joi, 2 mai 2013

Erori Creaţioniste 2: Autoritatea ştiinţei

     Deşi creaţioniştii resping ştiinţa, sau mai bine zis concluziile ştiinţifice care le contrazic dogmele, ei realizează totuşi că metoda ştiinţifică este unica metodă funcţională de investigare a realităţii. De aceea încearcă să fure din autoritatea ştiinţifică, pretinzând că ceea ce fac ei ar fi ştiinţă. De aici şi denumirea de „creaţionism ştiinţific” cu care împopoţonează maimuţărelile pe care ei le pretind drept ştiinţă. Interesant, creaţioniştii insistă că creaţionismul ar fi ştiinţific deşi pe de altă parte insistă că…
  • Ştiinţa este tot o religie !
     Ştiinţa este o unealtă de studiere a lumii naturale; metoda ştiinţifică presupune observarea unui fenomen, găsirea unei explicaţii pentru acesta, urmată de verificarea răspunsului. Modul de realizare al observaţiilor, formularea explicaţiilor, verificarea lor sau gradul de verificare până la acceptarea ipotezei au devenit mult mai pretenţioase comparativ cu ştiinţa aşa cum era ea aplicată de Galileo sau Newton, de pildă. Însă esenţa procesului, găsirea unui potenţial răspuns urmat de verificarea acestuia, este aceeaşi. Totodată, în ştiinţă, fiecare răspuns, fiecare teorie şi lege este acceptat doar provizoriu: întotdeauna este posibilă elaborarea unui răspuns mai complet, care să se apropie şi mai mult de realitate.
     Prin contrast, religia presupune o credinţă orbească, menţinută în absenţa sau chiar în ciuda oricăror dovezi. Modul în care se ajunge la un răspuns este imposibil de repetat sau probat, acesta trebuie acceptat aşa cum e prezentat de profeţi sau cărţile „sfinte”. Verificarea afirmaţiilor este văzută ca „îndoială” sau „necredinţă”, sancţionată în cadrul religiei. Orice încercare de corectare a vreunei erori din sistemul de credinţă este „erezie”, la rândul ei aspru condamnată.
     Aşadar, cum ar putea ştiinţa, unealta care ne permite descifrarea realităţii, cu un sistem de autocorectare, cu verificarea fiecărei teorii propuse, şi care recunoaşte că este în căutarea adevărului, să fie confundată cu sistemul opus, în care „adevărul” deja a fost găsit, şi este apărat cu îndârjire împotriva oricărei încercări de corectare sau îmbunătăţire ? Evident, cele două nu sunt nici pe departe asemănătoare. Dar creaţioniştii sunt nevoiţi să le prezinte astfel, pentru a spori credibilitatea propriilor afirmaţii, la rândul lor deformări ale realităţii pentru salvarea dogmei, şi pentru a târî cumva ştiinţa la nivelul lor. Dar, făcând aceasta, recunosc că religia şi revelaţia „divină” nu sunt un sistem valid de investigare al realităţii !
  • Creaţionismul este o ştiinţă validă.
     Pentru a fi considerat astfel, creaţionismul ar trebui să prezinte ipoteze ştiinţifice. Ar trebui să prezinte dovezi în favoarea acelei ipoteze, nu să pretindă că hibele, de cele mai multe ori imaginare, din alte teorii ar constitui dovezi pentru creaţionism. Ar trebui să prezinte explicaţii pentru un anumit fenomen, sau o anumită observaţie, nu să respingă şi să vrea să ascundă explicaţiile deja existente. Ipotezele cu răspunsuri supranaturale nu sunt ştiinţifice, pentru că nu pot fi verificate, iar explicaţiile care implică magie, supranatural, sau răspunsul universal „aşa-a-făcut-dumnezeu” nu sunt explicaţii, sunt pur şi simplu admisii ale necunoaşterii, dar împachetate pentru a părea răspunsuri. Mai grav, asemenea „explicaţii” blochează orice investigaţie ulterioară. De asemenea, ar trebui să poată face predicţii verificabile pe baza răspunsurilor pe care le propun, şi să publice descoperirile realizate în jurnale ştiinţifice, verificate şi recenzate de alţi oameni de ştiinţă, care să verifice la rândul lor acurateţea informaţiilor.
     Dar ceea ce vedem în realitate este exact opusul: „ştiinţa” creaţionistă nu a reuşit să formuleze nici măcar o ipoteză ştiinţifică. Fiecare din dovezile şi argumentele lor este demonstrabilă şi demonstrată falsă. Explicaţiile lor sunt obţinute filtrând cu disperare dintre miile de informaţii care îi contrazic, pentru a rămâne cu doar câteva care par a le susţine cazul. Nici un creaţionist nu a făcut nici o descoperire ştiinţifică bazându-se pe creaţionism, ci doar în măsura în care a făcut abstracţie de creaţionism şi a aplicat metoda ştiinţifică. Însăşi denumirea de „creaţionism ştiinţific” este un indiciu că e vorba de o pseudoştiinţă: nici o ştiinţă veritabilă nu consideră necesar să-şi adauge atributul „ştiinţific” la nume.
  • Dar mulţi creaţionişti sunt oameni de ştiinţă şi au doctorate sau alte diplome şi calificări !
     Ceea ce nu spun însă este că de obicei acestea sunt fie obţinute de la facultăţi neacreditate, fie, în cel mai bun caz, sunt din cu totul alte domenii decât cel în discuţie.
     De pildă, „doctorul” Kent Hovind, sau „Dr. Dino”, cum îşi spune el însuşi, are grijă să explice la începutul conferinţelor că are un doctorat, şi că a predat ştiinţe vreme de 15 ani. Doctoratul lui a fost obţinut prin corespondenţă de la o „facultate” neacreditată, şi este în Educaţie Creştină. Iar în privinţa ştiinţelor… ajunge să vedem câteva bucăţi dintr-un clip în care „doctorul” foloseşte termenii de atom, moleculă, nucleotidă, bază-pereche, genă, cromozom şi genom interşanjabil, de parcă toate ar fi sinonime ! Cu altă ocazie, a negat existenţa fuziunii nucleare, sau a declarat că o cometă de gheaţă care ar lovi planeta „ar îngheţa mamuţii în picioare”, când un simplu calcul de fizică elementară indică că un asemenea impact ar produce energii de ordinul zecilor sau sutelor de megatone - indiferent de temperatura iniţială a cometei, căldura finală ar vaporiza gheaţă, mamuţi, rocă sau metal.
  • Dar foarte mulţi savanţi renumiţi au fost creaţionişti ! Newton, Pasteur, Galileo, Faraday, Linnaeus, Pascal, DaVinci, şi alţii…
     Este adevărat. De asemenea, este un apel la autoritate. Trebuie remarcat că majoritatea lor au trăit cu zeci sau sute de ani înainte de Darwin, şi au fost creaţionişti pentru că nu cunoşteau nici o alternativă ştiinţifică la creaţionism. Trebuie subliniat încă o dată că aceşti savanţi au ajuns renumiţi tocmai pentru că nu au acceptat răspunsul „dumnezeu-a-făcut-o” şi au investigat diferite aspecte ale naturii. Cu alte cuvinte, au fost savanţi extraordinari în ciuda, şi nu datorită creaţionismului şi răspunsurilor oferite de religie.
     În ciuda listelor impresionante de savanţi de dinainte de Darwin, care au acceptat modelul creaţionist, nici în ziua de astăzi, după sute de ani, creaţionismul nu a reuşit să producă vreo ipoteză ştiinţifică, să aducă vreun model ştiinţific, să facă predicţii ştiinţifice pe baza creaţionismului, sau să ofere vreun progres în cunoaşterea ştiinţifică. Din punct de vedere ştiinţific, creaţionismul este un eşec total.
  • Creaţionismul analizează aceleaşi dovezi, doar că oferă altă interpretare
     Prin definiţie, o dovadă reprezintă unul sau o serie de fapte, de observaţii, care permit o singură interpretare. Aşadar, creaţioniştii nu pot să analizeze aceleaşi dovezi şi să ajungă la concluzii diferite; ceea ce pot face e să selecteze din dovezile existente cele care par a susţine varianta dorită, şi să ignore sau distorsioneze restul. Creaţionismul nici nu porneşte de la dovezile materiale pentru a trage concluzii pe baza acestora, ci stabileşte întâi concluziile bazându-se pe poveştile dintr-o carte de mituri, şi abia apoi caută dovezile, lucru lesne demonstrat tocmai de distorsionarea constantă a tuturor afirmaţiilor ştiinţifice incompatibile cu concluzia creaţionistă.
     Cum ar putea explica creaţionismul expansiunea spaţiu-timp, sau fondul cosmic de radiaţii ? apariţia de specii noi, faptul că toate fosilele apar exact în straturile prezise, fuziunea cromozomului 2 uman, retrovirusurile endogene, şi zeci de alte dovezi ? Toate acestea sunt incompatibile cu varianta creaţionistă. De aceea, creaţioniştii nici nu spun nimic despre aceste dovezi; cele pe care le menţionează le distorsionează şi le deformează, în loc să le adreseze corespunzător, sau, în cel mai fericit caz, invocă aceeaşi veşnică nonexplicaţie, „dumnezeu a făcut-o !”
  • Nimeni nu a fost de faţă, nimeni nu a observat direct Big Bang-ul, formarea vieţii, evoluţia speciilor !
     Ironic, această acuzaţie vine de la cineva care la rândul lui nu a observat direct nici unul din evenimentele din Geneză, nici creerea Universului, nici pe Adam şi Eva, nici potopul… şi nici scrierea sau modificările şi editările masive ale cărţii din care îşi ia ideile. Mai rău, deşi aceste modificări, schimbări şi alterări ale bibliei sunt bine documentate de istorici, creaţioniştii resping şi aceste dovezi, şi insistă că basmele imposibile şi incompatibile cu realitatea ar reprezenta „Adevărul Suprem”. Pentru consecvenţă, creaţioniştii ar trebui să vorbească doar de evenimentele pe care le-au văzut cu ochii lor, dar asta i-ar lăsa fără cuvinte.
     În al doilea rând, afirmaţia are la bază presupuneri eronate. Nu este necesar să observi direct un fenomen, ajunge să observi consecinţele acestuia. Dacă creaţioniştii nu sunt de acord, atunci ar trebui să propună o reformare serioasă a sistemului juridic, care se bazează destul de mult pe aceasta, şi să ne explice că nu contează că pe arma unei crime s-au descoperit amprentele suspectului, nu contează că suspectul are pe haine sângele victimei, cât timp n-a existat şi un martor care să observe direct crima, toate celelalte nu sunt dovezi concludente. Pretenţia de a fi de faţă la un eveniment ca singură certitudine a producerii evenimentului ar afecta nu doar sistemul juridic, dar chiar viaţa de zi cu zi.
     În al treilea rând, afirmaţia este falsă: observaţiile sunt făcute în timp real: spaţiul este în expansiune, şi galaxiile se îndepărtează una de alta; fondul cosmic de radiaţii există; observarea obiectelor aflate la miliarde de ani-lumină este o observaţie făcută asupra obiectelor aşa cum erau ele acum miliarde de ani; fosilele sunt observate direct, inclusiv plasarea lor corectă în straturi de vechime diferită, în conformitate cu predicţiile teoriei evoluţiei; înrudirea speciilor, demonstrată genetic, este o altă observaţie directă; evoluţia, schimbarea caracteristicilor diverselor specii, este observată zi de zi, ba chiar folosită de om atât la producerea de noi rase de animale şi noi soiuri de plante, cât şi la producerea de vaccinuri; speciaţia, apariţia de specii noi, este şi ea observată zi de zi.
  • Aha ! deci ştiinţa necesită totuşi credinţă ! Credinţa că ceea ce spun savanţii chiar e adevărat !
     Nu, nu necesită „credinţă”. Pentru că „credinţa” este convingerea oarbă în absenţa dovezilor. În cazul ştiinţei, este vorba de înţelegerea funcţionării metodei ştiinţifice. Iar dovezile cele mai concludente sunt aplicaţiile făcute pe baza descoperirilor. Dacă o anumită teorie nu ar fi validă, predicţiile făcute în baza ei nu ar funcţiona. Faptul că un PC, sistemul GPS, algoritmii evolutivi, un vaccin sau o nouă rasă de animale pot fi realizate sau produse, demonstrează că teoriile care stau la baza acestora sunt corecte: fizica cuantică, relativitatea, teoria evoluţiei, şi toate celelalte teorii îşi pot demonstra practic aplicabilitatea. Aş fi curios ce aplicabilitate practică se poate dezvolta pe baza creaţionismului. Din câte ştiu eu, nu există nici măcar una.
  • Dar ştiinţa se schimbă de la o zi la alta, ceea ce susţinea ieri e respins astăzi ! Cum ai putea să ai încredere în ce se zice ?
     În primul rând, cine este mai credibil ? cineva care recunoaşte că a greşit ieri dar s-a corectat şi aduce dovezile necesare pentru a arăta că azi are dreptate, sau cineva care afirmă nişte lucruri incredibile, nu le poate demonstra, dimpotrivă, i se arată de o sută de ori că se înşeală şi totuşi ignoră toate corecţiile şi defilează în continuare cu absurdităţile deja cunoscute ca false, pretinzând în continuare că el deţine Adevărul ? Cine este mai credibil, cineva care acceptă să fie corectat, sau cineva obtuz la orice corecţie ?
     În al doilea rând, modificările aduse modelelor ştiinţifice nu sunt întoarceri cu 180°, ci îmbunătăţiri ale celor existente, cu includerea părţilor funcţionale din modelul vechi. De pildă, în perioada Evului Mediu, „ştiinţa” ( dacă poate fi numită aşa ) considera că Pământul este plat, pentru că aceasta era observaţia evidentă ( că tot cereau creaţioniştii „observaţia cu ochii tăi !” ca unică măsură de certitudine… ). Pe măsură ce dovezile s-au acumulat, oamenii au realizat că planeta are formă sferică, şi totodată au inclus în noul model şi partea funcţională a celui vechi: este sferic, dar curbura este suficient de mare încât, la scară mică, pare plat. În secolul XX, după măsurători foarte precise, forma planetei a fost din nou „modificată”, şi Terra a devenit un „geoid de rotaţie cu emisfera sudică mai bombată”. Dar diferenţa de la „perfect sferic” la „geoid de rotaţie” a însemnat luarea în considerare a unei deformări de sub 1% - privit din nou cu ochiul liber, din spaţiu, Pământul într-adevăr pare o sferă perfectă. Schimbările nu sunt de la „cubic” la „sferic” la „piramidal”, ci sunt o continuă îmbunătăţire a detaliilor tot mai mici, pe măsură ce măsurătorile sunt tot mai precise.
     Da, este posibil ca o nouă teorie să înlocuiască teoria evoluţiei. Dar dacă acest lucru se va întâmpla, atunci noua teorie nu va „arunca la gunoi” teoria existentă cu totul, ci o va completa, sau o va îngloba, şi va descrie aceleaşi observaţii, va include apariţia de noi specii şi înrudirea speciilor, inclusiv descendenţa omului din alte primate. Toate acestea sunt fapte demonstrate. Ceea ce presupune noua teorie va fi doar o completare a teoriei existente, o explicaţie mai bună, mai corectă, mai detaliată, a tuturor observaţiilor.
  • Ştiinţa şi religia nu sunt în conflict, adresează subiecte diferite. Ştiinţa nu spune nimic despre transcendent, asta e domeniul religiei.
     Bine că afirmaţia s-a oprit aici. Pentru că ar fi trebuit să spună şi că „religia nu spune nimic despre realitate, despre Univers”, dar asta ar fi fost o minciună gogonată. Cât timp religia vorbeşte despre transcendent şi despre „dincolo de capacitatea de înţelegere umană” ( dar atunci de ce pretinde că înţelege şi discută un subiect pe care admite că nu-l poate înţelege ?? nu e autocontradictoriu ? ), e totul bine. Doar că religia nu stă cuminte la asemenea afirmaţii neverificabile, ci se avântă şi în subiecte care ţin de domeniul ştiinţei. Face multe afirmaţii despre Univers, despre apariţia vieţii, despre apariţia omului, despre istorie şi arheologie, despre biologie şi fizică, despre modul în care funcţionează realitatea; şi toate aceste afirmaţii sunt, fără excepţie, eronate ! Aşadar, dacă apar confilcte între ştiinţă şi religie, este pentru că religia îşi depăşeşte domeniul de care ar trebui să se ocupe, şi încalcă teritoriul ştiinţei. Iar când ştiinţa îşi face treaba ei şi demontează pretenţiile religiei, cine este de vină ? Nu religia care s-a aventurat dincolo de limitările-i ?
     În altă ordine de idei, dacă acolo unde face afirmaţii verificabile, religia reuşeşte să se înşele permanent, atunci de ce ar lua cineva în serios afirmaţiile religioase privind lucrurile neverificabile ? Dacă până şi în privinţa originii Universului, vieţii sau a omului explicaţiile religioase sunt la nivel de basm, atunci de ce ar considera cineva că atunci când descrie entităţi şi acţiuni supranaturale religia ar nimeri-o mai bine ?
  • Darwin a fost rasist şi misogin care îl ura pe dumnezeu, şi darwinismul a stat la baza nazismului.
     Atacurile la adresa fondatorului teoriei evoluţiei, în locul teoriei propriu-zise, sunt destul de frecvente. Există un articol dedicat analizei afirmaţiilor, şi demontării fiecărei „acuzaţii”, aşa încât nu am să le reiau; ajunge să spunem că fiecare din ele este eronat.
     Şi chiar dacă ar fi adevărată fiecare din ele, ce-i cu asta ? Toate defectele posibile pe care le are cineva care propune o teorie nu influenţează gradul de adevăr sau de falsitate al acelei teorii; aceasta este acceptată sau respinsă pentru propriile merite, pentru capacitatea de descriere a unui aspect al naturii, şi din acest punct de vedere, teoria evoluţiei se descurcă excelent. Chiar dacă ar fi fost propusă de un pedofil ucigaş satanist care împingea bătrânici pe scări, comportamentul respectivului nu ar fi influenţat cu nimic teoria lui.
     Tot aici trebuie menţionate nenumăratele citate scoase din context, citate ale diverşilor biologi, de la Darwin la Niles Eldredge, de la Stephen J. Gould la Richard Dawkins, care par să sugereze că nu acceptă teoria evoluţiei, sau că aceasta ar avea „probleme” ascunse publicului. În fiecare din aceste cazuri, investigaţii mai amănunţite au scos la iveală faptul că creaţioniştii citează trunchiat afirmaţiile respectivilor biologi.

      Alte articole din seria Erorilor Creaţioniste:
Erori Creaţioniste 1: Intro
Erori Creaţioniste 3: Big Bang
Erori Creaţioniste 4: Abiogeneza
Erori Creaţioniste 5: Teoria evoluţiei ( prima parte )
Erori Creaţioniste 6: Teoria evoluţiei ( partea a doua )
Erori Creaţioniste 7: Fosilele
Erori Creaţioniste 8: Genetica
Erori Creaţioniste 9: Alte teorii ştiinţifice
Erori Creaţioniste 10: Vârsta Universului
Erori Creaţioniste 11: Complexitate şi design
Erori Creaţioniste 12: Ştiinţă şi biblie
Erori Creaţioniste 13: Alte erori
Erori Creaţioniste 14: Provocări
Erori Creaţioniste 15: Concluzii; Index

12 comentarii:

  1. Chiar si pe plan juridic, marturiile nu sunt mereu considerate "dovezi". De ce? Pentru ca se intampla sa mai ai si marturii mincinoase si sa mai trimiti si oameni nevinovati la puscarie.

    Bine punctat!

    RăspundețiȘtergere
  2. In stiinta s-a ajuns la un nivel foarte ridicat al complexitatii raspunsurilor si explicatiilor (pentru ca pur si simplu problemele dificile nu pot avea raspunsuri sau rezolvari simple). Aceste explicatii nu pot fi intelese de oamenii obisnuiti, deoarece fie nu au capacitatea mentala necesara fie nu au nivelul de cunostinte necesar. Astfel incat, pentru ei, explicatia stiintifica este la fel de buna ca cea religioasa, pur si simplu nu inteleg nici una din ele. Ei ajung sa aleaga o explicatie sau alta nu dupa corectitudinea acesteia ci dupa nivelul lor mental, aplicand criterii care nu au nimic de a face cu logica sau rigoarea argumentatiei ci mai degraba cu 'frumusetea', 'simplitatea', 'sentimentul' etc. Daca nu va exista o metoda prin care oamenii sa poata distinge usor intre o fabulatie si o explicatie bine argumentata pur si simplu lumea se va scinda in 2: oameni care accepta si inteleg realitatea si oameni care prefera basmul. In functie de cine va fi mai bine adaptat la mediu vom avea o societate care va cerceta galaxia sau o societate gen evul mediu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pe baza ştiinţei, în sensul obişnuit al cuvântului, nu puteţi afla care dintre concepţii este corectă. Ştiinţa operează prin experimente. Ea urmăreşte modul în care se comportă lucrurile. Privită în perspectivă, orice afirmaţie ştiinţifică, oricât ar părea de complicată, se reduce la ceva de genul: „Am orientat telescopul spre o anumită parte a cerului la ora 2:20 a.m., în ziua de 15 ianuarie, şi am observat următoarele lucruri..."; sau: „Am pus o anumită cantitate din substanţa cutare într-un vas şi am încălzit-o la temperatura cutare şi a reacţionat în felul următor". Să nu credeţi că spun ceva împotriva ştiinţei: Eu nu spun decât care este rolul ştiinţei. Cu cât este cineva mai înaintat în ştiinţă, cu atât mai mult (cred eu) va fi de acord cu mine că acesta este rolul ştiinţei - şi este un rol foarte folositor şi necesar.
    Dar motivul pentru care ceva a ajuns să existe şi dacă există ceva în spatele lucrurilor pe care le observă ştiinţa - ceva de o natură diferită - aceasta nu este o întrebare ştiinţifică. Dacă există „Ceva în spatele lucrurilor", acest Ceva va trebui să rămână cu totul necunoscut oamenilor sau va trebui să se facă pe sine cunoscut într-un mod oarecare. Afirmaţia că există un asemenea lucru şi orice afirmaţie care contestă existenţa lui nu sunt afirmaţii pe care să le poată face ştiinţa. Cei care fac asemenea afirmaţii sunt de obicei ziariştii şi romancierii care au prins câteva adevăruri răzleţe necoapte ale ştiinţei, din vreo carte. La urma urmei, aceasta este o problemă de bun simţ. Să presupunem că ştiinţa ar deveni cândva atât de completă încât să cunoască fiecare lucru din întregul univers. Nu este oare limpede că întrebări de felul: „De ce există universul?", „De ce funcţionează în acest fel?", „Are universul vreun sens?" ar rămâne tot fără răspuns? (C.S.L.)

    RăspundețiȘtergere
  4. Aşa a început teologia. Oamenii ştiau deja despre Dumnezeu într-un mod vag. A venit apoi un om care a pretins că este Dumnezeu; nu a fost genul de om pe care-l poţi socoti nebun. El i-a făcut pe oameni să creadă în El. Ei L-au întâlnit din nou după ce au văzut cum a fost omorât. Şi apoi, după ce au format o mică societate sau comunitate, ei L-au descoperit pe Dumnezeu şi înăuntrul lor: călăuzindu-i, făcându-i în stare să facă lucruri pe care nu le puteau face înainte. Şi când au analizat toate acestea, ei au văzut că au ajuns la definiţia creştină a Dumnezeului tri-personal.
    Definiţia aceasta nu este ceva ce am născocit noi; teologia este, într-un sens, cunoaştere experimentală. Religiile simple sunt cele care sunt născocite. Când eu spun că este o cunoaştere experimentală „într-un sens", vreau să spun prin aceasta că în anumite privinţe este ca şi celelalte ştiinţe experimentale, dar nu în toate privinţele. Dacă eşti un geolog care studiază roci, trebuie să te duci la roci şi să găseşti rocile. Iniţiativa este în totalitate de partea ta. Rocile nu pot să te ajute şi nici să te împiedice. Să presupunem însă că eşti un zoolog şi că vrei să fotografiezi animale sălbatice în cadrul lor natural. Lucrul acesta este diferit de studiul rocilor. Animalele sălbatice nu vor veni la tine: dar ele pot fugi de tine. Dacă nu stai foarte liniştit, ele vor fugi. Începe să existe o fărâmă de iniţiativă de partea lor.
    Să trecem la un nivel mai înalt. Să presupunem că vrei să cunoşti pe un om. Dacă el este hotărât să nu te lase, nu-l vei putea cunoaşte. Trebuie să-i câştigi încrederea. În cazul acesta, iniţiativa este împărţită în mod egal - este nevoie de doi oameni ca să realizeze o prietenie.
    Când este vorba de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, iniţiativa este de partea Lui. Dacă El nu Se revelează pe Sine, nimic din ce poţi face tu nu-ţi va permite să-L cunoşti. Şi, de fapt, El Se revelează unor oameni în mai mare măsură decât altora - nu pentru că ar avea favoriţi, ci pentru că îi este imposibil să Se reveleze unui om ale cărui minte şi caracter sunt într-o stare nepotrivită. La fel cum lumina soarelui, deşi nu are favoriţi, nu poate fi reflectată de o oglindă prăfuită la fel de bine ca şi de o oglindă curată.
    Am putea formula ideea aceasta în alt fel, spunând că în timp ce în celelalte ştiinţe instrumentele pe care le foloseşti sunt exterioare omului (instrumente cum sunt microscoapele sau telescoapele), instrumentul prin care Îl vezi pe Dumnezeu este întreaga ta fiinţă. Dacă eul omului nu este păstrat curat şi strălucitor, îl vei vedea pe Dumnezeu neclar - la fel cum ai vedea Luna dacă ai privi printr-un telescop murdar. Acesta este motivul pentru care popoarele sălbatice au religii sălbatice: ele s-au uitat la Dumnezeu prin lentile murdare. (C.S.L)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Privită în perspectivă, orice afirmaţie ştiinţifică, oricât ar părea de complicată, se reduce la ceva de genul…"
      N-ai citit ce-am scris ?? „Ştiinţa este o unealtă de studiere a lumii naturale; metoda ştiinţifică presupune observarea unui fenomen, găsirea unei explicaţii pentru acesta, urmată de verificarea răspunsului.
      Găsirea explicaţiei şi verificarea răspunsului unde ţi-s din descrierea ta ? Ah, da, le-ai omis ca să faci ştiinţa să pară mai „subţire” decât este, „pentru a târî cumva ştiinţa la nivelul tău”.
      „teologia este, într-un sens, cunoaştere experimentală”
      Oh, really ? Uite, eu nu te cred. „Cum ar putea ştiinţa, unealta care ne permite descifrarea realităţii, cu un sistem de autocorectare, cu verificarea fiecărei teorii propuse, şi care recunoaşte că este în căutarea adevărului, să fie confundată cu sistemul opus, în care „adevărul” deja a fost găsit, şi este apărat cu îndârjire împotriva oricărei încercări de corectare sau îmbunătăţire ?
      "Am putea formula ideea aceasta în alt fel, spunând că în timp ce în celelalte ştiinţe instrumentele pe care le foloseşti sunt exterioare omului (instrumente cum sunt microscoapele sau telescoapele), instrumentul prin care Îl vezi pe Dumnezeu este întreaga ta fiinţă"
      Adică în timp ce ştiinţa este obiectivă, măsurabilă şi demonstrabilă, teologia este bazată pe subiectivism, opinii, dorinţe şi speranţe. Adică nemăsurabil, subiectiv, nedemonstrabil; deci, nu metodă ştiinţifică, deci nu ştiinţă. De ce i-ai spune ştiinţă ? ah, da, am scris chiar la-nceput: „ei realizează totuşi că metoda ştiinţifică este unica metodă funcţională de investigare a realităţii. De aceea încearcă să fure din autoritatea ştiinţifică, pretinzând că ceea ce fac ei ar fi ştiinţă.

      Serios acum, nu te-ai obosit să citeşti ce-am scris ? Pentru că exact ce-am demontat eu în articol, tu ai venit să reafirmi. Aşa, din burtă, fără vreun argument. Dar apreciez totuşi că ai vrut să pui nişte exemple de creştini făcând afirmaţiile respective.

      Ștergere
  5. Stiinta nu spune doar: "Am pus o anumită cantitate din substanţa cutare într-un vas şi am încălzit-o la temperatura cutare şi a reacţionat în felul următor", ci si faptul ca de cate ori vei face acest lucru va reactiona in acelasi fel. Este ceea ce se cheama o `lege`. In plus, in final, ea spune si motivul (de exemplu corpurile se atrag din cauza curbarii spatiului si timpului in prezenta unei mase, sau in cazul de fata, iti va spune motivul chimic sau fizic pentru care a aparut reactia), caz in care legea devine o `teorie`. Faptul ca nu avem inca raspuns la o intrebare de tipul `de ce` nu inseamna ca nu il vom avea. Nu, nu este deloc limpede că întrebări de felul: „De ce există universul?", „De ce funcţionează în acest fel?", „Are universul vreun sens?" vor rămâne tot fără răspuns. Deja exista raspunsuri sau ipoteze la aceste intrebari. In plus, nici altcineva nu are raspuns la aceste intrebari, ma mir de pretentia lor de a avea raspunsuri.

    RăspundețiȘtergere
  6. Tu spui: Oamenii ştiau deja despre Dumnezeu într-un mod vag. A venit apoi un om care a pretins că este Dumnezeu; nu a fost genul de om pe care-l poţi socoti nebun. El i-a făcut pe oameni să creadă în El. Ei L-au întâlnit din nou după ce au văzut cum a fost omorât. Şi apoi, după ce au format o mică societate sau comunitate, ei L-au descoperit pe Dumnezeu şi înăuntrul lor: călăuzindu-i, făcându-i în stare să facă lucruri pe care nu le puteau face înainte. Şi când au analizat toate acestea, ei au văzut că au ajuns la definiţia creştină a Dumnezeului tri-personal.
    Eu spun: Oamenii aveau o lipsa de cunostinte crasa. A venit apoi un om care a pretins că este Dumnezeu; nu a fost genul de om pe care-l poţi socoti nebun. El i-a făcut pe oameni să creadă în El. Ei n-au putut sa accepte ca a fost omorat. Si au construit o poveste prin care si-au ingropat durerea ca viata e asa cum e pentru a-si pastra iluzia ca este mai mult de atat. Si astfel a aparut psihologia, psihiatria si psihoterapiile.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cred ca esti tare mandru de explicatia ta data intrebarii: "De ce apare dumnezeu doar unora?". Ai vreo dovada ca e asa? Ai auzit de Aserţiunea Goală ( Decretarea prin Fiat, Ipse Dixit )?

    RăspundețiȘtergere
  8. singura ipoteza stiintifica pe care am auzit-o si care sa aibe cat de cat legatura cu creationismul a fost intr-o nuvela scrisa de isaac asimov. Nuvela se numeste The last question "The last question was asked for the first time, half in jest, on May 21, 2061, at a time when humanity first stepped into the light. The question came about as a result of a five dollar bet over highballs, and it happened this way ...
    —Opening line, The Last Question
    The story deals with the development of computers called Multivacs and their relationships with humanity through the courses of seven historic settings, beginning in 2061. In each of the first six scenes a different character presents the computer with the same question; namely, how the threat to human existence posed by the heat death of the universe can be averted. The question was: "How can the net amount of entropy of the universe be massively decreased?" This is equivalent to asking: "Can the workings of the second law of thermodynamics (used in the story as the increase of the entropy of the universe) be reversed?" Multivac's only response after much "thinking" is: "INSUFFICIENT DATA FOR MEANINGFUL ANSWER."
    The story jumps forward in time into newer and newer eras of human and scientific development. In each of these eras someone decides to ask the ultimate "last question" regarding the reversal and decrease of entropy. Each time, in each new era, Multivac's descendant is asked this question, and finds itself unable to solve the problem. Each time all it can answer is an (increasingly sophisticated, linguistically): "THERE IS AS YET INSUFFICIENT DATA FOR A MEANINGFUL ANSWER."
    In the last scene, the god-like descendant of humanity (the unified mental process of over a trillion, trillion, trillion humans that have spread throughout the universe) watches the stars flicker out, one by one, as the universe finally approaches the state of heat death. Humanity asks AC, Multivac's ultimate descendant, which exists in hyperspace beyond the bounds of gravity or time, the entropy question one last time, before humanity merges with AC and disappears. AC is still unable to answer, but continues to ponder the question even after space and time cease to exist. Eventually AC discovers the answer, but has nobody to report it to; the universe is already dead. It therefore decides to show the answer by demonstrating the reversal of entropy, creating the universe anew. The story ends with AC's pronouncement,
    And AC said: "LET THERE BE LIGHT!" And there was light--"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îl apreciez foarte mult pe Asimov, şi mi-a plăcut şi povestirea. Doar că e o simplă povestire, nu poate fi numită "ipoteză ştiinţifică". Nu doar că e netestabilă, dar nici nu explică nimic: CUM a apărut lumina ? DE UNDE ? DE CE ?
      În plus, un univers iniţiat de o inteligenţă exterioară, care apoi nu interferează cu universul respectiv ar corespunde mai mult panteismului, dar dacă fiinţele de acolo evoluează în mod natural, modelul nu e prea compatibil cu creaţionismul, care presupune fiinţe complexe create de inteligenţa respectivă în mod independent.

      Ștergere
    2. Stiu ca e o simpla povestire:D oricum nu ar explica cum s-a creat universul in care s-a construit computerul Multivac. Si nici nu cred ca ar fi fericiti creationistii cu o astfel de ipoteza stiintifica. Incercam doar sa fiu sarcastic si nu mi-a iesit. Panteismul mi se pare interesant. Daca as fi obligat sa am o viziune teista as alege Panteismul

      Ștergere
    3. Mi-a plăcut şi povestirea din „Nici un zeu în Cosmos” ( îmi scapă numele povestirii, oricum sunt mai multe reuşite), în care umanitatea a construit ăl mai ăl computer cu putinţă, unul care să unească toate miliardele de lumi populate, cel mai grozav AI, care ştia tot…
      Prima întrebare pe care i-au adresat-o oamenii: "Există dumnezeu ?"
      Răspunsul: "DE-ACUM, există !", după care un trăsnet distruge panoul de control care ar fi permis oprirea AI-ului :D

      Ștergere