Cunosc destui creștini cărora li se încrâncenează carnea pe ei dacă le prezint un articol despre crimele Islamului sau le arăt cazul fetiței Malala care a fost împușcată în cap pentru că a vrut să meargă la școală, ori filmarea cu acel cuplu ucis cu pietre pentru că au dorit să se căsătorească și au fugit împreună, deși erau din religii diferite. Îi privesc urlând de furie împotriva acelei religii care face oamenii să se comporte în așa fel, scuipând de scârbă atunci când vorbesc despre îndoctrinații capabili de asemenea crime în numele religiei, îi privesc declarând sus și tare că Islamul trebue interzis fără doar și poate, că cei ce au înfăptuit acele crime trebuie pedepsiți exemplar.
Un lucru foarte ciudat se întâmplă însă atunci când le pun în față fapte foarte asemănătoare sau chiar mai grave din tradiția religiei lor. Creștinii ridică din umeri: "Misterioase sunt căile Domnului, nu le putem judeca" , ori "Nu înțelegi, erau alte timpuri!".
Ce concluzii pot trage din asta? Cu am spus și în articolele anterioare, religia îți anulează morala și gândirea critică. Oricât de bine ți-ar funcționa compasul moral, oricât de bine ai putea analiza faptele altora, atunci când este vorba de propria ta religie toate aceste procese se anulează:
Oh, masacru în care Islamicii au ucis o populație întreagă la ordinele lui Allah, inclusiv copiii?
"Nație de monstri spălați pe creier, criminali antrenați de o religie oribilă!!!"
Oh, masacru în care Evreii/Creștinii au ucis o populație întreagă la ordinele lui Yahve, inclusiv copiii?
"Nu putem noi să judecăm, erau alte timpuri, sufletele nevinovaților au ajuns în Rai, ce favoare extraordinară li s-a făcut!"
Pe mine mă depășește complet cum ajung oamenii să aplice o asemenea dublă măsură, cum o crimă este o crimă doar dacă nu este comisă în numele domnului sau de însuși zeul lor.
În adolescență am aderat la ortodoxie după ce mintea mea neexperimentată s-a întâlnit cu modul de redare al lui Nicolae Steinhardt. Credeam în dumnezeu și până atunci, îmi făceam periodic rugăciunile, mă reculegeam adeseori într-o superbă biserică barocă, ce era în drumul meu spre casă, deci eram "coaptă" și pregătită pentru îndoctrinare.
"Jurnalul Fericirii" a căzut pe pământ fertil. Am început să merg la slujbe, să mă rog obsesiv, să fiu "pătrunsă de credință". Chiar am reușit performanța de care nu sunt deloc mândră de a aruca din casă, ținând-o cu o cârpă, ca să nu mă murdăresc, cartea aceea păcătoasă a lui Darwin.
Știți însă de ce nu a durat mult? Într-un acces de zel, am pus mâna să citesc Biblia. Am trecut cu zâmbet peste prima parte a "Genezei", atribuind oricărui lucru care mi se părea ciudat titlul de "metaforic" . La "Ieșire" mi-a pierit zâmbetul, și mi s-a întipărit pe față o expresie de scârbă. Legi absurde, masacre, pruncucideri, mutilarea tuturor prizonierilor luați într-o ofensivă militară , uciderea în masă a nevinovaților (cam pe'acum nu am mai considerat Potopul "metaforic"), uciderea primilor născuți ai Egiptului și masacrele ulterioare, unele însoțite de trimiterea în sclavie sexuală a fetițelor "inamicului" al cărui păcat era că locuia pe teritoriul greșit. Am terminat "Deuteronomul" și am zvârlit cu Biblia de perete.
Tremuram.
Acest nu era zeul iertării și iubirii despre care îmi povesteau profesoarele de religie, Steinhardt și toți ceilalți binevoitori. Era un dement sângeros, absurd, care considera că meriți pedeapsa capitală pentru că ai mâncat ceva greșit, un dezaxat care ucide copii pentru păcatele părinților, care cere sacrificii umane de la credincioși, care dă pedepse infinite pentru greșeli finite. Cum aș mai fi putut să spun seara "rugăciunea domnească" și să o adresez unui monstru care face ca Hitler și Mao să pară niște amatori jalnici, niște copii prostuți care smulg aripile muștelor în joaca lor aproape caraghioasă?
Am ieșit din casă plângând, cu gândul de a găsi un preot care să îmi explice cum poate fi posibil așa ceva, să mă liniștească, să îmi dea un răspuns. Încă mai speram ca cineva, cumva, să îmi arate că nu e așa cum tocmai am citit, că nu mi-am petrecut timpul rugându-mă unui monstru. Nu puteam, ca atâția alții înaintea mea, să îmi spun că "erau alte vremuri", nu când mi se predase că morala lui dumnezeu este perfectă și imuabilă, că ne bazăm codul moral și legal pe ceea ce ne-a revalat dumnezeu prin profeții săi.
Era primăvară și copacii dădeau să îmbobocească. Și era duminica Paștelui. Iar eu umblam prin oraș bătând la ușile zăvorâte ale bisericilor: în acel an Paștele catolic și cel ortodox coincideau. Popii de toate culorile încuiaseră bisericile și își făceau siesta, în așteptarea slujbei de noapte care dura în unele locuri până în zori. Nu avea nimeni timp să se ocupe de copila plânsă care umbla prin oraș în speranța de a găsi pe cineva care să o lămurească. Sau care să o mintă frumos.
Ore mai târziu, sprijinindu-ma de un prun din grădina casei mele, am cugetat și am decis să nu mă mai numesc creștină. Un astfel de zeu corupt, mânios, un astfel de monstru criminal nu merită slăvit. Nu poate să fie altceva decât invenția unui popor sălbatic, primitiv, sângeros, ce și-a creat zeii după chipul și asemănarea sa. Și dacă ar exista, ar merita vânat, judecat și pedepsit pentru faptele sale.
Privind înapoi, îmi vine să întreb cu maximă ingenuitate:
Dacă o fetiță de 16 ani a fost îngrozită de crimele citite, dacă un copil a putut să decidă că o crimă este o crimă, indiferent care este supremul ideal în numele căruia este comisă, ce îi oprește pe ceilalți? Cum pot să își țină cumpătul și să găsească scuze absurde masacrelor? Și cum mai pot trăi cu ei înșiși după aceea?
Un lucru foarte ciudat se întâmplă însă atunci când le pun în față fapte foarte asemănătoare sau chiar mai grave din tradiția religiei lor. Creștinii ridică din umeri: "Misterioase sunt căile Domnului, nu le putem judeca" , ori "Nu înțelegi, erau alte timpuri!".
Ce concluzii pot trage din asta? Cu am spus și în articolele anterioare, religia îți anulează morala și gândirea critică. Oricât de bine ți-ar funcționa compasul moral, oricât de bine ai putea analiza faptele altora, atunci când este vorba de propria ta religie toate aceste procese se anulează:
Oh, masacru în care Islamicii au ucis o populație întreagă la ordinele lui Allah, inclusiv copiii?
"Nație de monstri spălați pe creier, criminali antrenați de o religie oribilă!!!"
Oh, masacru în care Evreii/Creștinii au ucis o populație întreagă la ordinele lui Yahve, inclusiv copiii?
"Nu putem noi să judecăm, erau alte timpuri, sufletele nevinovaților au ajuns în Rai, ce favoare extraordinară li s-a făcut!"
Pe mine mă depășește complet cum ajung oamenii să aplice o asemenea dublă măsură, cum o crimă este o crimă doar dacă nu este comisă în numele domnului sau de însuși zeul lor.
În adolescență am aderat la ortodoxie după ce mintea mea neexperimentată s-a întâlnit cu modul de redare al lui Nicolae Steinhardt. Credeam în dumnezeu și până atunci, îmi făceam periodic rugăciunile, mă reculegeam adeseori într-o superbă biserică barocă, ce era în drumul meu spre casă, deci eram "coaptă" și pregătită pentru îndoctrinare.
"Jurnalul Fericirii" a căzut pe pământ fertil. Am început să merg la slujbe, să mă rog obsesiv, să fiu "pătrunsă de credință". Chiar am reușit performanța de care nu sunt deloc mândră de a aruca din casă, ținând-o cu o cârpă, ca să nu mă murdăresc, cartea aceea păcătoasă a lui Darwin.
Știți însă de ce nu a durat mult? Într-un acces de zel, am pus mâna să citesc Biblia. Am trecut cu zâmbet peste prima parte a "Genezei", atribuind oricărui lucru care mi se părea ciudat titlul de "metaforic" . La "Ieșire" mi-a pierit zâmbetul, și mi s-a întipărit pe față o expresie de scârbă. Legi absurde, masacre, pruncucideri, mutilarea tuturor prizonierilor luați într-o ofensivă militară , uciderea în masă a nevinovaților (cam pe'acum nu am mai considerat Potopul "metaforic"), uciderea primilor născuți ai Egiptului și masacrele ulterioare, unele însoțite de trimiterea în sclavie sexuală a fetițelor "inamicului" al cărui păcat era că locuia pe teritoriul greșit. Am terminat "Deuteronomul" și am zvârlit cu Biblia de perete.
Tremuram.
Acest nu era zeul iertării și iubirii despre care îmi povesteau profesoarele de religie, Steinhardt și toți ceilalți binevoitori. Era un dement sângeros, absurd, care considera că meriți pedeapsa capitală pentru că ai mâncat ceva greșit, un dezaxat care ucide copii pentru păcatele părinților, care cere sacrificii umane de la credincioși, care dă pedepse infinite pentru greșeli finite. Cum aș mai fi putut să spun seara "rugăciunea domnească" și să o adresez unui monstru care face ca Hitler și Mao să pară niște amatori jalnici, niște copii prostuți care smulg aripile muștelor în joaca lor aproape caraghioasă?
Am ieșit din casă plângând, cu gândul de a găsi un preot care să îmi explice cum poate fi posibil așa ceva, să mă liniștească, să îmi dea un răspuns. Încă mai speram ca cineva, cumva, să îmi arate că nu e așa cum tocmai am citit, că nu mi-am petrecut timpul rugându-mă unui monstru. Nu puteam, ca atâția alții înaintea mea, să îmi spun că "erau alte vremuri", nu când mi se predase că morala lui dumnezeu este perfectă și imuabilă, că ne bazăm codul moral și legal pe ceea ce ne-a revalat dumnezeu prin profeții săi.
Era primăvară și copacii dădeau să îmbobocească. Și era duminica Paștelui. Iar eu umblam prin oraș bătând la ușile zăvorâte ale bisericilor: în acel an Paștele catolic și cel ortodox coincideau. Popii de toate culorile încuiaseră bisericile și își făceau siesta, în așteptarea slujbei de noapte care dura în unele locuri până în zori. Nu avea nimeni timp să se ocupe de copila plânsă care umbla prin oraș în speranța de a găsi pe cineva care să o lămurească. Sau care să o mintă frumos.
Ore mai târziu, sprijinindu-ma de un prun din grădina casei mele, am cugetat și am decis să nu mă mai numesc creștină. Un astfel de zeu corupt, mânios, un astfel de monstru criminal nu merită slăvit. Nu poate să fie altceva decât invenția unui popor sălbatic, primitiv, sângeros, ce și-a creat zeii după chipul și asemănarea sa. Și dacă ar exista, ar merita vânat, judecat și pedepsit pentru faptele sale.
Privind înapoi, îmi vine să întreb cu maximă ingenuitate:
Dacă o fetiță de 16 ani a fost îngrozită de crimele citite, dacă un copil a putut să decidă că o crimă este o crimă, indiferent care este supremul ideal în numele căruia este comisă, ce îi oprește pe ceilalți? Cum pot să își țină cumpătul și să găsească scuze absurde masacrelor? Și cum mai pot trăi cu ei înșiși după aceea?
"Jurnalul Fericirii" a căzut pe pământ fertil.
RăspundețiȘtergereCoincidental si eu am primit aceeasi carte cam la aceeasi varsta insa in gradina la mine pamantul nu era prea fertil. Eu deja citisem Biblia si cunosteam ce enormitati si ce tampenii se pot gasi pe acolo. Cred ca am deschis Jurnalul Fericirii, am citit vreo doua pagini si l-am lasat naibii ca nu mi s-a parut interesant. Nu m-a facut fericit. Mult mai fun era sa ascult metale si chiar daca nu prea intelegeam urletele metalistilor era clar ca in acele cantece nu era slavit numele Domnului si nici crestismul, ba, erau terfelite in toate pozitiile.
Ca sa vezi ce face anturajul din om si ce insemna sa citesti Biblia atunci cand trebuie, laolalta cu celelalte povesti si legende.
Asa este. In copilarie eram foarte atrasa de partea mistica, de mitologie, de horoscop, de magie. Citisem deja o gramada de Coelho. Cred ca asta a facilitat enorm accesul religiei. Da, e important sa citesti mult, dar conteaza si ce citesti si in ce ordine. :)
Ștergeredeci in copilarie erai atrasa de partea mistica, de mitologie, de horoscop, de magie de Coelho..dupa care ai fost atrasa de ortodoxie, ai citit pe Nicolae Steinhardt, dupa care ai citit Biblia si brusc ti-a venit porumbelu la cap. vai ce penibil suna, am ras cu muci. auzi,da' Tanara Garda de Fadeev ai citit? b
RăspundețiȘtergereavand in vedere ca ai muci la nas si razi ca prostu...cred ca ar trebui sa ai alte priortati in afara de a pune intrebari
Ștergeream ras cu muci
ȘtergereCiudat. Eu rad cu lacrimi atunci cand vad pe crestini facand reclama incapacitatilor intelectuale de care dispun. Ai grija sa ai mai multe batiste la tine cand te uiti la Stan si Bran.
Si vezi sa nu-ti curga mucii pe tastatura ca se lipesc tastele si nu-ti mai functioneaza, n-ai sa mai poti sa-ti exprimi limitarea intelectuala asa cum o faci de regula.
Apoi, cine stie, vazandu-ti tu mucii curgandu-ti din nas in gura te pomenesti ca te vei intreba de ce Dumnezeu ti-a pus rezervorul de muci exact deasupra gurii. In intelepciunea lui ar fi putut probabil sa-ti puna rezervorul de muci in palma si creierul in cap, nu in cur, astfel incat sa nu-ti mananci mucii la fiecare gluma si sa nu gandesti cu anusul.
Ar fi trebuit sa incepi cu Noul testament! Atunci ai fi inteles de ce s-au petrecut acele lucruri care te-au ingrozit in Vechiul Testament! Noul Testament arata dragostea lui Dumnezeu, Vechiul arata dreptatea Lui! “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). “Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnica în Iisus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23). Te-ai nascut pentru a te bucura impreuna cu Dumnezeu de Slava Sa, de viata vesnica care ti-o ofera in dar. Trebuie doar sa o accepti in jertfa lui Isus Hristos! Apreciez ca ai scris un astfel de mesaj, inseamna ca te intereseaza viata ta vesnica. Daca nu ai gasit suficiente modele in biserica unde mergeai, poate ar trebui sa cauti in alta parte... Sa vorbesti cu oameni care cauta intr-adevar o traire sfanta nu doar imbogatire din pomeni. Totusi, chiar daca nu gasesti modele in jur.. nu uita ca doar tu insuti vei sta in fata lui Dumnezeu... Steinhardt vorbea asa, pentru ca el a acceptat dragostea Sa... si doar pe aia a cunoscut-o. Nu a fost un mincinos!
Ștergere"Vechiul [testament]arata dreptatea Lui! "
ȘtergereDreptatea care îl face să ucidă oameni nevinovaţi, copii, bebeluşi... Ce fel de religie de sceleraţi descrie masacrul ca "dreptate"?
"Noul Testament arata dragostea lui Dumnezeu" Ah, nu în Noul Testament este inventată notiunea de tortură veşnică? Poftim dragoste...
"“Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). “Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnica în Iisus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23). "
Toţi au păcătuit, până şi bebeluşii? Şi chiar să fi păcătuit toti, este asta o pedeapsă de "părinte" normal? Moartea şi tortura veşnică? Nu te supăra, dar mi se pare impardonabil nu doar că vrei să aperi un criminal, dar şi că ai nuşte argumente atât de puţin gândite pentru asta.
"Te-ai nascut pentru a te bucura impreuna cu Dumnezeu de Slava Sa, de viata vesnica care ti-o ofera in dar. Trebuie doar sa o accepti in jertfa lui Isus Hristos! "
Adică tre' să cred în nişte aberaţii fără nişte dovezi despre un zombie evreu, nu? Pentru că dacă nu fac asta, voi fi torturata veşnic. Este urât din partea creştinilor că pot crede aşa ceva şi încă să se mai considere oameni buni.
"inseamna ca te intereseaza viata ta vesnica."
Nu există viaţă veşnică. Mă interesează viata mea trecătoare, în care încerc să fiu un om bun. Iar dacă viaţa veşnică ar însemna să pup în dos un criminal celest şi să trăiesc într-o "divină" Nord-Koree, mersi, prefer să se gate când se gată. Nu găsesc nimic mai dezagreabil decât noţiunea de "rai" a creştinilor: o imensă pustietate unde nu faci altceva decât să lingi tălpile unui monstru.
"chiar daca nu gasesti modele in jur.. "
am găsit modele, dar nu între cerştini. Prefer oamenii care îşi folosesc creierul pentru a gândi, nu oile.
Nu avea nimeni timp să se ocupe de copila plânsă care umbla prin oraș în speranța de a găsi pe cineva care să o lămurească. Sau care să o mintă frumos.
RăspundețiȘtergereCum adică nu aveai pe nimeni ? ai fost copil orfan ? nu cred, spui ca veneai acasă, dacă aveai casă aveai și parinți poate și bunici de ce nu i-ai întrebat pe ei ?
Povestea ta e atât de frumoasa și de impresionantă precum o floare de plastic, se vede de la o poștă că e facatură, zău asa...
Daca te adresezi publicului ca și unor copii prostuți ai mari șanse să ii prostești... dar nu chiar pe toți (din principiile manipularii)
Nu te supăra, dar crezi că aveam eu în familie experţii în teologie care să îmi explice aşa ceva? Ar fi ridicat doar din umer şi ar fi spus, în cel mai bun caz că "misterioase sunt căile". Îmi pare rău că minte a ta fixată de calapoade îmi consideră viaţa de plastic, dar povestea nu este deloc fabricată. Poate este doar una din coincidenţele care dau o aură de mister vieţii datorită obsesiei noastre de a căuta motive în tot şi toate.
ȘtergereAm citit biblia, coranul, legndele olimpului, mahabharata, ramayana, torah,epopea lui gilgames,istoria religiilor a lui Mircea Eliade,I.P. Culianu, Victor Kernbach,ce am gasit despre religia egipteană, legende şi povestiri germanice, cantecul nibelungilor, ce am gasit despre mayaşi, incaşi, azteci, etc. deoarece ma pasionează Istoria Religiilor care este istoria rasei umane.
RăspundețiȘtergereÎn biblie, de exemplu sunt peste 100 de nume a lui "dumnezeu" şi dacă o analizezi, sunt de fapt peste 100 dumnezei diferiţi.
Să nu uităm faptul că religia noastră "creştină" este o religie impusă de împăratul roman Constantin cel Mare din motive politice, bazele creştinismului actual fiind adoptate prin Sinodul ecumenic de la Niceea, unde din 1800 episcopi invitaţi nu au participat decât 318....dar această variantă a creştinismului este cea oficială şi în ziua de azi.
Este simplu să te declari "Ateu", să optezi pentru un alt cult religios sau chiar o altă religie...este în schimb mult mai complicat să cercetezi "credinţa", care până la urmă este personală.
Nu încerc să spun că religia este bună sau rea, că "ateii" sau "credincioşii" au dreptate, până la urmă, repetându-mă, credinţa este personală.... ce vă rog eu este să studiaţi, să cercetaţi istoria, religia şi îndeosebi ştiinţa, deoarece, deşi la prima vedere acestea sunt antagonice, vă va fi de mirare căt de mult se completează una pe alta.