Nu astăzi.
Nu acum.
Nu în curând.
De fapt, ideal ar fi să mai pot trăi 2-3-5 sute de ani. Aș avea cu ce sa îmi ocup timpul. Dar când găsesc întrebări de genul:"Dacă ați putea trăi veșnic, ați alege această posibilitate?", răspunsul este un "NU!" categoric.
Nu aș vrea să trăiesc veșnic nici în Raiul Ortodox (wwwah, ce plictiseală!), nici pe "tărâmul paradisiac" pe care îl promit mormonii, nici pe Pământul nostru super-tehnologizat din viitor, nici în Gaia-Galaxia a lui Asimov.
De ce?
Pur și simplu, pentru mine, valoarea vietii stă în însăși perisabilitatea ei. Se poate încheia oricând, violent, neprevăzut, dureros și chinuitor. Clipa asta, pe care o petrec notându-mi gândurile, ar putea fi una dintre ultimele mele clipe. Și atunci, cum pot alege să o petrec? Cum pot alege să dau sens unor clipe prea scurte și unor acțiuni prea lipsite de semnificație în imensul tablou al Universului?
Mi s-a spus de prea multe ori că sunt "hedonistă". Aparent, religioșii cred că asta este o formă de înjurătură, că este ceva inerent rău în placere, în a face sau a avea lucruri care îți plac și care îți provoacă satisfacție, dar, pentru mine, ăsta e scopul: să trăiesc bine și frumos. Să fiu fericită și mulțumită acum și în viitor. Să fac lucrurile care îmi dau o stare de bine, fie că este vorba de mâncat înghețată sau de salvat Universul. Dacă urmează să mai trăiesc 3 zile, 30 de ani sau 300 de ani, vreau ca la sfârșit să mă pot uita înapoi gândindu-mă că am luat mereu cele mai bune decizii în contextul datelor disponibile, și că am făcut mereu ce am putut mai bine. Și că am fost fericită făcând asta.
Să îți dorești o permanență a vietii, indiferent de ce înțelegi prin "rai", pentru mine e absurd. "Veșnicia" e a dracu' de lungă, suficient de lungă încât să facă și petrecerile din Valhalla să devină plictisitoare de la un punct. Dorința asta de a "trăi veșnic" mi se pare nu doar expresia unui egocentrism absurd, care nu lasă victima să își închipuie un Univers făra persoana lui la loc de cinste, dar și dovada unor instincte negândite. Da, e normal să îți fie frică de moarte și de non-existență, dar e la fel de normal să îți controlezi și să îți înțelegi instinctele, nu să te lași pradă unor dorinte nedigerate, bazate pe frică.
Raiul poate fi o înghețată consumată pe balcon, în compania cuiva drag, privind apusul si povestind vrute și nevrute, dar un apus veșnic, cu aceeași înghețată veșnică și cu aceeași discuție veșnică, ei bine, acestea intră deja în definiția Iadului.
Sa fii nemuritor nu inseamna ca nu poti sa mori ci ca poti alege cand sa mori. Astfel incat eu vreau sa fiu nemuritor. Tie iti place sa fii fortat sa mori?
RăspundețiȘtergereCata vreme exista Universul,vom exista si noi intr-o forma sau alta.Partea frumoasa daca esti nemuritor este ca poti "muri"de mii si mii de ori fara insa sa mori cu adevarat.Poti haladui prin tot Universul,cu diferite forme si chipuri si poti "muri"ori de cate ori plictiseala isi spune cuvantul.Apoi o iei de la capat,intr-o noua aventura....
RăspundețiȘtergereIntr-adevar, o tentativa ceva mai reusita de articol de profunzime...
RăspundețiȘtergereHedonist insa se refera la placeri carnale, egoiste, care fac rau altora si sunt contrare spiritualitatii, nu la fericire.
De altfel, religia insasi postuleaza dogmatic ca fericirea este natura fundamentala a omului, iar suferinta lumii este doar iluzorie.
In plus, e un fel de autoflagelare faza cu eu nu vreau sa traiesc vesnic, mai bine mor decat cutare etc.
RăspundețiȘtergereIn realitate, niciun om nu gandeste asa, in sinea fiintei sale, ci doar se da rotund fata de ceilalti ca poate sa scoata pe gura vorbe curajoase.
...ca sa uite de vidul din fiinta sa = neintelegerea naturii fundamentale a vietii si a mortii, confuzia creata de contemplarea vidului existential
Cred că îţi asumi mai mult decât ar trebui, nu e vorba de a te da rotund ci de senzaţia (pe care o simt şi eu) de imensă plictiseală la gândul nemuririi în raiul acela perfect. Îţi asumi şi pentru că tu te bazezi doar pe ce simţi tu şi apoi generalizezi pentru toţi, deşi nu ai de unde să şti şi de fapt nimeni nu va putea să confirme o variantă sau alta. Aici chiar vorbim doar de senzaţii.
ȘtergereChestiunea asumării e valabilă şi pentru ce afirmi la 16.14
Ma, nu exista sa asum eu ceva.
ȘtergereCred, desigur ca vrei sa zici ca presupun... daca intentionezi sa vbesti romaneste, si sa nu traduci verbatim din engleza :)
Dar, in primul rand, eu nu am cum sa asum ceva... eu nu umblu cu presupuneri, supozitii, speculatii.
Ceea ce zic eu este adevarul prin definitie, pur si absolut, Logosul.
De fapt, eu sunt incarnarea Adevarului.
"De fapt, eu sunt incarnarea Adevarului."
ȘtergereȘi eu care credeam că ești Banana...
credinte si credinte...
ȘtergereSi mai in realitate, nimeni nu ajunge vreodata sa se bucure de abstractiunile la care visezi tu.
RăspundețiȘtergereVointa libera este o capcana. Daca iti pui speranta ca vei face ceea ce te va face fericita, sau ce are valoare, sens pt tine...
atunci doar introducand complet capul in pamant vei ignora faptul ca viata impinge in 99% din cazuri in directia opusa :)
din nefericire, toti oamenii din arealul occidental sunt negativ marcati, chiar fara sa stie bietii de ei, de ideologia dihotomica promovata aberant de crestinism: rai-iad.
RăspundețiȘtergereIn realitate, iad este chiar lumea in care traim, iar rai este moartea.
Las afirmatia asta neexplicata, ca suna prea bine per se :)
Dimpotrivă. Mi se pare mai degraba că viața este rai, dacă ești capabil să o faci să fie asta. Cât despre moarte... ea există doar pentru cel ce este viu. Pentru mort nu mai exista nimic. Moartea este iad prin simpul fapt că este non-viață, dar și ea este iad doar în timpul vieții. :)
Ștergereoptimismul irational (si complet nejustificat de realitate) ca viața este rai, dacă ești capabil să o faci să fie asta... e exact la fel de wishful thinking ca si speranta in viata dupa moarte :)))
ȘtergereCe usor e sa vezi doar paiul din ochiul altuia!
'contemplarea vidului existential' din fericire/nefericire pentru unii, 'moartea' este la frontierele 'sttintei'. nimeni nu stie ce este 'dincolo' de vietuire. pana si budismul are dracii sai privati.. :))
RăspundețiȘtergeresi in concluzie vrei sa spui ca nu intelegi ca dupa ce murin nu mai suntem in stare materiala si nu mai percepem lumea cum o stim ps: eu stiu ca in rai nu este nici instrare nici suparare nimic si nici plictiseala acolo nu ne dam seama ca nu exista timp si ca ne-am plictisi :)
RăspundețiȘtergereNu înțeleg de ce oamenii nu au bunul simț de a spune" nu știu" în loc sa inventeze ei niște chestii. Nu ai nici o dovadă care sa îți permită sa spui cum "suntem" noi după ce am murit. Pur și simplu inventezi ceva ce ți-ar plăcea ție să fie, ca să nu te mai caci pe tine de frica morții. Nu, dragul meu, gândirea deziderativă nu face lucrurile să fie adevărate.
ȘtergereNu sunt de acord ca nu stim.
ȘtergerePot fi de acord ca nu constientizam.
Dar orice om, orice fiinta vie are o intuitie a eternitatii.
Aceasta se manifesta direct in dorinta de a trai.
Daca ai sti ca viata se incheie odata cu moartea, atunci pur si simplu n-ar mai conta deloc daca e azi sau peste 50 ani.
Si, in sens indirect, prin existenta conceptelor religioase.
Daca toata sfera mentala umana este derivata din experienta lumii materiale, atunci nu se explica cum au ajuns asemenea concepte sa existe.
Bullshit, dle Adi.
ȘtergereDe unde și pînă unde „orice om, orice fiinta vie are o intuitie a eternitatii”?
Sunt o mulțime de vietăți pentru care „dorința de a trăi” nu se manifestă necondiționat. Și mai ales la om.
„Daca ai sti ca viata se incheie odata cu moartea, atunci pur si simplu n-ar mai conta deloc daca e azi sau peste 50 ani.”
Viața, în mod cert (prin definiție!) se încheie odată cu moartea. Dacă totuși, cum bănuiesc, v-ați referit de fapt la o altă formă de existență a eu-lui interior, vă pot spune că eu nu ȘTIU, dar CRED (în baza mai multor argumente care nu sunt suficiente încît să pot DEMONSTRA altuia că am dreptate - așa că mă rezum la termenul „cred”) că după moarte acest interior încetează și el să mai existe în vreo formă despre care să putem spune cît de cît că a prezervat atributele inițiale ale eu-lui viu. Ei bine, deși eu cred aceasta, nu mi-e deloc indiferent dacă moartea-mi survine azi sau peste 50 de ani.
De fapt, e mult mai plauzibil că dorința de a trăi vine din conștientizarea (fie și intuitivă) că moartea este un proces ireversibil.
Dar asta nu e un fel de sindrom Stockholm fata de Doamna cu Coasa?
RăspundețiȘtergere"Imi place viata, ca poate sa imi fie smulsa in mod brutal si aleator, deci o sa ma fac ca o ignor participand in frivolitati."
Si oricum, asta cu sa dau sens vietii fara sens mi se pare o amagire dpmdv. Nu ai cum sa dai gust mancarii daca nu au evoluat niciodata papilele gustative.
Si pentru a intra in tehnicalitati, poate raiul protestant sau catolic ar fii monotonie eterna(si nici atunci s-ar putea sa nu fie, ca ar fii perfectionarea prin har), caci in conditiile in care teoza continua si dupa moarte, in teologia ortodoxa,....
Dar deja plictisesc lumea.
Dimpotriva, ar fi extrem de benefic a aduce la lumina intelepciunea `ortodoxiei adevarte`. Insa din nefericire aceasta se intuneca singura de mania comparatiei cu papistasii si prostestantii.
ȘtergereInteresant. Pofta de viata o vezi mai degraba la animale.
RăspundețiȘtergereBogdan Carp: Crap!
RăspundețiȘtergereCe urat e sa incepa un discurs care se pretinde inteligent... cu o imprecatie din filme americane. Dezgustateur chiar!
Unele afirmatii este decent sa le adoptam axiomatic, in baza empirica si a bunului simt: gen orice om gandeste... in fond, daca stai sa te gandesti strict dpdv medical, nu poti, stricto sensul, demonstra nici macar ca orice om e muritor. Cum ai face-o? Cum rezulta asta din legile fizicii?
Nu ai contrazis nici ca orice fiinta vie ar avea o dorinta implicita de viata, constand cel putin in faptul ca nu considera viata ca ceva atat de negativ si rau, incat sa decida prin propria vointa sa ii puna capat.
Eu am inferat ca acest lucru se datoreste faptului ca orice fiinta vie are o intuitie a eternitatii, in sensul ca viata sa, atat de limitata si rea precum pare, e parte din ceva mai mare si mai bun!
Are caracter de intuitie deoarece este sub forma de speranta. Sub forma rationala, pur si simplu nu putem vedea ceva mai mare si mai bun (in mod absolut, asa-zisa eternitate) din care viata sa faca parte, pentru ca tot ceea ce cunoastem este supus pieirii.
Nu as pune nici mare pret pe `definitia` vietii. Ce e viata? Ce e moartea?
Astea sunt intrebari mai mult filosofice decat stiintifice :)
Cu cat ne departam de experienta familiara a vietii noastre, cu atat intelegem mai putin ce este viata... este viata in virusuri? in inteligenta artificiala? in planete? in universul insusi?
O pretentie ca viata e de aici pana aici... e mai mult decat hazardata. Hence concluzia ca la fel de multa incertitudine poate fi aruncata justificat si asupra momentului mortii, daca reprezinta acesta o limita a vietii.
Tin ca, dpdv spiritualicesc, sa pun viata inaintea egoului. Sincer, ma bucura extinctia egoului odata cu moartea trupului, pentru ca egoul este ceva atat de limitat, o personalitate ingusta, care se lafaie in mediocritatea sa.
Viata este exact opusul: este nelimitata, vesnica, absoluta!
Imi cer scuze pt deturnarea sensului obisnuit al cuvintelor... dar nu se poate altfel :)
Vizavi de `dorința de a trăi vine din constientizarea că moartea este un proces ireversibil` = asta e viata, sa profitam de ce avem... am mai spus, ca oameni rationali, nu ne putem lauda ca ne jucam cu papusi.
Adi, îngăduindu-mi și eu denaturarea sensurilor unor cuvinte, vă dau dreptate.
RăspundețiȘtergereUrasc Freija.
RăspundețiȘtergereHai, Adi, că te-am "iertat". :))
ȘtergereMi-am amintit ieri ca te-am blocat, și am remediat situatia.
De ce a fost inchisa pagina Resurse pentru ateism ?
RăspundețiȘtergereI-am blestemat eu...sa le crape tot!
RăspundețiȘtergere