joi, 3 martie 2011

Şantaj şi intimidare, tehnicile dreptei credinţe.

Cât de surprins ai fi să găseşti pe uşa blocului asta:
Notaţi fragmentele mele preferate:
"Dar acum nu mai avem bani, pentru ca TU nu ai contribuit!"
Bă, măgarule, duşmanul neamului, TU eşti motivul pentru care nu pot termina proiectul ăsta pentru care nu ţi-am cerut părerea, dar îţi cer bani, antiortodoxule! 
"Fie abandonăm lucrarea,  fie, daca contribuiţi şi Dvs cu minimum 2 milioane de familie o putem termina..."
Da ce poleială în aur trebuie acolo? Bine că atunci când ameninţi sunt "TU", dar când îmi ceri bani sunt "Dvs". Apropo, Dumnezeu nu a trecut la lei noi? Sau chiar se cer 2 milioane de lei noi de familie? 
"Adu-ţi aminte câ şi tu vei muri!"
Şantaj.....Btw, şi tu vei muri, popo.......
"Criza trece, viata continuă, dar moartea nu ocoleşte pe nimeni" 
Şi mai mult şantaj..... Ce îţi spune că vreau fix la capela ta sa mă duc? Sau că nu va fi capela ocupată fix atunci şi voi fi obligat să merg "la privat"?

Dar ia să vedem ce spune popa. Cum care popă? Popa care face. Popa Mihail Dincă, din Craiova,  
„Afişele sunt ciudate, dar asta este realitatea. Conform normelor Uniunii Europene, în curând va trebuie să ne aducem morţii la capelă. Din cauza crizei a trebuit să renunţăm la tâmplăria PVC, la acoperişul din tablă, la încălzirea pardoselii şi placarea cu polistiren", a povestit părintele Dincă, parohul Bisericii Postelnicu Fir din Craiova.
„Vreau să ţinem slujbe, nunţi, botezuri, înmormântări. Se va amenaja un loc unde familia poate oferi un suc, o cafea, ceva de mâncare pentru sufletul morţilor. Am 4.000 de persoane în parohie, iar 700 au înţeles că fac această lucrare pentru ei şi au donat bani. Pentru finalizarea construcţiei mai trebuie aproximativ 500 de milioane de lei vechi".
Deci fiecare persoană din cele 700 a donat deja  2.857.143 lei vechi? Serios? Şi atunci când vor da.....ortul popii (parcă nu i-au dat deja destul) vor avea şi capela, şi slujba moca, nu?
"Este cam sinistru ce am citit. Este adevărat că toţi ne ducem acolo, dar totuşi... Nu avem de unde să dăm câte 200 de lei pentru a finaliza biserica", Aurora Giugulescu
 „Din pensia mea de 630 de lei ce să mănânc, ce să dau la biserică? Când o să mor, o să mă îngroape şi pe mine cineva. Am văzut afişele puse, iar ce scrie acolo este realitatea", a declarat Paul Popescu. 
 „De ce să-i dau acum bani, să-şi mai facă o altă vilă, că nici nu se vede biserica din cauza casei lui?", a spus Ecaterina Voinea.
Unii oameni dn parohia părintelui Dincă spun că de ani buni au întrerupt orice legătură cu parohul.
„Nici la moartea soţului meu nu l-am primit în casă. A venit să îmi facă scandal că am apelat la alt preot. De ce să îi dau acum bani, să îşi mai facă o altă vilă?“, a mai spus Voinea Ecaterina. 
Popa Mihail mai are şi alte metode:
Părintele Mihail Dincă le-a dat oamenilor veniţi la slujbă pomelnice gata tipărite, cu preţul specificat pe ele. Astfel, enoriaşii, majoritatea pensionari, au aflat că au de plătit 100 lei:



Reprezentanţii Mitropoliei Oltenia susţin că nu au primit nicio reclamaţie.
„Fiecare parohie are metodele ei de a face rost de fonduri. Nu credem că preotul încearcă să-i păcălească pe enoriaşi", a spus diaconul Ioniţă Apostolache, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Oltenia.
 Bineînţeles, e liber la raţe....

Dar ia să vedem cu ce se ocupă don părinte.....un google rapid şi:
 http://www.indiscret.ro/262/dezvaluiri/8602/clanul-dinca-afaceri-dubioase-cu-bugetul-bisericii-postelnicufir.html
 În timp ce zeci de mii de doljeni se zbat într-o sărăcie lucie, un preot craiovean sfidează nesimţirea susţinând că a construit o capelă cu preţul unei vile de lux: 4,5 miliarde de lei. Părintele Mihail Dincă este renumit prin modul în care cerşeşte bani de la enoriaşii din parohia Postelnicu-Fir, faptele sale „de arme“ ţinând în repetate rânduri capul de afiş în media craioveană. Puţini sunt cei care ştiu, însă, că preotul este una dintre cele mai înstărite feţe bisericeşti din Arhiepiscopia Craiovei şi că, de-a lungul timpului, el a mai fost implicat în scandaluri financiare de proporţii.
[...]
Dincolo de utilitatea unei astfel de capele, preţul plătit până în prezent ridică mari semne de întrebare. Pentru orice constructor serios, suma de 4,5 miliarde reprezintă un buget mai mult decât generos pentru ridicarea unei vile de peste 300 de metri pătraţi locuibili, predată la cheie. Ori, aici discutăm despre o clădire fără etaj, de aproximativ 150 de metri pătraţi, cu finisaje minime din toate punctele de vedere. Atunci întrebarea care se pune este una extrem de simplă: nu cunva părintele Dincă a băgat mâna până la cot în bugetul de construcţie? „Pedegree-ul“ său preoţesc îl recomandă pentru acest lucru, având în vedere faptul că din ultima parohie a plecat cu coada între picioare în urma unui scandal financiar de proporţii, el fiind acuzat de niscavai „inginerii financiare“ cu bugetul parohiei.
Nici înainte de 1989, Dincă nu a fost uşă de biserică. După cum se poate citi în facsimilul alăturat, el a fost acuzat şi găsit vinovat de furt, alcoolism şi preacurvie, motive suficiente pentru ca, în mod normal, să fie caterisit. „Vă trimitem alăturat adresa nr. 4500/1974 a Cancelariei Sf. Sinod însoţită de un număr de 5 file, din care reiese că studentul Preot Dincă Mihail din anul IV de la Institutul Teologic din Bucureşti, care funcţionează ca preot la parohia Leu III, judeţul Dolj, Protopopiatul Craiova Sud II, din cauza unor abateri disciplinare destul de grave ca: furt repetat, minciuni, stare de ebrietate şi petreceri prin restaurante cu femei străine, a fost eliminat definitiv din Institut (...)“, se menţionează într-o adresă primită de Mitropolia Olteniei.
Neamul lui Dincă a pus stăpânire pe casa parohială
Preotul Mihail Dincă s-a făcut stăpân şi pe casa parohială a bisericii Postelnicu-Fir, acolo unde locuieşte alături de soţie, cele două fete, gineri şi un nepot. S-ar putea crede că întreaga familie este într-o gravă criză locativă, însă lucrurile sunt departe de a sta aşa. Conform unor surse bine informate, membrii familiei Dincă deţin cel puţin două apartamente în Craiova... În tot acest timp, colegii săi de parohie nu au nici măcar unde să se schimbe de haine, cancelaria fiind doar un vis frumos în acest caz.
Unde este aurul, părinte?
Mari semne de întrebare ridică şi modul în care a fost aurită racla în care este ţinută mâna dreaptă a Sfântului Ioan cel Milostiv. În urmă cu ceva timp, credincioşilor li s-a solicitat să doneze bisericii aur pentru construcţia unei racle noi. Numai că, deşi martorii oculari susţin că s-au donat cantităţi impresionante de metal preţios, racla este suflată superficial cu aur şi lucrarea este de proastă calitate.

 Asa deci. Încă unul de pus la colecţie....Multumim pe această cale Bisericii Ortodoxe Române, Mitropoliei Olteniei, preotului Mihail Dincă, profesorului Rares Poputoaia şi tuturor celor care, prin activităţile lor, sprijină propăşirea neamului convingând în fiecare zi mai mulţi oameni să renunţe la superstiţii şi poveşti ale epocii de bronz şi să nu mai sprijine un mecanism corupt care îşi spune "biserică".

4 comentarii:

  1. Hmm... in afis zice ca "peste doua miliarde", noroc ca precizeaza ziarul CAT peste alea 2.000.000.000 lei vechi - adica pana la 4,5 miliarde :))

    RăspundețiȘtergere
  2. «Am 4.000 de persoane în parohie, iar 700 au înţeles că fac această lucrare pentru ei şi au donat bani.»
    Cu alte cuvinte, „am 4.000 de persoane în parohie, din care cel puțin 700 de fraieri”.

    Alea 4,5 miliarde îmi închipui că au fost distribuite pentru chestii legate de capelă. Să zicem, 0,25 mld pentru capelă, și 4,25 mld în plicul etichetat „bani de la capelă” din sertarul cu mărunțiș al popii.

    Mai apoi, dacă nu greșesc, construirea capelelor ar trebui în mod normal să fie treaba cui se ocupă de administrarea cimitelor, respectiv a administrației locale. Da' na, poate treburile stau altfel în Oltenia decât în Banat...

    RăspundețiȘtergere
  3. In afara de sanajul emotional, chiar exista legea aceea privind depozitarea mortilor?

    RăspundețiȘtergere
  4. E doar proiect de lege, momentan. Nu gasesc sa scrie ceva in Monitorul Oficial. Dar mi se pare o idee foarte buna.
    Am avut 2 inmormantari ale unor persoane apropiate la diferenta de cateva luni, in ambelecazuri mame care isi inmormantau fii: o familie a hotarat sa duca mortul la capela, ceilalti l-au tinut in casa. Cei care l-au dus la capela au scapat de a avea grija de "oaspeti", a fost fara circ si fara manifestari de babe nebune. In cazul celalalt a fost un perpetuu dute-vino de babe curioase sa isi bage botul in toate camerele, superstitii, cani sparte si urme de pahare de visinata pe mobila, de zici ca fusese revelionul.
    Nu imi pot inchipui cum poate o mama sa puna capul pe perna si sa doarma cu fiul ei pe masa in camera alaturata....

    RăspundețiȘtergere