vineri, 25 ianuarie 2013

Argumentul din Moralitate

Argumentul din Moralitate se bazează de obicei pe prezumpţia că moralitatea este obiectivă:
dacă moralitatea este obiectivă şi absolută, atunci dumnezeu există;
moralitatea este obiectivă şi absolută;
aşadar, dumnezeu există.

Sau, formulat mai grosolan,
Sursa moraltăţii este una exterioară fiinţei umane, este dumnezeu !
De acord, dacă moralitatea ar fi obiectivă, asta ar putea indica o sursă înexplicabilă, poate chiar supranaturală; şi mai sunt necesare câteva demonstraţii pentru a elimina toţi zeii creditaţi cu dăruirea moralităţii către oameni, până să se poată spune exact care zeitate, sau zeităţi, au fost acelea.
Doar că moralitatea nu este absolută. Există câteva principii comune cam oricărui sistem moral, indiferent de societate, cum ar fi reţinerea faţă de uciderea nejustificată a altora; mai mult, aceleaşi trăsături generice se manifestă la orice specie socială: de pilđă, un banc de peşti pirahna, deşi nu a fost „binecuvântat” de vreun zeu cu porunci morale, va prospera fără ca peştii, deşi extrem de vorace şi capabili să atace orice pradă, să se atace reciproc. În cazul lor, este vorba de un instinct care să inhibe atacul asupra celor identificaţi drept „din aceeaşi specie”. În cazul omului, acelaşi instinct, dar evoluat cu mult deasupra unor simple reflexe, a dat naştere la ceea ce numim „moralitate”. Dar acesta e necesar pentru a permite formarea unei societăţi - orice societate care permite uciderea la-ntâmplare nu va prospera foarte mult. Este similar selecţiei naturale, doar că la nivel de grup, nu de individ: grupurile, sau societăţile în care membrii nu reuşesc să-şi inhibe agresivitatea faţă de ceilalţi membri nu se vor forma, iar dacă se formează nu vor exista pentru mult timp; în schimb, grupurile formate din indivizi care se acceptă reciproc şi care pot colabora vor rezista, iar dintre acestea, cele în care membrii colaborează cel mai bine şi îşi inhibă la maxim agresiunea faţă de alţi membri ai grupului vor avea mai mult succes ca grupuri sau ca societăţi.
Deci nu e nimic ciudat ca o specie socială, care a evoluat din alte specii care au fost sociale şi au trăit în grupuri vreme de milioane de ani să aibă bine „întipărit” în instinct o inihibiţie faţă de uciderea altor membri ai grupului.
Iar în privinţa altor principii morale… ia să vedem:
- cineva care nu face parte din grup/societate poate fi jefuit sau ucis ?
- sunt femeile „animale” aflate în posesia tatălui sau a soţului, care dispune de ele şi de viaţa lor cum doreşte ?
- sunt membrii altor grupuri, altor societăţi, sau de altă culoare, doar animale care pot fi cumpărate, vândute, exploatate ?
- este moral să torturezi un animal doar de dragul de-a o face ?
- e moral să ucizi un membru bătrân sau bolnav al grupului ?
- dar pe cineva care nu are aceleaşi convingeri religioase ?
Şi lista de întrebări poate continua mult şi bine.
La fiecare din aceste întrebări, răspunsul pe care-l dă societatea noastră de azi, bazându-se pe sistemul moral de azi, poate fi doar un Nu ! foarte hotărât. Dar în alte societăţi, sau chiar în societatea noastră acum vreo 2-300 ani răspunsurile ar fi fost cu totul altele.
Aşadar, să nu ne raportăm doar la două principii morale mari şi late, care sunt comune din motive evidente, ci să analizăm întregul sistem moral; ajunge să ne amintim de America anilor 1800, care nu găsea nimic imoral în sclavie; de Europa Evului Mediu, unde se considera greşit să nu combaţi ( cu foc şi spadă ) necredincioşii sau ereticii; de Ubasute, veche practică japoneză în cadrul căreia bătrânii erau abandonaţi pe un munte în momentul în care deveneau o povară pentru familie; de „spectacolele” din Europa anilor 1700, în care pisici erau arse lent pe rug spre amuzamentul publicului, sau de execuţiile publice; exemplele pot continua. În realitate, moralitatea se schimbă şi evoluează în timp, aşadar, nu există o „moralitate absolută”, aceasta este stabilită în cadrul fiecărei societăţi, de membrii acelei societăţi; ba mai mult, variază ( între anumite limite ) de la membru la membru; pretenţia că ar exista o singură moralitate, cu atât mai mult una obiectivă de-a lungul timpului, este pur şi simplu falsă; nici de aici nu se întrevede vreo posibilitate de existenţă pentru vreun zeu.

  • Din aceeaşi serie:
Pariul lui Pascal
Argumentul Ontologic
Argumentul Cosmologic
Argumentul Cosmologic, reformularea lui Kalam
Argumentul Teleologic
Argumentul Antropic
Ceasul lui Paley
Argumentul Legiuitorului
Argumentul din Gradaţie
Argumentul Mişcătorului Nemişcat
Presupoziţionalismul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu