sâmbătă, 2 februarie 2013

Geneza: interpretare

… „— Printre oamenii cunoscuţi sub numele de evrei, Geneza era deja o poveste antică, o poveste misterioasă. Cu toate că păstrau povestea, ei n-o mai înţelegeau complet. Pentru a-i găsi pe cei ce-o înţelegeau, trebuie să-i găsim autorii: strămoşii antici ai evreilor, Semiţii.
S-a târşâit până la raftul de cărţi şi s-a întors cu un atlas istoric, pe care l-a deschis la o hartă a Europei şi a Orientului Apropiat în anul 8500 î.e.n. O lamă ca o seceră aproape că tăia Peninsula Arabică de restul continentului. Cuvintele „agricultura incipientă” indicau foarte clar faptul că lama de seceră delimita Semiluna Fertilă¹
— Am senzaţia că această hartă dă o impresie greşită, cu toate că nu în mod intenţionat. Dă impresia că revoluţia agricolă s-a petrecut într-o lume pustie… De fapt, Tărâmul Căderii se afla în interiorul Semilunei Fertile şi era înconjurat de non-agricultori. Dar pe lângă asta, îţi mai arăt şi faptul că, la vremea respectivă, la începutul revoluţiei agricole, fondatorii culturii noastre erau necunoscuţi, izolaţi, neînsemnaţi… Următoarea hartă din acel atlas istoric prezintă situaţia regiunii patru mii de ani mai târziu… Acum avem ceva martori.
— Cum asa?
— Semiţii n-au fost martori oculari ai evenimentelor descrise în capitolul trei din Geneză. Acele evenimente, cunoscute la un loc sub numele de Cădere, au avut loc la sute de kilometri nord de Semiţi, în cadrul altui popor: cel al caucazienilor. Dar acum, în anul 4500 î.e.n., Semiţii sunt martorii oculari ai unui eveniment ce are loc chiar în faţa casei lor: expansiunea agricultorilor. În patru mii de ani, revoluţia agricolă începută în zona dintre râuri s-a răspândit peste Asia Mică în vest, şi înspre munţii din nord şi din est. Dar înspre sud se pare că au fost blocaţi, după câte se pare, de Semiţi. Aceştia nu erau agricultori, dar nu mai erau nici vânători-culegători. Şi-au dezvoltat o altă adaptare, ce urma să devină tradiţională pentru popoarele semitice: erau păstori. Aşadar, ce ce se întâmpla aici, la graniţa dintre cultura calcolitică a agricultorilor şi Semiţi? Citeşte povestea lui Cain şi Abel din Geneză, şi vei afla: de-a lungul acelei graniţe, Cain îl ucidea pe Abel. Muncitorii pământului îşi udau câmpurile cu sângele păstorilor Semiţi. Asta s-a întâmplat întotdeauna de-a lungul graniţei de expansiune a agricultorilor: ceilalţi sunt ucişi pentru ca mai mult pământ să poată fi cultivat. După cum vezi pe hartă, haşurările agricultorilor s-au răspândit peste întreaga zonă, cu excepţia teritoriului ocupat de Semiţi. Aici, la graniţa ce separa muncitorii pamântului de păstorii Semiţi, Cain se confrunta cu Abel.
— Ştiu că întotdeauna a fost un mister motivul pentru care Dumnezeu l-a acceptat pe Abel cu ofrandele lui, dar l-a respins pe Cain cu ofrandele sale. Asta explică totul. Cu această poveste, Semiţii le spuneau copiilor lor: „Dumnezeu e de partea noastră. Ne iubeşte pe noi, păstorii, dar îi urăşte pe acei muncitori ai pământului din nord.”
— Aşa-i. Dacă citeşti povestea ca şi cum şi-ar avea originile printre proprii noştri strămoşi culturali, este incomprehensibilă. Începe să capete sens doar când realizezi că îşi are originile printre inamicii strămoşilor tăi culturali.
— Iar dacă muncitorii pământului din nord erau caucazieni, am spus, atunci ăsta-i semnul lui Cain, şi am arătat spre propria mea faţă albicioasă. Ar avea sens să fie asa. Semnul i-a fost dat lui Cain ca şi avertisment pentru ceilalţi: "Feriţi-vă de acest om. Acesta-i un om periculos, cel ce pretinde răzbunarea înşeptită." Şi este clar că multe popoare de pe tot cuprinsul acestei lumi au aflat cât ai de pierdut dacă te încurci cu cei cu feţe albe.
— Fără îndoială, multe dintre popoarele din perioada în care a început revoluţia agricolă aveau de spus propriile lor poveşti despre această revoluţie, propriile lor moduri de a explica cum aceşti oameni din Semiluna Fertilă au ajuns să fie astfel. Însă doar una dintre aceste poveşti a supravieţuit, aceea pe care Semiţii le-o spuneau copiilor despre Căderea lui Adam şi uciderea lui Abel de catre fratele său Cain. A supravieţuit, deoarece agricultorii n-au reuşit niciodată să-i invadeze pe Semiţi, iar Semiţii au refuzat să se apuce de viaţa agricolă. Nici măcar descendenţii lor, care au păstrat povestea fără a o mai înţelege în totalitate, n-au reuşit să-şi insufle prea mult entuziasm pentru stilul de viaţă câmpenesc. Şi astfel, odată cu răspândirea creştinismului şi a Vechiului Testament, cultura agricultorilor a ajuns să adopte o poveste care pe vremuri era spusă de un inamic, în încercarea de a-i denunţa.
— Aşa că ajungem din nou la întrebarea: de unde le-a venit Semiţilor ideea că poporul Semilunii Fertile a mâncat din pomul divin al cunoaşterii ?
— Uite cum cred eu că ar fi văzut treaba Semiţii: „Aici se întâmplă ceva cu totul nou. Astea nu-s doar simple atacuri. Aceştia nu sunt doar oameni care îşi delimitează teritoriul şi îşi arată colţii ca să se asigure că ştim că ei sunt acolo. Aceşti oameni spun… Fraţii noştri din nord spun că noi trebuie să murim. Ei spun că Abel trebuie exterminat. Ei spun că nouă nu mai trebuie să ni se permită să trăim. Acum, asta-i ceva nou, iar noi nu putem pricepe. De ce nu pot ei să trăiască acolo şi să fie fermieri, iar noi să trăim aici şi să fim păstori ?? De ce trebuie să ne ucidă ? … Asta-i ! Se comportă ca şi cum ar fi zeii înşişi. Se comportă ca şi cum ar fi mâncat din pomul înţelepciunii divine, ca şi cum ar fi la fel de înţelepţi ca zeii, şi ar putea trimite viaţa şi moartea oriunde doresc ei. Da, asta e. Asta trebuie să se fi întâmplat acolo, în nord ! Aceşti oameni au găsit pomul înţelepciunii divine şi-au furat câteva din fructele lui. Aha ! Corect ! Acesta e un popor care a fost blestemat. Se vede din prima. Când zeii au aflat ce-au făcut aceştia, au spus: „Bun, popor mizerabil, atâta v-a fost! Nu vom mai avea grijă de voi. Dispăreţi de aici. Vă izgonim din gradină. De acum încolo, în loc să trăiţi din darurile noastre, vă veţi smulge hrana cu forţa din pământ, cu sudoarea frunţii.” Şi aşa au ajuns aceşti muncitori blestemaţi ai pământului să ne vâneze şi să-şi ude câmpurile cu sângele nostru.” Una dintre cele mai clare indicaţii că autorii acestor două poveşti nu au fost strămoşii noştri culturali, este faptul că agricultura nu este înfăţişată ca fiind o alegere de dorit, o alegere liberă, ci mai degrabă ca un blestem. Era pur şi simplu de neconceput pentru autorii acestor poveşti ca cineva să prefere să trăiască din sudoarea frunţii. Aşa că întrebarea pe care şi-au pus-o n-a fost „Oare de ce au adoptat aceşti oameni un stil de viaţă atât de anevoios ?”, ci „Oare ce ticăloşie atât de groaznică au făcut aceşti oameni încât să merite aşa o pedeapsă ? Ce ar fi putut face încât să-i determine pe zei a nu le mai oferi darurile care ne permit tuturor să ducem o viaţă aşa de lipsită de griji ?”
— Da, este evident acum. În propria noastră istorie culturală, adoptarea agriculturii a fost un preludiu al ascensiunii. În povestea Genezei însă, agricultura este soarta celor căzuţi.
” …
( preluat şi adaptat din Daniel Queen, „Ismael )

---------- Semiluna Fertilă: zonă din Asia Mică, în jurul râurilor Tigru şi Eufrat, unde a început practicarea agriculturii, numită astfel datorită formei de seceră, sau semilună, a regiunii pe hartă.

8 comentarii:

  1. 'preluat si adaptat din daniel queen'
    'ateu' virusat de scolasticismul 'catolic'...'nule argumente,hai ca ma pun la plans.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehehe… psychogenic fallacy much ? "dacă e ateu, automat orice argument… sau interpretare ( că doar titlul nu e "argument", ci "interpretare" ! ) aşadar, orice argument ar avea, e automat invalid, doar pentru că e ateu ?
      Hmm… trollezi, asta ştiu. Dar trollezi prost. Asta nu-mi place.

      Ștergere
  2. "Printre oamenii cunoscuţi sub numele de evrei, Geneza era deja o poveste antică, o poveste misterioasă. Cu toate că păstrau povestea, ei n-o mai înţelegeau complet. Pentru a-i găsi pe cei ce-o înţelegeau, trebuie să-i găsim autorii: strămoşii antici ai evreilor, Semiţii.
    S-a târşâit până la raftul de cărţi şi s-a întors cu un atlas istoric, pe care l-a deschis la o hartă a Europei şi a Orientului Apropiat în anul 8500 î.e.n. O lamă ca o seceră aproape că tăia Peninsula Arabică de restul continentului. Cuvintele „agricultura incipientă” indicau foarte clar faptul că lama de seceră delimita Semiluna Fertilă"

    Din ciclul "un nebun arunca cu piatra intr-un lac si 10 intelepti cauta piatra in alt lac"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. „Din ciclul "un nebun arunca cu piatra intr-un lac si 10 intelepti cauta piatra in alt lac"”
      Logosferă, vrei a elabora puţin ? :D

      Ștergere
  3. B
    din perspectiva celor care au batut in cuie canonul biblic orice interpretare 'extra ekklesiam' are valoare nula. lasa versetele din VT(marota tipic protestanta), baga niste citate din hannamontana..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt curioasa cine este interesat de interpretarea unor oameni atat de limitati incat credeau ca liliacul e pasare? Daca din perspectiva unor boi cu cabina pamantul e plat inseamna ca nu mai studiem universul?

      Ștergere
  4. daca erau atat de 'limitati'si 'primitivi' , atunci nu mai cita ilegai din biblie, ca-ti musti limba. da' daca ai ceva importamt de spus(care sa ma surprinda) riscs. sangereaza, si spune..

    RăspundețiȘtergere
  5. ps
    scuze de gresealili gramaticale da' nu tin cu tot dinadinsul sa intru in raiu' gramaticilor.

    RăspundețiȘtergere