marți, 29 ianuarie 2013

Religia, o forță a binelui? Glumești, nu?

Din când în când încearcă cineva să mă convingă de faptul că, deși religia a făcut mult rău, ea a făcut și încă face și mult bine. Am adunat câteva din motivele pentru care un om ar putea crede așa ceva și am intenția de a le discuta în cele ce urmează pentru că, în mod evident, nu sunt deacord cu o astfel de presupunere.

1: "Religia este un instrument de control util. Având amenințarea iadului și promisiunea raiului oamenii se vor comporta mai bine."

Afirmația asta nu doar că pornește de la ideea că oamenii sunt niște biete ființe stupide care trebuie controlate ca să nu devină niște bestii imorale și că ei trebuie ținuți din scurt de către "luminați" cu băț și zăhărel, dar de asemenea ignoră faptele reale, care ne sunt nouă, scepticilor, atât de dragi: în mod ciudat țările cele mai religioase sunt și cele cu criminalitatea cea mai ridicată, pe când țările laice și seculare sunt cele cu criminalitatea cea mai scăzută. Dacă religia este un instument de control atât de bun, nu ar trebui oare să fie exact invers?
Să nu mai luăm la socoteală și faptul că religia a deturnat moralitatea într-un asemenea hal încât putem urmări cum un părinte discută zâmbind fericit despre mutilarea genitală a copilului său și găsim oameni perfect convinși că moartea și tortura sunt pedepse potrivite pentru crima de a nu avea aceeași religie ca și ei.

2: "Religia oferă ghidaj spiritual și suport moral celor care o urmează."

Lasă-mă să înțeleg: după ce religia convinge oamenii că sunt slabi, nevrednici, defecți, păcătoși și mizerabili, tot ea le oferă suport moral și ghidaj spiritual? Cum ar suna asta în lumea reală? Hai să ne închipuim un chirurg plastician care umblă pe stradă cu un cuțit, face tăieturi adânci în fețele oamenilor iar apoi le oferă o carte de vizită și șansa de a fi operați la discount. Iar toți l-ar lăuda că după operție cicatricea este aproape invizibilă. Mie asta mi se pare o schemă mârșavă care, într-o lume normală, ar fi aspru pedepsită.

Am mai auzit și spunându-se că a merge la duhovnic este echivalent cu a merge la un consilier/psiholog. Nu îmi pot da seama însă în ce fel a merge, a te umili și învinovăți pentru niște "păcate" absurde (Știați că în dogmatica ortodoxă a purta mască e păcat?
Ce ați făcut la Haloween? Păcătoșilor!), iar apoi a primi o pedeapsă (a se citi "canon") poate fi comparabil cu a merge la un profesionist acreditat. Nu pot de asemenea înțelege în ce măsură sfaturile unui dogmatic care are o vedere despre lume bazată pe mituri din epoca fierului și pe neînțelegerea totală a funcționării lumii și care, peste toate, a mai și renunțat prin jurământ la orice legătură cu lumea "cărnii" poate să îți dea sfaturi în probleme personale și acestea să fie cumva mai valabile decât opinia unui om care și-a dedicat viața studierii psihologiei umane și se bazează pe date obținute prin experimentare și observare perecisă.

3: "Biserica are nenumărate acțiuni caritabile, prin care ajută oamenii."

Aici se comite o echivocație gravă între religie și oamenii care se întâmplă să fie infectați cu ea. (Pentru a înțelege de ce folosesc cuvântul "infectat" și nu un altul vă rog să citiți articolul despre Memetică.) Se iau realizările la care s-a ajuns fără influența religiei sau chiar în ciuda religiei și se pun în pieptul religiei ca medalii. Oamenii nu donează și nu ajută pentru că sunt religioși, ci pentru că sunt oameni. O mare parte din ONG-uri sunt nereligioase și apolitice, și hai să numărăm aici doar Crucea Roșie.
Instinctul de a ajuta nu ne este doar înscris în gene, deci în nici un caz rezultatul unei afilieri religioase, ci, dimpotrivă, este deturnat de religie cu rezultate în cel mai bun caz triste, dar în unele cazuri dezastruoase. Doar câteva exemple:
-Nu de mult Haiti a fost luat de ape pentru că, ne explică religioșii, dumnezeul lor era supărat pe homosexuali. Imediat am auzit zvonuri despre o campanie de întrajutorare tipic creștină: Bibles for Haiti. Pentru că, evident, oamenilor ălora nu le trebuia apă potabilă, mâncare și îmbrăcăminte, nuuuuu. Lor le trebuiau biblii în engleză și un pastor care să le explice cât de supărat pe ei este dumnezeul lui criminal.
- Ce faci când ai un "spital" unde oamenii stau întinși pe rogojini în camere comune, fără medicamente și doar cu rugăciunile unui personal necalificat, care botează muribunzii la religia creștină indiferent de opțiunile lor religioase? Aduni bani din fonduri internaționale, desigur, pui mâna pe niște milioane bune de dolari și, apoi... A, nu fi caraghios, nu cumperi medicamente și calmante, ci construiești o grămadă de alte centre asemănătoare, cu exact aceleași condiții și cu personal necalificat, refuzând să cumperi calmante pentru că "suferința ne apropie de Dumnezeu". Și ce faci dacă te îmbolnăvești tu însăți? Te internezi în unul din centrele de care ești așa de mândră? Păi nu, ci te internezi la clinici particulare din Europa, desigur, că doar de aia te cheamă Maica Teresa.
-Tot într-o misiune caritabilă a fost și bunul nostru papă când, cu multă convingere, a declarat în fața catolicilor africani dintr-o țară răvășită de epidemiile de SIDA că, da, într-adevăr, SIDA este groaznică, dar nu este așa de rea cum este gestul de a folosi prezervativ, care este maaaare păcat. Chiar mai mult, prezervativele ajută la propagarea SIDA.
După cum se vede, religia și caritatea nu se amestecă bine: ai toate șansele să descoperi mai degrabă ca ai în palmă un monstru diform și otrăvitor.

4. "Oamenii religioși sunt mai fericiți."

De asemenea, oamenii beți sunt mai fericiți, și unii nebuni sunt mai fericiți decât un om sănătos. Nu cred că va propune cineva să devenim cu toții niște bețivi zărghiți.

Ok, ok, gata cu glumele. Să ne concentrăm pe problemă. Există într-adevăr un studiu american care arată că, statistic, americanii care merg la biserică de câteva ori pe săptămână sunt descriși ca "foarte fericiți" în cam 47% din cazuri, în timp ce americanii care merg doar o dată pe săptămână sunt "foarte fericiți" doar în proporție de 28%. Studiile ulterioare, făcute pe alte popoare au arătat că da, religioșii sunt mai fericiți decât nereligioșii, dar doar în țările foarte religioase. În aceste țări, unde un ateu este atât de rău văzut și izolat, încât nu are cum să fie mulțumit de societatea în care trăiește, asta îi afectează fericirea. Pe de-altă parte într-o țară seculară unde există libertate de religie, oricât de rari ar fi religioșii, ei nu sunt respinși de societate și pot să își vadă de fericirea lor. Cu alte cuvinte poți fi creștin după Evanghelie în Suedia și să nu aibă nimeni treabă cu tine, dar este mult mai dificil să fi ateu în Turcia, Afganistan, America sau, de ce nu, mica noastră Grădină a Maicii Domnului.
Întrebarea principală pe care trebuie să ne-o punem este "De ce ar fi religioșii mai fericiți decât ateii?", iar răspunsul, cel puțin aparent, nu este deloc dificil: comunitățile religioase sunt grupuri mici, închegate, unde toți se cunosc între ei, și făcând parte din același "trib" simt nevoia să se ajute între ei. Membrii unei comunități mici vor fi cu toții motivați să își facă viața mai usoară. Nu uitați că punctele focale din viața unui sat tipic sunt biserica și "bufetul", cele două puncte unde comunitatea se adună pentru a pune lumea la cale, pentru a crea legături, pentru a stabili întâlniri ulterioare.
Probabil de asta chiar și ateii din tările religioase au acum o viață mult mai ușoară: pe măsură ce rețelele sociale s-au dezvoltat a devenit din ce în ce mai ușor să găsești oameni care sunt "ca tine", oameni cu care poți să te identifici, oameni cu care poți discuta pornind de la aceleași premise. Rezultatul este că suntem din ce în ce mai fericiți, ne simțim din ce în ce mai acceptați și am început să ne construim comunități reale sau virtuale care, fără nici o îndoială, ne fac mai fericiți.

5. "Religia îți dă un scop interior."

Nu pot să înțeleg argumentul ăsta pentru că am fost apateistă, iar pe atunci am avut un scop interior, un ideal. Apoi am descoperit ortodoxia, iar în mijlocul acelei crize religioase scopul meu s-a schimbat un pic, dar, în continuare, aveam un scop interior. Pe măsură ce am studiat din ce în ce mai mult (și am citit cartea care a transformat cei mai mulți creștini în atei: Biblia) am devenit întâi teistă, apoi panteistă, apoi atee. Și încă mai am un scop interior, și încă unul nobil și lipsit de egoism, același pe care îl aveam la 7 ani. Chiar dacă s-au schimbat metodele pe care aleg să le aplic pentru a-mi atinge scopul, mereu am avut un scop.
Am pus și altor atei din jurul meu aceeași întrebare, formulată cât mai neagresiv și mai neintruziv posibil: "Tu ai un scop interior?" Cei înclinați spre filozofie și introspecție au zâmbit îngăduitor. Cei activi și energici au început să mă edifce asupra scopului lor și asupra felului în care aș putea să ajut și eu. Cei mai puțin educați sau mai puțin înclinați spre analiză au cerut să le explic mai exact ce vreau să spun și au râs la final: "Io-te, na! Nici nu știam că am un scop interior!" Dar, fără excepție, toți au un scop, mai profund sau ma superficial, mai înalt sau mai mărunt, cu care sunt de-acord sau care mi se pare greșit. Dar îl au.


După toate acestea, concluzia mea este destul de simplă: nu am găsit încă un singur argument pentru care religia să fi fost bună pentru om, deși am căutat, dar găsesc în fiecare zi alte motive pentru care ea este nocivă pentru ființa umană, și nu mă refer la crimele religiei, ci la schimbările profunde pe care religia le face în mintea noastră, făcându-ne capabili de cele mai îngrozitoare acte. Dar, despre asta, în episodul viitor.

Later Edit:
Vă recomand o superbă dezbatere pe aceeași temă, care mie mi-a plăcut imens.

http://www.youtube.com/watch?v=yLtuD2CKY-U

14 comentarii:

  1. Destul de bun articolul. E de apreciat.
    Un singur lucru vreau sa iti reprosez si anume: e putin obositor sa citesc din cauza fundalului si a culorii textului. Nu as vrea sa dau CTRL+A de fiecare data cand iti voi mai citi articolele.

    RăspundețiȘtergere
  2. Religia e bună pentru un grup relativ restrâns de oameni, aceia care o conduc şi care îşi urmăresc interesele financiare (şi numai) prin ea. Deşi la cum se mişcă lucrurile la noi în ţară, "grupul restrâns" devine din ce în ce mai mare...

    RăspundețiȘtergere
  3. Noi, ăştia nereligioşi, suntem dezavantajaţi de faptul că trăim în cea mai religioasă ţară din Europa... Problema e doar că majoritatea credincioşilor nu au habar de ceea ce fac.
    Dar postarea ta îmi place! ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Inca un articol bine argumentat si ordonat. Mi-a facut placere sa-l citesc.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mie imi place fundalul si culoarea textului si oricum nu se vor putea multumi vreodata toti cititorii.

    Religia nu da vreun scop interior, ea pretinde ca face lucrul asta inlocuind intrebarea (care-i scopul meu?) cu omniprezentul pseudoraspuns religios - Dumnezeu stie...

    Epica dezbaterea. Hitchens si cu Fry au sters pe jos cu religiosii. Timp de sute de ani s-au ferit religiile de astfel de spectacole dar acum a venit vremea judecatii pentru ele.

    RăspundețiȘtergere
  6. Zella B
    fai, conform statisticilor, cea mai religioasa tara din Europa este Polonia.

    RăspundețiȘtergere
  7. Vatican, Turcia, Grecia, Bosnia, Macedonia, Grecia, Malta, Cipru....dar ce sa le faci la ignorante

    RăspundețiȘtergere
  8. Aceeasi dezbatere si cu subtitrarea in romana: http://www.youtube.com/watch?v=M_zNhrGXcFk

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna, vreau sa spun ca ai niste argumente foarte sumare. Si vreau sa imi spui tu mie, care este scopul tau interior, daca nu te superi. Si daca tu inca mai crezi ca ne tragem din maimute, trist foarte trist. Problema este sa vezi si care dintre confesiunile crestinismului au vreo legatura cu Dumnezeu, sau nu, Ca si eu ma pot denumi crestin dar sa fac nu stiu ce orori care nici un ateu nu le-ar putea face. Eu personal cred In Dumnezeu si in SFANTA TREIME. (nu sunt nici catolic nici ortodox ci neoprotestant). Acum daca un nebun s-a gandit sa faca razboi ca asa "i-a spus lui Dumnezeu" nu inseamna ca invataturile Biblice sunt rele sau religia nu este buna, este adevarat ca religia mai mult de indeparteaza de Dumnezeu, de aceea trebuie sa il cauti pe Dumnezeu tu personal cu o inima sincera si Dumnezeu ti se va descoperii tie, mai apoi vei trage concluzia care religie este buna si care este doar pentru profit. Dumnezeu sa va binecuvinteze!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. „vreau sa spun ca ai niste argumente foarte sumare. Si vreau sa imi spui tu mie…[bla,bla,bla]”
      Traducere:
      "ai nişte argumente pe care nu le pot ataca, aşa că ignor ceea ce ai zis şi pretind că n-ai scris ceea ce ai scris".
      "Problema este sa vezi si care dintre confesiunile crestinismului au vreo legatura cu Dumnezeu, sau nu"
      Problema #1 e să vezi dacă există vreun dumnezeu, înainte să vezi cine are legătură cu el sau nu.
      "Eu personal cred In Dumnezeu"
      De ce ?
      "daca un nebun s-a gandit sa faca razboi ca asa "i-a spus lui Dumnezeu" nu inseamna ca invataturile Biblice sunt rele sau religia nu este buna"
      Dacă în biblie scrie „ucide”, trebuie să ignorăm şi să pretindem că nu scrie ceea ce scrie, nu ?
      "trebuie sa il cauti pe Dumnezeu tu personal cu o inima sincera si Dumnezeu ti se va descoperii"
      Adică să te autoconvingi că ceea ce ai vrea să fie adevărat chiar e, şi să ignori că de fapt nu e real. Frumooos !
      "mai apoi vei trage concluzia care religie este buna si care este doar pentru profit"
      Ah, eu procedez altfel: nu m-apuc să mă autoconving că vreo religie ar fi bună, ci mă uit la ele aşa cum sunt în realitate. Şi ce văd ? că sunt toate groaznice.

      Ștergere
    2. Eu cred in Dumnezeu pentru ca in tot ce a crea El vad perfectiune, ceea ce nu se poate face dupa un asa zis "Bigbang". Ceea ce vezi tu in religii nu este altceva decat ceea ce au facut niste oameni fara calauzirea Lui Dumnezeu. Pe Dumnezeu nu o sa il gasesti printr-o religie. Ce era sa faca poporul Israiel daca alt popor se ridica in potriva lui, sa stea si sa se lase omorati??? daca citesti mai bine in Biblie vei vedea ca daca cineva omora pe altcineva (nevinovat fiind), cel dintai era pedepsit cu moartea (logic). Eu nu pot sa iti demonstrez tie ca exista Dumnezeu asa cum tu nu poti sa imi demonstrezi mie ca nu exista. eu atat iti spun cand te gandesti tu daca este sau nu Dumnezeu, puneti intrebarea: si daca exista? Acum, daca vrei, raspunde-mi la urmatoarele intrebari: care este scopul tau in lume? de unde ne tragem noi oamenii? (fara varianta cu maimutele, ca nu vad nici o maimuta care sa se transforme in om, sau se transforma numai noaptea? :)) ) crezi ca exista Satana? . multumesc si Domnul sa te lumineze! :)

      Ștergere
    3. "Eu cred in Dumnezeu pentru ca in tot ce a crea El vad perfectiune, ceea ce nu se poate face dupa un asa zis "Bigbang""
      Ciudat cum scornesc creştinii ăştia "perfecţiune" în orice, deşi pe de altă parte sunt gata să explice că creaţia este groaznic de imperfectă… datorită omului.
      Dar, dacă tot eşti aşa de dibaci şi ştii atât de bine ce s-ar putea sau ce nu s-ar putea face după un Big Bang, te rog să-mi spui ce anume crezi că ştii despre Big Bang-ul ăla.
      Ce era sa faca poporul Israiel daca alt popor se ridica in potriva lui, sa stea si sa se lase omorati?
      Eu vorbeam de genocidul descris în biblie, ăla unde israeliţii sunt agresorii.
      daca citesti mai bine in Biblie vei vedea ca daca cineva omora pe altcineva (nevinovat fiind), cel dintai era pedepsit cu moartea (logic)"
      Aha. şi de asemenea erau pedepsiţi cu moartea şi cei ce adunau lemne de sabat sau femeile care nu strigau destul de tare când erau violate. Pentru vinile astea, "dumnezeu" a stabilit că trebuie execuţie. La fel şi cei ce purtau haine din lână şi in, sau cei ce semănau două feluri de sămânţă pe acelaşi ogor. Grozav, neh ?
      "Eu nu pot sa iti demonstrez tie ca exista Dumnezeu asa cum tu nu poti sa imi demonstrezi mie ca nu exista"
      Eu pot, ba chiar am şi făcut-o.
      "eu atat iti spun cand te gandesti tu daca este sau nu Dumnezeu, puneti intrebarea: si daca exista?"
      Aaah, ce-ar fi fost o discuţie cu un creştin fără pariul lui Pascal ? :D
      Pune-ţi tu întrebarea: dacă există şi e altul decât cel căruia i te rogi tu ? atunci ce te faci ?
      de unde ne tragem noi oamenii? (fara varianta cu maimutele, ca nu vad nici o maimuta care sa se transforme in om, sau se transforma numai noaptea? :)) "
      Da' ce, scumpete, ţi-a zis cineva că maimuţele se transformă-n oameni aşa, subit ? Faptul că tu nu ai înţeles o explicaţie nu-nseamnă că explicaţia nu-i bună.
      crezi ca exista Satana?
      Adică, după ce eu îţi zic că nu există Făt Frumos, tu mă-ntrebi dacă cred în Zmeu, eh ? :D

      Ștergere
    4. Spune-mi tu in ce "zeu" crezi? Si dupa vasta ta cunostinta cam cat ii i-a unei maimute sa se transforme in om? Cat despre incercarea ta de a demonstra ca nu exista Dumnezeu ai cam dat gresi: omniscient: cu ce te influentez eu pe tine daca stiu cum va decurge toata viata ta??? tu nu esti liber sa alegi?? (ex: eu stiu ce faci tu maine toata ziua, asta inseamna ca eu te-am influentat sa faci lucrul ala in ziua respectiva???; omnipotenta: ai tu o masina magica si iti face orice ii ceri(chiar si un unicorn, ca tot venii vorba), si tu nu vrei altceva decat sa vezi daca se poate distruge si da se distruge, la ce ti-a ajutat asta???, la fel si Dumnezeu se distruge si se face la loc din nimic(deci, nemuritor) asa cum a facut si tot universul; tu nu ai inteles faza ca Dumnezeu eu bun cu cei buni (Dumnezeu este bun, chiar foarte bun dar mai este si un foc mistuitor sau o sabie cu doua taisuri; daca cineva iti spune ca Dumnezeu este bun si iarta, este adevarat, dar cu conditia sa nu mai faci pacate); tu de ce iei din Biblie numai versetele care iti convin tie, de ce nu le iei si pe celelalte? Vad ca ai citit Vechiul Testament dar de Noul Testament ai auzit?? Citeste-l si pe ala, si daca nici deacolo nu intelegi nimic, inseamna ca tu chiar te tragi dintr-o maimuta(nu te simti jignit, ca doar am folosit cuvintele tale, prietene). Dumnezeu este bun si Satan este rau, cum tu poti face ce vrei pe pamantul asta asa L-a lasat Dumnezeu pe satan sa fie liber, dar o sa il distruga Dumnezeu la sfarsitul lumii(o sa stea pe vecie in iad impreuna cu toti cei ce l-au slujit pe el). Daca un om nu este ascultator de Dumnezeu (prin Isus Hristos, ca de aia a venit Isus pe pamant. sa moara pentru intreaga omenire si sa invieze a treia zi, ca sa putem fi mantuiti) atunci este ascultator de Diavol si de asta vezi atata rau in lume, fiindca il face Diavolul prin oameni, nu il face Dumnezeu (daca ar distruge Dumnezeu pe satan, atunci unde ar mai fi liberul albitru??). Daca tot esti bun la demonstrat lucruri, cum poti demonstra ca nu exista Satan? Tu daca nu vezi ceva nu crezi, pe principiul asta mergi; deci inainte ca tu sa te nasti nu a fost nimic, cum imi demonstrezi ca a existat acest filozof grec Epicur, daca tu nu l-ai vazut(fara sa imi spui ca sunt atatia scriitori care spun de el ca si eu iti dau Biblia si acolo scrie ca Avraam, Moise L-au vazut pe Dumnezeu)? Cum iti explici ca Isus Hristos a Inviat, ca sunt dovezi si scrieri de te plictisesti??? Intre timp mai citeste si asta http://www.everystudent.ro/exista/?gclid=CNreyuXkmr4CFZMQtAodLTMAMQ Dumnezeu sa iti dea intelepciune sa il descoperi pe El. O zi frumoasa!

      Ștergere
  10. https://www.youtube.com/user/StudioB2kBS/videos

    RăspundețiȘtergere