În 13-15 august s-au întâmplat destule pentru 5-6-7 zile. Vineri, 13 august a fost şi ziua unui amic, a început şi festivalul de la Bistriţa, mi-am redescoperit problemele cu stomacul, am facut insolaţie, m-am reîntâlnit cu o flebeţe cu coama neagra, mi-am revazut prietenii din trupele medievale, am contaminat câteva fete cu dragostea-de-foc, am dansat cu foc, am cunoscut oameni interesanţi şi pe care intenţionez sa îi păstrez.
Sambata am suferit, am facut autostopul, am aşteptat în fata unui supermarket lânga frumosul cu coama neagra care cânta melodii pe care nu le suport, am cunoscut o vrăjitoare care purta şlapi, am mancat un iaurt, am vorbit despre istorie, naţionalism şi mitologie nordică într-o engleză aproximativă şi maghiarizată, am decis că mărgelele de sticlă albastră de Murano arată genial pe un războinic, am convins un om că lumea percepută e vibraţie şi că universul nu există făra receptor, am adormit la prima melodie Haggard, ghemotoc în faţa scenei, am dansat cu foc si am renunţat pe vecie la coama neagra. Am dormit 3 ore ca o piatră.
Duminica m-am relaxat. Am povestit. Am primit o poreclă nouă. Am câştigat o sticlă de vin. Am baut-o.
Ce înseamnă un festival? La mine se lasă cu poze tip "film cu vrăjitoare", bataturi, arsuri, vânătai şi câteva persoane interesante cu care să schimb o vorbă. Deci win, win, win. Chiar şi atunci când concertul Trooper suna a karaoke şi se nimereşte să am crampe.
Ce e interesant la aceste festivale este că mi se schimbă masca. Fata serioasă, cu un zâmbet un pic melancolic devine un demon care râde cu capul lăsat pe spate. Adio timiditate. Adio limite . Implicăm aici şi limitele fizice. Acasă aş fi stat în pat şi aş fi plâns pâna primeam ceva medicamente. Acolo mi-am pus ghiarele de foc şi m-am aruncat în scenă cu totă energia pe care o mai aveam în corp. Acasă m-aş fi ferit dezgustată de gesturile de "apreciere" ale bărbaţilor. Acolo am jucat rolul, am atras, am respins. Acasă m-aş fi uitat la un film. Singură. Acolo căutam permanent un om nou, o discuţie nouă, un subiect nou. Îmi place masca mea de festival.
Sambata am suferit, am facut autostopul, am aşteptat în fata unui supermarket lânga frumosul cu coama neagra care cânta melodii pe care nu le suport, am cunoscut o vrăjitoare care purta şlapi, am mancat un iaurt, am vorbit despre istorie, naţionalism şi mitologie nordică într-o engleză aproximativă şi maghiarizată, am decis că mărgelele de sticlă albastră de Murano arată genial pe un războinic, am convins un om că lumea percepută e vibraţie şi că universul nu există făra receptor, am adormit la prima melodie Haggard, ghemotoc în faţa scenei, am dansat cu foc si am renunţat pe vecie la coama neagra. Am dormit 3 ore ca o piatră.
Duminica m-am relaxat. Am povestit. Am primit o poreclă nouă. Am câştigat o sticlă de vin. Am baut-o.
Ce înseamnă un festival? La mine se lasă cu poze tip "film cu vrăjitoare", bataturi, arsuri, vânătai şi câteva persoane interesante cu care să schimb o vorbă. Deci win, win, win. Chiar şi atunci când concertul Trooper suna a karaoke şi se nimereşte să am crampe.
Ce e interesant la aceste festivale este că mi se schimbă masca. Fata serioasă, cu un zâmbet un pic melancolic devine un demon care râde cu capul lăsat pe spate. Adio timiditate. Adio limite . Implicăm aici şi limitele fizice. Acasă aş fi stat în pat şi aş fi plâns pâna primeam ceva medicamente. Acolo mi-am pus ghiarele de foc şi m-am aruncat în scenă cu totă energia pe care o mai aveam în corp. Acasă m-aş fi ferit dezgustată de gesturile de "apreciere" ale bărbaţilor. Acolo am jucat rolul, am atras, am respins. Acasă m-aş fi uitat la un film. Singură. Acolo căutam permanent un om nou, o discuţie nouă, un subiect nou. Îmi place masca mea de festival.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu