sâmbătă, 23 iulie 2011

Despre Hawking, moarte şi naivitate.


"Eu privesc creierul ca un computer care va înceta să mai funcţioneze atunci când componentele sale se vor strica. Nu există rai sau viaţă de apoi pentru computerele stricate, este doar o poveste cu zâne pentru oamenii care se tem de întuneric." - Stephen Hawking


Citatul acesta a pornit o discuţie acolo unde se nasc toate marile idei ale omenirii. Pe Facebook. Cineva din lista mea a folosit urmatoarea frază:

dezamagit de hawking, insa ii respect parerea

Desigur ca nu m-am putut abtine sa il intreb de ce e dezamăgit de una dintre cele mai luminate minţi ale momentului, mi-am primit răspunsul şi am concluzionat ca şi el că Facebook nu e o platformă potrivită pentru această discuţie. Nu de alta dar îmi mirosea a eseu. Aşa că am decis, Alin, să îţi răspund aici, în sufrageria mea.

Alin:
draga Freija Vanir, intr-un fel regret ca am intrat intr-o discutie mult prea complexa pentru platforma asta de comunicare. totusi o sa incerc sa raspund la intrebarea ta. pe de o parte, tot respectul pentru Hawking si situatia lui speciala (cred ca experienta sa de viata i-a dat o parere ceva mai altfel despre realitate), insa nu si pentru fenomenul ateismului in general. sunt dezamagit de afirmatiile sale deoarece ele denota o anume naivitate. in conditiile postmodernitatii nefavorabile pe care o traversam, mi se pare naiv sa te raportezi la fiinta umana ca la Ceva teribil si lipsit de smerenie cand de fapt mi se pare ca suntem un pic mai mult decat nimic, fiinte mici fizic (adevarate furnici daca ne raportam si numai la sistemul solar) si mai ales - adeseori - fiinte limitate, neevoluate (extrema fiind faptele prezentate de exemplu in documentarul "Earthlings"). de asemenea, mi se pare naiv sa ignori Ordinea din spatele lucrurilor de parca ar fi un simplu accident sau sa-l tratezi ca pe o persoana oarecare pe tamplarul acela din Nazaret care stim cu totii cam ce impact a avut asupra civilizatiei umane. insa deja am intrat prea in amanunt si risc sa nu ma fac inteles corect - si asta mai ales din cauza limitarilor virtualului...

 Iată răspunsul meu.

Întâi să ne dăm seama ce înseamnă "respect" în accepţiunea ta, pentru că am impresia că funcţionăm pe dicţionare diferite. Spui " tot respectul pentru Hawking si situatia lui speciala (cred ca experienta sa de viata i-a dat o parere ceva mai altfel despre realitate), insa nu si pentru fenomenul ateismului in general." Am gasit cuvantul "respect" ca "deferenţă; stimă, cinste, veneraţie (pentru cineva).", dar în nici un caz nu cred că acest cuvânt permite o atitudine condescendentă şi atacul la persoană care urmează. Deduc faptul că tu consideri că "situaţia lui specială" e relevantă atunci când vorbim despre produsele intelectului său, ceea ce e jignitor şi neadevărat. Fraza ta arată lipsă de respect şi o atitudine superioară care mă face să mă gândesc la perlele emanate de Petre Ţuţea. Ceea ce transpare din fraza ta se traduce ca "săracul handicapat, ce se straduie el să gândească...."
Cât despre "fenomenul ateismului"....il vom atinge imediat.

 "sunt dezamagit de afirmatiile sale deoarece ele denota o anume naivitate. in conditiile postmodernitatii nefavorabile pe care o traversam, mi se pare naiv sa te raportezi la fiinta umana ca la Ceva teribil si lipsit de smerenie cand de fapt mi se pare ca suntem un pic mai mult decat nimic, fiinte mici fizic (adevarate furnici daca ne raportam si numai la sistemul solar) si mai ales - adeseori - fiinte limitate, neevoluate (extrema fiind faptele prezentate de exemplu in documentarul "Earthlings")."



Întâi nu înţeleg de ce te referi la această perioadă ca fiind o "posmodernitate nefavorabilă" având în vedere că acum o clipă evolutivă ne aflam in Evul Mediu Favorabil, în care un bărbat de constituţia ta fizică ar fi murit înainte de a împlini 5 ani ori, altfel dezvoltat, ar fi avut o speranţă maximă de viaţă de 30 de ani petrecuţi cu smerenie într-o mizerie cruntă. Era perioada când "Dumnezeu umbla din casă în casă.", de mână cu prietena lui cea mai bună, Ciuma. Mi se pare naiv să te raportezi la fiinţa umană ca la acea fiinţă mega extra super superioara, în nici un caz mamifer, creată de un Patriarh cosmic "după chipul şi asemănarea sa", căreia nu doar că "i s-a dat Pamântul în stăpânire" ci pentru plăcerea sa vizuală a primit cadou şi Universul infinit pentru a putea vedea cu ochiul liber o bucatica infinitezimala din mica noastră galaxie. De asemenea mi se pare o aroganţă de prost gust.
Descrii umanitatea ca fiind formată din "fiinte limitate, neevoluate". Comparativ cu ce? Ai un alt standard al fiinţei umane în cap? Eşti pe cale de a comite erezia de a numi "imperfectă" sau "defectă" creaţia patriarului cosmic. ( Il numesc aşa pentru a face dreptate tuturor celor trei religii abrahamice) Nu uita însă ca suntem animale. Nişte animale cu intelectul mai dezvoltat, capabile de tehnologie şi foarte gregare. Nu am reuşit încă să trecem peste instincte şi să ne folosim de intelect la adevărata capacitate. Ce mă surprinde este că atunci când dai exemple de atrocităţi ale fiinţei umane nu mă trimiţi la Inchiziţie, la WW2 sau la Războiul din Golf ci la un documentar despre viţei chinuiţi. 

"de asemenea, mi se pare naiv sa ignori Ordinea din spatele lucrurilor de parca ar fi un simplu accident sau sa-l tratezi ca pe o persoana oarecare pe tamplarul acela din Nazaret care stim cu totii cam ce impact a avut asupra civilizatiei umane."
Trebuie să recunosc, nu am mai auzit "argumentul din Ordine" de mult. E o subdiviziune a unei alte falaciozităţi bine cunoscute , numite "argumentul din design" Pentru a nu încărca inutil articolul te voi ruga să citeşti aici ceva despre acest "argument din Design". Sunt convinsă că site-ul atinge orice nelămurire pe care o poţi avea legată de evoluţie sau cosmologie. Creaţioniştii au renunţat între timp la un asemenea "argument" pentru că ordinea.....lipseşte. Sunt structuri stabile şi structuri instabile. Cele stabile le poţi vedea şi tu, ca să te minunezi cât de...stabile sunt. Cele instabile se descompun înainte de a deveni tu conştient de ele. Iar dacă ordinea în Univers ar exista...nu ar mai fi cazuri de stele ciocnite între ele sau colapsate în ele însele, corpuri cereşti cu orbite atipice care ameninţă să distrugă o planetă pe care a apărut acest fenomen rar numit "viaţă" şi, la scară mică, dacă elementele Terrei ar fi fost adunate laolaltă de către un designer care a fost măcar un student mediocru la o facultate de geologie, nicidecum un atotputernic omniscient, crusta pamântului ar fi fost formată din amestecul potrivit de elemente încât să nu avem falii tectonice, drifturi continentale, cutremure şi tsunami-uri. Tot Universul ăsta, departe de a fi o creaţie perfectă, e mai asemănător cu proiectul unui inginer idiot.
Il aminteşti pe un anume tâmplar din Nazaret....Aici trebuie puse 2 probleme:
1: Nu există nici o dovadă că acel tâmplar ar fi fost mai mult decât un personaj mitologic.
2: Impactul acestui mit asupra civilizaţiei umane a fost devastator. Din drumurile şi apeductele marelui Imperiu pre-creştin s-au construit temple ale ignoranţei, intoleranţei şi violenţei. După ce grecii descoperiseră forma pământului şi îi măsuraseră diametrul, după ce bazele matematicii şi medicinei erau puse a urmat cea mai neagră perioadă a umanităţii, când pamântul a fost declarat plat şi ştiinţa erezie. După ce Renaşterea ne-a eliberat de un mileniu de teroare şi ignoranţă forţată am reuşit să ajungem iar din urmă realizările Antichităţii abia în secolul XVII. Trei secole mai târziu păşeam pe Lună . Dacă legenda tâmplarului nu ar fi prins la public poate până acum colonizam Universul.

Aştept cu interes răspunsul.

marți, 12 iulie 2011

Avort, again

Remarc că aproape zilnic se ajunge pe blog la "Google şi avortul empiric"... de pe Google, ca urmare a căutărilor pentru sfaturi "cum sa-ti faci avort acasa". Avort cu oţet, avort cu sare, avort cu băi cu apă fierbinte, sau avort prin alte metode băbeşti. Nu ştiu dacă persoanele care caută reţete de soiul ăsta au răbdare să citeasca tot postul, sau dacă o fac, şi înţeleg mesajul.
Pentru ele, rezumat:



Avortul NU se poate face acasă. Metodele băbeşti sunt fie total ineficiente, şi NU vă scapă de nici o sarcină, fie sunt a naibii de periculoase şi vă trimit la urgenţă - fără a vă scăpa de sarcină.




Aşadar, dacă vreţi să scăpaţi de o sarcină nedorită, mergeţi la medic. Dacă vreţi să vă sinucideţi, săriţi în faţa trenului. Nu încercaţi să scăpaţi de sarcină prin metode de sinucidere.


Vă mulţumesc.

luni, 11 iulie 2011

vineri, 1 iulie 2011

Plini de păcate

“There is another form of temptation, even more fraught with danger. This is the disease of curiosity. ... It is this which drives us on to try to discover the secrets of nature, those secrets which are beyond our understanding, which can avail us nothing and which men should not wish to learn. ... In this immense forest, full of pitfalls and perils, I have drawn myself back, and pulled myself away from these thorns. In the midst of all these things which float unceasingly around me in everyday life, I am never surprised at any of them, and never captivated by my genuine desire to study them. ... I no longer dream of the stars.”

(Sf. Augustin ~ 400 îen.)






Cum arată viaţa unui om lipsit de curiozitate? Este el om sau rămâne la nivelul unui vierme inelat? Atunci când Augustin spunea asta păcătoşii nu descoperiseră încă săpunul, antibioticele ori măcar potcoava, un copil din zece supravieţuia să ajungă adult iar bătrân erai la 40 de ani. Dar descoperiseră principiul bolţii, agricultura, ţesutul şi olăritul, scrisul şi limbajul ce i-au permis sfântului să stea după cină în chilia lui, înfăşurat în pătură, şi să aştearnă pe un pergament stupizenia asta.


De ce ar spune Augustin şi alţii aşa ceva? Oare pentru că deja curiozitatea umană începuse să darâme unul câte unul stâlpii instabili pe care se susţinea credinţa? Pentru religie marii duşmani sunt doi: moralitatea şi cunoaşterea. Zeului imaginat îi e teamă de omul muritor şi slab ce a muşcat din fructul cunoaşterii binelui şi al răului, adică al moralităţii. Un om moral nu poate fi controlat. Un om moral nu va ucide popoare întregi la ordinull zeului, nu îşi va sacrifica fiul pe altarul credinţei în zeu, nu va maltrata pe cineva pentru păcatul de a nu fi asemeni cu el. Cât despre fructul curiozităţii, fructul foamei de cunoaştere, acesta nici nu a fost inclus în scrierile sălbaticilor deşertului.


A vrea să pătrunzi tainele universului era de neimaginat pentru crescătorii de capre. A trebuit ca unul ce a supravieţuit să fie adult poate datorită avansurilor culturale şi ştiinţifice ale antichităţii greceşti şi romane să tragă un semnal de alarmă: curioşii, iscoditorii, păcatoşii, ei îl alungă pe zeu în cele mai îndepărtate pete obscure ale necunoaşterii. Zeul atotputernic devine un "God of the Gaps", un dop de plută care maschează ce nu ştim încă. Mintea omului alungă încet încet nevoia de a avea un tătucă autoritar şi atotputernic: am explorat pădurile şi nu l-am găsit, am urcat pe munţii cei mai înalţi şi nu era acolo, am iscodit ce e dincolo de "tăria" cerului şi nu i-am văzut tronul, l-am căutat în imensitatea spaţiului şi în miezul atomului. Şi încă iscodim. Şi încă dărâmăm stâlpii şubrezi şi mâncaţi de timp ai dogmatismului pentru a fece loc pentru construcţia solidă a cunoaşterii.






Nosce te ipsum? Cum să te cunoşti pe tine altfel decât dinafară înăuntru? Mereu trebuie să comparăm ceea ce simţim sau percepem noi cu rigla realităţii. Mereu trebuie să fim capabili a înţelege că suntem supuşi greşelii, că realitatea este singurul reper infailibil. Nosce te ipsum. Cunoaşte-ti slăbiciunile, înţelege felul în care faci erori. Nosce te ipsum. Măsoară-te cu instrumentele de calcul are raţiunii.