Ateu sau agnostic ? Sau ateu şi agnostic ?

Într-un articol anterior, în care erau clasificate diferite tipuri de credinţe religioase, sau absenţa acesteia, a fost menţionat şi agnosticismul, dar numai în treacăt, ca o definiţie, fără să fi fost aprofundat:

Agnosticismul [ a, fără, + gnosis, cunoaştere ] defineşte, în uzul curent, o poziţie intermediară între ateism şi teism. Totuşi, adevăratul sens al cuvantului se referă la convingerea ca este imposibil să cunoşti ceva despre deitate. Un agnostic consideră nu doar că nu ştie, dar ca nici nu se poate şti dacă există vreun dumnezeu, sau ce proprietăţi are acesta.

Subiectul este suficient de sensibil încât să merite un articol dedicat special, întrucât termenul este folosit pentru a denumi mai multe categorii total diferite.
În primul rând, agnosticul „adevărat” este cineva care consideră că nu se poate şti dacă există zei, sau ce vor, sau ce fac, sau ce proprietăţi au.
Ceea ce este o poziţie destul de bizară: deşi agnosticul declară că nu se poate şti nimic despre zei, în aceeaşi afirmaţie el descrie unele din proprietăţile acestor potenţiali zei suficient de bine încât să excludă cam toţi zeii descrişi de religiile clasice ( cei ce inspiră scriitori umani, se revelează, fac minuni ), ştie ce pot sau nu pot face ei ( să se facă cunoscuţi umanităţii ), ba chiar şi care le este voinţa şi ce vor face în viitor ( vor rămâne ascunşi ). Pentru cineva care se autodenumeşte „neştiutor”, agnosticii aceştia ştiu cam multe !
Dar chiar şi un „agnostic moderat” ( deocamdată să-l numim aşa ), care se mulţumeşte cu mai modesta poziţie de „eu nu ştiu dacă există sau nu zei”, respinge şi el marea majoritate a convingerilor religioase, care sunt bazate pe „cunoaşterea” voinţei zeilor.
Înainte de a continua, să vedem ce nu este agnosticismul.
Pentru că marea majoritate a celor ce se descriu cu acest termen nu au perspectiva de mai sus, nu vorbesc despre zei cu neputinţă de cunoscut, ci au o viziune mult mai simplistă a situaţiei: ei împart convingerile de natură religioasă în trei mari categorii: credincioşii ( fie ei teişti, deişti sau panteişti ) sunt cei ce au credinţe religioase; la capătul opus sunt ateii, care ( pretind agnosticii ) „ştiu cu certitudine că nu există zei”; şi agnosticii, intermediarii, cei ce nu ştiu sigur dacă zeii există sau nu:


Dar nici ateii nu ştiu cu 100% certitudine că nu există nici un zeu !
În privinţa unor zei, evident, demonstraţia este uşor de realizat. De obicei primele victime sunt exact zeii pe care adepţii au ţinut să-i împopoţoneze cu toate superlativele - omniscienţă, omnipotenţă, omni~ omni~ omni~ - fără să realizeze că astfel îşi anulează zeii prin simplu fapt că i-au făcut autocontradictorii. O altă categorie de zei imposibili sunt cei cărora li se atribuie acţiuni care nu au, sau nu au avut loc niciodată: „zeiţa din al cărei lapte risipit s-a format Calea Lactee” nu poate exista, din simplul motiv că galaxia nu este formată din şiroaie de lapte, ci din globuri imense de hidrogen în „flăcări” termonucleare. Nici „zeul care a creat lumea acum 6000 ani apoi a înecat toată planeta acum 4000 ani” nu poate exista, pentru că lumea are mai mult de 6000 ani, iar potopul n-a avut loc.
Dar pentru alţi zei, mai modeşti, fără pretenţii de omni~, sau poate doar mai vag definiţi, nu se poate demonstra imposibilitatea existenţei.
Nu, ateii se declară atei doar pentru că ei nu găsesc afirmaţia „zeul X există” suficient de convingătoare, sau suficient de susţinută de dovezi, nu pentru că pot demonstra că orice zeu imaginabil vreodată de cineva este inexistent.

O persoană este atee dacă nu are convingerea că există vreun zeu.
Nu este necesară „certitudinea”, nu este necesară vreo demonstraţie certă; deşi din schema anterioară pare a reieşi că singurul care admite posibilitatea de eroare ar fi agnosticismul, de fapt nici ateismul şi nici teismul nu cer 100% certitudine ! Acest lucru e necesar doar pentru ateismul gnostic şi teismul gnostic !
Dacă cineva nu poate spune sincer „Da, cred într-un anumit zeu !”, este ateu.
Chiar dacă admite o posibilitate redusă a existenţei unui zeu, cât timp nu consideră existenţa acestuia ca fiind măcar probabilă, rămâne în continuare un ateu. Ateu agnostic, mai precis. Iar dacă nu pretinde o convingere fermă, ci doar bănuiala că o anumită divinitate există, intră în categoria teistului agnostic.

Deci „ateu” şi „agnostic”, sau „teist” şi „agnostic” nu se contrazic: ateismul înseamnă lipsa credinţei; teismul presupune credinţă într-un anumit zeu. Agnosticismul denotă lipsa certitudinii, iar gnosticismul, dimpotrivă, siguranţă absolută.
O schemă mult mai corectă este aceasta:


în care gnosticismul/agnosticismul şi teismul/ateismul sunt reprezentate pe axe diferite, şi variantele opuse ale credinţei se încrucişează cu variantele cunoaşterii.
Majoritatea ateilor sunt atei agnostici, nu pretind certitudine 100% că nu poate exista nici un soi de entitate care ar putea fi considerată divinitate pe undeva prin Multivers. De altfel, nu se poate demonstra nici că Moş Crăciun nu există, deci tehnic nimeni nu ştie, nu poate şti că Moş Crăciun nu există, cu 100% certitudine.
În concluzie:
1) „Agnosticismul” ( în partea stângă a axei orizontale ) nu este un răspuns la întrebările despre credinţă ( cea de pe axa verticală ).
şi
2) Nici ateismul nu presupune 100% certitudine că nu există zei !

Ateismul gnostic este o poziţie extremă, adoptată de o minoritate a ateilor; majoritatea ateilor au poziţia mult mai onestă, mult mai rezonabilă, de a respinge afirmaţiile despre zei înaintate de credincioşi, dar sunt dispuşi să recunoască că şi-ar schimba opinia dacă ar fi vreodată prezentaţi în viitor cu dovezi suficient de convingătoare.
În această lumină, ateii nu sunt doar o minoritate de extremişti. Majoritatea celor ce se descriu drept „agnostici” pur şi simplu sunt în realitate atei agnostici: aproape nici un agnostic nu consideră existenţa vreunui zeu ca fiind mai probabilă decât inexistenţa, pentru că atunci s-ar declara teist sau credincios.

Aşadar, dacă până acum v-aţi considerat agnostic, sondaţi mai bine în propria conştiinţă. De acord, sunteţi agnostic, adică nu ştiţi cu 100% siguranţă dacă există zei sau nu. Dar ce credeţi ? Sunteţi ateu agnostic, sau teist agnostic ?