sau: "De ce să cauţi prin cotloane când piatra e pe masă"
M-am trezit obosită. Îmi sună ceasul. Am promis că mă trezesc şi fac gimnastică. Am minţit. Opresct alarma. Întinsă în pat, mă simt deja vinovată. Lenevesc.
Telefonul. Vocea lui Vi. Aţipesc la loc. Telefonul. Aceeasi voce. Curând sunt pe centru, cu un frappe cu paie colorate în faţa ochilor. Vorbim. Despre ei. Despre Ei. Despre frumos. Despre frică.
"Salut." Clatite, papanaşi şi planuri. În engleză. Şi frappe. Sunt pe drum spre Muzeul Satului, cu haltă la Zoo.
De ce mergem la Zoo? Vrem să ştim despre animale? Putem afla de pe internet. Dar pe internet nu le putem chema să se uite la noi. Cuşti. Exponate. Nu ştiam că babuinii seamăna aşa de mult cu oamenii. De asemenea nu ştiam că le place să urineze de la 3m înălţime. Cats rock!
Podelele de lemn scaţâie sonor. Pocnesc. Troznesc. Tuşesc. Ferestrele sunt mici. Mici, din câte 4 ochiuri. Cei care au locuit în această casa au privit lumea prin crucea ferestrei, în fiecare zi. Au pândit mândrul sau mândra. Au urmărit botezuri şi înmormântări. Acum noi privim înăuntru. Laiţa. Straiele. Pledurile. Cuptiorul. Privim pe geam, un pic vinovaţi şi un pic entuziasmaţi. E un act de voieurism. De grindă e agăţat un leagăn pentru un prunc. Oare unde va fi acum? Oare e bătrân? Oare a murit? Mă strecor în fiecare cotlon în care mi se permite, parcă aş căuta ceva. Caut ceva. Pe cineva care să strige: "Calcaţi doar pe partea carosabilă a sufletului meu! Barbarilor!" Dar nimeni nu zice nimic. Simt nevoia să mă explic. Ştiinţific. Între timp mă uit înăuntru prin crucea ferestrei, în sensul invers. Scaunele vorbitoare nu sunt pereche. Nu e Feng Shui.
M-am trezit obosită. Îmi sună ceasul. Am promis că mă trezesc şi fac gimnastică. Am minţit. Opresct alarma. Întinsă în pat, mă simt deja vinovată. Lenevesc.
Telefonul. Vocea lui Vi. Aţipesc la loc. Telefonul. Aceeasi voce. Curând sunt pe centru, cu un frappe cu paie colorate în faţa ochilor. Vorbim. Despre ei. Despre Ei. Despre frumos. Despre frică.
"Salut." Clatite, papanaşi şi planuri. În engleză. Şi frappe. Sunt pe drum spre Muzeul Satului, cu haltă la Zoo.
De ce mergem la Zoo? Vrem să ştim despre animale? Putem afla de pe internet. Dar pe internet nu le putem chema să se uite la noi. Cuşti. Exponate. Nu ştiam că babuinii seamăna aşa de mult cu oamenii. De asemenea nu ştiam că le place să urineze de la 3m înălţime. Cats rock!
Podelele de lemn scaţâie sonor. Pocnesc. Troznesc. Tuşesc. Ferestrele sunt mici. Mici, din câte 4 ochiuri. Cei care au locuit în această casa au privit lumea prin crucea ferestrei, în fiecare zi. Au pândit mândrul sau mândra. Au urmărit botezuri şi înmormântări. Acum noi privim înăuntru. Laiţa. Straiele. Pledurile. Cuptiorul. Privim pe geam, un pic vinovaţi şi un pic entuziasmaţi. E un act de voieurism. De grindă e agăţat un leagăn pentru un prunc. Oare unde va fi acum? Oare e bătrân? Oare a murit? Mă strecor în fiecare cotlon în care mi se permite, parcă aş căuta ceva. Caut ceva. Pe cineva care să strige: "Calcaţi doar pe partea carosabilă a sufletului meu! Barbarilor!" Dar nimeni nu zice nimic. Simt nevoia să mă explic. Ştiinţific. Între timp mă uit înăuntru prin crucea ferestrei, în sensul invers. Scaunele vorbitoare nu sunt pereche. Nu e Feng Shui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu