joi, 3 septembrie 2015

11. Concluzii

      Ipoteza unui Isus ca persoană istorică este extrem de slabă; consensul istoricilor se datorează în principal inerţiei, argumentelor defectuoase, şi convingerilor religioase ale istoricilor, şi nu unei dovezi clare.
      Biblia nu este o relatare istorică după nici un criteriu istoric autentic, şi în afara bibliei nu există surse independente care să confirme ipoteza unei persoane istorice. Creştinismul a fost cel mai probabil rezultatul unui alt sincretism al religiei elenistice cu cea iudaică, la fel ca alte numeroase religii din aceeaşi perioadă. Isus a fost iniţial o fiinţă pur mitică, care a murit şi a reînviat într-un alt plan spiritual, şi care comunica exclusiv prin viziuni şi revelaţii. Ideea unui Isus ca persoană reală nu apare la primii creştini. Pavel, autorul primelor texte care prezintă creştinismul, nu face nici o referinţă concretă la o persoană istorică sau la vreunul dintre elementele asociate în mod uzual cu Isus; coroborarea cu alte texte timpurii arată că primii creştini, inclusiv Pavel, venerau un Isus ca personaj pur mitologic.
      Pavel transformă creştinismul dintr-o sectă exclusiv iudaică într-o religie deschisă pentru toţi, o schimbare majoră faţă de mişcarea iniţială, care a dus la conflicte ideologie între Pavel şi fondatorii creştinismului, conflicte încheiate în favoarea lui Pavel, a cărui biserică era mai puternică şi avea mai mulţi membri.
      Evangheliile nu reprezintă istorie, ci sunt opere literare complexe, similare textelor altor religii, cu zei fictivi prezentaţi într-un decor istoric, interacţionând cu oamenii; ele au fost scrise nu de martori oculari, ci de oameni erudiţi, la câteva zeci de ani după presupusa moarte a lui Isus, iar scopul acestor texte era nu prezentarea istoriei, ci promovarea noii religii şi atragerea de adepţi noi, cărora, după iniţiere, li se dezvăluiau sensurile metaforelor din texte. Abia când textele au fost dezbrăcate de caracterul metaforic şi au fost început să fie văzute ca istorie literală, s-a născut creştinismul aşa cum este înţeles acum.
      Trendul evident în toate aceste texte este de îmbogăţire, de adăugare a noi şi noi elemente privind viaţa lui Isus. Scrierile cele mai vechi sunt cele mai sărace în informaţii, Pavel prezentând doar un Isus care s-a sacrificat pentru a salva umanitatea, însă în timp evangheliile construiesc pe acest schelet, cu „Marcu” relatând doar misiunea de propovăduire şi execuţia, fără a menţiona biografia, care apare abia în evangheliile următoare. Astfel, este evident că nu este vorba de o persoană reală, despre care autorii cărţilor să investigheze şi să relateze tot mai puţin pe măsură ce sursele se pierd şi se diluează în timp, ci de construirea unui personaj fantastic, pornind de la câteva versete interpretate şi completate cu viziuni, căruia i se atribuie treptat caracteristici noi, în timp ce este plasat într-o istorie fictivă.
      În primele trei secole după fondare, creştinismul s-a fragmentat în numeroase secte cu doctrine distincte sau opuse. După ce o serie de creştini au ajuns la conducerea Imperiului Roman, religia creştină a devenit din neagreată, hulită sau chair interzisă prin lege, în religia oficială a imperiului, iar numeroasele forme de creştinism, variind în numeroase privinţe - de la religia-mister iniţială, venerând un Isus mitic, la culte care propovăduiau un Isus istoric - au fost unificate forţat şi aduse la o doctrină unică, cea a Bisericii Catolice, impusă, promovată şi menţinută prin cenzură, ameninţări, violenţă şi executarea celor ce nu o acceptau. Textele care contraziceau această nouă doctrină au fost alterate sau distruse, astfel că în prezent nu există decât foarte puţine referinţe la creştinismul primelor secole.
      Ulterior, creştinismul a ajuns suficient de puternic încât a preluat controlul de la liderii „lumeşti” şi s-a impus ca forţă dominatoare a întregii Europe, până când a cedat tensiunilor interne, s-a fragmentat şi a intrat într-un declin din care nu şi-a mai revenit niciodată. Locul religiei, promovând ca valoare absolută viaţa viitoare, a fost luat de umanismul axat pe îmbunătăţirea vieţii prezente, ceea ce a dus la progresul ştiinţei, al culturii, şi al bunăstării întregii populaţii.
      Această serie de articole nu este destinată să fie „Argumentul cel mai Zdrobitor” în argumentaţia antiteistă, deşi creştinismul este dependent de Isus ca persoană istorică. Însă existenţa sau inexistenţa lui Isus este un detaliu minor în dezbaterile dintre atei şi credincioşi deoarece credinţa reprezintă ignorarea dovezilor, deci o argumentare pe baze raţionale a inexistenţei lui Isus nu va avea mare efect, iar pe de altă parte, existenţa persoanei Isus este un element irelevant pentru atei - ateismul nu înseamnă respingerea existenţei unui obscur propovăduitor de acum 2000 ani, ci reprezintă negarea existenţei zeităţilor. Poziţia creştină este oricum extrem de vulnerabilă, încât poate fi mai eficientă acordarea prezumpţiei unui Isus istoric, ca apoi să se prezinte numeroasele eşecuri ale învăţăturilor lui aşa cum sunt prezentate azi de creştinism din punct de vedere al moralităţii, consistenţei şi logicii.
      Din perspectiva atee, Isus ca persoană istorică ar fi putut fi documentat în zeci de manuscrise originale ale unor texte independente, obiective, scrise de istorici care să-l fi cunoscut personal. În absenţa unor dovezi extraordinare, care să autentifice afirmaţiile extraordinare din relatări, sarcina dovezii nu poate fi realizată de către creştini, iar unica poziţie raţională posibilă este respingerea acestor afirmaţii.


   Seria „Istoria creştinismului”:
1. Isus în istorie
2. Argumentele în favoarea istoricităţii lui Isus
3. Fondarea creştinismului
4. Epistolele lui Pavel
5. Evangheliile (I)
6. Evangheliile (II)
7. Creştinismul timpuriu
8. Creştinismul în Europa: primul mileniu
9. Creştinismul în Europa: declinul
10. Evoluţia creştinismului în România
11. Concluzii

7 comentarii:

  1. Eu sunt probabil singura persoana citind toate bazaconiile astea.
    Ce nu intelegi, in pledoaria ta de dublu standard, este chiar ipoteza fundamentala a 'studiului' tau. si anume ca istoria nu este stiinta exacta.
    Prin urmare,nu are nici metode riguroase si nici nici nu pretinde rezultate de o certitudine absoluta
    De aceea, 'consensul istoricilor' este corespunzator standardelor istoriei....iar 'lipsa oricarei dovezi categorice' e o aberatie care n-are ce cauta in domeniul istoriei.

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesant studiu! Mie mi-a placut cum a fost structurat si elaborat...

    In nici un domeniu nu exista "cunoastere absluta"! Cunoasterea se obtine ca la constructia unui puzzle, unele lucruri se cunosc foarte bine, altele mai putin, altele deloc, insa cu cat definitia si detaliile sunt mai precise, se pot deduce si concepe alte piese, cu o aproximatie acceptabila, iar nivelul general al cunoasterii reprezinta o imagine care desi are lipsuri, ofera o perceptie fluenta asupra realitatii. La acel moment cel putin. Istoria este o stiinta si se bazeaza pe instrumente si metode care respecta aceleasi principii ca si in alte stiinte, diferenta e ca puzzle-ul e mult mai greu de realizat, foarte multe piese putand sa lipseasca, zone intregi, poate importante ale imaginii. Asta nu inseamna ca nu e exacta, ci doar ca aproximarile sunt mai slabe, erorile mai probabile. Dovezile categorice se refera de fapt la acele dovezi care fie ele se pot dovedi clare, fie rezulta din convergenta clara (sau macar cu o probabilitate si o logica foarte bune) a mai multor izvoare, care ofera puzzle-ului piese consistente, importante.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se putea tocmai tu sa nu sari in apararea tuturor blogosferistilor...?!

      Un puzzle nu se rezolva cu piese confectionate ad-hoc, decupate din hartie, din alte puzzluri, eventual guma de mestecat lipita in spatiile unde nu se gasesc piesele potrivite, pasta corectoare etc.

      Cele mai mari 'lipsuri' din cunoasterea oamenilor nu sunt 'insuficienta intelegere', ci aberatiile pe care le credeti.

      Voi desfiintati consensul istoricilor, pt ca nu prezinta dovezi la standardele stiintelor experimentale.

      Dar, fara consensul istoricilor, cele mai bune dovezi ale existentei oricarui personaj istoric... sunt cateva probe materiale, care, in afara consensului istoricilor, n-au nicio valoare probatorie.
      Cum demonstrezi tu, din faptul ca exista o coloana scrisa in latina... ca Traian a cucerit Dacia?
      Puteau sa fie discipolii unei secte care au confectionat coloana, nu?
      Sau banii, sau monedele, sau scrierile contemporanilor

      Ștergere
    2. Se putea sa nu trolezi tu?

      Nu apar pe nimeni, am spus ca imi place cum e scris.. Am voie?? Mumltumesc!
      Acum pe bune Adi, in loc sa te legi de tot la gramada, facand afirmatii pe care eu unul cel putin nu le inteleg, habar nu am la ce te referi si ce mama naibii vrei de fapt sa sustii, ar fi muuuult mai indicat sa iei ideile sau afirmatiile din text care nu-ti plac tie, si sa le contrezi cum sti tu mai bine!! Ca vorbesti precum politicienii, spunand foarte multe lucruri care nu inseamna nimic concret, doar incerci sa afisezi o opinie inflamata!

      "Un puzzle nu se rezolva cu piese confectionate ad-hoc, decupate din hartie, din alte puzzluri, eventual guma de mestecat lipita in spatiile unde nu se gasesc piesele potrivite, pasta corectoare etc."

      EU asa vad lucrurile!! .. si mi se pare foarte normal sa construiesti ca la un puzzle cunoasterea, nu ai de unde sa sti totul de la inceput. Ca uneori mai improvizezi, desenezi niste piese (eu asta o iau ca si o definitie a ipotezei) si vezi cum se potriveste, daca iese ceva coerent, mai lipesti cu guma... o fi si asa! Dar tu exagerezi si sti bine ca faci asta! Pur si simplu sti bine ca NU e asa, iar asemenea puzzle-uri nu tin, pana la urma se distrug, se strica undeva, apar niste anomalii, niste enormitati! De fapt exagerearea ta e mai aproape de adevar daca e legata de acel "consens" tras de par, lipit cu guma si folosita pasta corectoare la greu. Pentru ca acei istorici nu aveau cum sa fie obiectivi! Ei au cautat acele dovezi pornind de la convingerea profunda ca el oricum a existat, iar ce au gasit e puzzle-ul tau.

      Ștergere
    3. Toti istoricii din toate timpurile sunt subiectivi... doar Freija e obiectiva!

      Tu nu intelegi... ceea ce mascaradeaza pe post de 'cunoastere' astazi e cea mai mare abominatie din istoria gandirii umane.
      Nici aia din evul mediu, care credeau ca soarele se invarte in jurul pamantului nu erau atat de inselati precum oamenii de azi.
      Macar modelele alora si teoriile lor aveau bun-simt... vedeai soarele pe cer.
      Azi toti cred in universuri paralele, extraterestri si particule care exista doar pe hartie... si, mai mult, aceiasi oameni cred cu convingere ca ei insisi nu vor putea niciodata sa aiba o perceptie sau intelegere mai performante asupra acestor teorii (ci ca generatiile de peste secole!).

      Revenind la istorie: ai tu vreo dovada ca au existat Traian, Cezar sau Alexandru Macedon?
      Faptul ca le apare mecla pe o moneda sau numele pe o coloana... e DOVADA DIRECTA?
      Poti sa faci predictii si experimente?
      Sau tu accepti de fapt CONSENSUL istoricilor, cum ca coloana respectiva sau moneda constituie dovada existentei alora?
      Altfel e dovada directa doar a faptului material ca exista o mecla pe o moneda sau un nume pe o coloana :)

      Iata dublele standarde: critici consensul istoricilor ca sunt subiectivi, dar cu alta mana il accepti, ca nu poti cunoaste nimic fara el!

      Ștergere
    4. Ba inteleg! Dar nu sunt de acord cu concluzia ta, pentru ca o bazezi pe ideea aceea cu dublul standard, care ti-ai format-o gresit.

      Sa sti ca soarele totusi nu se invarte in jurul pamantului, chiar daca toti vedem acelasi cer ca si cei din evul mediu.

      "Toti istoricii din toate timpurile sunt subiectivi..."
      Pornesti rationamentul de la o idee corecta, dar te pierzi pe drum... Nu numai istoricii, toata lumea e subiectiva, iar efortul cel mai grozav consta tocmai in evitarea cat mai mult a acestui fenomen natural din modul uman de ratiune. Problema cea mai mare este cum estimezi si cum evaluezi subiectivismul, cum ii construiesti o masura acceptabila si pe cat posibil cuantificabila? Iar in aceste articole eu cred ca asta a fost scopul, depistarea acelor elemente care corodeaza puternic obiectivismul acelui consens pe de-o parte si pe de alta care ar fi totusi niste observatii ceva mai putin subiective, din informatiile existente. Asta e tot!
      Nu e nici un dublu standard! Consensul istoricilor este o masura buna si functionala in cele mai multe din cazuri. In cazul acestei situatii este stranie si nefireasca logica aplicata de acei istorici care si-au dat consensul, merita aruncata oricand o noua privire cand se intampla asa ceva! Si daca consensul asumat este gresit? E imposibil??.. Pai pana si in stiintele mult mai precise exista o doza de subiectivism, se pot comite greseli chiar involuntar, pot apare concluzii gresite! Si acolo e vorba tot de un consens, doar ca probabilitatea de a aparea erori e mai mica.

      A fi abrupt si foarte sigur mereu in a rationa nu e un avantaj, pentru ca oricand se poate gresi! Nici extrema cealalta, cand nu esti sigur pe nimic, nu e buna! 100% si 0% sunt notiuni insa periculoase, e bine sa lasi mereu loc de intors, nu pentru ca nu esti sigur neaparat, ci pentru ca iluziile ne pasc la tot pasul.

      "Faptul ca le apare mecla pe o moneda sau numele pe o coloana... e DOVADA DIRECTA?"
      Da.. e o dovada destul de directa, palpabila si poate fi cercetata in amanunt. Dar in mod sigur nu e suficenta!! Consensul nu se bazeaza niciodata pe o singura dovada. Insa cand sunt mii si mii de informatii verificabile si legate logic intre ele, care direct sau indirect converg spre o aceeasi concluzie, se cheama ca exista un consesns istoric, ma bazez pe el, il accept. Pana la probe contrarii, care "sparg" consensul intr-o asemenea masura incat.... nu mai e consens.

      Ștergere
  3. Seria de articole e excepțională. Am citit-o cu foarte mare interes, din scoarță-n scoarță și pot aprecia pe deplin efortul uriaș pe care autorul/autoarea l-a depus pentru a o compila. Tocmai de aceea nu îmi permit să fac nici un fel de comentariu de valoare cu privire la veridicitatea tuturor ipotezelor prezentate, deși instinctele îmi spun că acestea sînt foarte aproape de adevăr și chiar dacă nu-mi convin anumite aspecte (cum ar fi concluzia destul de evidentă cu privire la originea românilor - din text se subînțelege ceea ce mi-era frică să cred dar bănuiam de mult, și anume că sîntem un popor de barbari oarecum la granița civilizațiilor și, prin urmare, fără prea multă tradiție în direcția asta), sînt incompetent să le contrazic.

    De aceea aș recomanda puțin mai multă decență în comentariile pe care le lăsați. Dacă nu respectați concluziile la care a ajuns autorul, măcar respectați munca pe care a depus-o și pe care voi, în postura de comentatori de ocazie pe site, nu v-ați obosit să o replicați în răspunsurile expediate.

    Respect pentru autor! Felicitări!

    RăspundețiȘtergere