Indiferent că am pus mâna pe un tabloid ieftin acasă la vre-un prieten, pe o revistă religioasă în sala de aşteptare a dentistului sau am discutat via messenger cu vreun amic conspiraţionist, cuvântul “vaccin” pare să fie în toate gurile. Mă distram acum vreo lună pe blogul unui fanatic religios ce era anti paşapoarte biometrice, anti-vaccin, anti-globalizare, anti-masoni, anti-semit, anti….şi mi se părea că doar cei ce cred în conspiraţii extraterestre îl bagă în seamă. Dar iată că dau de un alt blog. Blogul unei mame, al unei femei ce nu pare să fie din seria retarzilor care nu au altceva de lucru….şi trotuşi… Totuşi găsesc un articol în 3 părţi despre…vaccinuri. De fapt anti-vaccinuri. adică pro epidemie. Ăăăăăă......
E normal să devin curioasa de ce lucrurile de bun simţ pe care le ştiu de la mama nu au ajuns la toată lumea, aşa că o sa ma îmbarc în călatoria de a învăţa despre vaccinuri, mişcări anti-vaccin şi, dacă trebuie, reptilieni.
Deci, ce e un vaccin?
(Altceva decât chestia aia de care mă ascundeam după canapea urlând că “Eu nu vreau vaccineeeee!!)
Vaccinul este un preparat biologic ce are în compoziţie
antigene virale sau microbiene inactivate sau atenuate care odată introduse în organism activează sistemul imunitar. Acesta va secreta anticorpi ce vor proteja organismul împotriva infecţiei. Organismul “îşi aminteste” agentul străin introdus şi va ataca în forţă atunci când il va simţi din nou.Protecţia imunologică se instalează după interval de timp variabil de la inoculare (săptămâni, luni), în funcție de vaccin, și este de lungă durată (ani).
Vaccinurile pot fi profilactice (pentru a preveni sau ameliora efectele unor eventuale infecţii viitoare cu un patogen), sau terapeutice (de exemplu se caută un vaccin anti-cancer).
Dacă înainte se urmarea doar vaccinarea copiilor, acum se cauta si vaccinarea adolescentilor si adultilor.
Combinatiile de vaccine devin comune: vaccinele continand 5 sau mai multe componente se folosesc in multe parti ale lumii.
De asemenea vaccinarea animalelor previne imbolnavirea lor si transmiterea de boli catre om. Nu doar animalele de casa si gospodarie sunt vaccinate, ci uneori si populatiile salbatice, cum a fost cazul cu hrana ce continea vaccin data ratonilor din zone unde era posibila o epidemie de
turbare.
Da, şi vaccinul îţi protejează copilul de a arăta aşa:
Şi pe câinele tău de a arăta aşa:
Care e istoria vaccinului?
Cu mult înainte ca procesul vindecării să fie înţeles s-a observat că cei care reuşesc să supravieţuiască unei boli par imuni la o a doua întâlnire cu ea. Chinezii au ajuns astfel să încerce să prevină
variola expunând persoane sănătoase fluidelor din veziculele celor bolnavi. Asta se făcea fie prin injectarea în propria piele, inhalarea unei pulberi obţinută prin uscarea şi pisarea veziculelor ori introducerea acestei pudre în fluxul sangvin. Aceste metode se numesc “variolare”. Deşi efectele variolării variau de la a cauza o boală uşoară până la uciderea celor mai slabi, mortalitatea şi morbiditatea populaţiilor variolate era mai scăzută decât a populaşiilor netratate.
Termenul “vaccin” derivă din termenul “variola bovină “
(cow pox) (lat. ''variolæ vaccinæ'', adaptat din ''vaccīn-us'', de la ''vacca''-vacă) folosit de
Edward Jenner in 1796. Virusul de variolă bovină o data administrat omului ii proteja de Variola major, cunoscuta ca
Variola . Variola a fost una dintre cele mai mari catastrofe ale omenirii, omorând și desfigurând un număr imens de oameni de-a lungul secolelor; numai în secolul al XX-lea au murit de variolă între 300 și 500 de milioane de oameni.
Prin anii 1770 Edward Jenner a auzit o lăptăreasă lăudandu-se ca ea nu se va îmbolnăvi de variolă, o boală care desfigura şi avea un mare potenţial letal, pentru că a avut deja variola bovină, care are un efect blând asupra omului. În 1796 Jenner a luat puroi din veyiculele de pe mâinile unei lăptărese şi a inoculat un băiat de 8 ani. Şase săptămâni mai târziu l-a inoculat şi cu virusul variolei, dar băiatul nu s-a îmbolnăvit. Aceasta a fost prima vaccinare cu o variantă ameliorată a unui virus.
Louis Pasteur a generalizat ideea lui Jenner dezvoltând ceea ce el a numit vaccinul antirabic iar în secolul 19 vaccinurile erau considerate o chestiune de prestigiu naţional şi reglementate prin lege.
Sunt mai multe tipuri de vaccinuri?
Da, şi fiecare se adresează unui alt tip de boală:
- Alte vaccinuri conţin microorganisme vii, dar atenuate. Mulţi sunt virusi ce au fost cultivaţi în condiţii care le dezactivează proprietăţile virulente, ori care folosesc organisme apropiate, dar mai puţin periculoase pentru a provoca un răspuns al sistemului imunitar. Acestea provoacă de obicei reacţii imunologice de mai lungă durată şi sunt preferate pentru adulţii sănătoşi. Exemple de astfel de vaccinuri sunt cele pentru febră galbenă, rubeolă, rujeolă, febră tifoidă, tuberculoză.
- Anatoxinele sunt toxine microbiene atenuate prin metode fizice sau chimice, folosite la producerea de vaccinuri. Sunt lipsite de toxicitate, dar îşi păstrează proprietăţile antigenice, fiind capabile să inducă imunitate faţă de toxina din care au fost derivate. Exemple de anatoxine sunt vaccinurile pentru tetanos şi difterie. Nu toate anatoxinele sunt pentru micro-organisme, de exemplu Anatoxina Crotalus Atrox e folosită pentru a vaccina câinii împotriva muşcăturilor de şarpe cu clopoţei.
- Proteinele recombinate: în loc de a introduce un micro-organism atenuat sau inactivat, un fragment din el poate crea un răspuns de imunizare. Exemplu e vaccinul pentru hepatita B care e compus doar din proteinele de suprafaţă ale virusului ce au fost iniţial extrase din serumul pacientilor cronici, dar care acum se produc prin recombinarea genetică a genelor virale în genomul unor drojdii. Drojdia produce anume proteine care sunt apoi selectate, inoculate pacientului, iar corpul reactionează la ele, producând anticorpi. În aceeasi categorie se află şi vaccinul VLP împotriva VirusuluiPapiloma Uman (HPV)
- Conjugarea: unele bacterii au învelişuri polizaharidice care trezesc reacţii slabe ale sistemului imunitar. Ataşând acestor învelişuri anume proteine sistemul imunitar poate fi făcut să recunoască conjugatul polizaharide-proteine ca antigen. Această abordare e folosită pentru vaccinul de tip B pentru ''Haemophilus influenzae''.
Ce înseamnă “imunizare”?
Organismele ce cauzează boli au cel puţin două efecte asupra corpului. Primul şi cel mai evident: ne simţim rău, avem febră, iritaţii, ne e greaţă şi alte simptome la fel de plăcute. Al dolea efecte mai puţin evident, dar este cel care poateduce la o eventuală vindecare: organismul intrus cauzează un răspuns al sistemului imunitar. Pe măsură cerăspunsul imunitar e din ce în ce mai puternic , în timp agentul infecţios e redus ca număr până când dispare complet, iar omul vindecat. Din păcate unele boli sunt prea virale, agenţii patogeni se înmulţesc prea repede iar organismul nu reuşeşte să îi învingă, iar cel infectat moare.
Vaccinul introduce în corp o cantitate mică de agenţi infecţioşi selectaţi cu grijă pentru a produce reacţia sistemului imunitar fără a pune pacientul în pericol.Sistemul imunitar recunoaşte agenţii vaccinului ca străini, îi distruge şi îi “ţine minte”. Atunci când versiunea virulentă a agentului apare, corpul recunoaşte învelişul deproteine al virusului şi astfel e pregătit să răspundă:
1. Neutralizând ţinta înainte de a pătrunde în celule
2. Recunoscând şi distrugând celulele infectate înainte ca agentul să le poată foloso pentru a se reproduce.
Vaccinurile au contribuit la eradicarea variolei, una dintre cele mai agresive boli infecţioase. Alte boli cum ar fi rubeola, rujeola, poliomelita, oreionul, varicela şi febra tifoidă nu mai au ocurenţa de acum 100 de ani. Cât timp marea majoritate a oamenilor e vaccinată e greu să ajungem la o epidemie. Poliomelita, care se transmite doar de la om la om e ţinta unei mari campanii de eradicare datorită căreia a fost redusă doar la anume zone din 4 ţări (Afganistan, India, Nigeria şi Pakistan). Dificultatea de a ajunge la toţi copiii precum şi neînţelegerile culturale au făcut ca anticipata eradicare să fie întârziată.
Care e eficacitatea vaccinurilor?
Vaccinurile nu garantează protecţia absolută în faţa unei boli. Asta se întâmplă uneori pentru că sistemul imunitar al persoanei inoculate nu răspunde adecvat datorită unei imunităţi scăzute în general (diabet, tratament cu steroizi, infecţie HIV) ori datorită faptului că organismul nu deţine o celulă B capabilă de a genera anticorpii pentru respectivul antigen.
Chiar dacă pacientul dezvoltă anticorpi, sistemul imunitar nu e perfect şi ar putea să nu fie capabil să învingă infecţia.
Adjuvanţii sunt de obicei folosiţi pentru a da un impuls răspunsului sistemului imunitar. Cel mai adesea se folosesc săruri de aluminiu, dar adjuvanţi precum squalena sunt în uz si se testeaza vaccinuri cu squalenă şi săruri de fosfor.
Eficienţa vaccinului depinde de anumiţi factori:
• Boala în sine (pentru unele boli vaccinurile sunt mai eficiente decât pentru altele).
• Tulpina vaccinului (unele vaccinuri suntdin altă tulpină a bolii).
• Respectarea datelor când trebuie făcută vaccinarea în cazul vaccinurilor multi-doză.
• Unele persoane nu răspund la anume vaccinuri, adică nu generează anticorpi, chiar dacă sunt vaccinaţi corect.
• Uneori variază după predispoziţia genetică.
Atunci când o persoană vaccinată se va îmbolnăvi totuşi de boala împotriva căreia a făcut vaccin, boala va fi de obicei mai uşoară decâtar fi fost dacă nu s-ar fi vaccinat.
În 1958 au fost 763,094 cazuri rubeolă si 552 morţi în Statele Unite. Cu ajutorul vaccinurilor noi numărul de cazuri ascăzut la mai puţine de 150 pe an.
Majoritatea vaccinurilor dezvoltate până acum au fost finanţate de către guverne, universităţi şi organizaţii non-profit. Multe dintre ele sunt acum ieftine şi benefice pentru sănătatea publică, eliminând vreun invectiv economic.
Vaccinurile sunt eficiente în a proteja nu doar indivizii, care, după cum am văzut nu au garanţia că vaccinul va funcţiona la ei, ci comunităţi întregi. Acest tip de protecţie se numeşte”imunitate de grup”. Atunci când o boală se răspândeşte are nevoie de un individ infectat, dar şi de un individ care să fie infectat la rândul lui. Atunci când numărul de persoane susceptibile la infecţie scade, boala nu va avea cum să se răspândească şi va dispărea. Cu cât mai mulţi oameni sunt vaccinaţi, cu atât mai slabe sunt şansele unei boli să se propage. Iar cei care au răspuns imunitar prost, cei care nu au voie să se vaccineze sau cei ce sunt încă prea tineri pentru asta sunt protejaţi de cei vaccinaţi care sunt în jurul lor. Nu e o comunitate responsabilă cel mai bun lucru din lume? Mai bună decât îngheţata tiramisu.
Cum se produc vaccinurile?
Producerea vaccinurilor are câteva stadii: Întâi e generat antigenul. Virusii sunt crescuţi fie pe celule primare cum ar fi cele de ou fertilizat sau pe linii continue de celule, cum ar fi celulele umane cultivate. Bacteriile sunt crescute în bioreactoare.
Ca altă variantă, o proteină recombinată derivată din viruşi şi bacterii poate fi generată în drojdie, bacterii sau culturi de celule. După ce antigenul e generat, el este izolat de celulele care l-au produs.
Poate fi necesar ca un virus să fie inactivat şi uneori nu e nevoie să mai fie purificat. Proteinele recombinate au nevoie de multe operaţii care implică ultrafiltrarea şi cromatografia pe coloana.
La final se adaugă adjuvanţi, stabilizatori şi conservanţi după nevoie. Adjuvantul îmbunătăţeşte răspunsul imun la antigen, stabilizatorii cresc perioada valabilităţii iar conservanţii permit folosirea vaccinurilor multidoză. Vaccinurile compuse sunt mai greu de dezvoltat şi produs datorită incompatibilităţilor şi interacţiunilor potenţiale dintre antigeni şi alte ingrediente implicate.
Care sunt excipienţii unui vaccin?
Iafară de ingredientul activ, urmatorii excipienţi sunt comuni în vaccinuri:
• Săruri de aluminiu sunt adăugate ca adjuvanţi. Adjuvanţii asgură un răspuns mai prompt şi mai puternic al sistemului imunitar, deci permit o doză mai mică de ingredient activ.
• În unele vaccinuri se adaugă antibiotice pentru a preveni creşterea bacteriilor pe parcursul producerii şi depozitării.
• Proteina de ou poate fi prezentă în vaccinurile antigripale şi cele pentru febra galbenă, deoarece acestea sunt preparate folosind ouă de găină. Şi alte proteine mai pot fi prezente.
• Formolul e utilizat pentru a inactiva produsele bacteriale in vaccinurile anatoxine. De asemenea el ucide viruşii şi bacteriile nedorite ce ar putea contamina vaccinul în timpul producţiei.
• Glutamatul monosodic (MSG) si 2-fenoxietanolul sunt utilizaţi ca stabilizatori în câteva vaccinuri pentru a le păstra neschimbate atunci când sunt expuse la căldură, lumină, aciditate sau umiditate.
• Thiomersal este un compus organo-mercurial ce e folosit ca şi conservant.În organism este metabolizat în etilmercur şi tiosalicilat. (Nu conţine metilmercur, un derivat mercurial cu efecte toxice care asupra omului.) El este adăugat la fiolele care conţin mai mult de o doză de vaccin pentru a stopa o eventuală contaminare cu bacterii nocive.
Conservanţi? De ce îmi trebuie aşa ceva?
Multe vaccinuri au nevoie de conservanţi pentru a preveni efecte adverse serioase, precum infecţia cu “'Staphylococcus'' care într-un incident din 1928 a ucis 12 din 21 de copii inoculaţi cu un vaccin contra difteriei care nu conţinea conservant. Acum sunt disponibili un număr mare de conservanţi, între care thiomersalul, fenoxietanolul şi formalehida. Thiomersalul e mai eficient împotriva bacteriilor, are valabilitate mai mare şi creşte stabilitatea, puterea şi siguranţa vaccinului. În multe zone ale lumii nu mai este folosit la vaccinurile destinate copiilor ca precauţie datorită conţinutului de mercur.
Administrare.
Pe lângă metoda clasică (şi care pe mine mă zbârleşte complet) a injectarii au apărut metode noi şi cu eficienţă cresută de administrare a vaccinurilor.
Ultimele studii şi descoperiri tehnologice au dus la apariţia vaccinurilor orale, cu care nu există riscul contaminării sângelui. De multe ori au formă solidă iar asta face transportul şi pastrarea la temperatură potrivită mult mai uşoare. Costurile de producţie şi transportare scad, deci vaccinul poate fi mai accesibil.
Altă metodă care se studiază e cea a micro-acelor. E o tehnologie impresionantă care implică nişte mici foiţe cu micro-ace care se dizolvă în piele. Nu numai că e nedureros, simplu de aplicat şi nu îţi trebuie o asistentă urâcioasă, dar rezolvă şi problema sterilizării şi distrugerii acelor utilizate.
Nu sunt drăgălaşe?
