Pe la 1220, un calugar islandez pe numele lui Snorri Sturluson a decis ca i-ar prii sa noteze pe undeva intre sfaturile lui pentru tinerii poeti de curte si povestile mitologiei nordice, care se pare ca faceau deliciul petrecerilor curtii regale crestinate. Asa a obtinut el un text extraordinar, numit Edda Prozaica. Va ofer un fragment, in biata mea traducere defectuasa (v-am spus ca urasc Engleza veche si tendinta de a scrie cu arhaisme dupa arhaisme?).
"La inceput Dumnezeu a creat Cerul si Pamantul si pe toate care vietuiesc pe ele si la sfarsit fiinta umana, pe Adam si pe Eva, din care au descins neamurile. Si urmasii lor s-au inmultit si s-au imprastiat pe Pamant. Dar cu timpul rasele de oameni nu au mai fost asemeni, unii erau buni si credeau in ceea ce este drept, dar altii au cedat dorintelor omenesti si s-au indepartat de Dumnezeu si de legile lui. De aceea Dumnezeu a inecat pamanturile cu umflarea marilor si dintre toate vietuitoarele le-a salvat doar pe cele care erau in Arca lui Noe. Dupa diluviu opt oameni au ramas vii, au repopulat pamantul si rasele descind din ei. Si era iar ca inainte cand popoarele locuiau pamantul si multi oameni au inceput sa iubeasca lacomia, bogatia si onorurile umane, dar neglijau dragostea de Dumnezeu. Au ajuns atat de rau incat nu il mai numeau pe Dumnezeu si nimeni nu mai spunea fiilor lor despre minunile Lui. Si asa ei au pierdut numele lui Dumnezeu si peste tot largul Pamant nu se mai gasea om care sa stie de Creatorul sau. Dar Dumnezeu le-a dat in continuare darurile pamantului, bogatie si fericire, intru bucurarea lor in lume. Si de asemenea le-a crescut intelepciunea, ca sa stie ce e pamantesc si orice vor fi vazut in aer sau pe cer."
Am doar eu iluzia, sau Snorri vorbeste despre doua persoane diferite? Intai distruge omenirea cu un gest al mainii, pentru nesupunere, iar apoi, pentru acelasi pacat le da de toate, dar mai ales intelepciune.....Ei bine, de aici incepe partea interesanta a povestii. Snorri descrie nasterea credintei, dupa ce s-a pus la adapost de criticii vremii cu aceasta introducere biblica:
"Un lucru de care s-au mirat si asupra caruia au chibzuit era acela ca Pamantul , animalele si pasarile se aseamana in anume privinte dar sunt diferite in ceea ce priveste viata. In asta le era natura asemanatoare: ca Pamantul era adunat in varfuri de munte, dar apa tot tasnea si nu trebuia sa sapi mai mult decat in vaile adanci si de asemenea la animale si pasari , aceeasi distanta este pana la sange ori la cap, ori la picioare. Alta calitate a Pamantului e ca in fiecare an iarba si florile cresc pe Pamant si in acelasi an tot ce creste se pierde si se ofileste si la fel la animale si la pasari blana si penele cresc si cad in fiecare an. [...] Bolovanii si pietrele le-au asemuit oaselor si dintilor fiintelor vii. Si au inteles ca Pamantul avea viata intr-un fel anume si ca aceasta viata era veche si puternica si ca ea hranea tot ce traieste si lua la sine tot ce moare. Si i-au dat un nume, si au numarat generatiile de la ea. Si au invatat de la cei batrani si multe sute de ani au numarat de cand Pamantul era, si Soarele si Stelele asemeni, dar cursul lor era inegal, unele cu curs mai lung ori mai scurt.
De la asemenea lucruri gandul s-a nascut in ei ca exista un Stapan al stelelor si cerului, care le hotaraste cursurile dupa voia sa si ca trebuie sa fie foarte puternic. [ In continuare se vorbeste o vreme despre acest stapan al cerului, pe care eu il identific macar partial cu Freyr] Asa ca nu doar pentru a le numi potrivit, dar si pentru a le pastra in memorie au dat nume tuturor lucrurilor din mintea lor[...]"
Asta a fost, partial, prima parte a Introducerii lui Snorri Strulson la Edda Prozaica.
Ce intelege bucatica asta neslefuita de om? Din prima parte inteleg ca vroia sa se "puna bine" cu seful, fie el cel direct, adica vre-un cap uracios de biserica, fie cu Divinul. Un pic mai tarziu foloseste un procedeu literar ingenios, pentru a evita comentariile: spune povestea unui om care, ajuns intr-o mare sala cu acoperisul placat cu scuturi de aur (Valhalla, dupa descriere) asculta povestea creatiei si panteonului nordic de la trei regi, denumiti generic Primul, Cel Inalt si Cel mai inalt. Deduc de aici ca am de-a face cu un om intelept, care a evitat sa fie ars pe un rug alimentat cu insusi manuscrisul sau: "Eu ce sa fac, asa a zis cutare ca a zis cutarescu, eu doar spun povestea cum am auzit-o". Si da-i si cauta Valhalla, sa acuzi zeii de erezie....
Povestea despre cum omul a inventat Zeii este insa cea care mi-a atras atentia. Nu pentru "dovezile" care acum par absurde, desi, pe atunci, erau niste observatii valide, ci pentru sugestia ca Dumnezeu a dat oamenilor minte pentru a cerceta si pentru a cunoaste.
Cum pot oare sa adun "Pariul lui Pascal", dictonul "Crede si nu cerceta" si altele asemene cu realitatea evidenta: ne-au fost date inteligenta si curiozitate. Fie ca le intelegeti ca dar divin sau ca rezultat al selectiei naturale, ele sunt si trebuie folosite. Cerceteaza. Intreaba. Aduna dovezi. Acum, daca vrei sa sti cum arata Pamantul sau de ce au stelele anume trasee e suficient sa il intrebi pe amicul Gogule sau pe dragalasa Wiki. Cerceteaza. Iar apoi, daca asa iti face placere, crede in unicorni roz invizibili, in batrani artagosi care sunt si fiul lor, si pasare, in zeite-elefant care mananca prunci sau in serpilieni masoni. DAR CERCETEAZA!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu