Diabolicul Satana

      Conform bibliei, Satana este mincinos; mai mult, este descris drept „tatăl minciunii”. ( în Ioan 8:44 ). Ne putem imagina o inteligenţă extraordinară, dar cu scopuri malefice; una care, mai târziu, în cartea Apocalipsei, va reuşi să inducă în eroare o mare parte a planetei.
      Deşi în biblie scrie despre şarpe ca animal, creştinii ne asigură că şarpele vorbitor din Geneză era chiar Satana în persoană. În acest caz, după ce dumnezeu a terminat de creat o lume perfectă lucrând din greu vreme de 6 zile, Satana a reuşit să… păi, să „dea dracului” toată perfecţiunea respectivă, şi să strice iremediabil tot ce dumnezeu a creat. Întrega biblie este doar povestea unui zeu care încearcă din răsputeri, dar eşuează de fiecare dată, să cârpească cumva ceea ce Satana a stricat cu un dialog scurt de câteva minute.
      În cartea lui Iov, dumnezeu şi Satana fac un pariu pe socoteala lui Iov: dumnezeu se arată sigur că, indiferent ce i-ar permite Satanei să-i facă bietului Iov, acesta va rămâne credincios. Dar în loc să-şi recite în continuare faimosul ”domnul a dat, domnul a luat”, după primele capitole Iov îşi schimbă poziţia, acuzându-l ( pe bună dreptate, de altfel ) pe dumnezeu că ar fi nedrept şi că l-ar fi pedepsit pe el, pe Iov, fără ca acesta să fi fost vinovat. Şi aici, câştigătorul pariului este Satana.
      Una peste alta, acest Satana pare a obţine cu uşurinţă victorii în „conflictul” dintre el şi dumnezeu, conflict care, cel puţin în Vechiul Testament, aminteşte mai degrabă de o partidă amicală de şah între cei doi, cu oamenii pe post de pioni, decât de o luptă adevărată.
      Spre deosebire de imaginea dracilor din multe poveşti din folclor, draci care amintesc mai degrabă de trollii şi căpcăunii din alte mitologii - namile puternice dar teribil de stupide şi lesne de păcălit de eroi, Satana cel descris în creştinism este un personaj cu-adevărat machiavelic, calculându-şi cu atenţie acţiunile pentru a obţine scopurile urmărite.
      Şi totuşi…
      Şi totuşi, acest „tată al minciunii”, acest maestru al manipulării, un personaj care, conform legendelor non-biblice ale creştinilor, a reuşit să corupă oameni dar şi îngeri, această şiretenie… diabolică, aş putea spune, e atât de transparentă ! acţiunile lui sunt atât de uşor de „mirosit” de către Creştinii Adevăraţi™ !
      Cel puţin asta este impresia pe care mi-o produc deseori creştinii când discută cu ateii. Viclenia extraordinară care îi este atribuită nu-i e de nici un folos atunci când un Creştin Adevărat e pus în faţa vreunei afirmaţii cu care nu e de acord. El, Creştinul, o va identifica instantaneu: „vicleşug de-al Satanei care vrea să mă ducă-n ispită !”
      Ah, cu câtă precizie îi sunt recunoscute faptele ! şi cât de lipsit de orice dubiu e Creştinul nostru ! În momentul în care află, de pildă, despre fosilele şi izotopii radioactivi, el ştieimediat: au fost plantate de Satana pentru a păcăli oamenii de ştiinţă; la fel, în secunda în care e pus în faţa uneia dintre numeroasele contradicţii biblice, va şti iarăşi imediat: e opera Satanei ! Continuarea discuţiei este inutilă: orice alte dovezi suplimentare sunt şi ele lucrări satanice, care doar îi confirmă opinia.
      La fel, orice opinie raţională nu este decât „minciună satanică”, pentru că toţi cei ce nu-i împărtăşesc exact setul de convingeri sunt şi ei, la rândul lor, cu minţile rătăcite de acelaşi Satana. Concluzia e simplă, dar defel strălucită pentru creştinii care văd o pereche de corniţe în spatele oricărei discrepanţe a religiei lor: Satana a reuşit a păcăli miliarde de oameni, a corupt, zice-se, o treime dintre îngeri într-o rebeliune împotriva dumnezeului, a fost şi este o problemă majoră pentru creaţia divină, dar e o joacă de copil pentru Creştinul nostru să-i reziste: e mai priceput decât miliarde de oameni, decât îngerii, ba chiar i-ar putea da câteva sfaturi înţelepte dumnezeului.
      O asemenea persoană care prezintă combinaţia de opacitate la argumente, naivitate şi credulitate faţă de dogmele oficiale, şi aroganţa auto-indusă că el, doar el deţine Adevărul Suprem… e cel mai uşor de indus în eroare şi de manipulat. Dacă acest personaj malefic supranatural chiar ar exista, tocmai aceşti creştini i-ar fi cele mai facile victime.
      Dragi creştini, Satana nu este un „Joker” pe care să-l scoateţi la-naintare de fiecare dată când nu aveţi argumente şi dovezi, deşi probabil că invocarea unei forţe malefice care doreşte să inducă în eroare şi produce dovezi false este o raţionalizare excelentă pentru protejarea de disonanţele cognitive dintre credinţă şi realitate.
      Dacă chiar credeţi că Satana vă pândeşte la orice pas, amintiţi-vă că e vorba despre un personaj extraordinar de inteligent, capabil să inducă în eroare pe oricine, şi mai mult decât dispus să folosească psihologia inversă:

      Altfel spus, când vă mai simţiţi tentaţi să invocaţi scuza „Satana !”, amintiţi-vă că poate asta e ceea ce aştepta Satana să faceţi… cu alte cuvinte, îi faceţi voia !

Notă: autorul acestui acest text nu crede în dumnezei, nici în draci.
Descrierea personajelor se bazează pe biblie şi pe relatările celor ce cred în dumnezei, în draci, şi în acurateţea bibliei.
Întregul articol trebuie văzut ca o analiză literară a unui basm; se poate face caracterizarea lui Făt-Frumos, a lui Greuceanu sau a Zmeului cel Mare pe baza unor poveşti, fără a fi nevoie ca cel ce o face să creadă că Făt-Frumos şi Zmeul ar fi persoane reale.