Scenariu: Ești proaspăt părinte. Timp de nouă luni fie ai protejat în corpul tău acel mănunchi de viață potențială, or ai avut grijă de consoarta ta însărcinată cu toată dedicarea ta de tată și partener de viața. Iubești acel copil, abia aștepți să îi vezi degețelele trandafirii și ochișorii luminoși și fericiți. Iată, a sosit ziua cea mare, după emoții, după dureri, după ce ai așteptat atâta să vezi noua parte a familiei tale. Te uiți la bebelușul neajutorat, de abia 2-3 kile, și primul lucru care îți trece prin minte este:
"Ce perfect o să fie după ce îl reparăm. Acum e urât și mizerabil, născut în păcat și destinat iadului."
Așa că îl dai pe mâna unui preot/imam/mohel ca să îl "repare", fie scufundându-l sub apă, fie tăindu-i o parte din genitale cu un cuțit sau un ciob de sticlă. Ei, uneori mai moare copilul. Uneori se îneacă, alteori face septicemie sau ia sifilis de la mohelul care îndepărtează prepuțul cu buzele. Uneori fetițele mor în chinuri groaznice doar când le vine ciclul și nu are pe unde ieși, pentru că vaginul e cusut închis. Dar nu e bai, acum copilul e perfect, nu?
Idea la toate aceste practici, indiferent dacă presupun udarea frunții cu un pic de apă, scufundarea copilului cu totul în găleată sau mutilarea genitală pe viu e că receptorul este defect: Fetițele musulmane sunt defecte pentru că, având organele genitale întregi, ar putea găsi sexul ca fiind plăcut, ceea ce le face să nu mai fie bune musulmance. La bărbați tăierea prepuțului face actul sexual mai neplăcut, asigurând astfel fidelitatea și castitatea și menținându-i în foarte utila stare de insatisfacție. La creștini defectul stă în păcatul strămoșesc: un copil poartă după el stigma unei femei imaginare care avea poftă de fructe, fiind destinat iadului dacă nu trece prin ritual. Cum poți să îți privești bebelușul abia născut și să gândești că e murdar de păcate, defect, greșit în vreun fel? Cum poți să îl treci prin umilința de a trebui "curățat" de un scelerat în rochie? Cum poți spera că va crește "pocăindu-se" sau "nevoindu-se" ca "oaie" a lui hristos sau ca "rob" al lui dumnezeu? Ce este cu imaginarul ăsta ? Ciobanul nu crește oi pentru că le iubește, le crește ca să le mulgă, să le tundă, să le taie și să le mânânce sau să le vândă. Nu vă creșteți copiii ca să fie oi, ci OAMENI.
Ai pus punctul pe i! Insa de exemplu sotul meu vede botezul nu ca pe o spalare de pacate a copilului ci ca o apartenenta la un grup si ca o protectie impotriva "sectismelor". Inca mai duc lupta de lamurire cu el cum ca idea asta e irationala.
RăspundețiȘtergerePasională pledoarie.
RăspundețiȘtergereAi ratat totuşi un e la cuvântul Ideea de la începutul paragrafului doi.
Am şi eu o prezentare a fenomenului, într-un fel justificare a soţului Ariii-ei: http://profudereligie.blogspot.ro/2010/02/ritualuri-la-nastere-botezul-si.html
bine punctat! ideea copilului imperfect si murdar la nastere (cand de fapt el e mult mai curat in majoritatea privintelor decat cei din jur) e o tampenie si tot o tampenie e si botezul de tip invaziv
RăspundețiȘtergerefoarte metaforic... si pasional.
RăspundețiȘtergeredar nu te intrebi, indiferent de preferinta religioasa sau absenta ei... nu e oare adevarat ca toti oamenii sunt imperfecti... si nu e datoria parintilor sa atenueze, pe cat pot, efectele acestei imperfectiuni?
@Anonim: trebuie sa fie ceva in neregula cu un parinte care crede ca e ceva de atenuat la copilul lui. Eu am botezat ambii copii, pe primul din spirit de turma, pe al doilea ca sa nu am scandal cu mama si bunica si sub santajul lor emotional. La al treilea, dac-o mai fi, nu cred ca mai cedez. Duca-se cu traznaile si manipularea lor cu tot!
RăspundețiȘtergereNu mai spun de tratamentul aplicat mamei, care, dupa 9 luni de sarcina si evnimentul coplesitor al nasterii, e tratata mai rau decat o infractoare, nefiindu-i permis sa participe la botez decat in urma unei rugaciuni specifice. Cat de desconsiderant fata de femeie sa fii, sa impui asemenea reguli idioate??!