"Cum trece un ateu peste sărbătoarea Crăciunului? Ce faci, cum te comporți de Crăciun?"
Asta e poate cea mai frecventă întrebare peste care dau în perioada asta. Cum împaci necredința ta cu o asemenea sărbătoare cu valențe religioase? Cum relaționezi cu familia? E ipocrit să sărbătorești cu ei?
Asta e poate cea mai frecventă întrebare peste care dau în perioada asta. Cum împaci necredința ta cu o asemenea sărbătoare cu valențe religioase? Cum relaționezi cu familia? E ipocrit să sărbătorești cu ei?
Asta a fost o problemă care mi-a dat grave bătăi de cap în anii trecuți. Fratele meu, în drăgălășenia lui, m-a făcut "ipocrită" pentru că împodobeam bradul. Colinzile au niște texte complet stupide despre personaje imaginare și nu aș fi vrut să le cânt. Am pățit să îmi petrec ajunul în lacrimi, singură în cameră, datorită rupturii cu ai mei.
Apoi am realizat ceva important: niciodată nu am sărbătorit nașterea lui Iisus în familie. Asta a fost mereu o sărbătoare a noastră, cu ușa încuiată, în timpul căreia ne bucurăm unii de ceilalți. Eh, și ce dacă în colinzi e vorba de personaje imaginare? Asta nu mă oprește să fredonez cântecele Beatles, nu? Contează să le cântăm împreună, să ne simțim bine, să arătăm că ținem unii la alții, să pertecem timp împreună. Am ajuns la concluzia că cea mai importantă este familia, că trebuie să menținem armonia și să ne bucurăm unii de ceilalți. Chiar dacă avem opinii diferite.
În concluzie, urmează să împodobesc 3 brazi, să cânt o grămadă de colinzi, cu condiția să nu fie despre omorât atei sau "necredincioși" sau despre Maica Domnului care aduce războaie, să petrec timp cu familia și să mânânc prea multă prăjitură. Pentru că este.
Și dacă mă întreabă cineva ce sărbătoresc, pot să le spun: "Uite, au fost nopțile lungi și acum începe să crească ziua. Vine vara!"
Eu am ales sa nu sarbatoresc deloc Craciunul.
RăspundețiȘtergereSuccesul religiei este cauzat si de popularitatea sarbatorilor religioase cu ocazia carora chiar si necredinciosii sunt dispusi sa ofere concesii. Indiferent de ce gandesc, as putea fi privit ca infrant de "spiritul Craciunului" daca ma alatur celorlalti in jurul bradului sau daca ascult colinde. Cand cei din jur stiu ca esti ateu iti vor urmari actiunile din preajma sarbatorilor religioase si nu vor ezita sa considere ca ai inceput sa fii nesigur pe propriile convingeri.
Prefer sa fiu mai putin popular si sa ofer celor din jur o tema de gandire, una care sa le zdruncine macar un pic convingerile religioase.