- Asemenea creaturi n-au existat niciodată ! Dumnezeu a făcut pământul cu fosile cu tot, pentru a ne testa credinţa !
Într-adevăr, ipoteza unui dumnezeu care a creat intenţionat aceste fosile false este nonfalsifiabilă, adică nu poate fi demonstrată falsă ( şi deci nici adevărată ). Dar implicaţia automată a unui dumnezeu care creează asemenea dovezi, care să indice spre ceva inexistent, este că acest dumnezeu este un înşelător. Iar „testarea credinţei” este oarecum nejustificată, mai ales dacă acest dumnezeu este prezentat ca omniscient. Realizând acestea, afirmaţia iniţială a fost transformată în…
- Fosilele au fost create de diavol, pentru a ne induce în eroare !
De acum însă, insistenţa de-a pune pe seama diavolului orice fapt contrazice biblia, precum în Evul Mediu, nu prea mai prindea. Ar însemna că diavolul acesta a creat atât de multe, de la fosile şi bacterii la stratul geologic, şi multe, multe altele, încât Universul nu mai este creaţie divină, ci rezultatul unei colaborări între dumnezeu şi diavol.
Conform teoriei evoluţiei, viaţa a fost la început foarte simplă, unicelulară, şi acvatică; abia mai târziu a evoluat şi a devenit mai complexă; mai târziu, o parte din formele de viaţă s-au adaptat la viaţa terestră. În funcţie de complexitatea lor, a fost evident că mamiferele sunt descendente din reptile, acestea - descendente din amfibieni, iar aceştia, la rândul lor, din peşti.
Şi, într-adevăr, fosilele se găsesc într-o anumită ordine. În straturile cele mai vechi se găsesc doar forme de viaţă unicelulare; în următoarele, apar forme pluricelulare foarte simple : corali, viermi, scoici. În straturile ceva mai noi, apar şi fosile de peşti, dar în continuare nici o formă terestră. Acestea încep să apară de-abia în straturi mult mai recente; forme bine adaptate la viaţa terestră, reptile şi dinozauri, apar în straturi şi mai noi; o dată cu dispariţia dinozaurilor din toate rocile mai recente de 65 milioane de ani, încep să apară în locul lor mamifere tot mai diversificate; iar omul apare abia în straturile cele mai noi, având sub un milion de ani vechime, deşi strămoşi ai acestuia apar şi în straturi mai vechi, de 3-5-7 milioane ani vechime.
Creaţionismul este incapabil să explice această stratificare a fosilelor în funcţie de complexitate; aşadar, atacă şi distorsionează chiar stratificarea în sine. De obicei o face atentând la datarea straturilor, susţinând că aceasta e eronată. Totuşi, astfel nu reuşesc să explice de ce straturile conţinând trilobiţi sunt sub cele conţinând peşti, iar cele care conţin numai peşti sunt sub cele care conţin şi forme de viaţă evident terestre. O tentativă de explicaţie oferită este că…
- Stratificarea fosilelor a fost realizată la potop.
- Explozia cambriană demonstrează o creaţie bruscă din nimic, nu o evoluţie treptată.
În al doilea rând, în geologie sau paleontologie, „brusc” sau „rapid” are o semnificaţie puţin mai largă decât în alte domenii. În discuţiile despre perioade de timp de zeci sau sute de milioane de ani, sau chiar miliarde, atunci când un om de ştiinţă spune că „explozia cambriană a avut loc brusc” nu se referă la câteva zile, nici la câteva luni sau ani; în estimarea cea mai modestă, explozia cambriană s-a întins pe o durată de peste 5 milioane de ani !
- Explozia cambriană a dat naştere principalelor grupe de organisme existente astăzi.
Aşadar, creaţioniştii pretind că explozia cambrianului a fost un fel de sinonim al poveştii din Geneza, dar în realitate lucrurile s-au petrecut exact invers: uscatul era pustiu, în vreme ce mările Cambrianului clocoteau de o viaţă care astăzi ne pare complet străină. Chiar cele care au descendenţi astăzi erau de nerecunoscut. Iar organismele cu care suntem familiarizaţi nu vor apărea decât peste perioade foarte îndelungate.
O mantră a creaţioniştilor, repetată de fiecare dată când au ocazia, este că
- nu există fosile intermediare ! Înregistrările fosile ar trebui să conţină mii de fosile ale unor animale devenind alte animale. Dar aşa ceva nu există nicăieri !

Doar că aceste tranziţii ciudate sunt mai degrabă forme tranziţionale creaţioniste, în care zeul remodelează boţul de lut din care a creat animalul pentru a-i da altă formă. Creaţioniştii cer o şopârlă căreia i-a crescut o jumătate de aripă de vrabie în locul lăbuţei din stânga, dar apariţia de organe şi funcţii complexe noi aşa, subit, peste noapte, ar infirma teoria evoluţiei.
În realitate, formele tranziţionale prezise, cerute şi compatibile cu teoria evoluţiei sunt găsite tot timpul. Într-un sens larg, orice formă de viaţă este o formă tranziţională între strămoşi şi descendenţi. Dar se găsesc şi forme tranziţionale stricto sensu, forme care prezintă atât trăsături caracteristice ale unui grup ancestral, cât şi caractere specifice ale grupului de descendenţi derivaţi. Căci aceasta este o adevărată formă tranziţională. După această definiţie, monstruozităţile din imaginea de mai sus nici măcar nu sunt forme tranziţionale ! Sunt doar nişte deformări ale unor imagini, bazate mai degrabă pe poziţia în care au fost desenate animalele, decât pe caracterele lor biologice.
Trebuie de asemenea remarcat că în definiţie nu apare necesitatea dispariţiei unei grupe, fie de strămoşi, fie a formelor tranziţionale, o dată cu apariţia grupei de descendenţi. Cele trei pot coexista împreună miloane de ani; de exemplu câinii sunt descendenţi ai lupilor; una din primele rase de câini este Chow Chow-ul, domesticit în China. Dar faptul că o mică parte a unei populaţii de lupi a fost transformată, de data asta prin selecţie artificială, în Chow Chow, nu a implicat nici transformarea tuturor lupilor din toată lumea, şi nici dispariţia lor; la fel cum derivarea altor rase de câini din Chow Chow nu a însemnat nici schimbarea rasei, nici dispariţia ei. Acelaşi exemplu explică şi de ce mai există maimuţe, deşi oamenii au evoluat din acestea.
- Nu, acelea nu sunt forme intermediare ! Archaeopteryx era doar o pasăre, iar Tiktaalik a fost doar un peşte.
Acelaşi lucru se poate spune şi despre Tiktaalik: da, este un peşte, cu caracteristici specifice peştilor ( solzi, branhii )… dar un peşte căruia încep să i se formeze picioare, cu încheieturi caracteristice pentru tetrapode, nu peşti. Căruia i se diferenţiază un gât, inexistent la restul peştilor. Ale cărui coaste prezintă o structură caracteristică tetrapodelor, nu peştilor. Aşadar, un amestec de trăsături caracteristice peştilor cu trăsături specifice tetrapodelor. Adică, altă formă tranziţională.
- Veriga lipsă încă lipseşte.
Aşadar, „veriga-lipsă” a fost găsită. Au fost găsite suficiente etape intermediare pentru a demonstra transformarea. Poate fosila cu cele mai evidente trăsături caracteristice celorlalte primate, dar având totodată şi primele trăsături umane, Australopithecus ar putea fi prezentată ca „veriga-lipsă”… care nu mai lipseşte din 1974.
Şi încă o dată adresez aceeaşi provocare creaţioniştilor: în imaginea de aici, „ar putea să spună care este „veriga-lipsă” dintre albastru şi galben ? şi la ce coordonate se găseşte ea ? Sau dintre galben şi verde ? Între galben şi roşu, sau galben şi mov ?” Dacă nu, atunci la ce se referă când spun „veriga-lipsă”, şi de ce cer ceva ce ştiu că nu există ?
- Dar scheletul lui Lucy este incomplet. Nu i s-au găsit picioarele, dar în desene e prezentată ca bipedă !
De asemenea, Lucy a fost doar primul schelet de Australopithecus găsit, dar nu unicul. În prezent există zeci de schelete, mai mult sau mai puţin parţiale, de Australopithecus afarensis, şi zeci de schelete din alte specii înrudite, precum Australopithecus africanus sau Australopithecus sediba.
Tot legat de fosilele din evoluţia umană, un creaţionist a prezentat în cadrul unei conferinţe această imagine:

unde „demontează” fiecare fosilă. Să vedem cât de corect este fiecare contraargument:
-Lucy: în realitate, toţi experţii sunt de acord că Lucy era o primată bipedă, diferită de cimpanzeu.
-Homo heidelbergensis: fals; prima fosilă a fost într-adevăr o mandibulă, dar de atunci s-au găsit suficiente fosile pentru a reconstrui o specie mult diferită cea umană.
-Omul de Nebraska şi omul de Piltdown au fost discutaţi pe larg în alt articol; am să repet doar o singură idee de acolo: singurul loc unde se mai poate găsi vreo argumentaţie care să invoce aceste erori este cea creaţionistă. De cel puţin 60 ani, nici un biolog nu a mai pretins că Omul de Piltdown ar fi necesar pentru demonstrarea teoriei evoluţiei ( nu o face ), şi nimeni nu a susţinut că Omul de Nebraska ar face-o; aşadar, de ce insistă creaţioniştii să contraargumenteze pe larg aceste fosile, însă refuză până şi să se documenteze în privinţa tuturor celorlalte veritabile ?
-Omul de Peking, sau Homo erectus: fals. Fosilele iniţiale au dispărut, într-adevăr, în timpul războiului, dar din nou există zeci de alte fosile din această specie, descoperite de atunci.
-Omul de Neanderthal: creaţionistul pare să nu realizeze că şi în acest caz există resturile a sute de indivizi, de la copii la bătrâni, şi majoritatea scheletelor nu prezentau semne caracteristice artitei sau rahitismului. De asemenea, A.J.E. Cave a publicat o lucrare despre caracteristici ale neandertalienilor care îi deosebesc de oamenii moderni, în nici un caz nu i-a confundat.
-Omul din Noua Guinee: aici creaţionistul este atât de grăbit să acuze „darwiniştii” de erori şi falsuri, încât inventează pur şi simplu fosile ! Nici un biolog n-a descris o asemenea specie.
-Omul de Cro-Magnon: abia aici creaţionistul spune ceva corect, şi anume că acesta este inclus tot în specia umană.
De asemenea, trebuie precizat că nici un biolog nu a prezentat această linie ca fiind linia evoluţiei umane, şi întreaga schiţă este un strawman al teoriei evoluţiei.
Mult mai important, din 8 fosile care „arată falsitatea teoriei evoluţiei”, una este inventată de creaţionşti, iar restul sunt prezentate şi descrise complet fals ! Cam greu să pretinzi că „evoluţioniştii se folosesc de falsuri pentru a-şi promova ideile”, când o simplă căutare pe Google indică că majoritatea argumentelor tale sunt false !
Alte dovezi demonstrate de mult ca false, dar în continuare fluturate frecvent de creaţionişti, presupuse înregistrări ale prezenţei umane în perioade geologice vechi includ:
- În albia râului Paluxy, s-au descoperit urme de paşi umane alături de cele de dinozauri.
- O fosilă conţine o urmă de cizmă strivind un trilobit.
- Au fost găsite fosile umane în straturi datate ca având zeci sau sute de milioane de ani.
- Au fost găsite obiecte moderne în straturi datate ca având zeci sau sute de milioane de ani.
- În Peru, au fost descoperite sute de pietre pe care erau desenaţi dinozauri.
De asemenea, toate aceste afirmaţii grozave au în comun faptul că sunt false. Urmele de paşi din râul Paluxy sunt deseori descrise de creaţionişti cu nenumărate detalii, dar imaginile şi fotografiile sunt cam dezamăgitoare. Iar dacă sunt urmărite suficient de mult, aceste urme… se transformă în urme de dinozaur ! Ceea ce păreau urme de paşi umane sunt de fapt împresiuni produse de dinozauri, iar aparenţa umană este dată de modul în care dinozaurii au călcat în stratul de mâl.
Asta nu a împiedicat creaţioniştii să continue să prezinte urmele drept umane, iar uneori chiar să le cioplească ei, pentru a fi şi mai convingătoare. Această sau această urmă însă, deşi dovedesc cât puţin contează onestitatea pentru creaţionişti, nu dovedesc prea mult talent artistic. Unele urmele de oameni par a fi lăsate de Fred Flintstone în persoană, iar urmele de dinozauri sunt cioplite după picioarele unor dinozauri de jucărie. O amprentă autentică ( ironic, tot din valea râului Paluxy ! ) are un alt aspect, indicând deformarea solului sub greutatea animalului, şi imprimarea diferită a greutăţii în diverse puncte, nu este o simplă groapă tăiată în sol.
Urma de cizmă, sau sanda, care include trilobiţi, este evident doar o piatră cu o formă destul de asemănătoare unei urme de încălţăminte, dar analize atente au indicat absenţa totală a oricărei dovezi că această formă ar fi fost produsă prin apăsare. De altfel, chiar în poză, se poate observa că „tocul” este format de o crăpătură în rocă… crăpătură care continuă şi în afara urmei ! De asemenea, în zona unde această „urmă” a fost găsită, se găsesc frecvent formaţiuni similare, ovoidale, şi care amintesc foarte superificial de nişte urme umane, dar sunt produse de procesele geologice locale.
Ceea ce nu se spune despre obiectele şi scheletele umane găsite în „straturi având zeci de milioane de ani” este că acestea nu sunt găsite în roci, ci ca intruziuni în rocile respective. Cu alte cuvinte, persoanele respective nu au murit când s-a format stratul, ci au fost înmormântate ! Fireşte că plasarea unui cadavru de acum 1000 ani într-o crăpătură dintr-o rocă va duce mai târziu la descoperirea unui schelet uman printre roci formate în Cretacic; dar de asemenea, orice arheolog va observa imediat şi toate indiciile că scheletul nu este inclus în rocă, ci este înconjurat de material distinct de rocă.
Iar pietrele Inca au fost demonstrate ca fiind falsuri create de ţăranii locali, având ca inspiraţie dinozauri de jucărie sau cărţi de copii; vânzătorii care „găseau” aceste pietre şi le vindeau turiştilor au recunoscut că le-au falsificat, şi chiar şi-au demonstrat tehnicile de lucru.
Alte articole din seria Erorilor Creaţioniste:
Erori Creaţioniste 1: Intro
Erori Creaţioniste 2: Autoritatea ştiinţei
Erori Creaţioniste 3: Big Bang
Erori Creaţioniste 4: Abiogeneza
Erori Creaţioniste 5: Teoria evoluţiei ( prima parte )
Erori Creaţioniste 6: Teoria evoluţiei ( partea a doua )
Erori Creaţioniste 8: Genetica
Erori Creaţioniste 9: Alte teorii ştiinţifice
Erori Creaţioniste 10: Vârsta Universului
Erori Creaţioniste 11: Complexitate şi design
Erori Creaţioniste 12: Ştiinţă şi biblie
Erori Creaţioniste 13: Alte erori
Erori Creaţioniste 14: Provocări
Erori Creaţioniste 15: Concluzii; Index
Cred ca si daca desenau o sticla de coca-cola creationistii ar fi zis ca in Peru se bea coca-cola de acum 2000 de ani.
RăspundețiȘtergereSa inteleg ca, spre exemplu, dintr-un dinozaur s-a nascut intr-o zi un urmas care avea ceva in plus care s-a transmis la urmasii lui care l-au transmis mai departe usor modificat, mereu adaugandu-li-se ceva nou care in final a dus la stramosii pasarilor, intr-o perioada de milioane de ani? Asta insemnand transmutatie, nu? Adica are loc o mutatie care se transmite, la care se mai adauga o mutatie si asa mai departe? Da-mi voie sa ma indoiesc. In primul rand mutatiile sunt destul de rare. In al doilea rand mutatiile inrudite (mutatia unei mutatii) sunt nu numai rare, ci destul de improbabile. Atat statistic cat si in viata reala. Asta pentru ca, daca n-ar fi asa totul s-ar duce de rapa in secunda doi.
RăspundețiȘtergere"Da-mi voie sa ma indoiesc. In primul rand mutatiile sunt destul de rare."
RăspundețiȘtergereInteresant, am scris despre asta aici. Mutaţiile nu sunt aşa rare, fiecare om are între 100 şi 200 mutaţii;
"mutatiile inrudite (mutatia unei mutatii) sunt nu numai rare, ci destul de improbabile."
De ce ? şi de ce ar fi nevoie de mutaţia unei mutaţii ?
"Asta pentru ca, daca n-ar fi asa totul s-ar duce de rapa in secunda doi."
Încă o dată, de ce ?
"mereu adaugandu-li-se ceva nou care in final a dus la stramosii pasarilor, intr-o perioada de milioane de ani? Asta insemnand transmutatie, nu? "
Nuuu, asta însemnând "evoluţie" !
Ah, şi nu este necesar să li se tot adauge ceva nou. Dinţii, degetele sau musculatura cozii, de pildă, trebuie să se reducă şi/sau să dispară pe parcurs, pentru a ajunge de la un dinozaur cu pene, de pildă Sinosauropteryx, la o pasăre asemănătoare celor moderne, de pildă Confuciusornis.
Nici nu-i nevoie de cine stie cate mutatii, de foarte multe ori este pur si simplu vorba de schimbarea functiei unui organ sau mecanism deja existent, de inhibarea sau activarea unei anumite zone din genom, de inserarea unei portiuni dintr-un virus in genom, de sudarea a doi cromozomi sau scindarea unuia etc etc. Mutatiile joaca doar un mic rol in evolutie. In al doilea rand, organismul uman este un sistem complex ierarhizat iar evolutia se intampla intotdeauna la nivelul ierarhic privilegiat, schimbarile intamplatoare au loc numai la nivelul cel mai ridicat de organizare, nu se schimba toate nivelurile. Cu alte cuvinte, caracteristicile de baza principale raman neschimbate, ceea ce se schimba este numai felul in care sunt ele combinate si organizate intr-un tot unitar. De exemplu, broasca are un sistem vizual foarte primitiv; o broasca este incapabila sa observe ceva care sta nemiscat, nu face decat sa detecteze miscarea (aceasta o ajuta sa prinda insecte sau sa scape de pradatori). Dar broasca este unul dintre stramosii nostri indepartati, asa ca? Ei bine, a fost intr-adevar descoperit ca sistemul nostru vizual este pur si simplu bazat pe sistemul vizual al broastei: nici noi nu putem sa observam lucruri care stau nemiscate, insa globurile noastre oculare se misca in mod inconstient in permanenta. Sistemul nostru vizual nu a invatat cum sa vada lucruri nemiscate, ci doar a incorporat sistemul vizual al broastei intr-un sistem mai 'performant' care se misca mimand miscarea obiectelor nemiscate. De asemenea, o parte a creierului noastru este o ramasita de la creierul reptilelor. Creierele noastre nu au venit si au inlocuit creierele reptilelor cu altele mai bune, ci nu sunt decat dezvoltari ulterioare ale creierelor reptilelor, care incorporeaza in ele toate caracteristicile care s-au dovedit folositoare pentru reptile: http://news.softpedia.com/news/Cibernetica-evolutiei-darwiniste-ro-15303.shtml
RăspundețiȘtergere