Exorcism online

Ce te faci cand creierul tău nu ține pasul cu tehnologia? Când ești obișnuit să trăiești între demoni, zei, gnomi și zâne, dar te pomenești că ai cont pe Facebook și internet la discreție? Simplu, continui ca pâna acum.

Citind biblia

Romani 2:
19. Şi eşti încredinţat că tu eşti călăuză orbilor, lumină celor ce sunt în întuneric,
20. Povăţuitor celor fără de minte, învăţător celor nevârstnici, având în lege dreptarul cunoştiinţei şi al adevărului,
21. Deci tu, cel care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu cel care propovăduieşti: Să nu furi - şi tu furi?
22. Tu, cel care zici: Să nu săvârşeşti adulter, săvârşeşti adulter? Tu cel care urăşti idolii, furi cele sfinte?
23. Tu, care te lauzi cu legea, Îl necinsteşti pe Dumnezeu, prin călcarea legii?
24. "Căci numele lui Dumnezeu, din pricina voastră, este hulit între neamuri", precum este scris.

Poveste discutată, răsdiscutată și care începe să fie obosită. Moralitatea creștină în general și moralitatea castei preoțești în special. În perioada asta preoții ortodocși vin la "bobotează" cu busuiocul și crucea, îndemnând la cumpătare și iubire de aproape. Catolicii țin concerte de orgă și cor, îndemnând credincioșii să fie mai buni în anul care vine. Pace și iubire creștină.
Tot în perioada asta se umple internetul de știri care de care mai evlavioase, de la bătaia preoților în biserică la preoți catolici, ortodocși și protestanți violatori de minori. Aud de afaceri ale bisericii, de la spălătorii la hoteluri, de la defrișarile dealurilor la lumânari vândute ad nauseam. Aud de măicuțe care omoară fetițe pe trecerea de pietoni și nici măcar nu văd cum arată judecătoria, despre preoți informatori de securitate, despre pastori militanți anti-homosexualitate sau preoti ortodocsi prinși cu amantul în pat sau masturbându-se cu ochii pe un loc de joacă, copii furați și vânduți "în adopție" de către măicuțe ori înecați în cristelniță și alte nenorociri diverse.
Ce nu pot eu pricepe în nici un fel e cum de mai are populația încredere să primească în casă un preot de orice culoare ar fi el. Și de ce nu par a avea nici o reacție. Bine îi descriu preoții, spunându-le "oi" și "turmă". Oile nu sunt cunoscute nici pentru inteligență, nici pentru spiritul lor liber.
Toate doleanțele unei minți slabe sunt descrise în acest cântec al supunerii și al lipsei de coloană vertebrală:

Psalmii, Capitolul 23
[O cântare] a lui David:
1 Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
2 El mă paşte în păşuni verzi
şi mă duce la ape de odihnă;
3 îmi înviorează sufletul
şi mă povăţuieşte pe cărări drepte,
din pricina Numelui Său.
4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii,
nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine.
Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.
5 Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei;
îmi ungi capul cu untdelemn,
şi paharul meu este plin de dă peste el.
6 Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi
în toate zilele vieţii mele,
şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

Și îmi vine să urlu din toți rărunchii, "Oaie nenorocită, ridică-te și devino OM !"

Remember remember the month of December.

Because it's the month when dictators die.

Am făcut un pui de selecție observațională pentru voi:

În 17 decembrie 2011 a murit dictatorul nord-korean Kim Jong Il.  Cică de oboseala și suprasolicitare.

Pe 25 decembrie 1989 este ucis dictatorul român Nicolae Ceaușescu.

Pe 10 decembrie 2006 dictatorul chilean Augusto Pinochet suferă un atac de cord.

Pe 30 decembrie 2006 este executat dictatorul irakian Saddam Hussein.

Pe  17 decembrie 1935 moare dictatorul venezuelian Juan Vicente Gómez.

Pe 24 decembrie 1999  moare dictatorul brazilian João Baptista de Oliveira Figueiredo

Tribute

Exista oameni care te modelează, oameni care te ajută să îți creezi o imagine de ansamblu a lumii, oameni care te motivează. Unul dintre ei a lăsat ieri lumea mai săracă. E greu să crezi că o bombă de energie precum Hitchens se poate topi într-un an. Sâmbăta trecută, parcă într-o presimțire sumbră, am închinat un pahar în onoarea lui. N-am ținut discursuri. Nu voi ține nici acum. Thanx for saving a litle bit of the world, Chrisopher Hitchens.



Cât despre crestini, cred ca vor declara ziua morții lui ca sărbătoare. Ani de zile vor inventa povești despre convesii pe patul de moarte și pentru Hitch, cum au inventat și pentru Darwin. Dar iată coloana vertebrală a acestui om:

Memetica si virusologie: Religia

"Comportamentul unui animal tinde să maximizeze supravieţuirea genelor care îl determină, indiferent dacă aceste gene se întamplă să facă sau nu parte din organismul animalului care realizează comportamentul".

( Richard Dawkins, "Fenotipul extins" )



Cateva exemple mai deosebite din seria de adaptări fascinante prin care au ajuns unii paraziţi sa corupă comportamentul gazdelor astfel încât să-şi asigure propria supravieţuire: un peşte infestat cu viermi trematozi va adopta un stil de înot bătător la ochi, care să mărească şansele peştelui de a fi prins de păsări - un eşec pentru peşte, dar un succes pentru viermi. Alţi paraziţi îşi obligă gazda să le transporte în locul unde au şanse maxime să poată trece la urmatoarea fază a ciclului de viaţă, deşi acest lucru implică sinuciderea gazdei, sau chiar, în alte cazuri extreme, după ce organele non-vitale ale gazdei au servit drept hrană pentru larvele parazite, aceasta este "reprogramată" să îşi dedice viaţa protejării paraziţilori - la propriu, adică va neglija să se hrănească şi în final va muri "la datorie".
În fiecare din cazuri, comportamentele gazdei sunt, la bază, determinate genetic, dar de genele paraziţilor, nu de genele animalului care ajunge să adopte acest comportament.

Pe scurt, un parazit de succes este parazitul care nu doar îşi va infesta/ocupa gazda fizic, dar poate să o şi "convingă" să îşi dedice de bunăvoie resursele pentru beneficiul parazitului.

După ce am văzut asemănările dintre gene şi meme, în articolul acesta se va "diseca" un parazit memetic, care a fost omis din articolul anterior, un parazit avansat, urmaş al unei evoluţii acerbe, în care a ajuns, asemenea paraziţilor biologici, să poată prelua controlul asupra gazdei şi să-i modifice comportamentul şi gândirea întru beneficiul parazitului, chiar dacă acest lucru se face în detrimentul gazdei. Nu doar să consume din resursele ei, ci să o "zombifice" şi să îi modifice profund comportamentul, după nevoile parazitului. Este vorba de religie.

Au fost deja menţionate cateva exemple de infecţii memetice "uşoare", scrisorile ( fie ele pe suport de hârtie sau e-mailuri ) cu "trimite copii la n prieteni", paraziţi care exploatează mila, frica sau speranţele gazdei ( fericire, noroc sau bani ), combinate cu preţul relativ mic pe care-l cer, pentru a se transmite de la o gazdă la alta. De obicei infecţia e, ca în cazul unei gripe uşoare, de scurtă durată, şi, în afara eventualelor informaţii false lăsate gazdelor, nu o afecteaza foarte mult. Există excepţii şi aici, dar ca în general asemenea paraziţi nu sunt, în mare, foarte destructivi.

În cazul religiei, situaţia e cu totul alta. Acest memeplex se aseamănă mai degrabă cu virusul HIV, atacând, printre altele, şi sistemele defensive ale minţii gazdei, şi în majoritatea cazurilor producând o infecţie cronică, care nu va fi vindecată în timp. În plus, de obicei parazitul infectează gazdele cât acestea sunt tinere şi au "sistemul imunitar" ( scepticismul ) deficitar - copiii, prin natura lor, sunt foarte predispuşi să accepte ca real orice li se spune de către adulţi; aşadar, infecţia cu acest memeplex este mult mai profundă.

Există mai multe memeplexuri-religii, şi majoritatea lor exploatează frica naturală de moarte a gazdelor, promiţând celor ce acceptă memele necesare o viaţă care va continua şi după moarte. De obicei, faptul că infecţia se face cât gazda nu are sisteme imunitare anti-memetice suficient de dezvoltate, combinat cu atracţia momelii memeplexului şi cu tendinţa de a menţine tradiţiile, sunt suficiente pentru a asigura perpetuarea parazitului. Unul dintre beneficiile aduse gazdelor de memeplex este de a asigura ( încă ) un element comun de cultura şi deci de recunoaştere a celor apropiaţi- "dacă avem aceeaşi religie, suntem din acelaşi neam, sau din neamuri apropiate, avem aceleaşi gene, deci suntem din aceeaşi tabara".

Dar câteva dintre memeplexuri au evoluat puţin mai departe, şi au dezvoltat o memă suplimentară. Creştinismul şi islamismul, ambele derivate din iudaism, conţin câteva instrucţiuni, în aparenţă minore,, dar care au transformat modul pasiv de infectare memetică, prezent la alte religii. Concret, este vorba de instrucţiunea de a răspândi memeplexul în mod activ, indiferent de provenienţa potenţialelor gazde. Aici se face trecerea de la "există un avantaj şi pentru gazda" la "totul e destinat beneficiului memeplexului", iar religia a renunţat la rolul de "indicator al culturii comune", sau mai corect, a lărgit definiţia celor din "aceeaşi cultură" la "au acelaşi memeplex" - prioritar devine memeplexul, nu gazda. În plus, modalitatea cea mai simplă de a transmite memeplexul unor gazde care deja aveau alte meme s-a dovedit a fi calea violenţei - ameninţarea cu eliminarea fizică a celor ce rezistau la infecţie. Astfel, în urma valului de "convertire" au supravieţuit doar cei ce au adoptat memeplexul, religiile concurente memetic fiind anhiliate.
Fireşte, au fost necesare mutaţii şi din partea memeplexurilor pentru a fi transmise mai uşor ( de pildă, în creştinism, suprapunerea unor sărbători proprii peste cele deja existente - sărbătorirea naşterii cristosului peste, sau în locul Saturnaliilor romane ). Astfel, aceste două memeplexuri au ajuns mult mai agresive în răspandire decât alte religii, fiind în prezent principalele două religii dominante în lume, după numărul de gazde infectate.

O memă componentăa a memeplexului este o "momeală" atractivă pentru o altă categorie de victime facile - persoanele aflate în faţa unor momente dificile din viaţă, şi dispuse să accepte orice soluţie posibilă, sau chiar doar o simplă ofertă de soluţie.
O dată ce gazda acceptă "momeala" - promisiunea de sprijin şi ajutor, parazitul prezintă o altă parte, mai puţin plăcută, care nu a fost evidentă la început, un şantaj legat de consecinţele respingerii lui - adică tortură vesnică. Astfel, orice încercare a gazdei de a încerca să pună sub semnul întrebării memeplexul e descurajată de însăşi gazda încă bolnavă, prin frică.

În alte cazuri, dacă victima nu are de înfruntat vreo dificultate reală, infecţia se produce invers: este prezentată întâi partea negativă ( iadul ) ca o problemă reală, după care, ca soluţie pentru a evita un asemenea deznodământ, soluţia este oferită exact de memeplexul care a produs frica iniţială - acceptarea lui va duce la evitarea grozaviei cu care ameninţă chiar el. Deşi pare un scenariu grosolan şi puţin absurd, să nu uităm că de obicei victima este sau un copil, sau o persoana câteodată naivă, cu simţ critic poate insuficient dezvoltat, iar transmiţătorul, sau transmiţătorii infecţiei, cei care transmit memeplexul, o vor face cu încetul, într-un mod mai subtil, deseori de-a lungul anilor. În plus, nu o dată persoane infectate ajung să prezinte asemenea demonstraţii, aşadar pentru ele chiar este un argument destul de serios.

O dată preluată de o gazdă, memele vor fi înglobate în modul de gândire al acesteia, la fel cum un retrovirus este încorporat în codul genetic al gazdei, şi ajung să modifice nu doar comportamentul general, ci să rescrie cu totul gândirea gazdei.
Pe toată durata infecţiei, memeplexul continuă să producă victimei, la o scara mult mai profundă, aceeaşi senzaţie de nereuşită în faţa unor cerinţe exagerate, puse tot de memeplex, "rescriind" o parte din informaţiile existente în creierul gazdei, şi redefinind unele concepte. Astfel, majoritatea instinctelor prezente universal în toate gazdele ( instinctul sexual în primul rand, dar şi tendinţa de căutare a fericirii, câteodată chiar ataşamentul faţă de alte persoane, şi multe altele ) vor fi percepute ca fiind "păcate", "amăgiri" sau "gânduri necurate", şi gazda va încerca să lupte cu ea însăşi. Fiecare eşec în controlarea incontrolabilului va fi contabilizat de gazdă ca fiind un nou fiasco, o nouă "cădere" în păcat, un pas spre consecinţa nedorită, şi alinarea în faţa acestei serii nesfârşite de înfrângeri va fi obţinută îmbrăţişând şi mai strâns exact memeplexul care a iniţiat tot acest cerc vicios.

Alte redefiniri aduse de memeplex gazdei sunt modul în care o gazdă tipică va percepe o altă fiinţă umană care nu are aceeaşi infecţie memetică ca fiind "altceva decat din aceeaşi specie", deci ceva ce nu trezeşte instinctele de cooperare şi protecţie interspecifice; reacţia exagerată de apărare a memeplexului de către gazdă - orice pare să prezinte o ameninţare la adresa parazitului este perceput imediat ca o ameninţare directă faţă de gazdă ( "ateilor, de ce il urati pe dumnezeu ?" ), şi reacţia acesteia este pe măsură; în plus, "hrănită" constant cu eşec după eşec, şi amăgită constant cu promisiuni despre un viitor extraordinar, gazda ajunge să se desconsidere atât pe ea, cât şi pe semenii ei.
În final, simţul moral va fi distorsionat şi deturnat, ajungându-se să se considere mai important pentru binele propriu, sau al altora, nu ceea ce ar fi considerat "bine" în mod normal, sau ceea ce ar dori alţii, ci lucruri evident dăunătoare. În cazuri extreme, se poate ajunge chiar ca instincte de bază ale gazdei să fie scurtcircuitate, aceasta ajungând să tortureze sau să ucida alte persoane, sau puii proprii, sau să se sinucidă, convinsă fiind că deciziile îi sunt corecte şi bune şi complet ale sale, nu alterate de un parazit mental.


Încă o data, o memă sau un memeplex nu este o entitate conştientă. Alterările aduse gazdelor nu sunt voluntare, nu există un "pilot" eteric care să conducă memele şi care să se "plimbe" prin creierul victimei, tăind ici şi colo, şi modificând intenţionat ceva. Memeplexul este doar o colecţie de meme, o poveste căreia i s-au adăugat treptat alte şi alte meme, astfel încât versiunile cele mai atractive au fost spuse mai des şi reţinute mai uşor; mai târziu, variantele care au ajuns atât de "plăcute" încât au preluat controlul asupra gazdelor au fost cele mai de succes şi s-au răspândit cel mai mult.

Memetica: introducere

La o căutare rapidă pe internet despre "meme", cel mai probabil veţi afla povestea din spatele expresiei "Peste 9000 !", de ce unii compară internetul cu "o serie de tuburi" sau cine e "trololo guy". Aceste expresii care circulă pe net sub denumirea de "meme de internet" ar fi mai corect descrise ca fiind termeni ai unui argou al utilizatorilor avansaţi de internet. Sunt şi meme, într-adevăr, dar a le denumi în mod specific astfel cară după sine implicaţia că alte cuvinte sau expresii nu ar fi meme, or asta limitează foarte mult conceptul "memei", ceea ce poate fi un factor de confuzie când se vorbeşte de "mema" din perspectiva memeticii, sau când se face referire la comportamentul memei ca un autoreplicator similar genei.
Acest articol prezintă o scurtă descriere a memei, nu ca un slogan amuzant, nici ca un "ceva" abscons, folosit de caţiva savanţi ca să denumească mai ciudat ceea ce omul de rând numeşte "idei",ci ca pe o unitate autonomă, independentă ( în măsura în care o fiinţă vie poate fi numită "independentă" de mediul ei ), care interacţionează şi "trăieşte" în simbioză cu, sau câteodată parazitând, un creier fizic. Asemenea mitocondriilor, organisme iniţial independente, care însă au ajuns să trăiască în interiorul fiecărei celule a oricărui animal, devenind nişte organele celulare esenţiale, creierele umane au ajuns să depindă de meme pentru a interacţiona, a percepe şi a descrie lumea, la fel cum memele, la rândul lor, depind de creiere pentru a se propaga.
Termenul de "mema" a fost introdus de Richard Dawkins în cartea "Gena egoistă", în anul 1976, ca un alt autoreplicator, analog cultural al genei. Dar, în timp ce o genă este un obiect fizic concret ( deşi microscopic ), o porţiune care poate fi specificată într-o moleculă de acid nucleic, mema este ceva mult mai obscur şi dificil de indicat exact. Şi totuşi, în afara diferenţelor în natură, suport şi modul de manifestare, cele două sunt similare în comportare - mai precis, ambele sunt autoreplicatori, unul chimic, iar celalalt conceptual, cu aceleaşi proprietăţi. Amândouă concurează cu "surori" mai mult sau mai puţin identice lor pentru resurse, ambele se pot "conglomera" şi asocia în complexe, fie de gene, fie de meme ( memeplexuri ) formate din mai multe unităţi individuale care "colaborează" şi se susţin reciproc pentru realizarea autoreproducerii, ambele suferă mutaţii, şi ambele sunt supuse aceleaşi selecţii naturale între diversele variante. De altfel, teoria "darwinismului universal" nu diferenţiază între cele doua tipuri de replicatori, şi descrie comportamentul general al replicatorilor, fără a particulariza pentru cei biologici.

Conform definiţiei, o memă "este o unitate purtătoare de informaţie culturală, simboluri sau practici, care pot fi transmise de la o minte la alta prin scris, cuvinte, gesturi, ritualuri sau alte manifestări imitabile".
O melodie, folosirea unei unelte, o glumă, matematica, un basm, o poezie, un mail care previne "în privinţa ameninţării X: dă-l mai departe !!1", sau tehnica olăritului - toate acestea sunt meme, sau ansambluri de meme, purtătoare de informaţie, care se transmit de la un creier la altul prin educaţie, prin interacţiune socială, sau prin mijloace mai moderne, ca în cazul mailului.

Un memeplex este format dintr-o colecţie de mai multe meme privind acelaşi aspect al comportamentului, gândirii sau având manifestări înrudite, care se asociază şi se transmit împreună. Un exemplu poate fi o orientare politică, o ştiinţă, sau o artă.

Toate aceste meme şi memeplexuri concurează pentru o resursă rară: un creier capabil să comunice idei complicate, şi care să înveţe prin imitaţie sau educaţie. Meme simple s-au observat şi la unele animale, ca în cazul macacilor japonezi, în care o acţiune iniţial întâmplătoare ( spălarea cartofilor în apa sarată a oceanului pentru a-i curăţa de nisip ) a fost repetată de un individ, care apoi a fost imitat şi de alţii din ceată, o dată cu descoperirea că gestul dă un gust mai bun mâncării. Dar abia o dată cu apariţia lui Homo Sapiens, cu un limbaj destul de elaborat, cu o capacitate de memorare superioară altor animale, care să pună un accent mult mai mare pe educaţia puilor în defavoarea instinctelor, şi capabil de gandire abstractă complexă, memele au cunoscut o evoluţie extraordinară - un echivalent al exploziei din Cambrian, la nivel memetic.
O a doua schimbare majoră în mediul memetic s-a produs în momentul inventării Internetului, care oferă un mediu extraordinar de facil de răspândire al memelor.

O diferenţă între gene şi meme este legată de viteza şi modul de mutaţie: în timp ce într-un organism genele sunt fixate în forma pe care o au, şi singurul moment în care mutaţiile se pot manifesta este în momentul reproducerii biologice, memele sunt mult mai flexibile, si pot fi modificate oricând de către gazdă. De asemenea, în vreme ce genele sunt supuse doar mutaţiilor aleatorii, în schimbările aduse memelor poate interveni şi voinţa... nu divină, ci umană - un mesaj sau un comportament poate fi preluat şi apoi modificat voluntar de gazda memei. De asemenea, modul de copiere al genelor este mult mai exact, cu erori strecurându-se relativ rar, în timp ce în transmiterea memelor pot să apară mult mai uşor modificări. Pe de altă parte, o mutaţie genetică va modifica aproape întotdeauna rezultatul final al genei, în timp ce memele, în majoritatea cazurilor, sunt mult mai "rezistente", mesajul rămânând de regulă acelaşi dacă se înlocuiesc unele cuvinte cu sinonimele lor, sau chiar în cazul în care se face o traducere dintr-o limbă în alta.

Se poate construi o hartă pe care să se monitorizeze răspândirea fizică, geografică a unei meme - de pildă, a unei mode, a regiunilor în care se practică un obicei, sau în care circulă o anumită variantă a unei poveşti. Mai corect spus, ceea ce se urmăreşte nu este mema în sine, ci manifestarea ei în comportamentul uman, în acelaşi mod în care pe o "hartă epidemiologică" nu se urmăreşte virusul biologic în sine, ci se notează cazurile de îmbolnăviri, sau al gazdelor testate şi găsite purtătoare.

La fel, se poate urmări evoluţia ei în timp, de la prima manifestare, la apariţia unor forme mutante, sau derivate din prima formă, câteodată în număr imens, care concurează între ele pentru memoria gazdelor şi şansa de a fi reţinute, copiate sau citate, şi dispariţia în uitare, la propriu, a celor care au mai puţină "priza" la alte gazde, adică care au mai puţin succes reproductiv, fie că e vorba de evoluţia unui slogan comercial, de diverse variante ale unei melodii folk, de diferite forme de scrisori-lanţ, sau de simple poze amuzante.

La fel ca şi genele, unele meme produc efecte care aduc beneficii "purtătorilor" ( memeplexul cunoscut sub denumirea generică de "matematică", format din meme care reflectă proprietăţi legate de numere şi valori din realitate, permite creierelor care îl "gazduieşte" să analizeze date, să anticipeze unele evenimente, să proceseze mai corect şi mai profund anumite elemente ale mediului înconjurător ), altele sunt simpli "paraziţi" care se "lipesc" de gazdă pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă, trecând de la un om la altul, pentru ca în cateva săptămâni, luni sau poate ani să dispară cu totul ( o legendă urbană, de pildă, sau o modă vestimentară ), iar altele exploatează pur şi simplu instincte ale gazdei ( mila faţă de un ipotetic copil bolnav, tendinţa de avertizare a semenilor faţă de un potenţial pericol ) pentru a se răspândi în explozii scurte ( manifestate de pildă printr-un val de mailuri pe care le primiţi de la mai mulţi cunoscuţi într-un timp foarte scurt, avertizand în privinta pericolului ascuns în mâncarea de zi cu zi ), alternate cu perioade lungi de "hibernare", în care "gazdele" uzuale nu-l mai percep ca pe o avertizare nouă, ci ca pe o repetiţie a mesajului vechi, şi nu-l mai transmit, fiind necesară o perioadă de uitare ( reducere a "imunităţii" ) de câteva luni până la urmatoarea "epidemie", sau o populaţie nouă de gazde.
În final, la fel ca şi în cazul genelor, scopul primar memelor este reproducerea. Beneficiile "vehiculului" sunt mai puţin importante din perspectiva replicatorilor, şi "interesează" doar în măsura în care interferează cu autocopierea. Valoarea de adevăr a memei este de obicei irelevantă, deşi pentru unele dintre meme este mai avantajos să dea senzaţia de veridicitate, iar pentru altele este necesar să fie corecte pentru a fi considerate utile de către gazde şi deci să fie transmise mai departe.
Ca o ultimă precizare, s-a vorbit atât despre gene cât şi despre meme ca având "scopuri", cel al reproducerii, sau al beneficiilor purtătorilor lor. Evident, nu este vorba de un scop voluntar, aşa cum îl are o fiinţă vie, întrucât nici memele şi nici genele nu posedă conştiinţă, nici nu sunt capabile să decidă ceva. "Scopul" lor este simpla descriere a unei proprietăţi a replicatorului.

Azi e sfârsitul lumii. Iar.

Am şi eu o întrebare:
De câte ori trebuie să îşi bată cineva joc de oamenii ăştia până să priceapă ce li se întâmplă?

Enjoy the stupid:

Intoleranţa

Toleranţă (lat.: tolerare = a suporta) este un termen social, etic şi religios aplicabil unei colectivităţi sau individ, care defineşte respectul libertăţii altuia, al modului său de gândire şi de comportare, precum şi al opiniilor sale de orice natură (politice, religioase etc.).

Am fost întrebată de numeroase (suficiente) ori de ce mă preocupă prostia, de ce postez articole despre extremism religios, înşelătorii, abuzuri. E timpul să mă confesez.
Sunt intolerantă.

Lista lucrurilor pe care nu le tolerez e lungă şi e încă în lucru. Pe zi ce trece devin din ce în ce mai puţin tolerantă la prostie, la minciună, la ridicolul sălbăticiei. Sunt intolerantă cu rasismul, cu bigotismul, cu ipocrizia, cu iraţiunea, cu misoginismul, misandria şi cu violenţa domestică sau nu. Am alergie la incultură, la indolenţă, la nesimţire, la corupţie şi la credulitate.

Ce este toleranţa? Poate doar un termen prost înţeles. Primul link deschis, (după prietena mea Wiki) a fost un "referate.ro", unde am găsit următoarea cugetare deosebit de adâncă:

Lipsa tolerantei este egoism iar egoismul este sursa tuturor relelor din lume.

Nu ca nu pot fi de-acord, dar, să fi fost elevul meu m-aş fi îngropat de ruşine. Obiceiul religios al anumitor triburi este să taie bucăţi din organele genitale ale copiilor cu un ciob, o piatră ascuţită sau o lamă. Uneori fetiţelor li se coase vaginul însăngerat ca să se vindece închis. Uneori complicaţiile la venirea ciclului le omoară. A interzice o asemenea practică e lipsă de toleranţă.
În anume societăţi patriarhale femeia este considerată subordonata bărbatului. El are voie să o bată pentru că "eh, aşa sunt bărbaţii", nu îi permite să iasă din casă decât îmbrăcată în cort şi dacă are chef să o ardă cu acid pe faţă pentru că s-a certat cu tata-socru e ceva normal. A interzice o asemenea practică e lipsă de toleranţă.
În alte societăţi patriarhale membrii societăţii sunt obligaţi să plătească taxe pentru a construi temple foarte costisitoare, de care se va folosi o minoritate deja bogată, în ciuda lipsei unui sistem de sănătate, cu şcoli căzând peste elevi şi cu o infrastructură aproape inexistentă. Cei care comentează sunt intoleranţi.
Intoleranţi sunt şi cei care spun că discriminarea pozitivă a unei minorităţi e discriminarea majorităţii.

Intoleranţii sunt toţi cei care refuză să îşi îngroape capul în pământul reavăn al indolenţei.

Din nou. De ce postez articole care vă strică ziua? De ce vă zgândăr cu idei neplăcute? De ce mă supradozez cu homeopate? De ce umplu internetul de mesaje antiteiste? De ce am grijă să vă anunţ de fiecare dată când nişte părinţi vegani îşi înfometează copilul până la moarte? Pentru că vă vreau intoleranţi. Vă vreau zbărliţi la cei care distrug lumea asta care oricum nu e în cea mai bună formă. Vreau să vă văd ridicând vocea în faţa lucrurilor intolerabile. Şi vă vreau informaţi. Pentru că un om care refuză să vadă lumea din jurul lui e ca un iepure cu vată în urechi dormind într-o pădure plină de vulpi: mai devreme sau mai târziu lucrurile pe care refuzi să le percepi vor veni să te muşte de gât.

Capabilă de înşelăciune

Intru în laborator, dându-mi jos şalul verde. Una dintre fete se uită la mine cu ochi mari: ea nu ar putea să poarte cerceii de sticlă de Murano orange-auriu şi perle. "Ce răbdare aveţi! Şi talent.....Eu nu aş putea.....Felicitări." Femeia  asta timidă, un pic cam grăsuţă, împărţită între familie şi un serviciu deosebit de dificil şi important mă priveşte cu admiraţie. De ce? În ochii ei îi trăiesc un vis pe care nu l-ar putea admite nici faţă de ea însăşi. Libertate, creativitate, dreptul de a alege. În ochii ei fac ceea ce ea nu ar putea, nu i s-ar permite, nu şi-ar permite. Mă invidiază,  dar exact cum invidiem un personaj de film. Fără ranchiună şi fără intenţia de a ne "urmări visul".
Partea proastă: nu e singura. Majoritatea celor care aud despre festivalele medievale, dormitul în cort, gătitul la cazan, făcutul de bijuuri şi dansul cu foc cad o clipă în melancolie. Mă întreabă unde lucrez şi îşi închipuie cât de boem trebuie să fie să pictezi mobilier."Oh, o artistă."
Le hrănesc ideile. De ce să le spun că lucrez de la 9 la 5.30 pe un salar, ca ei, că e o muncă solicitantă şi comună, că nu fac artă, ci lucru pe bandă, că în timpul liber fac lucruri care îmi plac prea puţin pentru că ele nu ar purta bijuteriile pe care mi-ar plăcea să le fac. Pentru că ele sunt nişte fete obişnuite. Sau măcar aşa se cred.


Şi eu sunt o fată obişnuită. Am două mâini, două picioare şi doi părinţi chimişti. Ce nu e obişnuit e că, în loc să vreau să mă integrez în societate, ţin neapărat să adaptez societatea la mine. Sau măcar să găsesc o societate unde să mă integrez fără să fie nevoie să îmi abandonez visele. E asta libertate? Nu, nu cred. E un grad de libertate mai mare decât al unei femei de vârsta mea cu familie, copii, chirie şi varice? Da. Mica mea înşelătorie? Îmi vând fărâma de libertate în plus ca pe un cer infinit, unde singura limită e forţa aripilor tale. Îmi vând ieşirile de weekend ca pe un stil de viaţă feeric. Îmi vând îndemânarea ca artă şi ideile trăznite ca "Haute Couture" Şi nu mă pot opri să nu mă întreb: fac advertising pentru cei din jur, pentru a le da iluzia că libertatea e accesibilă, sau pentru mine, pentru a mă convinge că o am?

Decalogul răbdării

Nu e prima dată când cineva ajunge la Cugetările Pietrei căutând asta. Destul de interesant, nicăieri pe internet  nu se regăseşte această expresie. Nu în română, nu în engleză, nu în latină.

Dar vorbim despre răbdare. Eu nu am. M-am născut cu un neastâmpăr frate cu sindromul obsesiv-compulsiv. Munceşte-mă până la epuizare, dar nu îmi cere să aştept. Umblu cu o şurubelniţă metaforică în mână, să strâng şuruburile obiectelor, situaţiilor şi minţilor ce îmi ies în cale, să le aduc la ora exactă.

Privind la broderiile, bijuteriile sau picturile mele, câte unul se trezeşte vorbind: "Vaaaai, câtă răbdare ai!". Mă uit urât. Nu fac lucrurile cu răbdare, ci cu pasiunea şi cu frenezia unui "acum" perpetuu.

Când eram mică şi chiar mai impulsivă decât acum citeam mormane de cărţi de "modelare personală" şi alte tâmpenii americăneşti. Un sfat era destul de simpatic: înainte de a avea o reacţie, numără până la 10. Număr repede, înghiţind cifre. Pierd ideea şi e şi mai rău. Aşa că mă las în nerăbdarea mea. Măcar asta garantează că nu voi fi acuzată de viclenie.

Vă dau un Decalog. Dar nu unul al răbdării, ci unul al lui Acum:

 Decalogul lui Acum:

1: Râzi cu capul lăsat pe spate, cu muşchii corpului relaxaţi, până când te dor diafragma şi muşchii Rizorius.

2. Plângi cu poftă, cu sughiţuri, cu muci, singur sau cu public, până la epuizare.

3: Analizează prelung felul în care crengile copacilor se proiectează pe cer, nuanţele ţiglei de pe acoperiş, tonul de albastru al depărtării, turcoazul cerului la răsărit, geometria complexă a stolului de ciori, dezordinea părului persoanei iubite. Şi realizează că nimeni nu le poate vedea exact ca tine.

4: Cântă. Cântă în baie, pe stradă, în autobuz, la focul de tabără. Da. Ştiu că nu ai voce. Nici eu.

5.Iubeşte oamenii. Cu toată fiinţa ta, până la abandon.Dar doar pe cei care merită.

6. Urăşte. Dar numai un pic.

7. Trecutul e trecut. Învaţă din el şi lasă-l în urmă. Nu căra melancolii, amintiri şi regrete. E ca şi cum ai merge la mare cu toate puloverele, costumul de sky, biblioteca, fotoliul bunicii, setul de oale Tefal şi noptiera de lângă pat. Posibil să nu mai găseşti costumul de baie.

8: Viitorul se va întâmpla indiferent dacă stai tu să analizezi toate posibilităţile multiversului. "Ce-ar fi dacă" şi "Poate că" sunt duşmanii momentului Ăstuia.

9. Nu fă lucruri care nu îţi plac de dragul cuiva. Eu nu aş suporta să văd persoana iubită chinuidu-se să îndure ceva ce nu îi place doar ca să îmi facă mie plăcere.

10: Fă sacrificii. Pentru viitor, pentru cei dragi, pentru artă, dacă e nevoie. Dar cu măsură. Nu te lăsa anihilat, pentru că eşti unul singur. Unde mai găsesc eu altul ca tine pentru clasor?

Acum mă aşteaptă somnul, iar apoi o altă dimineaţă pe nemestecate, cu un "iiiiiuuuuuuu, ce târziu e, iar întârziuuuuu" şuierat Dopplerian în timp ce lucrurile din depărtare capătă o nuanţă de albastru.

Cugetare.

E noapte.
Azi mi-a plouat cu ortodoxism, fascism, homofobie, misoginism, feminism şi prostie agresivă. Pe patul meu de prinţesă, pictat cuflori şi frunze de acant, în camera mea portocalie.....mă bâzâie un gând.

Peste nişte veacuri un istoric cu  privirea gânditoare va urmări înregistrări vechi şi se va uita peste documentele secolului ăstuia, clătinând din capul lui pleşuv. Ne va privi prin prisma unor idei despre umanitate care acum abia înmuguresc. Şi va vedea o gloată de grobieni gălăgioşi, scârboşi şi violenţi, o rasă de primate superstiţioase, insalubre şi pline de boli fizice şi psihice. Ne va prirvi războaiele, felul în care ne exploatăm reciproc, inegalitatea sociala, legile cretine....exact aşa cum noi privim scuturând din capete cruciadele, inchiziţia, ciuma bubonică, Hiroshima şi Holochaustul.Cu scârbă.

Sper.

Cazul copiilor răpiţi?

Am de muultă vreme un tab deschis. Ăsta e modul meu de a ţine minte articole relevante, interesante, amuzante sau....ca acesta.  Cu litere mari, titlul :

Planificare familială în stil chinezesc. Zeci de copii, confiscaţi în China de la părinţi de către autorităţi

Iată şi articolul.

Urmează o analiză pe text. Italicul e din articol, bold-ul e al meu. De ce "bold"? Pentru că îmi permit.

Din 1999 încoace, zeci de copii chinezi care locuiau într-o provincie săracă din sudul ţării au fost luaţi cu forţa din mâinile părinţilor de către autorităţile guvernamentale, în cadrul programului de "planificare familială", scrie The New York Times

Wow, introducerea sună grav. Imaginea din mintea mea de femeie e ceva gen: maşini de armată şi tipi în uniformă adunând copiii de prin creşe şi şcoli, mame înlăcrimate şi brutalităţi stradale in stil Irod şi uciderea pruncilor. Dar, mai departe....

Un tânăr din districtul Longhui, din zona Hunan, a relatat jurnaliştilor cum stătea într-o staţie de autobuz cu fiica sa nou-ăscută în braţe, în urmă cu şase ani, când şase bărbaţi au coborât dintr-o maşină oficială şi i-au cerut certificatul de căsătorie.
Bărbatul nu avea aşa ceva, pentru că nici el şi nici mama fetei nu împliniseră vârsta legală pentru căsătorie. Oficialii i-au cerut aproape 750 de dolari, drept amendă, pentru a putea să-şi păstreze copilul. Tânărul nu avea o asemenea sumă, astfel că autorităţile i-au luat fetiţa şi nu a mai văzut-o de atunci.

Deducem de aici că există legi care interzic minorilor să se căsătorească şi să plodească şi că există o amendă  contravenţională pentru asta. Prima întrebare care îmi vine: dacă nu avea bani de amendă, cum ar fi avut bani să crească fetiţa cu tot ce îi trebuie unui copil mic?

Fiica bărbatului se numără printre cel puţin 16 copii "confiscaţi" de autorităţile de planificare familială între 1999 şi 2006 în zona rurală Hunan.

Stai să ne înţelegem. Vorbim de Hunan, provincia care in 2000 avea 64,400,700 de persoane? Şi de un interval de 7 ani în care 16 copii au fost trimis în grija statului pentu că părinţii lor nu aveau dreptul legal şi nici posibilităţile să îi crească? Mă doare la matimatică. Ăştia sunt "zeci de copii" Păi zeci de copii sunt 50, 60, 80.....16 nici măcar 20 nu sunt.

Răpirile de copii sunt o problemă constantă în China, unde familiile preferă nou-născuţii băieţi. Pe lângă acest fenomen, autorităţile statului încearcă să controleze cât mai strict numărul naşterilor, astfel că a luat fiinţă o importantă şi productivă piaţă neagră de copii.
Numai săptămâna trecută, poliţiştii au anunţat că au salvat 89 de copii din mâinile traficanţilor de persoane.

Mi se pare mie sau e un non sequitur aici? Ce are a face una cu alta? Care e faza cu preferinţa familiilor pentru băieţi? (Da, societăţile patriarhale suckenesc.)Unde sunt traficaţi băieţeii? Sunt trimişi in Rusia sau sunt încredinţaţi unor familii care îi doresc şi îi îngrijesc?

În cazul locuitorilor din Longhui, însă, problema o reprezintă chiar oficialii guvernamentali, care tratează micuţii ca o sursă de venit, impunând sancţiuni de 1.000 de dolari sau mai mult, pentru ca părinţii să-şi poată păstra copiii. Odată luaţi de acasă, bebeluşii sunt deseori introduşi în procesul adopţiilor din străinătate - o altă mare sursă de venit pentru China.

O, vai, statul cel rau face bani pe urma contraventiilor şi încălcărilor legilor. De asemenea face bani de pe urma amenzilor date şoferilor grăbiţi, proprietrarilor de restaurante insalubre şi celor care trag cu arma în public. Şi cu banii ăia plăteşte asistenţi sociali, poliţişti şi profesori..... Şi desigur e un lucru rău să treci de la o familie biologică ce nu are ce să îţi dea de mâncare la o familie bogată de străinezi....

Practica de a lua copiii de la familiile lor s-a încheiat în 2006 în Longhui, după ce un copil de opt luni a căzut de la etajul doi al unei clădiri, în timp ce oficialii guvernamentali încercau să-l smulgă din braţele mamei.

A stai, tot restul articolului este despre lucruri care nici măcar nu se mai întâmplă? Totul ar fi trebuit să fie scris la timpul trecut, dar a fost prezentat ca şi cum s-ar întâmpla acum?

În ciuda unor articole de presă apărute mai ales în afara teritoriului principal al Chinei, mass-media controlată de stat a ignorat astfel de subiecte până în luna mai, când îndrăzneaţa revistă chineză Caixin a publicat un reportaj despre aceste răpiri, ducând la lansarea unei anchete oficiale.
Şeful anchetei, Zeng Dingbao, a promis o anchetă temeinică în această cauză, însă în luna iunie a dat un interviu în care a spus că "situaţia nu e chiar aşa cum a fost prezentată în media, cu minori care sunt vânduţi şi cumpăraţi". De asemenea, părinţii afectaţi de răpirile din anii trecuţi spun că ancheta autorităţilor este menită să închidă gura persoanelor care au ceva de spus. De altfel, doi dintre cei mai vocali părinţi ai căror copii au fost răpiţi au fost reţinuţi brusc în Shaoyang, acuzaţi că au solicitat servicii de prostituţie. Eliberaţi luna trecută, cei doi au spus că li s-a întins o capcană.
De atunci şi chiar şi înainte de acel eveniment, bărbaţii au spus că sunt urmăriţi de oficiali guvernamentali şi că au fost avertizaţi să nu mai vorbească despre răpirea copiilor lor. "Sunt ca o organizaţie criminală", a spus unul dintre taţi.

Între timp, reptilanul învelea ciocolata în staniol cu poza unui mason celebru. Oare ce pot face să conving oamenii că o afirmaţie fără dovezi are  valoarea unei hârtii igienice folosite?

Tonul rămâne acelaşi, fără surse, fără nume, fără declaraţii oficiale, ca si restul articolelor de pe această fiţuică digitală:    
CRIZA ZONEI EURO: Şase săptămâni pentru salvarea monedei unice. Ministrul Leonard Orban: "Există pericolul să nu se adopte bugetul UE, ceea ce ar duce la dezintegrarea Uniunii"
 "VA TREBUI SĂ REVIZUIM TOT CEEA CE ŞTIAM". Reprezentantul României la CERN explică, pentru Gândul, ce înseamnă răsturnarea teoriei lui Einstein 
Incredibila călătorie a lui MARLON BRANDO, un iepure din rasa "BERBECUL ENGLEZ", pe ruta Bucureşti-Bruxelles. Cât costă să transporţi un animal cu avionul (pe iepurele din articol il cheama Brown, desi e negru, nu Marlon Brando, dar fie.....)


Să ne înţelegem: salut ideea guvernului chinez de a limita numărul de naşteri ai iepuraşilor locali. Ar fi o idee genială ca şi în Europa să fie ilegal să ai mai mult de 2 copii şi să trebuiască să plăteşti o amendă mare pentru numărul 3. Atunci săracii ar face mai puţini iar bogaşii ar face câţi vor ei, pentru că li s-ar rupe de ea amendă. Nu sunt de-acord cu preluarea copiilor de la familiile lor, decât dacă familiile nu sunt capabile să îi crească. Ceea ce mă calcă pe sistem e lipsa de profesionalism şi felul în care zmângălitorii de fiţuici din presă găsesc necesar să prezinte ştirile. Mă irită stilul ăsta bombastic destinat să zdruncine sufletele gospodinelor cu diplomă de liceu. Mă enervează strădania de a căuta nod în papură unei ţări complet diferite, dar indiscutabil mai avansate decât noi ce pare să derive din conştientizarea impotenţei proprii. Adică ce, China e avansată? Ce dacă au tehnologie, ce dacă au nivel de trai mai mare? Mânânca pisici şi câini şi vând copii. Nu văd nici o diferenţă între articolul Gândul şi articolul despre ciorba de fetus.

Fear of the light

"We live in a society absolutely dependent on science and technology and yet have cleverly arranged things so that almost no one understands science and technology. That's a clear prescription for disaster." ( Carl Sagan )

("Trăim într-o societate absolut dependentă de ştiinţă şi tehnologie, şi totusi am aranjat cu iscusinţă situaţia astfel încât aproape nimeni nu înţelege ştiinţa şi tehnologia. Aceasta este o reţetă limpede pentru dezastru." - Carl Sagan )

De obicei e vorba de frica de întuneric, de ceea ce se poate ascunde în beznă - deci, de necunoscut. Dar într-un caz aparte frica e faţă de lumina care dezvăluie inexistenţa fantasmelor cu care imaginaţia a populat negura, atunci când cineva e dependent de umbrele respective. Atunci, focul devine cel mai aprig inamic. Apreciat pentru caldură, util pentru gătit, dar cu condiţia să nu fie aţâţat prea tare, să nu dea prea multă lumină şi să alunge obscurul:

Dupa parerea mea, pe primul loc e religia...pt ca ea inseamna Dumnezeu...si intelepciunea suprema e doar la El. Si stiinta, atata timp cat nu contrazice Biblia, e binevenita. Dar cand se incumeta sa demonstreze ca pamantul are 3.5 milioane de ani(nu 6000 de ani), ca omul a evoluat din specii ineferioare...cred ca ne putem lipsi de ea. Biblia sa ne fie singura sursa de intelepciune .." ca daca nu, nu vor mai rasari zorile peste poporul acesta" (isaia).

O formă simplificată a metodei stiinţifice a fost aplicată din cele mai vechi timpuri. "Observă, încearcă, repetă, vezi ce rezulte obţii, dacă funcţionează pastrează, dacă nu - încearcă altceva" a fost procedeul care a stat la baza inovaţiilor începând din preistorie. Fie că a fost vorba de prima oală de lut arsă, de construcţia primului cârlig de pescuit, sau de şamanul căutand ierburile de leac potrivite, s-a urmat acelaşi drum: ipoteză, testare, respingerea rezultatelor nepotrivite, păstrarea celor funcţionale.

De-abia mult mai târziu metodologia a fost aplicată mai strict şi s-au impus nişte reguli, dar conceptul de bază a rămas acelaşi: de a verifica fiecare idee, de a o compara cu realitatea, şi de a selecta doar ceea ce e compatibil cu aceasta şi descrie corect lumea.

Expusă atât de simplu, metoda ştiintifică pare în mod evident ceva necesar pentru a distinge realul de fantezie. Şi totuşi, în ziua de azi, înconjuraţi de telefoane mobile, computere, cuptoare cu microunde, televiziune şi mii de alte rezultate foarte concrete ale aplicării în practică a cunoaşterii ştiintifice, pentru o parte îngrijorător de mare dintre semenii noştri, ştiinţa a ajuns să fie egalată cu magia. Fără a avea pretenţia ca cineva să înţeleagă în profunzime electromagnetismul, termodinamica, biochimia sau oricare din nenumăratele elemente care stau la baza funcţionarii vreunui dispozitiv, mecanism sau aplicaţie înainte de a-l, sau a o folosi, totuşi ar fi de asteptat ca cineva să aibă măcar o vagă cunoaştere a principiilor de bază ale lumii în care trăieşte.

În schimb, pentru marea majoritate este mult mai uşor să ia de bun ceea ce există, fără a-şi bate capul cu vreo întrebare şi fără a încerca să coreleze cu informaţiile cu care s-a întâlnit la un moment dat în viaţă, chiar dacă doar la nivelul şcolii generale. Iar din perspectiva cuiva atât de lipsit de curiozitate dar şi de cultură ştiintifică, ştiinta ESTE magie - ambele ar presupune funcţionarea prin metode tainice, de neînţeles pentru muritorii de rând, care nici nu ar trebui să încerce să afle ce semnifică fiecare "incantaţie", fie că e vorba de un vraci care invocă nume de demoni sau un savant care foloseşte formule cabalistice precum "atracţia-gravitaţională-e-invers-proporţională-cu-pătratul-distanţei".

Şi astfel e mai uşor de înţeles cum se poate ajunge la situaţii precum judecători care consideră egale un test ADN şi mărturia unei persoane, procente însemnate din populaţie care îmbrăţisează geocentrismul, sau consideră ca "ipoteze egale ca valoare" creaţionismul şi teoria evoluţiei.

Şi aici apare pericolul - atunci când se uită că metoda ştiinţifică reprezintă în esenţă probarea cu realitatea şi autocorectarea, în vreme ce revelaţia, credinţa religioasă şi pseudoştiinţa - nu, când răspunsurile ştiinţifice verificate sunt egalate cu ideile care au eşuat în faţa testului realităţii, atunci nu mai există nici un reper pentru a distinge fantezia de realitate, şi persoana sau societatea care face greşeala aceasta va deveni o victimă uşoară pentru şarlatani sau dezaxaţi.

Lipsa de educaţie ştiinţifică este o cauză pasivă a acestei situaţii. Dar există şi o cauză activă - persoane sau organizaţii care luptă să menţină incultura, ba chiar să şteargă cunoaşterea. Şi asta din interes propriu - fie că câştigă prea bine din vânzarea de ulei de şarpe, fie pentru că una dintre victimele metodei ştiinţifice este chiar zeul personal, atât de drag, căruia i s-a negat rolul în creerea specială a omului, i s-a luat "meritul" pentru formarea Terrei ( şi, ca detaliu minor, a restului Universului din jurul planetei ), şi a fost gonit de telescoape şi rachete din "ceruri" până în abisurile din afara spaţiu-timpului - practic, în afara existenţei.

Astăzi, având la dispoziţie mai multă informaţie decât a fost vreodată disponibilă în istorie, lupta aceasta a propovăduitorilor-de-întuneric pare absurdă. Şi totuşi, deşi cunoaşterea n-a fost atât de avansată, alte conflicte ştiinţă-religie au avut loc, şi nu o dată religia a reuşit să reprime, să cenzureze şi să şteargă cunoaşterea. Trecând peste exemplele clasice ale lui Giordano Bruno, Galilei şi mulţi alţii persecutaţi de Inchiziţie, un caz mult mai tragic s-a desfăşurat în secolul XII, în Bagdad, pe atunci centrul cultural al umanităţii ( de altfel, aici s-a salvat o mare parte a culturii greceşti şi romane, atunci când Europa şi-a distrus o mare parte a moştenirii ), până când un imam, Abu Hamid al Ghazali, a decis că ştiinţa este diavolească şi eretică, şi prin munca sa a reuşit să deturneze cursul întregii culturi islamice şi implicit a restului lumii, prăbuşind-o de la apogeul cunoaşterii umane din acea perioadă la ceea ce este şi acum - o societate profund religioasă, dar aproape în totalitate analfabetă ştiinţific.

Ideile creaţioniştilor şi geocentriştilor sunt propagate nu prin valoarea lor, ci prin mijloace politice şi religioase, pe fundalul nepăsării majorităţii. Deşi dificil de imaginat, dacă sunt lăsaţi să-şi ajungă scopurile, ar fi în stare să dărâme încă o dată întregul eşafodaj al cunoaşterii în decursul a doar 2-3 generaţii, lăsând iarăşi umanitatea la nivelul unui nou Ev Întunecat, din care să fie necesari alţi o mie de ani sau mai mult pentru a se ridica din nou. Teama lor de lumină este atât de mare încât sunt dispuşi să sacrifice toate benefiicile cunoaşterii.

Totuşi, în prezent există un avantaj enorm: Internetul. Internetul oferă acces la un volum imens de informaţii şi o comunicare între oameni la un nivel inimaginabil acum 50 de ani. Nu întâmplător, o dată cu accesul tot mai facil la comunicarea online religiile încep să intre într-un declin tot mai mare.
Îl las pe ThunderF00t să explice de ce "Internetul este locul unde religiile vin să moară":

Supremă aroganţă

O ştire de care m-am împiedicat întâmplător puţin mai devreme sună cam asa:
"500.000 copii sunt în pragul morţii din cauza foametei în Somalia".
Cu imagini, şi chiar un clip. Se pare că şi aici extremismul religios ( de data asta, al unor musulmani ) este unul din factorii care au dus la această situaţie.
Dar nu despre acei religioşi vreau să vorbesc. Ci despre alţii, mai apropiaţi de noi. Mai exact, despre creştinii pe care îi cunosc, şi îi cunoaşteţi, care sunt dispuşi să vă vorbească despre "minunile" făcute de dumnezeu pentru ei. Iată câteva relatări ale unor "minuni", culese de pe un forum creştin:

O minune pot sa o spun si eu... am mai spus-o altora si s-au bucurat mult, dar am spus-o si necrestinilor si m-au luat peste picior. Faceam lucrarea Domnului cu calculatorul meu din dotare si la un moment dat trebuia sa scot cca 300 de pagini color A5. Imprimanta mea normal ar fi trebuit sa se fi terminat cerneala color ca era un Canon BubleJet. Cand am inceput lucrarea de printare.. am zis sa ne rugam eram doi frati si o sora, sa ne ajunga cerneala. Marturisesc ca am avut credinta ca nu se va termina cerneala color si nu am avut curajul sa deschid imprimanta ca nu cumva sa vina indoiala, am zis ca mai bine sa raman neclintit in credinta mea. La final am printat toate foile.. si ca un curios ce sunt am deschis imprimanta sa ma uit. STUPOARE! Ma uit atent la cartusurile color (sunt 3 pt fiecare culoare) si nu imi venea sa cred! Din albastru si rosu nu se consumase nici un picut.. erau intacte.. iar cel galben scazuse nivelul cu 2-3 mm.

Intr-o zi ma duc acasa si pe drum ma intalnesc cu o prietena de.a mamei, care imi spune ca mama ii la spital...dupa cateva saptamani...si analize...i s-a pus diagnosticul CANCER faza 3 B.Doctorii incepusera sa ma pregateasca spunandu-mi ca va fi o operatie foarte grea si nu se stie....Toata biserica s-a rugat pentru mama,plus alti multi prieteni. A fost operata la Cluj iar dupa operatie pe fisa ei de la spital era pus un semn mare de intrebare...doctorii nu stiau ce s-a intamplat de mama s-a facut bine. Au trecut 4 ani de la operatie si mama se simte bine. Dumnezeu a stiut ca eu mai am nevoie de ea si ca ea mai avea nevoie de timp,asa
ca a facut o minune.

In seara asta m-a sunat o tipa [...] sa-mi spuna ca de 3 sapt nu stie nimic de fratele ei. I-am zis ca tot ce pot sa fac e sa ma rog. Peste fo 1-2 ore, m-a sunat, si mi-a zis ca stie ca Dumnezeu i-a dat prin gand sa caute nu stiu ce nr de tel de la un garaj unde lucra tipul, si a dat de el. Pare banal. Eu insa, ma rugasem sa primeasca raspuns fata in seara asta.

...am scapat dintr-un accident de masina cu viatza si fara nici o zgarietura si m-am electrocutat in baie, fiind cu picioarele in apa,tot ud, la firele de la neonu ce era langa sarma cu prosopu si n-am murit,crek astea se incadreaza la [subiectul] asta si multumesc lui Dumnezeu!

Asta fără a aminti de celebrele apariţii de figuri ale feţei cristosului¹ în felii de pâine prăjită, în textura lemnului unei uşi, în crăpăturile gresiei, sau de "minunea" caselor arse din care supravieţuieşte doar peretele cu icoana.

Aici se face trecerea de la amuzamentul faţă de naivitatea unora grăbiţi să numească întâmplarea sau norocul cu "minunile", la scârbă. O scârbă profundă faţă de "umilii" şi "smeriţii" care se laudă cu asemenea "minuni". Dumnezeu a stiut că individul din citatul al doilea mai are nevoie de mămica lui, aşa că a facut o minune. Ceea ce nu a mai scris persoana, dar urmează aproape automat, e că sutele de mii de copii care, împreună cu mamele lor, au nevoie disperată de apă şi mâncare, nu sunt aşa de importanţi pentru dumnezeu. Aia pot muri în chinuri groazice. Femeile acelea îşi pot vedea copiii murind cu încetul, sub dogoarea soarelui, deshidrataţi şi acoperiţi de muşte, fără să mai aiba putere nici să plângă după mâncare, dumnezeu e prea ocupat pentru ei. El nu va materializa nişte nori de ploaie prin Somalia pentru a asigura apa necesară oamenilor şi culturilor lor, nici nu va inmuia inimile câtorva fanatici care interzic accesul ajutoarelor. E prea prins de materializarea de tuş într-o imprimantă. Pentru el, pentru cel ce relatează întâmplarea, dumnezeul este un zeu personal, chiar foarte personal, care-şi ţine ochii doar pe el, şi e atent doar la ce face el, ignorând pe parcurs întregul Univers.

Adio smerenie, adio modestie. Când ajungi să te lauzi că un proiect de week-end, sau liniştirea unei amice de-a ta ( dacă ai "pile" pe sus, ferice şi de cei binecuvântaţi să te cunoască, pentru că iată, poţi pune o vorbă bună şi pentru ei ! ), este cu muuuuult mai importantă şi merită mai multă atenţie decât moartea în chinuri a 500.000 de copii, atunci singura descriere potrivită pentru este aroganţa şi trufie. O aroganţă de proporţii monstruoase.

¹Faţa cristosului asa cum a fost imaginată în evul mediu de către europeni, cu trăsături caucaziene, cu plete, eventual şi cu ochi albaştri - adică cu totul diferit de trăsăturile semiţilor, şi de moda practicată de aceştia prin secolul I. Dacă personajul chiar a existat, a arătat mai degrabă aşa.

Despre Hawking, moarte şi naivitate.

"Eu privesc creierul ca un computer care va înceta să mai funcţioneze atunci când componentele sale se vor strica. Nu există rai sau viaţă de apoi pentru computerele stricate, este doar o poveste cu zâne pentru oamenii care se tem de întuneric." - Stephen Hawking

Citatul acesta a pornit o discuţie acolo unde se nasc toate marile idei ale omenirii. Pe Facebook. Cineva din lista mea a folosit urmatoarea frază:

dezamagit de hawking, insa ii respect parerea

Desigur ca nu m-am putut abtine sa il intreb de ce e dezamăgit de una dintre cele mai luminate minţi ale momentului, mi-am primit răspunsul şi am concluzionat ca şi el că Facebook nu e o platformă potrivită pentru această discuţie. Nu de alta dar îmi mirosea a eseu. Aşa că am decis, Alin, să îţi răspund aici, în sufrageria mea.

Alin:

draga Freija Vanir, intr-un fel regret ca am intrat intr-o discutie mult prea complexa pentru platforma asta de comunicare. totusi o sa incerc sa raspund la intrebarea ta. pe de o parte, tot respectul pentru Hawking si situatia lui speciala (cred ca experienta sa de viata i-a dat o parere ceva mai altfel despre realitate), insa nu si pentru fenomenul ateismului in general. sunt dezamagit de afirmatiile sale deoarece ele denota o anume naivitate. in conditiile postmodernitatii nefavorabile pe care o traversam, mi se pare naiv sa te raportezi la fiinta umana ca la Ceva teribil si lipsit de smerenie cand de fapt mi se pare ca suntem un pic mai mult decat nimic, fiinte mici fizic (adevarate furnici daca ne raportam si numai la sistemul solar) si mai ales - adeseori - fiinte limitate, neevoluate (extrema fiind faptele prezentate de exemplu in documentarul "Earthlings"). de asemenea, mi se pare naiv sa ignori Ordinea din spatele lucrurilor de parca ar fi un simplu accident sau sa-l tratezi ca pe o persoana oarecare pe tamplarul acela din Nazaret care stim cu totii cam ce impact a avut asupra civilizatiei umane. insa deja am intrat prea in amanunt si risc sa nu ma fac inteles corect - si asta mai ales din cauza limitarilor virtualului...

 Iată răspunsul meu.

Întâi să ne dăm seama ce înseamnă "respect" în accepţiunea ta, pentru că am impresia că funcţionăm pe dicţionare diferite. Spui " tot respectul pentru Hawking si situatia lui speciala (cred ca experienta sa de viata i-a dat o parere ceva mai altfel despre realitate), insa nu si pentru fenomenul ateismului in general." Am gasit cuvantul "respect" ca "deferenţă; stimă, cinste, veneraţie (pentru cineva).", dar în nici un caz nu cred că acest cuvânt permite o atitudine condescendentă şi atacul la persoană care urmează. Deduc faptul că tu consideri că "situaţia lui specială" e relevantă atunci când vorbim despre produsele intelectului său, ceea ce e jignitor şi neadevărat. Fraza ta arată lipsă de respect şi o atitudine superioară care mă face să mă gândesc la perlele emanate de Petre Ţuţea. Ceea ce transpare din fraza ta se traduce ca "săracul handicapat, ce se straduie el să gândească...."
Cât despre "fenomenul ateismului"....il vom atinge imediat.

 "sunt dezamagit de afirmatiile sale deoarece ele denota o anume naivitate. in conditiile postmodernitatii nefavorabile pe care o traversam, mi se pare naiv sa te raportezi la fiinta umana ca la Ceva teribil si lipsit de smerenie cand de fapt mi se pare ca suntem un pic mai mult decat nimic, fiinte mici fizic (adevarate furnici daca ne raportam si numai la sistemul solar) si mai ales - adeseori - fiinte limitate, neevoluate (extrema fiind faptele prezentate de exemplu in documentarul "Earthlings")."

Întâi nu înţeleg de ce te referi la această perioadă ca fiind o "posmodernitate nefavorabilă" având în vedere că acum o clipă evolutivă ne aflam in Evul Mediu Favorabil, în care un bărbat de constituţia ta fizică ar fi murit înainte de a împlini 5 ani ori, altfel dezvoltat, ar fi avut o speranţă maximă de viaţă de 30 de ani petrecuţi cu smerenie într-o mizerie cruntă. Era perioada când "Dumnezeu umbla din casă în casă.", de mână cu prietena lui cea mai bună, Ciuma. Mi se pare naiv să te raportezi la fiinţa umană ca la acea fiinţă mega extra super superioara, în nici un caz mamifer, creată de un Patriarh cosmic "după chipul şi asemănarea sa", căreia nu doar că "i s-a dat Pamântul în stăpânire" ci pentru plăcerea sa vizuală a primit cadou şi Universul infinit pentru a putea vedea cu ochiul liber o bucatica infinitezimala din mica noastră galaxie. De asemenea mi se pare o aroganţă de prost gust.

Descrii umanitatea ca fiind formată din "fiinte limitate, neevoluate". Comparativ cu ce? Ai un alt standard al fiinţei umane în cap? Eşti pe cale de a comite erezia de a numi "imperfectă" sau "defectă" creaţia patriarului cosmic. ( Il numesc aşa pentru a face dreptate tuturor celor trei religii abrahamice) Nu uita însă ca suntem animale. Nişte animale cu intelectul mai dezvoltat, capabile de tehnologie şi foarte gregare. Nu am reuşit încă să trecem peste instincte şi să ne folosim de intelect la adevărata capacitate. Ce mă surprinde este că atunci când dai exemple de atrocităţi ale fiinţei umane nu mă trimiţi la Inchiziţie, la WW2 sau la Războiul din Golf ci la un documentar despre viţei chinuiţi. 

"de asemenea, mi se pare naiv sa ignori Ordinea din spatele lucrurilor de parca ar fi un simplu accident sau sa-l tratezi ca pe o persoana oarecare pe tamplarul acela din Nazaret care stim cu totii cam ce impact a avut asupra civilizatiei umane."

Trebuie să recunosc, nu am mai auzit "argumentul din Ordine" de mult. E o subdiviziune a unei alte falaciozităţi bine cunoscute , numite "argumentul din design" Pentru a nu încărca inutil articolul te voi ruga să citeşti aici ceva despre acest "argument din Design". Sunt convinsă că site-ul atinge orice nelămurire pe care o poţi avea legată de evoluţie sau cosmologie. Creaţioniştii au renunţat între timp la un asemenea "argument" pentru că ordinea.....lipseşte. Sunt structuri stabile şi structuri instabile. Cele stabile le poţi vedea şi tu, ca să te minunezi cât de...stabile sunt. Cele instabile se descompun înainte de a deveni tu conştient de ele. Iar dacă ordinea în Univers ar exista...nu ar mai fi cazuri de stele ciocnite între ele sau colapsate în ele însele, corpuri cereşti cu orbite atipice care ameninţă să distrugă o planetă pe care a apărut acest fenomen rar numit "viaţă" şi, la scară mică, dacă elementele Terrei ar fi fost adunate laolaltă de către un designer care a fost măcar un student mediocru la o facultate de geologie, nicidecum un atotputernic omniscient, crusta pamântului ar fi fost formată din amestecul potrivit de elemente încât să nu avem falii tectonice, drifturi continentale, cutremure şi tsunami-uri. Tot Universul ăsta, departe de a fi o creaţie perfectă, e mai asemănător cu proiectul unui inginer idiot.
Il aminteşti pe un anume tâmplar din Nazaret....Aici trebuie puse 2 probleme:

1: Nu există nici o dovadă că acel tâmplar ar fi fost mai mult decât un personaj mitologic.

2: Impactul acestui mit asupra civilizaţiei umane a fost devastator. Din drumurile şi apeductele marelui Imperiu pre-creştin s-au construit temple ale ignoranţei, intoleranţei şi violenţei. După ce grecii descoperiseră forma pământului şi îi măsuraseră diametrul, după ce bazele matematicii şi medicinei erau puse a urmat cea mai neagră perioadă a umanităţii, când pamântul a fost declarat plat şi ştiinţa erezie. După ce Renaşterea ne-a eliberat de un mileniu de teroare şi ignoranţă forţată am reuşit să ajungem iar din urmă realizările Antichităţii abia în secolul XVII. Trei secole mai târziu păşeam pe Lună . Dacă legenda tâmplarului nu ar fi prins la public poate până acum colonizam Universul.

Aştept cu interes răspunsul.

Avort, again

Remarc că aproape zilnic se ajunge pe blog la "Google şi avortul empiric"... de pe Google, ca urmare a căutărilor pentru sfaturi "cum sa-ti faci avort acasa". Avort cu oţet, avort cu sare, avort cu băi cu apă fierbinte, sau avort prin alte metode băbeşti. Nu ştiu dacă persoanele care caută reţete de soiul ăsta au răbdare să citeasca tot postul, sau dacă o fac, şi înţeleg mesajul.
Pentru ele, rezumat:

Avortul NU se poate face acasă. Metodele băbeşti sunt fie total ineficiente, şi NU vă scapă de nici o sarcină, fie sunt a naibii de periculoase şi vă trimit la urgenţă - fără a vă scăpa de sarcină.

Aşadar, dacă vreţi să scăpaţi de o sarcină nedorită, mergeţi la medic. Dacă vreţi să vă sinucideţi, săriţi în faţa trenului. Nu încercaţi să scăpaţi de sarcină prin metode de sinucidere.

Vă mulţumesc.

Aici suntem cu toţii.

Pe această fărâmă de praf ce rătăceşte în imensitatea spaţiului.
(Acum cu subtitrare  pentru nevorbitorii de engleză.)




Subtilles by B.

Plini de păcate

“There is another form of temptation, even more fraught with danger. This is the disease of curiosity. ... It is this which drives us on to try to discover the secrets of nature, those secrets which are beyond our understanding, which can avail us nothing and which men should not wish to learn. ... In this immense forest, full of pitfalls and perils, I have drawn myself back, and pulled myself away from these thorns. In the midst of all these things which float unceasingly around me in everyday life, I am never surprised at any of them, and never captivated by my genuine desire to study them. ... I no longer dream of the stars.”

(Sf. Augustin ~ 400 îen.)






Cum arată viaţa unui om lipsit de curiozitate? Este el om sau rămâne la nivelul unui vierme inelat? Atunci când Augustin spunea asta păcătoşii nu descoperiseră încă săpunul, antibioticele ori măcar potcoava, un copil din zece supravieţuia să ajungă adult iar bătrân erai la 40 de ani. Dar descoperiseră principiul bolţii, agricultura, ţesutul şi olăritul, scrisul şi limbajul ce i-au permis sfântului să stea după cină în chilia lui, înfăşurat în pătură, şi să aştearnă pe un pergament stupizenia asta.


De ce ar spune Augustin şi alţii aşa ceva? Oare pentru că deja curiozitatea umană începuse să darâme unul câte unul stâlpii instabili pe care se susţinea credinţa? Pentru religie marii duşmani sunt doi: moralitatea şi cunoaşterea. Zeului imaginat îi e teamă de omul muritor şi slab ce a muşcat din fructul cunoaşterii binelui şi al răului, adică al moralităţii. Un om moral nu poate fi controlat. Un om moral nu va ucide popoare întregi la ordinull zeului, nu îşi va sacrifica fiul pe altarul credinţei în zeu, nu va maltrata pe cineva pentru păcatul de a nu fi asemeni cu el. Cât despre fructul curiozităţii, fructul foamei de cunoaştere, acesta nici nu a fost inclus în scrierile sălbaticilor deşertului.


A vrea să pătrunzi tainele universului era de neimaginat pentru crescătorii de capre. A trebuit ca unul ce a supravieţuit să fie adult poate datorită avansurilor culturale şi ştiinţifice ale antichităţii greceşti şi romane să tragă un semnal de alarmă: curioşii, iscoditorii, păcatoşii, ei îl alungă pe zeu în cele mai îndepărtate pete obscure ale necunoaşterii. Zeul atotputernic devine un "God of the Gaps", un dop de plută care maschează ce nu ştim încă. Mintea omului alungă încet încet nevoia de a avea un tătucă autoritar şi atotputernic: am explorat pădurile şi nu l-am găsit, am urcat pe munţii cei mai înalţi şi nu era acolo, am iscodit ce e dincolo de "tăria" cerului şi nu i-am văzut tronul, l-am căutat în imensitatea spaţiului şi în miezul atomului. Şi încă iscodim. Şi încă dărâmăm stâlpii şubrezi şi mâncaţi de timp ai dogmatismului pentru a fece loc pentru construcţia solidă a cunoaşterii.






Nosce te ipsum? Cum să te cunoşti pe tine altfel decât dinafară înăuntru? Mereu trebuie să comparăm ceea ce simţim sau percepem noi cu rigla realităţii. Mereu trebuie să fim capabili a înţelege că suntem supuşi greşelii, că realitatea este singurul reper infailibil. Nosce te ipsum. Cunoaşte-ti slăbiciunile, înţelege felul în care faci erori. Nosce te ipsum. Măsoară-te cu instrumentele de calcul are raţiunii.

OMG !

În articolul anterior, s-a menţionat, foarte pe scurt, şi subiectul organismelor modificate genetic, sau OMG-urilor. Un alt bau-bau care pândeşte din farfuria celor nepreveniţi. Sunt otravă, dau cancer, produc modificări genetice celor ce le consumă. Sunt groaznice, sunt periculoase şi trebuie să ne ferim de ele. Sunt roşii cu gene de peşte, sau amestecuri de cartof şi bacterie. Reprezintă himere făcute de oameni care se joacă de-a dumnezeu şi creează viaţa fără să ştie ce fac. Cam astea sunt câteva din informaţiile pe care le-am reţinut citind câteva articole de pe net ( şi fireşte, comentariile aferente ).
Aşa că haideţi să luăm şi mutanţii ăştia la disecat, să vedem despre ce este vorba de fapt. Voi încerca să prezint cât mai puţine date tehnice, şi acelea vor fi explicate în detaliu.

Pentru început, ce este o genă ?

Dex:GÉNĂ s. f. unitate funcţională individuală a unui cromozom, care poartă caracterele eredităţii.

Wiki:"Genele sunt unităţi purtătoare ale eredităţii în organismele vii"

Traducere: Dacă codul genetic reprezintă "planul" de construcţie al unui organism, o genă este acea secvenţă a codului care determină o anumită caracteristică a organismului. Culoarea ochilor este determinată de o genă. Intoleranţa la lactoză a unor persoane este determinată de lipsa unei gene.
Alte trăsături mai complexe, sau modul în care e "construit" un organ în sine, sunt suma a multor gene care se manifestă concomitent.

Majoritatea mamiferelor au codul genetic în dublu exemplar in fiecare celulă.

Un mutant este, conform filmelor de la Hollywood, un monstru, un zombie, un... ceva rău de obicei, asta când nu este eroul pozitiv, în care caz "mutant" înseamnă cineva care are superputeri miraculoase.

Adevărul e mult mai prozaic: copierea genelor de la părinţi la copii nu se face perfect. Atunci când o genă e copiată greşit, se produce o mutaţie, adică o schimbare. În majoritatea cazurilor, această mutaţie "strică" gena. În mod normal nu este o problemă, ţinând cont de faptul că fiecare individ are două copii ale fiecărei gene. Un studiu estimează numărul de mutaţii al unei persoane faţă de părinţii ei la 120-130, adică fiecare ins are aproximativ 120 de gene diferite faţă de oricare din variantele existente la părinţi. Din acest punct de vedere, orice fiinta este un "organism modificat genetic", doar că nu în vreun laborator, ci de natură.

Totuşi, în alte cazuri ( rare ), schimbarea aceasta poate avea efecte bune asupra individului. Fie că o genă este copiată cu totul în altă parte şi lasă individul cu o copie suplimentară, fie se "strică" o genă care nu era benefică, fie varianta modificată este mai eficientă la îndeplinirea funcţiei.

Acest lucru a fost exploatat de zeci de mii de ani de fermieri; fără să cunoască cauzele, ei au observat că există variaţie în rândul plantelor sau animalelor pe care le creşteau: anumite spice aveau mai multe boabe, sau avea boabele mai mari. Unele vite produceau mai mult lapte, sau dezvoltau o masă musculară mai mare. Fiecare din aceste trăsături este determinată de mutaţiile care apar în genele plantei sau animalului.

Fireşte, pentru că mutaţiile sunt întâmplătoare, sunt necesare o grămadă de încercări până când o plantă de... Teosinte, de pildă, nimereşte exact acea mutaţie care să intervină în genele responsabile de dezvoltarea boabei, şi mai ales într-o direcţie dezirabilă pentru agricultor. Au trecut sute sau mii de ani în care s-au cultivat zeci milioane de plante, până când mutaţiile acumulate treptat au "transformat" bietul spic de Teosinte din stânga în atât de familiarul porumb:



Problema: atunci când obţii un singur specimen cu trăsăturile dorite, acesta poate avea şi caracteristici negative. Nu le poţi separa, şi în timp acestea se acumulează. Porumbul domestic e mai sensibil la boli, iar soiurile cu producţia cea mai mare sunt cele mai sensibile. Rasele de câini au fost obţinute de crescători care au lucrat cu populaţii mici şi au încrucişat la nesfârşit indivizi foarte înrudiţi. Caracterele pe care le-au selectat ca fiind cele dorite au venit împreună cu un bagaj impresionant de alte defecte genetice.

În prezent, ingineria genetică a ajuns suficient de avansată pentru a analiza fiecare genă din cele câteva zeci de mii ale unui organism. Genele pot fi izolate în laborator. Se fac studii pentru a determina ce acţiune are fiecare genă, şi asupra căror caracteristici intervine. Ceea ce a necesitat mii de ani şi milioane de experimente poate fi reprodus astăzi în decursul unei generaţii, folosind doar câteva plante sau animale.
Este echivalent cu a vă cere să ajungeţi la persoana X, legat la ochi, fără a putea cere indicaţii de la nimeni, şi fără a vă spune decât că "este în România", sau a vă cere acelaşi lucru, dar oferindu-vă o maşină, o hartă şi adresa persoanei.
Tot OMG-uri sunt şi bacteriile E.Coli, în care s-a introdus gena responsabilă de producerea insulinei. Iniţial, insulina necesară diabeticilor era extrasă din pancreasul de porc. În prezent, se folosesc bacterii care să o sintetizeze, după care insulina este extrasă si purificată din mediul de cultură. Din punct de vedere chimic, nu există nici o diferenţă între cele două.
Ceea ce era aproape imposibil de realizat, şi totuşi a fost făcut, acum a ajuns să fie ceva posibil, şi e limitat doar de fonduri şi numărul de oameni cu cunoştiinţele necesare. Şi e suficientă o singură echipă care să producă un hibrid cu caracteristicile potrivite, pentru a salva soarta a nenumăraţi oameni, altfel condamnaţi la moarte prin inaniţie. Norman Borlaug, neavând la dispoziţie tehnicile de modificare genetică existentă azi, a obţinut varietăţi de grâu rezistente la condiţii foarte dure, care au putut fi cultivate în zone în care alte plante de cultură nu ar fi rezistat. În prezent, Norman Borlaug este creditat cu salvarea de la moarte a unui miliard de oameni.

Singurele diferenţe între ceea ce e numit "Organism modificat genetic" şi un organism dintr-o specie domesticită şi modificată deja de om sunt cea a scării de timp necesară pentru a ajunge la rezultatul dorit, şi faptul că genele "bune" pot fi introduse în ceea ce va deveni OMG, fără riscul de a introduce şi gene defecte, sau cu efect negativ, ca în cazul metodei "încercare şi eşec". Genele noi nu sunt separate sau produse prin vrăji de magie neagră, nu este invocat vreun demon care să ducă ADN-ul până la nuclee. Nu este altceva decât ceea ce natura a făcut de miliarde de ani, doar că acum se poate face direct, nu aşteptând şi sperând că întâmplarea va oferi într-o bună zi o soluţie pentru problemele de azi.

Orice lucru implică nişte riscuri, dar a minimaliza sau chiar nega beneficiile şi a exagera sau inventa riscurile înseamnă a alege şi a lupta, activ, pentru a refuza îmbunătăţirea vieţii altora. Iată doar două exemple:
Se estimează că peste 100 milioane de oameni suferă de deficienţă de vitamina A ( DVA ). În anul 2000, s-a produs o varietate de orez, orezul auriu, bogat în beta-caroten ( precursor al vitaminei A ) exact pentru a asigura un remediu pentru victimele DVA din ţările din lumea a treia. Diverse organizaţii s-au împotrivit şi în continuare se opun folosirii acestuia din diverse motive... sau pretexte, asta în condiţiile în care sute de mii de copii orbesc sau mor anual datorită acestei deficienţe.
În Zambia, unde seceta face ravagii şi aproximativ 3 milioane de oameni sunt confruntaţi cu foametea, s-au trimis ajutoare umanitare sub forma de cateva mii de tone de porumb modificat genetic. Preşedintele Zambiei, Levy Mwanawasa, probabil speriat de tam-tamul presei occidentale, l-a declarat pur si simplu "otravă", şi l-a refuzat.
Merită comparate cele două exemple cu realizările lui Norman Borlaug, cel citat mai sus, care a oferit hrana necesară pentru a salva un miliard de oameni de la moarte.

Dintotdeauna, fie că a fost vorba de iluminatul public, de trenuri sau de altă inovaţie cu impact mai puternic, au fost grupări de oameni care, din interes propriu, din dorinţa de a face scandal, din reavoinţă sau influenţaţi de alţii, s-au opus şi mai ales, au încercat să influenţeze şi opinia publică, prin propagandă şi minciuni, să se împotrivească. Astăzi, motivele invocate par ridicole, dar atunci "vacile se vor speria de trenuri şi-şi vor pierde laptele !" a părut suficient de serios încât să ducă la proteste impotriva proiectului lui Stephenson pentru prima cale ferată.
Soluţia, la fel ca şi atunci, nu este să interzici, să tai, să opreşti, să înţepeneşti lumea în tiparul care ţi-este cel mai confortabil şi să respingi orice evoluţie, ci să analizezi obiectiv şi să ştii să faci deosebirea dintre pericolele reale şi cele înventate.

FW: Mezelurile Groazei

Fw: MEZELURILE GROAZEI

Animalele sociale sunt nişte animale taaaare interesante. Ele tind să cam aibă grijă unele de altele şi să se avertizeze reciproc prin mesaje auditive şi vizuale când percep un pericol. Uneori chiar e un tigru în tufiş. Iar alte ori e o pierdere de energie, timp şi penaj colorat. Însă mai sunt si indivizi care stau locului, analizează semnalele şi tufişul iar apoi se invită reciproc la spectacolul de circ "Tigrul imaginar şi semnele sale". În cele ce urmează vom diseca un astfel de semnal pestriţ de averizare. Vocea mea (Freija) va fi o voce de un galben şofran iar vocea lui B va fi de un verde viu. (Disclaimer: înafară de verde şi şofran nu am adăugat nici o altă culoare, deşi câteva nuanţe foarte închise au fost schimbate pentru a le face lizibile pe acest decor. Dimensiunea caracterelor din textul original a fost redusă şi omogenizată pentru că nu îmi încăpea pe pagină şi îmi provoca vertigo.Culorile, dimensiunile şi spaţiile originale le găsiţi aici.)

Este bine macar sa stiti .......

Nu mai puteti spune ca n-ati stiut!

"Nu pot fi digerate de tubul digestiv, decât în zece ani. Efectul imediat este apariţia gastritelor şi a ulcerelor , dar şi a celei mai urâte forme de cancer - cel colonorectal( Apel la frică vechi de la facerea lumii: "Dacă mănânci asta, o să mori ! De cancer ! La FUND !!" ) ", spune Mencinicopschi. ( imediat, sau după zece ani ? )(imediat ŞI după zece ani.)


Secretele industriei cărnii: chimicalele din salamuri (Interesant, mereu am crezut că salamul nu are chimicale, adică e antimaterie....)




Aditivii sintetici din semipreparatele din carne rămân în organism chiar şi zece ani, pentru că tubul digestiv nu le poate digera. ( De asemenea tubul digestiv nu poate digera anume coji de fructe, sâmburi de cireşe ori piese Lego. Totuşi le-a eliminat pe partea ailaltă în maxim 2 zile, nu 10 ani. Domnul doctor nu este familiarizat cu ideea de  "defecaţie"?) Consumul anual de mezeluri în România este de aproximativ zece kilograme pe cap de locuitor, ceea ce înseamnă că, în fiecare zi, un român mănâncă cam 28-30 de grame de produse din carne .



Anul trecut, media ţărilor europene mergea către aproape 100 de grame consumate zilnic. Totuşi, diferenţa este dată de calitatea semipreparatelor româneşti din carne, care este printre cele mai slabe din Europa , asta şi pentru că românii nu se arată preocupaţi de ce pun în farfurie.

(Aflăm pe această cale că românul e sărăntoc şi nu papă mezel ca nemţii iar asta e rău pentru că mezelul e nesănătos. A....stai, m-am încurcat. Recapitulăm. Deci media europeană e de 100 de grame. Unii au mezeluri mai bune decât noi, alţii mai slabe. Deci noi care mâncăm un sfert din cât se mânâncă in Europa avem probleme pentru că mezelul e n....nici aşa nu e bine....Uf......)

Slănină multă şi injecţii cu apă



În unităţile de producţie mari şi în abatoarele tehnologizate, sacrificările de animale sunt rare. După tranşare, 80% din carne se foloseşte pentru specialităţi (ioi, ce urât din partea lor.....), iar restul intră în producţia salamurilor, a cârnaţilor, parizerului şi a crenvurştilor. ( restul de 20%, deşi e tot carne, ar fi trebuit aruncat, pentru că... stai, de ce ? )





Cantităţile sunt ajustate cu multă slănină tare, dar şi cu soia (Soia asta e un fel de otravă de şobolani?) sau alte grăsimi hidrogenate (Ulei? Margarină?). Malaxarea se face într-un recipient mare de metal,(din exprimare, deduc că ar trebui să ma sperie faptul că recipientul e de metal... ) în care se pun la tocat carnea, apoi slănina şi şoriciul.(... şi ordinea în care se pun ingredientele ) Din saci de rafie (OMG, nu, rafie, FUGIIIIIŢI!!!1) se adaugă făina de soia , şi, potrivit fiecărui reţetar, se adaugă aditivi sintetici şi coloranţi . Omogenizarea se face în câteva minute, iar pasta prinde gust şi aspect de carne.( nu conţinea deja carne ? ) Ambalarea se face în membrane de plastic, care, uneori, ajung să coste mai mult decât compoziţia produsului .



De cealaltă parte, produsele "premium" , ca pastrama, muşchiul sau cotletul , sunt injectate cu saramură şi fosfaţi , compuşii care reţin cea mai multă apă.( sarea şi fosfaţii sunt folosite doar pentru că reţin apa, nu pentru că ar ajuta în vreun fel la păstrarea cărnii. Sărarea cărnii pentru a o conserva trebuie să fie vreun mit - vechi de mii de ani, folosit de o grămadă de popoare, verificat şi răs-verificat... dar totuşi mit. Aşa ne zice doctorul Mencinicopschi. )



Injectarea se face cu o maşină specială cu ac(Mă sperie maşinile specializate, sunt evil, scrie şi în biblie!), iar vidarea maschează că produsul e umplut cu apă.( "cu saramură", parcă zicea; fireşte, datorită vidării, consumatorul nu îşi va da seama ca mâncarea este sărată. ) Saramura , care trage foarte mult din greutatea produsului, are ca efecte secundare hipertensiunea arterială şi diabetul . (Desigur, pentru a da în diabet trebuie să consumi suficientă saramură încât să reconstitui o staţiune ca Ocna Sibiului)



E-urile sunt importate şi, în cele mai multe cazuri, condimentele precum ceapa sau usturoiul sunt prafuri obţiunite prin deshidratare. ( mai devreme, adăugarea de apă era ceva groaznic; acum şi deshidratarea e pe lista de "ticăloşii" comise de nemernicii ăştia ? lăsând gluma la o parte, cineva ar trebui să-i spuna acestui specialist în nutriţie că aditivii şi condimentele nu sunt chiar sinonime. ) (Nu era Menci ăsta individul ăla panicat că lumea nu va mai avea acces la ceapă şi usturoi, adevăratele medicamente? Acum dacă le punem în mâncare sunt "aditivi" , deci toxice?)



Departe de "mâncatul sănătos"



Gheorghe Mencinicopschi, directorul Insitutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti, spune că absolut toate produsele din magazine, mai puţin cele "eco", sunt pline de chimicale. ("chimicale" = "substanţe chimice". Nu sunt surprins că produsele, orice produse, c-o fi carne, mobilă sau cărămizi, sunt făcute din atomi. Dar să-nţeleg că produsele "eco" sunt făcute din altceva decat materia obişnuită, din altceva decât din elementele din tabelul periodic ? sunt făcute din neutrino, fotoni, radiaţie Beta ... sau poate gânduri fericite ?) (Bună ziua, antimateria e proaspătă azi? Ieri părea cam ofilită....Aş vrea 8 felii, dar mai grosuţe că vreau să le fac pane. Ar merge bine cu o salată de fotoni......)



Cel mai mult, însă, atrage atenţia asupra intoxicării cu reclame (Are dreptate, am auzit de oameni care au făcut obstrucţie gastrică de la consumul excesiv de reclame. Bine, de fapt putea fi tipărit orice pe hârtiile alea....): " Mezelurile şi sănătatea n-au nimic în comun . Copiii n-ar trebui să consume niciun gram. De aceea, publicitatea este agresivă pe segmentul celor mici".( copiii sunt hipnotizaţi de reclamele la ciocolată sau Bonibon. Aştept să văd prin vreo carmangerie un ţânc de trei ani care urlă că "vlea câlnaţi !". Aş putea cere un exemplu de reclamă "agresivă" la mezeluri, adresată copiilor ? )







Chiar dacă au fost siliţi de legi să treacă pe etichete toate componentele reţetei, producătorii din România se feresc să dezvăluie cantităţile adevărate de carne dintr-un produs.( aici nu mi-e prea limpede: ce înseamnă "a sili pe cineva să facă ceva ce nu face" ? dacă îl obligi, nu înseamnă ca deja O FACE ? )



Dintr-o listă de aproximativ 20 de ingrediente, doar unul singur este carne. Restul sunt fosfaţi, nitriţi, nitraţi, arome sintetice şi coloranţi, multă sare şi multă apă. ( Mi se pare normal ca ingredientul "carne de ____" să fie scris doar o dată, chiar daca ar fi 99% din produs. Ar fi ridicola o etichetă pe care să scrie "1% carne şi încă 1% carne şi încă 1% carne".... pana la 30, 50 sau 80% ) (Am făcut ieri o friptură. Am pus carne, sare, piper, oregano, curry, ulei de măsline, un pic de apă, usturoi, ceapă, vin....10 ingrediente, doar unul e carne. Oare era friptură sau era în proporţie de 10% friptură?)



Medicii spun [citation needed] că efectele acestor aditivi nu apar de pe o zi pe alta. În schimb, pe timp îndelungat, efectele sunt dezastruoase.( de pildă ? ) "Românii s-au obişnuit să cumpere apă la la preţ de carne . În ultima vreme, au apărut tot soiul de aditivi care n-au fost testaţi toxicologic, dar pe care producătorii au început să-i folosească intens. ( Dar tot acelaşi doctor Menci urla şi ne avertiza şi de pericolul înfiorător prezentat de setul de legi care să reglementeze folosirea aditivilor, pretinzând că ar fi ceva destinat să împiedice vânzarea usturoiului şi-a păducelului. )Dintre cei mai periculoşi sunt fosfaţii , care, în exces, împiedică fixarea calciului în oase . Imaginaţi-vă ce înseamnă asta pentru copii", spune Gheorghe Mencinicopschi.

( Ce-ar fi fost un spam de genul, fără măcar un urlet disperat de "Think about the children !!!!11"?)

SCUMP. 80% din carnea tranşată merge pentru specialităţi, ca pastrama şi cotletul ( ...ok... şi asta ce legatură are cu orice altceva de până acum ? )



Etichetele fără valoare( Acuzaţie gravă; are şi nişte dovezi, sau doar apel la autoritate proprie ? )





Specialistul în sănătate alimentară atrage atenţia că potenţiatorii de aromă, care se regăsesc chiar şi în specialităţile mai scumpe din carne, provoacă un apetit ridicat şi dau de pendenţă: " Glutamatul monosodic dă un gust foarte bun. Stimulează pofta şi te face să mănânci încontinuu . Efectul nu-i imediat, dar mâncând şi mâncând, duce la obezitate ".( Ei, da ! ar trebui să îmbibe carnea cu metilmercaptan sau cadaverină, ca să nu o mai mănânce nimeni ! Da, există oameni care nu se pot opri din mâncat - dacă n-ar avea carne s-ar îndopa cu macaroane, cartofi sau pâine de casă şi s-ar face de 200 kile, dar important e că acum-acum se-mbuibă cu salam, deci e vina producătorilor de mezeluri ! ) (Eu las aici un beacon: ***)



Din lista lungă de compuşi chimici alimentari, coloranţii sunt bombe ( adica ? ) pentru organism. " Roşul carmin se extrage dintr-o insectă. ( Dacă ar fi sintetizat în laborator, ar fi "chimicală ! sintetic ! otravă !"; dacă e extras din produse naturale, e distorsionat pană la "vă bagă goange în mâncare !" ) În procesul chimic de extracţie, se foloseşte aluminiul. Consumul distruge celulele nervoase şi riscul cel mai mare îl reprezintă Alzhaimerul", explică Gheorghe Mencinicopschi. ( Cât carmin ar trebui să consum ca să aibă acest efect ? şi cate kile de salam ar trebui să mănânc ca să ajung la cantitatea respectivă de carmin ? ) (Probabil că o găleată de carmin pe zi. Oamenii de ştiinţă adevăraţi au declarat carminul sigur. Dar pe internet găsesc tot cuci care urlă că provoacă ceva boli ascunse. Bine ascunse.)

Aspectul de "delicios" al mezelurilor este dat, în mare parte, de făina de soia sau de amidonul de cartofi , care au chiar 40% din compoziţia unui parizer ieftin sau a unui salam.( credeam că "delicios" este un atribut foarte subiectiv, dependent de persoană şi dispoziţie. Aflu că de fapt este faină de soia sau amidon. )





"Soia în stare pură, nemodificată genetic, (oooh, yeah ! OMG-urile ! despre ele s-ar putea vorbi/scrie o gramadă, dar oricum, de la LUCA încoace, cam orice organism a trăit vreodată a fost ceva cu modificări genetice faţă de părinţi. Pentru "soia nemodificată genetic" ar trebui aleasa O plantă anume, după care planta aia să fie clonată cu grijă, ca să menţina codul genetic ales. Dar şi clonele ar fi modificate genetic faţă de alte plante de soia. ) a ajuns să fie cel mai sănătos ingredient dintr-un salam. Amidonul, în schimb, chiar n-are ce căuta într-un produs din carne.(Pentru că?) Pentru că nu vor să fie scrupuloşi, producătorii promit să-l treacă pe lista ingredientelor", spune Mencinicopschi. ( "promit", sau "omit" ? parcă zicea mai devreme că "au fost siliţi de lege" să treacă toate ingredientele. Doar nu s-o autocontrazice, doctor Menci ? )



AMENINŢĂRI (în afară de sperietorile doctorului Menci, încă n-am văzut ameninţări serioase )

Bolile care ne urmăresc



Fosfaţii din mezeluri împiedică fixarea calciului în oase. Afectează creşterea copiilor, iar în 20 de ani, femeile vor suferi de osteoporoză .(20 de ani de la ce ? sau de azi în 20 ani, orice femeie care a gustat fie doar şi-o bucăţică de parizer va fi lovită de osteoporoză ?) Bărbaţii vor scădea la bătrâneţe mai repede în înălţime şi, în multe cazuri, vor fi obezi.. ( ei au scapat mai uşor, la ei e doar "în multe cazuri", nu-i certitudine, precum osteoporoza femeilor )

Semipreparatele mai conţin gume de omogenizare, care, pe lângă faptul că reţin apă, au rolul de a omogeniza. ( "gumele de omogenizare au rolul de a omogeniza" - wow, câtă profunzime ! )







44% CARNE



Cârnaţi Cabanos



Conţine: carne de porc inferoară - cu slănină şi şorici - 44%, carne de vită - 16%, faină de soia - 40%. ( parcă soia era "cel mai sănătos", acum e scoasă în evidenţă ca şi cum ar fi sodă caustică ) Se adaugă usturoi, condiment universal, coriandru şi agent de afumare. Aditivi: stabilizatori: (polifosfat de potasiu, caragenan), antioxidant (acid ascorbic)(Bestiile astea bagă vitamina C în mâncare!!!!!!), potenţiator de gust, glutamat monosodic (aditiv care provoacă apetit mare şi dependenţă), zaharuri - dextroză, lactoză(Dinaia din lapte. Monstruos!!!!!), colorant natural: carmin, conservant - nitrit de sodiu si nitrat de potasiu.



Pentru omogenizare se mai folosesc grăsimile vegetale (Gen ulei de floarea soarelui sau de măsline...) . Se ambalează în intestine subţiri de oaie. Se lasă la fiert 20 de minute, la 75 de grade C. Zvântarea se face într-o cameră frigorifică, timp de 2-3 ore.







60% CARNE

Cârnaţi de porc Conţine: carne de porc 60%, cu slănină şi şorici, proteină vegetală din soia nemodificată genetic, (aia e d-aia bună, clonată, nu ? ) apă 20%, sare, condimente şi arome naturale, stabilizatori (di-polifosfat de sodiu şi potasiu), antioxidanţi (acid ascorbic (iarăşi vitamina C.....), izoascorbat de sodiu), nitrit de sodiu, potenţiator de gust (glutamat monosodic), zaharuri (lactoză, dextroză), colorant natural - carmin, conservanţi: nitrit de sodiu şi nitrat de potasiu .



Nitritul de sodiu previne creşterea bacteriei ce cauzează botulismul, ( e foarte recomandabil să eviţi dezvoltarea de Clostridium pe mâncare. Nu de alta, dar toxina botulinică e a naibii de periculoasă. Între toxina botulinică şi nitrit de sodiu, cred că aleg nitritul. O zecime de miligram de nitrit nu e letal. ) măreşte timpul de valabilitate al produsului, stabilizează culoarea roşie a cărnurilor procesate şi dă o aromă specifică.



60% CARNE



Cotlet de porc Conţine: cotlet de porc, un strat de slănină de 0,5-1 centimetri. Carnea, tăiată şuviţe, se injectează cu saramură 20%- 40%. Injectarea se face manual sau cu o maşină specială cu ac. Se pune apoi într-un sos condimentat cu usturoi, boia de ardei, piper şi coriandru, unde se lasă timp de mai multe ore. În sos se mai adaugă antioxidanţi, potenţiatori de gust. (Ioi...mi s-a făcut poftă....pauză de atac la frigider.....)



Se lasă şase zile la rece, apoi se afumă industrial.. 14 porţii de mezeluri pe lună cresc cu 78% riscul apariţiei unei forme de boală pulmonară obstructivă cronică , care este foarte gravă.( chiar aş vrea să văd studiile de unde a fost scoase cifrele astea; da, stim cu toţii că un mesaj spam nu ar minţi, da' totuşi, există şi studii de unde se citează, sau doar se inventeaza cifre şi ameninţări ?) (Oh, nu îţi fă griji.....73% din procentajele astea sunt inventate pe loc....)



Afecţiunea reprezintă una dintre primele cinci cauze de deces în Vest. Se manifestă prin scăderea capacităţii organismului de a menţine o concentraţie normală de oxigen în sânge.



62% CARNE



Lebărwurst



Conţine: carnea capului de porc în proporţie de 62%, slănină tare 7%, organe - inimă, rinichi, splină 15%, ficat 16%. Se adaugă supa de la fierberea capului, mixul de condimente, ceapă fiartă, zahăr şi sare. În malaxor se adaugă aditivii - colorantul alimentar - carmin, antioxidanţi, amidon de cartofi. (62+7+15+16=100; condimentele, aditivii şi ceapa unde sunt ? )





Compoziţia se ambalează în membrane sintetice şi se fierbe la 75 de grade C.



Un lebărwurst "tradiţional" trebuie să conţină mai puţin de şase grame de sare la 100 de grame de produs (din cifrele de mai sus, conţine 0,0 grame ) şi, în principiu, să aibă cel mult trei aiditivi sintetici, iar termenul de valabilitate să nu depăşească zece zile. (Poate îmi explicaţi careva care e panica cu "sintetic". Adică e preferabil să fie extraşi mecanic din natură, procedeu scump, imperfect şi care lasă tot felul de deşeuri sau să se sintetizeze în condiţii perfect controlate şi standardizate un produs pur? Nu vă aud miorlăind că nu se face aspirina din coajă de salcie, ci e sintetizată. Dar urlaţi că vitamina C e sintetizată şi nu stoarsă din grepfruit? "Sintetic" nu e egal cu "rău" ci cu "preparat".)



Un produs mai puţin conservat îşi schimbă culoarea la deschiderea ambalajului.



80% SLĂNINĂ‚ ŞI ŞORICI



Parizer de porc



Conţine: 80% slănină şi şorici de porc, 10% carne de

pasăre dezosată mecanic (în care intră oase măcinate), faină de soia, (iarăşi e scoasă în evidenţă soia - parcă era bună ) , proteină vegetală, amidon, condimente - sare, usturoi, coriandru, boia de ardei, potenţiatori de gust, coloranţi (carmin).



După amestecare, compoziţia se fierbe timp de 20 de minute în apă, la 75 de grade C. Din cauza amidonului şi a fibrelor din soia, conferă starea de saţietate. (Beacon moment:*** Mai înainte domnul doctor perora în voie că mezelurile îţi fac poftă de mâncare, lucru cu care eu personal nu rezonez. Dar acum spune că îţi dau stare de saţietate. Deacord. Asta înseamnă că tot scandalul anterior legat de "mezel=obezitate" a fost minciună sau că personajul de faţă suferă de multiplă personalitate şi nu se poate înţelege cu el însuşi?)

În schimb, este greu de digerat. Carnea dezosată mecanic este pasta rezultată din dezosarea carcaselor de pasăre, care este prelucrată cu utilaje ( prelucrată cu UTILAJE ??? ) (UTILAJE?!?! THE HORROR!!!1) speciale.. Această pastă poate conţine şi resturi de piele, chiar şi oase.



60% SLĂNINĂ ŞI ŞORICI



Salam de vară



Conţine: 60% slănină şi şorici, 17% carne de calitate inferioară - adică ceea ce se poate prelucra din picioare, gât - mix de condimente - sare, boia, piper sau extract de condimente - aditivi care imită gusturile condimentelor, făină de soia 20%, antioxidanţi, colorant - carmin, glutamat de sodiu (E 261), nitriţi, nitraţi, pastă de usturoi, zahăr. (În sfârşit un produs care nu ajunge la 110 % când aduni ingredientele....)

Toate acestea se amestecă în malaxoare, apoi se ambalează în membrane artificiale (de plastic), se zvântă şi se afumă industrial într-o cameră unde, teoretic, ar trebui să stea cel puţin patru-cinci zile.



În alte cazuri, se adaugă agent de afumare.





40% SARAMURĂ



Pastramă



Conţine: carne dezosată de la pulpă, spată şi muşchiul de pe spate.



Se taie în şuviţe, se sărează, după care se trece printr-un sos condimentat cu praf de ceapă şi de usturoi, antioxidanţi, coloranţi, agenţi de afumare şi potenţiatori de gust.



Carnea stă în sos timp de trei până la cinci zile, apoi se scoate şi se leagă cu sfoară. Se injectează cu o soluţie de saramură de 20-40%, apoi se ambalează în pungi de plastic, în vid.



Afumarea se face cu fum lichid, care conţine cele mai cancerigene hidrocarburi - cele policiclice aromate. (o exprimare foarte plastică - aproape poţi vedea salamul şi cârnaţii cum sunt scufundate în butoaie cu inscripţia "otrava !" şi capul de mort desenat pe ele, pline de substanţe cancerigene pure, şi lucind verzui, după care, încă mustind, ne sunt puse în farfurie; eventual cu un cleşte, sau cu mănuşi de protecţie. DAR. Putem vedea vreun studiu care să ne zica ce cantităţi de PAH se găsesc într-un kilogram de cârnaţi, de pildă ? Grame, miligrame ? zecimi de gram ? Studii serioase, făcute de oameni de ştiintă adevăraţi, au arătat că afumarea "clasică" lasă în produsul final mai mult PAH decât cele tratate cu fum lichid. Asta pentru că fumul lichid trece şi prin nişte etape de filtrare şi curăţare. Şi indiferent de proces, cantităţile de PAH sunt de ordinul câtorva zeci de milionimi de gram la un kilogram de produs. )



70% SLĂNINĂ ŞI ŞORICI



Şuncă de porc



Proporţiile de carne diferă în funcţie de reţetă.. Şunca ţărănească conţine: 70% carne procesată mecanic (are în compoziţie slănină, urme de oase, şorici) - proteine din soia, toată gama de antioxidanţi, colorant - carmin.



Carnea se injectează cu o soluţie de saramură, apoi trece în malaxoare de trei ori..



Prima malaxare se face la o oră după injectarea cu saramură, a doua la 24 de ore după depozitarea la frig şi încă o dată la 48 de ore după maturare.



Apoi, compoziţia se pune în forme metalice care se ţin la un tratament termic de 75 de grade Celsius. După răcire, formele se ambalează în pungi de plastic, în vid



( toate detaliile acestea, cum se malaxează, cum se ambalează fiecare produs... nimic de zis, sunt foarte interesante, dar ce relevanţă au ? Faptul că pastrama stă în sos între 3 si 5 zile, sau că şunca se tratează termic la 75ºC, e chiar aşa de infiorător încât sa taie cuiva apetitul ?) (Da, pe mine m-a speriat faptul că sacii în care e depozitată făina de soia sunt de rafie şi nu de plastic. De asemenea ideea că aş putea mânca grăsimi vegetale şi vitamina C m-a aruncat într-o neagră depresie. Mail-ul e construit aşa încât bătăile de aripi pestriţe să îţi ia ochii, Informaţiile sunt multe şi inutile, sau utile doar dacă ai nevoie de o reţetă pentru cârnaţi tradiţionali......Mencinicopschi e doar un trist personaj caragialesc, un Gheorghe care strigă "lupii!!!" de fiecare dată când apucă pentru a-şi face un renume în media. De fiecare dată dovedeşte o neştiinţă soră cu reavoinţa, de fiecare dată o dă în conspiraţii iudeo-masono-reptiliene. Iar adepţii lui trimit mail-uri papagal care ne "avertizează" despre E-uri frecvente, cum ar fi vitamina C, despre "conspiraţii ale muşeţelului", despre "chimicale" şi "aditivi".)

Asta a fost. Penele s-au scuturat, s-a strigat, s-au rotit cozile. Concluzia? Cine n-are tigru îşi face.....