Stop, Olivia Steer !

      Doamnă Olivia Steer,

      Recunosc că până acum câteva zile, nu am auzit despre tine. Nu sunt interesat de viaţa şi activităţile celebrităţilor care fac deliciul atâtor ziare sau televiziuni specializate în a promova diverse persoane… doar pentru că sunt acele persoane.
      Te-am remarcat când ai început să atragi atenţia pe internet, când ai început să dai sfaturi medicale, şi să promovezi erori ştiinţifice şi apeluri la sentimente pe post de argumente împotriva vaccinărilor.
      Ah, da, am uitat, pretinzi că „nu-ţi propui să diagnostichezi, să tratezi sau să oferi sfaturi medicale”. Noroc că ai spus asta, pentru că altfel, citind comentariile de pe blog, aş fi putut jura că dai sfaturi medicale:

Da. Ce vedem aici sunt… „ne-sfaturile” tale şi „ne-tratamentele” pe care „nu” le recomanzi. Chiar şi cititoarele tale fidele fac chiar referire la ziua de joi ca fiind „zi de consult şi sfaturi”. Faptul că îţi completezi recomandările şi tratamentele cu „asta e ce-aş face eu, tu alegi ce vrei” nu înseamnă că nu dai sfaturi, înseamnă doar o tentativă puerilă de-a scăpa de răspunderea pentru ceea ce ai recomandat.
      Suc de fructe pentru cancer ? Cure pentru un (ipotetic) bolnav de ficat… sau pentru o reală infecţie cu streptococ ? Amenoreea, „motiv de încântare” ? Dragă Olivia, să spui că nu dai sfaturi medicale, apoi să postezi asemenea comentarii, este doar o insultă adusă bunului simţ, adăugată răului pe care sfaturile tale îl vor provoca - sfaturi medicale care duc la agravarea bolilor sau chiar la moartea pacienţilor.
      Există un motiv pentru care durează foarte mult timp pentru pregătirea cuiva în medicină. Este necesar ca viitorul medic să înţeleagă în amănunţime funcţionarea fizică şi biochimică a organismului, numeroasele modalităţi în care ceva se poate „defecta”, cum se identifică problema, şi cum se remediază. Fără toate aceste cunoştinţe, riscă să recomande tratamentul greşit, şi să facă mai mult rău decât bine. Or, cum tu nu ai aceste cunoştinţe, este lesne de dedus la ce rezultate vor duce opiniile tale, dacă vor fi puse în practică.
       Sunt convins că tu-ţi închipui că sfaturile tale chiar fac bine. Doar că bunăvoinţa din spatele intenţiei nu contează. Unicul criteriu important este validitatea informaţiei pe care o expui. Şi nu este suficient ca cineva a cărui calificare profesională este limitată la prezentarea de emisiuni TV să lectureze câteva cărţi sau articole de pe net pentru a egala sau a depăşi cunoştinţele a zeci sau sute de mii de cercetători şi de medici din câteva domenii extraordinar de complexe, de la anatomie şi fiziologie, până la microbiologie şi imunologie. Atunci când dai de înţeles aşa ceva, nu trebuie să te mire că eşti criticată atât de aspru de atât de multe persoane, mai ales medici sau viitori medici. Ceea ce le transmiţi este că întreg subiectul, atât de dificil şi complex (pe care nu-l înţelegi) şi implicând o responsabilitate enormă (pe care nu ţi-o asumi), este de fapt o nimica toată, pe care oricine îl poate stăpâni în câteva zile, lecturând două-trei cărţi. Or, o asemenea aroganţă nu va rămâne fără un răspuns pe măsură, la fel cum un programator nu te-ar ierta dacă i-ai da de înţeles că eşti egala lui ca pregătire şi calificare pentru că ai citit un articol despre limbajul html.
      Nu mă îndoiesc că tu chiar doreşti să ajuţi persoanele care îţi solicită ajutorul, cărora le recomanzi „tratamente prin regim alimentar” pentru apendicită, sau „sare amară” pentru litiaza biliară:

…doar că aplicarea practică a acestor recomandări nu va duce la vreo remediere a afecţiunii, doar va întârzia prezentarea pacientului la medic, cu posibile complicaţii ale afecţiunii iniţiale. Încă o dată, unicul standard este reprezentat de corectitudinea sfaturilor, şi de eficienţa lor în a duce la remedierea afecţiunilor, nu bunăvoinţa celui care-l dă. Nu ai lăsa pe cineva să-ţi repare televizorul cu târnăcopul, chiar dacă ai fi ferm convinsă că nu doreşte decât să-l repare. Bunăvoinţa lui este irelevantă, dacă te interesează să obţii un televizor funcţional, şi unica normă aplicabilă este dacă reparatorul are cunoştinţele necesare. Or, ca şi în cazul amicului cu târnăcopul, este evident că ai o perspectivă extrem de simplistă şi deloc realistă privind bolile şi tratamentul lor.
      Şi aceeaşi viziune superficială o ai şi faţă de vaccinuri. Din ceea ce ai scris, pari să consideri vaccinurile un cocktail diavolesc, plin de „toxine” precum mercurul, aluminiul, formolul, cu un adaos de virusuri, injectat de „Big Pharma” pentru a se-mbogăţi de pe urma bolilor pe care aceste vaccinuri le vor produce. Este un caz tipic de chemofobie, adică frica cuiva neştiutor în ale chimiei, de toate aceste denumiri teribile. În realitate, „doza face toxicul”, cu alte cuvinte nu e periculoasă substanţa în sine, ci doza. Chiar şi apa, în cantităţi suficient de mari, poate ucide; şi aproape nici un element, sau substanţă, în doze suficient de mici, nu va avea efecte negative. Iar în cazul substanţelor din vaccin, cantităţile sunt de ordinul microgramelor. Ajunge în organism mai mult aluminiu dacă bei o doză de suc dintr-o conservă de aluminiu decât îţi este introdusă în organism printr-un vaccin, dar, chiar dacă nu consumi asemenea produse, nu consideri că o doză de suc este otrăvire. Prin mercur, bănuiesc că te referi la Thiomersal, care nu mai este folosit de câteva zeci de ani în vaccinuri; când era folosit, era, la fel, în doze minuscule, de ordinul câtorva micrograme. Mult mai important, faptul că molecula de Thiomersal conţine un atom de mercur nu e totuna cu a injecta mercur pur. La urma urmei, sarea de bucătărie conţine un atom de clor şi unul de sodiu. Clorul este un gaz foarte iritant, iar sodiul este un metal extraordinar de reactiv, care literalmente explodează în contact cu apa. Şi totuşi, dacă pui sare în mâncare, nu înseamnă că îţi condimentezi mâncarea cu gaze iritante şi explozivi. Asta pentru că proprietăţile unui element sunt diferite de proprietăţile unei molecule care conţine acel element. Asta s-a învăţat la chimie, în şcoala generală. Iar formaldehida… pe de o parte, şi aceasta este în catităţi extrem de mici. Pe de altă parte, organismul uman produce formaldehidă şi o metabolizează permanent. Găseşti mai puţină formaldehidă într-un vaccin decât ai produs în organism în câteva minute.
      În privinţa conspiraţiei Big Pharma, reprezentată de producătorii de medicamente, care ar avea interesul îmbolnăvirii populaţiei, nu pot spune decât că Big Pharma este foarte stupidă. A produs vaccinuri care, dacă-mi permiţi ironia, în loc să îmbolnăvească oamenii, au eradicat variola. Apoi, în loc să înveţe din greşeala asta, a dus şi poliomielita la un pas de dispariţie… au fost câţiva anti-vaxeri, de data asta musulmani, care au reuşit să o salveze, prin câteva sate din Africa. Din nou şi din nou, vaccinurile pe care le-a produs această conspiraţie de netoţi au făcut ce trebuia şi au redus numărul de îmbolnăviri pentru numeroase boli, de la zeci de milioane la zeci de mii. Dacă Big Pharma ne vrea bolnavi, a greşit rău de tot, săraca !
      Şi totuşi, în ciuda faptului evident că bolile dispar în urma vaccinărilor, antivaxerii ne spun că vaccinurile nu funcţionează. Aş fi curios, câte persoane care au contactat variolă sau poliomielită au văzut în ultimii ani ?
      Deşi ţi s-a explicat în numeroase comentarii unde greşeşti, am să explic încă o dată elementele de bază care trebuie cunoscute despre vaccinuri şi despre cum funcţionează ele.
      Un vaccin constă într-o cantitate oarecare de virusuri inactivate, care sunt introduse în organism. Sistemul imunitar va reacţiona faţă de aceşti intruşi, producând nişte proteine (anticorpi) care recunosc şi atacă exclusiv acea formă de „parazit”. Producerea anticorpilor poate dura câteva zile, şi pe lângă anticorpi, numeroase alte elemente ale sistemului imunitar vor acţiona pentru a anihila intruşii.
      În momentul în care un virus activ va ajunge în corp, va încerca să găsească o celulă pe care să o atace pentru a se reproduce. Dacă organismul deja are anticorpi care să recunoască acel virus, există şanse destul de mari ca infecţia să fie eliminată „din faşă”, adică să fie anihilat de anticorpi, înainte ca virusul să ajungă la o celulă în care să se poată reproduce. Evident, contează foarte mult şi sistemul imunitar al celui vaccinat, care poate fi mai activ sau mai puţin activ, contează şi starea generală de sănătate, contează foarte mult şi numărul de virusuri intrate în organism - dacă sursa de infecţie este strănutul cuiva pe stradă la câţiva metri depărtare, probabil că e vorba de câteva sute de virusuri; dacă însă sursa de infecţie este, să spunem, colegul de bancă al unui copil, care tuşeşte şi strănută timp de câteva ore la nici un metru depărtare, îi va transmite o porţie de virusuri mult mai mare, şi creşte posibilitatea ca o parte din virusuri să se strecoare prin bariera sistemului imunitar, să ajungă la destinaţie, şi să înceapă să se reproducă.

      Deci, indiferent dacă este sau nu vaccinată, dacă o persoană este expusă unei contaminări suficient de intense, se va îmbolnăvi.

      Asta îţi explică de ce copiii nevaccinaţi sunt un pericol; consideri că un copil vaccinat nu ar trebui să se teamă de unul bolnav, pentru că „e vaccinat”. Dar niciodată nu s-a pretins despre vreun vaccin că ar fi un soi de talisman magic, care să îndepărteze duhurile-bolii de cel ce-l poartă, şi că ar conferi imunitate 100%.
      Scopul vaccinării nu este de a-i face pe toţi cei vaccinaţi total imuni la boală, ci de a reduce probabilitatea contaminării de la un individ la altul. Astfel, chiar şi în cazul apariţiei unei infecţii, cel infectat nu va transmite boala prea departe. În cazul unor boli suficient de serioase, există chiar şanse să moară. Dar într-un grup nevaccinat, de la acel unic individ se vor îmbolnăvi aproape toţi cei ce intră în contact cu el, apoi toţi cei ce intră în contact cu vreunul dintre aceşti noi bonavi, apoi următorii, şi tot aşa, până când epidemia se împrăştie în întreaga populaţie, în timp ce într-un grup vaccinat îmbolnăvirile vor fi limitate la doar câteva persoane, care au intrat suficient de mult în contact cu persoana contaminată iniţial.
      O analogie ar fi o pajişte cu fân. Dacă fânul este uscat, un chibrit aruncat va transforma rapid tot fânul în scrum, la fel cum o epidemie se poate răspândi pe un întreg continent, afectând milioane de oameni. Pentru a preveni un incendiu, nu trebuie să acoperi fiecare fir cu azbest, nu trebuie să-l faci complet ignifug, ci ajunge să-l „vaccinezi”, udându-l. Da, chiar dacă e ud, nu este imun la foc - dacă ţii firul în flacără suficient, se va aprinde oricum; însă pentru a aprinde un fir ud, e nevoie de mai multă expunere la foc. Dar chiar dacă aprinzi unul, sau două, sau nouă fire de pe pajişte, focul se va stinge repede, pentru că probabilitatea oricărui fir de a se „contamina” de la un vecin este mult mai mică.
      Aceasta este ideea „imunităţii de grup”, cea pe care o conferă vaccinurile, în care un individ nu este protejat de vaccinul în sine, ci de vaccinurile celor din jur, adică de reducerea probabilităţii de contaminare între oricare doi indivizi din grup, astfel încât o epidemie nu se poate declanşa pentru că nu mai este suficient de contagioasă.
      Procentajul din populaţie care trebuie vaccinat pentru a atinge acest prag variază în funcţie de virusul care o cauzează, dar pentru majoritatea bolilor, este în jur de 85-90%. Nu trebuie uitat că nu orice persoană poate fi vaccinată - bolnavii de SIDA, cei care sunt trataţi cu imunosupresoare, cei cu afecţiuni imunitare, copiii prea mici pentru a fi vaccinaţi. Toţi aceştia sunt vulnerabili la îmbolnăviri, şi sunt nevoiţi să se bazeze pe imunitatea de grup, conferită de vaccinarea celorlalţi. Este evident că în pajiştea noastră virtuală, nu ajută ca doar jumătate din indivizi să fie udaţi, iar ceilalţi să rămână vulnerabili. Când imunitatea de grup este compromisă, cei expuşi îşi vor transmite boala de la unul la altul, formând zeci sau sute de focare de infecţie, şi nu va mai conta dacă cineva este vaccinat sau nu, boala permeând pe „cărările” reprezentate de cei nevaccinaţi prin întreaga populaţie.
      Propaganda anti-vaxerilor este plină de exemple în care unul sau câteva fire din pajişte s-au aprins, adică de cazuri de îmbolnăviri în cadrul unor populaţii vaccinate, ignorând să menţioneze că, în absenţa vaccinărilor, aceleaşi boli au afectat nu câteva zeci de persoane, ci zeci, sute de mii sau chiar milioane.
      O altă ameninţare des invocată de antivaxeri este legătura dintre vaccinuri şi autism. Doar că, şi aici, anti-vaxerii se autocontrazic, şi practică o selecţie a datelor, ignorând o bună parte a informaţiilor cunoscute pentru a-şi putea susţine cauza. După ce au decretat că vaccinurile sunt promovate de medici şi de Big Pharma pentru câştig, prezintă un studiu realizat de un medic, Wakefield, care a fost plătit de o companie concurentă celei care produce vaccinul MMR pentru a găsi probleme la acel vaccin. Studiul a fost defectuos din toate punctele de vedere, analizând 12 copii care au fost iniţial găsiţi sănătoşi… de părinţii lor; or, în acea perioadă, autismul nu putea fi diagnosticat la o vârstă atât de fragedă nici măcar de experţi. De atunci, studii implicând sute de mii de copii au indicat absenţa totală a oricărei corelaţii între autism şi vaccinare. Dar antivaxerii ignoră studiile serioase şi se agaţă de un unic studiu defectuos, despre care se ştie că a fost plătit, pentru a demonstra că vaccinurile cauzează boala.
      În realitate, cauzele autismului nu sunt încă pe deplin cunoscute - se ştie doar că nu sunt vaccinurile, întrucât prevalenţa bolii este aceeaşi în populaţii vaccinate sau nevaccinate. Studii recente par a indica o cauză genetică, în care caz un copil are boala încă de când se naşte, dar aceasta nu devine evidentă decât după o anumită vârstă. Or, dacă cam la aceeaşi vârstă se face un vaccin, părinţii vor remarca apariţia simptomelor autismului în perioada imediat următoare vaccinării. Concluzia lor ? „Vaccinul mi-a îmbolnăvit copilul !”
      Un alt aspect priveşte mărirea numărului de cazuri diagnosticate cu autism în decursul anilor. Repet, mărirea numărului de cazuri diagnosticate. Nu de cazuri pur şi simplu. Cu alte cuvinte, pe măsură ce boala este cunoscută şi înţeleasă mai bine, sunt diagnosticate şi considerate ca manifestări ale bolii şi bolnavii care manifestă forme mai uşoare, care existau şi acum 100 ani dar nu erau consideraţi ca având vreo afecţiune, ci erau pur şi simplu decretaţi „mai înceţi la minte”, „mai timoraţi” sau „mai ciudaţi”.
      Oricât de bine intenţionaţi ar fi antivaxerii, propaganda lor afectează atât campaniile de realizare a vaccinărilor… cât şi aplicarea cercetărilor privind diagnosticarea autismului. Cât timp induc publicului ideea că vaccinările ar fi cauza, sau una dintre principalele cauze ale bolii, părinţii ignoră adevăratele cauze; induşi în eroare de antivaxeri, vor lua deciziile cele mai nepotrivite, evitând vaccinările, şi totodată neobosindu-se să apeleze la testele cele mai recente, capabile să detecteze boala cu mult înaintea manifestării ei.
      Motivul pentru care nu am scris pe blogul tău, Olivia, sau pe pagina de Facebook, este pentru că am remarcat că, pentru o… jurnalistă - aşa te-ai declarat - eşti departe de imparţialitate şi de exprimarea liberă a opiniilor, pe care le pretinzi de la alţii, şi ştergi orice comentariu critic, care-ţi explică unde greşeşti. Am remarcat aceeaşi atitudine, de a ignora sau bloca criticile valide pentru a putea promova în continuare aceleaşi erori, şi la ceilalţi promotori ai pseudoştiinţei, ai anti-ştiinţei sau anti-logicii, de la creaţionişti la conspiraţionişti, anti-GMO-işti sau fanatici ai vegetarianismului. Toţi aceştia consideră că este mai important ca oamenii să creadă ce le spun ei, indiferent dacă e adevărat sau nu, şi îşi apără Adevărul™ împotriva oricărui argument logic, şi chiar împotriva realităţii, atunci când aceasta îi contrazice.
Iar cauza pe care încerci să o aperi poate fi susţinută doar prin ignorarea unor date, şi prezentarea distorsionată a altora, dar este zdrobită atunci când sunt luate în calcul toate informaţiile.

      De pildă,
      Fapt: În Statele Unite, înainte de 1963, între 3 şi 4 milioane de persoane se îmbolnăveau anual de pojar.
      Fapt: O campanie de vaccinare persistentă împotriva pojarului, începută în 1963, a dus la eradicarea completă a bolii de pe teritoriul Statelor Unite, unicele cazuri înregistrate după anul 2000 fiind importate din alte ţări de persoane care fie au călătorit şi s-au îmbolnăvit, fie au luat boala de la o persoană recent revenită dintr-o călătorie. Numărul de cazuri anuale era de ordinul câtorva zeci (37 cazuri în 2004, de exemplu).
      Fapt: Dezinformarea antivaxerilor a dus la scăderea numărului de vaccinări în ultimii ani, până când a atins un număr critic de părinţi, speriaţi de informaţiile trunchiate sau false, şi convinşi şi de faptul că boala oricum părea eradicată; astfel, acoperirea vaccinului a scăzut sub limita necesară, iar imunitatea de grup a întregii populaţii a dispărut.
      Fapt: o dată imunitatea de grup dispărută, pojarul a început să afecteze din nou populaţia, înregistrându-se un focar în 2011 şi 11 focare în 2013, ca în 2014 să se ajungă la 23 de focare, care au afectat peste 600 persoane. În prezent, epidemia de pojar din SUA a afectat deja 125 persoane din 7 state diferite. Trebuie subliniat, marea majoritate a celor infectaţi nu erau vaccinaţi.

      Contraargumentele antivaxerilor îmi sunt cunoscute: pojarul nu este o boală prea serioasă, este mai bine pentru copii să facă boala, imunitatea dobândită în urma bolii este mai grozavă decât…
      NU. Nu are rost să demonstrez că fiecare din afirmaţii este falsă; am să subliniez încă o dată elementul esenţial, cel pe care antivaxerii refuză să-l recunoască şi să-l admită:

      Vaccinarea a eradicat boala, iar lipsa vaccinărilor a adus-o înapoi.

      Acesta este elementul cel mai important. Aş putea completa cu referiri la persoanele imunocompromise pentru care boala poate fi fatală, la complicaţiile care pot apare - de la orbire la pneumonie sau chiar afectarea creierului, la costurile spitalizărilor, sau la copiii care au murit datorită pojarului (conform WHO, peste 145.000 copii din toată lumea au murit de pojar în 2013, în timp ce în 1980, când vaccinările erau într-o proporţie mult mai mică, au murit peste 2,5 milioane copii). Dar toate „răspunsurile” antivaxerilor nu sunt doar contrazise de realitate, dar sunt o tentativă de distragere a atenţiei de la un exemplu evident, clar, şi care demonstrează cel mai limpede cât de dăunătoare şi falsă este propaganda lor, şi anume că vaccinarea a eradicat boala, iar lipsa vaccinărilor a adus-o înapoi.
      Ţelul pe care te străduieşti să-l atingi, draga mea Olivia, este unul de care am scăpat cu greu. De-a lungul istoriei, până la începutul secolului XX, toată lumea mânca doar bio, nu se vaccina pentru că nu existau vaccinuri, se trata exclusiv naturist, cu ceaiuri şi decocturi din plante, iar în caz de boală, diagnosticul şi tratamentul pentru orice copil bolnav erau bazate exclusiv pe intuiţia părinţilor ( unul din argumentele frecvent invocate de antivaxeri este că părinţii ar şti cel mai bine cum să-şi trateze copiii, chiar mai bine decât cei ce au studiat medicina; e ca şi cum ar pretinde că utilizarea unui calculator transformă pe cineva în programator, sau că un carnet de şofer conferă automat şi abilităţi de mecanic auto ).
      Rezultatul concret al aplicării tuturor acestor „idealuri” pe care le promovezi şi tu consta într-o rată a mortalităţii infantile infernal de mare - între 30% şi 50%, adică între o treime şi jumătate din copii mureau înainte de a împlini un an. Speranţa de viaţă era sub 40 ani, iar epidemiile făceau ravagii, secerând milioane de vieţi, deseori măturând câte un întreg continent.
      Şi totuşi, în ciuda tuturor dovezilor, pe care preferi să le ignori, tu alegi să te erijezi în formator de opinie într-un subiect care ţi-este străin, alegi să dezinformezi şi să reînvii acele vremuri teribile.
      Nu este o crimă să nu cunoşti ceva, dar a pretinde că deţii cunoaştere şi a răspândi informaţii false poate duce la dezastru !