miercuri, 30 ianuarie 2013

Elevule Einstein, ai 2 la logică !

Circulă pe Internet o povestioară despre un elev, aparent credincios, care-şi umileşte profesorul ateu în ultimul hal, demonstrându-i că nu există frig, nu există întuneric… şi nu există rău. Acest elev era, ni se spune la urmă, chiar Albert Einstein.
Analize ale textului, faptul că povestea nu apare în nici o biografie a lui Einstein, sau chiar faptul că povestea nu a început să circule decât la foarte mult timp după moartea lui Einstein, toate indică spre un singur răspuns: povestea e inventată.
Asta poate nu ar conta foarte mult; dar, într-o discuţie despre moralitate şi bine contra rău, cel ce pretinde standarde morale superioare datorită religiei s-ar cuveni să nu aducă drept „argumente” parabole inventate, nici să impresioneze pe baza a ceea ce se numeşte „apel la autoritate” - să invoce un nume celebru pentru a da mai multă greutate argumentului. Dacă povestirea ar fi avut vreun merit în sine, ar fi putut sta în picioare prin însăşi argumentele aduse; un nume lipit în mod mincinos nu o s-o ajute, însă e un indiciu al onestităţii, sau mai bine zis al lipsei de onestitate, al celor ce inventează aceste pilde, şi al celor ce le răspândesc.

Dar să analizăm miezul argumentului în sine:
Studentul rămâne tăcut pentru o clipă… după care, pune şi el o întrebare:
- Domnule profesor, există căldură ?
- Da.
- Şi există frig ?
- Da, fiule, există şi frig !
- Nu, domnule, nu există !
Profesorul îşi întoarce faţa către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcută… Studentul începe să explice:
- Poate exista multă căldură, mai multă căldură, super-căldură, mega-căldură, căldură nelimitată, căldurică sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge până la 458 de grade sub zero, ceea ce nu înseamnă căldură, dar nu putem merge mai departe ! NU EXISTĂ FRIG !!! Dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de -458 de grade ! Fiecare corp sau obiect e demn de studiat dacă are sau transmite energie, şi căldura e cea care face ca un corp sau material, să aibă sau să transmită energie. Zero absolut (-458 F) înseamnă doar, ABSENŢA TOTALĂ A CĂLDURII !!!
Vedeţi, d-le profesor, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absenţa căldurii ! Nu putem măsura frigul ! Nu există unităţi de măsură pentru frig ! Căldura poate fi măsurată în unităţi termice, deoarece căldura este energie ! Frigul NU E OPUSUL CĂLDURII, d-le profesor, ci doar ABSENŢA EI !!!

În realitate, frigul nu este „absenţa căldurii”, şi nici căldura nu este „absenţa frigului”. Cele două sunt referiri subiective la unul şi acelaşi fenomen: mişcarea atomilor din obiect. Adică temperatura. Nimeni nu măsoară căldura, ci temperatura unui obiect. Căldura sau frigul nu sunt absenţa a ceva, sunt pur şi simplu catalogări umane ( subiective ) ale aceleiaşi proprietăţi. Temperatura nu este sinonimă cu „căldura”, sau cu „frigul”. De fapt, dacă vă amintiţi din gimnaziu experimentul cu „stânga în vasul cu apă fierbinte, dreapta în vasul cu apă rece, apoi ambele mâini introduse într-un vas cu apă călduţă”, acelaşi obiect poate părea aceleiaşi persoane concomitent şi cald şi rece. Dar ceea ce nu se schimbă în funcţie de senzaţiile subiective este temperatura, este mişcarea particulelor atomice din obiect.
Chiar dacă ignorăm senzaţiile subiective, temperatura obiectivă persistă. A anula un termen cu care ne referim la un fenomen nu anulează fenomenul în sine.
Povestioara continuă punând în opoziţie alte două senzaţii subiective, lumină şi întuneric. La fel ca şi în primul caz, acestea sunt denumiri diferite pe care le atribuim unei singure însuşiri: numărul de fotoni. „Întunecat” şi „luminos” nu sunt proprietăţi opuse, nici nu este vreuna „absenţa” celeilalte, ci ambele sunt doar etichete prin care exprimăm senzaţia subiectivă experimentată de sistemul nostru nervos faţă de intensitatea luminoasă dintr-un anumit loc. Iar numărul de fotoni provenit dintr-o sursă într-o cameră este acelaşi, indiferent dacă cineva intră în cameră venind de afară, unde este un soare orbitor, şi găseşte camera „întunecată”, sau vine dintr-un loc fără sursă de iluminare şi consideră camera „extrem de luminată”. Proprietatea în sine, intensitatea luminoasă, numărul de candeli pe unitatea de suprafaţă, rămâne constant, indiferent dacă acceptăm sau respingem un termen care descrie senzaţia subiectivă.
Atât dihotomia căldură-frig, cât şi lumină-întuneric exprimă calităţi secundare, proprietăţi care produc senzaţii subiective observatorului. Acestea sunt doar reflexii ale calităţilor primare, proprietăţi obiective, măsurabile, care există independent de observator: temperatura, respectiv intensitatea luminoasă.
În continuare, elevul „Einstein” trasează analogie între aceste absenţe pentru a defini răul drept absenţa dumnezeului.
Să ignorăm pentru moment că un dumnezeu care e absent într-un punct anulează pretenţia de omniprezenţă.
Ignorăm şi faptul că demonstraţia aceasta contrazice biblia, unde dumnezeu repetă, în numeroase rânduri, că el personal poate fi sursă a răului ( Isaia 45:7, Ezechiel 20:21-25, Ieremia 32:42, etc ).
Să vedem cât de corect este argumentul în sine. Conform analogiei elevului „Einstein”, binele şi răul sunt doar calităţi secundare, senzaţii subiective care variază în funcţie de observator.
De acord, moralitatea nu este strict obiectivă… deşi, în mod ciudat, cei ce aduc acest argument sunt tototdată şi cei ce susţin că ar fi ( dar ce mai e încă o autocontradicţie, încă o inconsistenţă în argumentaţia creştină ! ), dar nu este nici atât de laxă şi de variabilă încât să putem cataloga binele şi răul ca fiind calităţi secundare, noţiuni subiective.
Catalogăm un comportament, sau o acţiune ( fie al unui om, fie un eveniment natural ) drept „rele”, în măsura în care consecinţa acestora implică efecte negative, pierderi de orice natură, suportate de alte persoane sau fiinţe. A redefini răul drept „absenţa a ceva” înseamnă doar a schimba denumirea; acţiunea în sine, cea care este descrisă, rămâne în continuare, la fel şi suferinţa şi pierderea adusă de rău… pardon, de „absenţa binelui”. Chiar dacă renunţăm la etichetele respective, comportamentul ( sau evenimentul ) cu consecinţe negative există în continuare, încă este prezent în realitate; persistă intenţia de a face asemenea acţiuni; nu este „absenţa” a ceva; consecinţele negative, suferinţa şi pierderea rămân aceleaşi, la fel cum un vas cu apă îşi va păstra temperatura de, să zicem, 4°C, indiferent dacă elevul „Einstein” o să o descrie drept „rece”, sau „cu căldură absentă”.

Argumentul face confuzie între descriere şi ceea ce este descris, între model şi realitate, între cuvânt şi ceea ce reprezintă acel cuvânt, între „hartă şi teritoriu”.

Aşadar, în ce mod este indeplinirea activă a unei fapte, sau producerea unui eveniment natural, „absenţa” a ceva ? Nicicum. Singurul lucru pe care vrea argumentul să-l facă dispărut este doar răspundere a unui zeu creditat cu omniprezenţa şi supravegherea constantă a tot… dar în mod ciudat absent de fiecare dată când se produce ceva incompatibil cu modul grozav în care l-au zugrăvit pe zeul respectiv !

Restul argumentelor aduse de elev sunt banale:
…aţi observat vreodată evoluţia cu proprii dvs ochi, d-le profesor ?!?…
…ştiinţa nu poate explica nici măcar ce este acela un gând !!!
…folosim electricitatea şi magnetismul, dar NIMENI nu a văzut sau nu a înţeles pe deplin vreuna din acestea două !
…în care se parodiază un strawman al ştiinţei, în care toate observaţiile trebuie făcute neapărat cu ochiul liber, trebuie văzute direct.
Evident, nu este cazul: nimeni nu a văzut o stea formându-se dintr-o nebuloasă, dar putem deduce cum se produce naşterea stelei pentru că putem observa diferite faze ale procesului, în mai multe nebuloase condensându-se în stele. Nimeni nu a fost de faţă când America de Sud era încă lipit de continentul african, dar acest lucru acest lucru poate fi dedus din numeroase observaţii diferite, independente, din mai multe ramuri ştiinţifice, de la geologie şi geografie la măsurarea deplasării continentelor.
Altfel spus, în ştiinţă se consideră „observaţie” nu doar urmărirea cu proprii ochi a unui fenomen, ci şi observarea unor efecte ale fenomenului; de asemenea, una din principalele unelte cu care lucrează ştiinţa este deducţia realizată pe baza altor observaţii.
Iar gluma obraznică a elevului care, în final, „demonstrează” că profesorul nu are creier este de fapt doar o demonstraţie că elevul „Einstein”, mai corect spus, cel ce a conceput povestirea şi a pus cuvintele în gura personajului, nu a fost deloc atent nici la orele de biologie, nici la cele de logică, şi în general nu înţelege ştiinţa. Din simplul fapt că cineva se mişcă şi vorbeşte se deduce că persoana are un sistem nervos.
Dar, evident, scopul glumei nu este de a-l insulta pe profesor, ci de a echivoca credinţa religioasă, cea pusă în discuţie la începutul povestirii, cu „credinţa” în ( a se citi: „acceptarea dovezilor care susţin” ) o teorie ştiinţifică, exemplu tipic de acuză a unui creştin în momentul în care realizează cât de jalnică este credinţa religioasă ca argument, aşa că se repede să găsească acelaşi defect şi în tabăra opusă, astfel recunoscând cât de şubredă şi lipsită de dovezi este baza religiei.

6 comentarii:

  1. Excelentă critica. Am abordat şi eu apelul la autoritatea lui Einstein aici: Mitizarea - cazul Einstein.
    Trimiterea către "povestioara" de la mine din articol am drămuit-o către această analiză, este mai bună decât aş fi putut eu să o fac. Felicitări încă o dată.

    RăspundețiȘtergere
  2. Practic fiecare `argument` este un caz de qui-pro-quo (elevul si profesorul se gandesc fiecare la altceva, desi par ca vorbesc despre acelasi lucru). Astfel, prin caldura si frig, profesorul intelege doua intervale de temperatura (care evident exista) iar `elevul` intelege prin caldura tot spectrul temperaturilor posibile (evident ca nu mai e loc si pentru frig), prin lumina si intuneric profesorul intelege doua intervale de intensitate luminoasa (care evident exista) iar `elevul` intelege prin lumina tot spectrul intensitatilor luminoase posibile (evident ca nu mai e loc pentru intuneric) etc etc. Astfel incat, greseala de argumentatie este cea in care combati cu ceva ce eu n-am spus si nici n-as spune, bazandu-te pe ambiguitatea termenilor folositi. Apoi ideea ca daca premisele sunt gresite concluzia trebuie sa fie gresita este falsa. Si in final raul ca lipsa a lui dumnezeu e pur si simplu hilar (o definitie ad-hoc buna pentru ce vrea `elevul` sa obtina). Scuze B. ca spun in alte cuvinte ce spui si tu, dar am simtit ca pentru unii e nevoie de un nivel mai jos al explicatiei :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Daca nu sunteti manati de prejudecati, veti cantari obiectiv ambele perspective (ale elevului si profesorului).

    Elevul pune accent pe unghiul de perceptie al profesorului care nu conduce la o perspectiva corecta. El considera ca unii termenii adusi in discutie trebuie mai intai redefiniti, scosi din abstract.

    Asadar copilul din poveste (fie ea imaginara fie reala) cauta sa corecteze concluziile doar aparent corecte ale profesorului. Invita la corectarea premiselor de la care se pleaca. Si stim cu totii ca, corectitudinea premiselor sunt esentiale in obtinerea unor concluzii adevarate.

    Cantitatea de caldura este cea care produce variatii ale temperaturii, nu "cantitatea" de frig (caldura este determinata de o sursa, frigul nu are o sursa, el exista doar ca un concept determinat de lipsa caldurii). Lumina de asemeni, este determinata de sursa care o produce, intunericul (in sensul absolut) nu presupune o sursa ci lipsa luminii.
    E cat se poate de limpede ceea ce cauta sa evidentieze/concluzioneze. Caldura, lumina exista pentru ca au o sursa care o genereaza. Frigul, intunericul, nu exista, sunt efecte ale unor absente.

    Parerea mea insa...
    Concluzia ca, doar lumina are o sursa nu si intunericul, nu exclude existenta unui "rapitor" de lumina, precum gaurile negre din univers care pot absorbi lumina si "genera" astfel lipsa luminii in acel loc. "Rapitorul" insa ramane ce este, in nici un caz o sursa...

    In consecinta mai cred ca (si nu pretind sa fiti de acord musai cu ce sustin)...
    ... omul face bine sau rau in functie de cine asculta in interiorul sau:
    - CONSTIINTA (care indeamna la altruism) sau...
    - EGOUL (nevoi care conduce spre egocentrism).

    Ambele coexista acum in noi si isi produc fiecare roadele, in functie de cat permitem fiecareia sa ne influenteze vointa.
    Cand omul va alege sa renunte a se lasa in voia firii sale decazute (egoismul), atunci va actiona in Duhul lui Dumnezeu ce ne descopera/inspira si indeamna a lucra binele universal, nu un "bine" personal.

    Ca si in povestioara, aparent avem o natura duala identificata in cele doua tipuri de constiinta care lucreaza, altruism respectiv egoism. In realitate e vorba de o singura constiinta care se lasa patrunsa/insuflata de Lumina lui Dumnezeu sau se lasa privata de ea permitandu-i lui satan sa ne acopere "fereastra constiintei".

    Egoul este intunericul din om, amagirea ca stie/vede binele fara acea Lumina care vine din afara lui. Numai ca in lumina proprie (asemeni luminii unei lumanari), nu vezi mai departe de sine si de ceea ce te inconjoara. Suntem amagiti de "lumina" in spectru monocron oferita de cel rau care filtreaza si lasa doar impresia de ADEVAR.

    Daca am asemana omul cu celula dintr-un organism (vs. universul in care traieste omul), gasim firesc pentru acea celula nu doar sa fie hranita de organism ci si sa implineasca anumite functii contribuind la sanatatea si viata organismului... Altfel, doar primind ar fi celula canceroasa...
    Stim toti, cancerul se hraneste din organism slabindu-l si in final il distruge... doar suge, acapareaza, nu si da (lucrand in acest fel si spre propria pieire).
    Astfel procedeaza si omul animat de inclinatia sa egoista.

    Daca noi intelegem sa extirpam tesutul devenit canceros, care e din noi, de ce nu am intelege de ce Dumnezeu intelege sa extirpe cancerul pe care nu El la creat ("El pe toate le-a facut bune").
    Darul numit "vointa libera" care ne face asemeni cu Creatorul nu poate fi considerat rau, doar administrarea neinteleapta a acestuia poate rodi raul. Iar acest rau este un efect al absentei Duhului Divin.

    Dumnezeu nu a creat raul, acesta este doar o rezultanta a lipsei Duhului Sau acolo unde el se produce. Doar din El izvoraste viata, si viata sta in (se sprijina pe) legi/principii de El asezate (vizibile in tot universul perceptibil)...armonie, interdependenta, DRAGOSTE

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce drăguţ… după ce ţi-am explicat limpede-n articol de ce nu are sens să vorbeşti despre "absenţa a ceva" drept ceva concret, te-nvârţi frumos în jurul cozii, dai câteva analogii ilogice, după care trânteşti mândru exact concluzia demonstrat stupidă şi năroadă din articol.
      Iar acest rau este un efect al absentei Duhului Divin… Dumnezeu nu a creat raul, acesta este doar o rezultanta a lipsei Duhului Sau acolo unde el se produce
      La care răspund cu:
      "a redefini răul drept „absenţa a ceva” înseamnă doar a schimba denumirea; acţiunea în sine, cea care este descrisă, rămâne în continuare, la fel şi suferinţa şi pierderea adusă de rău… pardon, de „absenţa binelui”. Chiar dacă renunţăm la etichetele respective, comportamentul ( sau evenimentul ) cu consecinţe negative există în continuare, încă este prezent în realitate; persistă intenţia de a face asemenea acţiuni; nu este „absenţa” a ceva; consecinţele negative, suferinţa şi pierderea rămân aceleaşi"

      Duhul lui Dumnezeu ce ne descopera/inspira si indeamna a lucra binele universal
      Presupun că te referi la YHVH, dumnezeul biblic. Dacă da, spune-mi, te rog, când a decis să inunde planeta şi să ucidă pe toată lumea, tot "binele universal" îl urmărea ? sau când a cerut exterminarea tuturor popoarelor din Ţara Canaanului ? sau când a îndemnat într-una la război ?

      Ștergere
  5. Mai pune mana pe o carte de fizica si mai studiaza cei cu caldura sau frigul.

    RăspundețiȘtergere