Memetica: introducere

La o căutare rapidă pe internet despre "meme", cel mai probabil veţi afla povestea din spatele expresiei "Peste 9000 !", de ce unii compară internetul cu "o serie de tuburi" sau cine e "trololo guy". Aceste expresii care circulă pe net sub denumirea de "meme de internet" ar fi mai corect descrise ca fiind termeni ai unui argou al utilizatorilor avansaţi de internet. Sunt şi meme, într-adevăr, dar a le denumi în mod specific astfel cară după sine implicaţia că alte cuvinte sau expresii nu ar fi meme, or asta limitează foarte mult conceptul "memei", ceea ce poate fi un factor de confuzie când se vorbeşte de "mema" din perspectiva memeticii, sau când se face referire la comportamentul memei ca un autoreplicator similar genei.
Acest articol prezintă o scurtă descriere a memei, nu ca un slogan amuzant, nici ca un "ceva" abscons, folosit de caţiva savanţi ca să denumească mai ciudat ceea ce omul de rând numeşte "idei",ci ca pe o unitate autonomă, independentă ( în măsura în care o fiinţă vie poate fi numită "independentă" de mediul ei ), care interacţionează şi "trăieşte" în simbioză cu, sau câteodată parazitând, un creier fizic. Asemenea mitocondriilor, organisme iniţial independente, care însă au ajuns să trăiască în interiorul fiecărei celule a oricărui animal, devenind nişte organele celulare esenţiale, creierele umane au ajuns să depindă de meme pentru a interacţiona, a percepe şi a descrie lumea, la fel cum memele, la rândul lor, depind de creiere pentru a se propaga.
Termenul de "mema" a fost introdus de Richard Dawkins în cartea "Gena egoistă", în anul 1976, ca un alt autoreplicator, analog cultural al genei. Dar, în timp ce o genă este un obiect fizic concret ( deşi microscopic ), o porţiune care poate fi specificată într-o moleculă de acid nucleic, mema este ceva mult mai obscur şi dificil de indicat exact. Şi totuşi, în afara diferenţelor în natură, suport şi modul de manifestare, cele două sunt similare în comportare - mai precis, ambele sunt autoreplicatori, unul chimic, iar celalalt conceptual, cu aceleaşi proprietăţi. Amândouă concurează cu "surori" mai mult sau mai puţin identice lor pentru resurse, ambele se pot "conglomera" şi asocia în complexe, fie de gene, fie de meme ( memeplexuri ) formate din mai multe unităţi individuale care "colaborează" şi se susţin reciproc pentru realizarea autoreproducerii, ambele suferă mutaţii, şi ambele sunt supuse aceleaşi selecţii naturale între diversele variante. De altfel, teoria "darwinismului universal" nu diferenţiază între cele doua tipuri de replicatori, şi descrie comportamentul general al replicatorilor, fără a particulariza pentru cei biologici.

Conform definiţiei, o memă "este o unitate purtătoare de informaţie culturală, simboluri sau practici, care pot fi transmise de la o minte la alta prin scris, cuvinte, gesturi, ritualuri sau alte manifestări imitabile".
O melodie, folosirea unei unelte, o glumă, matematica, un basm, o poezie, un mail care previne "în privinţa ameninţării X: dă-l mai departe !!1", sau tehnica olăritului - toate acestea sunt meme, sau ansambluri de meme, purtătoare de informaţie, care se transmit de la un creier la altul prin educaţie, prin interacţiune socială, sau prin mijloace mai moderne, ca în cazul mailului.

Un memeplex este format dintr-o colecţie de mai multe meme privind acelaşi aspect al comportamentului, gândirii sau având manifestări înrudite, care se asociază şi se transmit împreună. Un exemplu poate fi o orientare politică, o ştiinţă, sau o artă.

Toate aceste meme şi memeplexuri concurează pentru o resursă rară: un creier capabil să comunice idei complicate, şi care să înveţe prin imitaţie sau educaţie. Meme simple s-au observat şi la unele animale, ca în cazul macacilor japonezi, în care o acţiune iniţial întâmplătoare ( spălarea cartofilor în apa sarată a oceanului pentru a-i curăţa de nisip ) a fost repetată de un individ, care apoi a fost imitat şi de alţii din ceată, o dată cu descoperirea că gestul dă un gust mai bun mâncării. Dar abia o dată cu apariţia lui Homo Sapiens, cu un limbaj destul de elaborat, cu o capacitate de memorare superioară altor animale, care să pună un accent mult mai mare pe educaţia puilor în defavoarea instinctelor, şi capabil de gandire abstractă complexă, memele au cunoscut o evoluţie extraordinară - un echivalent al exploziei din Cambrian, la nivel memetic.
O a doua schimbare majoră în mediul memetic s-a produs în momentul inventării Internetului, care oferă un mediu extraordinar de facil de răspândire al memelor.

O diferenţă între gene şi meme este legată de viteza şi modul de mutaţie: în timp ce într-un organism genele sunt fixate în forma pe care o au, şi singurul moment în care mutaţiile se pot manifesta este în momentul reproducerii biologice, memele sunt mult mai flexibile, si pot fi modificate oricând de către gazdă. De asemenea, în vreme ce genele sunt supuse doar mutaţiilor aleatorii, în schimbările aduse memelor poate interveni şi voinţa... nu divină, ci umană - un mesaj sau un comportament poate fi preluat şi apoi modificat voluntar de gazda memei. De asemenea, modul de copiere al genelor este mult mai exact, cu erori strecurându-se relativ rar, în timp ce în transmiterea memelor pot să apară mult mai uşor modificări. Pe de altă parte, o mutaţie genetică va modifica aproape întotdeauna rezultatul final al genei, în timp ce memele, în majoritatea cazurilor, sunt mult mai "rezistente", mesajul rămânând de regulă acelaşi dacă se înlocuiesc unele cuvinte cu sinonimele lor, sau chiar în cazul în care se face o traducere dintr-o limbă în alta.

Se poate construi o hartă pe care să se monitorizeze răspândirea fizică, geografică a unei meme - de pildă, a unei mode, a regiunilor în care se practică un obicei, sau în care circulă o anumită variantă a unei poveşti. Mai corect spus, ceea ce se urmăreşte nu este mema în sine, ci manifestarea ei în comportamentul uman, în acelaşi mod în care pe o "hartă epidemiologică" nu se urmăreşte virusul biologic în sine, ci se notează cazurile de îmbolnăviri, sau al gazdelor testate şi găsite purtătoare.

La fel, se poate urmări evoluţia ei în timp, de la prima manifestare, la apariţia unor forme mutante, sau derivate din prima formă, câteodată în număr imens, care concurează între ele pentru memoria gazdelor şi şansa de a fi reţinute, copiate sau citate, şi dispariţia în uitare, la propriu, a celor care au mai puţină "priza" la alte gazde, adică care au mai puţin succes reproductiv, fie că e vorba de evoluţia unui slogan comercial, de diverse variante ale unei melodii folk, de diferite forme de scrisori-lanţ, sau de simple poze amuzante.

La fel ca şi genele, unele meme produc efecte care aduc beneficii "purtătorilor" ( memeplexul cunoscut sub denumirea generică de "matematică", format din meme care reflectă proprietăţi legate de numere şi valori din realitate, permite creierelor care îl "gazduieşte" să analizeze date, să anticipeze unele evenimente, să proceseze mai corect şi mai profund anumite elemente ale mediului înconjurător ), altele sunt simpli "paraziţi" care se "lipesc" de gazdă pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă, trecând de la un om la altul, pentru ca în cateva săptămâni, luni sau poate ani să dispară cu totul ( o legendă urbană, de pildă, sau o modă vestimentară ), iar altele exploatează pur şi simplu instincte ale gazdei ( mila faţă de un ipotetic copil bolnav, tendinţa de avertizare a semenilor faţă de un potenţial pericol ) pentru a se răspândi în explozii scurte ( manifestate de pildă printr-un val de mailuri pe care le primiţi de la mai mulţi cunoscuţi într-un timp foarte scurt, avertizand în privinta pericolului ascuns în mâncarea de zi cu zi ), alternate cu perioade lungi de "hibernare", în care "gazdele" uzuale nu-l mai percep ca pe o avertizare nouă, ci ca pe o repetiţie a mesajului vechi, şi nu-l mai transmit, fiind necesară o perioadă de uitare ( reducere a "imunităţii" ) de câteva luni până la urmatoarea "epidemie", sau o populaţie nouă de gazde.
În final, la fel ca şi în cazul genelor, scopul primar memelor este reproducerea. Beneficiile "vehiculului" sunt mai puţin importante din perspectiva replicatorilor, şi "interesează" doar în măsura în care interferează cu autocopierea. Valoarea de adevăr a memei este de obicei irelevantă, deşi pentru unele dintre meme este mai avantajos să dea senzaţia de veridicitate, iar pentru altele este necesar să fie corecte pentru a fi considerate utile de către gazde şi deci să fie transmise mai departe.
Ca o ultimă precizare, s-a vorbit atât despre gene cât şi despre meme ca având "scopuri", cel al reproducerii, sau al beneficiilor purtătorilor lor. Evident, nu este vorba de un scop voluntar, aşa cum îl are o fiinţă vie, întrucât nici memele şi nici genele nu posedă conştiinţă, nici nu sunt capabile să decidă ceva. "Scopul" lor este simpla descriere a unei proprietăţi a replicatorului.