Memetica si virusologie: Religia

"Comportamentul unui animal tinde să maximizeze supravieţuirea genelor care îl determină, indiferent dacă aceste gene se întamplă să facă sau nu parte din organismul animalului care realizează comportamentul".

( Richard Dawkins, "Fenotipul extins" )



Cateva exemple mai deosebite din seria de adaptări fascinante prin care au ajuns unii paraziţi sa corupă comportamentul gazdelor astfel încât să-şi asigure propria supravieţuire: un peşte infestat cu viermi trematozi va adopta un stil de înot bătător la ochi, care să mărească şansele peştelui de a fi prins de păsări - un eşec pentru peşte, dar un succes pentru viermi. Alţi paraziţi îşi obligă gazda să le transporte în locul unde au şanse maxime să poată trece la urmatoarea fază a ciclului de viaţă, deşi acest lucru implică sinuciderea gazdei, sau chiar, în alte cazuri extreme, după ce organele non-vitale ale gazdei au servit drept hrană pentru larvele parazite, aceasta este "reprogramată" să îşi dedice viaţa protejării paraziţilori - la propriu, adică va neglija să se hrănească şi în final va muri "la datorie".
În fiecare din cazuri, comportamentele gazdei sunt, la bază, determinate genetic, dar de genele paraziţilor, nu de genele animalului care ajunge să adopte acest comportament.

Pe scurt, un parazit de succes este parazitul care nu doar îşi va infesta/ocupa gazda fizic, dar poate să o şi "convingă" să îşi dedice de bunăvoie resursele pentru beneficiul parazitului.

După ce am văzut asemănările dintre gene şi meme, în articolul acesta se va "diseca" un parazit memetic, care a fost omis din articolul anterior, un parazit avansat, urmaş al unei evoluţii acerbe, în care a ajuns, asemenea paraziţilor biologici, să poată prelua controlul asupra gazdei şi să-i modifice comportamentul şi gândirea întru beneficiul parazitului, chiar dacă acest lucru se face în detrimentul gazdei. Nu doar să consume din resursele ei, ci să o "zombifice" şi să îi modifice profund comportamentul, după nevoile parazitului. Este vorba de religie.

Au fost deja menţionate cateva exemple de infecţii memetice "uşoare", scrisorile ( fie ele pe suport de hârtie sau e-mailuri ) cu "trimite copii la n prieteni", paraziţi care exploatează mila, frica sau speranţele gazdei ( fericire, noroc sau bani ), combinate cu preţul relativ mic pe care-l cer, pentru a se transmite de la o gazdă la alta. De obicei infecţia e, ca în cazul unei gripe uşoare, de scurtă durată, şi, în afara eventualelor informaţii false lăsate gazdelor, nu o afecteaza foarte mult. Există excepţii şi aici, dar ca în general asemenea paraziţi nu sunt, în mare, foarte destructivi.

În cazul religiei, situaţia e cu totul alta. Acest memeplex se aseamănă mai degrabă cu virusul HIV, atacând, printre altele, şi sistemele defensive ale minţii gazdei, şi în majoritatea cazurilor producând o infecţie cronică, care nu va fi vindecată în timp. În plus, de obicei parazitul infectează gazdele cât acestea sunt tinere şi au "sistemul imunitar" ( scepticismul ) deficitar - copiii, prin natura lor, sunt foarte predispuşi să accepte ca real orice li se spune de către adulţi; aşadar, infecţia cu acest memeplex este mult mai profundă.

Există mai multe memeplexuri-religii, şi majoritatea lor exploatează frica naturală de moarte a gazdelor, promiţând celor ce acceptă memele necesare o viaţă care va continua şi după moarte. De obicei, faptul că infecţia se face cât gazda nu are sisteme imunitare anti-memetice suficient de dezvoltate, combinat cu atracţia momelii memeplexului şi cu tendinţa de a menţine tradiţiile, sunt suficiente pentru a asigura perpetuarea parazitului. Unul dintre beneficiile aduse gazdelor de memeplex este de a asigura ( încă ) un element comun de cultura şi deci de recunoaştere a celor apropiaţi- "dacă avem aceeaşi religie, suntem din acelaşi neam, sau din neamuri apropiate, avem aceleaşi gene, deci suntem din aceeaşi tabara".

Dar câteva dintre memeplexuri au evoluat puţin mai departe, şi au dezvoltat o memă suplimentară. Creştinismul şi islamismul, ambele derivate din iudaism, conţin câteva instrucţiuni, în aparenţă minore,, dar care au transformat modul pasiv de infectare memetică, prezent la alte religii. Concret, este vorba de instrucţiunea de a răspândi memeplexul în mod activ, indiferent de provenienţa potenţialelor gazde. Aici se face trecerea de la "există un avantaj şi pentru gazda" la "totul e destinat beneficiului memeplexului", iar religia a renunţat la rolul de "indicator al culturii comune", sau mai corect, a lărgit definiţia celor din "aceeaşi cultură" la "au acelaşi memeplex" - prioritar devine memeplexul, nu gazda. În plus, modalitatea cea mai simplă de a transmite memeplexul unor gazde care deja aveau alte meme s-a dovedit a fi calea violenţei - ameninţarea cu eliminarea fizică a celor ce rezistau la infecţie. Astfel, în urma valului de "convertire" au supravieţuit doar cei ce au adoptat memeplexul, religiile concurente memetic fiind anhiliate.
Fireşte, au fost necesare mutaţii şi din partea memeplexurilor pentru a fi transmise mai uşor ( de pildă, în creştinism, suprapunerea unor sărbători proprii peste cele deja existente - sărbătorirea naşterii cristosului peste, sau în locul Saturnaliilor romane ). Astfel, aceste două memeplexuri au ajuns mult mai agresive în răspandire decât alte religii, fiind în prezent principalele două religii dominante în lume, după numărul de gazde infectate.

O memă componentăa a memeplexului este o "momeală" atractivă pentru o altă categorie de victime facile - persoanele aflate în faţa unor momente dificile din viaţă, şi dispuse să accepte orice soluţie posibilă, sau chiar doar o simplă ofertă de soluţie.
O dată ce gazda acceptă "momeala" - promisiunea de sprijin şi ajutor, parazitul prezintă o altă parte, mai puţin plăcută, care nu a fost evidentă la început, un şantaj legat de consecinţele respingerii lui - adică tortură vesnică. Astfel, orice încercare a gazdei de a încerca să pună sub semnul întrebării memeplexul e descurajată de însăşi gazda încă bolnavă, prin frică.

În alte cazuri, dacă victima nu are de înfruntat vreo dificultate reală, infecţia se produce invers: este prezentată întâi partea negativă ( iadul ) ca o problemă reală, după care, ca soluţie pentru a evita un asemenea deznodământ, soluţia este oferită exact de memeplexul care a produs frica iniţială - acceptarea lui va duce la evitarea grozaviei cu care ameninţă chiar el. Deşi pare un scenariu grosolan şi puţin absurd, să nu uităm că de obicei victima este sau un copil, sau o persoana câteodată naivă, cu simţ critic poate insuficient dezvoltat, iar transmiţătorul, sau transmiţătorii infecţiei, cei care transmit memeplexul, o vor face cu încetul, într-un mod mai subtil, deseori de-a lungul anilor. În plus, nu o dată persoane infectate ajung să prezinte asemenea demonstraţii, aşadar pentru ele chiar este un argument destul de serios.

O dată preluată de o gazdă, memele vor fi înglobate în modul de gândire al acesteia, la fel cum un retrovirus este încorporat în codul genetic al gazdei, şi ajung să modifice nu doar comportamentul general, ci să rescrie cu totul gândirea gazdei.
Pe toată durata infecţiei, memeplexul continuă să producă victimei, la o scara mult mai profundă, aceeaşi senzaţie de nereuşită în faţa unor cerinţe exagerate, puse tot de memeplex, "rescriind" o parte din informaţiile existente în creierul gazdei, şi redefinind unele concepte. Astfel, majoritatea instinctelor prezente universal în toate gazdele ( instinctul sexual în primul rand, dar şi tendinţa de căutare a fericirii, câteodată chiar ataşamentul faţă de alte persoane, şi multe altele ) vor fi percepute ca fiind "păcate", "amăgiri" sau "gânduri necurate", şi gazda va încerca să lupte cu ea însăşi. Fiecare eşec în controlarea incontrolabilului va fi contabilizat de gazdă ca fiind un nou fiasco, o nouă "cădere" în păcat, un pas spre consecinţa nedorită, şi alinarea în faţa acestei serii nesfârşite de înfrângeri va fi obţinută îmbrăţişând şi mai strâns exact memeplexul care a iniţiat tot acest cerc vicios.

Alte redefiniri aduse de memeplex gazdei sunt modul în care o gazdă tipică va percepe o altă fiinţă umană care nu are aceeaşi infecţie memetică ca fiind "altceva decat din aceeaşi specie", deci ceva ce nu trezeşte instinctele de cooperare şi protecţie interspecifice; reacţia exagerată de apărare a memeplexului de către gazdă - orice pare să prezinte o ameninţare la adresa parazitului este perceput imediat ca o ameninţare directă faţă de gazdă ( "ateilor, de ce il urati pe dumnezeu ?" ), şi reacţia acesteia este pe măsură; în plus, "hrănită" constant cu eşec după eşec, şi amăgită constant cu promisiuni despre un viitor extraordinar, gazda ajunge să se desconsidere atât pe ea, cât şi pe semenii ei.
În final, simţul moral va fi distorsionat şi deturnat, ajungându-se să se considere mai important pentru binele propriu, sau al altora, nu ceea ce ar fi considerat "bine" în mod normal, sau ceea ce ar dori alţii, ci lucruri evident dăunătoare. În cazuri extreme, se poate ajunge chiar ca instincte de bază ale gazdei să fie scurtcircuitate, aceasta ajungând să tortureze sau să ucida alte persoane, sau puii proprii, sau să se sinucidă, convinsă fiind că deciziile îi sunt corecte şi bune şi complet ale sale, nu alterate de un parazit mental.


Încă o data, o memă sau un memeplex nu este o entitate conştientă. Alterările aduse gazdelor nu sunt voluntare, nu există un "pilot" eteric care să conducă memele şi care să se "plimbe" prin creierul victimei, tăind ici şi colo, şi modificând intenţionat ceva. Memeplexul este doar o colecţie de meme, o poveste căreia i s-au adăugat treptat alte şi alte meme, astfel încât versiunile cele mai atractive au fost spuse mai des şi reţinute mai uşor; mai târziu, variantele care au ajuns atât de "plăcute" încât au preluat controlul asupra gazdelor au fost cele mai de succes şi s-au răspândit cel mai mult.