Ceasul lui Paley

Argumentul Ceasulului, al lui Paley, o variaţie a Argumentului din design,, a fost prezentat de mai mulţi teleologi; unul dintre ei a fost William Paley, care l-a prezentat cam în această formă:

„Imaginează-ţi că mergi printr-o pădure, şi găseşti un ceas; o să recunoşti imediat obiectul respectiv ca fiind proiectat de un designer inteligent; în acelaşi mod, privind un ochi, un corp uman, sau un copac, recunoşti că acestea au fost proiectate de un designer inteligent: dumnezeu !”.

Şi aici problemele sunt multe şi numeroase. În primul rând, motivul pentru care putem recunoaşte obiectul ca proiectat este că ştim ce este acel obiect, în ce scop a fost proiectat, cum a fost construit. Argumentul urmăreşte să demonstreze că fiinţele umane recunosc automat orice este proiectat faţă de ceva neproiectat, dar asta nu este adevărat. Puneţi în locul ceasului ceva necunoscut: o cochilie, o rocă sau poate un cristal ciudat, vreun obiect construit de un artist din cine ştie ce materiale ciudate, sau ( hai să facem un pas în fantastic ) un aparat luat de la bordul unei farfurii zburătoare. În fiecare din aceste cazuri, atunci când obiectul nu este familiar observatorului, confuzia va fi maximă, nici vorbă să poată deosebi cineva între designul unei civilizaţii extraterestre sau exprimarea dubioasă a vreunui artist, şi un obiect natural, ne-proiectat, dar cu un aspect mai ciudat. Vor fi necesare teste şi analize de laborator pentru a determina ce este acel obiect, şi posibil şi care e scopul lui… dacă are aşa ceva.
O altă problemă este că argumentul datează de pe la 1700-1800. Adică cu zeci de ani înainte ca Darwin să ofere o explicaţie naturală pentru aparenţa designului în fiinţele vii. O dată cu formularea teoriei evoluţiei, argumentul din design a devenit, dintr-un apel la ignoranţă ( „nu există explicaţie pentru aparenţa de proiectare, aşadar dumnezeu” ), doar ignoranţă, simpla ignoranţă în privinţa unei teorii ştiinţifice.
În alte cazuri, argumentul sugerează că complexitatea necesită designer, dar cunoaştem suficiente procese naturale care duc la creşterea complexităţii - chiar procesul de evoluţie prin selecţie naturală o face.
„Designul inteligent”, noua formă pe care a adoptat-o creaţionismul pentru a se putea strecura în şcolile americane pe lângă restricţiile legale, pune accent deosebit pe această complexitate, pretinzând că obiectele care prezintă un anumit grad complexitate necesită un designer. Doar că acest designer este foarte complex… iar conform argumentului va necesita, la rândul lui un designer şi mai complex, care va necesita… şi tot aşa.
Iar o altă minoră problemă este faptul că, luat la analizat mai atent… argumentul se autocontrazice: cum se face recunoaşterea designului aproape instantaneu ? prin comparaţia cu obiectele din natură. Dar, implicit, rezultă că restul obiectelor din natură nu au aceleaşi caracteristici, nu prezintă semne c-ar fi proiectate… ceea ce e o concluzie ciudată pentru un argument încercând să demonstreze că lumea a fost proiectată !

• Din aceeaşi serie:

Pariul lui Pascal
Argumentul Ontologic
Argumentul Cosmologic
Argumentul Cosmologic, reformularea lui Kalam Argumentul Teleologic
Argumentul Antropic
Argumentul din Moralitate
Argumentul Legiuitorului
Argumentul din Gradaţie
Argumentul Mişcătorului Nemişcat
Presupoziţionalismul