Memetica si virusologie: Religia

"Comportamentul unui animal tinde să maximizeze supravieţuirea genelor care îl determină, indiferent dacă aceste gene se întamplă să facă sau nu parte din organismul animalului care realizează comportamentul".

( Richard Dawkins, "Fenotipul extins" )



Cateva exemple mai deosebite din seria de adaptări fascinante prin care au ajuns unii paraziţi sa corupă comportamentul gazdelor astfel încât să-şi asigure propria supravieţuire: un peşte infestat cu viermi trematozi va adopta un stil de înot bătător la ochi, care să mărească şansele peştelui de a fi prins de păsări - un eşec pentru peşte, dar un succes pentru viermi. Alţi paraziţi îşi obligă gazda să le transporte în locul unde au şanse maxime să poată trece la urmatoarea fază a ciclului de viaţă, deşi acest lucru implică sinuciderea gazdei, sau chiar, în alte cazuri extreme, după ce organele non-vitale ale gazdei au servit drept hrană pentru larvele parazite, aceasta este "reprogramată" să îşi dedice viaţa protejării paraziţilori - la propriu, adică va neglija să se hrănească şi în final va muri "la datorie".
În fiecare din cazuri, comportamentele gazdei sunt, la bază, determinate genetic, dar de genele paraziţilor, nu de genele animalului care ajunge să adopte acest comportament.

Pe scurt, un parazit de succes este parazitul care nu doar îşi va infesta/ocupa gazda fizic, dar poate să o şi "convingă" să îşi dedice de bunăvoie resursele pentru beneficiul parazitului.

După ce am văzut asemănările dintre gene şi meme, în articolul acesta se va "diseca" un parazit memetic, care a fost omis din articolul anterior, un parazit avansat, urmaş al unei evoluţii acerbe, în care a ajuns, asemenea paraziţilor biologici, să poată prelua controlul asupra gazdei şi să-i modifice comportamentul şi gândirea întru beneficiul parazitului, chiar dacă acest lucru se face în detrimentul gazdei. Nu doar să consume din resursele ei, ci să o "zombifice" şi să îi modifice profund comportamentul, după nevoile parazitului. Este vorba de religie.

Au fost deja menţionate cateva exemple de infecţii memetice "uşoare", scrisorile ( fie ele pe suport de hârtie sau e-mailuri ) cu "trimite copii la n prieteni", paraziţi care exploatează mila, frica sau speranţele gazdei ( fericire, noroc sau bani ), combinate cu preţul relativ mic pe care-l cer, pentru a se transmite de la o gazdă la alta. De obicei infecţia e, ca în cazul unei gripe uşoare, de scurtă durată, şi, în afara eventualelor informaţii false lăsate gazdelor, nu o afecteaza foarte mult. Există excepţii şi aici, dar ca în general asemenea paraziţi nu sunt, în mare, foarte destructivi.

În cazul religiei, situaţia e cu totul alta. Acest memeplex se aseamănă mai degrabă cu virusul HIV, atacând, printre altele, şi sistemele defensive ale minţii gazdei, şi în majoritatea cazurilor producând o infecţie cronică, care nu va fi vindecată în timp. În plus, de obicei parazitul infectează gazdele cât acestea sunt tinere şi au "sistemul imunitar" ( scepticismul ) deficitar - copiii, prin natura lor, sunt foarte predispuşi să accepte ca real orice li se spune de către adulţi; aşadar, infecţia cu acest memeplex este mult mai profundă.

Există mai multe memeplexuri-religii, şi majoritatea lor exploatează frica naturală de moarte a gazdelor, promiţând celor ce acceptă memele necesare o viaţă care va continua şi după moarte. De obicei, faptul că infecţia se face cât gazda nu are sisteme imunitare anti-memetice suficient de dezvoltate, combinat cu atracţia momelii memeplexului şi cu tendinţa de a menţine tradiţiile, sunt suficiente pentru a asigura perpetuarea parazitului. Unul dintre beneficiile aduse gazdelor de memeplex este de a asigura ( încă ) un element comun de cultura şi deci de recunoaştere a celor apropiaţi- "dacă avem aceeaşi religie, suntem din acelaşi neam, sau din neamuri apropiate, avem aceleaşi gene, deci suntem din aceeaşi tabara".

Dar câteva dintre memeplexuri au evoluat puţin mai departe, şi au dezvoltat o memă suplimentară. Creştinismul şi islamismul, ambele derivate din iudaism, conţin câteva instrucţiuni, în aparenţă minore,, dar care au transformat modul pasiv de infectare memetică, prezent la alte religii. Concret, este vorba de instrucţiunea de a răspândi memeplexul în mod activ, indiferent de provenienţa potenţialelor gazde. Aici se face trecerea de la "există un avantaj şi pentru gazda" la "totul e destinat beneficiului memeplexului", iar religia a renunţat la rolul de "indicator al culturii comune", sau mai corect, a lărgit definiţia celor din "aceeaşi cultură" la "au acelaşi memeplex" - prioritar devine memeplexul, nu gazda. În plus, modalitatea cea mai simplă de a transmite memeplexul unor gazde care deja aveau alte meme s-a dovedit a fi calea violenţei - ameninţarea cu eliminarea fizică a celor ce rezistau la infecţie. Astfel, în urma valului de "convertire" au supravieţuit doar cei ce au adoptat memeplexul, religiile concurente memetic fiind anhiliate.
Fireşte, au fost necesare mutaţii şi din partea memeplexurilor pentru a fi transmise mai uşor ( de pildă, în creştinism, suprapunerea unor sărbători proprii peste cele deja existente - sărbătorirea naşterii cristosului peste, sau în locul Saturnaliilor romane ). Astfel, aceste două memeplexuri au ajuns mult mai agresive în răspandire decât alte religii, fiind în prezent principalele două religii dominante în lume, după numărul de gazde infectate.

O memă componentăa a memeplexului este o "momeală" atractivă pentru o altă categorie de victime facile - persoanele aflate în faţa unor momente dificile din viaţă, şi dispuse să accepte orice soluţie posibilă, sau chiar doar o simplă ofertă de soluţie.
O dată ce gazda acceptă "momeala" - promisiunea de sprijin şi ajutor, parazitul prezintă o altă parte, mai puţin plăcută, care nu a fost evidentă la început, un şantaj legat de consecinţele respingerii lui - adică tortură vesnică. Astfel, orice încercare a gazdei de a încerca să pună sub semnul întrebării memeplexul e descurajată de însăşi gazda încă bolnavă, prin frică.

În alte cazuri, dacă victima nu are de înfruntat vreo dificultate reală, infecţia se produce invers: este prezentată întâi partea negativă ( iadul ) ca o problemă reală, după care, ca soluţie pentru a evita un asemenea deznodământ, soluţia este oferită exact de memeplexul care a produs frica iniţială - acceptarea lui va duce la evitarea grozaviei cu care ameninţă chiar el. Deşi pare un scenariu grosolan şi puţin absurd, să nu uităm că de obicei victima este sau un copil, sau o persoana câteodată naivă, cu simţ critic poate insuficient dezvoltat, iar transmiţătorul, sau transmiţătorii infecţiei, cei care transmit memeplexul, o vor face cu încetul, într-un mod mai subtil, deseori de-a lungul anilor. În plus, nu o dată persoane infectate ajung să prezinte asemenea demonstraţii, aşadar pentru ele chiar este un argument destul de serios.

O dată preluată de o gazdă, memele vor fi înglobate în modul de gândire al acesteia, la fel cum un retrovirus este încorporat în codul genetic al gazdei, şi ajung să modifice nu doar comportamentul general, ci să rescrie cu totul gândirea gazdei.
Pe toată durata infecţiei, memeplexul continuă să producă victimei, la o scara mult mai profundă, aceeaşi senzaţie de nereuşită în faţa unor cerinţe exagerate, puse tot de memeplex, "rescriind" o parte din informaţiile existente în creierul gazdei, şi redefinind unele concepte. Astfel, majoritatea instinctelor prezente universal în toate gazdele ( instinctul sexual în primul rand, dar şi tendinţa de căutare a fericirii, câteodată chiar ataşamentul faţă de alte persoane, şi multe altele ) vor fi percepute ca fiind "păcate", "amăgiri" sau "gânduri necurate", şi gazda va încerca să lupte cu ea însăşi. Fiecare eşec în controlarea incontrolabilului va fi contabilizat de gazdă ca fiind un nou fiasco, o nouă "cădere" în păcat, un pas spre consecinţa nedorită, şi alinarea în faţa acestei serii nesfârşite de înfrângeri va fi obţinută îmbrăţişând şi mai strâns exact memeplexul care a iniţiat tot acest cerc vicios.

Alte redefiniri aduse de memeplex gazdei sunt modul în care o gazdă tipică va percepe o altă fiinţă umană care nu are aceeaşi infecţie memetică ca fiind "altceva decat din aceeaşi specie", deci ceva ce nu trezeşte instinctele de cooperare şi protecţie interspecifice; reacţia exagerată de apărare a memeplexului de către gazdă - orice pare să prezinte o ameninţare la adresa parazitului este perceput imediat ca o ameninţare directă faţă de gazdă ( "ateilor, de ce il urati pe dumnezeu ?" ), şi reacţia acesteia este pe măsură; în plus, "hrănită" constant cu eşec după eşec, şi amăgită constant cu promisiuni despre un viitor extraordinar, gazda ajunge să se desconsidere atât pe ea, cât şi pe semenii ei.
În final, simţul moral va fi distorsionat şi deturnat, ajungându-se să se considere mai important pentru binele propriu, sau al altora, nu ceea ce ar fi considerat "bine" în mod normal, sau ceea ce ar dori alţii, ci lucruri evident dăunătoare. În cazuri extreme, se poate ajunge chiar ca instincte de bază ale gazdei să fie scurtcircuitate, aceasta ajungând să tortureze sau să ucida alte persoane, sau puii proprii, sau să se sinucidă, convinsă fiind că deciziile îi sunt corecte şi bune şi complet ale sale, nu alterate de un parazit mental.


Încă o data, o memă sau un memeplex nu este o entitate conştientă. Alterările aduse gazdelor nu sunt voluntare, nu există un "pilot" eteric care să conducă memele şi care să se "plimbe" prin creierul victimei, tăind ici şi colo, şi modificând intenţionat ceva. Memeplexul este doar o colecţie de meme, o poveste căreia i s-au adăugat treptat alte şi alte meme, astfel încât versiunile cele mai atractive au fost spuse mai des şi reţinute mai uşor; mai târziu, variantele care au ajuns atât de "plăcute" încât au preluat controlul asupra gazdelor au fost cele mai de succes şi s-au răspândit cel mai mult.

Memetica: introducere

La o căutare rapidă pe internet despre "meme", cel mai probabil veţi afla povestea din spatele expresiei "Peste 9000 !", de ce unii compară internetul cu "o serie de tuburi" sau cine e "trololo guy". Aceste expresii care circulă pe net sub denumirea de "meme de internet" ar fi mai corect descrise ca fiind termeni ai unui argou al utilizatorilor avansaţi de internet. Sunt şi meme, într-adevăr, dar a le denumi în mod specific astfel cară după sine implicaţia că alte cuvinte sau expresii nu ar fi meme, or asta limitează foarte mult conceptul "memei", ceea ce poate fi un factor de confuzie când se vorbeşte de "mema" din perspectiva memeticii, sau când se face referire la comportamentul memei ca un autoreplicator similar genei.
Acest articol prezintă o scurtă descriere a memei, nu ca un slogan amuzant, nici ca un "ceva" abscons, folosit de caţiva savanţi ca să denumească mai ciudat ceea ce omul de rând numeşte "idei",ci ca pe o unitate autonomă, independentă ( în măsura în care o fiinţă vie poate fi numită "independentă" de mediul ei ), care interacţionează şi "trăieşte" în simbioză cu, sau câteodată parazitând, un creier fizic. Asemenea mitocondriilor, organisme iniţial independente, care însă au ajuns să trăiască în interiorul fiecărei celule a oricărui animal, devenind nişte organele celulare esenţiale, creierele umane au ajuns să depindă de meme pentru a interacţiona, a percepe şi a descrie lumea, la fel cum memele, la rândul lor, depind de creiere pentru a se propaga.
Termenul de "mema" a fost introdus de Richard Dawkins în cartea "Gena egoistă", în anul 1976, ca un alt autoreplicator, analog cultural al genei. Dar, în timp ce o genă este un obiect fizic concret ( deşi microscopic ), o porţiune care poate fi specificată într-o moleculă de acid nucleic, mema este ceva mult mai obscur şi dificil de indicat exact. Şi totuşi, în afara diferenţelor în natură, suport şi modul de manifestare, cele două sunt similare în comportare - mai precis, ambele sunt autoreplicatori, unul chimic, iar celalalt conceptual, cu aceleaşi proprietăţi. Amândouă concurează cu "surori" mai mult sau mai puţin identice lor pentru resurse, ambele se pot "conglomera" şi asocia în complexe, fie de gene, fie de meme ( memeplexuri ) formate din mai multe unităţi individuale care "colaborează" şi se susţin reciproc pentru realizarea autoreproducerii, ambele suferă mutaţii, şi ambele sunt supuse aceleaşi selecţii naturale între diversele variante. De altfel, teoria "darwinismului universal" nu diferenţiază între cele doua tipuri de replicatori, şi descrie comportamentul general al replicatorilor, fără a particulariza pentru cei biologici.

Conform definiţiei, o memă "este o unitate purtătoare de informaţie culturală, simboluri sau practici, care pot fi transmise de la o minte la alta prin scris, cuvinte, gesturi, ritualuri sau alte manifestări imitabile".
O melodie, folosirea unei unelte, o glumă, matematica, un basm, o poezie, un mail care previne "în privinţa ameninţării X: dă-l mai departe !!1", sau tehnica olăritului - toate acestea sunt meme, sau ansambluri de meme, purtătoare de informaţie, care se transmit de la un creier la altul prin educaţie, prin interacţiune socială, sau prin mijloace mai moderne, ca în cazul mailului.

Un memeplex este format dintr-o colecţie de mai multe meme privind acelaşi aspect al comportamentului, gândirii sau având manifestări înrudite, care se asociază şi se transmit împreună. Un exemplu poate fi o orientare politică, o ştiinţă, sau o artă.

Toate aceste meme şi memeplexuri concurează pentru o resursă rară: un creier capabil să comunice idei complicate, şi care să înveţe prin imitaţie sau educaţie. Meme simple s-au observat şi la unele animale, ca în cazul macacilor japonezi, în care o acţiune iniţial întâmplătoare ( spălarea cartofilor în apa sarată a oceanului pentru a-i curăţa de nisip ) a fost repetată de un individ, care apoi a fost imitat şi de alţii din ceată, o dată cu descoperirea că gestul dă un gust mai bun mâncării. Dar abia o dată cu apariţia lui Homo Sapiens, cu un limbaj destul de elaborat, cu o capacitate de memorare superioară altor animale, care să pună un accent mult mai mare pe educaţia puilor în defavoarea instinctelor, şi capabil de gandire abstractă complexă, memele au cunoscut o evoluţie extraordinară - un echivalent al exploziei din Cambrian, la nivel memetic.
O a doua schimbare majoră în mediul memetic s-a produs în momentul inventării Internetului, care oferă un mediu extraordinar de facil de răspândire al memelor.

O diferenţă între gene şi meme este legată de viteza şi modul de mutaţie: în timp ce într-un organism genele sunt fixate în forma pe care o au, şi singurul moment în care mutaţiile se pot manifesta este în momentul reproducerii biologice, memele sunt mult mai flexibile, si pot fi modificate oricând de către gazdă. De asemenea, în vreme ce genele sunt supuse doar mutaţiilor aleatorii, în schimbările aduse memelor poate interveni şi voinţa... nu divină, ci umană - un mesaj sau un comportament poate fi preluat şi apoi modificat voluntar de gazda memei. De asemenea, modul de copiere al genelor este mult mai exact, cu erori strecurându-se relativ rar, în timp ce în transmiterea memelor pot să apară mult mai uşor modificări. Pe de altă parte, o mutaţie genetică va modifica aproape întotdeauna rezultatul final al genei, în timp ce memele, în majoritatea cazurilor, sunt mult mai "rezistente", mesajul rămânând de regulă acelaşi dacă se înlocuiesc unele cuvinte cu sinonimele lor, sau chiar în cazul în care se face o traducere dintr-o limbă în alta.

Se poate construi o hartă pe care să se monitorizeze răspândirea fizică, geografică a unei meme - de pildă, a unei mode, a regiunilor în care se practică un obicei, sau în care circulă o anumită variantă a unei poveşti. Mai corect spus, ceea ce se urmăreşte nu este mema în sine, ci manifestarea ei în comportamentul uman, în acelaşi mod în care pe o "hartă epidemiologică" nu se urmăreşte virusul biologic în sine, ci se notează cazurile de îmbolnăviri, sau al gazdelor testate şi găsite purtătoare.

La fel, se poate urmări evoluţia ei în timp, de la prima manifestare, la apariţia unor forme mutante, sau derivate din prima formă, câteodată în număr imens, care concurează între ele pentru memoria gazdelor şi şansa de a fi reţinute, copiate sau citate, şi dispariţia în uitare, la propriu, a celor care au mai puţină "priza" la alte gazde, adică care au mai puţin succes reproductiv, fie că e vorba de evoluţia unui slogan comercial, de diverse variante ale unei melodii folk, de diferite forme de scrisori-lanţ, sau de simple poze amuzante.

La fel ca şi genele, unele meme produc efecte care aduc beneficii "purtătorilor" ( memeplexul cunoscut sub denumirea generică de "matematică", format din meme care reflectă proprietăţi legate de numere şi valori din realitate, permite creierelor care îl "gazduieşte" să analizeze date, să anticipeze unele evenimente, să proceseze mai corect şi mai profund anumite elemente ale mediului înconjurător ), altele sunt simpli "paraziţi" care se "lipesc" de gazdă pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă, trecând de la un om la altul, pentru ca în cateva săptămâni, luni sau poate ani să dispară cu totul ( o legendă urbană, de pildă, sau o modă vestimentară ), iar altele exploatează pur şi simplu instincte ale gazdei ( mila faţă de un ipotetic copil bolnav, tendinţa de avertizare a semenilor faţă de un potenţial pericol ) pentru a se răspândi în explozii scurte ( manifestate de pildă printr-un val de mailuri pe care le primiţi de la mai mulţi cunoscuţi într-un timp foarte scurt, avertizand în privinta pericolului ascuns în mâncarea de zi cu zi ), alternate cu perioade lungi de "hibernare", în care "gazdele" uzuale nu-l mai percep ca pe o avertizare nouă, ci ca pe o repetiţie a mesajului vechi, şi nu-l mai transmit, fiind necesară o perioadă de uitare ( reducere a "imunităţii" ) de câteva luni până la urmatoarea "epidemie", sau o populaţie nouă de gazde.
În final, la fel ca şi în cazul genelor, scopul primar memelor este reproducerea. Beneficiile "vehiculului" sunt mai puţin importante din perspectiva replicatorilor, şi "interesează" doar în măsura în care interferează cu autocopierea. Valoarea de adevăr a memei este de obicei irelevantă, deşi pentru unele dintre meme este mai avantajos să dea senzaţia de veridicitate, iar pentru altele este necesar să fie corecte pentru a fi considerate utile de către gazde şi deci să fie transmise mai departe.
Ca o ultimă precizare, s-a vorbit atât despre gene cât şi despre meme ca având "scopuri", cel al reproducerii, sau al beneficiilor purtătorilor lor. Evident, nu este vorba de un scop voluntar, aşa cum îl are o fiinţă vie, întrucât nici memele şi nici genele nu posedă conştiinţă, nici nu sunt capabile să decidă ceva. "Scopul" lor este simpla descriere a unei proprietăţi a replicatorului.