duminică, 22 august 2010

Astăzi se face vorbire despre demoni.

Nu cred în Rai, Iad, Marile Plaiuri ale Vânătorii, Valhala, Helhaimr ori alte tărâmuri de răsplată ori pedeapsă. Ca rezultat nu cred nici în îngeri, arhangheli, demoni ori draci. Sunt doar ţapi ispăşitori inventaţi ca să nu ne asumăm acţiunile noastre. Dar în dicţionarul comun pe care îl folosim eu şi V. există termenul Demon.

E frumooooooooooos. O şuviţă de păr negru/castaniu/bălai s-a răzvrătit împotriva ordinii frizurii şi alunecă neglijent pe frunte. Ochii sar mereu de la un zâmbet jucăuş la o lungă şi melancolică seriozitate. Vorbeşte prelung, mereu despre ceva interesant, ceva ce nu poţi vorbi aşa cu altcineva. Şi simţi că îţi este indispensabilă compania lui. Cunosc vreo cinci. Au capacitatea incredibilă de a pleca de-acasă cu doi lei în buzunar şi totuşi să nu le lipsească nimic. Cunosc pe toată lumea. Îţi sunt plăcuţi, deci le oferi orice îţi e în putinţă. Nu-i vorbă, eşti răsplătit. Rar o aşa companie, rar te simţi aşa pe lânga un om. Îi recunosc. Îi caut.
Ne avertizăm discret una pe alta: "E demon". Traducere? "Te va goli de resurse, te va folosi, distracţie plăcută, nu te ataşa." Caracterizarea invariabilă, din gura tuturor cunoştinţelor:" E băiat bun, frumos, deştept, şi aşa de frumos se poartă cu toată lumea... ." Da, e băiat bun. Rar găsesc un Demon umplut de răutate, iar atunci il cataloghez ca "Măgar", nu ca Demon.
Îl priveşti cum devine serios. Şti că urmează o cerere. Şti ca o vei împlini.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu