sâmbătă, 12 februarie 2011

Cel care ne-a spus cine suntem: Charles Darwin

B's part

Azi se împlinesc 202 ani de la naşterea lui Charles Darwin, cel mai controversat om de ştiinţă al tuturor timpurilor.
Charles Darwin s-a nascut în localitatea Shrewsbury, în vestul Angliei. De mic a fost pasionat de ştiintele naturii şi i-a servit drept ucenic tatălui său, care era medic. Iniţial a fost student la medicină, dar şi-a neglijat studiile, pe care le găsea plictisitoare, şi a fost trimis la o şcoala de teologie, pe care deşi a ignorat-o, a incheiat-o între primii zece. Atras în continuare de istoria naturală, Darwin a preferat să înveţe taxidermia şi să îşi faca insectare şi ierbare impresionante.

În 1831 pleacă la bordul navei Beagle ca naturalist. Ajuns în Galapagos, studiază speciile asemănatoare de pe insule ( ţestoase, cinteze). Colecţioneaza ceea ce credea el ca sunt cinteze si ciocănitori, unele având ciocuri adânci şi late, altele lungi şi ascuţite, ori subţiri şi ascuţite, reflectând diferenţe în dietă, dar abia în Anglia află ca nenumaratele păsarele asemănatoare şi totuşi prezentând diverse particularităţi, colectate din insule, sunt toate cinteze. Atunci a început a prinde contur în mintea lui ideea evoluţiei speciilor, ideea ca populaţiile se schimbă şi se transformă pentru a se adapta la diverse medii.

Ce a realizat el deosebit ? Nu că s-a gândit la evoluţie, vechii greci deja observaseră similaritaţile dintre toate formele de viaţă şi s-au gândit ca peştii devin amfibieni, care apoi devin reptile, care apoi devin mamifere, care devin oameni. Lamarck propusese o altă ipoteză pentru a explica diversitatea speciilor, dar ipoteza lamarckistă a fost repede demontată.

Nu, cea mai importantă realizare a lui Darwin a fost propunerea unui mecanism care să explice aceasta evoluţie: selecţia naturală ce acţionează asupra variaţiei existente în cadrul fiecarei specii.
Selecţia naturala poate fi rezumata în căteva cuvinte: indivizii care au caracteristici care să-i avantajeze în mediul în care trăiesc au mai multe şanse să supravieţuiască, să se reproduc şi să transmită acele caracteristici la urmaşi; cei ce au trăsături dezavantajoase au mai multe şanse să pice victime prădătorilor sau condiţiilor ostile şi să nu lase urmaşi.


Aceasta idee simplă, care o data explicata pare evidentă şi aproape inutitivă, a necesitat mii de ani pana să fie exprimată, iar cel ce a facut-o pentru prima dată a fost Darwin, în "Originea Speciilor", publicată în 1859, după aproape 30 de ani de studiu.
Chiar dacă azi teoria nu mai e "darwinistă", pentru că un secol şi jumatate de cercetări au completat-o şi au adus-o la un nivel pe care Darwin nu şi l-ar fi putut imagina vreodată, totuşi numele lui Darwin rămâne legat pentru totdeauna de noţiunea de "evoluţie".

Daca Galileo Galilei ne-a mutat din centrul Universului, Darwin a coborât omul de pe piedestalul pe care aroganţa l-a cocoţat. 
Thank you, B.
                                             

My part:

Mai ţin minte cum era când eram mică şi citeam "Expeditie pe vasul Beagle" de Paul Kanut Schafe. Exploram împreună cu el şi simpatizam cu personajele. Detaliile s-au şters de atunci, dar altele s-au adăugat şi mi-au aprins iar pofta de expediţie pe care o aveam atunci.
Acum câţiva ani nu înţelegeam de ce vuia televizorul că s-a descoperit un nou exemplu de speciaţie la un fluture. Acum îmi amintesc cu emoţie. Acum mă entuziasmez când se descoperă proprietăţi noi şi interesante, cum ar fi melcul de mare care face fotosinteză şi broasca cu dinţi.

Trăim într-un Univers în mişcare: specii noi se nasc şi mor, lucrurile se schimbă sub ochii nostrii şi tehnica ne permite să vedem mai departe şi mai adânc decat oricine în istorie. Toţi suntem
asemenea tovarăşilor lui Harap Alb: vedem iarba cum creşte, ori ce e acum în Egipt, stelele cum se nasc, particulele cum apar din vid, auzim miezul pamantului şi zgomotul trecutului,  ajungem până la Paris în două ore sau mai puţin....ei bine, trăim un basm devenit realitate. Cât de tare s-ar bucura Darwin să vadă cum arată ADN-ul, să audă de retroviruşi, să studieze animalele speciate recent.

Lumea asta e prea minunată pentru a o desconsidera: faptul că ştiu explicaţia ştiinţifică a formarii curcubeului nu fură din frumuseţea sa, ci spărgând aura de mister şi supranatural îi adaugă frumuseţe şi complexitate. Faptul că ştiu de ce e cerul albastru îi dă parcă o altă profunzime iar mie un joie de vivre pe care doar "a înţelege" mi-l poate da.

Şi, căutând minuni ale evoluţiei, am găsit asta:
 Si asta. (Not for the feint hearted.)

4 comentarii:

  1. Până la tine, am cunoscut doar câţiva evoluţionişti modeşti ... :lol:

    RăspundețiȘtergere
  2. Cel mai important lucru pe care ni l-a aratat Darwin e ca viata e un intreg. Un continuum pe care oamneii au lipit diverse etichete pe care le-au numit specii.

    RăspundețiȘtergere
  3. De fapt nici n-as spune ca el ne-a spus cine suntem, pentru ca raspunsul final nu-i apartine. El a fost primul dintr-o lunga serie care a indraznit sa se scuture de cutume si traditii si sa-si puna mai serios intrebarea...''Cine suntem?''.

    RăspundețiȘtergere
  4. Poate ca formularea e nefericita, dar m-a influentat sa citesc despre Principiul Mediocritatii, precum si ideea ca nu am evoluat din primate, ci suntem primate. Mi se pare ca Darwin a negat postura de creatura si sclav al divinitatii, prin descoperirile sale. Char daca nu el a formulat "esti un animal, bai animalule, fi mandru de asta", acolo e radacina stiintei ca noi nu suntem buricul universului si ca suntem incredibil de norocosi ca existam.

    RăspundețiȘtergere