luni, 20 mai 2013

Erori Creaţioniste 14: Provocări

     În ultimul articol propriu-zis al seriei Erorilor Creaţioniste, nu vor mai fi discutate erorile afirmaţiilor lor, ci vor fi prezentate câteva provocări adresate creaţioniştilor. Unele au apărut şi prin alte articole ale seriei, în timp ce altele sunt prezentate doar aici.
     Pentru a putea vorbi despre un model ştiinţific acceptabil, e necesar ca acesta să nu fie contrazis de nici un aspect al realităţii deja stabilit; sau, dacă acest lucru se petrece, să demonstreze că teoria cu care intră în conflict este eronată. După peste o sută de argumente creaţioniste, am văzut că respectivii creaţionişti nici măcar nu înţeleg, necum să poată demonstra cum şi de ce teoria evoluţiei, a Big Bang-ului, geologia sau orice altă teorie ar fi greşită.
     Un aspect trebuie subliniat pentru a nu cădea în eroarea creaţioniştilor, aceste provocări nu au rolul de a „demonstra” evoluţia, sau altceva; modelul ştiinţific convenţional explică fiecare din faptele care urmează, dar nu se bazează pe incapacitatea creaţionistă de a le explica, ci pe dovezile existente. Singurul rost al acestor provocări este să invalideze creaţionismul, nu să susţină altceva.
     Aşadar, dacă de acum defensiva nu mai are rost, să trecem la ofensivă.

     Prima provocare, oarecum retorică, care nu va putea fi realizată niciodată de creaţionişti, presupune cunoaşterea şi înţelegerea teoriilor pe care le atacă. Doar că în momentul în care un creaţionist înţelege cu adevărat teoriile ştiinţifice, fie nu mai este creaţionist… fie renunţă la onestitate. Creaţionismul nu poate fi apărat logic şi raţional, şi totodată onest.
     În mod ironic, mi s-a spus în numeroase ocazii de către mai mulţi creaţionişti că „nu am voie” să critic biblia, sau credinţa, fără să o fi citit în varianta originală, în limba greacă şi ebraică, şi/sau fără să am o diplomă în teologie, de parcă două versete care se contrazic reciproc nu s-ar contrazice în original, sau o diplomă a cititorului ar transforma cumva o absurditate ştiinţifică în ceva corect. Aceiaşi creaţionişti consideră însă că ei sunt calificaţi să-şi dea cu părerea în zeci de domenii ştiinţifice, de la biologie la fizică, trecând prin paleontologie, chimie, cosmologie, istorie, literatură, astronomie şi altele, deşi în mod constant nu au nici cea mai vagă idee despre ce vorbesc, şi nu înţeleg nici măcar conceptele cele mai elementare.

     A doua provocare pentru creaţionişti este elaborarea unei ipoteze ştiinţifice corecte. Dacă creaţionismul se pretinde ştiinţă, ar fi cazul să propună măcar o ipoteză de început. Fără a avea măcar atât, creaţionismul nu poate fi numit „ştiinţific”.
     În realitate, teoria evoluţiei reprezintă „scheletul” care unifică observaţiile factuale din toate ştiinţele care au legătură cu biologia. În schimb, creaţionismul este o colecţie disparată de strawmani şi parodieri ale teoriilor ştiinţifice, bazată pe o interpretare superficială a unor legende primitive. Nu există observaţii care să-l susţină, nu există nici o explicaţie oferită de model, nu există nimic care să permită construirea unei ipoteze ştiinţifice. O dată ce se trece de masca aparenţei ştiinţifice, creaţionismul este nimic !

     A treia provocare a mai fost menţionată şi în alte părţi ale seriei, dar o voi posta încă o dată; este o provocare adresată creaţioniştilor care folosesc noţiuni precum „veriga lipsă”, se referă la „primul individ dintr-o specie”, sau descriu teoria evoluţiei cu strawmani care implică indivizi dintr-o specie dând naştere la indivizi din altă specie. Aşadar, în această imagine, ar putea un creaţionist să ne spună care este „veriga lipsă” dintre albastru şi galben ? la ce coordonate se găseşte ? Dar dintre galben şi verde ? Între galben şi roşu, sau galben şi mov ?

     Următoarele întrebări sunt legate de potopului lui Noe, despre care cei mai mulţi creaţionişti susţin că ar fi un eveniment istoric. Dar relatarea despre un potop mondial ridică câteva probleme insurmontabile pentru modelul creaţionist:
          1) Ce s-a petrecut cu peştii ?
Majoritatea peştilor de apă dulce nu pot supravieţui în apă sărată; majoritatea celor de apă sărată nu pot supravieţui în apă dulce; şi majoritatea vor muri într-un amestec de apă dulce cu apă sărată; aşadar, ce fel de apă a fost aceea ? indiferent de natura ei, majoritatea peştilor ar fi murit.
          2) Ce s-a petrecut cu plantele ?
Un an petrecut sub un strat de apă de câteva mii de metri ar fi distrus orice formă de vegetaţie terestră; în loc să revină cu o ramură de măslin, porumbelul ar fi zburat pe deasupra unei unei mlaştini sterpe, sterilizată de toate formele de viaţă terestre, incapabilă să asigure supravieţuirea unui animal, cu atât mai mult a unui ecosistem viabil.
          3) A-propos de ecosistem…
Doar pe baza unei perechi, sau a şase perechi de animale, nu se poate stabili un ecosistem valid. Fiecare mic-dejun al vreunui carnivor va anihila o întreagă specie, împingând şi mai repede spre extincţie ierbivorele, oricum condamnate la moarte prin inaniţie. Statistici realizate în diverse ecosisteme indică că într-un ecosistem echilibrat e nevoie de câteva mii de ierbivore pentru fiecare carnivor. Să fi inclus Noe pe corabie şi câteva sute de mii de oi şi vaci ca provizii pentru carnivore ?
          4)Fenomenul de pâlniere a speciilor
O altă problemă pentru creaţionişti este diveristatea genetică prezentă astăzi în cadrul marii majorităţi a speciilor, incompatibilă cu reducerea variabilităţii fiecărei specii la un număr de doi sau doisprezece indivizi în urmă cu ~4000 ani. Singurele posibilităţi ar fi un nou număr de magie divină ( aici trebuie explicat şi de ce nu este menţionat evenimentul în biblie ) sau superevoluţia.
          5) Continuitatea culturilor.
În momentul presupusului potop, în nenumărate locuri din Europa şi Asia existau culturi istorice, unele având sute sau chiar mii de ani vechime. Toate aceste culturi, fiecare avându-şi propriile particularităţi, limbaj, uneori istorie scrisă veche de sute de ani, au trecut prin ipoteticul potop şi şi-au continuat existenţa bine-mersi, fără să remarce că sunt anihilate de o inundaţie care a durat un an întreg, iar după terminarea potopului culturile respective şi-au continuat existenţa neafectate, menţinându-şi exact aceleaşi particularităţi şi acelaşi limbaj, notându-şi istoria dar omiţând să spună ceva despre vreun potop. Câteva exemple: civilizaţia minoană din Creta, cultura Shijiahe în China, sau civilizaţia văii Indusului, în India ; Sargon cel Mare, rege al akkadienilor, era ocupat prin acea perioadă cu cucerirea oraşelor-state din Sumer, iar luptele au fost aparent atât de încinse, încât akkadienii şi sumerienii nu au mai dat atenţie unor detalii hidrologice nesemnificative, precum un potop mondial.
          6) Bolile.
Bolile şi paraziţii sunt de asemenea imposibil de explicat în contextul legendei. Majoritatea germenilor şi a paraziţilor necesită o gazdă specifică şi sunt incapabili să trăiască în absenţa ei. Fie creaţioniştii prezintă arca ca pe un lazaret înfiorător, în care fiecare specie ( reprezentată de doi sau 14 indivizi ) îşi căra concomient toţi paraziţii şi bolile specifice, fie trebuie să accepte că paraziţii şi bolile acestea au… vai, evoluat după potop.

     A cincea provocare implică ceva numit Principiul Corespondenţei; acesta presupune ca o teorie nouă, care înlocuieşte una mai veche, să includă, sau să explice partea funcţională a vechii teorii, cea pe care o înlocuieşte. O teorie care funcţionează între anumite limite şi apoi este înlocuită de una mai bună va fi inclusă în cea nouă, astfel încât aceasta va explica de ce teoria veche funcţiona în cadrul restrâns în care funcţiona, şi unde şi de ce eşuează aceasta.
     Mecanica newtoniană descrie cu o ecuaţie o anumită mişcare, dar pentru viteze foarte mari formula eşuează. Relativitatea specială a lui Einstein descrie mişcarea cu o altă ecuaţie. Astfel, teoria lui Einstein descrie mai corect mişcarea respectivă, dar totodată indică şi unde şi de ce formula propusă de Newton greşeşte - noua ecuaţie, având la numitor un 1+(v1v2/c²), implică împărţirea produsului vitezelor la pătratul vitezei luminii. Or, la viteze mici de câteva zeci, sute sau chiar mii de kilometri pe oră, eroarea din formula lui Newton este extrem de mică, sub un micron pe secundă, deci e imposibil de măsurat în mod uzual, cu instrumente normale.
     Astfel, pentru ca creaţionismul să poată fi luat în considerare ca posibilă ipoteză ştiinţifică, ar trebui să integreze în esenţa lui toate părţile funcţionale din teoria evoluţiei, să explice mai multe observaţii naturale decât teoria evoluţiei, şi să explice de ce toate dovezile păreau să indice spre această variantă, deşi realitatea e alta; în schimb, creaţionismul neagă pur şi simplu dovezile, şi vrea să redefinească realitatea.

     A şasea provocare a fost adresată creaţioniştilor de un utilizator de Youtube, provocarea filogenetică poate este una mai greoi de exprimat, şi poate ceva mai dificil de înţeles de cineva fără cunoştinţe bune de biologie, dar o dată prezentată, reduce creaţioniştii la scuze şi raţionalizări penibile.
Provocarea constă în a identifica în arborele filogenetic al vieţii, pe baza unor criterii obiective şi măsurabile, punctul exact unde încetează înrudirea dintre diversele grupe. Dacă teoria evoluţiei este corectă, toate fiinţele se înrudesc. Dacă teoria evoluţiei se înşeală în privinţa strămoşului comun universal, atunci există fiinţe care nu sunt înrudite cu celelalte. De exemplu:
   Există în prezent şase subspecii de tigru; sunt toate acestea înrudite între ele, sau au fost create separat ?
   Toate aceste subspecii formează specia generică a tigrului; este aceasta înrudită cu orice alt membru al subfamiliei panterelor, sau au fost toate speciile de pantere create separat ?
   Panterele sunt înrudite cu celelalte feline, sau familia felidelor a fost creată separat ?
   Sunt toate felidele înrudite cu celelalte specii din ordinul Carnivora ?
   Sunt carnivorele înrudite cu celelalte mamifere placentare ?
   Sunt mamiferele placentare înrudite cu marsupialele şi cu monotremele, sau au fost create separat ?
   Sunt toate mamiferele înrudite cu celelalte amniote ?
   Sunt toate amniotele înrudite cu restul vertebratelor, sau prima amniotă a fost creat independent şi toate celelalte au evoluat din aceasta ?
   Şi lista poate continua, cu deuterostome VS protostome, uniconte VS bikonte, eucariote VS bacterii, până la LUCA, strămoşul comun al tuturor fiinţelor vii de astăzi.
     Dacă teoria evoluţiei este eronată, dacă „soiurile” există, dacă speciile nu au evoluat una din alta, la nesfârşit, dintr-un singur strămoş comun, atunci eroarea trebuie să fie undeva în această ierarhie despre care s-a mai vorbit. Dacă nu este aici, atunci creaţionsmul se înşeală !
     Evident, nu ajunge un ipse dixit, nu e suficient ca un creaţionist să declare pur şi simplu că „până aici sunt înrudite, de-aici încolo nu !” E necesar să justifice acest răspuns, şi să ofere un criteriile obiective pe baza căruia a identificat separarea exact acolo şi nu altundeva. Dar indiferent de punctul ales, se pot aduce dovezi concrete în favoarea înrudirii acelui grup cu cele alăturate sau ancestrale, atât de natură genetică cât şi anatomice sau embriologice, şi de multe ori se pot cita chiar şi fosile intermediare care leagă, de pildă, felidele de canide.

     A şaptea şi ultima provocare cere creaţioniştilor care folosesc termenul „soi” să definească termenul „soi” ca potenţială alternativă la sistemul actual de clasificare a vieţii
     Repet ceea ce s-a mai spus: fără o definiţie clară şi obiectivă, termenul „soi” nu are nici un sens, nu are corespondent în realitate, şi nu are ce căuta într-o argumentaţie.
     Ca şi celelalte provocări, creaţioniştii vor eşua şi la aceasta. Nici nu va fi necesar ca eventuala propunere să fie analizată ştiinţific: orice definiţie ar propune un creaţionist, se pot găsi uşor exemple în chiar literatura creaţionistă care să-l contrazică ! Asta deoarece creaţioniştii au abuzat „soiul” pentru a-l echivala cu orice a fost nevoie în acel moment, de la „specie” ( mai ales de către creaţioniştii care nu ştiu de cazurile de speciaţie observate ), la gen, familie sau ordin.

     Abia dacă creaţioniştii vor răspunde tuturor acestor provocări, susţinând afirmaţiile şi explicaţiile cu dovezi, modelul propus de ei va putea fi în sfârşit discutat ca posibilă ipoteză ştiinţifică. Iar dacă nu reuşesc, atunci creaţionismul îşi va lua în curând locul bine meritat alături de alte credinţe la fel de absurde bazate pe religie, precum geocentrismul şi ideea Pământului plat.


      Alte articole din seria Erorilor Creaţioniste:
Erori Creaţioniste 1: Intro
Erori Creaţioniste 2: Autoritatea ştiinţei
Erori Creaţioniste 3: Big Bang
Erori Creaţioniste 4: Abiogeneza
Erori Creaţioniste 5: Teoria evoluţiei ( prima parte )
Erori Creaţioniste 6: Teoria evoluţiei ( partea a doua )
Erori Creaţioniste 7: Fosilele
Erori Creaţioniste 8: Genetica
Erori Creaţioniste 9: Alte teorii ştiinţifice
Erori Creaţioniste 10: Vârsta Universului
Erori Creaţioniste 11: Complexitate şi design
Erori Creaţioniste 12: Ştiinţă şi biblie
Erori Creaţioniste 13: Alte erori
Erori Creaţioniste 15: Concluzii; Index

5 comentarii:

  1. Felicitari pentru toate articolele !

    RăspundețiȘtergere
  2. Un amendament : LUCA reprezinta o teorie,nu un fapt dovedit stiintific.LUCA este o entitate teoretica,un model abstract care poate permite întelegerea fenomenelor legate de originea vietii si a evolutiei fiintelor vii. Înca o data : LUCA nu corespunde unei entitati reale.
    În rest,articol relativ bunicel de vulgarizare a a stiintei. Bravo.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "LUCA reprezinta o teorie,nu un fapt dovedit stiintific"
      "o teorie, nu un fapt"… mhmm… oare unde am mai văzut asta ? Ah, da… aici !
      "un model abstract, entitate teoretică…"
      Well, entitatea aia chiar a existat, să ştii. Nu de alta, dar formele de viaţă descendente din LUCA chiar există şi în realitate, nu doar "abstract" şi "teoretic". Sau cam ce vrei a zice cu "LUCA nu corespunde unei entitati reale" ???
      În rest, "a universal common ancestor is at least 10²⁸⁶⁰ times more probable than having multiple ancestors" ( da, 10^2860 ) ( sursa )

      Ștergere
  3. Cu toata simpatia va spun ca nu pe acest blog m-am instruit. Sunt cvasi-cucerita de ideile celui (celei,celor) care scriu aici (caci abia ce am descoperit acest blog via FaceBook) dar va rog sa nu încercati o simplificare dincolo de limite a unor ipoteze stiintifice,doar pentru a le face accesibile celor carora doriti sa le comunicati parerea dumneavoastra. Despre modelul LUCA,va asigur ca ne-au fost necesare câteva decade bune pentru a construi matricea stiintifica. Si nu,nu pe internet am lucrat (lucram) la acest model.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi, Camelia, ar trebui să tedecizi. LUCA e "teorie", cum ai spus prima dată, sau e "ipoteză" ? ( hint: e teorie )
      Nu ştiu cum lucraţi, dar vă asigur că dacă aţi tras concluzia că LUCA nu e real, aţi greşit pe undeva.

      Ștergere