Te simţi privit?

Ne bazăm mult pe ochii nostri. Putem spune că sunt organul nostru principal de simţ şi cel mai important receptor. Ne uităm să vedem dacă fructele sunt coapte, la ce distanţă sunt obiectele şi cum se mişcă ele, învăţăm şi comunicăm folosind text scris şi imagini, înţelegem ce vor să ne transmită alţii din expresiile ori limbajul corpului lor.
Limbajul nostru e plin de expresii legate de ochi: "mi-e drag ca lumina ochilor", "se îndepărtează văzând cu ochii", "între patru ochi", "a sorbi cu ochii", "a nu avea în ochi", "a-ţi vedea visul cu ochii", "a lua pe cineva la ochi". Cunoaştem pe cineva "din vedere", avem mereu ceva "in vedere", le "punem în vedere" celorlalţi planurile noastre, "trecem cu vederea" anume lucruri ori pur şi simplu ne "scapă din vedere". Privirea este "inteligentă" sau "tâmpă", avem idei "în ce priveşte" o problemă, avem "o privire de ansamblu" asupra unei probleme complexe.
Numim "ochi" obiecte diverse: un ochi de geam, un ochi de balta, un orificiu prin care trece o sfoară, o buclă, un ou prăjit, petele de pe coada paunului, o pata de grasime, plante precum ochiul boului, ochiul lupului, ochiul şarpelui, ochiul şoricelului.

După cum suntem fiecare sau după cum e momentul căutăm privirea celor din jur sau ne ascundem de ea, fie fizic, fie folosind trucuri şi iluzii optice. Am dezvoltat limbaje ale corpului pentru a ne putea exprima mai bine, dar şi "pokerface"-ul pentru a ne ascunde emoţiile. Am inventat machiajul şi bijuteriile pentru a scoate în evidenţă o caracteristică dezirabilă ori pentru a o ascunde pe o alta. Folosim semnale vizuale pentru a ne arăta rangul sau autoritatea, uniforme, insigne şi decoraţii, blazoane, blănuri de hermină şi coronete.

Dacă facem ceva rău ne ferim de la a fi văzuţi din frica de pedeapsă sau din frica de a fi dezaprobaţi de grup sau excluşi din acesta. Şi nu doar ochii reali ne impresionează, ci orice desen al unui ochi. "Pierrick Bourat, un student la facultatea de filozofie a Universităţii din Sydney, le-a prezentat unui grup de 90 de oameni două poveşti despre încălcarea regulilor morale: falsificarea unui CV şi păstrarea unui portofel găsit. Jumătate dintre subiecţi au citit poveştile pe o foaie decorată cu ochi desenaţi şi cealaltă pe una decorată cu flori. Cei care au primit „ochii” au fost mult mai dezaprobatori faţă de comportamentele imorale descrise. Acelaşi experiment a fost făcut într-o ceainărie unde plata consumaţiei se face la sfîrşit, prin introducerea banilor într-o cutie. Cutiile cu ochi desenaţi au avut mai mult succes decît celelalte". (citat de aici)

Nu ne putem feri de la a ne duce cu gândul spre religie. În orice religie zeii ne veghează, fie că e Argus al Herei, fie că e ochiul Soarelui, Horus, fie că Odin ne priveşte de pe podul dintre lumi sau îşi trimite corbii să iscodească, fie că Yahve şi îngerii lui ne urmăresc acţiunile, credinciosul trăieşte "sub ochiul Zeului". Ne simţim în siguranţă sub vegherea unei fiinţe benevolente, ne ferim a face rău sub atenta observaţie a unui judecător, ne punem sub tutela patriarhală a unui atoatecunoscător.
Punea cineva întrebarea: "Dacă religia, acest sistem de supraveghere atît de puternic, va dispărea, cu ce am putea-o înlocui?" Eu nu cred că religia în sine e atât de puternică precum pare la o examinare teoretică: într-o religie unde zeul poate fi îmbunat prin jertfe, mărturisiri şi rugăciuni se va pune în aplicare următorul principiu: “M-am rugat la Dumnezeu să îmi dea o bicicletă, dar am aflat că Dumnezeu nu îţi pune în traistă. Aşa că am furat o bicicletă şi m-am rugat pentru iertare.”. Într-o religie cu un zeu neîndurător, căruia nu îi poţi schimba opinia nu are sens să te abţii odată ce ai greşit, pentru că oricum nu te salvează nimic. Dacă puterea religiei şi a zeului atoate-văzător ar fi fost absolută în societăţile religioase rata criminalităţii ar fi fost mult mai scăzută decât în cele seculare. Încercaţi însă să comparaţi rata criminalităţii din Grecia, România, Iran şi Mexic cu rata criminalităţii din Finlanda, Suedia, Olanda şi Anglia. De ce se întămplă asta? O ipoteză care stă destul de bine pe picioare este asta: respingerea religiei organizate este efectul unei educaţii sociale şi morale superioare, învăţăm de ce nu e bine să furăm, să ucidem, să înşelăm, învăţăm autocontrolul. De asemenea în ţările seculare sistemul de justiţie e mai performant şi mai respectat. Omul nu mai respectă legile pentru că e privit, ci pentru că îl priveşte. Devine interesul său să păstreze armonia. În societăţile intens religioase morala e înlocuită de un sistem de pedeapsă şi răsplată, o dresură de primate. Omul nu va "păcătui" de frică, nu din propria moralitate, şi se va aştepta să fie iertat când va cere iertare zeului.
Cred că putem folosi şi trucuri. Putem tapeta fiecare colţ de stradă cu imagini cu ochi. Putem pune afişe inscripţionate  "Dumnezeu/Odin/Horus/IPU te priveşte". Dar în primul rând trebuie să ne educăm moralitatea pe care înţelepciunea populară a redus-o atât de simplu la proverbul "Ce ţie nu-ţi place altuia nu face".

Vă las cu una dintre cele mai dubioase şi neliniştitoare melodii din Universul cunoscut, The Original Stalker Song . (Nu mi-e greu sa mi-l închipui pe Sting în tufişul de sub geam, înarmat cu un ochean şi o cameră video, şuierând melodia printre dinţi.)