Nu îmi place noul papă.

Am zâmbit sardonic prima dată când am văzut un articol despre cât de "cool si tolerant" este noul papă. Nu îmi mai amintesc dacă era cel despre cât de tolerant este el cu homosexualii sau cel despre cum a zis papa că și ateii sunt oameni.

În primul rând, mi se pare penibil să lăudăm un om și să picăm în bot de admirație pentru că a spus o chestie care este non-cretină. Îl lăudăm că a avut o reacție decentă. WOW! În timpul asta, milioane de oameni au reacții decente, fară a fi titluri principale pe pagina întâi a ziarelor. Ăia nu primesc o bombonică pentru ca nu sunt dobitoci?

Apoi, eu nu pricep cum de nu pricep alții că "papa" nu este o persoană, ci un produs.

Personajul acesta, "Papa Francis I", este un proiect la care participă intens echipe întregi de specialiști în marketing și media, care au ca scop restaurarea imaginii de rahat pe care și-a făcut-o catolicismul în sute de ani de abuzuri politice și sexuale. Adică oamenii încearcă din răsputeri să ne facă să uităm cum s-au pus ei împotriva științei, cum au protejat popi pedofili, cum i-au serbat ziua lu' Hitler și cum au interzis credincioșilor să folosească prezervativul în cel mai mare focar HIV. Treabă grea, când ai victime ale violurilor ieșind la lumină în toată lumea și armate de seculariști făcând campanie împotriva ta și dezgropând toate rahaturile pe care le-ai asuns timp de zeci de ani sub covoare de cashmir.

Cum facem asta? Cum curățăm imaginea Bisericii Catolice? Uite rețeta:

1: Se ia un cardinal cu trecut ~ curat, care aparține unei minorități, eventual dintr-o țară exotică. (De data asta au avut de ales dintre un negru și un latino.) Recomandabil să fie din ceva subdiviziune catolică faimoasă pentru simplitate și modestie, pentru că așa vrem să fie și imaginea BC.

2: Se mazilește "fără tam-tam" papa actual, care, brusc și dintr-o dată, se retrage și se face nevăzut din media, mai ceva ca pantofii din colecția sezonului trecut.

3: Se prezintă noul papă ca viitor "revoluționar" al catolicismului, ca să știe lumea la ce să se aștepte. Apoi se atacă problemele punctual:

a) Problemă:
Biserica Catolică acuzată că adună bogății în loc să ajute săracii cu banii enoriașilor.
Soluție:
Noul papă se îmbracă doar în alb, fără perle și haur. Înlocuiește tronul de aur cu un scaun. Se laudă în public ca este influențat de Francis de Assisi, și deci e plin de modestie și urăște bogăția. Gata! BC nu mai este ze evil treasure monger! Acum Biserica este brusc săracă și apărătoarea tuturor nevoiașilor!



b) Problemă:
 Biserica Catolică are o îndelungată istorie de intoleranță religioasă și a dovedit în mai multe rânduri că nu pricepe ideea de "libertate religioasă".
Soluție:
Papa declară în presă că "Ateii pot fi vazuti ca oameni de bine daca fac fapte bune” și că “Ma intrebi daca Dumnezeul Crestinilor ii iarta pe cei ce nu cred si nu cauta credinta. Incep prin a spune – si acesta este lucrul fundamental – ca mila Lui Dumnezeu nu are limite daca mergi la el cu o inima sincera si smerita. Problema pentru cei ce nu cred in Dumnezeu este sa se supuna constiintei lor”
Gata! Acum suntem ecumenici și toleranți cu toată lumea! (Scoateți banu'!)

c) Problemă:
Biserica Catolică este cunoscută pentru o atitudine homofobă și pentru militantismul ei anti drepturi egale.
Soluția:
Papa adună toți plătitorii de taxe homosexuali înapoi în sânul bisericii declarând că: “Daca cineva este homosexual si Il cauta pe Dumnezeu, cine sunt eu sa il judec?” (Nu că nu am ști că s-a opus activ legalizării căsătoriilor între persoane de același sex. Dar ce e un pic de ipocrizie între prieteni?)

d) Problemă:
Papii precedenți au bubuit scoru' îndemnând africanii săraci să se ferească de prezervative ca de focurile iadului, deși zona este decimată de HIV.
Soluție:
Aducerea în presă a unui video cu nenea care sărută și spală picioarele unor oameni infectați cu SIDA. Dar prezervativele încă mai sunt rele.

e) Problemă:
Biserica Catolică este acuzată de sexism deoarece interzice femeilor să fie preoți.
Soluție:
Nup, nu lăsăm femeile să fie preoți. Dar le lăudăm și zicem că sunt "speciale", fără a oferi vreo soluție.
"As far as the ordination of women, the Church has already spoken out and the answer is no. John Paul II made the Church's stance definitive. The door is closed. But let me tell you something, Our Lady, was more important than the apostles, bishops, deacons and priests. Women play a role that's more important than that of bishops, or priests. How? This is what we have to explain better publicly."

f) Problemă:
Biserica Catolică a fost acuzată în numeroase rânduri că i-a protejat pe preoții pedofili.
Soluție:
Uhm...Nimic. Nimic ar trebui sa fie suficient. Ah, și am putea să facem agresiunea sexuală asupra minorilor ilegala în Vatican, de la 1 Septembrie. Yea, suficient.
Nu știu ce ziceți voi, dar mie mi se pare prea puțin și prea târziu. Văd aici o mare putere politică ce încearcă să distragă atenția de la sute de ani de comportament reprobabil oferind o felie de cozonac, de parcă 3 articole de presă și schimbarea mobilierului fac brusc să dispară suferințele tuturor celor care au avut sau încă mai au de suferit de pe urma doctrinei și organizației catolice, de la victimele preoților pedofili și ai măicuțelor abuzive până la tinerii alungați de familie pentru că părinții au fost îndoctrinați să creadă că homosexualitatea este lucrarea diavolului, de la africanii convinși că vor arde în iad daca folosesc prezervativul pâna la mamele de 13 ani cărora li s-a refuzat avortul.

Nu, dragii mei, nu ne cumpărați cu firmituri. Nu ne momiți cu felioare de cozonac. Cultul vostru se va prăbuși în ciuda proiectului ăstuia disperat. Brusc, covoarele voastre au devenit transparente și putem cu toții vedea mizeria pe care ați îngrămădit-o sub ele.

E timpul să faceți curat.

„Străinul Misterios”

      Personaje:
      Povestitorul, Theodor Fischer, un adolescent dintr-un sătuc în mijlocul Austriei anilor 1590;
      Satana, un înger, numit după unchiul său, Satana cel biblic ( „singurul din famile care a păcătuit” ); este înzestrat cu numeroase abilităţi supranaturale, printre altele şi cu darul telepatiei, dar şi al precogniţiei.

      Context:
      Un grup de ţărani din sat au acuzat o femeie de vrăjitorie, au urmărit-o, au prins-o şi se pregătesc să o linşeze:

      „Au târât-o până la un copac, au aruncat o funie peste o creangă, şi au început să facă un laţ la capătul acesteia; unii dintre ei o ţineau, în timp ce ea plângea şi se ruga, iar fiica ei plângea şi privea dar se temea să facă sau să spună ceva.
      Au spânzurat-o pe femeie, şi eu am aruncat o piatră în ea, deşi în sinea mea mi-era milă de ea; dar toţi aruncau cu pietre, şi fiecare îşi privea vecinul, şi dacă nu aş fi făcut şi eu asemenea lor, ar fi văzut şi-ar fi vorbit. Satana a izbucnit în râs…
[…]
      A spus:
      —Da, râdeam de tine, pentru că, de frica a ceea ce ar putea spune alţii despre tine, ai aruncat piatra aia în femeie, deşi în inima ta erai revoltat de propria acţiune - dar râdeam şi de ceilalţi.
      —Cum aşa ?
      —Deoarece cazul lor era al tău.
      —Cum adică ?
      —Păi, erau şaizeci şi opt de oameni acolo, şi şaizeci şi doi dintre ei nu doreau să arunce cu pietre mai mult decât doreai tu.
      —Satana !
      —Oh, e adevărat ! Cunosc omenirea. E formată din oi. E guvernată de minorităţi, arareori sau chiar niciodată de vreo majoritate. Îşi înăbuşă sentimentele şi credinţele şi îi urmează pe cei câţiva care fac cel mai mult zgomot. Câteodată cei puţini şi zgomotoşi au dreptate, câteodată nu; dar nu contează, mulţimea îi urmează. Marea majoritate a omenirii, fie sălbatică sau civilizată, este în secret bună la suflet şi nu vrea să producă durere, dar în prezenţa minorităţii agresive şi fără de milă, nu îndrăzneşte să se impună. Gândeşte-te ! Un om bun îl supraveghează pe altul, şi se asigură că se ajută reciproc într-o nelegiuire care îi revoltă pe amândoi. Vorbind ca un cunoscător, ştiu că nouăzeci şi nouă dintr-o sută de oameni au fost cu toată hotărârea împotriva uciderii vrăjitoarelor la început, când prostia asta a fost fluturată de o mână de lunatici pioşi, acum mult timp. Şi ştiu că şi astăzi, după ani de prejudecăţi şi învăţături prosteşti, doar o persoană din douăzeci chiar pune suflet, cu sinceritate, la torturarea unei vrăjitoare. Şi totuşi, aparent toată lumea urăşte vrăjitoarele şi le vrea ucise. Într-o bună zi, o mână de oameni se va ridica de partea celalată şi va face mai multă gălăgie - poate chiar un singur om îndrăzneţ, cu o voce puternică şi o faţă hotărâtă o va face - şi într-o săptămână toate oile vor schimba direcţia şi-l vor urma, iar vânătoarea de vrăjitoare va ajunge la o bruscă încheiere.
      Monarhiile, aristocraţiile şi religiile, toate se bazează pe acest mare defect al speciei tale - neîncrederea individului în vecinul lui, şi dorinţa sa, de dragul siguranţei sau al confortului, de a fi bine văzut de vecin. Întotdeauna aceste instituţii vor rămâne şi vor înflori, şi vă vor opresa, insulta şi umili, pentru că sunteţi şi veţi rămâne sclavii minorităţilor. Nu a existat nici o ţară în care cei mai mulţi oamenilor să fie cu adevărat loiali oricărei din aceste instituţii.”

( Mark Twain, Străinul misterios, cap. 9 )