Am fost orientată de Google (slăvit fie numele Său) către site-ul cercul prietenilor lui Bruno Groenings, unde, într-un albastru sclipitor, sunt informată:
Tămăduire pe calea spirituală prin învăţătura lui Bruno Groening dovedibilă din punct de vedere medical!
- Ceea ce o ştiau popoarele cu înaltă civilizaţie din antichitate
- De ceea ce s-au folosit medici renumiţi din epoca modernă (Paracelsus, Hahnemann şi alţii)
- ceea ce ştiinţa modernă a putut confirma în urma unor descoperi fundamentale
Există o putere superioară, care este baza a tot ceea ce trăieşte şi care poate da vindecare!
Bruno Groening a numit-o Heilstrom-ul divin sau puterea divină.
Asa. Noi citim:
Ipse dixit! (Fără semnul exclamării e inutil)
-Apel la vechime
-Apel la pseudo-autoritate. (Nu puteau bineînţeles alege decât un alchimist şi pe inventatorul homeopatiei.....)
Ipse dixit! (Fară caps şi fără semnul exclamării e inutil)
Dar cine e tipul?
Bruno Groening, născut în 1906 în Danzig şi refugiat după război în Germania de vest, era un muncitor simplu. El a trăit din prestarea difertelor munci, fiind dulgher, muncitor în fabrică şi în port, poştaş de telegrame şi electrician de curent slab.
Un adevărat Ghitză bun la toate, nu? Mai ştim noi un dulgher care făcea minuni. Pe ăla l-au bătut în cuie, pe Bruno doar l-au dat în judecată. Partea cu "electricianul de curent slab" e cea mai relevantă pentru articol, desigur. De ce?
Învăţătura lui Bruno Groening pleacă de la influenţa forţelor spirituale asupra oamenilor. Influenţa acestor forţe este mai mare, decât au crezut cei mai mulţi oameni.
Bruno Groening compară pe om cu o baterie. În viaţa de zi cu zi fiecare consumă energie. Însă energia de viaţă necesară nu mai este înregistrată în mod suficient.
Aşa. Forţă spirituală, energie, baterie...Suntem pe rol.
Pentru a înregistra curentul de vindecare, cel ce caută ajutor stă aşezat cu mâinile desfăcute. Braţele şi picioarele nu trebuie să fie încrucişate, pentru ca scurgerea curentului de vindecare să nu fie întreruptă.
(...)
Când curentul de vindecare se scurge prin corp, se loveşte de organe care sunt atacate de boală şi începe să-şi exercite acolo acţiunea sa curăţitoare. În acest timp pot apare dureri, care sunt un semn al curăţirii corpului. Deoarece boala în provenienţa ei nu este voită de Dumnezeu, va fi încet, încet îndepărtată.
Bun. Hai să luăm un termen pe care prostanul de rând nu îl pricepe. De exemplu "energie". (Ignorăm total că energia produsă de mitocondrii e obţinută oxidând subprodusele glucozei. Hrană, tăticule....) Apoi punem la un loc două cuvinte aproape aleatorii, unul din zona ştiinţei, unul din zona medicinei. Obţinem "curent de vindecare". (Ce voltaj are, vă rog frumos?)
Apoi dăm o explicaţie care să dea dureri de cap oricărui om care a priceput vreodată ce e curentul. Sau energia. Şi cu ocazia asta explicăm oamenilor că dacă nu se tratează e normal să îi doară. Apoi îi alegem pe cei cu sistem imunitar mai puternic sau care pur şi simplu au o baftă porcească şi le luăm o declaraţie. Periem afară referirile la tratamente alopate. Voila!
Ştirea despre vindecările lui minunate s-a răspândit în toată lumea. Din toate ţările veneau bolnavi, scrisori de rugăminţi şi oferte. Zeci de mii de căutători de ajutor se perindau spre locurile lui de activitate. Începea o revoluţie în medicină.
Asemănătoare cu revoluţia în medicină a lui Hahneman, oare?
Vindecările sunt înregistrate într-un număr mare după modelul anamnezei clinice. Grupul de specialitate medico-stiintific (MWF) în cadrul cercului de prieteni Bruno Groening, un for cuprinzând câteva mii de medici şi alte cadre sanitare care verifică relatările după conţinut şi - dacă este posibil -elaborează documentaţii cu comentarii medicale pe baza unor certificate medicale eliberate de medici independenţi.
Fiecare este liber să meargă pe lângă calea tămăduirii spirituale şi cea a tratamentelor medicale. Bruno Groening saluta la vremea lui o colaborare cu medicii- În cercul prietenilor lui Bruno Groening nu au loc conform pildei lui Bruno Groening nici consultaţii şi nici controale medicale sau tratamente.
Anamneză clinică - Totalitatea informatiilor pe care medicul le ia de la bolnav si insotitorii acestuia pentru a le utiliza in vederea stabilirii diagnosticului. Anamneza este prima etapa in cadrul examinarii clinice a bolnavului. (Prima, dragi medici, nu ultima, nu singura)
Adică avem noşte wacos de fitoterapeuţi şi homeopaţi care citesc relatările unor "martori" şi strigă în cor:" Minune!!"
Desigur, trebuie să se îndepărteze omul de sistemul medical corporatist alopat, Huooooo!
Avem bineînţeles şi o secţiune de Vindecări, care conţine un număr aproape impresionant de mărturii ale credincioşilor. (Şi, desigur, nici un studiu clinic) Şi aş vrea şi eu o listă cu medicii ăia, că pe nenea Matthias Kamp nu l-am găsit decât pe Facebook. Descopăr în altă secţiune componenţa grupului:
Pentru medici, naturopaţi şi alţi tămăduitori există grupul de specialitate medico-ştiinţific (MWF) şi comunităţile de medici.
Cât despre "documentaţiile medicale" de negăsit şi bazate pe relatările unor pacienţi imaginaţi sau plini de imaginaţie, permiteţi-mi să mă exprim muzical:
La la, la la very very muuuuuch....
Revenim:
După exemplul lui Bruno Groening în Cercul de prieteni nu se pun diagnosticuri, nu se fac terapii, nu se fac consultaţii şi nu se fac tratamente. De asemenea nu se prescriu şi nici nu sunt recomandate sau oferite medicamente. La fel de puţin sunt interzise vizitele medicale, luarea de medicamente, terapiile sau intervenţiile chirurgicale. După Groening, orice vindecare este un act milostiv al lui Dumenzeu. Ca urmare în Cercul de prieteni nu se promite vindecarea.
Asa, deci nu vă tratăm, nu vă interzicem vizitele la medic, medicamentele, dar dacă mergeţi, ori vă vindecaţi şi ne asumăm vindecarea, ori nu vă vindecaţi, şi asta înseamnă că nu aţi avut credinţă. Look into my eyes, there is no sickness! Şi vă lăsăm în mila Domnului. No guarantees. Nu promitem vindecarea. Doar interzicem tratamentul.
Măi, fiinţelor.....Râdem, glumim, dar există nişte limite. Nu ne jucăm cu sănătatea şi cu viaţa noastră şi a copiilor nostri. Dacă vă veţi uita la "mărturiile" de pe site veţi observa câteva migrene, ceva alergii, ceva gastrite, o remisie spontană. Câţi s-au vindecat fără să facă nimic? Câţi oare au murit aşteptând vindecarea? Acum 60 de ani se murea din te miri ce. Medicina a avansat, tratamentele s-au schimbat, speranţa de viaţă a crescut cu 10 ani, de la 68 la 78. 10 ani, in 60 de ani de dezvoltare şiinţifică. Iar până in 2050 ne aşteptăm să mai crescă cu 5 ani. Şi în vremea noastră, când trăim de 2 ori mai mult decât strămoşii noştri medievali, în vremea noastră, când avem acces la medici zi şi noapte, în vremea noastră, când marile boli se apropie de a fi înfrânte, în vremea noastră mergem la vraci care se laudă că folosesc metodele unor alchimişti din vechime. Vă recomand, ca de fiecare dată, să aruncaţi o privire aici.
Eu nu stiu ce te chinui atat sa scrii toate porcariile astea, care nu intereseaza oricum pe nimeni...
RăspundețiȘtergereMult mai bine ai investi timpul sa raspunzi observatiilor mele :)
In cu totul alta ordine de idei, nu inteleg deloc ce legatura are pasiunea (ciudata de altfel) pt biologie... cu artele plastice.
Apoi, desi nu sunt deloc fan al `energiilor`, trebuie sa furnizez o explicatie, menita sa contracareze propaganda ignoranta.
Analogand cazul cu homeopatia, toate campaniile ASscUR et ali sunt strawmanuri. Homeopatia nu pretinde ca remediile sunt substante active, ci, dupa cum bine ai remarcat, memoria apei. E ilustru exemplu ala publicat in presa de specialitate, in care baga anticorpul in apa, apoi il scotea si dadeai pacientului apa, iar organismul sau invata astfel sa produca singur anticorpi. Apa functioneaza ca un mediu de propagare a informatiei.
In legatura cu energiile, aia nu se refera la curent electric sau ce iti mai trece tie prin cap... ci la ce ziceam eu mai demult cu mintea e energie in sensul ca colapseaza functia de unda in particule de materie.
Nu stiu de ce te chinui sa trollezi pe aici, cand e evident ca nu reusesti sa aduci un argument coerent :)
RăspundețiȘtergereA raspunde observatiilor tale = a-ti arata unde ai gresit. Ia sa vedem...
Intai, cine a zis ca un om e obligat sa ramana la O pasiune ? arte, stiinta, literatura, inca cateva... ? prea multe ? nicidecum, e intotdeauna loc pentru inca una.
Homeopatia pretinde ca ceea ce vinde sunt remedii pentru anumite boli. Daca tratamenul nu da rezultat, nu da rezultat. Memoria apei nu exista, iar exemplul tau ilustru e ilustru pentru ca s-a demonstrat ca e fals :)
Fireste, daca e vorba de "energii", nu putea lipsi si "informatia"... ce e "informatia" ? ce "informatie" propaga apa in cazul homeopatiei ? si de ce merge doar in sensul remediu -> apa ? de ce n-ar deveni remediul inert ?
Energia fix aia inseamna. Lucrul mecanic pe care il poate produce un sistem. Nu norisorii fermecati pe care-i viseaza tot soiu' de sarlatani. Si de colapsat functia de unda, aia o poate face si un atom de hidrogen, daca e in locul potrivit. Si da, si ala e energie, E=mc² mai exact, dar asta n-are legatura cu faptul ca colapseaza functia.
Vizionez filmul Mahābhārata.
RăspundețiȘtergereN-am sugerat ca cineva ar trebui sa se rezume la o singura pasiune, ci intrebam cum pot fi reconciliate pasiuni aparent antagoniste. In plus, pasiunea pt biologie imi pare o bizarerie per se. Desigur, si eu sunt pasionat de anumite aspecte: nutritie, fiziologie sportiva... dar oricum nu am inteles niciodata de ce le place ateistilor evolutionismul.
Niciun tratament nu poate garanta vreun rezultat. Si medicina clasica are o marja de rateuri si, in multe cazuri, luand in considerare efectele advere, cam mare!
Informatia=adica moleculele alea zglobii se agita intr-un fel anume reprezentand inputul, care poate fi deslusit de organisme.
Memoria apei nu exista este argument din ignoranta.
Nu inteleg ce vrei sa intrebi prin de ce n-ar deveni remediul inert ?
Ma refeream ca nu poti avea materie in afara unei minti care sa o perceapa (`creeze`, prin colapsare). Deci, intr-adevar, nu exista niciun univers obiectiv, in afara mintii tale. Mintea este toata energia, iar perceptiile sale, materia, sunt rezultatul modificarii starii mintii. E ca cu valurile in ocean. Toata experienta ta sunt valuri, iar mintea este oceanul in care si din care aceste valuri se produc!
Singura ta pasiune pari a fi tu....
RăspundețiȘtergereAr fi dragut daca ai putea face diferenta intre "Marja de rateuri" si "placebo" sau "dovedit nefunctional".
Cat despre definitiile tale pentru termeni din stiinta...nu stiu, voi "ezotericii" astia tindeti sa aveti imptesiaca daca luati un cuvant gen "cana" si il definiti drept "unda electromagnetica de frecventa inalta care propaga informatia", dintrodata cana nu mai e ceva din care bei cafea, ci un mumbo-jumbo vindecator. Cred ca e un cuvant pentru asta pe undeva prin psihologie/psihiatrie.....
Apa nu are memorie, sweetheart. Toti cei care au incercat sa dovedeasca asta fie au ratat, fie au fost dovediti sarlatani.
Cat despre cunostintele tale despre fizica cuantica....
(Imi dau seama ca nu am pus suficiente puncte de suspensie)
............
(Solved)
Si voi, savantistii, va cantonati in a demonstra ceva cu maxima certitudine, cum ar fi nefunctionalitatea a ceva... facand completa abstractie de limitarile inerente ale metodologiei stiintifice.
RăspundețiȘtergereSi agricultura are marja de rateuri imensa... pui seminte si unele cad pe aratura, altele in spini, pe altele le mananca insectele :))) E tare faza cu parabola... in fine, ideea e ca iti permiti sa aplici metode slabe functional... deoarece nu te costa nimic.
Analog si cu homeopatia: daca ai o simpla raceala, nu prea are rost sa dai un car de bani pe antibiotice, sa iti faultezi propriul sistem imunitar, sa te umpli de mercur si alti `excipienti`, toleranta la antibiotice etc... ca sa remarci ca iti trece dupa 2-3 saptamani. (btw, placebo nu este un lucru rau)
Nu am alti termeni, decat cei din fizica cuantica, sa explic aceasta realitate. In fond, este vorba de entitati matematice... in realitate nu exista unda sau particula, dualitatea asta e generata de mintea umana, care nu intelege ca ca sa inteleaga ceva trebuie sa abordeze holist.
E trist ca stiinta contemporana functioneaza dupa paradigme mai vechi decat Biblia, gen atomismul... cand este clar la toata lumea ca nu exista particule, materie... decat pe hartie.
Dar le e frica sa recunoasca pt ca nu au ce pune in loc si si-ar pierde toata lumea joburile superbine platite si vizibilitatea media.
Chiar eram curios la faza cu pasiunea...
Eu va recomand sa va bucurati ca nu exista materie... deoarece astfel ati efondrat complet argumentul Kalam!
RăspundețiȘtergere"Si agricultura are marja de rateuri imensa"
RăspundețiȘtergerePe de alta parte, mai si da rezultate. Homeopatia in schimb are zero rezultate in afara efectului de placebo. Dar astea deja le stii, tu nu vrei sa sustii ceva, tu vrei doar sa contrazici.
"Nu am alti termeni, decat cei din fizica cuantica, sa explic aceasta realitate."
Yep, ai impresia ca fizica cuantica inseamna "magie". Nopw, faptul ca trantesti tot soiu' de termeni pe care nu-i intelegi prea bine nu inseamna ca ai dreptate. Sorry sa te anunt, dar chiar exista materie.
"in realitate nu exista unda sau particula, dualitatea asta e generata de mintea umana, care nu intelege ca ca sa inteleaga ceva trebuie sa abordeze holist."
Corect, unele nu sunt nici unda nici particula. Asta nu inseamna ca "nu exista materie", cum ai tu impresia.
"este clar la toata lumea ca nu exista particule, materie... decat pe hartie"
Sau pe nichel.
A efondra, efondrare = ?
Cred ca prima mea afirmatie despre homeopate, pe acest blog, a fost ca, acu cativa ani, cand am avut ultima data o raceala, m-am vindecat cu Paragrippe in mai putin de o zi. Zero rezultate...
RăspundețiȘtergereImi pare rau ca nu sunteti familiarizati cu intelegerea mai profunda a `lumii materiale`... mai mult decat trivialele ghiduri youtube `how to be a good atheist` sau cum sa invingi un creationist in debate.
Ti-am recomandat deja niste titluri de carti serioase... lasa Dawkinsu laoparte, ca e perfectul ochelar de cal.
Fizica cuantica nu inseamna magie, ci ma rezum sa ma folosesc ca inseamna nondeterminism.
Materia este un produs de reprezentare al mintii umane, derivat din continuitatea proceselor perceptive si necesitatea de integrare. Mintea umana nu intelege discontinuitatea (pe care abordarea materialist-atomista o implica, particula vid particula vid...), de aceea iti trebuie un model matematic care sa bridguiasca realitatea de perceptie (e.g. unda). Problema voastra e ca uitati ca modelul respectiv e doar o punte, nu realitatea insasi!