Pariul lui Pascal este unul dintre cele mai proaste pretins-argumente pentru religie, dacă nu chiar cel mai defectuos. Şi totuşi, apare anormal de frecvent în cadrul discuţiilor religioase. Principalul motiv pentru existenţa acestui articol este chiar acest abuz al folosirii "argumentului", consider necesar să atrag atenţia că o replică gen
„
mai bine sa crezi si sa nu existe ca n ai pierdut nimic decat sa nu crezi si sa existe ca atunci ai pierdut tot..”
nu va avea alt efect decât să îngreţoşeze profund adversarul faţă de o asemenea declaraţie superficială.
De fapt, cam ce opinie ar avea un creştin auzind un musulman explicându-i:
„Dacă Allah există şi crezi în el, ajungi în rai şi capeţi toate fericirile. Dacă nu crezi, atunci va fi vai de tine, că o să fii torturat în iadul lui întru eternitate; iar dacă nu există, ori crezi ori nu crezi în el, nu pierzi şi nu câştigi nimic. Deci, logic ar fi să te laşi de creştinism, şi să treci la islamism !”
Probabil s-ar prăpădi de râs, ipoteticul nostru creştin. Tocmai a realizat cât de absurd este "argumentul" pentru cineva din afara religiei celui ce prezintă argumentul. Nu că asta l-ar împiedica să îl folosească cu proxima ocazie în cadrul unei discuţii cu un ateu…
Iată "Pariul", aşa cum a fost formulat de Pascal:
„Dacă crezi în Dumnezeu şi el există, te duci în Rai.
Dacă crezi în Dumnezeu, dar el nu există, nu pierzi nimic.
Dacă nu crezi în Dumnezeu, dar el există, te duci în Iad.
Dacă nu crezi în Dumnezeu şi chiar nu există, într-adevăr ai avut dreptate, dar eşti tot în situaţia celui care a crezut.
În concluzie: mai bine crezi şi rişti să câştigi totul decât să nu crezi şi să rişti să pierzi totul.”
În primul rând, argumentul nici măcar nu este argument.
Nu încearcă să dovedească nimic, nici nu îşi propune să determine vreun adevăr. Este pur şi simplu un apel la consecinţe, destinat să sperie oamenii în credinţă. Şi cum "sperietoarea" trebuie întâi acceptată pentru a fi eficientă, este evident că de fapt Pariul nici nu este destinat să convertească pe cineva, ci doar să reîntărească credinţa cuiva care deja crede. Aşadar, un creştin care îl invocă este nesigur de propria credinţă şi caută să se reasigure că alegerea lui este totuşi cea corectă.
A doua eroare prezentă în Pariu: presupunerea că
credinţa în absenţa dumnezeului nu implică nici o pierdere din partea celui ce crede. Nu implică decât timp pierdut degeaba cu rugăciuni şi mers la biserică. Şi bani investiţi în ceva inutil. Şi bazarea întregii vieţi pe o minciună, şi speranţe deşarte. Iar dacă "dumnezeu nu există", şi această viaţă chiar este singura viaţă, a risipi astfel singurul lucru real este o pierdere imensă.
A treia eroare prezentă în Pariu: presupunerea că
existenţa sau inexistenţa zeului au probabilităţi egale. Un exemplu vine de pe internet: sunt zeci de
prinţi şi miniştri nigerieni în exil, care doresc să doneze oricărui voluntar câteva milioane de dolari, dacă acesta le va da întâi câteva sute de dolari. De ce nici un om cu judecată nu doreşte să rişte o sumă mică pentru un potenţial câştig imens ? Păi, pentru că probabilitatea de succes tinde către zero, în timp ce şansa ca "prinţul" să fie un infractor care caută naivi pe care să-i usuce de câteva sute de dolari este aproape o certitudine. Deci, în calculul unui pariu, nu intră doar cât rişti şi cât poţi câştiga, ci şi probabilitatea de a câştiga sau pierde. Iar în cadrul Pariului lui Pascal, în momentul în care se realizează că existenţa zeului este muuult mai improbabilă, pariul devine "mizezi pe 0,(0)1 şanse de câştig vs. 99,(9) şanse de
a pierde ?" şi răspunsul e altul decât "e mai bine să pariezi pe existenţă". De aici decurge şi…
a patra eroare prezentă în Pariu: falsa dihotomie „
ori zeul meu este cel real, ori nu există nici un zeu !”. Şansele acelea minime de la punctul anterior se împart la rândul lor la o infinitate de zei posibili. Iar aceştia dau cu totul peste cap simplitatea iniţială. Dacă introducem doar încă o alternativă, să zicem Allah, pariul devine mult mai interesant: dacă venerezi zeul corect - raiul, fericirea, câştigul maxim, dacă însă alegi credinţa în zeul greşit, zeul corect te poate pedepsi cu iadul adevăratei religii. Simpla credinţă la-ntâmplare nu garantează salvarea de focul veşnic ( sau de
gheaţa şi plictiseala veşnică, sau de
sălile de tortură veşnică ale zeilor olimpieni, sau alte şi alte variante destul de neplăcute propuse de alte religii ).Deci, deja trebuie mai multe date pentru a determina şi ce zeu să venerezi, nu mai e valabilă acceptarea oarbă a credinţei.
Cu asta deja s-a cam demontat pariul - nu, nu este "mai bine să crezi".
Dar să continuăm să vedem şi alte câteva erori prin pariu.
A cincea şi a şasea eroare prezente în Pariu sunt oarecum derivate din a patra, şi reprezinta presupunerea că zeul existent
apreciază doar credinţa, fără a ţine cont şi de faptele bune sau rele, şi că
pedepseşte automat simpla necredinţă cu iadul, la fel, fără a ţine cont de viaţa dusă de cel judecat. În cazul religiei creştine cel puţin, există în biblie unele versete care să contrazică ambele presupuneri. Aşadar, cineva poate fi credincios şi totuşi să ajungă în iad ( dacă YHVH este cu-adevărat drept ), la fel sau cineva poate fi ateu, sau să venereze un zeu greşit, şi totuşi să ajungă în rai.
A şaptea eroare prezentă în Pariu: presupunerea că
poţi alege să crezi ceva în mod voluntar. Concluzia nu are mai mult sens decât "este mai bine să îţi încetineşti bătăile inimii în somn". Nici una nu ţine de voinţă, deci nu poate fi vorba de a alege "ce e mai bine"… chiar dacă într-adevăr ar fi fost mai bine să crezi ( ceea ce deja am văzut că nu e deloc cazul ). Ceea ce poţi alege e să pretinzi că crezi, să spui că crezi, să te conformezi normelor credinţei. Dar, dacă existenţa unui zeu este de necrezut pentru cineva, orice ar face, orice ar alege, necredinţa rămâne. Şi astfel, ceea ce sugerează "Pariul" este de fapt doar prefăcătorie şi lipsă de onestitate. Deloc potrivit pentru ceva ce se doreşte îndrumător moral…
Iar a opta eroare prezentă în Pariu, urmarea celei de-a şaptea, este presupunerea că
zeul s-ar lăsa înşelat de, sau ar accepta, "credinţa" de suprafaţă, aparentă, în gesturi dar nu şi în conştiinţă, pe care ar afişa-o cineva care ar alege să-şi exibe credinţa doar de frica unei pedepse. Fie este un zeu orb şi uşor de înşelat, care să se lase păcălit de asemenea detalii, fie este un zeu injust şi superficial, pentru care contează doar mersul propriu-zis la biserică, nu şi motivele care l-au îndemnat pe un oarecare să meargă.
Aşadar, în încheiere, să reformulăm Pariul lui Pascal, cu corecturile de rigoare:
„Dacă crezi cu adevărat în Dumnezeu şi nimereşti acea şansă de 1/n în care el există, ŞI ai nimerit ŞI exact acea şansă de 1/n să venerezi zeul potrivit, ŞI zeul se mulţumeşte doar cu credinţa şi nu mai cere nimic altceva de la tine, te duci în Rai.
Dacă crezi în Dumnezeu, dar el nu există, nu pierzi nimic altceva decât timp, bani, resurse, ajungi să îţi bazezi viaţa pe o minciună şi pe speranţe false, şi deci practic să ţi-o risipeşti.
Dacă nu crezi în Dumnezeu, dar el există, te duci în Iad dacă el este atât de egocentrist încât să nu ţină cont de nimic altceva decât de credinţa cuiva.
Dacă nu crezi în Dumnezeu şi chiar nu există, într-adevăr ai avut dreptate, dar eşti tot în situaţia celui care a crezut, cu singura diferenţă că nu ai rispit degeaba singura şansă de a trăi.
Dacă crezi în Dumnezeu şi acesta există dar este altul decât cel în care ai crezut, poţi risca să ajungi în iad.
În concluzie: NU este mai bine să crezi orbeşte în orice zeu şi să rişti o şansă la o infinitate să câştigi totul sau, ceva mai probabil, să ajungi în iadul altei religii, sau, muuult mai probabil, să-ţi risipeşti viaţa urmărind un vis, decât să nu crezi dar să îţi menţii o minte deschisă şi să fii capabil să accepţi vreun zeu abia când vei avea dovezi serioase să o faci, şi să rişti o şansă la infinitate să pierzi totul, sau, cel mai probabil, să trăieşti o viaţă fără a te lăsa amăgit de iluzii.”
Argumentul Ontologic
Argumentul Cosmologic
Argumentul Cosmologic, reformularea lui Kalam
Argumentul Teleologic
Argumentul Antropic
Ceasul lui Paley
Argumentul din Moralitate
Argumentul Legiuitorului
Argumentul din Gradaţie
Argumentul Mişcătorului Nemişcat
Presupoziţionalismul
