luni, 9 septembrie 2013

Călugăriţele şi moralitatea

      Am în faţa ochilor un terariu în care domiciliază trei călugăriţe, două femele şi un mascul.
      Întrucât nu a început încă perioada împerecherii, masculul este, cel puţin deocamdată, ferit de pericolul de-a fi decapitat şi consumat de vreuna dintre femele. Şi, întrucât am grijă să aprovizionez terariul cu suficient de multe lăcuste şi fluturi pentru a menţine locuitorii destul de sătui, proverbialele tendinţele canibalistice care au făcut din specia călugăriţelor un simbol macabru nu se manifestă.
      Dimensiunea redusă a terariului defavorizează foarte mult prăzile - oriunde s-ar deplasa, una dintre călugăriţe se află prin apropiere, şi este cu ochii pe ţintă. Mai ales mişcările prăzii atrag atenţia micilor prădători.
      Şi de aici apare o dilemă: dacă o lăcustă se mişcă într-un colţ al terariului, călugăriţele încep imediat a se îndrepta spre ea, până când ajung suficient de aproape pentru a o agăţa cu ghearele membrelor anterioare. Dar dacă o călugăriţă se mişcă prin terariu, celelalte două îi pot arunca eventual o privire fugară, dar apoi o ignoră. Fireşte, dacă ar fi lăsate flămânde, s-ar ucide şi mânca reciproc. Însă, dacă nu sunt înfometate, nu atacă decât prăzi din alte specii. Chiar şi în cadrul unei specii renumite pentru canibalism, în care canibalismul sexual este aproape obligatoriu, indivizii preferă să vâneze alte prăzi, nu semeni de-ai lor.
      Aş fi curios să aflu de la cei ce susţin că moralitatea umană este „dată de dumnezeu”, cum ar putea explica această toleranţă a micilor „criminale”. Şi au de ales dintre trei variante posibile:

      Fie au avut şi călugăriţele un Moise al lor care să fi primit nişte tăbliţe fermecate, cu instrucţiunea „să nu-l ucizi pe seamănul tău, nici să nu-l mănânci… decât dacă ţi-e foame sau dacă faci sex cu el !”. Oare să fi experimentat dumnezeu o proto-moralitate la călugăriţe, înainte de-a o mai cizela puţin şi-a o da omului ?

      Fie aceste gâze au un instinct de atenuare a agresivităţii faţă de indivizii din aceeaşi specie care poate inhiba instinctul de vânătoare în mod natural, dar acest instinct de inhibare îi lipseşte omului, şi a fost necesar să i se „predea” lecţia asta sub formă de tablete. Doar că implicaţia acestei variante ar fi că omul este inferior până şi călugăriţei, din punct de vedere al moralităţii ! Într-adevăr, dacă creştinii insistă că e necesar ca un zeu să spună oamenilor că „e greşit a ucide !”, pentru că altfel oamenii „şi-ar da în cap unii altora”, concluzia ce reiese este că singur, fără ajutorul acestui zeu, omul nu ar fi ajuns cu moralitatea nici măcar la nivelul unor insecte canibale. Ciudat mod de-a revendica superioritatea morală !

      Fie trebuie să admită că într-adevăr majoritatea fiinţelor reuşesc să-şi recunoască semenii, şi atunci când au de ales, evită să atace indivizii din aceeaşi specie. Doar că ceea ce este doar un instinct de atenuare la insecte trebuie să devină, la fiinţele cu un sistem nervos mult mai complex, un întreg sistem moral. De exemplu, la primate găsim manifestări mult mai puternice ale unor principii morale avansate, considerate până nu demult ca fiind exclusiv umane: altruismul unui cimpanzeu sătul, care colaborează cu un altul, flămând, pentru a-l hrăni; empatia cimpanzeilor faţă de un confrate de-al lor, sau spiritul echităţii, manifestat de mai multe specii de primate care refuză o răsplată inferioară, dacă văd că o altă maimuţă a primit, ca răsplată pentru aceeaşi sarcină, o bucăţică de hrană mai gustoasă… dar nu doar atât: în unele cazuri, cea care a primit bucata mai bună o va refuza şi ea, din solidaritate cu cea care a fost nedreptăţită; maimuţele Rhesus preferă să flămânzească decât să atingă cutia cu hrană şi astfel să electrocuteze o altă maimuţă.

      Aşadar, dragi creştini, dacă o simplă insectă a reuşit să „conştientizeze” că e de preferat să nu îşi atace semenii, de ce vi se pare atât de incredibil că omul, cu un intelect mult mai complex, să fi dezvoltat în mod natural aceleaşi instincte ? De ce mai este necesar un zeu care să interzică uciderea aproapelui şi să recomande altruism şi empatie, când exact aceleaşi caracteristici se regăsesc, mereu şi mereu, în întregul regn animal ?

12 comentarii:

  1. Of mai, ce naiv esti. Omul are suflet si liber arbiru dat de Dumnezeu, animalele nu au, ele sunt controlate de Dumnezeu, Singur sa se aiba in paza, de ce le-ar face El sa se manance singure daca au alta mancare?
    Nu poti vorbi de moralitate daca nu exista alegere. Omul este superior prin faptul ca Dumnezeu l-a facut dupa infatiseara Sa, dandu-i suflet si cuget. Mancand insa din copacul Binelui si Raului, omul a invatat sa ucida, si Dumnezeu a trebuit sa-l invete sa nu o faca.
    Oricum la animale nu poate fi vorba de ucidere, pentru ca animalele neavand suflet, nu "traiesc" decat in sens biologic, pe cand aici e vorba despre o viata superiora, si doar uciderea acelei se poate numi pacat sau intr-adevar "ucidere"

    RăspundețiȘtergere
  2. Syaitan, cum faci tu de știi că animalele nu au suflet sau liber arbitru?
    Mai mult, presupunînd că Dumnezeu i-a dat doar omului acest 'liber arbitru', cum se face că tot El e cică nemulțumit dacă omul nu face ceea ce îi cere El? Ce fel de liber arbitru mai poate fi acesta?
    Despre ce fel de moralitate mai poți vorbi atunci cînd ai pistolul (armaghedon, potop, whatever) la tîmplă?

    RăspundețiȘtergere
  3. Bun Syaitan, cum se face atunci, daca Dumnezeu controleaza aceste animale "fara suflet", ca unele dintre acestea ataca oamenii pentru mancare? Pai daca sunt contolate de D-zeu atunci nu ar trebui ca acestea sa nu atace omul! Vezi cazul recent cand o haita de caini au omorat un copil (ce pacate a putut avea acel copil ca D-zeu sa-i fi dorit moartea?)

    RăspundețiȘtergere
  4. Syaitan, deci pe dzeu asta, care "le controleaza", nu-l amuza sa puna calugaritele sa se devoreze intre ele decat daca o fac in context sexual...mare pervers...

    RăspundețiȘtergere
  5. :)) articol plin de erori logice.
    1.Experimentul tau cu niste insecte NU demonstreaza nimic despre moralitate.In fapt nici un experiment cu si despre animale nu demonstreaza nimic despre moralitatea umana caci ,vezi tu , moralitatea/imoralitatea umana e si ea implicata in orice experiment.De exemplu un ateu(cazul autorului acestui articol) poate sa interpreteze destul de comic ca nu exista Dumnezeu pentru ca 2 insecte nu o mananca pe a 3-a.

    2.Moralitatea unui ateu(autorul articolului) e implicata in concluziile unui experiment cu insecte (sic!)despre moralitatea umana ??(argument circular+falsa analogie+Non sequitur) :)

    3.Nu stiam ca celelalte animale (de la insecte la primate)sunt luate ca etalon al moralitatii umane.Dar nu e de mirare ...Biblia scrie despre astfel de oameni:"Omul in cinste fiind n-a priceput ,alaturatu-s-a dobitoacelor fara de minte si s-a asemanat lor."

    RăspundețiȘtergere
  6. "In fapt nici un experiment cu si despre animale nu demonstreaza nimic despre moralitatea umana"
    Pentru că… ipse dixit ?
    "moralitatea/imoralitatea umana e si ea implicata in orice experiment"
    Huh ? Cum anume e implicată morala umană în observaţia obiectivă "până şi insectele la care canibalismul este o obişnuinţă preferă să nu atace membrii propriei specii" ?
    "un ateu poate sa interpreteze destul de comic ca nu exista Dumnezeu pentru ca 2 insecte nu o mananca pe a 3-a."
    Chiar foarte comic, de-acord. Ăăăă, indică-mi te rog, cu copy-paste, locul unde ai văzut scris "2 insecte nu se mănâncă ergo nu există doamne-doamne". Ah, n-ai văzut… pentru că n-am scris. Deci, un strawman de-al tău.
    "Moralitatea unui ateu(autorul articolului) e implicata…"
    Tot nu m-ai lămurit cum anume a fost implicată moralitatea în experiment.
    "in concluziile unui experiment cu insecte (sic!)despre moralitatea umana ??(argument circular+falsa analogie+Non sequitur) :)"
    Nuuu, ai comis ipse dixit şi strawman.
    "Nu stiam ca celelalte animale (de la insecte la primate)sunt luate ca etalon al moralitatii umane"
    Etalon ? Scumpete, cred că ai citit articolul pe diagonală. Nicăieri nu scrie nici că "moralitatea insecticească e etalon al celei umane", nici că "insectele sunt morale, ergo nu există dumnezeu", nici alte năzbâtii ce le-ai inventat tu.
    "Biblia scrie despre astfel de oameni…"
    Da, da… psalmii 49:12.
    Şi… stai, ţi se pare deplasat să compar moralitatea şi empatia umană cu cea a altor primate, după care invoci o carte mustind de imoralitate ? Păi, primatele alea sunt mai morale decât personajele "pozitive" descrise în carte. Ia mai degrabă pildă de moralitate de la "dobitoacele fără de minte", decât de la criminalii, torţionarii şi xenofobii care au scris biblia…

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă "mînca" și pe mine să-i răspund ceva asemănător ipochimenului, dar apoi mi-ar spus "ce folos ar fi? Dacă după ce-a citit articolul vine cu 'argumente' de-astea, n-are nici-un rost".
      Ăstor d-alde ăștia poți să le argumenzi chiar și matematic: ei vor trage oricum concluzia că "ia uite, bre, ce sofisticat a devenit Satana".

      Ștergere
    2. Eee, măcar de-ar fi citit articolul, să comenteze la ceea ce chiar scrie, nu la ce-şi imaginează el c-ar scrie… :D

      Ștergere
  7. "Pentru că… ipse dixit ?
    Nu ,pentru ca nu exista nici o legatura intre un animal si om in ceea ce priveste moralitatea .Ipse dixitul e la oricine afirma ca exista vreo legatura fara sa aduca vreo dovada concreta, ci doar ...ipse dixituri.Eu zic sa intrebati animalele .

    "Cum anume e implicată morala umană în observaţia obiectivă "până şi insectele la care canibalismul este o obişnuinţă preferă să nu atace membrii propriei specii" ?

    :) Nu ai notiunea de observatie obiectiva daca tu alaturi conceptul PUR UMAN de "canibalism" cu ...ce anume? Exista concepte morale la insecte ?? De fapt ,exista concepte de vre-un fel la insecte?
    Poti sa definesti "preferinta" din punctul de vedere al unei insecte ? Are vreo dimensiune morala ,preferinta asta ? Daaa, ;) observatie obiectiva.

    " Ăăăă, indică-mi te rog, cu copy-paste, locul unde ai văzut scris "2 insecte nu se mănâncă ergo nu există doamne-doamne"

    :) uite aici copy/paste ->"Călugăriţele(niste insecte) şi moralitatea(adicatelea daca ele care e proaste are moralitate carevasazica ...bla,bla)"
    Era chiar in titlu.Nu l-ai scris tu?

    "o carte mustind de imoralitate ?"

    :) O carte care prezinta niste fapte imorale nu inseamna ca le si accepta .Dupa conceptia ta inseamna ca daca tu vorbesti despre niste fapte imorale intamplate ar insemna automat ca le accepti si le promovezi ,nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Ipse dixitul e la oricine afirma ca exista vreo legatura fara sa aduca vreo dovada concreta"
      … sau la oricine afirmă că „nu există nici o legătură” fără a aduce dovezi.

      "Nu ai notiunea de observatie obiectiva daca tu alaturi conceptul PUR UMAN de "canibalism""
      Conceptul nu e "pur uman". Canibalism = consumarea unui individ din aceeaşi specie. Asta e ceva pur… obiectiv.

      "Poti sa definesti "preferinta" din punctul de vedere al unei insecte ? Are vreo dimensiune morala ,preferinta asta ? Daaa, ;) observatie obiectiva."
      Fireşte. N-ai citit în articol ?? scrie lămurit:
      "dacă o lăcustă se mişcă într-un colţ al terariului, călugăriţele încep imediat a se îndrepta spre ea, până când ajung suficient de aproape pentru a o agăţa cu ghearele membrelor anterioare. Dar dacă o călugăriţă se mişcă prin terariu, celelalte două îi pot arunca eventual o privire fugară, dar apoi o ignoră"
      Observaţie obiectivă.

      "Ăăăă, indică-mi te rog, cu copy-paste, locul unde ai văzut scris "2 insecte nu se mănâncă ergo nu există doamne-doamne"
      :) uite aici copy/paste ->"Călugăriţele(niste insecte) şi moralitatea(adicatelea daca ele care e proaste are moralitate carevasazica ...bla,bla)"
      Era chiar in titlu.Nu l-ai scris tu?

      Scumpule, nu ai citit atent articolul şi te-ai apucat să-l critici. Dar să nu citeşti nici comentariul şi să răspunzi la el ??? Sau e un alt strawman d-al tău ?
      Repet: indică-mi te rog, cu copy-paste, locul unde ai văzut scris "2 insecte nu se mănâncă ergo nu există doamne-doamne". În titlu nu scrie nimic de dumnezeu, or exact asta ţi-am cerut eu:"ergo nu există doamne-doamne".

      O carte care prezinta niste fapte imorale nu inseamna ca le si accepta
      Ah, nu, doar le prezintă ca pe fapte realizate de aleşii domnului, şi le laudă, şi le propovăduieşte.

      Ștergere
  8. Nu am mai văzut un astfel de miracol în toată viața mea.
    Soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe băiatul meu de 5 ani timp de peste 9 luni,
    Am fost atât de traumatizată și frustrată, din cauza dragostei pe care o am pentru soțul meu, am căutat ajutor din diferite locuri pentru a-l aduce înapoi la mine, dar nu a fost nicio diferență. Până când mama mi-a făcut cunoștință cu (DR DAWN), acest doctor mi-a promis că soțul meu se va întoarce la mine în 48 de ore după ce i-am explicat totul și, spre cea mai mare surpriză, soțul meu m-a sunat după 48 de ore și mă implora să iert. el că nu mă va mai părăsi niciodată, toate mulțumesc Dr. DAWN pentru că de peste 3 ani sunt fericită cu soțul meu și mă tratează ca pe o regină,
    Contactați DR DAWN, dacă aveți orice fel de problemă.

    *Pentru a-ți readuce iubitul.
    *A IMPACA
    *Pentru a ramane insarcinata
    *PENTRU A VINDECA CANCERUL
    *A SE răzbuna
    *PENTRU A PROMOVĂ AFACEREA
    *PENTRU A VOI ÎNAPOI BANI/PROPRIETATE
    *PENTRU A VINDECA HIV/SIDA SAU ALTĂ BOLĂ.
    Contactați-l: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp: +2349046229159

    RăspundețiȘtergere