaugă antioxidanţi, potenţiatori de gust. (Ioi...mi s-a făcut poftă....pauză de atac la frigider.....)



Se lasă şase zile la rece, apoi se afumă industrial.. 14 porţii de mezeluri pe lună cresc cu 78% riscul apariţiei unei forme de boală pulmonară obstructivă cronică , care este foarte gravă.( chiar aş vrea să văd studiile de unde a fost scoase cifrele astea; da, stim cu toţii că un mesaj spam nu ar minţi, da' totuşi, există şi studii de unde se citează, sau doar se inventeaza cifre şi ameninţări ?) (Oh, nu îţi fă griji.....73% din procentajele astea sunt inventate pe loc....)



Afecţiunea reprezintă una dintre primele cinci cauze de deces în Vest. Se manifestă prin scăderea capacităţii organismului de a menţine o concentraţie normală de oxigen în sânge.



62% CARNE



Lebărwurst



Conţine: carnea capului de porc în proporţie de 62%, slănină tare 7%, organe - inimă, rinichi, splină 15%, ficat 16%. Se adaugă supa de la fierberea capului, mixul de condimente, ceapă fiartă, zahăr şi sare. În malaxor se adaugă aditivii - colorantul alimentar - carmin, antioxidanţi, amidon de cartofi. (62+7+15+16=100; condimentele, aditivii şi ceapa unde sunt ? )





Compoziţia se ambalează în membrane sintetice şi se fierbe la 75 de grade C.



Un lebărwurst "tradiţional" trebuie să conţină mai puţin de şase grame de sare la 100 de grame de produs (din cifrele de mai sus, conţine 0,0 grame ) şi, în principiu, să aibă cel mult trei aiditivi sintetici, iar termenul de valabilitate să nu depăşească zece zile. (Poate îmi explicaţi careva care e panica cu "sintetic". Adică e preferabil să fie extraşi mecanic din natură, procedeu scump, imperfect şi care lasă tot felul de deşeuri sau să se sintetizeze în condiţii perfect controlate şi standardizate un produs pur? Nu vă aud miorlăind că nu se face aspirina din coajă de salcie, ci e sintetizată. Dar urlaţi că vitamina C e sintetizată şi nu stoarsă din grepfruit? "Sintetic" nu e egal cu "rău" ci cu "preparat".)



Un produs mai puţin conservat îşi schimbă culoarea la deschiderea ambalajului.



80% SLĂNINĂ‚ ŞI ŞORICI



Parizer de porc



Conţine: 80% slănină şi şorici de porc, 10% carne de

pasăre dezosată mecanic (în care intră oase măcinate), faină de soia, (iarăşi e scoasă în evidenţă soia - parcă era bună ) , proteină vegetală, amidon, condimente - sare, usturoi, coriandru, boia de ardei, potenţiatori de gust, coloranţi (carmin).



După amestecare, compoziţia se fierbe timp de 20 de minute în apă, la 75 de grade C. Din cauza amidonului şi a fibrelor din soia, conferă starea de saţietate. (Beacon moment:*** Mai înainte domnul doctor perora în voie că mezelurile îţi fac poftă de mâncare, lucru cu care eu personal nu rezonez. Dar acum spune că îţi dau stare de saţietate. Deacord. Asta înseamnă că tot scandalul anterior legat de "mezel=obezitate" a fost minciună sau că personajul de faţă suferă de multiplă personalitate şi nu se poate înţelege cu el însuşi?)

În schimb, este greu de digerat. Carnea dezosată mecanic este pasta rezultată din dezosarea carcaselor de pasăre, care este prelucrată cu utilaje ( prelucrată cu UTILAJE ??? ) (UTILAJE?!?! THE HORROR!!!1) speciale.. Această pastă poate conţine şi resturi de piele, chiar şi oase.



60% SLĂNINĂ ŞI ŞORICI



Salam de vară



Conţine: 60% slănină şi şorici, 17% carne de calitate inferioară - adică ceea ce se poate prelucra din picioare, gât - mix de condimente - sare, boia, piper sau extract de condimente - aditivi care imită gusturile condimentelor, făină de soia 20%, antioxidanţi, colorant - carmin, glutamat de sodiu (E 261), nitriţi, nitraţi, pastă de usturoi, zahăr. (În sfârşit un produs care nu ajunge la 110 % când aduni ingredientele....)

Toate acestea se amestecă în malaxoare, apoi se ambalează în membrane artificiale (de plastic), se zvântă şi se afumă industrial într-o cameră unde, teoretic, ar trebui să stea cel puţin patru-cinci zile.



În alte cazuri, se adaugă agent de afumare.





40% SARAMURĂ



Pastramă



Conţine: carne dezosată de la pulpă, spată şi muşchiul de pe spate.



Se taie în şuviţe, se sărează, după care se trece printr-un sos condimentat cu praf de ceapă şi de usturoi, antioxidanţi, coloranţi, agenţi de afumare şi potenţiatori de gust.



Carnea stă în sos timp de trei până la cinci zile, apoi se scoate şi se leagă cu sfoară. Se injectează cu o soluţie de saramură de 20-40%, apoi se ambalează în pungi de plastic, în vid.



Afumarea se face cu fum lichid, care conţine cele mai cancerigene hidrocarburi - cele policiclice aromate. (o exprimare foarte plastică - aproape poţi vedea salamul şi cârnaţii cum sunt scufundate în butoaie cu inscripţia "otrava !" şi capul de mort desenat pe ele, pline de substanţe cancerigene pure, şi lucind verzui, după care, încă mustind, ne sunt puse în farfurie; eventual cu un cleşte, sau cu mănuşi de protecţie. DAR. Putem vedea vreun studiu care să ne zica ce cantităţi de PAH se găsesc într-un kilogram de cârnaţi, de pildă ? Grame, miligrame ? zecimi de gram ? Studii serioase, făcute de oameni de ştiintă adevăraţi, au arătat că afumarea "clasică" lasă în produsul final mai mult PAH decât cele tratate cu fum lichid. Asta pentru că fumul lichid trece şi prin nişte etape de filtrare şi curăţare. Şi indiferent de proces, cantităţile de PAH sunt de ordinul câtorva zeci de milionimi de gram la un kilogram de produs. )



70% SLĂNINĂ ŞI ŞORICI



Şuncă de porc



Proporţiile de carne diferă în funcţie de reţetă.. Şunca ţărănească conţine: 70% carne procesată mecanic (are în compoziţie slănină, urme de oase, şorici) - proteine din soia, toată gama de antioxidanţi, colorant - carmin.



Carnea se injectează cu o soluţie de saramură, apoi trece în malaxoare de trei ori..



Prima malaxare se face la o oră după injectarea cu saramură, a doua la 24 de ore după depozitarea la frig şi încă o dată la 48 de ore după maturare.



Apoi, compoziţia se pune în forme metalice care se ţin la un tratament termic de 75 de grade Celsius. După răcire, formele se ambalează în pungi de plastic, în vid



( toate detaliile acestea, cum se malaxează, cum se ambalează fiecare produs... nimic de zis, sunt foarte interesante, dar ce relevanţă au ? Faptul că pastrama stă în sos între 3 si 5 zile, sau că şunca se tratează termic la 75ºC, e chiar aşa de infiorător încât sa taie cuiva apetitul ?) (Da, pe mine m-a speriat faptul că sacii în care e depozitată făina de soia sunt de rafie şi nu de plastic. De asemenea ideea că aş putea mânca grăsimi vegetale şi vitamina C m-a aruncat într-o neagră depresie. Mail-ul e construit aşa încât bătăile de aripi pestriţe să îţi ia ochii, Informaţiile sunt multe şi inutile, sau utile doar dacă ai nevoie de o reţetă pentru cârnaţi tradiţionali......Mencinicopschi e doar un trist personaj caragialesc, un Gheorghe care strigă "lupii!!!" de fiecare dată când apucă pentru a-şi face un renume în media. De fiecare dată dovedeşte o neştiinţă soră cu reavoinţa, de fiecare dată o dă în conspiraţii iudeo-masono-reptiliene. Iar adepţii lui trimit mail-uri papagal care ne "avertizează" despre E-uri frecvente, cum ar fi vitamina C, despre "conspiraţii ale muşeţelului", despre "chimicale" şi "aditivi".)

Asta a fost. Penele s-au scuturat, s-a strigat, s-au rotit cozile. Concluzia? Cine n-are tigru îşi face.....

Te simţi privit?

Ne bazăm mult pe ochii nostri. Putem spune că sunt organul nostru principal de simţ şi cel mai important receptor. Ne uităm să vedem dacă fructele sunt coapte, la ce distanţă sunt obiectele şi cum se mişcă ele, învăţăm şi comunicăm folosind text scris şi imagini, înţelegem ce vor să ne transmită alţii din expresiile ori limbajul corpului lor.
Limbajul nostru e plin de expresii legate de ochi: "mi-e drag ca lumina ochilor", "se îndepărtează văzând cu ochii", "între patru ochi", "a sorbi cu ochii", "a nu avea în ochi", "a-ţi vedea visul cu ochii", "a lua pe cineva la ochi". Cunoaştem pe cineva "din vedere", avem mereu ceva "in vedere", le "punem în vedere" celorlalţi planurile noastre, "trecem cu vederea" anume lucruri ori pur şi simplu ne "scapă din vedere". Privirea este "inteligentă" sau "tâmpă", avem idei "în ce priveşte" o problemă, avem "o privire de ansamblu" asupra unei probleme complexe.
Numim "ochi" obiecte diverse: un ochi de geam, un ochi de balta, un orificiu prin care trece o sfoară, o buclă, un ou prăjit, petele de pe coada paunului, o pata de grasime, plante precum ochiul boului, ochiul lupului, ochiul şarpelui, ochiul şoricelului.

După cum suntem fiecare sau după cum e momentul căutăm privirea celor din jur sau ne ascundem de ea, fie fizic, fie folosind trucuri şi iluzii optice. Am dezvoltat limbaje ale corpului pentru a ne putea exprima mai bine, dar şi "pokerface"-ul pentru a ne ascunde emoţiile. Am inventat machiajul şi bijuteriile pentru a scoate în evidenţă o caracteristică dezirabilă ori pentru a o ascunde pe o alta. Folosim semnale vizuale pentru a ne arăta rangul sau autoritatea, uniforme, insigne şi decoraţii, blazoane, blănuri de hermină şi coronete.

Dacă facem ceva rău ne ferim de la a fi văzuţi din frica de pedeapsă sau din frica de a fi dezaprobaţi de grup sau excluşi din acesta. Şi nu doar ochii reali ne impresionează, ci orice desen al unui ochi. "Pierrick Bourat, un student la facultatea de filozofie a Universităţii din Sydney, le-a prezentat unui grup de 90 de oameni două poveşti despre încălcarea regulilor morale: falsificarea unui CV şi păstrarea unui portofel găsit. Jumătate dintre subiecţi au citit poveştile pe o foaie decorată cu ochi desenaţi şi cealaltă pe una decorată cu flori. Cei care au primit „ochii” au fost mult mai dezaprobatori faţă de comportamentele imorale descrise. Acelaşi experiment a fost făcut într-o ceainărie unde plata consumaţiei se face la sfîrşit, prin introducerea banilor într-o cutie. Cutiile cu ochi desenaţi au avut mai mult succes decît celelalte". (citat de aici)

Nu ne putem feri de la a ne duce cu gândul spre religie. În orice religie zeii ne veghează, fie că e Argus al Herei, fie că e ochiul Soarelui, Horus, fie că Odin ne priveşte de pe podul dintre lumi sau îşi trimite corbii să iscodească, fie că Yahve şi îngerii lui ne urmăresc acţiunile, credinciosul trăieşte "sub ochiul Zeului". Ne simţim în siguranţă sub vegherea unei fiinţe benevolente, ne ferim a face rău sub atenta observaţie a unui judecător, ne punem sub tutela patriarhală a unui atoatecunoscător.
Punea cineva întrebarea: "Dacă religia, acest sistem de supraveghere atît de puternic, va dispărea, cu ce am putea-o înlocui?" Eu nu cred că religia în sine e atât de puternică precum pare la o examinare teoretică: într-o religie unde zeul poate fi îmbunat prin jertfe, mărturisiri şi rugăciuni se va pune în aplicare următorul principiu: “M-am rugat la Dumnezeu să îmi dea o bicicletă, dar am aflat că Dumnezeu nu îţi pune în traistă. Aşa că am furat o bicicletă şi m-am rugat pentru iertare.”. Într-o religie cu un zeu neîndurător, căruia nu îi poţi schimba opinia nu are sens să te abţii odată ce ai greşit, pentru că oricum nu te salvează nimic. Dacă puterea religiei şi a zeului atoate-văzător ar fi fost absolută în societăţile religioase rata criminalităţii ar fi fost mult mai scăzută decât în cele seculare. Încercaţi însă să comparaţi rata criminalităţii din Grecia, România, Iran şi Mexic cu rata criminalităţii din Finlanda, Suedia, Olanda şi Anglia. De ce se întămplă asta? O ipoteză care stă destul de bine pe picioare este asta: respingerea religiei organizate este efectul unei educaţii sociale şi morale superioare, învăţăm de ce nu e bine să furăm, să ucidem, să înşelăm, învăţăm autocontrolul. De asemenea în ţările seculare sistemul de justiţie e mai performant şi mai respectat. Omul nu mai respectă legile pentru că e privit, ci pentru că îl priveşte. Devine interesul său să păstreze armonia. În societăţile intens religioase morala e înlocuită de un sistem de pedeapsă şi răsplată, o dresură de primate. Omul nu va "păcătui" de frică, nu din propria moralitate, şi se va aştepta să fie iertat când va cere iertare zeului.
Cred că putem folosi şi trucuri. Putem tapeta fiecare colţ de stradă cu imagini cu ochi. Putem pune afişe inscripţionate  "Dumnezeu/Odin/Horus/IPU te priveşte". Dar în primul rând trebuie să ne educăm moralitatea pe care înţelepciunea populară a redus-o atât de simplu la proverbul "Ce ţie nu-ţi place altuia nu face".

Vă las cu una dintre cele mai dubioase şi neliniştitoare melodii din Universul cunoscut, The Original Stalker Song . (Nu mi-e greu sa mi-l închipui pe Sting în tufişul de sub geam, înarmat cu un ochean şi o cameră video, şuierând melodia printre dinţi.)

Păşim spre Nirvana

Nirvana. Uniunea cu absolutul, formaţia de grunge, eroarea logică. Toate trei foarte interesante. Cea din urmă însă este ceva mai interesanta pentru mine personal, având în vedere că nu sunt budhistă, iar dacă ascult grunge prefer să fie Alice in Chains. Nirvana este însă peste tot, tot la două fraze, tot la doi paşi. Începem cu o definiţie?

Nirvana este eroarea logică de a compara lucruri reale cu alternativele lor ireale şi nerealistice. Se poate referi şi la tendinţa de a presupune că există o soluţie perfectă pentru o anume problemă. Se creează o falsă dihotomie ce prezintă o opţiune în mod clar avantajoasă -deşi complet implauzibilă- şi se foloseşte pentru a ataca orice idee contrară considerată imperfectă.

Botezul acestei falaciozităţi a fost în anul 1969, când economistul Harold Demsetz a spus:

“

The view that now pervades much public policy economics implicitly presents the relevant choice as between an ideal norm and an existing 'imperfect' institutional arrangement. This nirvana approach differs considerably from a comparative institution approach in which the relevant choice is between alternative real institutional arrangements.

”

Voltaire a fost şi el destul de drăgălaş încât să ne spună : "Le mieux est l'ennemi du bien."

Sora bună a Nirvanei este Eroarea Soluţiei Perfecte, care se întâmplă atunci când un argument presupune că există o soluţie perfectă şi că o soluţie alternativă trebuie respinsă deoarece o parte din problemă încă va exista după implementarea soluţiei. E un exemplu clasic de gândire în alb şi negru, în care o persoană nu reuşeşte să vadă interdependenţa complexă între mai multe componente ale unei situaţii sau probleme iar ca rezultat reduce o problemă complexă la o simplă pereche de extreme.

În ultima vreme m-am pleznit de o grămadă de situaţii în care aceste două bune surori mi-au fost puse în faţă cu o obstinaţie de zile mari. " De ce să fac asta, oricum nu va rezolva problema complet.", "N-are sens să încercăm asta, sigur cei care vor trebui să muncească vor fi leneşi/vor fura/nu vor avea interesul.", "Şi dacă achiziţionăm obiectele respective tot nu vor fi suficiente pentru scopul Y.". Dintr-o dată, românul a devenit culmea eficienţei, nu mai face nimic care nu are 100% şanse să aibă succes perfect. Preferă să stea cu braţele încrucişate şi să aibă eficienţă de 0% decăt să muncească pentru un 80%. Nu contează că, în timp ce el aşteaptă soluţia perfectă, problemele sunt reale şi se agravează: "Nu e bine, domnle, că nu o să iasă perfect!"

Exemplul care îmi vine în minte ca fiind cel mai puţin personal şi printre cele mai recente este veşnica problemă a vagabonzilor agresivi. 

Problemă: Două milioane de câini adunaţi în haite, optisprezece mii de oameni muşcaţi doar în capitală anul trecut ("doar" 500 în orăşelul meu), gunoi târât afară din pubele pentru că miroase a mâncare, posibilităţi de epidemie.

Soluţie pragmatică: Adunat câinii, păstrat 3-4 zile, că poate le vine stăpânul (amendat stapanul ca lasa caiele pe afara sau taxat noul stapan pentru castrare, cipare si cheltuieli de intreţinere), eutanasiat după norme europene, incinerat. Nu într-o singură mare campanie, ci ca serviciu permanentizat, eventual cu un hotline unde să poţi suna dacă te întâlneşti cu haite.

Momentele Nirvana:

Nu putem face asta pentru că nu pot fi prinşi toţi câinii deodată iar cei rămaşi vor face pui şi se vor înmulţi iar. (Câinii ăia sunt bacterii, să ajungă de la o mie la două milioane în săptămâna aia cât lucrează duba hingherilor în alt cartier?)

Nu putem face asta pentru că hingherii au tot interesul să fie câini pe stradă. (Şi ce, asta înseamnă că nu poţi avea organe de control să li se uite peste umăr?)

Nu putem faca esta pentru că hingherii fură banii pentru injecţii şi omoară câinii cu toporul. (Nu li se pot da direct injecţiile, nu bani pentru ele?)

Nu putem faca asta pentru că baba Leana de la 3/Asociaţia Ham-Ham merge săptămânal şi scoate câini de acolo şi le dă drumul în stradă. (Îi prindem iar şi nu vor mai avea drept de apel)

Nu putem face asta pentru că oamenii vor continua să elibereze căţei în stradă. (Serviciul funcţionează permanent, îi prindem şi pe ăia)

Aşa că, decât să reducem numărul câinilor de la două milioane la patru mii mai bine îi lăsăm în pace şi /sau aplicăm "soluţia" castrare-relocare (soluţie care funcţionează perfect având in vedere că dacă te atacă o haită pe stradă nu mai ai şanse să rămâi gravidă....oh wait). Pentru că în timp vor fi toţi prinşi şi castraţi (Bineînţeles, în cazul ăsta se omit argumentele anterioare: oamenii nu mai aruncă căţei în stradă, hingherii devin oameni cinstiţi, babele nu mai ascund câini.) iar cum câinii castraţi nu se mai reproduc, cam in 10-15 ani vom putea să ne recuperăm oraşul de la patrupede. În loc să îl recuperăm anul viitor.

Mă scoate din minţi mentalitatea asta. Oamenii care aplică o astfel de gândire pot să se autoconvingă că ei de fapt sunt în căutarea soluţiei perfecte, pot crede că ei sunt "saşi" şi nu acţionează din impuls, ci stau să cugete, să cântărească şi să găsească Soluţia Perfectă, dar tristul adevăr este că nu fac altceva decât să amâne acţiunea pe termen nedefinit. Nu ştiu dacă asta se datorează în unele cazuri unei leneveli...metafizice, unei autoamăgiri care ascunde faptul că, dintr-un motiv sau altul, nu vor să rezolve problema sau sunt pur şi simplu în halul ăla de tipicari încât pică în absurd. Tind să cred că în cele mai multe cazuri e a doua problemă: dintr-un motiv sau altul nu vor să rezolve problema pe care o au în faţă. Am făcut-o şi eu, amânând la infinit un lucru pentru că găseam un mic detaliu care nu îmi convenea şi care nu putea fi prea simplu soluţionat, când de fapt motivaţia mea de a nu acţiona era complet alta. Exemplu: am amânat 3 ani de zile să îmi pun aplică pe tavan, deşi loveam permanent lampa cu mâna. Explicaţia mea: o să se reducă lumina din cameră. Problema reală: dorinţa de a mă muta de acolo. Nu reuşeam să fiu sinceră cu mine şi căutam aceste argumente ale lipsei de perfecţiune. Acum am o aplică....perfectă (deşi dă mai puţină lumină decât lampa anterioară). Şi mă voi muta în toamnă......

Necaz este când o asemenea gândire se aplică în probleme ce privesc un grup sau o societate, când binele tuturor este amânat pe termen nedefinit pentru a nu face "jumătate de bine", când problemele sunt lăsate să crească precum un aluat bine dospit în loc să se aplice naibii soluţia aia incompletă iar apoi să vedem cum trecem la "treapta doi". Între timp ţărişoara asta mică e îngropată încet de mizerii fizice şi sociale, problemele pentru care trebuie să existe vreo soluţie radicală, perfectă şi definitivă îşi văd de crescut iar noi stăm, precum Ganditorul de la Hamangia, privind în gol către un viitor luminos.

Cine în jurul cui se învârte?

Sunt o fiinţă tare norocoasă. În primul rând, exist. Celebrez norocul de a fi chiar eu şi nici o alta. Celebrez norocul că m-am născut în acest secol, când ştiinţa îmi oferă şansa să trăiesc comod de două ori mai mult decât strămoşii mei, iar preţiosul timp câştigat să îl pot umple învăţând lucruri pe care ei nu şi le puteau imagina şi vizitând în deplină siguranţă locuri unde ei nu ar fi putut visa să meargă. Datorită evoluţiei sociale am dreptul de a vota, de a căpăta o educaţie, am dreptul la proprietate, la libertate de conştiinţă, am dreptul să muncesc sau nu, să am copii sau nu, să îmi exprim părerea în public. Şi cred că trăiesc în cea mai bună perioadă de până acum din punct de vedere moral, social şi ştiinţific. Dar....

S-a încheiat cu adevărat Evul Mediu? Am ieşit cu adevărat din epoca superstiţiei ridicate la rang de virtute? Am ajuns să ne uităm înapoi spre planeta noastră de pe orbita lui Saturn*, şi iată ce vedem acolo:

"Înţelegeţi că, după umila mea părere, asistăm la cea mai mare înşelare, la care a căzut pradă omenirea întreagă, pentru că la ora asta, cu excepţii de rigoare, poate şi ca mine, toată lumea e ferm convinsă că Pământul se roteşte în jurul Soarelui. E aproape o dogmă, adică nici nu ne imaginăm că ar fi altceva. " declară omul în sutană iar apoi pomeneşte nişte sfinţi "de la Moise încoace" care susţin geocentrismul (dar şi pământul plat).

Iată şi sfinţii:

Sfântul Ioan Gură de Aur(n. 347 în Antiohia – d. 407): „Căci cei nebuni îşi închipuie că nimic nu stă pe loc, dar aceasta li se pare nu din obiectele văzute, ci din ochii care văd. Deoarece ei sunt nestatornici şi buimaci, ei cred că Pământul se roteşte cu ei, dar el nu face asta ci stă nemişcat. Tulburarea este chiar starea lor, şi nu vreo schimbare a stihiei”

Eusebiu de Cezareea(aprox. 275 – 30 mai 339): „Pământului i-a păstrat locul de la mijloc, dându-i rostul unui centru şi înconjurându-1 cu apele oceanului, ca spre a-i spori frumuseţea prin albastrul straielor, iar mai apoi, făcându-l să fie vatra, maica şi manca tuturor vieţuitoarelor de pe cuprinsul lui, udându-l cu roura ploilor şi a susurelor de apă şi rost dându-i să rodească prin pădurile lui şi prin minunatele lui flori, întru sporirea bucuriei vieţii…”

Sfântul Atanasie cel Mare(n. 295 - †. 373): „Dar Pământul nu stă pe el însuşi, ci este întemeiat pe ape, şi iarăşi, este ţinut la locul său, fiind ţintuit în centrul cosmosului.” „…munţii se înalţă, marea se zbuciumă de valuri, vieţuitoarele ei cresc, iar pământul rămâne nemişcat…”

[sic]

Deci, ce e ciudat? Avem una bucată profesor universitar în rochie care crede ce spun nişte tipi care au murit înainte de invenţia potcoavei şi cu  douăsprezece secole înainte să se inventeze primul telescop. Ar fi bine dacă ar fi unul singur, rătăcit prin grădina maicii domnului, dar internetul abundă de fiinţe convinse de adevărul ipotezei geocentriste. Găsesc pe un forum ortodox:

Eu sunt pt geocentrism. Vă propun să vizionaţi şi emisiunea lui Rafael Udrişte, pe această temă.
1. În Scriptură scrie clar că "întru început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul". Soarele a fost creat în ziua a patra. Până în ziua a patra în jurul cui se rotea pământul? Dacă Scriptura minte din primul verset, ce ne facem mai departe?
2. Iosua a oprit soarele pe cer. Dacă s-ar fi oprit pământul şi nu soarele (pt a realiza acelaşi efect), vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat? Imaginaţi-vă un corp, care se învârte cu o viteză de 1.600 km/h şi dintr-o dată se opreşte. Aţi auzit de inerţie? ;)
3. Trebuie să mai reţinem că astronauţii, atunci când decolează şi când aterizează în zborurile lor cosmice, iau pământul ca punct fix şi iar celelalte corpuri cereşti ca mişcătoare. Vedeţi că şi rachetele zboară direct în sus, nu sub unghi, cum ar fi logic în cazul heleocentrismului.


Heleocentrismul a venit mai mult ca o filosofie, decât ca o ştiinţă. Se dorea reînvierea cultului soarelui. Pământul însă, este şi centrul spiritual al Universului. Aici S-a întrupat, S-a răstignit şi a înviat Dumnezeu-Omul. Dacă am admite iluzoriu că există oameni şi pe alte planete (deşi aşa ceva nu există), mântuirea lor s-a realizat tot pe pământ!


Am scris repede ce ştiu. Poate cineva vine cu mai multe argumente.
Cu respect, ieromonah Petru Pruteanu

 Şi pentru că religia fără teorii conspiraţioniste e ca micii fără muştar.....

“Ei” se bazeaza pe pendulul lui Foucault si pe forta Coriolis. Gasesti informatii despre ele pe google. Vezi ca wikipedia nu e chiar exacta.
Totodata, “ei” fac publice filmari din satelit(pe care le poti realiza si tu cu un program 3d gen Maya sau 3DStudio) si vor sa ne convinga ca au ajuns pe Luna si au trecut de centurile Van Hallen.
Informatiile astea le au cei care controleaza NASA, ESA…deci n-o sa avem noi vreodata acces la ele.
Sunt niste evanghelisti prin state care au facut niste filme foarte bune pe aceste subiecte, insa nu stiu daca e bine sa ti le indic pentru ca mai contin si un pic de otrava protestanto-sectara prin ele.

Eh, câţiva dubioşi de pe internet, nimic îngrijorător. Dar după ultimul studiu acei "câţiva" sunt 42% dintre români. Iar pe mine asta mă îngrozeşte. Un sondaj condus de Gallup în 1999 spunea  că 18% dintre americani cred în ipoteza geocentrică. Dovezile? Unde altundeva decât într-o carte scrisă de sălbaticii nomazi ai deşertului cândva în epoca bronzului?

Iosua 10:12,13

12.	În ziua aceea în care Dumnezeu a dat pe Amorei în mâinile lui Israel şi când i-a bătut la Ghibeon şi au fost zdrobiţi înaintea feţei fiilor lui Israel, a strigat Iosua către Domnul şi a zis înaintea Israeliţilor: "Stai, soare, deasupra Ghibeonului, şi tu, lună, opreşte-te deasupra văii Aialon!"
13.	Şi s-a oprit soarele şi luna a stat până ce Dumnezeu a făcut izbândă asupra vrăjmaşilor lor. Oare nu de aceea se scrie în Cartea Dreptului: "Soarele a stat în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit către asfinţit aproape toată ziua".

I Cronici 16:30

30. Să tremure înaintea Lui tot pământul, că El a întemeiat lumea şi nu se va clătina.

 Iov 38: 5,6.

5. Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat?

6. În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului

13. Ca să apuce pământul de colţuri şi să scuture pe nelegiuiţi de pe pământ? 

Iov 9:6

6. El zguduie pământul din temelia lui, aşa încât stâlpii lui se clatină.

Matei 4:8

8. Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor

Dap, vorbim despre aceeaşi carte care numeşte liliacul pasăre, iepurele rumegătoare, recomandă sângele de porumbel ca leac pentru lepră şi igrasie şi menţionează inorogii. De mai multe ori. Şi este luată ca referinţă ştiinţifică, spre deosebire de munca a câteva mii de oameni de ştiinţă care o contrazic cu date şi măsurători, cu poze şi filmări. Oamenii de ştiinţă îşi petrec viaţa căutând să descopere, căutând să înţeleagă regulile după care e construit acest Univers minunat de complex în care am avut şansa să creştem şi să ne dezvoltăm.

Iată unul dintre ei, care explică frumos istoria geocentrismului şi a heliocentrismului:

Şi, în acest univers al nostru care e infinit de mare şi infinit de complex, anumite fiinţe limitate, pline de mândria prostească de a fi "buricul universului" sunt jignite profund de ideea că stelele şi planetele aflate prea departe pentru ca noi să le mai vedem nu au fost create de o figură paternă strict pentru uzul nostru. Există o categorie de oameni care au nevoie să se simtă "aleşi", să se simtă speciali, animalul de casă preferat al unui zeu. Dar uită că în nemărginirea spaţiului şi timpului toată civilizaţia noastră, toate realizările noastre, toate speranţele noastre sunt doar un fir de nisip intr-un deşert infinit. Această categorie de oameni trebuie să înveţe o virtute pe care însăşi religia lor o ridică în slăvi: umilinţa. Nu în sensul de a ţine capul în pământ şi a lăsa pe cei din jur să îşi bată joc de tine, ci în sensul de a nu-ţi atribui o valoare pe care nu o ai, de a fi conştient de locul tău în univers şi de a-l accepta cu demnitate.

Şi pentru că există preferinţa asta pentru opere literare mai degrabă decât pentru studii ştiinţifice, iată ce spune un poet ce era cât pe ce să capete o zi scrisă cu roşu în calendarul ortodox:

[...]
La-nceput pe cînd fiintã nu era nici nefiintã,
Pe cînd totul era lipsã de viatã si vointã,
Cînd nu s-ascundea nimica, desi tot era ascuns...
Cînd pãtruns de sine însusi odihnea cel nepãtruns.
Fu prãpastie? Genune? Fu noian întins de apã?
N-a fost lume priceputã si nici minte s-o priceapã,
Cãci era un întuneric ca o mare fãr-o razã,
Dar nici de vãzut nu fuse si nici ochiu care sã o vazã.
Umbra celor nefãcute nu-ncepuse-a se desface,
Si în sine împãcarea stãpînea eterna pace!...
Dar deodat-un punct se miscã... cel întîi si singur. Iatã-l
Cum din chaos face mumã, iarã el devine Tatãl...
Punctu-acela de miscare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stãpînul fãrã margini peste marginile lumii...
De-atunci negura eternã se desface în fãsii,
De atunci rãsare lumea, lunã, soare si stihii...
De atunci si pînã astãzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure vãi de chaos pe cãrãri necunoscute
Si în roiuri luminoase izvorînd din infinit,
Sunt atrase în viatã de un dor nemãrginit.
Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
Facem pe pãmîntul nostru musunoaie de furnici;
Microscopice popoare, regi, osteni si învãtati
Ne succedem generatii si ne credem minunati;
Musti de-o zi pe-o lume micã de se mãsurã cu cotul,
în ãcea nemãrginire ne-nvîrtim uitînd cu totul
Cum ca lume asta-ntreagã e o clipa suspendatã,
Cã-ndãrãtu-i si-nainte întuneric se aratã.
Precum pulberea se joacã în imperiul unei raze,
Mii de fire viorie ce cu raza înceteazã,
Astfel, într-a vecinciei noapte pururea adîncã,
Avem clipa, avem raza, care tot mai tine încã...
Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbrã-n întuneric,
Cãci e vis al nefiintii universul cel himeric...
[...]

*Şi iată unde suntem:


Pax vobiscum.

(Calendar:  Ieri a fost aniversarea procesului în care Galileo Galilei a fost acuzat de erezie.)

Prieteni

                                      de Marin Sorescu

Hai să ne sinucidem, le spun prietenilor mei,
Azi am comunicat atât de bine,
Am fost atât de trişti,
Perfecţiunea asta în comun
N-o mai atingem noi
Şi e păcat să pierdem momentul.

Cred că în baie e cel mai tragic,
Să facem pe românii cei luminaţi
Care îşi deschideau venele,
Discutând despre esenţa iubirii.
Uite, am încălzit apa.
Începem, dragi prieteni, număr eu: unu, doi, trei...

În iad am fost oarecum surprins, pomenindu-mă singur,
Unii poate mor mai greu, mi-am spus, au mai multe legături.
Nu se poate să mă fi păcălit: cuvântul înseamnă ceva,
Dar timpul trece...

Mi-a fost destul de greu, în iad, vă asigur,
Mai ales la început, ştiţi eram singur,
N-aveam cu cine să mai schimb o vorbă,
Dar încetul cu încetul m-am ataşat, mi-am făcut prieteni.

Un cerc extraordinar de sudat,
Discutam tot felul de chestiuni teoretice.
Ne simţeam minunat,
Am ajuns chiar până la sinucidere.

...Şi iarăşi pomenindu-mă singur în purgatoriu,
Căutându-mi câteva suflete mai apropiate,
Deşi sunt destul de suspicioşi
Purgatorienii - cu situaţia lor neclară
Între două lumi -
O fată mă iubeşte, e foarte frumoasă,
Aveam clipe de mare extaz - nemaipomenit, fantastic!

Şi chiar îmi vine pe limbă să-i spun...
Păţit, o las pe ea mai întâi,
Eu mă sinucid abia după aceea,
Dar fata face ce vrea şi-nvie -
Şi iată-mă singur în rai -
Nimeni n-a pătruns aici niciodată
Sunt primul om, lumea există ca proiect,
Ceva foarte vag,
În capul lui Dumnezeu,
Cu care chiar mă împrietenesc de la o vreme

Există tristeţe la toate nivelurile
Dumnezeu e deznădăjduit,
Mă uit în ochii lui goi şi mă pierd în ei
El alunecă vâjâind în prăpăstiile morţilor mele.
Comunicăm de minune,
Doamne, cred că am atins perfecţiunea,
Tu mai întâi,
Ce-ar fi să lăsăm totul în întuneric?

Cruzimea cu zâmbetul pe buze

"Fiecare primeste în viaţă ceea ce merită." "Fiecăruia după puteri.", " Primeşti înapoi de la viată doar ceea ce dai.", "E Kharma.".

Q: Ce a dat un copil de 3 ani celor din jur ca să merite să moară de cancer sau leucemie?

"El nu, dar plăteşte pentru păcatele părinţilor."

Nu pot închipui o altă construcţie gramaticală care să îmi dea starea asta de revoltă îngreţoşată, senzaţia fizică de vomă iminentă. Cum poate un om care se consideră "bun" şi "sănătos", un "stâlp al societăţii" să spună aşa ceva? Să creadă aşa ceva?

Să o luăm de la capăt:

În religia lor aberantă, oricare ar fi aceasta, aceşti oameni cred cu toată convingerea că dacă un om păţeşte ceva (o boală, fie ea şi genetică, un accident, un nenoroc, un dezastru natural) atunci e vina lui. Pentru că e un om rău, păcătos, care a fost pedepsit, nu? Nu contează că nu l-a văzut nimeni făcând vreodată ceva rău: era desigur rău, altfel de ce ar fi fost pedepsit? Cât de tipic religios este să dai vina pe victimă.... Şi presupunând că un adult "şi-a meritat-o", să îmi explice careva dintre monştrii aştia ce vină are un copil, cum se aplică gândirea lor celor care abia au deschis ochii în lumea asta nepasătoare. Desigur, există un răspuns standardizat.

"Păcatele părinţilor". Cel mai monstruos concept din colecţia de concepte monstruoase ale monstruoaselor cărţi religioase. Conceptul că noi plătim pentru ceva ce un strămoş mai apropiat sau mai îndepărtat a comis. Şi baza creştinismului. Dacă străbunicul tău a omorât un om şi nu a fost prins sau, ca în justiţia americană, a fost condamnat la 140 de ani şi a stat în închisoare 50, până a murit, înseamnă că părinţii tăi şi tu trebuie să intraţi în închisoare şi să ispăşiţi restul pedepsei. Dacă un copil moare de leucemie este pentru ca mă-sa a intrat în biserică in timp ce se afla la ciclu sau a făcut sex premarital. Nu că ar fi văzut-o careva, dar sigur a făcut ceva dacă i s-a îmbolnăvit copilul, nu? E vina ei, curva nenorocită! Iar dacă un uragan rade o jumătate de ţară asta este desigur pentru că acolo există homosexuali. Vreo 8 cupluri. Dacă o femeie coastă a mâncat un măr la îndemnul unui şarpe vorbitor toţi urmaşii ei vor arde în Iad o eternitate. Logic şi de bun-simţ. Cu adevărat creştineşte: un om pedepsit e desigur unul vinovat, măcar prin moştenire, dacă nu altfel. Dovada vinii  sale e însăşi pedeapsa.

Meanwhile, in my plane litle life:

Am fost acuzată că sunt pesimistă atunci când am spus că Universului nu îi pasă, că nu este benevolent sau malvolent, ci doar indiferent. Că lucrurile se întâmplă fără vreun scop final. Mi s-a spus că sunt crudă şi că e groaznic să mă gândesc la un Univers fără scop înalt, fără conştiinţă, fără design, fără creator.  Că lucrurile nu se pot întâmpla fără să fie planificate de o minte dreaptă şi binevoitoare. Iată dreptatea binevoitorului tău zeu, designerul acestui univers drept, corect şi strălucitor: ucide cu cruzime fiinţe nevinovate. De fapt omida şi-a căutat-o singură, sigur a fost o omidă rea şi merita să plătească pentru păcatele sale.

Şi pentru că unele lucruri se tratează cu umor......(Desi e usor Non Sequitur....)

Fleurs du (mal) mauvaises manières

Vară. Ştrand. Prosoape întinse peste tot. Populaţie eterogenă, cu diferite grade de bronz, vârste, greutăţi şi gusturi în materie de costume de baie. Dar cu un numitor comun. Sfânta Sămânţâ de Floarea Soarelui. Cu ochii închişi ascult susurul fânânii arteziene de pe lac, păsările, melodia de fundal şi corul în canon al ronţăielilor. Chiar lângă mine un grup de tineri adună cojile în numeroase cornete improvizate din hârtie. Dincolo de ei o copilă şi o bunică se străduiesc să umple cu coji o pungă de plastic. Un coclet şi familia lui numeroasă şi gălăgioasă scuipă cu o  nonşalanţă de vite cu cercei cojile direct pe iarbă. Că doar sunt biodegradabile.

Care e drive-ul românului de a consuma kilograme de seminţe de floarea soarelui pe parcursul vieţii? Nu pentru valoarea calorică sau pentru vitamine: ar fi apelat la varianta de seminţe gata decojite care nu fac zgomot şi nu rănesc buzele şi limba în timp ce sunt consumate.

Domesticită cam pe la anul 2600 î.e.n. în zona numită acum Mexic, Floarea Soarelui a fost adusă în Spania în secolul XVI. De atunci a făcut o carieră strălucută ca plantă ornamentală şi industrială şi folosim zilnic produsele ei. Poveştile spun că în secolele trecute doamnele de înaltă societate se delectau la chermeze cu sâmburii micuţi, prăjiţi şi săraţi. Îmi şi închipui doamnele în rochii vaporoase făcând gestul de a ronţăi coaja seminţei, desfăcând-o, consumând miezul şi scuipând cu eleganţă cojile pe pardoseala sălii de bal, acompaniate de ritmul unui vals vienez.

Acum gestul e căzut în derizoriu, aparţine "clasei de jos", celor cu maniere îndoielnice. Şi pe bună dreptate: ronţăiala sonoră, gestul de a atinge buzele cu degetele, gestul de a îndepărta un ceva plin de salivă de la buze şi a-l pune pe masă, într-un vas sau pe jos.....nu pot spune că sunt acestea elementele unui tablou "frumos" sau măcar "estetic". Şi totuşi....de ce? De ce insistăm să păstrăm un obicei care nu ne face deloc mai frumoşi?

Singurul lucru care mi-a venit în minte este ăsta:

O primată vegetariană va sta să mânânce mare parte din zi. Gestul de a duce mereu ceva mic şi nu neapărat foarte hrănitor la bot îi va fi cât se poate de natural şi de asemenea cvasipermanent. La fel ca gestul de a consuma fructul şi de a arunca cojile pe jos. Că sunt biodegradabile. Atât de greu ne rupem de vechile obiceiuri încât deşi deveniţi primate bipede, omnivore şi (intens) tehnologizate simţim în continuare nevoia de a "paşte" jumătate din zi? Dieta omnivoră ne-a dat timpul şi energia de a ne ocupa de altceva decât ronţăit frunze, curăţat de pureci şi curtat sexul opus, dar totuşi primatele plictisite se întorc mereu la crontz, crontz, crontz......Mă pot oare referi la acest obicei al consumării seminţelor ca fiind unul atavic şi rezidual?